HOTARARE Nr.
360 din 11 aprilie 2007
pentru modificarea si
completarea Hotararii Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerintelor
tehnice pentru limitarea emisiilor de compusi organici volatili rezultati din
depozitarea, incarcarea si distributia benzinei la terminale si la statiile de
benzina
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 288 din 2 mai 2007
In temeiul art. 108 din
Constituţia Romaniei, republicată,
Guvernul Romaniei adoptă
prezenta hotărare.
Art. I. - Hotărarea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor
tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din
depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la
staţiile de benzină, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 348 din 29 iunie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Alineatul (1) al
articolului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 3. - (1) Instalaţiile de depozitare a benzinei la
terminale trebuie să îndeplinească cerinţele tehnice de proiectare şi de
exploatare prevăzute în anexa nr. 2.
Aceste cerinţe sunt stabilite în scopul reducerii
emisiilor totale anuale de compuşi organici volatili, rezultaţi din
operaţiunile de încărcare şi depozitare a benzinei la fiecare instalaţie de
depozitare la terminale, sub valoarea-ţintă de referinţă de 0,01% în greutate
din cantitatea totală anuală tranzitată."
2. Alineatele (1) şi (6) ale
articolului 4 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 4. - (1) Instalaţiile de încărcare şi descărcare
a benzinei în/din containere mobile la terminale trebuie să îndeplinească
cerinţele tehnice de proiectare şi de exploatare prevăzute în anexa nr. 3.
Aceste cerinţe sunt stabilite în scopul reducerii emisiilor totale anuale de compuşi organici volatili, rezultaţi din
operaţiunile de încărcare şi descărcare a containerelor mobile la terminale,
sub valoarea-ţintă de referinţă de 0,005% în greutate din cantitatea totală
anuală tranzitată.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(6) Se exceptează de la
prevederile alin. (1), (2) şi (5) instalaţiile existente de încărcare a
benzinei în containere mobile, la terminale cu o cantitate totală anuală
tranzitată mai mică decat 10.000 tone."
3. Alineatele (1), (3),
(4), (5) şi (6) ale articolului 6 se modifică şi vor avea următorul ciiprins:
„Art. 6. - (1) Echipamentele de încărcare a benzinei în
instalaţiile de depozitare la staţiile de benzină trebuie să îndeplinească
cerinţele tehnice de proiectare şi de exploatare prevăzute în anexa nr. 5.
Aceste cerinţe sunt stabilite în scopul reducerii emisiilor totale anuale de
compuşi organici volatili, rezultaţi din operaţiunile de încărcare în
instalaţiile de depozitare a benzinei la staţiile de benzină, sub valorea-ţintă
de referinţă de 0,01% în greutate din cantitatea totaiă anuală tranzitată.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(3) Pentru staţiile de benzină existente, care nu
sunt incluse în tabelul nr. 4 din anexa nr. 21, data limită pentru conformare cu prevederile alin. (1) este 31
decembrie 2006.
(4) Se exceptează de la
prevederile alin. (1) şi (2) staţiile de benzină cu o cantitate totală anuală
tranzitată mai mică decat 100 m3.
(5) Pentru staţiile de benzină cu o cantitate totală
anuală tranzitată mai mică decat 500 m3 şi care se află în zone geografice sau pe amplasamente unde
emisiile de compuşi organici volatili nu dăunează sănătăţii populaţiei şi
mediului, autorităţile competente pentru protecţia mediului pot acorda derogări
de la cerinţele alin. (1).
(6) începand cu data aderării la Uniunea Europeană,
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia
Europeană, în cadrul raportărilor prevăzute la art. 101, despre caracteristicile zonelor
unde intenţionează să acorde derogările prevăzute la alin. (5), precum şi,
ulterior, orice modificare a caracteristicilor acestor
zone."
4. Articolul 9 se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„Art. 9. - (1) Constituie contravenţii nerespectarea
prevederilor art. 3 alin. (2) si (3), art. 4 alin. (3), (4) si (5), art. 5 alin. (2), (3) şi (31), art. 6 alin. (2) şi (3), art. 82 alin. (1), precum şi art. 84 alin. (1) şi (2) şi se sancţionează
cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei pentr'u persoanele juridice.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se realizează de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu.
(3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt
aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare."
5. După articolul 10 se
introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins:
„Art. 101. - (1)
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului raportează Comisiei
Europene stadiul implementării prevederilor prezentei hotărari.
(2) Raportările prevăzute la alin. (1) se realizează
potrivit procedurii stabilite în cuprinsul art. 5 din Directiva nr. 91/692/CEE
din 23 decembrie 1991 de standardizare şi raţionalizare a rapoartelor privind
aplicarea anumitor directive referitoare la mediu, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L.377 din 31 decembrie 1991."
6. După alineatul (1) al
articolului 11 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul
cuprins:
„(2) Prevederile art. 101 se aplică după data aderării la Uniunea Europeană."
7. La anexa nr. 1, punctul
6 se modifică şi va avea următorul conţinut:
„6. Staţie de benzină - orice instalaţie în care benzina este distribuită din rezervoare
fixe de depozitare în rezervoarele pentru carburant ale autovehiculelor."
8. La anexa nr. 21, titlul anexei se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Termenele de aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) şi
(2), art. 5 alin. (1) şi ale art. 6 alin. (1), pentru instalaţiile existente,
evidenţiate în funcţie de categoria instalaţiei, de titularul activităţii şi de
cantitatea totală anuală tranzitată", iar pentru denumirea coloanei nr. 4
din tabelele nr. 1 -4, sintagma „Cantitate de benzină tranzitată" se
înlocuieşte cu sintagma „Cantitate totală anuală tranzitată".
9. La anexa nr. 21 tabelul nr. 4, poziţiile de la numerele curente 253 şi 254 se vor
înscrie după poziţia de la numărul cureht 282, avand ca numere curente 282a şi, respectiv, 282b, urmand ca toate poziţiile
să f'ie renumerotate.
10. La anexa nr. 3, ultimul paragraf al punctului 1
şi primul paragraf al punctului 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„La terminalele care realizează o cantitate totală
anuală tranzitată mai mică decat 25.000 tone recuperarea imediată a vaporilor
la terminal poate fi înlocuită cu stocarea intermediară a acestora.
2. Concentraţia medie orară a vaporilor evacuaţi de la
unitatea de recuperare a vaporilor - cu aplicarea corecţiei necesare pentru
diluţia produsă în timpul procesului - nu trebuie să depăşească 35g/Nm3 pentru fiecare oră."
Art. II. - Hotărarea
Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea
emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea,
descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină,
publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 348 din 29 iunie 2001, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărare, se va republica,
dandu-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
p. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Lucia Ana Varga,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat