HOTARARE Nr. 109 din 24 februarie 2005
pentru aprobarea continutului-cadru al caietului de sarcini al concesiunii
serviciului public privind distributia energiei electrice
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 182 din 2 martie 2005
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 8 din
Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificarile si
completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ARTICOL UNIC
Se aproba continutul-cadru al caietului de sarcini al concesiunii
serviciului public privind distributia energiei electrice, prevazut in anexa
care face parte integranta din prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Ministrul economiei si comertului,
Codrut Ioan Seres
Ministrul finantelor publice,
Ionel Popescu
ANEXA 1
CONTINUTUL-CADRU
al caietului de sarcini al concesiunii serviciului public privind distributia
energiei electrice
CAP. 1
Intelesul unor termeni
1. In afara cazului in care se prevede expres altfel, termenii si
expresiile folosite in prezentul caiet de sarcini vor avea urmatorul inteles:
a) caiet de sarcini inseamna prezentul caiet de sarcini impreuna cu anexele
sale.
Caietul de sarcini se va aplica concesiunii serviciului public de
distributie a energiei electrice in perimetrul concesiunii sau in teritoriu,
asa cum este definit in contractul de concesiune;
b) contract de concesiune inseamna Contractul-cadru de concesiune a
serviciului de distributie a energiei electrice, anexa la Hotararea Guvernului
nr. 2.412/2004 privind modificarea Hotararii Guvernului nr. 1.048/2004 pentru
aprobarea continutului-cadru al caietului de sarcini, a contractului-cadru de
concesiune si a procedurii pentru acordarea concesiunii serviciului public
privind distributia energiei electrice; caietul de sarcini aferent fiecarui
serviciu public de distributie a energiei electrice ce urmeaza a se aproba prin
ordin al ministrului economiei si comertului, potrivit art. 1 alin. (2) din
Hotararea Guvernului nr. 1.048/2004, va defini contractul de concesiune prin
referire la contractul ce urmeaza a se incheia intre parti;
c) perimetrul concesiunii inseamna teritoriul zonelor delimitate
(municipii, orase, comune cu sate apartinatoare) cu privire la care
concesionarul are drepturile si obligatiile prevazute de contractul de
concesiune.
2. Termenii folositi in prezentul caiet de sarcini vor avea intelesul
prevazut in Contractul-cadru de concesiune a serviciului de distributie a
energiei electrice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 2.412/2004.
CAP. 2
Obiectul, obiectivele si conditiile de exploatare a concesiunii
1. Obiectul concesiunii este reprezentat de exploatarea activitatilor si
serviciului de distributie a energiei electrice in teritoriu, pe riscul,
cheltuiala si raspunderea concesionarului, in conformitate cu urmatoarele
obiective ale concedentului:
(i) prestarea serviciului public tuturor utilizatorilor retelelor de
distributie de energie electrica, in conditii nediscriminatorii, asigurandu-se
accesul la retelele de distributie oricarui solicitant care intruneste
cerintele stabilite de Legea energiei electrice nr. 318/2003, cu respectarea
normelor si standardelor de performanta prevazute de reglementarile tehnice aplicabile;
(ii) furnizarea de energie electrica de catre operatorul de distributie
atat consumatorilor captivi, cat si acelor consumatori eligibili care aleg sa
nu isi exercite acest drept;
(iii) respectarea reglementarilor tehnice aplicabile in operarea,
modernizarea, reabilitarea si dezvoltarea retelelor de distributie a energiei
electrice;
(iv) dezvoltarea retelelor de distributie a energiei electrice astfel incat
sa asigure furnizarea de energie electrica comunitatilor rurale si
infrastructurilor de locuinte construite prin programe sociale, cu respectarea
art. 12 din Legea nr. 318/2003;
(v) furnizarea serviciului de tranzit al energiei electrice prin retelele
de distributie, la cerere si cu informarea operatorului sistemului de
transport, pentru acele zone ale tarii unde nu exista capacitate suficienta a
retelelor de transport, pentru a evacua electricitatea produsa in centralele de
producere a energiei electrice, respectiv in centralele de producere in
cogenerare, pentru a se conecta la sistemul energetic al unei tari vecine, daca
exista un contract bilateral in acest sens, in caz de incidente in Sistemul
energetic national si in cazul executarii lucrarilor de exploatare si
intretinere sau a unor lucrari noi la retelele de transport, din cauza carora
retelele de transport din zona sunt temporar indisponibile;
(vi) executarea de lucrari pentru dezvoltarea retelelor de distributie a
energiei electrice prin programe optime de dezvoltare, bazate pe studii de
perspectiva, cu consultarea, dupa caz, a operatorului de transport si prin
programe specifice de modernizare pentru instalatii, in conditiile si in
conformitate cu termenii si conditiile mentionate in licenta de distributie si
in regulamentele emise de Autoritatea de reglementare pentru exploatarea
activitatii si serviciului de distributie a energiei electrice ("Obiectul
concesiunii").
2. Obiectul concesiunii este atribuit exclusiv concesionarului in legatura
cu retelele de distributie folosite sau detinute cu titlu de proprietate de catre
concesionar, situate in teritoriu. Activitatea de furnizare catre
subconsumatori, in masura in care activitatea prevazuta la pct. 1 (i) este
desfasurata in limitele teritoriului la data semnarii contractului de
concesiune si/sau activitatea prevazuta la pct. 1 (ii) este autorizata de
concesionar dupa data semnarii contractului de concesiune, nu va fi considerata
drept o incalcare a exclusivitatii.
CAP. 3
Investitii
Concesionarul va finanta acele investitii necesare pentru dezvoltarea activitatii
de distributie si furnizare a energiei electrice in teritoriu, conform legii
aplicabile, in vederea imbunatatirii calitatii, sigurantei si eficientei
serviciilor prestate clientilor, protectiei mediului, in masura in care cadrul
de reglementare aplicabil si Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul
Energiei (ANRE) vor recunoaste in totalitate aceste costuri.
CAP. 4
Principalele bunuri folosite de concesionar
1. Principalele bunuri folosite de concesionar pentru realizarea serviciului
sunt reprezentate de retelele de distributie a energiei electrice din
perimetrul concesiunii, impreuna cu terenurile aferente. Acestea includ
instalatiile initiale, precum si dezvoltarile si modificarile ulterioare ce vor
fi realizate pe durata concesiunii.
2. Pentru prestarea serviciului public de distributie a energiei electrice
concesionarul va utiliza urmatoarele categorii de bunuri:
a) bunuri proprii;
b) bunuri ale tertilor.
CAP. 5
Drepturile si obligatiile concedentului si concesionarului
Concedentul si concesionarul vor avea drepturile si obligatiile prevazute
in Contractul-cadru de concesiune a serviciului de distributie a energiei
electrice, anexa la Hotararea Guvernului nr. 2.412/2004.
CAP. 6
Conditii financiare si asigurari
1. Redeventa anuala stabilita conform legii se va ridica la minimum 1 la
mie din veniturile aferente activitatii de distributie a energiei electrice,
obtinute prin aplicarea tarifului de distributie stabilit de ANRE la totalul
cantitatii de energie electrica distribuita pe an si se va plati de catre
concesionar in conditiile contractului de concesiune si in conformitate cu
legislatia in vigoare.
2. Pe durata concesiunii concesionarul va avea obligatia sa depuna toate
eforturile pentru a incheia si a mentine in vigoare politele de asigurare cu
privire la bunurile aferente activitatilor sale de distributie a energiei
electrice, sub rezerva recunoasterii in tarife de catre ANRE a costurilor
respective. Aceste polite de asigurare vor acoperi, in conditiile legii,
urmatoarele bunuri utilizate de concesionar in activitatile de distributie a
energiei electrice reglementate:
a) retelele de distributie si cladiri care se afla in proprietatea
concesionarului;
b) mijloacele de transport care se afla in proprietatea concesionarului;
c) alte bunuri a caror asigurare este obligatorie potrivit legii.
3. Concedentul va fi indreptatit sa solicite concesionarului dovezi privind
incheierea in termen de 12 luni de la data semnarii contractului de concesiune
a politelor de asigurare prevazute la pct. 2.
CAP. 7
Obligatii privind protectia mediului inconjurator
Raspunderea privind indeplinirea obligatiilor si a standardelor de mediu,
asa cum sunt reglementate de legislatia aplicabila, in legatura cu realizarea
obiectului concesiunii revine concesionarului.
CAP. 8
Contractul de concesiune
1. Contractul de concesiune va fi incheiat in forma scrisa cu ofertantul a
carui oferta a fost declarata castigatoare, in conditiile legii si ale
prezentului caiet de sarcini.
2. Continutul contractului de concesiune este prezentat in anexa care face
parte din prezentul caiet de sarcini cadru al concesiunii serviciului public de
distributie a energiei electrice.
3. Refuzul ofertantului declarat castigator de a incheia contractul de
concesiune atrage consecintele prevazute de lege.
CAP. 9
Criterii pe care trebuie sa le indeplineasca concesionarul
Viitorul concesionar trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii minimale
pentru participarea la licitatie in vederea atribuirii contractului de
concesiune:
1. sa aiba o cifra de afaceri de cel putin ....................;
2. sa fie detinator al unei licente de distributie a energiei electrice
emise de ANRE;
3. sa ofere cel putin valoarea minima a redeventei, prevazuta la cap. VI
pct. 1;
4. sa aiba experienta relevanta de cel putin 2 ani in distribuirea energiei
electrice in retele de 110 kV, precum si in retele de medie si joasa tensiune;
5. sa aiba capacitate tehnica si comerciala concretizata astfel:
5.1. poseda un volum de instalatii semnificativ (minimum ...... km linii JT
sau minimum ......... km MT sau minimum ............... km IT);
5.2. detine personal calificat si in numar suficient (minimum ........
angajati);
5.3. isi desfasoara activitatea in conformitate cu standardele de calitate
ISO 9 minimum SR EN ISO 9001:2000);
6. concedentul va introduce si criterii suplimentare privind atestarea
bonitatii financiare.