HOTARARE Nr. 361 din 2 iulie 1998
privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 55/1998 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societatilor comerciale si
vanzarea de active, precum si a Regulamentului de organizare si functionare a
Fondului Proprietatii de Stat
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 247 din 3 iulie 1998
In temeiul prevederilor art. 6 alin. (4) si ale art. 44 alin. (2) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor
comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998,
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 55/1998 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind privatizarea societatilor comerciale si vanzarea de
active, precum si a Regulamentului de organizare si functionare a Fondului
Proprietatii de Stat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
66 din 12 februarie 1998, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Litera b) a alineatului (1) al articolului 2 va avea urmatorul cuprins:
"b) societatilor comerciale sau companiilor/societatilor nationale
rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes national sau local, in
conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 30/1997
privind reorganizarea regiilor autonome, aprobata si modificata prin Legea nr.
207/1997, cu modificarile ulterioare. Companiile/societatile nationale trec in
gestiunea Fondului Proprietatii de Stat la data fixata prin ordin al
ministrului de resort, pe baza unui protocol de transfer al actiunilor;"
2. Alineatul (4) al articolului 4 va avea urmatorul cuprins:
"(4) In cazul in care la Fondul Proprietatii de Stat se inregistreaza,
din partea unui ofertant, o scrisoare de intentie cu privire la achizitia unui
pachet de actiuni emise de o societate comerciala, Fondul Proprietatii de Stat
este obligat sa intocmeasca dosarul de prezentare si apoi sa efectueze publicitatea
prevazuta la alin. (1). Societatea comerciala este obligata ca, in termen de
cel mult 60 de zile de la solicitarea Fondului Proprietatii de Stat, sa
transmita acestuia documentatia necesara."
3. Alineatele (1), (3), (4), (5) si (6) ale articolului 5 vor avea
urmatorul cuprins:
"Art. 5
(1) Vanzarea de actiuni sau de active se face la pretul de piata, pe baza
raportului dintre cerere si oferta, indiferent de metoda de privatizare
utilizata. Pretul de piata se refera la pretul de cumparare, care poate fi mai
mic, egal sau mai mare decat pretul de oferta la vanzare. In cazul metodelor de
privatizare pentru care Fondul Proprietatii de Stat stabileste in dosarul de
prezentare o grila de punctaj, oferta castigatoare este cea care intruneste cel
mai mare punctaj. In acest caz, in contractul de vanzare-cumparare nu se includ
clauze inferioare angajamentelor cuprinse in oferta castigatoare."
"(3) Pretul de oferta se formeaza in baza raportului de evaluare
intocmit de Fondul Proprietatii de Stat sau de o societate comerciala ori de o
firma specializata, dupa caz.
(4) Termenul maxim de plata a pretului convenit pentru pachetul de actiuni
vandut, de la data semnarii contractului de vanzare-cumparare, este de:
- pana la 90 de zile, pentru situatiile in care plata pretului actiunilor
se face integral;
- pana la 60 de zile, pentru plata avansului, in situatiile in care plata
se face in rate.
(5) In cazul in care Fondul Proprietatii de Stat decide vanzarea actiunilor
pe piata de capital nationala sau internationala, prin intermediul societatilor
de valori mobiliare ori al bancilor de investitii, vanzarea se va face conform
procedurilor adoptate de Consiliul de administratie al Fondului Proprietatii de
Stat si aprobate de Ministerul Privatizarii, in baza contractelor incheiate
intre Fondul Proprietatii de Stat si societatile de valori mobiliare sau
bancile de investitii.
(6) Societatilor comerciale carora, inainte sau dupa privatizare, li s-a
eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor
vor include valoarea terenurilor respective in capitalul social. Actiunile
aferente valorii majorate a capitalului social revin Fondului Proprietatii de
Stat, care le va oferi la vanzare actionarilor societatii comerciale, prin
negociere directa, proportional cu cota-parte din capitalul social detinuta de
acestia. Pretul de vanzare al actiunilor detinute de Fondul Proprietatii de
Stat se stabileste pe baza unui raport de evaluare. Daca in termen de 30 de
zile actionarii existenti nu depun o oferta de cumparare, care sa indeplineasca
conditiile cerute de vanzator, Fondul Proprietatii de Stat va pune in vanzare
pachetul de actiuni catre alti ofertanti, prin oricare dintre metodele de
privatizare, cu respectarea prezentelor norme metodologice."
4. La articolul 7 se introduce alineatul (2) cu urmatorul cuprins:
"(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) bunurile prevazute la
art. 135 alin. (4) din Constitutia Romaniei."
5. Litera f) a articolului 9 va avea urmatorul cuprins:
"f) investitor strategic este un cumparator care achizitioneaza mai
mult de 50% din actiunile cu drept de vot emise de o societate comerciala la
care statul este actionar, care se angajeaza sa mentina obiectul principal de
activitate o perioada determinata si se angajeaza ferm sa investeasca in
societatea comerciala pentru mentinerea competitivitatii acesteia;
- investitorul cu pozitie de control este un cumparator care achizitioneaza
cel putin o treime din actiunile cu drept de vot emise de o societate
comerciala la care statul este actionar;
- investitor de portofoliu este un cumparator care cumpara actiuni cu drept
de vot emise de o societate comerciala la care statul este actionar, de pe
pietele organizate de valori mobiliare, prin intermediul unei institutii
abilitate de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare;"
6. Litera l) a articolului 9 va avea urmatorul cuprins:
"l) obligatii de mediu de tip A sunt acele raspunderi care identifica
obligatiile de mediu cunoscute in momentul vanzarii, legate atat de daunele din
trecut, cat si de cele viitoare, cu respectarea legislatiei. Acestea se
trateaza prin specificarea, in documentele de oferta si in contractul de
vanzare-cumparare, a unor obiective de mediu minim acceptate, ale caror costuri
si responsabilitati trebuie asumate integral de catre cumparator, inclusiv
programul aferent de investitii pentru mediu;"
7. Litera m) a articolului 9 va avea urmatorul cuprins:
"m) obligatii de mediu de tip B sunt acele raspunderi care identifica
surse potentiale de obligatii de mediu, de protectie a muncii si de sanatate,
ale caror costuri nu sunt cunoscute cu precizie in momentul vanzarii si care
depind de cadrul legislativ viitor, de comportamentul tertilor sau de
informatiile disponibile in viitor;"
8. Alineatul (1) al articolului 22 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 22
(1) Vanzatorul este obligat sa publice anuntul publicitar pentru vanzarea
de actiuni intr-un cotidian central de mare tiraj, intr-un cotidian local,
precum si prin INTERNET sau prin alt sistem electronic, cu cel putin 15 zile,
dar nu mai mult de 90 de zile, inainte de data stabilita pentru depunerea
ofertelor."
9. Alineatul (1) al articolului 26 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 26
(1) Garantiile de participare la negocierea directa, indiferent de modul de
constituire, se restituie fara nici un fel de retineri, in termen de cel mult 7
zile lucratoare de la data semnarii procesului-verbal prin care a fost
desemnata cea mai buna oferta, cu exceptia garantiei ofertantului cu care se
incheie contractul de vanzare-cumparare."
10. Articolul 29 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 29
Negocierile directe se vor desfasura pe baza grilei de punctaj a ofertelor,
aprobata de Consiliul de administratie al Fondului Proprietatii de Stat sau,
dupa caz, de catre comitetele de directie ale sucursalelor teritoriale.
Negocierile directe se pot desfasura in mai multe etape, in limitele mandatului
acordat comisiilor de negociere."
11. Alineatul (1) al articolului 32 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 32
In baza concluziilor incluse in procesul-verbal, vanzatorul incheie cu
ofertantul care a prezentat si a mentinut cea mai buna oferta contractul de
vanzare-cumparare de actiuni, intr-un termen cuprins intre 5 si 30 de zile
calendaristice de la data semnarii procesului-verbal."
12. Alineatul (1) al articolului 39 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 39
(1) Vanzatorul este obligat sa publice anuntul publicitar intr-un cotidian
central de mare tiraj, intr-un cotidian local, precum si prin INTERNET sau prin
alt sistem electronic, cu cel putin 15 zile calendaristice, dar nu mai mult de
90 de zile, inainte de data tinerii licitatiei."
13. Alineatul (1) al articolului 47 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 47
(1) Garantiile de participare la licitatie se restituie fara nici un fel de
retineri, in termen de cel mult 7 zile lucratoare de la data licitatiei, cu
exceptia garantiei participantului care si-a adjudecat actiunile licitate.
Pentru acesta, garantia de participare depusa se retine si se deduce din suma
datorata pentru achizitionarea actiunilor adjudecate."
14. Alineatul (2) al articolului 50 va avea urmatorul cuprins:
"(2) In situatia in care se prezinta un singur ofertant, licitatia nu se
mai desfasoara, caz in care ofertantul poate fi declarat adjudecatar, numai
daca accepta pretul de oferta. In caz contrar, vanzatorul poate organiza o alta
licitatie sau poate schimba metoda de privatizare pentru societatea comerciala,
cu respectarea conditiilor de publicitate din prezentele norme
metodologice."
15. Litera c) a alineatului (1) al articolului 62 va avea urmatorul
cuprins:
"c) pretul de cumparare cel putin egal cu pretul de oferta la vanzare,
modalitatea de plata, avansul initial si esalonarea ratelor, dupa caz;"
16. Alineatul (1) al articolului 81 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 81
(1) Societatile comerciale care au in derulare contracte de locatie de
gestiune, inchiriere sau asociere in participatiune, incheiate fie in temeiul
art. 33 si 34 din Legea nr. 15/1990, fie in temeiul art. 251 - 256 din Codul
comercial, fie in ambele temeiuri pot vinde, prin negociere directa cu
locatarii sau asociatii, activele pe care acestia le utilizeaza, in situatiile
in care au efectuat investitii in valoare de minimum 10% din valoarea
activului. Prin lucrari de investitii, in sensul prezentelor norme
metodologice, se intelege orice lucrari, altele decat lucrarile de intretinere
sau dotarile obligatorii de functionare."
17. Alineatul (1) al articolului 89 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 89
(1) Societatile comerciale care au in derulare contracte de locatie de
gestiune, inchiriere sau asociere in participatiune, conform art. 81 alin. (1),
pot incheia prin novatie, potrivit art. 1.128 - 1.137 din Codul civil,
contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare, prin negociere
directa cu locatarii sau asociatii, in situatiile in care acestia au efectuat
investitii in activele pe care le utilizeaza, in valoare de minimum 10% din
valoarea activului. In acest caz, din pretul de vanzare se scade valoarea
investitiilor efectuate sau in curs, pe baza de raport de evaluare acceptat de
parti."
18. Litera b) a alineatului (1) al articolului 97 va avea urmatorul
cuprins:
"b) pentru societatile comerciale ale caror actiuni se vand prin alte
metode de privatizare, pretul de oferta este stabilit de raportul de evaluare,
elaborat prin utilizarea metodelor de evaluare consacrate in practica
internationala sau, dupa caz, prin raport de evaluare simplificat."
19. Alineatul (2) al articolului 97 se abroga.
20. La articolul 101, dupa litera b) se introduce litera c) cu urmatorul
cuprins:
"c) lichidatorului, pentru activele care se incadreaza in prevederile
art. 100 lit. b);"
21. Articolul 102 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 102
In situatiile in care, prin transferul drepturilor de proprietate asupra
unui pachet de actiuni, societatii comerciale ii revin in sarcina obligatii de
conformare cu cerintele pentru protectia mediului, Fondul Proprietatii de Stat
are obligatia de a include atat in dosarul de prezentare, cat si in contractul
de vanzare-cumparare obiectivele de mediu minim acceptate, stabilite in
aplicarea procedurii din prezentul titlu. Aceeasi obligatie revine si
societatii comerciale in cazul in care aceasta vinde active potrivit art. 100
lit. b)."
22. Articolul 104 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 104
La declansarea procedurii de mediu, consiliul de administratie sau, dupa
caz, administratorul unic al societatii comerciale care se privatizeaza sau
care vinde un activ si lichidatorul, in cazul societatilor comerciale care se
lichideaza administrativ, au obligatia sa asigure intocmirea unui bilant de
mediu Nivel 0 si sa-l predea autoritatii de mediu competente in termen de 3
zile lucratoare de la data primirii comunicarii transmise in acest sens de
catre Fondul Proprietatii de Stat."
23. Articolul 105 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 105
Autoritatea de mediu competenta are obligatia de a evalua bilantul de mediu
Nivel 0, de a completa situatia autorizarii si conformarii si de a stabili
obiectivele de mediu minim acceptate, conform modelului prezentat in anexa nr.
1.2 A la prezentele norme metodologice. Autoritatea de mediu competenta
transmite vanzatorului, in termen de 5 zile lucratoare de la primirea acestuia,
bilantul de mediu Nivel 0 si anexele astfel completate."
24. Articolul 106 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 106
(1) Daca autoritatea de mediu competenta, care a verificat bilantul de
mediu Nivel 0, considera ca informatiile detinute nu sunt suficiente pentru
clarificarea obiectivelor de mediu minim acceptate, vanzatorul poate decide
continuarea procedurii cu executarea unui bilant de mediu Nivel I si/sau Nivel
II.
(2) O copie de pe raportul la bilantul de mediu Nivel I si/sau Nivel II se
transmite de catre societatea comerciala autoritatii de mediu competente in
termen de 3 zile lucratoare de la intocmirea acestuia.
(3) Pe baza informatiilor cuprinse in raportul la bilantul de mediu Nivel I
sau Nivel II si a informatiilor proprii, autoritatea de mediu competenta
stabileste si transmite vanzatorului obiectivele de mediu minim acceptate, in
forma definitiva, si, daca este cazul, obligatiile de mediu de tip B, in termen
de cel mult 10 zile lucratoare de la primirea raportului la bilantul de
mediu."
25. Articolul 107 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 107
(1) Obiectivele de mediu minim acceptate contin masuri pentru reducerea
efectelor prezente si viitoare ale activitatilor existente la declansarea
procedurii de mediu si masuri pentru remedierea efectelor asupra mediului ale
activitatilor anterioare declansarii procedurii de mediu. Obiectivele de mediu
minim acceptate se prezinta conform modelului prezentat in anexa nr. 1.2 A la
prezentele norme metodologice.
(2) Obiectivele de mediu minim acceptate vor preciza atat cerintele de
mediu pe termen lung, cat si masurile imediate ce trebuie intreprinse in scopul
protectiei mediului.
(3) La stabilirea obiectivelor de mediu minim acceptate in baza bilantului
de mediu, indiferent de nivelul acestuia, se pot stabili, aditional, obligatii
de mediu de tip B."
26. Articolul 108 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 108
Bilanturile de mediu Nivel I sau Nivel II vor fi executate de catre experti
atestati de catre Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului,
selectati prin licitatie publica. Regulamentul de organizare si desfasurare a
licitatiei publice se aproba prin ordin al ministrului privatizarii."
27. Articolul 112 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 112
Pentru situatiile in care se declanseaza procedura prevazuta in prezentul
titlu, in dosarul de prezentare se vor include bilantul de mediu Nivel 0 si,
dupa caz, rapoartele la bilanturile de mediu Nivel I si Nivel II, precum si
obiectivele de mediu minim acceptate. De asemenea, se vor include, dupa caz,
obligatiile de mediu de tip B constatate si pasivele legate de mediu,
identificate in afara bilantului contabil."
28. Articolul 115 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 115
(1) Pentru garantarea indeplinirii obiectivelor de mediu minim acceptate,
cuprinse in contractul de vanzare-cumparare, care necesita investitii, Fondul
Proprietatii de Stat va negocia cu cumparatorul volumul de investitii pentru
acoperirea acestora si penalitatile aplicate cumparatorului in cazul
nerealizarii, totale sau partiale, a lucrarilor de investitii pentru mediu.
(2) Pentru indeplinirea obiectivelor de mediu minim acceptate, neacoperite
prin programul de investitii de mediu aferent, si a obligatiilor de mediu de
tip B, altele decat cele privind remedierea calitatii solului si a apelor
subterane, finantate conform art. 9 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata
prin Legea nr. 44/1998, cuprinse in contractul de vanzare-cumparare, Fondul
Proprietatii de Stat si cumparatorul pot conveni constituirea unui depozit,
denumit cont pentru garantii de mediu. Contul pentru garantii de mediu, purtator
de dobanda, se deschide la o banca stabilita de Fondul Proprietatii de Stat si
este debitat de catre cumparator."
29. Litera d) a articolului 116 va avea urmatorul cuprins:
"d) durata de utilizare a contului, specificata pentru fiecare obligatie
de mediu;"
30. La articolul 116, dupa litera e) se introduce litera f) cu urmatorul
cuprins:
"f) valoarea procentuala a cheltuielilor, care poate fi restituita din
suma prevazuta pentru fiecare obligatie de mediu."
31. Alineatul (1) al articolului 117 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 117
(1) Pe masura indeplinirii obligatiilor de mediu acoperite de contul pentru
garantii de mediu, sumele corespunzatoare fiecarei categorii de obligatii
indeplinite se restituie, conform prevederilor contractuale. Cererea de
restituire se intocmeste de catre cumparator sau de catre reprezentantul
autorizat al acestuia si se depune la Fondul Proprietatii de Stat. La cerere se
va anexa confirmarea rezultatelor obtinute dupa executarea activitatilor acoperite
de sumele cuprinse in contul de garantii de mediu. Modalitatea de confirmare a
rezultatelor se stabileste in contractul de vanzare-cumparare si poate include
acordarea de asistenta de specialitate de catre autoritatile competente. Sumele
ramase nerestituite la sfarsitul perioadei pentru care a fost constituit contul
pentru garantii de mediu se restituie in conformitate cu prevederile
contractuale."
32. Articolul 119 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 119
Obiectivele de mediu minim acceptate si obligatiile de mediu de tip B nu
pot fi transferate de cumparator altei persoane fizice sau juridice, fara
consimtamantul Fondului Proprietatii de Stat."
33. Litera f) a articolului 126 va avea urmatorul cuprins:
"f) nerespectarea de catre vanzator, din motive imputabile acestuia, a
termenului prevazut la art. 62 alin. (2) si la art. 92 alin. (1) pentru
semnarea contractelor de vanzare-cumparare;"
34. La articolul 126, dupa litera n) se introduc literele o) si p) cu
urmatorul cuprins:
"o) nerespectarea de catre societatile comerciale a obligatiilor
privind instiintarea Fondului Proprietatii de Stat si cererea de inscriere de
mentiuni in registrul comertului, prevazute la art. 5 alin. (6);
p) nerespectarea de catre societatea comerciala a termenelor prevazute la
art. 4 alin. (4) si la art. 5 alin. (6)."
35. Ultima liniuta de la alineatul (1) al articolului 127 va avea urmatorul
cuprins:
"- cele de la lit. b), j), k), l), m), o) si p), potrivit prevederilor
art. 33 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea
nr. 44/1998."
Art. 2
Anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 55/1998 se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
1. Litera c) a articolului 11 va avea urmatorul cuprins:
"c) aproba, pe criterii de eficienta si costuri, infiintarea de
directii teritoriale judetene si sucursale teritoriale in tara sau de
reprezentante in strainatate, structura organizatorica a acestora si statul de
functii;
2. Litera l) a articolului 11 va avea urmatorul cuprins:
"l) aproba negocierea si vanzarea la pretul de piata, in baza
raportului dintre cerere si oferta, a actiunilor emise de societatile
comerciale mari, incluse in programul anual de privatizare aprobat de
Guvern;"
3. Litera m) a articolului 11 se abroga.
4. Alineatul (3) al articolului 12 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Presedintele consiliului de administratie poate delega
comitetului de directie sau directorului general executiv o parte dintre
atributiile sale. De asemenea, presedintele consiliului de administratie il
poate mandata pe directorul general executiv sa reprezinte Fondul Proprietatii
de Stat in relatiile cu persoane fizice sau cu persoane juridice, in fata
instantelor judecatoresti sau arbitrale, precum si pentru angajarea institutiei
in acte comerciale."
5. Dupa articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 13^1
(1) Comitetul de directie al Fondului Proprietatii de Stat este compus din
directorul general executiv si sefii de departamente.
(2) Comitetul de directie se intruneste ori de cate ori este necesar si
adopta hotarari prin consens.
(3) Comitetul de directie are urmatoarele atributii:
a) elaboreaza proiectul programului anual minimal de privatizare si al
bugetului de venituri si cheltuieli, raportul anual de activitate si raportul
privind executia bugetara si le prezinta consiliului de administratie;
b) aproba negocierea si vanzarea la pretul de piata, in baza raportului
dintre cerere si oferta, a actiunilor emise de societatile comerciale mici si
mijlocii incluse in programul anual de privatizare aprobat de Guvern;
c) dispune sau avizeaza publicarea in presa scrisa sau in sistem
electronic, pe plan intern sau international, a anunturilor de vanzare a actiunilor
detinute de societatile comerciale care se privatizeaza;
d) exercita orice alte atributii care ii sunt delegate de consiliul de
administratie."
6. Articolul 14 litera a) se abroga.
7. Alineatele (1) si (2) ale articolului 17 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 17
(1) Pentru desfasurarea activitatii pe principiul descentralizarii, Fondul
Proprietatii de Stat are sucursale teritoriale si directii teritoriale
judetene, a caror conducere este asigurata de un comitet de directie format din
3 membri.
(2) Membrii comitetului de directie al sucursalei teritoriale sau al
directiei teritoriale judetene sunt numiti sau, dupa caz, revocati de
presedintele Consiliului de administratie al Fondului Proprietatii de Stat.
Durata exercitarii functiei se stabileste prin decizia de numire."
Art. 3
Hotararea Guvernului nr. 55/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind privatizarea societatilor comerciale si vanzarea de active, precum si a
Regulamentului de organizare si functionare a Fondului Proprietatii de Stat,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 12 februarie
1998, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta hotarare, se va
republica in Monitorul Oficial al Romaniei, dandu-se textelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneaza:
Ministrul privatizarii,
Sorin Dimitriu
Ministrul finantelor,
Daniel Daianu
p. Ministrul reformei,
presedintele Consiliului
pentru Reforma,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat