Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 15649 din 8 martie 2007

pentru aprobarea Normelor privind derularea, in numele si in contul statului, a activitatii de asigurare pe termen scurt a riscului de neplata la extern (cod ISO: NI-ASR-07-II/0)

ACT EMIS DE: COMITETUL DE GARANTII SI CREDITE DE COMERT EXTERIOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 268 din 20 aprilie 2007



In baza Hotărârii Guvernului nr. 844/1991 privind înfiinţarea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 293/1992 pentru aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, luând în analiză propunerea pentru aprobarea Normelor privind derularea, în numele şi în contul statului, a activităţii de asigurare pe termen scurt, a riscului de neplată la extern (cod ISO: NI-ASR-07-II/0) şi ţinând seama de:

-  Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-   notele nr. 81 din 16 februarie 2007 si 101 din 28 februarie 2007, întocmite de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;

-   avizul favorabil acordat de Comisia pregătitoare în şedinţele din 20 februarie 2007 şi 6 martie 2007 şi de propunerile formulate în şedinţele din 22 februarie 2007 şi 8 martie 2007 de către membrii Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,

Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, întrunit în plenul şedinţei din 8 martie 2007, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind derularea, în numele şi în contul statului, a activităţii de asigurare pe termen scurt a riscului de neplată la extern (cod ISO: NI-ASR-07-II/0), conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezentele norme se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

p. Preşedintele Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,

Carmen Radu

ANEXĂ

NORME

privind derularea, în numele şi în contul statului, a activităţii de asigurare pe termen scurt a riscului de neplată la extern (cod ISO: NI-ASR-07-II/0)

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Obiectul Normelor privind derularea, în numele şi în contul statului, a activităţii de asigurare pe termen scurt a riscului de neplată la extern, denumite în continuare norme, îl constituie stabilirea regulilor şi procedurilor care stau la baza activităţii de asigurare a creditelor de export împotriva riscului de neplată la extern, pe termen scurt, în numele şi în contul statului.

Art. 2. - Prezentele norme descriu instrumentele necesare implementării în condiţii de profesionalism şi prudenţialitate a hotărârilor Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior (C.I.G.C.C.E.) referitoare la activitatea de asigurare a creditelor de export, pe termen scurt, în numele şi în contul statului.

Art. 3. - (1) Prezentele norme sunt structurate în funcţie de etapele mecanismului de asigurare şi de specificul obiectului activităţii de asigurare, respectiv riscuri de piaţă (cesibile) şi riscuri non-piaţă (necesibile).

(2) Corespunzător riscurilor menţionate la alin. (1), sunt elaborate proceduri interne, aprobate de C.I.G.C.C.E., care detaliază atât specificul derulării poliţei (contractului) de asigurare, cât şi atribuţiile structurilor organizatorice din cadrul EXIMBANK implicate în această activitate.

Art. 4. - Anexa „Lista ţărilor cu riscuri de piaţă" face parte integrantă din prezentele norme.

Art. 5. - Prezentele norme vor fi revizuite ori de câte ori este necesar, în vederea adaptării lor atât la politica de asigurare a EXIMBANK, în numele şi în contul statului, cât şi la prevederile legislaţiei româneşti, ale Uniunii Europene, precum şi ale altor reglementări internaţionale în domeniul asigurării creditelor de export, pe termen scurt.

Art. 6. - Competenţa de aprobare a prezentelor norme, precum şi a modificărilor/completărilor aferente acestora revine C.I.G.C.C.E., cu avizul Comitetului de direcţie al EXIMBANK.

CAPITOLUL II

Cadrul legal

Art. 7. - EXIMBANK desfăşoară activitatea de asigurare a riscului de neplată la extern, pe termen scurt, în numele şi în contul statului, în baza legislaţiei româneşti şi a reglementărilor internaţionale în domeniu, şi anume:

a)  Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b)  Comunicatul Comisiei Europene către statele membre ale Uniunii Europene referitor la art. 93(1) al Tratatului Comisiei Europene pentru aplicarea art. 92 şi 93 ale Tratatului privind asigurarea creditelor de export, pe termen scurt, cu modificările şi completările ulterioare;

c)  Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 72/239/CEE privind activitatea societăţilor de asigurări;

d)   Hotărârea Guvernului nr. 844/1991 privind înfiinţarea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, cu modificările şi completările ulterioare;

e)   Hotărârea Guvernului nr. 293/1992 pentru aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi contul statului, cu modificările şi completările ulterioare;

f)   Protocolul nr. 472.740 din 30 octombrie 1992, încheiat între EXIMBANK şi Ministerul  Finanţelor Publice;

g)   Hotărârea C.I.G.C.C.E. referitoare la preluarea în numele şi în contul statului a activităţii de asigurare a creditelor de export, pe termen scurt, desfăşurate în nume şi în cont propriu de către EXIMBANK;

h) Hotărârea C.I.G.C.C.E. privind aprobarea Contractului de reasigurare şi servicii, încheiat de EXIMBANK, în numele şi contul statului, cu COFACE, pentru asigurarea pe termen scurt a riscurilor de piaţă în numele şi contul statului.

CAPITOLUL III

Definiţii

Art. 8. - In sensul prezentelor norme, termenii utilizaţi în poliţele de asigurare au următoarele semnificaţii:

a)   asigurat - exportatorul român care încheie cu debitorul extern (cumpărător) un contract de export;

b)   credit (comercial) pe termen scurt - perioadă de maximum 360 de zile între constituirea obligaţiei de plată din partea debitorului extern (conform contractului de export) şi scadenţă;

c)    limită de credit - suma maximă a facturilor neîncasate la un moment dat şi asigurate de EXIMBANK pe un debitor;

d)  răspundere maximă - totalul despăgubirilor plătite de către EXIMBANK ca urmare a producerii riscurilor asigurate într-o singură perioadă de asigurare;

e)   vânzări de tip plată contra documente - vânzările în cazul cărora termenii de plată aplicabili prevăd că asiguratul va păstra dreptul de proprietate asupra bunurilor până la data la care va fi efectuată plata integrală către organul responsabil cu înmânarea titlurilor de proprietate către cumpărător;

f)   societate asociată - orice societate controlată de asigurat direct sau indirect ori care controlează asiguratul în mod direct sau indirect ori care este direct sau indirect controlată de aceeaşi societate care controlează asiguratul.

Situaţia de control poate apărea în următoarele cazuri:

1.   societatea care controlează altă societate deţine în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în cadrul acesteia (societate controlată), respectiv majoritatea indirectă a drepturilor de vot, prin intermediul oricăror alte societăţi (controlate) sau ca urmare a acordurilor încheiate cu alţi acţionari; sau

2.  în cazul în care societatea (ce deţine controlul) are dreptul de a numi sau de a revoca membrii organelor de conducere, inclusiv administratorii societăţii, directorii executivi şi alte persoane deţinând funcţii similare în cadrul unei societăţi (controlate); sau

3.   mai mult de jumătate din membrii organelor de conducere ale societăţii (controlate) fac parte din organele de conducere, incluzând administratorii, directorii executivi şi alte funcţii similare, sau din orice alte organe administrative ori persoane împuternicite ale societăţii (ce deţine controlul) sau ale oricărei alte societăţi asociate acesteia; sau

4.  societatea (ce deţine controlul) poate avea o influenţă de control (decisivă) asupra conducerii altei societăţi;

g)   vânzare/contractul de vânzare - orice contract încheiat în orice formă, obligatoriu pentru cumpărător şi vânzător din punct de vedere juridic şi care are ca obiect vânzarea de bunuri sau servicii contra achitării unui preţ. Vânzările încheiate cu condiţia aprobării şi vânzările în consignaţie nu sunt considerate contracte de vânzare;

h) debitor - orice cumpărător extern cu care asiguratul a încheiat contractul de vânzare şi căruia i se livrează pe credit marfa exportată;

i) cumpărător public (guvernamental) - orice entitate care acţionează în numele statului sau al reprezentanţilor statului (guvernului unui stat) şi, în general, orice instituţie publică care în mod legal nu poate fi declarată falimentară. Orice entitate ale cărei obligaţii sunt garantate de guvernul unui stat va fi considerată cumpărător guvernamental. Este responsabilitatea EXIMBANK să verifice dacă un cumpărător sau garantul acestuia este cumpărător guvernamental;

j) persoană fizică privată - o persoană care cumpără bunuri sau servicii pentru alt scop decât cel al activităţii sale profesionale;

k) informare/notificare - informare scrisă primită de EXIMBANK sau de asigurat la adresa EXIMBANK/ asiguratului prin poştă, fax sau în format electronic, după cum s-a convenit în scris anterior;

l) datoria - valoarea uneia sau mai multor facturi datorate de cumpărător conform unui contract de vânzare, care face obiectul asigurării;

m) datoria netă - corespunde soldului unui cont de pierderi, incluzând:

Cu privire la debit:

•   valoarea facturilor, acoperite în conformitate cu prevederile poliţei de asigurare, emise pentru bunurile vândute sau serviciile prestate, inclusiv, după caz:

-    TVA, dacă această taxă este acoperită în conformitate cu prevederile poliţei de asigurare;

-   orice dobândă ce trebuie plătită până la scadenţă, dar nu şi cea acumulată ulterior;

-  costurile de împachetare, transport, asigurare şi orice taxe datorate de către cumpărător, cu excepţia oricărei dobânzi pentru întârzierea plăţii, oricărei penalităţi sau daune-interese.

Cu privire la credit:

•  totalul oricăror sume recuperate primite de EXIMBANK sau de asigurat până la data întocmirii contului de pierderi;

•  suma totală a cheltuielilor pe care asiguratul Ie-a economisit ca rezultat al apariţiei pierderii;

n) dispute - orice dezacord în legătură cu suma datoriei sau valabilitatea drepturilor asiguratului sau a datoriilor, inclusiv orice dezacord cu privire la compensarea sumelor pe care asiguratul le-ar datora cumpărătorului;

o) expediere - bunurile sunt considerate a fi expediate în momentul în care sunt predate unei terţe persoane - în general unui cărăuş - pentru a le transporta la locul livrării specificat în contractul de vânzare;

p) garanţie - orice ipotecă, sarcină, gaj, garanţie personală sau orice altă garanţie reală sau personală ori altă grevare prin care se garantează orice obligaţie a unui cumpărător;

q) informaţii negative - orice eveniment care poate ajunge la cunoştinţa asiguratului, care a condus sau care poate conduce la o deteriorare a situaţiei financiare a cumpărătorului, în special:

-  neonorarea cecurilor sau cambiilor;

-  neonorarea mandatelor de debit direct;

-  prelungiri de cambii convenite după livrare;

-  deteriorarea crescută a conduitei de plată;

-   încetarea relaţiei de afaceri din motive ce ţin de bonitatea bancară a cumpărătorului;

-   începerea procedurilor arbitrale sau judiciare de recuperare, inclusiv, dar fără a se limita la orice notificare arbitrala ori judiciară cu privire la o întârziere la plată sau neplată a datoriilor ori o acţiune arbitrala sau judiciară împotriva cumpărătorului;

-   angajarea unei agenţii de recuperare sau a unui avocat în vederea recuperării datoriilor;

r) livrarea - bunurile sunt considerate livrate în momentul în care sunt/au fost puse la dispoziţia cumpărătorului sau a oricărei persoane care acţionează în numele acestuia, la locul şi la termenele specificate în contractul de vânzare. In cazul unor vânzări de tip plată contra documente, livrarea are loc atunci când bunurile şi titlurile de proprietate ajung la locul livrării;

s) neplata - neplata datoriei de către cumpărător la data scadenţei, în moneda şi la locul specificate în contractul de vânzare;

t) perioada de credit (comercial) - perioada dintre momentul livrării mărfii/prestării serviciului de către exportator şi momentul primirii de către acesta a sumei de bani reprezentând contravaloarea mărfii/serviciului respective/respectiv, perioadă convenită între partenerii tranzacţiei prin condiţiile contractului de vânzare/comenzii confirmate;

u) sume recuperate - orice sume primite de la cumpărător sau de la o terţă persoană, indiferent dacă au fost primite înainte de plata despăgubirii (colectare) sau după plata despăgubirii (recuperare), care cuprind:

-  orice dobândă primită de asigurat sau de EXIMBANK pentru plata cu întârziere;

-  orice garanţie executată de asigurat sau de EXIMBANK;

-  orice sume primite de asigurat;

-  orice sumă provenită în urma oricărei compensări;

orice câştiguri aferente bunurilor pe care asiguratul Ie-a recuperat sau păstrat ori pe care le-ar fi putut recupera sau păstra. In cazurile în care bunurile au fost ori ar fi putut fi recuperate sau păstrate, valoarea câştigurilor este valoarea reală pe care asiguratul a obţinut-o sau 50% din valoarea facturată - în afară de cazul în care este specificat alt procentaj - în cazurile în care aceasta este mai mare;

v) scadenţa - data la care cumpărătorul trebuie să plătească datoria conform contractului de vânzare;

w) sume cu scadenţa depăşită - când o datorie la care prezentul contract face referire nu a fost plătită la scadenţă, în moneda şi la locul specificate în contractul de vânzare;

x) daune mici - daunele care se situează sub nivelul de 2.500 EUR;

y) asigurarea riscului de postlivrare - asigurarea împotriva riscurilor comerciale şi politice a datoriilor nedisputate apărute din vânzarea mărfurilor sau din prestarea serviciilor care fac obiectul asigurării, cu condiţia ca livrarea, expedierea mărfurilor sau prestarea serviciilor să se facă în cadrul perioadei de asigurare, iar facturile aferente acestora să se întocmească în perioada maximă de facturare;

z) asigurarea riscului de prelivrare - asigurarea împotriva riscurilor comerciale şi politice a cheltuielilor apărute în derularea contractului de vânzare de la data începerii asigurării până la data vânzării bunurilor/prestării serviciilor, inclusiv posibile cheltuieli care rezultă inevitabil, direct şi în întregime, ca urmare a apariţiei riscului (cost de stocare, taxe, rambursarea tranşelor);

aa) poliţă de asigurare - contractul de asigurare încheiat între EXIMBANK, în numele şi în contul statului, şi asigurat, prin care EXIMBANK se obligă să plătească asiguratului, în termenii şi condiţiile stabilite, o parte din pierderea suportată de acesta, ca urmare a producerii unui risc asigurat, cu condiţia ca asiguratul să-şi fi îndeplinit toate obligaţiile ce îi revin din poliţa de asigurare. Poliţa de asigurare are ca anexe şi părţi integrante Condiţiile generale de asigurare, Lista condiţiilor specifice, module şi Cererea-angajament de asigurare;

bb) insolvenţă - insolvenţă poate apărea în oricare dintre următoarele situaţii:

a)  procedurile de insolvenţă au fost fie iniţiate de către instanţă, fie încetate de către aceasta din cauza lipsei de active;

b)   planul de reorganizare a fost aprobat de către instanţă;

c)  o înţelegere de plată a creanţelor a fost stabilită cu toţi creditorii în afara instanţei;

d)  executarea sarcinii asupra proprietăţii cumpărătorului instituite de către asigurat nu a avut ca rezultat stingerea completă a datoriei;

e)   există anumite condiţii care, în alt sistem legislativ, produc efecte în mare măsură similare cu cele menţionate mai sus.

Termenul „insolvabil" va fi interpretat în conformitate cu cele de mai sus.

CAPITOLUL IV

Caracteristicile generale ale asigurării

Art. 9. - EXIMBANK asigură, în numele şi în contul statului, creanţele rezultate din contractele de export de mărfuri generale, bunuri de larg consum şi prestări de servicii pe credit, pe termen scurt, împotriva următoarelor categorii de riscuri:

a)   riscuri de piaţă - riscurile comerciale şi politice reasigurate pe piaţa privată, aferente exporturilor realizate către debitori publici şi privaţi stabiliţi atât în ţările enumerate în anexă, cât şi în orice alte ţări, cu condiţia să fie preluaţi în reasigurare de către asigurători privaţi;

b)  riscuri non-piaţă - riscurile aferente debitorilor externi şi ţărilor acestora, altele decât cele cuprinse în definiţia riscurilor de piaţă, acoperirea acestora nefiind rezultatul mecanismelor pieţei. In măsura în care aceste riscuri pot fi preluate în reasigurare, fie de către asigurători privaţi, fie de către instituţii specializate în susţinerea oficială a creditelor de export (ECA-uri) asigurarea va avea la bază inclusiv termenii şi condiţiile din tratatele/acordurile de reasigurare aprobate de C.I.G.C.C.E.

Art. 10. - Riscurile comerciale pot fi reprezentate de una dintre situaţiile următoare:

a)   rezilierea arbitrară a unui contract de către un debitor, adică orice decizie arbitrară luată de un debitor public sau non-public de a întrerupe sau de a suspenda contractul;

b)   insolvabilitatea unui debitor non-public extern sau a garantului său;

c)   neplata prelungită de către un debitor public sau non-public extern sau de către garantul său a unei datorii rezultate dintr-un contract.

Art. 11. - Riscurile politice pot fi reprezentate de una dintre situaţiile următoare:

a)   dificultăţi şi întârzieri în transferul banilor din ţara debitorului, ca urmare a unui moratoriu general privitor la datoria externă, declarat de Guvernul din ţara debitorului sau de guvernul unei terţe ţări, prin intermediul căreia plata trebuie efectuată şi care îl pun pe debitor în imposibilitatea de a rambursa total sau parţial creditul (comercial), adică de a achita creanţele comerciale rezultate din încheierea contractului de export;

b)   orice alte acţiuni ale guvernului din ţara debitorului care îl pun pe acesta în imposibilitatea de a rambursa total sau parţial creditul (comercial);

c)  orice alte acţiuni ale guvernelor străine ce împiedică derularea contractului de export sau determină întârzieri în transferul banilor;

d)   război, război civil, revoluţii şi alte evenimente similare, în afara României, care împiedică debitorul să achite creditul (comercial);

e)  toate pierderile legate de debitorii publici (măsuri sau decizii ale acestora ce sunt asimilate unor intervenţii guvernamentale care împiedică derularea contractului de export);

f)   toate pierderile rezultând din imposibilitatea de a institui proceduri legale în ţara debitorului, datorită lipsei sau proastei funcţionări a sistemului legal sau judiciar din ţara în cauză.

Art. 12. - (1) Asigurările pe termen scurt, în numele şi în contul statului, se fac pe baza fondurilor prevăzute la art. 10 lit. b) din Legea nr. 96/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Primele încasate pentru asigurarea în numele şi în contul statului (după deducerea părţii cuvenite reasiguratorului, după caz) alimentează fondul prevăzut la art.  10 lit.  b) din  Legea nr. 96/2000,  republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)   Despăgubirile şi costurile de colectare aferente asigurării, în numele şi în contul statului, se plătesc tot din fondul destinat asigurărilor în contul statului aflat în administrarea EXIMBANK, menţionat la alin. (2).

(4)  Angajarea expunerii în contul statului prin acest tip de asigurare se face prin hotărâri ale C.I.G.C.C.E.

Art. 13. - Pentru asigurarea riscurilor de piaţă/non-piaţă, EXIMBANK poate încheia contracte, convenţii, acorduri de reasigurare, obligatorii sau facultative, în ţară si/sau în străinătate. Acestea se încheie cu aprobarea C.I.G.C.C.E.

Art. 14. - (1) EXIMBANK încheie poliţe de asigurare, în numele şi în contul statului, în baza cărora se angajează să despăgubească asiguratul nominalizat în poliţa de asigurare, în termenii şi condiţiile stabilite, cu condiţia ca acesta să-şi fi îndeplinit toate obligaţiile stipulate în poliţa de asigurare.

(2)   Asiguratul nu poate solicita compensarea sumelor datorate cu cele pe care le consideră ca fiindu-i datorate de către EXIMBANK, chiar dacă EXIMBANK recunoaşte că o despăgubire trebuie plătită.

(3)   Plata primelor de asigurare nu atrage automat obligaţia EXIMBANK de a plăti o despăgubire. Asiguratul are dreptul de a solicita despăgubirea numai cu condiţia respectării tuturor prevederilor poliţei de asigurare.

Art. 15. - Poliţele de asigurare vor fi emise pe baza hotărârilor C.I.G.C.C.E. şi vor fi semnate de persoanele autorizate din cadrul EXIMBANK.

Art. 16. - Poliţele de asigurare se încheie pe baza informaţiilor cuprinse în Cererea-angajament de asigurare, fiecare parte semnatară a poliţei de asigurare având răspunderea verificării corectitudinii datelor proprii.

Art. 17. - Specimenul de poliţă de asigurare, Condiţiile generale de asigurare, modulele, Cererea-angajament de asigurare şi Lista condiţiilor specifice fac parte integrantă din poliţa de asigurare.

Art. 18. - (1) Moneda poliţei de asigurare poate fi:

a)  lei;

b)  valută.

(2)  In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, moneda în care se încheie poliţa de asigurare este lei.

(3)   Moneda poliţei de asigurare este precizată în Lista condiţiilor specifice.

Art. 19. - (1) Din punctul de vedere al asiguratului, costurile asigurării sunt:

a)    comision de angajare cerere-angajament de asigurare;

b)  comision de stabilire a limitei de credit;

c)   comision pentru obţinerea de informaţii comerciale despre cumpărătorul/cumpărătorii extern/externi, în cazul asigurării riscurilor non-piaţă (acest comision se va percepe solicitantului asigurării numai în situaţia în care EXIMBANK nu are în baza de date proprie informaţiile respective);

d)   prima de asigurare calculată pe baza declaraţiilor privind cifra de afaceri;

e)   comision de angajare a împuternicirii de colectare/ recuperare.

(2)   Comisioanele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi e) sunt achitate de asigurat şi încasate de EXIMBANK, iar valorile acestor comisioane sunt aprobate prin Caietul de comisioane al EXIMBANK, în vigoare la data încheierii poliţelor de asigurare.

(3)   Comisionul de stabilire a limitei de credit se încasează numai pentru limitele emise.

CAPITOLUL V

Tipuri de riscuri asigurate

Art. 20. - (1) Riscurile de piaţă (cesibile) asigurate de EXIMBANK, în numele şi în contul statului, sunt:

a)   riscuri comerciale în perioada de pre- şi postlivrare, reasigurate pe piaţa privată:

-  datorate insolvabilităţii cumpărătorilor privaţi;

-   datorate neplăţii prelungite din partea cumpărătorilor privaţi;

b)   riscuri politice în perioada de pre- şi postlivrare reasigurate pe piaţa privată (în ţara cumpărătorului şi/sau în ţara agentului intermediar şi/sau în ţara companiei asociate), conexe riscurilor comerciale;

c)   riscul de neplată a debitelor (riscuri comerciale şi politice) de către cumpărătorii guvernamentali, în perioada de pre- şi postlivrare, reasigurate pe piaţa privată.

(2)   EXIMBANK asigură, de regulă, în numele şi în contul statului, riscurile comerciale sau pe cele de neplată, împreună cu riscurile politice, pentru toţi debitorii, indiferent de ţara debitorilor.

(3)  Asigurarea nu acoperă:

a)  contracte de vânzare încheiate cu:

(i) o societate asociată;

(ii) o persoană fizică privată;

b)   contractele de vânzare pentru care plata se efectuează:

(i) înainte de expedierea bunurilor şi serviciilor destinate exportului (plată în avans);

(ii) prin acreditiv irevocabil confirmat de o bancă înregistrată în ţara asiguratului;

c)  următoarele pierderi:

(i) sumele neachitate care depăşesc limita de credit stabilită;

(ii) sumele neachitate pentru care asiguratul nu a respectat toate condiţiile care au stat la baza încheierii asigurării;

(iii) sumele neachitate aferente livrărilor/expedierilor efectuate   şi   serviciilor   prestate   după  data refuzării sau retragerii unei limite de credit pentru cumpărătorul în cauză;

(iv) legate de livrările/expedierile efectuate şi serviciile prestate în baza contractelor de vânzare încheiate cu:

-  un cumpărător pentru care există informaţii adverse sau sume cu scadenţă depăşită, dacă debitul rămâne neîncasat;

-  un cumpărător care este deja declarat insolvabil sau despre care asiguratul are cunoştinţă că este insolvabil;

(v) rezultate din neîndeplinirea de către asigurat sau de un terţ care acţionează în numele asiguratului a obligaţiilor şi condiţiilor stipulate în contractul de vânzare;

(vi) rezultate din pierderea controlului asupra bunurilor, ca urmare a nerespectării de către asigurat a oricărei reguli sau practici aplicabile în cazurile privind plăţile contra documente, în cazul utilizării acestei modalităţi de plată;

(vii) rezultate din nerespectarea de către asigurat sau de către un terţ care acţionează în numele asiguratului a reglementărilor şi legilor în vigoare aplicabile contractului de vânzare;

(viii) rezultate în mod direct sau indirect din daunele cauzate ca urmare a producerii unor catastrofe:

- explozii sau contaminări nucleare, indiferent de originea acestora;

- război, fie declarat sau nu, între două sau mai multe dintre următoarele state: Franţa, Republica Populară China,  Federaţia Rusă, Regatul Unit al Marii  Britanii, Statele Unite ale Americii;

(ix) dobânzi pentru întârzieri în efectuarea plăţii, penalităţi sau daune interese. Art. 21. - (1) Riscurile non-piaţă (necesibile) asigurate de EXIMBANK, în numele şi în contul statului, sunt:

a)  riscuri comerciale în perioada de pre- şi postlivrare, nereasigurate pe piaţa privată:

- datorate insolvabilităţii cumpărătorilor privaţi;

- datorate neplăţii prelungite din partea cumpărătorilor privaţi;

b)   riscuri politice în perioada de pre- şi postlivrare (în ţara cumpărătorului şi/sau în ţara agentului intermediar şi/sau în ţara companiei asociate), nereasigurate pe piaţa privată, conexe riscurilor comerciale;

c)   riscul de neplată a debitelor de către cumpărătorii guvernamentali, în perioada de pre- şi postlivrare, nereasigurate pe piaţa privată;

d)  riscul de forţă majoră:

(i) evenimente de tipul catastrofelor naturale declarate şi constatate în mod oficial de autoritatea competentă din ţara debitorului (inundaţii, erupţii vulcanice, cutremure, orice fenomen de origine nucleară etc), cu excepţia celor apărute pe teritoriul României, care îl pun pe debitor în imposibilitatea de a-şi îndeplini, total sau parţial, obligaţiile din contractul de export;

(ii) alte evenimente asimilate forţei majore care conduc la neîndeplinirea, totală sau parţială, a obligaţiilor debitorului, aşa cum sunt stipulate în contractul de export.

(2)   EXIMBANK asigură, în numele şi în contul statului, riscurile comerciale sau pe cele de neplată a debitelor cumpărătorilor guvernamentali, numai împreună cu riscurile politice, pentru toţi debitorii, indiferent de ţara debitorilor.

(3)   EXIMBANK poate asigura, în numele şi în contul statului, numai riscuri politice în cazurile în care debitorii, conform contractelor de export, prezintă modalităţi de plată asigurătorii (acreditiv irevocabil şi necondiţionat, scrisori de garanţie de plată etc).

(4)  Asigurarea nu acoperă:

a)  contracte de vânzare încheiate cu:

(i) o societate asociată;

(ii) o persoană fizică privată;

b)   contractele de vânzare pentru care plata se efectuează:

(i) înainte de expedierea bunurilor şi serviciilor destinate exportului (plată în avans);

(ii) prin acreditiv irevocabil confirmat de o bancă înregistrată în ţara asiguratului;

c)  următoarele pierderi:

(i) sumele neachitate care depăşesc limita de credit stabilită;

(ii) sumele neachitate pentru care asiguratul nu a respectat toate condiţiile care au stat la baza încheierii asigurării;

(iii) sumele neachitate aferente livrărilor/expedierilor efectuate   şi   serviciilor   prestate după data refuzării sau retragerii unei limite de credit pentru cumpărătorul în cauză;

(iv) legate de livrările/expedierile efectuate şi serviciile prestate în baza contractelor de vânzare încheiate cu:

-  un cumpărător pentru care există informaţii adverse sau sume cu scadenţă depăşită, dacă debitul rămâne neîncasat;

-  un cumpărător care este deja declarat insolvabil sau despre care asiguratul are cunoştinţă că este insolvabil;

(v) rezultate din neîndeplinirea de către asigurat sau de un terţ care acţionează în numele asiguratului a obligaţiilor şi condiţiilor contractului de vânzare;

(vi) rezultate din pierderea controlului asupra bunurilor, ca urmare a nerespectării de către asigurat a oricărei reguli sau practici aplicabile în cazurile privind plăţile contra documente, în cazul utilizării acestei modalităţi de plată;

(vii) rezultate din nerespectarea de către asigurat sau de către un terţ care acţionează în numele asiguratului a reglementărilor şi legilor în vigoare aplicabile contractului de vânzare;

(viii) dobânzi pentru întârzieri în efectuarea plăţii, penalităţi sau daune interese.

CAPITOLUL VI

Reasigurare

Art. 22. - (1) In cazul asigurării riscurilor de piaţă, reasigurarea se realizează în conformitate cu prevederile Contractului de reasigurare şi servicii în vigoare, reasiguratorul acoperind o parte din riscurile de piaţă a exporturilor asigurate de EXIMBANK, pe termen scurt, în numele şi în contul statului.

(2)   Relaţia de lucru a EXIMBANK cu reasiguratorul se desfăşoară atât în faza de pregătire a documentaţiei şi de analiză a solicitărilor, cât şi în faza de monitorizare a poliţelor de asigurare şi în cea de derulare a acţiunilor de colectare/recuperare (în cazurile apariţiei daunelor).

(3)  Pentru regularizarea soldurilor aferente obligaţiilor de plată dintre EXIMBANK, în numele şi în contul statului, şi reasigurator se va proceda conform prevederilor Contractului de reasigurare şi servicii în vigoare.

CAPITOLUL VII

Intocmirea documentaţiei, analiza şi încheierea poliţelor de asigurare

VII.1. Documentaţia (Cererea-angajament de asigurare)

Art. 23. - (1) Cererea-angajament de asigurare reprezintă documentul juridic prin care un operator economic exportator solicită încheierea unei poliţe de asigurare.

(2)  Cererea-angajament de asigurare trebuie completată de către solicitantul asigurării cu toate informaţiile cerute.

(3)   Cererea-angajament de asigurare va cuprinde şi opţiunea solicitantului privind asigurarea pentru perioada de prelivrare.

(4)   Informaţiile furnizate de solicitanţi în Cererea-angajament de asigurare reprezintă baza asigurării. Orice informaţie eronată sau incompletă furnizată înainte de semnarea poliţei de asigurare, informaţie ce a influenţat decizia EXIMBANK cu privire la acceptarea riscului, va conduce la rezilierea poliţei de asigurare.

(5)    Odată cu Cererea-angajament de asigurare solicitantul va depune şi orice alte documente solicitate de EXIMBANK cu privire la situaţia sa legală.

Art. 24. - Pe lângă datele standard incluse în Cererea-angajament de asigurare, EXIMBANK poate solicita orice alte informaţii necesare în evaluarea riscurilor de asigurat.

Art. 25. - Inregistrarea Cererii-angajament de asigurare si verificarea întocmirii complete si corecte a acesteia se vor realiza la EXIMBANK.

VII.2. Identificarea riscurilor. Selectarea modulelor

Art. 26. - Stabilirea riscurilor implicate în tranzacţie, în funcţie de specificul tranzacţiei pentru care se solicită asigurarea (riscuri de piaţă sau riscuri non-piaţă), se va realiza de către EXIMBANK.

Art. 27. - (1) In cazul asigurării riscurilor de piaţă, EXIMBANK va putea propune potenţialului asigurat asigurarea atât a riscurilor comerciale, cât şi a riscurilor politice pentru toţi debitorii, indiferent de ţară.

(2) In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, EXIMBANK va propune potenţialului asigurat asigurarea riscurilor comerciale numai împreună cu riscurile politice şi de forţă majoră pentru toţi debitorii, indiferent de ţara acestora. In funcţie de specificul tranzacţiei, se poate propune potenţialului asigurat numai asigurarea riscului politic în cazurile în care debitorii, conform contractelor de export, prezintă modalităţi de plată asigurătorii (acreditiv irevocabil şi necondiţionat, scrisori de garanţie de plată etc).

Art. 28. - (1) Selectarea modulelor se va realiza de către EXIMBANK, în urma discuţiilor purtate cu solicitantul şi a opţiunii formulate de acesta. Pentru asigurarea riscului de prelivrare, solicitarea limitei de credit pentru debitor (cumpărător) va fi făcută înainte de intrarea în vigoare a contractului de vânzare (de export).

(2) In funcţie de condiţiile de livrare şi de plată prevăzute în contractul de vânzare/comanda confirmată se va stabili perioada maximă de credit.

Art. 29. - (1) In cazul asigurării riscurilor de piaţă, EXIMBANK va analiza totodată selectarea modulelor referitoare la „daune mici" şi la „bonus pentru lipsa despăgubirilor" pentru solicitanţii de asigurare care au o vechime de cel puţin un an de zile la încheierea de astfel de poliţe de asigurare şi un număr de peste 10 debitori. Bonusul reprezintă 10% din valoarea primei de asigurare achitate.

(2)  In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, EXIMBANK va analiza totodată selectarea modulului referitor la „daune mici" pentru solicitanţii de asigurare care au o vechime de cel puţin un an de zile la încheierea de astfel de poliţă de asigurare şi un număr de peste 10 debitori.

(3)  După pregătirea documentaţiei, identificarea riscurilor şi selectarea modulelor, EXIMBANK realizează analiza şi stabilirea condiţiilor specifice de asigurare.

Art. 30. - In cazul în care solicitantul doreşte asigurare atât pentru debitori care se încadrează în categoria riscurilor de piaţă, cât şi pentru debitori care se încadrează în categoria riscurilor non-piaţă, EXIMBANK va încheia două poliţe de asigurare, distincte pe tipuri de riscuri.

VII.3. Analiza solicitărilor de asigurare

Art. 31. - Analiza solicitărilor de asigurare se va realiza de către EXIMBANK pe baza următoarei documentaţii:

a) în cazul asigurării riscurilor de piaţă:

-   Cererea-angajament de asigurare şi anexele la aceasta;

-    informaţiile furnizate de reasigurator privind: (i) limitele de credit acceptate/respinse; (ii) raportul de informaţii comerciale referitor la debitorii solicitantului de asigurare, după caz; (iii) clasamentul de risc de ţară întocmit de reasigurator, în funcţie de situaţiile economice şi politice ale ţărilor pe care reasiguratorul operează;

-  clasamentul de risc de ţară propriu EXIMBANK;

-   orice alte informaţii şi documente referitoare la solicitantul asigurării, debitorii solicitantului de asigurare, la situaţia economică şi politică a ţărilor acestora şi la tranzacţia asigurată, cerute de EXIMBANK;

b) în cazul asigurării riscurilor non-piaţă:

-  Cererea-angajament de asigurare;

-   raportul conţinând informaţii comerciale despre debitori (cumpărători);

-   raportul de risc de ţară aferent ţării fiecărui debitor;

-  contractul de export;

-  clasamentul de risc de ţară propriu EXIMBANK;

-   orice alte informaţii şi documente referitoare la solicitantul asigurării, debitorii solicitantului de asigurare, la situaţia economică şi politică a ţărilor acestora şi la tranzacţia asigurată, cerute de EXIMBANK.

VII.3.1. Evaluarea riscurilor. Stabilirea limitei de credit

Art. 32. - Limitele de credit se stabilesc de către EXIMBANK, fie pentru perioada de postlivrare, fie pentru perioadele de pre- şi postlivrare, pe baza acceptului reasiguratorului (în cazul asigurării riscurilor de piaţă), respectiv pe baza analizei documentaţiei prezentate (în cazul asigurării riscurilor non-piaţă).

Art. 33. - (1) Limita de credit solicitată de asigurat/client poate fi acceptată în totalitate, acceptată parţial sau poate fi refuzată, în funcţie de informaţiile deţinute la momentul analizei (inclusiv cele transmise de către reasigurator) şi de rezultatul acesteia.

(2)  In cazul asigurării riscurilor de piaţă, refuzul limitei de credit va fi comunicat, în scris, asiguratului/solicitantului de către EXIMBANK.

(3)   In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, în urma analizei solicitării, EXIMBANK poate propune C.I.G.C.C.E. refuzul emiterii unei limite de credit, indiferent de valoarea acesteia. Decizia privind refuzarea limitei de credit aparţine C.I.G.C.C.E. Refuzul şi motivele acestuia vor fi comunicate, în scris, solicitantului de către EXIMBANK.

VII.3.2. Stabilirea condiţiilor specifice de asigurare

Art. 34. - (1) Procentul asigurat este, de regulă, pentru ambele categorii de riscuri (comerciale şi politice) de 85% din valoarea limitei de credit stabilite.

(2)  Acest procent poate fi majorat sau diminuat, de la caz la caz, ajustând proporţional ratele de risc, în funcţie de rezultatul analizei riscurilor si de oportunitatea asigurării lor.

(3)   Procentul asigurat nu se poate reduce sub 50% şi nici nu se poate majora peste 95%, cu condiţia respectării prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 96/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în limita a 85% din valoarea contractului de export.

Art. 35. - (1) Dacă solicitantul/asiguratul are interese în firma debitoare, pe baza analizei caz cu caz, asigurarea poate fi refuzată sau procentul poate fi diminuat proporţional cu partea independentă, dar nu sub 50%.

(2) In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, dacă se asigură numai riscul politic, prevederile de la alin. (1) nu se aplică.

Art. 36. - Modul de calcul al procentului primei de asigurare este detaliat în Metodologia de calcul al primelor de asigurare, aprobată de către C.I.G.C.C.E. Procentul de primă stă la baza determinării primei minime şi a primei de asigurare.

Art. 37. - (1) Prima de asigurare se calculează prin aplicarea procentului de primă prevăzut în poliţa de asigurare la valoarea totală a vânzărilor (exporturilor) care fac obiectul poliţei de asigurare.

(2)   Cuantumul primei de asigurare plătite nu va putea fi, în niciun caz, mai mic decât prima minimă de asigurare.

(3)   Prima minimă de asigurare se determină prin aplicarea procentului de primă prevăzut în poliţa de asigurare la valoarea estimată a vânzărilor (exporturilor) totale asigurate prin poliţa de asigurare.

Art. 38. - (1) Prima minimă de asigurare se poate plăti de către solicitantul asigurării în întregime la începutul asigurării sau în rate.

(2)  In fiecare listă a condiţiilor specifice se va stabili un termen limită în care prima minimă de asigurare sau prima rată de primă poate fi plătită, ţinându-se cont de faptul că plata acestora, împreună cu plata comisionului de stabilire a limitei de credit, reprezintă condiţia de intrare în vigoare a poliţei de asigurare.

(3)  Neachitarea ratelor de primă (cu excepţia primei rate de primă) în termenul stabilit în Lista condiţiilor specifice duce automat la suspendarea poliţei de asigurare pentru toate debitele, până la achitarea sumelor scadente de către asigurat, în termenul comunicat de EXIMBANK. Neachitarea ratelor de primă de asigurare în termenele stabilite poate duce la rezilierea poliţei de asigurare.

Art. 39. - (1) In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, dacă până la sfârşitul perioadei de asigurare asiguratul nu va realiza exporturile declarate luate în calcul la stabilirea primei minime de asigurare, de regulă, cuantumul primei de asigurare ce trebuie plătită de asigurat nu va fi recalculat, rămânând ca obligaţie de plată nivelul primei minime de asigurare stabilit conform Listei condiţiilor specifice.

(2)   Cuantumul primei de asigurare, în cazul asigurării riscurilor non-piaţă, poate fi recalculat, la solicitarea asiguratului, în cazuri justificate şi când, prin analiza efectuată de EXIMBANK, se consideră îndreptăţită solicitarea acestuia, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

a)  iniţial s-a stabilit plata primei minime de asigurare în rate;

b)   nu există la momentul solicitării sume cu scadenţă depăşită/daune aferente poliţei de asigurare respective;

c)   asiguratul a plătit până la data solicitării de recalculare cel puţin 50% din prima minimă de asigurare;

d)  prima de asigurare deja plătită nu se va mai returna asiguratului.

(3)   Recalcularea cuantumului primei de asigurare, în cazul asigurării riscurilor non-piaţă, se va realiza cu ajustarea ratelor de primă încă neachitate.

(4)  Cursul de schimb folosit pentru realizarea calculelor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) este cel comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ultima zi a lunii în care a avut loc ultima livrare aferentă perioadei de regularizare.

VII.3.3. Intocmirea şi prezentarea ofertei Incheierea poliţei de asigurare

Art. 40. - După determinarea condiţiilor specifice de asigurare, EXIMBANK va întocmi oferta de asigurare.

Art. 41. - Oferta de asigurare va fi prezentată solicitantului, în scris, de către EXIMBANK. Oferta este valabilă timp de 30 de zile de la data primirii notificării de către solicitant. In termenul de valabilitate al ofertei, solicitantul va transmite EXIMBANK observaţiile sale cu privire la condiţiile specifice de asigurare. O nouă revenire la oferta iniţială după expirarea acestui termen (dar nu mai târziu de 30 de zile) va fi retransmisă la EXIMBANK pentru reanalizarea condiţiilor de asigurare propuse.

Art. 42. - După acceptarea şi semnarea ofertei de către solicitant, EXIMBANK va redacta referatul de aprobare/respingere a asigurării.

Art. 43. - Aprobarea propunerilor din referatul întocmit de EXIMBANK este de competenţa C.I.G.C.C.E., cu respectarea prevederilor legale.

Art. 44. - După obţinerea aprobării C.I.G.C.C.E., EXIMBANK va întocmi poliţa de asigurare care va cuprinde:

a)  specimenul de poliţă de asigurare;

b)  Cererea-angajament de asigurare;

c)  condiţiile generale de asigurare;

d)  Lista condiţiilor specifice de asigurare;

e)  module.

Art. 45. - (1) Poliţa de asigurare se încheie în două exemplare.

(2)   Poliţele de asigurare se vor semna de către persoanele cu drept de semnătură din EXIMBANK şi de către asigurat.

(3)  Poliţele de asigurare care nu se semnează de către solicitant în decurs de 30 de zile de la data comunicării de către EXIMBANK a aprobării solicitării se anulează.

Art. 46. - (1) Intrarea în vigoare a poliţei de asigurare va fi condiţionată de plata primei rate de primă sau a primei minime de asigurare, împreună cu comisioanele de de stabilire limite de credit aferente, în termenul stabilit, după cum se menţionează în Lista condiţiilor specifice.

(2) EXIMBANK va solicita asiguratului plata primei minime pe an de asigurare, integral la începutul asigurării, atunci când poliţa de asigurare este utilizată drept garanţie la un credit contractat de asigurat.

CAPITOLUL VIII

Modificarea poliţelor de asigurare

VIII.1. Includerea unor noi debitori

Art. 47. - Contractele de export introduse de către asigurat ulterior încheierii poliţei de asigurare pot fi asigurate în cadrul aceleiaşi poliţe, pe baza cererii transmise de către asigurat la EXIMBANK.

Art. 48. - Orice modificare determinată de introducerea unui/unor nou/noi debitor/debitori în poliţa de asigurare presupune reluarea circuitului aferent mecanismului de asigurare (analiza solicitării, pe baza cererii; stabilirea condiţiilor specifice şi, dacă este cazul, a unor noi module; întocmirea ofertei şi transmiterea acesteia asiguratului, precum şi acceptarea ei de către asigurat; întocmirea referatului de aprobare/respingere a asigurării şi aprobarea acestuia; redactarea şi semnarea unui addendum la poliţa de asigurare în două exemplare - unul pentru EXIMBANK şi unul pentru asigurat).

VIII.2. Majorarea/diminuarea/retragerea limitelor de credit

Art. 49. - Majorarea limitelor de credit alocate poate avea loc pe parcursul perioadei de asigurare, pe baza completării de către asigurat a formularului „Cerere de majorare a limitei de credit", pe care îl va remite către EXIMBANK.

Art. 50. - Orice modificare determinată de majorarea limitelor de credit alocate în cadrul poliţei de asigurare presupune reluarea circuitului aferent mecanismului de asigurare (analiza solicitării pe baza cererii; stabilirea noilor condiţii specifice, inclusiv modificarea procentului de primă, a primei minime şi/sau a ratelor de primă; întocmirea ofertei şi transmiterea acesteia asiguratului, precum şi acceptarea ei de către asigurat; întocmirea referatului de aprobare/respingere a asigurării şi aprobarea acestuia; redactarea şi semnarea unui addendum la poliţa de asigurare în două exemplare - unul pentru EXIMBANK şi unul pentru asigurat).

Art. 51. - (1) In cazul asigurării riscurilor de piaţă, pe parcursul etapei de monitorizare a poliţelor de asigurare, reasiguratorul care realizează administrarea limitelor de credit ale debitorilor poate transmite EXIMBANK informări referitoare la:

a)  retragerea unei/unor limite de credit;

b)  reducerea unei/unor limite de credit.

(2) In această situaţie, EXIMBANK va notifica, în scris, asiguratul/asiguraţii despre situaţia nou-apărută şi îl/îi va informa despre noile condiţii ale asigurării.

Art. 52. - (1) In cazul asigurării riscurilor non-piaţă, pe parcursul etapei de monitorizare a poliţelor de asigurare, se pot diminua-retrage limita/limitele de credit aferente unui/unor debitor/debitori. In acest caz, EXIMBANK poate propune reducerea sau retragerea unei/unor limite de credit, pe baza informaţiilor despre debitor sau despre ţara acestuia.

(2) In această situaţie C.I.G.C.C.E. aprobă reducerea, retragerea sau suspendarea unei limite de credit, indiferent de valoarea acesteia, pentru limitarea cât mai grabnică a riscului asigurat.

VIII.3. Modificări ce nu influenţează natura sau întinderea riscurilor

Art. 53. - In cazul asigurării riscurilor de piaţă, pe parcursul etapei de monitorizare a poliţelor de asigurare, reasiguratorul poate transmite EXIMBANK informări referitoare la transferul unei/unor limite de credit (în cazul în care reasiguratorul furnizează informaţii despre modificări ale numelui, adresei, tipului societăţii debitoare etc, cu excepţia celor care influenţează natura şi întinderea riscului asigurat). In aceste situaţii, EXIMBANK va notifica, în scris, asiguratul/asiguraţii despre situaţia nou-apărută şi îl/îi va informa despre noile condiţii ale asigurării.

CAPITOLUL IX

Monitorizarea poliţelor de asigurare

Art. 54. - Monitorizarea poliţelor de asigurare se va realiza de către EXIMBANK.

IX. 1. Incasarea primelor de asigurare şi a comisioanelor

Art. 55. - Prima minimă pe an de asigurare (în avans)/ratele de primă minimă pe an de asigurare, precum şi celelalte comisioane datorate de asigurat au ca termen maxim de încasare 15 zile de la datele prevăzute în poliţa de asigurare sau de la datele notificării asiguratului de către EXIMBANK.

Art. 56. - Plata primei minime sau a primei rate de primă, împreună cu comisioanele de stabilire a limitelor de credit, în termenele stabilite, constituie condiţie de intrare în vigoare a poliţei de asigurare, potrivit prevederilor Listei condiţiilor specifice.

Art. 57. - Neplata la termenul convenit a oricăreia dintre celelalte rate de primă va conduce automat la suspendarea asigurării pe perioada până la achitarea sumelor restante de către asigurat. In această perioadă, în cazul apariţiei unei daune, asiguratul nu va avea dreptul la solicitarea despăgubirii.

Art. 58. - In cazul în care nu se solicită despăgubire, iar asiguratul nu achită ultimele rate de primă de asigurare se va ţine cont de valoarea sumelor datorate, în funcţie de acestea, EXIMBANK poate propune fie recuperarea acestor sume pe cale judecătorească (dacă sumele de recuperat justifică angajarea unor cheltuieli de judecată), fie rezilierea poliţei de asigurare. In ambele cazuri, propunerea EXIMBANK va fi aprobată de către C.I.G.C.C.E.

Art. 59. - Comisioanele se plătesc în moneda poliţei de asigurare, cu excepţia comisionului de angajare cerere, care se plăteşte în lei.

IX.2. Regularizări de primă de asigurare

Art. 60. - EXIMBANK va propune asiguratului regularizări înainte de terminarea anului de asigurare. Această situaţie apare în cazul în care din „Declaraţia cifrei de afaceri" pe care asiguratul o transmite trimestrial EXIMBANK rezultă depăşirea nivelului livrărilor declarate la începutul perioadei de asigurare, faţă de nivelul livrărilor efectuate.

Art. 61. - Regularizarea primei de asigurare presupune, când este cazul, notificarea asiguratului în scris de către EXIMBANK pentru plata diferenţei de primă în baza livrărilor efectuate până la data regularizării, precum şi achitarea de către asigurat a primei de asigurare în avans/rate de primă minimă pentru livrări în perioada următoare regularizării, pe baza prevederilor poliţei de asigurare.

Art. 62. - In cazul în care la sfârşitul anului de asigurare rezultă diferenţe de prime datorate fluctuaţiilor de curs valutar, şi nu depăşirii cifrei de afaceri declarate iniţial, acestea nu vor mai fi percepute asiguratului.

IX.3. Cesionarea drepturilor din poliţa de asigurare

Art. 63. - (1) Asiguratul îşi poate cesiona drepturile ce decurg din poliţa de asigurare, numai cu acordul scris al EXIMBANK.

(2)  Acordul de cesiune va fi întocmit în scris de către EXIMBANK şi va fi transmis beneficiarului cesiunii.

(3)   Orice modificare a condiţiilor de asigurare care afectează condiţiile acordului de cesiune va fi adusă la cunoştinţa beneficiarului cesiunii de către EXIMBANK.

Art. 64. - (1) EXIMBANK va solicita asiguratului plata primei minime pe an de asigurare, integral la începutul asigurării, atunci când are cunoştinţă despre intenţia asiguratului de a cesiona în favoarea unui terţ drepturile din poliţa de asigurare.

(2) In cazul în care poliţa de asigurare prevede plata în rate a primei de asigurare, EXIMBANK va solicita, pe baza declaraţiei asiguratului, achitarea la zi şi chiar în avans a primei datorate de asigurat pentru livrările cesionate în favoarea unor terţi, de regulă instituţii financiar-bancare. Pentru aceasta se va încheia un addendum la poliţa de asigurare, după reluarea circuitului aferent mecanismului de asigurare.

CAPITOLUL  X

Despăgubiri/Recuperări

Art. 65. - (1) In cazul producerii unui risc asigurat, constatarea şi evaluarea pagubelor se fac de către EXIMBANK în strânsă colaborare cu asiguratul (potrivit prevederilor poliţei de asigurare).

(2) In cazul unei dispute apărute în legătură cu datoria, asigurarea este suspendată până la soluţionarea disputei în favoarea asiguratului printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrară definitivă, obligatorie pentru ambele părţi şi după încuviinţarea executării hotărârii în ţara debitorului, potrivit normelor juridice internaţionale.

Art. 66. - In cazul producerii unui risc comercial sau politic în derularea activităţii de acordare a despăgubirii, vor fi respectate prevederile aplicabile acestei activităţi cuprinse în Contractul de Reasigurare şi Servicii în vigoare la data începerii riscului asigurat.

X.1. Colectarea sumelor neachitate la scadenţă

Art. 67. - (1) Asiguratul, potrivit prevederilor poliţei de asigurare, va notifica EXIMBANK cu privire la:

a)  informaţiile negative de care ia cunoştinţă în legătură cu cumpărătorii cuprinşi în poliţa de asigurare; sau

b)  sumele cu scadenţă depăşită.

(2) Notificarea informaţiilor precizate mai sus se va face cu respectarea condiţiilor prevăzute în poliţa de asigurare.

Art. 68. - (1) Notificarea sumelor cu scadenţă depăşită va fi însoţită de documentele care atestă debitul, garanţiile obţinute de către asigurat, precum şi de o „Imputernicire de colectare/Recuperare" (Cerere de intervenţie), pentru demararea imediată a procesului de colectare a sumelor neîncasate.

(2)   Formularele sus-menţionate, datate, ştampilate şi semnate de reprezentantul legal al asiguratului vor fi remise la EXIMBANK.

(3)   Pentru fiecare împuternicire de colectare/recuperare, EXIMBANK va percepe comisionul de angajare a împuternicirii de colectare/recuperare, potrivit Caietului de comisioane al EXIMBANK în vigoare la data înregistrării acestei împuterniciri.

Art. 69. - Strategia de colectare este propusă de către EXIMBANK (sau, după caz, în colaborare cu reasiguratorul), putându-se concretiza în:

a)   derularea colectării de către EXIMBANK (respectiv reasigurator, după caz);

b)   derularea colectării de către asigurat, pe baza instrucţiunilor EXIMBANK sau cu acordul EXIMBANK.

Art. 70. - (1) In cazul asigurării cu cedare în reasigurare, strategia de colectare/recuperare este realizată conform prevederilor Contractului de Reasigurare şi Servicii, în vigoare.

(2) In cazul asigurării fără cedare în reasigurare, strategia de colectare/recuperare propusă de către EXIMBANK va fi supusă spre aprobare C.I.G.C.C.E.

Art. 71. - (1) In cazul în care colectarea se efectuează de către EXIMBANK, costurile implicate de colectare sunt suportate parţial de către EXIMBANK din fondul statului destinat derulării activităţii de asigurare şi parţial de reasigurator (cu excepţia comisionului plătit de asigurat la deschiderea dosarului de daună).

(2) Costurile acţiunilor de colectare derulate de asigurat prin proprie iniţiativă sunt în sarcina acestuia.

Art. 72. - Recuperările anterioare plăţii despăgubirii, reprezentând sumele obţinute ca urmare a derulării acţiunilor de colectare, revin asiguratului.

Art. 73. - In cazul în care EXIMBANK instructează asiguratul să desfăşoare el însuşi acţiunile de colectare, îi vor fi indicate acestuia agenţia de colectare/firma de avocaţi agreată de EXIMBANK/reasigurător (după caz) şi datele de identificare ale acesteia.

X.2. Constatarea pierderii, evaluarea pierderii, acordarea despăgubirii

Art. 74. - Pierderea rezultată în urma producerii unui risc asigurat prin poliţa de asigurare se analizează de către EXIMBANK în termenele prevăzute în poliţa de asigurare.

Art. 75. - După expirarea perioadei de aşteptare, asiguratul va solicita EXIMBANK plata despăgubirii, conform prevederilor poliţei de asigurare.

Art. 76. - EXIMBANK va determina natura riscului produs (risc comercial -insolvabilitate, neplată prelungită/risc politic, risc de forţă majoră, după caz) şi va verifica următoarele:

a)   îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractul de export/comandă confirmată;

b)  îndeplinirea condiţiilor şi obligaţiilor prevăzute în poliţa de asigurare, uzând, la libera alegere a EXIMBANK, de dreptul de inspecţie menţionat în poliţa de asigurare.

Art. 77. - Pe baza documentelor prezentate de asigurat şi a verificărilor efectuate, EXIMBANK va stabili:

a)  mărimea pierderii;

b)  pierderea asigurată/pierderea neasigurată;

c)  cuantumul despăgubirii.

Art. 78. - Corectitudinea datelor furnizate de asigurat pentru determinarea costurilor asigurate poate fi confirmată de un expert numit de EXIMBANK. Costurile implicate de expertiză vor fi suportate fie de asigurat, fie de EXIMBANK, potrivit prevederilor din poliţa de asigurare.

Art. 79. - Plata despăgubirii se va face în condiţiile şi în termenele prevăzute în poliţa de asigurare.

Art. 80. - Indiferent de rezultatul analizei, EXIMBANK va notifica în scris asiguratul despre decizia de acordare sau neacordare a despăgubirii şi despre cuantumul despăgubirii.

Art. 81. - (1) Despăgubirea nu poate depăşi răspunderea maximă menţionată în poliţa de asigurare, respectiv în Lista condiţiilor specifice.

(2)  Despăgubirea se calculează în valuta contractului de export, plata făcându-se:

a)  în moneda în care s-a plătit prima de asigurare, în cazul asigurării riscurilor de piaţă;

b)  în lei, în cazul asigurării riscurilor non-piaţă.

(3)   Pentru transformări valutare, se foloseşte cursul de schimb menţionat în poliţa de asigurare.

Art. 82. - Acordarea/neacordarea despăgubirii va fi stabilită ţinându-se cont de:

a)  rezultatele analizei dosarului de daună;

b)   hotărârile iniţiale de aprobare a condiţiilor specifice de asigurare;

c)   îndeplinirea/neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiilor sale prevăzute în poliţa de asigurare.

Art. 83. - (1) Plata despăgubirii se va face în contul asiguratului. La data plăţii, EXIMBANK va notifica debitorul cu privire la subrogarea EXIMBANK, în numele şi contul statului, în drepturile asiguratului.

(2) Spezele bancare şi comisioanele de transfer, intervenite în cazul plătii despăgubirii, sunt în sarcina EXIMBANK.

Art. 84. - (1) In situaţia în care asiguratul nu solicită acordarea despăgubirii la care este îndreptăţit, beneficiarul cesiunii drepturilor ce decurg din poliţa de asigurare poate solicita despăgubirea în locul asiguratului, cu acordul acestuia.

(2) EXIMBANK are dreptul să solicite asiguratului restituirea despăgubirii, dacă ulterior plăţii acesteia se descoperă că asiguratul nu era îndreptăţit să o primească în condiţiile poliţei de asigurare şi dacă, în caz de producere a riscului de insolvabilitate, ulterior, debitul nu este acceptat în pasivul falitului.

X.3 Continuarea acţiunilor de recuperare după plata despăgubirii

Art. 85. - Ulterior plăţii despăgubirii, EXIMBANK va urmări derularea acţiunilor de colectare/recuperare a sumelor plătite către asigurat, pentru recuperarea acestora.

Art. 86. - Recuperările reprezentând sumele încasate ulterior plăţii despăgubirii se alocă potrivit prevederilor poliţei de asigurare, în valuta în care se încasează de la agentul colector, în proporţia în care fiecare parte a poliţei a participat la plata despăgubirii.

Art. 87. - (1) Spezele şi comisioanele de transfer, intervenite în cazul virării recuperărilor alocate de EXIMBANK, sunt în sarcina asiguratului.

(2) C.I.G.C.C.E. va fi informat în permanenţă despre evoluţia acţiunilor de colectare/recuperare, prin notele de informare întocmite de EXIMBANK.

CAPITOLUL XI

Incetarea asigurării

Art. 88. - Poliţa de asigurare încetează de drept la împlinirea termenului pentru care a fost încheiată.

Art. 89. - (1) EXIMBANK poate considera poliţa de asigurare reziliată de plin drept, fără îndeplinirea altor formalităţi şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, în următoarele cazuri:

a)  furnizarea de către asigurat de informaţii eronate sau incomplete, de natură să influenţeze decizia EXIMBANK cu privire la acceptarea riscului, fie când a solicitat încheierea contractului de asigurare, fie pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare, fie după apariţia unei situaţii de neplată;

b)   neplata de către asigurat a ratelor de primă de asigurare cel mai târziu în termenul stabilit de EXIMBANK prin notificările transmise acestuia;

c)   neîndeplinirea de către asigurat a celorlalte obligaţii care îi revin potrivit poliţei de asigurare;

d)   producerea riscului asigurat a devenit imposibilă (anularea/denunţarea/rezilierea contractului de export şi altele asemenea).

(2) In cazul rezilierii poliţei potrivit lit. a)-c), prima de asigurare deja plătită nu se va mai returna asiguratului. In cazul prevăzut la lit. d), în eventualitatea în care asiguratul a plătit toată prima de asigurare sau o parte din aceasta, asiguratul are dreptul să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a poliţei de asigurare.

Art. 90. - Poliţa de asigurare poate fi denunţată unilateral de oricare dintre părţi, cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, făcută cu cel puţin 20 de zile înainte de denunţare. Denunţarea nu înlătură obligaţia asiguratului de a plăti ratele de primă datorate anterior încetării poliţei.

CAPITOLUL XII

Dispoziţii finale

Art. 91. - Inregistrarea în evidenţa contabilă a poliţelor de asigurare încheiate se face conform metodologiei de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor privind constituirea şi utilizarea fondurilor statului gestionate de EXIMBANK, în conformitate cu prevederile art. 12 pct. (2) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 92. - (1) Dacă este necesar pentru scopul şi natura asigurării, EXIMBANK poate include în Lista condiţiilor specifice orice alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.

(2) Pentru acoperirea unor prevederi specifice tranzacţiei asigurate, se pot introduce în poliţa de asigurare module care nu contravin legislaţiei în vigoare şi prevederilor acordului de reasigurare, după caz.

Art. 93. - (1) Reînnoirea poliţelor de asigurare se va face cu parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în prezentele norme.

(2) Incetarea asigurării se poate realiza fie prin rezilierea poliţei de asigurare, în condiţiile prevăzute în prezentele norme şi în cele specificate în poliţa de asigurare, fie prin acordul părţilor.

Art. 94. - (1) Prezentele norme intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Odată cu intrarea în vigoare a prezentelor norme se abrogă Normele privind derularea, în numele şi contul statului, a activităţii de asigurare pe termen scurt a riscului de neplată la extern (cod ISO: NI-ASR-07-I/0), aprobate prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 14.726/6.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare.

ANEXĂ la norme

LISTA

ţărilor cu riscuri de piaţă

Ţările membre ale Uniunii Europene

Ţări care sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

Australia

Canada

Islanda

Japonia

Noua Zeelandă

Norvegia

Elveţia

Statele Unite ale Americii


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 15649/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 15649 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu