Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1516 din 19 noiembrie 2008

privind aprobarea Regulamentului-cadru de urbanism pentru Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 838 din 12 decembrie 2008



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 27 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 564/2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Se aprobă Regulamentul-cadru de urbanism pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, denumit în continuare regulament.

(2) Regulamentul reprezintă sistemul unitar de norme tehnice şi juridice care stă la baza regulamentelor locale de urbanism pentru localităţile rurale din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, denumită în continuare RBDD.

(3)  Regulamentul are ca scop asigurarea unei dezvoltări durabile a teritoriului RBDD, cu protejarea cadrului natural şi cultural, precum şi asigurarea unei utilizări raţionale a acestuia din punct de vedere economic şi turistic, în beneficiul locuitorilor RBDD, în conformitate cu legislaţia în vigoare aplicabilă domeniilor vizate.

(4) Regulamentul prevede controlarea modului de utilizare a terenului şi resurselor naturale în scopuri strict economice, eliminarea intervenţiilor excesive şi stridente din punctul de vedere al suprafeţelor şi volumelor, materialelor utilizate, aspectului vizual al cadrului construit asupra mediului natural şi antropic tradiţional specific RBDD.

(5)  Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii în cazul elaborării sau reactualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor rurale din Delta Dunării, cu respectarea specificului local.

(6) Prezentul regulament constituie baza tehnică de avizare şi de autorizare a executării lucrărilor de construcţii şi amenajărilor până la revizuirea planurilor urbanistice generale existente la data intrării sale în vigoare.

(7)  Prevederile prezentului regulament se aplică de la data intrării în vigoare pentru localităţile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(8)  Regulamentul se aduce la cunoştinţa tuturor factorilor interesaţi de către direcţiile judeţene de urbanism şi amenajarea teritoriului.

Art. 2. - (1) Regulamentul stabileşte regulile de ocupare a terenurilor, de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora, precum şi normele generale de arhitectură.

(2)  Se exceptează de la prevederile alin. (1) construcţiile şi amenajările cu caracter militar şi special, care se autorizează şi se execută în condiţiile stabilite de lege.

(3)  Regulamentele locale de urbanism (RLU) vor prelua în mod obligatoriu prevederile prezentului regulament, detaliindu-le în funcţie de contextul specific local, în baza studiilor de fundamentare aferente planului urbanistic general, şi vor putea introduce şi alte norme specifice.

(4) La elaborarea unor planuri urbanistice zonale sau planuri urbanistice de detaliu, care detaliază sau modifică planurile urbanistice generale ale unităţilor administrativ-teritoriale, este obligatorie respectarea prevederilor prezentului regulament în aceste documentaţii.

Art. 3. - Controlul respectării prezentului regulament se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliului judeţean şi al primăriilor de comună, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL II

Impărţirea teritoriului unităţilor administrativ-teritoriale în zone funcţionale, subzone funcţionale şi unităţi teritoriale de referinţă

Art. 4. -In cadrul planurilor urbanistice generale (PUG) şi planurilor urbanistice zonale (PUZ), fiecare unitate administrativ-teritorială se împarte în unităţi teritoriale de referinţă cu reglementări detaliate pe zone şi subzone funcţionale, iar autorizarea executării lucrărilor de construcţii se face cu respectarea cerinţelor stabilite pentru zonele şi/sau subzonele funcţionale în care se încadrează parcelele.

Art. 5. - Principalele zone funcţionale ale trupului de bază al intravilanului unităţii administrativ-teritoriale delimitate prin PUG sunt:

a) zona centrală - C;

b) zona instituţiilor publice şi serviciilor- IS;

c) zona locuinţelor şi funcţiunilor complementare - L;

d)   zona unităţilor agricole, meşteşugăreşti şi a micilor întreprinderi -A;

e) zona spaţiilor verzi pentru agrement, sport etc. - V;

f) zona de gospodărie comunală, inclusiv zona de cimitire - G;

g) zona cu caracter special, unităţi militare - S;

h) zona cu valoare peisagistică - P.

Art. 6. - (1) Zonele naturale cu valoare peisagistică vor fi identificate şi delimitate prin Planul de amenajare a teritoriului zonal Delta Dunării şi vor fi preluate ca atare în PUG ale unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Pentru zonele cu valoare peisagistică deteriorate, identificate şi delimitate prin Planul de amenajare a teritoriului zonal Delta Dunării, se vor institui măsuri de protecţie specifice în PUG ale comunelor şi în regulamentele locale de urbanism aferente, în vederea refacerii peisagistice şi ecologice a zonelor deteriorate.

CAPITOLUL III

Utilizări funcţionale

Art. 7. - Pe teritoriul pe care se aplică prezentul regulament sunt admise următoarele funcţiuni:

a)   locuirea, cu variantele locuire permanentă, locuire sezonieră, case de vacanţă, cazare turistică în locuinţe tradiţionale, cu suprafaţa construită la sol de maximum 200 m2;

b) instituţii, servicii, dotări publice;

c) spaţii verzi pentru agrement, sport;

d) gospodărie comunală;

e) amenajări piscicole;

f) unităţi agricole, meşteşugăreşti, industriale, de prestări de servicii şi de transport;

g) circulaţii rutiere şi navale, cu dotările aferente;

h) edificii de cult, cu construcţii anexe.

Art. 8. - Sunt admise, cu condiţionări, următoarele funcţiuni:

a)  camparea, inclusiv în zonele de locuit, condiţionată de dotarea cu instalaţii tehnico-sanitare, cu respectarea prevederilor legale specifice pentru structurile de primire turistică;

b) funcţiunile comerciale şi serviciile profesionale, dacă se înscriu în condiţiile de configurare a parcelelor şi clădirilor, precum şi cu condiţionări care se referă la formă, materiale de construcţie şi finisaj;

c) sunt permise construcţii izolate pentru alimentaţie publică, cu condiţionări referitoare la formă, materiale de construcţie şi finisaj, în conformitate cu legislaţia specifică, cu prevederile prezentului regulament şi cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului;

d) în extravilanul localităţilor se autorizează numai lucrări de infrastructură şi anexe ale exploataţiilor agricole, piscicole sau zootehnice;

e) structurile de agrement care nu includ serviciul de alimentaţie publică sunt admise cu condiţia limitării impactului vizual şi sonor asupra vecinătăţilor, precum şi cu respectarea normelor privitoare la formă, materiale de construcţie şi finisaj din prezentul regulament;

f)  locuinţe cu suprafaţa construită la sol până la 300 m2, cu condiţia încadrării în indicatorii urbanistici aprobaţi şi a respectării prevederilor Codului civil;

g)  case de vacanţă cu suprafaţa construită la sol până la 350 m2, cu condiţia încadrării în indicatorii urbanistici aprobaţi şi a respectării prevederilor Codului civil;

h) depozitări de materiale refolosibile, cu condiţia respectării legislaţiei specifice;

i) platforme de precolectare a deşeurilor menajere, cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului;

j) activităţi care utilizează pentru depozitare sau producţie terenul vizibil din circulaţiile publice sau de pe parcelele adiacente, cu condiţia respectării normelor sanitare şi neproducerii de noxe sau zgomote care deranjează vecinătăţile;

k) spaţii comerciale cu suprafaţa utilă peste 300 m2, cu condiţia asigurării locurilor de parcare pentru aprovizionare şi cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului.

Art. 9. - Pe teritoriul pe care se aplică prezentul regulament sunt interzise următoarele utilizări:

a) structuri de cazare de mari dimensiuni: hoteluri cu mai mult de 20 de camere, pensiuni şi moteluri cu mai mult de 10 camere; ansamblurile hoteliere cu mai mult de 20 de camere se vor dispune în sistem pavilionar;

b) în intravilan: structuri şi anexe pentru creşterea şi folosirea animalelor domestice pentru agrement (herghelii, hipodrom); depozitare angro, cu suprafaţa construită mai mare de 100 m2 şi depozitare în aer liber cu suprafaţa mai mare de 150 m2;

c) activităţi productive poluante de orice fel, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat;

d) depozitarea substanţelor inflamabile sau toxice.

CAPITOLUL IV

Condiţii de amplasare, echipare şi configurare a clădirilor şi amenajărilor

Art. 10. - (1) Sunt construibile terenurile care au dimensiunea minimă a deschiderii parcelei, către calea de acces, de 12 m.

(2) Sunt admise numai construcţiile în regim discontinuu - clădiri izolate pe parcelă. Se interzice amplasarea de locuinţe înşiruite, care nu sunt caracteristice zonei.

Art. 11. - (1) Retragerea construcţiilor faţă de aliniament este de minimum 2,5 m.

(2) In situaţia unui front existent construit pe aliniament, pe un tronson stradal de minimum 50 m, construcţiile noi se pot executa pe aliniament.

(3)  Retragerea construcţiilor faţă de limitele de proprietate laterale şi posterioare se realizează cu respectarea prevederilor Codul civil şi a normativelor de stingere a incendiilor.

(4) Distanţa dintre clădirile amplasate pe aceeaşi parcelă va fi cel puţin egală cu înălţimea la cornişă a celei mai înalte dintre ele.

Art. 12. - (1) Accesul auto în incinta parcelelor adiacente unei căi de circulaţie carosabilă se asigură direct din aceasta.

(2)  Fiecare funcţiune adiacentă la o circulaţie carosabilă va asigura pe parcela aferentă numărul de locuri de parcare potrivit prevederilor legale.

(3)  In zonele instituţiilor publice, ale dotărilor turistice, de agrement sau sport, parcarea autovehiculelor se asigură în locuri special amenajate.

Art. 13. - (1) Inălţimea maximă admisă a construcţiilor din zonele rurale din Delta Dunării este de 10 m (echivalentul a 3 niveluri, dintre care unul în mansardă/acoperiş), cu condiţia ca raportul dintre dimensiunea orizontală cea mai lungă şi înălţimea clădirii să fie de cel puţin 1,6.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul edificiilor cu caracter de unicat - foişoare, belvederi, faruri sau alte structuri pentru navigaţie, comunicaţii şi apărare, elemente verticale ale lăcaşurilor de cult -, conform legilor în vigoare.

Art. 14. - (1) Aspectul exterior al clădirilor trebuie să exprime funcţiunea şi să se înscrie în caracterul general tradiţional al RBDD, ţinând seama de vecinătăţi.

(2) Se interzic construcţiile cu faţade din lemn, având aspect montan.

(3)  Se interzic inoxul pentru balustrade, precum şi baluştrii din beton sau piatră.

(4) Clădirile vor avea prispa sau terasa deschisă pe minimum 50% din lungimea faţadei.

(5)  Panta admisă a acoperişului clădirii este de maximum 30%, cu excepţia acoperişurilor realizate din stuf, care pot avea o pantă mai mare pentru scurgerea apelor pluviale spre exteriorul clădirii.

(6)  Suprafaţa vitrată a clădirilor noi nu va depăşi 50% din suprafaţa unei faţade, pentru a se păstra raportul plin-gol din arhitectura tradiţională, în favoarea plinului. Se interzice utilizarea de pereţi-cortină.

(7)  Se interzic dispunerea antenelor TV satelit în locuri vizibile din circulaţiile publice si dispunerea vizibilă a cablurilor CATV.

(8) Amplasarea şi proiectarea ferestrelor se fac în funcţie de direcţia vântului dominant - crivăţul, NE - SV.

Art. 15. - (1) La realizarea construcţiilor se folosesc, de regulă, materiale de construcţii tradiţionale: ciamur, chirpici, paiantă.

(2)  La realizarea edificiilor publice de mari dimensiuni, în cazul în care studiile geotehnice dovedesc că orice soluţie tradiţională este neindicată, fundaţiile se pot executa din beton sau beton armat.

(3)  Pentru fundare se vor folosi piloţi din lemn bătuţi, piatră (fundaţie locală sau continuă) cu mortar de var sau cimenturi şi lianţi artificiali, precum şi alte sisteme constructive, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(4) Se pot folosi sisteme prefabricate sau realizate in situ de pereţi în 3 straturi de lemn cu exterior în sistem caplama, acoperite cu tencuială zugrăvită în alb sau alte culori tradiţionale, In zonele unde acest sistem nu este specific se va folosi numai la construcţiile parter cu suprafaţa construită de maximum 20 m2.

(5)  Lemnul se poate folosi - cu aspectul său natural sau vopsit - la prispe, acoperişuri şi în decoraţia acestora - traforuri, timpane etc. De asemenea, şarpantele se vor executa din lemn.

(6)  Se interzice placarea cu materiale ceramice a pereţilor exteriori, inclusiv a soclului.

(7)  Se interzic materialele care conţin azbest, precum şi materialele din poliesteri.

(8) Finisajele exterioare vor fi de culoare albă în proporţie de minimum 80%. Se interzic culorile tari, puternic contrastante, cu excepţia celor caracteristice zonei.

(9) Tavanele se recomandă să se execute din grinzi de lemn peste care se bat scânduri şi se aşterne un strat de ciamur, iar pe dedesubt o căptuşeală de trestie cu drişcuială de ciamur.

(10)  Pentru acoperire se vor utiliza materialele specifice zonei: stuf, ţiglă sau olane. Se interzic tabla zincată, azbocimentul, ţigla metalică emailată şi membranele bituminoase, cu excepţia învelitorilor-terasă orizontale.

(11) Acoperişurile se vor construi cu minimum două ape, paralele cu direcţia lungă a casei. Spre stradă se recomandă folosirea timpanelor, de preferinţă decorate cu elemente tradiţionale. La realizarea construcţiilor se vor utiliza:

a) pentru ziduri se vor folosi următoarele materiale:

(i) ciamur - lut amestecat cu paie, ierburi fibroase, câlţi sau pleavă, aşezat în straturi de 20-25 cm;

(ii) chirpici - calupuri de ciamur pus în forme şi apoi uscat, având dimensiunile 10 x 20 x 40 cm);

(iii) paiantă;

(iv) cărămizi;

(v) amestec de chirpici cu cărămidă arsă, pe fundaţie de piatră;

(vi) piatra la zidărie nu este specifică zonei şi se va folosi doar pe suprafeţe restrânse;

b) zugrăvelile se recomandă a fi realizate cu var alb;

c) tâmplăria ferestrelor va fi executată exclusiv din lemn;

d) dotările şi amenajările cu caracter sezonier vor fi realizate din materiale naturale;

e)  realizarea de turnuleţe la construcţii este interzisă, iar lucarnele se execută sub formă alungită, de preferinţă curbilinii.

Art. 16. - (1) Se impune folosirea culorilor naturale ale materialelor sau acoperite cu alb, albastru, verde, gri, în funcţie de specificul local, atât la pereţi, cât şi la tâmplarii şi elemente decorative. Se folosesc cu precădere pigmenţii naturali.

(2)  Pentru colorarea lemnului se folosesc cu precădere baiţurile şi lacurile colorate care pătrund în textura lemnului şi lasă vizibil desenul natural al acestuia.

(3) Cărămida şi lemnul pot fi văruite.

(4) Piatra va fi păstrată la culoarea sa naturală, iar dispoziţia ei se va face în câmpuri sedimentare, cu textură regulată sau neregulată, rugoasă, pentru a contrasta cu planurile albe şi netede. Piatra de tip moloane, la garduri, se poate vărui.

(5) Acoperişurile vor păstra culorile naturale ale materialelor folosite - stuf, ţiglă sau olane.

(6)  Tâmplăria exterioară se poate vopsi în nuanţe de albastru, verde, gri, în funcţie de specificul fiecărei localităţi.

Art. 17. - (1) Edificiile religioase din Delta Dunării trebuie realizate potrivit tradiţiilor locale şi particularităţilor de cult ale religiei căreia îi aparţin.

(2)  Se recomandă păstrarea edificiilor existente prin lucrări de reparaţii sau restaurare şi abia după aceea va fi încurajată construcţia unor noi lăcaşuri de cult.

(3)   Pentru realizarea edificiilor religioase se vor folosi materiale naturale durabile (cărămidă, piatră), culorile proprii materialelor sau culorile naturale (tencuieli de var stins). Se va încuraja arhitectura de zid cu caracter de permanenţă şi se va îngădui păstrarea tradiţiei turlelor de tablă zincată. Se poate explora potenţialul arhitecturii de lemn, dar va fi evitată arhitectura, mult prea efemeră, din pământ nears.

(4)  Se recomandă ca edificiile de cult să aibă o poziţie privilegiată în localitate - centrală, în relaţie cu spaţiul public cel mai frecventat al localităţii - şi o siluetă care să le permită a fi vizibile ca reper vertical al localităţilor respective.

Art. 18. - Pentru arhitectura nouă din Delta Dunării se recomandă folosirea cel puţin a unei surse de energie alternativă, în afară de conectarea la utilităţi: energia solară captată în sisteme pasive de încălzire a apei calde menajere şi/sau sisteme active alternative de producere a energiei curate încorporate clădirilor.

Art. 19. - (1) Autorizarea executării lucrărilor de construcţii se condiţionează de prevederea, în proiectul propus spre autorizare, a modalităţii tehnice şi financiare de realizare a utilităţilor.

(2)  Clădirile vor fi racordate la reţelele tehnico-edilitare publice pe măsura realizării acestora. In cazul inexistenţei acestor reţele, utilităţile se vor rezolva printr-o soluţie provizorie locală, cu respectarea normativelor în vigoare.

(3)   Este interzisă autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi amenajărilor care prin amplasament, funcţiune, volumetrie şi aspect arhitectural depreciază valoarea peisajului natural.

(4) Pentru orice construcţie cu aria desfăşurată mai mare de 150 m2, indiferent de destinaţie, se va solicita prin certificatul de urbanism avizul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism a consiliului judeţean.

(5)   Autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi amenajărilor pe terenuri forestiere este interzisă. Pensiunile şi alte construcţii sau amenajări destinate turismului vor fi amplasate numai la liziera pădurilor, cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului.

Art. 20. - (1) Spaţiile libere vizibile din circulaţiile publice se tratează ca grădini de faţadă.

(2) Spaţiile neconstruite şi neocupate de accese, trotuare de gardă etc. se înierbează şi se plantează.

(3)  Procentul minim obligatoriu de spaţiu verde plantat în interiorul parcelei este de 25%.

(4)  Spaţiul liber dintre clădire şi aliniament va fi plantat cu arbori în proporţie de minimum 25%. Pentru siguranţa clădirii, arborii se plantează la o distanţă de cel puţin 5 m de aceasta.

(5) Se va acorda o atenţie deosebită spaţiilor libere publice şi semipublice, prin amenajări specifice: terase, spaţii pentru repaus şi altele asemenea.

Art. 21. - (1) Imprejmuirea către domeniul public va fi joasă, cu înălţimea maximă de 1,5 m şi transparentă, lăsând vizibilă clădirea.

(2) Pentru gard se va folosi una dintre formulele consacrate din arhitectura tradiţională sau mai recentă din Delta Dunării, în funcţie de specificul local:

a) soclu de gard din piatră cu asize orizontale, de maximum 60 cm înălţime, şi gard din lemn;

b) stâlpi zidiţi din cărămidă, văruiţi, şi gard din lemn vopsit în albastru sau verde ori văruit;

c) gard din plasă de sârmă dublat de vegetaţie - gard viu, plante agăţătoare, viţă-de-vie etc;

d) gard din stuf.

(3)  Se interzic gardurile opace, din zidărie, metal şi tablă vopsite, sau sârmă ghimpată, precum şi folosirea suprafeţelor de policarbonat, p.v.c. sau sticlă armată.

(4) In zonele cu acces public - dotări, alimentaţie publică etc. - nu se admit împrejmuiri.

CAPITOLUL V

Posibilităţi maxime de ocupare şi utilizare a terenului

Art. 22. - (1) Procentul maxim de ocupare a terenului (POT) pe parcelă, inclusiv construcţiile existente şi anexe, va fi de 30% pentru parcelele de până la 1.000 m2 şi de 15% pentru parcelele mai mari de 1.000 m2.

(2)  Coeficientul maxim de utilizare a terenului (CUT) pe parcelă va fi de 0,5.

(3)  Pentru dotările publice, procentul maxim de ocupare a terenului va fi conform Regulamentului general de urbanism, în funcţie de amplasarea în cadrul localităţii.

CAPITOLUL VI

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 23. - (1) Unităţile administrativ-teritoriale din perimetrul RBDD, prevăzute în anexă, au obligaţia ca în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri să îşi revizuiască PUG în vederea armonizării cu prezentul regulament.

(2) Regulamentele locale de urbanism vor urmări detalierea articolelor cuprinse în prezentul regulament, conform condiţiilor specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi caracteristicilor unităţilor teritoriale de referinţă.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,

Laszlo Borbely

Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Attila Korodi

p. Ministrul internelor şi reformei administrative,

Liviu Radu,

secretar de stat

ANEXĂ

LOCALITĂŢILE

pentru care se aplică Regulamentul-cadru de urbanism pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Nr. crt.

Comuna

Localităţile componente

1

BEŞTEPE

Beştepe Băltenii de Sus Băltenii de Jos

2

CA. ROSETTI

CA. Rosetti

Letea

Sfiştofca

Periprava

Cardon

3

CEAMURLIADEJOS

Ceamurlia de Jos Lunca

4

CEATALCHIOI

Ceatalchioi

Plauru Sălceni

Pătlăgeanca

5

CHILIA VECHE

Chilia Veche Tatanir Ostrovu Tătaru

6

CRIŞAN

Crişan

Caraorman

Mila 23

7

JURILOVCA

Juri Iovea

Vişina Sălcioara

8

MAHMUDIA

Mahmudia

9

MALIUC

Maliuc

Partizani

Ilganii de Sus

Vulturu

Gorgova

10

MURIGHIOL

Murighiol Dunavăţu de Sus

Plopu

Dunavăţu de Jos

Sarinasuf

Colina

11

NUFARU

Nufăru

Ilganii de Jos

Malcoci

Victoria

12

PARDINA

Pardina

13

SARICHIOI

Sarichioi

Enisala

Sabangia

Visterna

14

SFANTU GHEORGHE

Sfântu Gheorghe

15

SOMOVA

Somova

Parcheş

Mineri

16

VALEA NUCARILOR

Valea Nucarilor Agighiol lazurile


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1516/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1516 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1516/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu