HOTARARE Nr. 1302 din 25 noiembrie 1996
privind infiintarea Institutului national de cercetare-dezvoltare in domeniul
geologiei, geofizicii, geochimiei si teledetectiei - I.G.R. Bucuresti
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 332 din 10 decembrie 1996
In temeiul Ordonantei Guvernului nr. 25/1995, aprobata si modificata prin
Legea nr. 51/1996,
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Se infiinteaza Institutul national de cercetare-dezvoltare in domeniul
geologiei, geofizicii, geochimiei si teledetectiei, pastrandu-si denumirea de
Institutul Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti, persoana juridica romana
aflata in coordonarea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei, care functioneaza
dupa modelul regiilor autonome, conform Legii nr. 51/1996, prin reorganizarea
Institutului Geologic al Romaniei, care se desfiinteaza.
Art. 2
Institutul Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti are sediul in Bucuresti,
str. Caransebes nr. 1, sectorul 1.
Art. 3
Institutul Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti are ca principal obiect
de activitate: efectuarea de cercetari fundamentale si aplicative, dezvoltare
tehnologica, elaborarea de studii si prognoze de interes public si national,
referitoare la descifrarea alcatuirii si evolutiei geologice a teritoriului
tarii, la evidentierea si delimitarea zonelor cu substante minerale utile;
elaborarea de metode, procedee si tehnologii geologice si geofizice, inclusiv
teledetectia si cartarea geochimica, pentru identificarea zonelor cu substante
minerale utile, ape geotermale, precum si a zonelor poluate datorita
activitatilor industriale, in special miniere; intocmirea si editarea de harti
geologice, hidrogeologice, geofizice si geochimice pentru intreg teritoriul
tarii; desfasurarea de activitati de cooperare stiintifica internationala in
domeniile geologiei, geofizicii, geochimiei si teledetectiei.
Art. 4
Structura organizatorica a institutului Geologic al Romaniei - I.G.R.
Bucuresti este prevazuta in anexa nr. 1.
Art. 5
Patrimoniul Institutului Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti, stabilit
pe baza bilantului contabil la 30 iunie 1996, este de 3.304.183 mii lei, din
care: imobilizari corporale si necorporale 1.242.074 mii lei si active
circulante 2.062.109 mii lei, si se preia pe baza de protocol de
predare-preluare de la Institutul Geologic al Romaniei.
Art. 6
Institutul Geologic al Romaniei isi desfasoara activitatea in conformitate
cu reglementarile legale in vigoare, precum si cu regulamentul de organizare si
functionare cuprins in anexa nr. 2.
Art. 7
Personalul Institutului Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti se preia
prin transfer de la institutul Geologic al Romaniei, cu salariile avute la data
transferului, pana la negocierea noului contract colectiv de munca.
Art. 8
Ministerul Cercetarii si Tehnologiei, in calitate de minister coordonator,
va cuprinde, in bugetul sau de venituri si cheltuieli, fondurile necesare
realizarii unor investitii, dotari, aparatura, echipamente si instalatii.
Art. 9
Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneaza:
Ministrul cercetarii
si tehnologiei,
Doru Dumitru Palade
Ministru de stat,
ministrul finantelor,
Florin Georgescu
Ministrul industriilor,
Alexandru Stanescu
ANEXA 1
INSTITUTUL GEOLOGIC AL ROMANIEI - I.G.R. BUCURESTI
STRUCTURA ORGANIZATORICA
___________________________ ______________________
|CONSILIUL DE ADMINISTRATIE | | CONSILIUL STIINTIFIC |
|___________________________| |______________________|
_______|_____ | ____________________ | |
| SECRETARIAT | |______| DIRECTOR GENERAL |____________| |
|_____________| ____________| |_______________|
| |____________________| |
______|_____ ______|___ _________|__________ _____|_____
|CONTABIL SEF| |DIRECTOR | |DIRECTOR ADJUNCT | | SECRETAR |
| | |STIINTIFIC| |TEHNIC-ADMINISTRATIV| | STIINTIFIC |
|____________| |__________| |____________________| |____________|
_______|______ | |_____________________|_______
|SERVICIUL | | ______________________|___ |
|FINANCIAR, | | |COLECTIV MANAGEMENTUL | |
|CONTABILITATE,| | |RELATIILOR INTERNATIONALE | |
|CONTRACTE | | |SI BANCA DE DATE GEOLOGICE| |
|______________| | |__________________________| |
_____________ | ______________ |
_______ |LABORATOR | | |LABORATOR | ________________ |
|FILIALA| |MINERALOGIE- |____|_____|GEOMAGNETISM |___|OBSERVATORUL | |
|CLUJ- |__|PETROLOGIE | | |PETROFIZICA | |GEOFIZIC | |
|NAPOCA | |_____________| | |______________| |NATIONAL SURLARI| |
|_______| _____________ | _____|___ ___|___ |________________| |
|LABORATOR | | |Statia | |Statia | _________________|__
|GEOLOGIE |____| |DREPTU/ | |DEVA | |SERVICIUL PERSONAL, |
|REGIONALA | | |NEAMT | | | |ADMINISTRATIV, |
|_____________| | |_________| |_______| |CONTENCIOS, |
_____________ | ________________ |PROTECTIA MUNCII |
|LABORATOR | | |LABORATOR | |____________________|
|HIDROGEOLOGIE| | |GEOFIZICA | _________________|__
|SI GEOLOGIE |____|____|LITOSFEREI | |BIROU APROVIZIONARE |
|AMBIENTALA | | | | |____________________|
|_____________| | |________________| _________________|__
_____________ | ________________ |ATELIER AUTO |
|LABORATOR | | |LABORATOR | |____________________|
|GEOCHIMIA |____|____|GEOELECTRICITATE|
|MEDIULUI | | | |
|_____________| | |________________|
_____________ | _________________
|LABORATOR | | |LABORATOR |
|PALEONTOLOGIE|____|____|TEHNICI GEOFIZICE|
|_____________| | |_________________|
_____________ | ______________________
|LABORATOR | | |LABORATOR |
|RESURSE |____|____|TELEDETECTIE SI |
|MINERALE | | |SUPRAVEGHEREA MEDIULUI|
|_____________| | |______________________|
_____________ |
|LABORATOR | |
|VALORIFICAREA|____|
|RESURSELOR | |
|MINERALE | |
|_____________| |
_________|______________________________________
______|___ ______|_____ _____|_____
|LABORATOR | |LABORATOR | |ATELIER |
_______|CERCETARE |________ |DOCUMENTARE,| |CARTOGRAFIE|
____|___ |COLECTII | ____|____ |PUBLICATII, | |IMPRIMERIE |
|MUZEUL | |__________| |LITOTECA | |BIBLIOTECA | | |
|GEOLOGIC| | |NATIONALA| |____________| |___________|
|________| _____|____ |_________|
|FILIALA |
|GHEORGHENI|
|__________|
ANEXA 2
REGULAMENTUL
de organizare si functionare a Institutului Geologic al Romaniei - I.G.R.
Bucuresti, institut national de cercetare-dezvoltare in domeniul geologiei,
geofizicii, geochimiei si teledetectiei
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
Institutul Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti, denumit in continuare
institut, este persoana juridica romana aflata in coordonarea Ministerului
Cercetarii si Tehnologiei, care functioneaza dupa modelul regiilor autonome,
conform Legii nr. 51/1996, si isi desfasoara activitatea pe baza prevederilor
legale in vigoare si a prezentului regulament, precum si a celorlalte prevederi
legale in vigoare.
Art. 2
(1) Institutul are structura organizatorica cuprinsa in anexa nr. 1 la
Hotararea Guvernului nr. 1.302 din 25 noiembrie 1996.
(2) Institutul are, in cadrul structurii sale organizatorice, subunitati
fara personalitate juridica, necesare realizarii obiectului sau de activitate.
Acestea sunt:
- Filiala Cluj-Napoca, str. Horea nr. 7, judetul Cluj;
- Filiala Gheorgheni, judetul Harghita;
- Observatorul Geofizic Surlari, judetul Ilfov;
- Statiile de observare geomagnetica Deva, judetul Hunedoara, si Dreptu,
judetul Neamt;
- Laboratorul de teledetectie si supravegherea mediului, str. Coralilor nr.
20, sectorul 1, Bucuresti;
- Muzeul Geologic National, sos. Kiseleff nr. 2, sectorul 1, Bucuresti;
- Litoteca nationala, sos. Chitilei nr. 58, sectorul 1, Bucuresti;
- Laboratorul de geomagnetism si petrofizica, str. Dimitrie Onciul nr. 23 -
25, sectorul 2, Bucuresti.
(3) Institutul poate infiinta, in cadrul structurii sale, si alte
subunitati fara personalitate juridica necesare realizarii obiectului sau de
activitate. Modalitatea de constituire a acestora si relatiile lor in cadrul
institutului si cu tertii sunt reglementate prin prezentul regulament de
organizare si functionare.
CAP. 2
Scopul si obiectul de activitate
Art. 3
Institutul este infiintat in scopul stimularii activitatii de cercetare
stiintifica si dezvoltare tehnologica in domeniul propriu de activitate, prin
participare la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului si la
realizarea cu prioritate a obiectivelor stiintifice si tehnologice ale
Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica.
Art. 4
(1) Obiectul de activitate al institutului cuprinde:
A. Activitati de cercetare-dezvoltare:
a) In cadrul Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare
tehnologica:
(i) cercetari fundamentale si de baza, realizate in scopul cresterii
nivelului cunostintelor in domeniile mineralogiei, paleontologiei, petrologiei,
stratigrafiei, geochimiei, geologiei regionale, hidrogeologiei, geotehnicii,
resurselor minerale, magnetometriei, gravimetriei, geoelectricitatii,
seismicii, teledetectiei, geotermiei etc., care se materializeaza in studii
privind:
- descifrarea structurii, alcatuirii si evolutiei geologice a teritoriului
tarii si corelarea cu regiunile invecinate;
- intocmirea, editarea si imprimarea hartilor nationale geologice,
hidrogeologice, geochimice, geofizice si metalogenetice, la diverse scari;
- elaborarea de modele genetice de acumulare, in vederea conturarii zonelor
si obiectivelor de perspectiva pentru substante minerale utile solide si
fluide, inclusiv pentru ape minerale si geotermale;
- cercetarea si analiza distributiei campurilor: geomagnetic, gravific,
geotermic si electromagnetic pe teritoriul Romaniei;
- geochimia mediului ambiant si monitoringul acestuia;
- dezvoltarea cercetarilor geonomice integrate, incluzand sistemul
geoinformational (GIS), geoidul si analiza imaginilor satelitare;
- mentinerea si extinderea acordurilor de cooperare cu institutiile
similare din strainatate, pe baza bilaterala, multilaterala, in cadrul C.E.I.
(Initiativa Central-europeana), I.G.C.P. (Programe internationale de corelare
geologica sub egida UNESCO), FOREGS (Forumul serviciilor geologice nationale
din Europa), I.U.G.S. (Uniunea Internationala a Stiintelor Geologice), I.U.G.G.
(Uniunea internationala de Geodezie si Geofizica) si altele. Cercetarile sunt
canalizate, in acest sens, atat pe tematici de corelare geologica (de interes
regional maxim pentru aprofundarea unor probleme a caror rezolvare nu este
posibila numai pe baza datelor referitoare la Romania, avand in vedere ca
structura geologica nu tine seama de granite politice), cat si pe tematici
legate de perfectionarea metodelor analitice si de accesul cercetatorilor
romani la aparatura performanta din strainatate;
(ii) cercetari aplicative pentru realizarea de modele experimentale si
tehnologii noi sau modernizate privind:
- perfectionarea metodelor si tehnologiilor de investigare geofizica si
prin teledetectie, pentru stabilirea conditiilor de acumulare si de
valorificare a substantelor minerale utile;
- imbunatatirea procedeelor tehnologice de preparare a diverselor tipuri de
substante minerale utile, utilizand metode nepoluante;
- reevaluarea prognozelor de substante minerale utile prin valorificarea
cercetarilor de la pct. (i);
- dinamica unor fenomene geologice cu potential de hazard national;
- impactul activitatilor antropice asupra poluarii apelor subterane;
(iii) elaborarea de studii privind tendintele de dezvoltare a stiintelor
pamantului in functie de conjunctura economica internationala;
b) In afara Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare
tehnologica se pot realiza:
- elaborarea, la cererea beneficiarilor, a unor documentatii
tehnico-economice pentru aprofundarea cunoasterii geologice a unor obiective
privind materiile prime minerale;
- proiectarea si/sau realizarea unor subansambluri, dispozitive si echipamente
de cercetare geologica si geofizica;
- expertize, asistenta tehnica si consulting pentru lucrari geologice
magistrale (lucrari miniere si foraje), executate de firme de stat si private,
din tara si din strainatate;
- elaborarea unor studii geologice privind amplasarea unor obiective
industriale de interes national (inclusiv energetice).
B. Activitati conexe activitatii de cercetare-dezvoltare:
- masuratori si/sau determinari geofizice pentru rezolvarea unor probleme
tehnice cu caracter special;
- participarea la elaborarea unor proiecte geologice de lucrari miniere si
foraje cu caracter de referinta, pe baza modelelor elaborate in cadrul
cercetarilor de la lit. A;
- expertize in domeniul florilor de mina si al pietrelor pretioase (in
special prin colectivul de la Muzeul Geologic National);
- colectarea, inventarierea si sistematizarea carotelor din cele mai
importante foraje de referinta executate in tara, in special prin colectivul de
la Litoteca nationala.
C. Formarea si specializarea de cercetatori in domeniul propriu de
activitate prin:
- asigurarea conditiilor de perfectionare profesionala a tinerilor
cercetatori din institut prin conducere de doctorate, burse si stagii de
perfectionare in tara si in strainatate, indrumarea unor masteranzi care si-au
exprimat dorinta de a lucra in cercetare, in cooperare cu institutii de
invatamant superior.
Institutul Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti colaboreaza si la
realizarea unor programe privind apararea nationala.
D. Activitatea de editare si tiparire a publicatiilor si a hartilor de
specialitate:
a) Publicatii:
- Anuarul Institutului Geologic al Romaniei (incepand cu anul 1996, la
implinirea a 90 de ani de la infiintare, transformat in raport anual de
activitate, editat in limbile romana si engleza);
- Romanian Journal (RJ) of Mineralogy;
- RJ of Petrology;
- RJ of Paleontology;
- RJ of Stratigraphy;
- RJ of Mineral Deposits;
- RJ of Tectonics and Regional Geology;
- RJ of Geophysics,
(editate preponderent in limba engleza, asigurandu-se astfel un schimb
permanent de publicatii cu strainatatea);
b) harti nationale geotematice la diverse scari.
E. Activitatea de transfer tehnologic al rezultatelor cercetarii stiintifice
geologice in domeniul prospectiunii si explorarii geologice prin:
- distribuirea, la cerere, a hartilor geologice, hidrogeologice, geofizice,
ca baza pentru proiectarea lucrarilor geologice de orice tip;
- elaborarea studiilor pentru proiectarea forajelor adanci de referinta, pe
baza modelelor geologice create de I.G.R. - Bucuresti;
- studii paleontologice pe carote si geotermice in gauri de sonda pentru
completarea informatiilor necesare deciziilor de continuare sau stopare a
forajelor.
(2) Activitatile de la lit. A - E pot fi efectuate si in cadrul unor
contracte internationale.
(3) Institutul Geologic al Romaniei - I.G.R. Bucuresti poate efectua si
vanzari de publicatii si de harti sau poate edita, la cerere, harti geologice tematice,
la diverse scari.
CAP. 3
Patrimoniul
Art. 5
Conform bilantului contabil incheiat la data de 30 iunie 1996, institutul
are un patrimoniu propriu in valoare de 3.304.183 mii lei, din care:
imobilizari corporale si necorporale 1.242.074 mii lei si active circulante
2.062.109 mii lei.
Art. 6
(1) Institutul administreaza, cu diligenta unui bun proprietar, bunuri
proprietate publica, precum si alte bunuri dobandite in conditiile legii.
Bunurile proprietate publica, precum si cele dobandite sunt in administrarea
institutului si se evidentiaza distinct in patrimoniul acestuia.
(2) Rezultatele cercetarilor concretizate in active corporale si
necorporale, efectuate si finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri,
sunt bunuri dobandite, daca prin contract nu se prevede altfel, si se
evidentiaza in evidenta contabila a institutului.
(3) In exercitarea drepturilor sale, institutul poseda si foloseste
bunurile din patrimoniul sau si, dupa caz, dispune de acestea in conditiile
legii, in scopul realizarii obiectului sau de activitate, beneficiind de
rezultatele utilizarii acestora.
(4) Concesionarea sau inchirierea unor subunitati, servicii sau activitati
se poate face numai in scopul stimularii transferului rezultatelor activitatii
de cercetare-dezvoltare, in conditiile prevederilor legale corespunzatoare si
cu aprobarea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei.
(5) Patrimoniul institutului poate fi modificat conform prevederilor legale
in vigoare.
CAP. 4
Structura organizatorica si functionala
Art. 7
(1) Institutul poate avea in structura subunitati, sectii, laboratoare si
alte structuri organizatorice necesare realizarii obiectului sau de activitate.
(2) In functie de specificul activitatii, se pot organiza colective
specializate sau colective interdisciplinare.
Art. 8
Directorul general stabileste relatiile dintre subunitatile aflate in
structura institutului, precum si relatiile acestora cu tertii si le poate
acorda imputerniciri de reprezentare in numele institutului, cu avizul
consiliului de administratie.
Art. 9
Conducatorii subunitatilor din structura institutului raspund in fata
consiliului de administratie si a directorului general de indeplinirea tuturor
atributiilor, responsabilitatilor si competentelor incredintate de acestia.
CAP. 5
Organele de conducere
Art. 10
(1) Conducerea institutului este asigurata de catre:
- consiliul de administratie;
- comitetul de directie;
- directorul general.
(2) Orientarea si coordonarea activitatii tehnico-stiintifice din institut
sunt asigurate de catre consiliul stiintific.
Art. 11
(1) Consiliul de administratie al institutului este format din 7 membri
numiti pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit.
(2) Structura consiliului de administratie este alcatuita din:
- 1 presedinte;
- 1 vicepresedinte;
- 5 membri.
Art. 12
(1) Din consiliul de administratie fac parte, in mod obligatoriu:
- directorul general al institutului - presedinte;
- un reprezentant al Ministerului Cercetarii si Tehnologiei;
- un reprezentant al Ministerului Industriilor;
- un reprezentant al Ministerului Finantelor;
- presedintele consiliului stiintific.
(2) Ceilalti membri in consiliul de administratie pot fi cercetatori,
ingineri, geologi, economisti, juristi, alti specialisti din institut, precum
si reprezentanti ai agentilor economici de profil.
(3) Consiliul de administratie isi desemneaza vicepresedintele.
(4) Numirea membrilor consiliului de administratie se face prin ordin al
ministrului cercetarii si tehnologiei.
(5) Revocarea membrilor consiliului de administratie pentru abateri grave
sau pentru lipsa de activitate in executarea mandatului se face de acelasi
organ care a efectuat numirea.
Art. 13
Membrii consiliului de administratie sunt cetateni romani si:
a) isi pastreaza calitatea de angajati la institutia sau la unitatea de la
care provin si toate drepturile si obligatiile derivand din aceasta calitate;
b) sunt platiti pentru activitatea desfasurata in aceasta calitate cu o
indemnizatie stabilita de consiliul de administratie;
c) nu pot face parte din mai mult de doua consilii de administratie sau nu
pot participa, in aceeasi calitate, la societatile comerciale cu care
institutul are relatii contractuale sau interese contrare;
d) sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de
administratie cei care, personal ori sotul, sotia, copiii sau rudele pana la
gradul al doilea inclusiv, sunt, in acelasi timp, patroni sau asociati la
societati comerciale cu capital privat cu acelasi profil sau cu care institutul
se afla in relatii comerciale directe.
Art. 14
Consiliul de administratie isi desfasoara activitatea in baza regulamentului
propriu de functionare si cu respectarea legislatiei in vigoare. El hotaraste
in problemele privind activitatea institutului, cu exceptia celor care,
potrivit legii, sunt date in competenta altor organe.
Art. 15
Consiliul de administratie se intruneste o data pe luna sau ori de cate ori
interesele institutului o cer, convocarea acestuia facandu-se de catre
presedinte sau la solicitarea a cel putin o treime din numarul membrilor
consiliului. Dezbaterile consiliului de administratie sunt conduse de
presedintele consiliului, iar in lipsa acestuia, de catre vicepresedinte.
Art. 16
(1) Consiliul de administratie isi desfasoara activitatea in prezenta a cel
putin doua treimi din numarul membrilor sai. Daca nu este indeplinita aceasta
conditie, sedinta consiliului de administratie se poate reprograma intr-un
interval de cel mult 15 zile, avand aceeasi ordine de zi.
(2) Hotararile consiliului de administratie se iau cu majoritatea voturilor
membrilor prezenti, dar nu mai putin de jumatate plus unul din numarul total al
membrilor.
Art. 17
La sedintele consiliului de administratie este invitat si reprezentantul
sindicatului.
Art. 18
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administratie poate
atrage in activitatea de analiza consilieri si consultanti din diferite
sectoare. Activitatea acestora va fi compensata material, conform prevederilor
legale.
Art. 19
Membrii consiliului de administratie sunt raspunzatori, in conditiile
legii, pentru indeplinirea atributiilor ce le revin. Membrii consiliului de
administratie care s-au impotrivit luarii unei decizii ce s-a dovedit
pagubitoare pentru institut nu raspund, daca au consemnat expres punctul lor de
vedere in registrul de sedinte al consiliului de administratie si au anuntat in
scris, despre aceasta, organul coordonator. Membrii consiliului de
administratie care nu au respectat prevederile art. 13 lit. c) raspund pentru
daunele cauzate institutului ca urmare a acestui fapt.
Art. 20
Consiliul de administratie are, in principal, urmatoarele atributii:
a) avizeaza modificarea structurii organizatorice si functionale a
institutului, infiintarea, desfiintarea si comasarea de subunitati din
structura acestuia;
b) aproba, la propunerea consiliului stiintific, strategia si programele
concrete de dezvoltare a institutului, de introducere a unor tehnologii de varf
si de modernizare a celor existente, in concordanta cu strategia generala a
domeniului propriu;
c) propune programul anual de cercetare-dezvoltare pe care il inainteaza
Colegiului Consultativ pentru Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica;
d) analizeaza si avizeaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli si
il depune la organul coordonator in vederea aprobarii prin hotarare a Guvernului;
e) analizeaza si avizeaza bilantul contabil si contul de profit si pierderi
si le supune aprobarii Ministerului Finantelor; aproba raportul de gestiune
asupra activitatii desfasurate de institut in anul precedent;
f) analizeaza raportarea trimestriala privind activitatea realizata de
institut si aproba masuri pentru desfasurarea acesteia in conditii de echilibru
al bugetului de venituri si cheltuieli;
g) analizeaza, aproba sau, dupa caz, propune spre aprobare, potrivit
prevederilor legale, investitiile care urmeaza a fi realizate de institut;
h) propune spre aprobare, in conditiile legii, majorarea sau diminuarea
patrimoniului, concesionarea, inchirierea sau locatia de gestiune a unor
bunuri, servicii, subunitati de productie din patrimoniul institutului;
i) aproba asocierea institutului cu terte persoane juridice in vederea
realizarii de activitati comune care prezinta interes pentru asociati si care
se incadreaza in obiectul de activitate al institutului, cu respectarea prevederilor
legale;
j) aproba valorificarea bunurilor dobandite, cu respectarea prevederilor
legale;
k) fundamenteaza si prezinta organului coordonator propuneri pentru
asigurarea de fonduri, prin bugetul de venituri si cheltuieli al acestuia,
pentru finantarea obiectivelor de interes public specifice activitatii
institutului;
l) aproba volumul creditelor bancare, prevazute la art. 34, si stabileste
modul de rambursare a acestora;
m) aproba utilizarea disponibilitatilor in valuta;
n) aproba mandatul pentru negocierea contractului colectiv de munca.
Art. 21
In primul trimestru al fiecarui an, consiliul de administratie prezinta
organului coordonator un raport asupra activitatii desfasurate in anul
precedent si asupra programului de activitate pentru anul in curs.
Art. 22
Secretariatul consiliului de administratie este asigurat de institut;
atributiile secretariatului sunt prevazute in regulamentul de functionare a
consiliului de administratie.
Art. 23
Conducerea operativa a institutului este asigurata de un comitet de
directie, compus din directorul general si directorii din structura
organizatorica a institutului.
Art. 24
Comitetul de directie stabileste actiunile concrete necesare pentru
realizarea obiectivelor rezultate din:
- strategia programelor de dezvoltare a institutului;
- programul anual de cercetare-dezvoltare;
- bugetul de venituri si cheltuieli;
- programul de investitii;
- sistemul de asigurare a calitatii;
- alte obligatii.
Art. 25
Comitetul de directie se intruneste decadal si ori de cate ori interesele
institutului o impun.
Art. 26
Activitatea curenta a institutului este condusa de directorul general,
numit prin ordin al ministrului cercetarii si tehnologiei, la propunerea
Colegiului Consultativ pentru Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica,
dintre cercetatorii stiintifici principali care lucreaza in domeniu si au
pregatire manageriala.
Art. 27
Directorul general are, in principal, urmatoarele atributii si
responsabilitati:
a) reprezinta, personal sau prin delegat, interesele institutului in
relatiile cu celelalte organe, organizatii si agenti economici, precum si cu
persoane fizice din tara si din strainatate;
b) stabileste atributiile, competentele si relatiile compartimentelor de la
toate nivelurile organizatorice ale institutului, precum si relatiile acestora
cu tertii;
c) propune modificarea structurii organizatorice si functionale a
institutului;
d) asigura negocierea contractului colectiv de munca la nivelul
institutului si a salariilor personalului din institut, prin comitetul de
directie; aproba salariile rezultate din negocierea directa;
e) numeste si revoca pe conducatorii compartimentelor de munca din aparatul
propriu, precum si pe directorii din structura organizatorica a institutului,
cu avizul consiliului de administratie;
f) angajeaza si concediaza personalul propriu;
g) aproba comisiile de concurs pentru promovarea in functiile de cercetator
stiintific principal gradul I, II, III si cercetator stiintific, la propunerea
consiliului stiintific;
h) are atributii si raspunderi similare unui ordonator de credite pentru
sumele acordate institutului de la bugetul de stat, in conditiile art. 21 alin.
(1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/1995, aprobata si modificata prin Legea nr.
51/1996;
i) raspunde de administrarea intregului patrimoniu, cu respectarea
prevederilor legale;
j) adopta masuri si urmareste realizarea operatiunilor de comert exterior,
prin compartimente proprii specializate;
k) exercita atributiile si are raspunderile care ii revin din prevederile
legale, aproba si ia masuri privind activitatea institutului, cu exceptia celor
date, potrivit reglementarilor legale, in competenta altor organe;
l) exercita orice alte atributii ce-i sunt delegate de consiliul de
administratie;
m) poate delega, in conditiile legii, o parte din atributiile sale
celorlalte persoane din conducerea institutului.
Art. 28
(1) Consiliul stiintific este format din 15 membri reprezentand toate
directiile stiintifice din cadrul institutului.
(2) Consiliul stiintific poate fi alcatuit din cercetatori cu realizari
deosebite, cu capacitate de sinteza si de prospectare in domeniu, cadre
didactice din invatamantul superior, salariati ai institutului sau din afara
acestuia, alesi prin vot secret de catre cadrele cu studii superioare din
institut.
(3) Consiliul stiintific este condus de un presedinte si un vicepresedinte,
alesi pe timp de 2 ani, prin vot secret, de catre membrii consiliului. Din
consiliul stiintific fac parte, de drept, directorul general si directorul
stiintific al institutului.
(4) Consiliul stiintific se organizeaza si functioneaza in conformitate cu
regulamentul propriu.
Art. 29
Atributiile principale ale consiliului stiintific sunt urmatoarele:
a) participa la elaborarea strategiei de dezvoltare a activitatii de
cercetare-dezvoltare si la elaborarea Programului national de cercetare
stiintifica si dezvoltare tehnologica in domeniul propriu de activitate;
b) contribuie la realizarea obiectivelor stiintifice si tehnologice ale
Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica;
c) examineaza si avizeaza proiectele de cercetare-stiintifica, precum si
realizarea acestora;
d) avizeaza hotararile care implica politica de cercetare a institutului si
a ramurii;
e) propune masuri pentru perfectionarea profesionala si pentru incadrarea
personalului de cercetare in grade profesionale;
f) face propuneri privind modul de organizare a concursului de incadrare si
promovare a personalului de cercetare;
g) propune comisiile de concurs pentru promovarea in functiile atestabile
si confirma rezultatele concursului pentru functiile de cercetator stiintific
principal gradul I, II, III si cercetator stiintific;
h) organizeaza si coordoneaza desfasurarea actiunilor cu caracter
stiintific;
i) avizeaza actiunile de cooperare, interne si internationale, cu scop
stiintific;
j) avizeaza acordarea de burse de studii si stagii de perfectionare in
strainatate.
CAP. 6
Bugetul de venituri si cheltuieli si administrarea acestuia. Relatii
financiare
Art. 30
Institutul intocmeste anual bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul
contabil si contul de profit si pierderi, potrivit normelor metodologice
elaborate de Ministerul Finantelor. Bilantul contabil anual se supune spre
aprobare Ministerului Finantelor si se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IV-a.
Art. 31
Veniturile si cheltuielile institutului se stabilesc prin buget pentru
fiecare exercitiu financiar. Bugetul de venituri si cheltuieli se aproba de
catre Guvern, la propunerea Ministerului Cercetarii si Tehnologiei, cu avizul
Ministerului Finantelor si al Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.
Art. 32
Corelat cu contractele incheiate pentru activitatea programata, institutul
determina anual volumul de venituri de realizat si cheltuielile totale de
efectuat.
Art. 33
Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform
reglementarilor cuprinse in contractele colective de munca, in limita fondului
total destinat platii salariilor.
Art. 34
Pentru acoperirea cheltuielilor curente, in situatia in care, in cursul
unui an, resursele financiare ale institutului nu sunt suficiente, acesta poate
contracta credite cu societatile comerciale bancare, in valoare de cel mult 20%
din veniturile brute, in termeni reali, realizate in anul precedent.
Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea
Ministerului Finantelor.
Art. 35
(1) Institutul hotaraste cu privire la investitiile ce urmeaza a fi
realizate potrivit obiectului sau de activitate, finantarea efectuandu-se din
surse proprii si din credite bancare, cu exceptia investitiilor care intra sub
incidenta prevederilor art. 6 si 11 din Ordonanta Guvernului nr. 15/1993.
(2) In cazul investitiilor, altele decat cele prevazute la art. 6 din
Ordonanta Guvernului nr. 15/1993, finantate integral sau partial de la bugetul
de stat, limita de finantare se aproba o data cu legile de adoptare a acestora,
iar institutul are obligatia ca in executia bugetului de venituri si cheltuieli
sa se incadreze in alocatiile bugetare aprobate.
(3) Executia investitiilor prevazute la alin. (1) si (2) se adjudeca pe
baza de licitatie publica potrivit legislatiei privind achizitiile publice.
(4) Contractarea de credite mai mari de 500 milioane lei la nivelul anului
anterior, in vederea realizarii de investitii de natura celor prevazute la
alin. (1) si (2), se efectueaza cu aprobarea organului coordonator, pe baza
avizului prealabil al Ministerului Finantelor.
Art. 36
(1) Operatiunile de incasari si plati ale institutului se efectueaza prin
conturi deschise la banci comerciale cu sediul in Romania.
(2) Institutul poate efectua operatiuni de incasari si plati in lei si in
valuta prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casa si a
normativelor de disciplina financiar-valutara, stabilite prin actele normative
in vigoare.
(3) Institutul poate efectua operatiuni de comert exterior potrivit legii.
Operatiunile de incasari si plati cu strainatatea se vor efectua prin conturi
bancare deschise la unitatile bancare specializate cu sediul in Romania.
Art. 37
Institutul isi va organiza controlul financiar preventiv si controlul
financiar de gestiune, potrivit legii.
CAP. 7
Reglementarea litigiilor
Art. 38
Litigiile institutului cu persoanele fizice sau juridice, nesolutionate pe
cale amiabila, sunt supuse spre rezolvare instantelor de judecata romane
competente, in conformitate cu prevederile legale.
CAP. 8
Dispozitii finale
Art. 39
(1) Prezentul regulament de organizare si functionare se completeaza cu
celelalte reglementari legale care se refera la activitatea institutelor de
cercetare-dezvoltare.
(2) Modificarile si completarile regulamentului de organizare si
functionare se pot face la propunerea consiliului de administratie, cu
respectarea actelor normative in vigoare, cu aprobarea Ministerului Cercetarii
si Tehnologiei.
Art. 40
Pentru toate aspectele nereglementate prin prezentul regulament se aplica
prevederile care, potrivit dispozitiilor legale, sunt aplicabile regiilor
autonome.
Art. 41
Statutul de institut national de cercetare dezvoltare se reinnoieste prin
reacreditare, care are loc intr un interval de maximum 5 ani.