HOTARARE Nr. 1002 din 26 octombrie 2000
privind reorganizarea Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca
in Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 538 din 31 octombrie 2000
In temeiul prevederilor art. 107 din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Se infiinteaza Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal
Cluj-Napoca, persoana juridica, cu sediul in municipiul Cluj-Napoca, Str.
Clinicilor nr. 4 - 6, judetul Cluj, in subordinea Ministerului Sanatatii, prin
reorganizarea Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca care se
desfiinteaza.
(2) Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca isi
desfasoara activitatea in conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1999
privind organizarea, functionarea si finantarea spitalelor, cu modificarile
ulterioare, si cu regulamentul de organizare si functionare prevazut la art. 4.
Art. 2
Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca are ca obiect
de activitate:
a) furnizarea de servicii medicale;
b) cercetarea stiintifica medicala;
c) invatamantul medical;
d) coordonarea de programe nationale de sanatate.
Art. 3
(1) Conducerea Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal
Cluj-Napoca este asigurata de un consiliu de administratie numit prin ordin al
ministrului sanatatii.
(2) Consiliul de administratie este alcatuit din 7 membri, dupa cum
urmeaza: 2 reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, dintre care unul este
directorul general al institutului si indeplineste si functia de presedinte al
consiliului de administratie, 2 reprezentanti ai Universitatii de Medicina si
Farmacie din Cluj-Napoca, 2 reprezentanti ai Consiliului Judetean Cluj si un
reprezentant al Academiei de Stiinte Medicale Bucuresti, desemnati la
propunerea autoritatii si institutiilor respective.
(3) Conducerea executiva a Institutului Clinic de Urologie si Transplant
Renal Cluj-Napoca este alcatuita din: directorul general, directorul
stiintific, directorul medical, directorul de ingrijiri si directorul
administrativ, financiar-contabil.
(4) Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca urmeaza
sa fie acreditat de Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor, in conditiile
legii.
Art. 4
Structura organizatorica si regulamentul de organizare si functionare ale
Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca se aproba prin
ordin al ministrului sanatatii.
Art. 5
(1) Personalul Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal
Cluj-Napoca se preia prin transfer de la Institutul de Urologie si Transplant
Renal Cluj-Napoca si isi pastreaza salariile avute la data transferului pana la
data negocierii noului contract colectiv de munca.
(2) Noul contract colectiv de munca va fi negociat si inregistrat, conform
legii, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
hotarari.
Art. 6
Partea din imobilul proprietate publica a statului, situat in municipiul
Cluj-Napoca, Str. Clinicilor nr. 4 - 6, judetul Cluj, identificata potrivit
anexei care face parte integranta din prezenta hotarare, cu dotarile aferente,
precum si bunurile necesare in vederea desfasurarii activitatii Institutului de
Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca trec in administrarea Institutului
Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca.
Art. 7
(1) Patrimoniul Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal
Cluj-Napoca, stabilit pe baza bilantului contabil incheiat la data de 30 iunie
2000, se preia cu intregul activ si pasiv, pe baza de protocol de
predare-preluare, de la Institutul de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca,
incheiat in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
hotarari.
(2) Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca va prelua
toate drepturile si va fi tinut de toate obligatiile Institutului de Urologie
si Transplant Renal Cluj-Napoca, potrivit reglementarilor legale sau
contractuale.
Art. 8
(1) Finantarea Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal
Cluj-Napoca se asigura de la bugetul de stat si din veniturile realizate din
furnizarea de servicii medicale pe baza de contracte incheiate cu casele de
asigurari de sanatate, din asocieri investitionale in profil medical sau
medico-social, din donatii si sponsorizari, precum si din veniturile obtinute
de la persoanele fizice si juridice, in conditiile legii.
(2) Sumele ce urmeaza sa fie alocate de la bugetul de stat vor fi prevazute
in bugetul Ministerului Sanatatii.
Art. 9
(1) Lista cuprinzand unitatile subordonate Ministerului Sanatatii,
prevazuta in anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 244/1997 privind
organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 110 din 3 iunie 1997, cu modificarile si
completarile ulterioare, se completeaza cu pozitia nr. 38 "Institutul Clinic
de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca".
(2) Lista cuprinzand unitatile sanitare cu activitate de cercetare si de
invatamant sau care coordoneaza programe de sanatate si se finanteaza din
venituri extrabugetare prin sistemul de asigurari sociale de sanatate si din
transferuri la bugetul de stat, prevazuta in anexa la Hotararea Guvernului nr.
546/1999 privind finantarea unitatilor sanitare din subordinea Ministerului
Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 328 din 9
iulie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se completeaza cu
pozitia nr. 19 "Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal
Cluj-Napoca".
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul sanatatii,
Hajdu Gabor
p. Ministrul finantelor,
Sebastian Vladescu,
secretar de stat
ANEXA 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a partii din imobilul, proprietate publica a statului, care se transmite din
administrarea Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca in
administrarea Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca
_______________________________________________________________________________
Adresa Persoana Persoana Caracteristicile tehnice
imobilului juridica de juridica ale imobilul
la care se la care se
transmite transmite
imobilul imobilul
_______________________________________________________________________________
Municipiul Institutul Institutul I. Demisol:
Cluj-Napoca, de Urologie Clinic de 1. Suprafata construita = 130,79 mp
Str. Clinicilor si Urologie si 2. Suprafata desfasurata = 130,79 mp
nr. 4 - 6, Transplant Transplant II. Etajul III:
judetul Cluj Renal Renal 1. Suprafata construita = 1.006 mp
Cluj-Napoca Cluj-Napoca 2. Suprafata desfasurata = 1.006 mp
III. Pod
1. Suprafata construita = 1.006 mp
2. Suprafata desfasurata = 1.006 mp
IV. Valoarea de inventar a intregului
imobil, potrivit bilantului
contabil incheiat la data de 30
septembrie 2000 = 27.494.000 lei.
_______________________________________________________________________________