HOTARARE Nr. 0
din 14 februarie 2008
in Cauza Dumitrescu
impotriva Romaniei (nr. 1)
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 819 din 5 decembrie 2008
(Cererea nr. 14.019/05)
In Cauza Dumitrescu împotriva României (nr. 1),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte,
Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David
Thor Bjorgvinsson, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, şi Santiago Quesada,
grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera
de consiliu la data de 24 ianuarie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 14.019/05) îndreptată
împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Iulia Dumitrescu (reclamanta), a
sesizat Curtea la data de 2 aprilie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul)
este reprezentat de agentul său, domnul
Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 2 martie 2006, Curtea a decis să comunice cererea
Guvernului. Invocând art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a decis să analizeze în
acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a născut
în anul 1934 şi a locuit în Bucureşti. In urma decesului său, care a intervenit
la data de 2 iulie 2006, domnii Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu, soţul şi,
respectiv, fiul reclamantei, în calitate de moştenitori, şi-au exprimat, prin
scrisoarea din 8 noiembrie 2006, dorinţa de a continua procesul.
5. In anul 1958, în
temeiul Decretului nr. 92/1950, imobilul situat la nr. 41 din str. Romulus din
Bucureşti, compus dintr-o casă şi din terenul aferent în suprafaţă de 381 m2, aparţinând părinţilor reclamantei,
a făcut obiectul unei
naţionalizări.
6. La 23 mai 2000, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliară,
reclamanta a obţinut o hotărâre definitivă care constata ilegalitatea
naţionalizării imobilului şi dispunea restituirea acestuia către reclamantă.
7. In pofida recunoaşterii definitive în justiţie a dreptului său de
proprietate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în
întregime, deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul a vândut, la data de
15 martie 1999, apartamentul situat la parter, cu o suprafaţă de 55,20 m2, precum şi terenul aferent
chiriaşilor care îl ocupau.
8. La 21 martie 2002, reclamanta a solicitat instanţelor de judecată să
constate nulitatea vânzării apartamentului menţionat mai sus. Aceasta a arătat
că statul îşi însuşise acest apartament într-un mod abuziv şi ilegal şi că
acesta nu putea fi proprietarul legitim, drept care nu putea să îl vândă în mod
legal.
9. La finalul procedurii,
prin Decizia din data de 18 noiembrie 2004, Curtea de
Apel Bucureşti, deşi a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, a
respins acţiunea acesteia în ceea ce priveşte apartamentul vândut la data de 15
martie 1999, cu motivarea că chiriaşii erau cumpărători de bună-credinţă.
Curtea de Apel nu i-a acordat reclamantei nicio despăgubire.'
10. La data de 6 august 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta
a depus la Primăria Municipiului Bucureşti o cerere de restituire a imobilului
situat la nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti. Până în prezent nu a fost
adoptată nicio decizie.
II. Dreptul intern pertinent
11. Prevederile legale
şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu
împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO
1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33), Străin si alţii
împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII,
§§ 19-26) si Păduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
12. Legea nr. 10/2001 din
14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 653
din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permiţând
beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi
o compensaţie sub formă de despăgubire pecuniară echivalentă cu valoarea de
piaţă a bunului care nu poate fi restituit în natură, la momentul acordării
sumei.
13. Prevederile relevante
din Legea nr. 10/2001 (republicată), aşa cum a fost
modificată prin Legea nr. 247/2005, sunt următoarele:
ARTICOLUL 1
„(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...)în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în
baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţ'iilorşi nerestituite se restituie, în
natură, în condiţiile prezentei legi.
(2) In cazurile în care restituirea în natură nu este
posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau
servicii (...), cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în
condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(...)"
ARTICOLUL 10
„(1) In situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi
ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial,
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile
rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate
măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
(...)
(8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate
în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data
soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de
evaluare, în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor
nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se
stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării,
stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
„(1) Persoanele care au primit despăgubiri în
condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu
obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu
indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptăţită
are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă
corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit
standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit
despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa
dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea
corespunzătoare a imobilului.
(...)"
14. Art. 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005,
care sunt de asemenea relevante în cauza de faţă, prevăd următoarele:
ARTICOLUL 13
„(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final
al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se
constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor (...)"
ARTICOLUL 16
„(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile
învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare (...) se
predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei
Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii
nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) până la data intrării în
vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale
(...) în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau,
după caz, a ordinelor.
(...)
(5) Secretariatul Comisiei
Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2),
în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură'a fost respinsă, după
care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de
evaluare.
(6) (...) Societatea de
evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi
raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va
conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de
despăgubire.
(7) In baza raportului de
evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
15. Funcţionarea societăţii pe acţiuni „Proprietatea" este
descrisă în cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§18-20, 20 iulie 2006).
16. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 446
din 29 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Conform art. 181 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia Centrală a hotărât acordarea de
despăgubiri a căror valoare nu depăşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON),
beneficiarii pot opta tntre acţiunile la Fondul „Proprietatea" şi
acordarea unor despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON,
părţile interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500.000
RON, urmând a li se acorda acţiuni la Fondul „Proprietatea" pentru
diferenţă.
Conform art. 7 din titlul II al
ordonanţei, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei,
Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare ă societăţii de
administrare a Fondului „Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Chestiune preliminară
17. Curtea observă că,
în urma decesului reclamantei survenit la data de 2 iulie 2006, domnii Gheorghe
şi Gabriel Dumitrescu, soţul şi, respectiv, fiul reclamantei, în calitate de
moştenitori, şi-ău exprimat, prin scrisoarea din 8 noiembrie 2006, dorinţa'de a
continua procesul.
18. Ţinând cont de obiectul cauzei de faţă şi de totalitatea
elementelor aflate în posesia sa, Curtea ' apreciază că moştenitorii
reclamantei pot pretinde că au un interes suficient pentru a justifica
continuarea analizării cererii şi le recunoaşte, prin urmare, calitatea de a i
se substitui pe viitor în această cauză (vezi Hodos si alţii împotriva României, nr. 29.968/96, § 43,
21 mai 2002). '
19. Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să o
numească pe doamna Iulia Dumitrescu „reclamanta", deşi această calitate ar
trebui în prezent să fie atribuită moştenitorilor săi (conform hotărârii Dalban împotriva României [MC], nr.
28.114/95, § 1, CEDO 1999-VI).
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenţie
20. Invocând art. din
Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de faptul că a suferit o încălcare a
dreptului la respectarea bunurilor, din cauza hotărârilor instanţelor interne
care, deşi au constatat ilegalitatea naţionalizării şi lipsa titlului valabil
al statului asupra imobilului în discuţie, au validat vânzarea de către stat a
unui apartament din acest imobil. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede
următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
21. Curtea constată că
acest capăt de cerere nu este în mod vădit neîntemeiat, în sensul art. 35 § 3
din Convenţie. Mai mult, aceasta observă că nu este lovit de niciun motiv de
inadmisibilitate şi prin urmare îl declară admisibil.
B. Asupra fondului
22. Guvernul nu contestă
existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei de a i se respecta bunurile.
23. In al doilea rând,
Guvernul apreciază că reclamantei îi este îngăduit să obţină o despăgubire în
baza Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, ceea ce răspunde
cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1. Acesta consideră că, în situaţii
complexe precum cea de faţă, în care prevederile legislative au un impact
economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficieze de
o putere discreţionară nu numai pentru a alege măsurile menite să garanteze
respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practică.
Acesta arată că ultima reformă în materie, şi anume Legea nr. 247/2005,
stabileşte principiul acordării de despăgubiri echitabile şi neplafdnate,
fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei
expertize, şi accelerează procedura de restituire sau de despăgubire. Această
lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă,
despăgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism
colectiv de valori mobiliare (Fondul „Proprietatea"), la nivelul valorii
bunului, stabilită prin expertiză. In opinia Guvernului, noul mecanism
instituit prin Legea nr. 247/2005 asigură o despăgubire efectivă, conformă
cerinţelor Convenţiei.
24. Guvernul consideră că, în orice caz, b eventuală întârziere în
acordarea unei indemnizaţii, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu rupe
justul'echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii indivizilor şi
cerinţele interesului general şi nu obliga reclamanta să suporte o sarcină
excesivă şi exorbitantă.
25. Reclamanta arată că
autorităţile au vândut bunul său, pe care statul şi l-a însuşit în mod abuziv,
în ciuda demersurilor sale în vederea'restituirii acestuia. In plus, ea
consideră că soluţia pe care Guvernul o lasă să se întrevadă pentru a obţine o
reparaţie, şi anume Legea nr. 10/2001, nu constituie un mijloc eficient de
despăgubire.
26. Curtea observă că
reclamanta deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă, care dispune ca
autorităţile să îi restituie bunul în litigiu. Aşa cum a constatat deja Curtea
(vezi cauza Străin, citată anterior,' § 38), existenţa dreptului său de proprietate în
temeiul hotărârii definitive sus-menţionate nu era condiţionată de alte
formalităţi.
27. Curtea reaminteşte că a statuat deja că vânzarea de către stat a
bunului altei persoane terţilor de bună-credinţă, chiar dacă a fost anterioară
confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altcuiva,
reprezintă o privare de proprietate. O astfel de privare, combinată cu lipsa
totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin si alţii, citată anterior, §§ 39, 43 şi 59).
28. In plus, în cauza Păduraru, citată anterior, Curtea a
constatat că statul şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a reacţiona în timp
util şi coerent în privinţa chestiunii de interes general pe care o constituie
restituirea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în baza decretelor
de naţionalizare. De asemenea, Curtea a considerat că incertitudinea generală
astfel creată s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a găsit în
imposibilitatea de a-şi recupera totalitatea bunului, deşi dispunea de o
decizie definitivă care condamna statul să i-l restituie (Păduraru, citată
anterior, § 112).
29. In speţă, Curtea nu
distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenţa menţionată mai sus,
situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Aceasta observă că vânzarea de
către stat a apartamentului reclamantei, în temeiul Legii nr. 112/1995, care nu
permitea totuşi vânzarea bunurilor naţionalizate ilegal, împiedică - şi astăzi
încă - partea interesată să îşi exercite dreptul de proprietate recunoscut
printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
30. In măsura în care Guvernul arată că reclamanta are dreptul să
obţină titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare
(Fondul „Proprietatea") în baza Legii nr. 10/2001, Curtea observă că
Fondul „Proprietatea" nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil
să conducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamantei (vezi, printre
altele, cauzele Radu, citată
anterior, Gabriel împotriva României, nr. 35.951/02, § 31, 8 martie 2007, Săvulescu
împotriva României, nr. 1.696/03, § 30, 12 iulie
2007). Mai mult, nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea nr. 247/2005, care o
modifică, nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse
îndelungate a despăgubirii persoanelor care, la fel ca reclamanta, au fost lipsite
de bunurile lor (Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 34, 16 februarie 2006).
31. Prin urmare, Curtea
consideră că faptul că reclamanta a fost lipsită de dreptul său de proprietate
asupra propriului bun, combinat cu lipsa totală de despăgubire timp de peste 7
ani, a făcut ca aceasta să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă,
incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din
Protocolul nr. 1.
32. Prin urmare, în speţă, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
33. Conform art. 41 din
Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a
Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi
contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciu
34. Reclamanta solicită,
cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului aflat la parterul casei
situate la nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti, care a făcut obiectul
Contractului de vânzare-cumpărare din data de 15 martie 1999, sau, în caz
contrar, suma de 50.078 EUR, reprezentând valoarea actuală a apartamentului în
litigiu, aşa cum a fost stabilită printr-o expertiză tehnică imobiliară. De
asemenea, ea solicită suma de 83.046 EUR pentru pierderea de valoare a casei
din cauza divizării efectuate în timpul perioadei comuniste. Pe de altă parte,
solicită valoarea chiriilor neîncasate pentru apartament în perioada 13
decembrie 1958 - 31 iulie 2001, pe care o estimează la suma de 51.100 EUR.
35. In sfârşit,
reclamanta solicită suma de 25.000 EUR, cu titlu de daune morale pentru
suferinţele cauzate de imposibilitatea de a se folosi de bunul său.
36. In ceea ce priveşte
prejudiciul material, Guvernul trimite un raport de expertiză (opinie) care
estimează valoarea de piaţă a apartamentului la 26.856 EUR. In ceea ce priveşte
cererea referitoare la pierderea de valoare a casei, Guvernul invită Curtea să
o respingă, deoarece este speculativă. In ceea ce priveşte cererea întemeiată
pe lipsa de folosinţă, Guvernul solicită, de asemenea, respingerea acesteia,
făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie. Referitor la daunele
morale, Guvernul consideră, în primul rând, că nu există nicio legătură de
cauzalitate între prejudiciul moral pretins şi presupusa încălcare a
Convenţiei. De asemenea, acesta argumentează că un eventual prejudiciu moral ar
fi suficient compensat prin constatarea încălcării. In subsidiar, Guvernul
consideră că pretenţiile reclamantei sunt excesive.
37. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a apartamentului
reclamantei, combinată cu lipsa totală de despăgubire.
38. Curtea apreciază că,
în circumstanţele speţei, restituirea bunului în litigiu, aşa cum a fost
dispusă prin Hotărârea rămasă definitivă din data de 23 mai 2000, i-ar repune
pe moştenitorii reclamantei, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea
în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost
încălcate.
39. In cazul în care
statul pârât nu procedează la această restituire, Curtea decide ca acesta să le
plătească moştenitorilor reclamantei, cu titlu de daune materiale, o sumă care
să corespundă valorii actuale a bunului.
40. Curtea constată o diferenţă mare între valoarea imobilului,
stabilită de cele două expertize furnizate de părţi, diferenţă datorată, în
special, metodelor de calcul utilizate. Ţinând cont de informaţiile de care
dispune referitor la preţurile de pe piaţa imobiliară locală şi de elementele
furnizate de părţi, Curtea consideră că valoarea de piaţă actuală a bunului
este de 50.000,EUR.
41. In ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlu de pierdere de valoare a casei şi
de lipsă de folosinţă a apartamentului, calculate în funcţie de preţul de
închiriere a bunurilor, Curtea nu poate aloca nicio' sumă în acest sens, ţinând
cont, pe de o parte, de faptul că a dispus restituirea buhului în baza art. 41
din Convenţie şi, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume în acest
sens ar avea, în speţă, un caracter speculativ, modificarea de valoare a unei case şi posibilitatea şi
randamentul unei închirieri depinzând de mai multe
variabile. Totuşi, aceasta va ţine cont de privarea de proprietate suferită de
reclamantă cu ocazia stabilirii reparaţiei pentru prejudiciul moral (vezi, mutatis mutandis, Androne împotriva României, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004).
42. Curtea consideră că
evenimentele în cauză au putut să îi provoace reclamantei o stare de
incertitudine şi suferinţe, care nu pot fi compensate prin simpla constatare a
încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000 EUR reprezintă o reparaţie echitabilă
a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
B. Cheltuieli de
judecată
43. Nici reclamanta şi
nici moştenitorii ei nu au formulat nicio cerere în acest sens.
44. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine
rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care le-a solicitat.
Prin urmare, în speţă, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
45. Curtea consideră
potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii
de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc
încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) ca statul pârât să le restituie domnilor Gheorghe şi
Gabriel Dumitrescu apartamentul în suprafaţă de 55,20 m2, aflat la parterul casei situate la
nr. 41 din str. Romulus din Bucureşti, care a făcut obiectul Contractului de
vânzare-cumpărare din data de 15 martie 1999, precum şi terenul aferent, în cel
mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.
44 § 2 din Convenţie;
b) ca în lipsa acestei restituiri statul pârât să le
plătească împreună domnilor Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu, în acelaşi termen
de 3 luni, suma de 50.000 EUR (cincizeci mii euro), cu
titlu de daune materiale;
c) ca în orice caz statul pârât să le plătească
împreună domnilor Gheorghe şi Gabriel Dumitrescu suma de 2.000 EUR (două mii
euro), cu titlu de daune morale;
d) ca la sumele menţionate mai sus să se adauge orice
sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi ca sumele respective să
fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data
plăţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă
simplă, având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene, valabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte
procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie
echitabilă în rest.
Intocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 14 februarie 2008 pentru aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier