HOTARARE Nr.
74 din 26 ianuarie 2011
privind siguranta jucariilor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 125 din 18 februarie 2011
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind
stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene
care armonizează condiţiile de comercializare a produselor,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Obiectul
Prezenta hotărâre stabileşte condiţii privind siguranţa
jucăriilor şi libera circulaţie a acestora pe teritoriul României şi al
celorlalte state membre ale Uniunii Europene.
ARTICOLUL 2
Domeniul de aplicare
(1) Prevederile prezentei
hotărâri se aplică produselor concepute sau destinate pentru joacă, în mod
exclusiv sau nu, utilizării de către copiii cu o vârstă mai mică de 14 ani,
denumite în continuare jucării.
(2) Produsele prevăzute în anexa nr. 1 nu sunt considerate
jucării în înţelesul prezentei hotărâri.
(3) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică
următoarelor jucării:
a) echipamente pentru spaţiile
de joacă destinate uzului public;
b) maşini automate de
divertisment, care funcţionează cu monede sau nu, destinate uzului public;
c) vehicule de jucărie echipate
cu motor cu combustie internă;
d) jucării cu motor cu aburi;
e) praştii şi catapulte.
ARTICOLUL 3
Definiţii
(1) Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii şi
expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) punere la dispoziţie pe
piaţă - furnizarea unei jucării pentru
distribuţie, consum sau uz pe piaţa din România sau din celelalte state membre
ale Uniunii Europene în cursul unei activităţi comerciale, contra cost sau gratuit;
b) introducere pe piaţă - punerea la dispoziţie pentru prima dată a unei jucării pe piaţa
din România sau din celelalte state membre ale Uniunii
Europene;
c) producător- orice persoană fizică sau juridică ce produce o jucărie ori
pentru care se proiectează sau se produce o jucărie şi care comercializează
respectiva jucărie sub numele ori marca sa;
d) reprezentant autorizat - orice persoană fizică sau juridică stabilită în România sau în
alt stat membru al Uniunii Europene şi care a primit un mandat scris din partea
unui producător de a acţiona în numele acestuia în legătură cu sarcini
specifice;
e) importator - orice
persoană fizică sau juridică stabilită în România ori în alt stat membru al
Uniunii Europene, care introduce pe piaţa din România sau dintr-un alt stat
membru al Uniunii Europene o jucărie dintr-o ţară terţă;
f) distribuitor-orice
persoană fizică sau juridică din lanţul de distribuţie, alta decât producătorul
sau importatorul, care pune la dispoziţie o jucărie pe piaţă;
g) operatori economici -
producătorul, reprezentantul autorizat, importatorul şi distribuitorul;
h) standard armonizat - standard adoptat de unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în
anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru
organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi
reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile
societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene,
precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare;
i) legislaţie europeană de
armonizare - orice legislaţie a Uniunii Europene
prin care se armonizează condiţiile de comercializare a produselor;
j) acreditare - conform
Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a
pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a
Regulamentului (CEE) nr. 339/93;
k) evaluarea conformităţii - procesul prin care se demonstrează că au fost îndeplinite
cerinţele specificate pentru o jucărie;
l) organism de evaluare a
conformităţii- un
organism care efectuează activităţi de evaluare a conformităţii, inclusiv
etalonare, încercare, certificare şi inspecţie;
m) rechemare - orice
măsură luată cu scopul de a returna o jucărie care a fost pusă deja la
dispoziţia utilizatorului final;
n) retragere - orice
măsură luată cu scopul de a împiedica punerea la dispoziţie pe piaţă a unei
jucării în lanţul de distribuţie;
o) supravegherea pieţei- activităţile desfăşurate şi măsurile luate de autorităţile
publice pentru a se asigura că jucăriile sunt conforme cu cerinţele aplicabile
stabilite în legislaţia europeană de armonizare şi că nu pun în pericol
sănătatea, siguranţa sau alte aspecte referitoare la protecţia intereselor
publice;
p) marcaj CE - un marcaj
prin care producătorul indică faptul că jucăria respectă cerinţele aplicabile
stabilite în legislaţia europeană de armonizare care prevede aplicarea sa pe
jucărie;
q) produs funcţional- produsul care are acelaşi rol şi este utilizat în acelaşi mod ca
un produs, aparat sau instalaţie destinat/destinată adulţilor şi care poate fi
un model redus la scară al unui astfel de produs, aparat sau al unei astfel de
instalaţii;
r) jucărie funcţională -jucăria care are acelaşi rol şi este utilizată în acelaşi mod ca
un produs, aparat sau instalaţie destinat/destinată adulţilor şi care poate fi
un model redus la scară al unui astfel de produs, aparat sau al unei astfel de
instalaţii;
s) jucărie acvatică -jucăria destinată utilizării în apă de adâncime mică, capabilă să
suporte greutatea unui copil sau să susţină copilul în apă;
ş) viteză proiectată - viteza posibilă de
funcţionare normală, determinată prin proiectarea jucăriei;
t) jucărie de activitate -jucăria destinată uzului casnic, a cărei structură de sprijin
rămâne fixă pe parcursul activităţii şi care este destinată efectuării
următoarelor activităţi de către un copil: escaladare, sărire, legănare,
alunecare, balansare, învârtire, mers târâş sau de-a buşilea sau orice
combinaţie a acestora;
ţ) jucărie chimică - jucăria destinată
manevrării manuale directe a substanţelor şi amestecurilor chimice şi care
trebuie folosită într-un mod corespunzător unei anumite grupe de vârstă şi sub
supravegherea adulţilor;
u)joc de masă olfactiv -
jucăria al cărei scop este să ajute un copil să înveţe să recunoască diferite mirosuri sau arome;
v) trusă cosmetică - jucăria al cărei scop este să ajute copilul să înveţe să
realizeze produse precum parfumuri, săpunuri, creme, sampoane, spume de baie,
glossuri, rujuri, alte produse de machiat, pastă de dinţi şi balsamuri;
w) joc gustativ-jucăria
al cărei scop este să permită copiilor să prepare dulciuri sau preparate
culinare care implică utilizarea unor ingrediente alimentare precum substanţe
care îndulcesc, lichide, pudre şi arome;
x) vătămare - rănire fizică sau orice alt efect dăunător asupra sănătăţii,
inclusiv efectele pe termen lung asupra sănătăţii;
y) pericol - o
potenţială sursă de vătămare;
z) risc - probabilitatea
apariţiei unui pericol de vătămare şi gradul de severitate a vătămării;
aa) destinat uzului de
către... - un părinte sau
un supraveghetor poate considera în mod rezonabil, în virtutea funcţiilor,
dimensiunilor şi caracteristicilor unei anumite jucării, că aceasta este
destinată uzului copiilor din categoria de vârstă indicată.
(2) In sensul prezentei hotărâri, autoritatea
competentă este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi
autoritatea pentru supravegherea pieţei este Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor.
CAPITOLUL II
Obligaţiile operatorilor economici
ARTICOLUL 4
Obligaţiile
producătorilor
(1) In momentul introducerii jucăriilor pe piaţă,
producătorii se asigură că acestea au fost proiectate şi fabricate în
conformitate cu cerinţele esenţiale de siguranţă prevăzute la art. 10 şi în
anexa nr. 2.
(2) Producătorii întocmesc
documentaţia tehnică solicitată potrivit prevederilor art. 21 şi efectuează sau
au efectuat procedura aplicabilă de evaluare a conformităţii potrivit
prevederilor art. 19.
(3) In cazul în care s-a demonstrat conformitatea unei
jucării cu cerinţele aplicabile prin procedura prevăzută la alin. (2),
producătorii întocmesc o declaraţie CE de conformitate potrivit prevederilor
art. 15 si aplică marcajul CE potrivit prevederilor art. 17 alin. (1).
(4) Producătorii păstrează documentaţia tehnică şi
declaraţia CE de conformitate pentru o perioadă de 10 ani după ce jucăria a
fost introdusă pe piaţă.
(5) Producătorii trebuie să
asigure existenţa unor proceduri astfel încât producţia de serie să rămână
conformă.
(6) Modificările în proiectarea
sau caracteristicile jucăriei şi modificările standardelor armonizate la care
se fac trimiteri pentru declararea conformităţii unei jucării trebuie avute în
vedere în mod corespunzător.
(7) In cazul în care se
justifică, în raport cu riscurile prezentate de o jucărie, pentru a proteja
sănătatea şi siguranţa utilizatorilor, producătorii testează prin eşantionare
jucăriile comercializate, investigând şi, dacă este cazul, păstrând un registru
de reclamaţii, de jucării neconforme şi rechemări de jucării şi informează
distribuitorii privind orice astfel de monitorizări.
(8) Producătorii trebuie să se asigure de faptul că pe
jucăriile lor sunt menţionate tipul, lotul sau numărul de serie ori al
modelului sau alt element de identificare, ori, în cazul în care mărimea sau
natura jucăriei nu permite acest lucru, producătorii trebuie să se asigure că
informaţia solicitată este prevăzută pe ambalaj sau într-un document care
însoţeşte jucăria.
(9) Producătorii trebuie să
indice numele lor, denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor
înregistrată şi adresa la care pot fi contactaţi, pe jucărie sau, dacă acest
lucru nu este posibil, pe ambalaj ori într-un document care însoţeşte jucăria;
adresa trebuie să indice un singur punct de contact pentru producător.
(10) Producătorii trebuie să se asigure că jucăria este
însoţită de instrucţiuni şi informaţii de siguranţă în limba română.
(11) Producătorii care consideră sau au motive să
creadă că o jucărie pe care au introdus-o pe piaţă nu respectă legislaţia
europeană de armonizare relevantă iau imediat măsurile corective necesare
pentru ca jucăria să fie adusă în conformitate ori ca aceasta să fie retrasă sau
rechemată, dacă este cazul; dacă jucăria prezintă un risc, producătorii
informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, indicând
detaliile, în special cu privire la neconformitate şi la orice măsură corectivă
luată.
(12) Producătorii, la cererea motivată a Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, furnizează acesteia toate
informaţiile şi documentaţia necesare pentru a demonstra conformitatea
jucăriei, într-o limbă înţeleasă de aceasta, şi cooperează cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea acesteia, cu privire la
orice acţiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de jucăriile
introduse pe piaţă.
ARTICOLUL 5
Reprezentanţii autorizaţi
(1) Un producător poate numi un
reprezentant autorizat printr-un mandat scris.
(2) Obligaţiile prevăzute la
art. 4 alin. (1) şi întocmirea documentaţiei tehnice nu se includ în mandatul
reprezentantului autorizat.
(3) Reprezentantul autorizat îndeplineşte sarcinile
prevăzute în mandatul primit de la producător. Mandatul permite
reprezentantului autorizat să îndeplinească cel puţin următoarele:
a) să păstreze declaraţia CE de conformitate şi
documentaţia tehnică la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor pentru o perioadă de 10 ani după ce jucăria a fost introdusă pe
piaţă;
b) la cererea motivată a Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor, să furnizeze acesteia toate informaţiile şi
documentaţia necesare pentru a demonstra conformitatea unei jucării;
c) să coopereze cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea acesteia, cu privire la
orice acţiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de jucăriile
pentru care deţine mandat.
ARTICOLUL 6
Obligaţiile importatorilor
(1) Importatorii trebuie să
introducă pe piaţă numai jucării conforme.
(2) Inainte de introducerea unei jucării pe piaţă,
importatorii trebuie să se asigure că procedura adecvată de evaluare a
conformităţii a fost îndeplinită de către producător.
(3) Importatorii trebuie să se
asigure că producătorul a întocmit documentaţia tehnică, că jucăria poartă
marcajul de conformitate cerut şi este însoţită de documentele prevăzute şi că
producătorul a respectat cerinţele prevăzute la art. 4 alin. (8) şi (9).
(4) Atunci când un importator consideră sau are motive
să creadă că o jucărie nu este conformă cu cerinţele prevăzute la art. 10 şi în
anexa nr. 2, acesta nu trebuie să introducă jucăria pe piaţă până când aceasta
nu este adusă în conformitate; în cazul în care jucăria prezintă un risc,
importatorul trebuie să informeze producătorul şi Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor.
(5) Importatorii trebuie să
indice numele lor, denumirea înregistrată sau marca lor înregistrată şi adresa
la care pot fi contactaţi, pe jucărie sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe
ambalaj ori într-un document care însoţeşte jucăria.
(6) Importatorii trebuie să se asigure că jucăria este
însoţită de instrucţiuni şi informaţii de siguranţă în limba română.
(7) Importatorii trebuie să
asigure faptul că, atât timp cât o jucărie se află în responsabilitatea lor,
condiţiile de depozitare sau de transport nu periclitează conformitatea
acesteia cu cerinţele prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2.
(8) In cazul în care se consideră oportun în raport cu
riscurile prezentate de o jucărie, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa
consumatorilor, importatorii trebuie să testeze prin eşantionare jucăriile
comercializate, să investigheze şi, dacă este cazul, să păstreze un registru de
reclamaţii pentru jucăriile neconforme şi rechemările de jucării şi să
informeze distribuitorii privind astfel de monitorizări.
(9) Importatorii care consideră sau au motive să creadă
că o jucărie introdusă pe piaţă nu respectă legislaţia europeană de armonizare
relevantă iau imediat măsurile corective necesare pentru ca respectiva jucărie
să fie adusă în conformitate, pentru a o retrage sau pentru a o rechema, după
caz; atunci când jucăria prezintă un risc, importatorii trebuie să informeze
imediat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, indicând
detaliile, în special cu privire la neconformitate şi la orice măsură corectivă
luată.
(10) Importatorii trebuie să
păstreze o copie a declaraţiei CE de conformitate la dispoziţia Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru o perioadă de 10 ani după
introducerea pe piaţă a jucăriei şi să se asigure că documentaţia tehnică poate
fi pusă la dispoziţia acesteia, la cerere.
(11) Importatorii, la cererea
motivată a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, trebuie să
furnizeze acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesare pentru a
demonstra conformitatea jucăriei, într-o limbă înţeleasă de aceasta;
importatorii trebuie să coopereze cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor, la cererea acesteia, cu privire la orice acţiune întreprinsă
pentru eliminarea riscurilor prezentate de jucăriile pe care le-au introdus pe
piaţă.
ARTICOLUL 7
Obligaţiile distribuitorilor
(1) Atunci când pun la
dispoziţie pe piaţă o jucărie, distribuitorii trebuie să acţioneze cu
responsabilitate în ceea ce priveşte cerinţele aplicabile.
(2) Inainte de a pune la
dispoziţie pe piaţă o jucărie, distribuitorii trebuie să verifice dacă jucăria
are aplicat marcajul de
conformitate cerut, dacă aceasta este însoţită de documentele necesare şi de
instrucţiuni şi informaţii privind siguranţa, în limba română, şi dacă
producătorul şi importatorul au respectat cerinţele prevăzute la art. 4 alin.
(8) si (9) si la art. 6 alin. (5).
(3) Atunci când un distribuitor consideră sau are
motive să creadă că o jucărie nu este în conformitate cu cerinţele prevăzute la
art. 10 şi în anexa nr. 2, acesta nu trebuie să pună la dispoziţie pe piaţă
jucăria până când aceasta nu este adusă în conformitate. In cazul în care jucăria
prezintă un risc, distribuitorul trebuie să informeze producătorul sau
importatorul, precum şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
(4) Distribuitorii trebuie să
asigure faptul că, atât timp cât o jucărie se află în responsabilitatea lor,
condiţiile de depozitare sau de transport nu periclitează conformitatea
acesteia cu cerinţele prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2.
(5) Distribuitorii care
consideră sau au motive să creadă că o jucărie pe care au pus-o la dispoziţie
pe piaţă nu respectă legislaţia europeană de armonizare relevantă trebuie să se
asigure că se iau imediat măsurile corective necesare pentru a aduce în
conformitate jucăria, a o retrage sau a o rechema, după caz; atunci când
jucăria prezintă un risc, distribuitorii trebuie să informeze imediat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, indicând detaliile, în
special cu privire la neconformitate şi la orice măsură corectivă luată.
(6) Distribuitorii, la cererea
motivată a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, trebuie să
furnizeze acesteia toate informaţiile şi documentaţia necesare pentru a
demonstra conformitatea jucăriei; aceştia trebuie să coopereze cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea acesteia, cu privire la orice
acţiune întreprinsă pentru eliminarea riscurilor prezentate de jucăriile pe
care le-au pus la dispoziţie pe piaţă.
ARTICOLUL 8
Situaţiile în care obligaţiile producătorilor se
aplică importatorilor şi distribuitorilor
Un importator sau un distribuitor, atunci când
introduce pe piaţă o jucărie sub numele sau marca sa ori modifică o jucărie
deja introdusă pe piaţă într-un mod care ar putea afecta respectarea de către
aceasta a cerinţelor aplicabile, este considerat producător în sensul prezentei
hotărâri şi îi revin obligaţiile producătorului prevăzute la art. 4.
ARTICOLUL 9
Identificarea operatorilor economici
(1) Operatorii economici
trebuie să pună la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor, la cerere, datele de identificare ale:
a) oricărui operator economic care le-a furnizat o
jucărie;
b) oricărui operator economic căruia i-au furnizat o
jucărie.
(2) Operatorii economici
trebuie să poată prezenta informaţiile prevăzute la alin. (1) pentru o perioadă
de 10 ani după introducerea pe piaţă a jucăriei, în cazul producătorului, şi
pentru o perioadă de 10 ani după ce Ie-a fost furnizată jucăria, în cazul altor
operatori economici.
CAPITOLUL III
Conformitatea jucăriilor
ARTICOLUL 10
Cerinţe esenţiale de siguranţă
(1) Jucăriile pot fi introduse
pe piaţă doar dacă respectă cerinţele esenţiale de siguranţă stabilite,
respectiv cerinţele generale de siguranţă prevăzute la alin. (2)-(4) şi
cerinţele speciale de siguranţă prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Jucăriile, inclusiv substanţele chimice pe care le
conţin, nu trebuie să pună în pericol siguranţa sau sănătatea utilizatorilor
sau a părţilor terţe atunci când sunt utilizate în conformitate cu destinaţia
lor sau atunci când sunt utilizate în mod previzibil, ţinând seama de comportamentul
copiilor.
(3) Abilitatea utilizatorilor
şi, dacă este cazul, a supraveghetorilor acestora trebuie luată în considerare,
în special, în cazul jucăriilor care sunt destinate copiilor mai mici de 36 de
luni sau altor grupe de vârstă specifice.
(4) Etichetele aplicate potrivit prevederilor art. 11
alin. (3)-(6), precum şi instrucţiunile de utilizare care însoţesc jucăriile
trebuie să atragă atenţia utilizatorilor sau supraveghetorilor acestora asupra
pericolelor inerente şi riscurilor de vătămare legate de utilizarea jucăriilor
şi asupra modului de a le evita.
(5) Jucăriile introduse pe piaţă trebuie să respecte
cerinţele esenţiale de siguranţă de-a lungul perioadei previzibile şi normale
de utilizare.
ARTICOLUL 11
Avertismente
(1) In vederea asigurării unei
utilizări în siguranţă, avertismentele făcute în temeiul art. 10 alin. (2)-(4)
specifică limitele utilizării adecvate, în conformitate cu anexa nr. 5 partea A.
(2) Pentru categoriile de
jucării enumerate în anexa nr. 5 partea B se folosesc avertismentele prevăzute
în aceasta; avertismentele prevăzute la pct. 2-10 din anexa nr. 5 partea B se
folosesc aşa cum sunt formulate şi niciunul dintre avertismentele specifice
menţionate în această anexă nu trebuie să fie aplicat în cazul în care
avertismentele nu corespund utilizării prevăzute pentru jucăriile respective,
aşa cum au fost stabilite ţinând seama de funcţia, dimensiunea şi
caracteristicile acestora.
(3) Producătorul trebuie să aplice avertismentele
într-un mod vizibil, uşor lizibil, uşor de înţeles şi corect pe jucărie, pe o
etichetă aplicată sau pe ambalaj şi, dacă este cazul, în instrucţiunile de
utilizare care însoţesc jucăria.
(4) Jucăriile de dimensiuni mici vândute fără ambalaj
trebuie să aibă aplicate avertismentele corespunzătoare.
(5) Avertismentele sunt precedate de cuvintele:
„Avertisment" sau „Avertismente", după caz.
(6) Avertismentele care
determină decizia de a cumpăra jucăria, cum ar fi cele care specifică vârsta
minimă şi maximă a utilizatorului şi celelalte avertismente aplicabile prevăzute
în anexa nr. 5, trebuie să fie indicate pe ambalajul de comercializare sau
trebuie să fie vizibile în mod clar pentru utilizator înainte de cumpărare,
inclusiv atunci când cumpărarea se face prin mijloace electronice.
(7) Avertismentele şi instrucţiunile de siguranţă
trebuie să fie scrise în limba română, potrivit prevederilor art. 4 alin. (10).
ARTICOLUL 12
Libera circulaţie
Punerea la dispoziţie pe piaţă pe teritoriul României a
jucăriilor care respectă prevederile prezentei hotărâri nu poate fi
împiedicată.
ARTICOLUL 13
Prezumţia de conformitate
(1) Se consideră că jucăriile
respectă cerinţele esenţiale de siguranţă prevăzute la art. 10 şi în anexa nr.
2, atunci când sunt conforme cu prevederile standardelor române şi/sau
standardelor naţionale ale celorlalte statelor membre ale Uniunii Europene care
adoptă standarde armonizate, ale căror numere de referinţă au fost publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sau cu părţi ale acestora.
(2) Lista cuprinzând standardele române care adoptă
standarde armonizate din domeniul siguranţei jucăriilor se aprobă şi se
actualizează prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de
afaceri în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a prezentei
hotărâri.
ARTICOLUL 14
Obiecţia formală în raport cu un standard armonizat
In cazul în care se consideră că un standard prevăzut
la art. 13 alin. (1) nu îndeplineşte în întregime cerinţele pe care le acoperă
şi care sunt prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2, Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri informează Comitetul Permanent de pe lângă
Comisia Europeană, instituit conform art. 5 din Directiva 98/34/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei
proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi
reglementărilor tehnice, prezentând motivele.
ARTICOLUL 15
Declaraţia CE de conformitate
(1) Declaraţia CE de
conformitate stipulează faptul că îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 10
şi în anexa nr. 2 a fost demonstrată.
(2) Declaraţia CE de
conformitate conţine cel puţin elementele prevăzute în anexa nr. 3 şi în
modulele relevante cuprinse în anexele nr. 6-7 şi se actualizează în
permanenţă. Declaraţia CE de conformitate se întocmeşte după modelul prevăzut
în anexa nr. 3. Declaraţia CE de conformitate pentru jucăriile destinate a fi
puse la dispoziţie pe piaţă în România se redactează sau se traduce, după caz,
în limba română.
(3) Prin întocmirea declaraţiei
CE de conformitate, producătorul îşi asumă responsabilitatea pentru
conformitatea jucăriei.
ARTICOLUL 16
Principii generale ale marcajului CE
(1) Jucăriile puse la
dispoziţie pe piaţă trebuie să poarte marcajul CE.
(2) Marcajul CE trebuie să
respecte principiile generale prevăzute la art. 30 din Regulamentul (CE) nr.
765/2008.
(3) Jucăriile care au marcajul CE se presupun a fi
conforme cu prevederile prezentei hotărâri.
(4) Jucăriile care nu au
marcajul CE sau care nu respectă într-un alt mod dispoziţiile prezentei hotărâri
pot fi prezentate şi utilizate la târguri sau expoziţii, cu condiţia să fie
însoţite de un anunţ care să indice clar faptul că jucăriile nu respectă
prezenta hotărâre şi că acestea nu vor fi puse la dispoziţie pe piaţă înainte
de îndeplinirea cerinţelor de conformitate.
ARTICOLUL 17
Cerinţe pentru aplicarea marcajului CE
(1) Marcajul CE trebuie aplicat
în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau
aplicată, fie pe ambalaj.
(2) In cazul jucăriilor de
dimensiuni mici şi a jucăriilor compuse din părţi mici, marcajul CE poate fi
aplicat pe o etichetă sau pe un prospect însoţitor. Dacă acest lucru nu este
posibil din motive tehnice, în cazul jucăriilor vândute prin standuri de
expunere, şi cu condiţia ca standul de expunere să fi fost folosit iniţial ca
ambalaj pentru jucării, marcajul CE este aplicat la vedere sau pe standul de
expunere.
(3) In cazul în care marcajul CE nu este vizibil din exteriorul ambalajului, dacă acesta există, marcajul
CE trebuie aplicat cel puţin pe ambalaj.
(4) Marcajul CE trebuie aplicat
înainte ca jucăria să fie introdusă pe piaţă. Acesta poate fi însoţit de o
pictogramă sau orice alt însemn care indică un risc special sau utilizare
specială.
CAPITOLUL IV
Evaluarea conformităţii
ARTICOLUL 18
Evaluări privind siguranţa
Producătorii trebuie să efectueze, înainte de a pune la
dispoziţie pe piaţă jucăria, o analiză a pericolelor de natură chimică, fizică,
mecanică, electrică, inflamabilitate, igienă şi radioactivitate pe care jucăria
le poate prezenta şi o evaluare a expunerii potenţiale la acestea.
ARTICOLUL 19
Procedurile de evaluare a conformităţii aplicabile
(1) Inainte de a introduce o
jucărie pe piaţă, producătorii trebuie să utilizeze procedurile de evaluare a
conformităţii prevăzute la alin. (2) şi (3) pentru a demonstra faptul că
jucăriile respectă cerinţele prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2.
(2) Dacă producătorul a aplicat
standardele prevăzute la art. 13 alin. (1), care acoperă toate cerinţele de
siguranţă relevante pentru jucărie, producătorul trebuie să folosească
procedura de control intern al producţiei prevăzută în anexa nr. 6.
(3) Jucăria este supusă
examinării CE de tip prevăzută la art. 20, combinată cu procedura conformităţii
de tip prevăzută în modulul C din anexa nr. 8, în următoarele cazuri:
a) atunci când standardele armonizate, ale căror numere
de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi care
acoperă toate cerinţele de siguranţă relevante pentru jucărie, nu există;
b) atunci când standardele
armonizate prevăzute la lit. (a) există şi au fost adoptate ca standarde române
şi/sau standarde naţionale ale celorlalte state membre, dar producătorul nu
Ie-a aplicat sau Ie-a aplicat doar parţial;
c) atunci când unul sau mai
multe dintre standardele armonizate prevăzute la lit. (a), care au fost
adoptate ca standarde române şi/sau standarde naţionale ale celorlalte state
membre, au fost publicate cu o restricţie;
d) atunci când producătorul consideră că natura,
proiectarea, construcţia sau scopul jucăriei necesită o verificare de către o
terţă parte.
ARTICOLUL 20
Examinarea CE de tip
Examinarea CE de tip se realizează cu respectarea
procedurii următoare:
a) prezentarea unei cereri
pentru examinarea CE de tip, desfăşurarea examinării şi emiterea certificatului
de examinare CE de tip se desfăşoară în conformitate cu procedurile prevăzute
în anexa nr. 7, respectiv combinarea tipului de producţie cu tipul de proiect;
b) cererea pentru examinarea CE de tip include o
descriere a jucăriei şi o indicaţie a locului de producţie, inclusiv adresa;
c) în cazul în care un organism de evaluare a
conformităţii notificat potrivit prevederilor art. 22, denumit în continuare organism notificat, efectuează
examinarea CE de tip, acesta evaluează, dacă este necesar, împreună cu
producătorul, analiza efectuată de către producător în conformitate cu art. 18
a pericolelor pe care jucăria le poate prezenta;
d) certificatul de examinare CE
de tip include o trimitere la prezenta hotărâre, o imagine colorată şi o descriere
clară a jucăriei, inclusiv dimensiunile acesteia, şi o listă a încercărilor
efectuate, făcând referire la raportul de încercare relevant;
e) certificatul de examinare CE
de tip trebuie revizuit ori de câte ori este necesar, în special în cazul unei
modificări a procesului de producţie, a materiilor prime sau a componentelor
jucăriei şi, în orice caz, la fiecare 5 ani;
f) certificatul de examinare CE de tip trebuie retras dacă jucăria nu îndeplineşte cerinţele esenţiale de siguranţă
prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2;
g) se interzice organismelor notificate să elibereze
certificatul de examinare CE de tip pentru jucăriile cărora li s-a refuzat sau
retras certificatul de examinare CE de tip de către un alt organism notificat;
h) documentaţia tehnică şi corespondenţa referitoare la
procedurile de examinare CE de tip se întocmesc, după caz, în limba română sau
în limba oficială a statului membru în care este stabilit organismul notificat
ori într-o limbă acceptată de acesta.
ARTICOLUL 21
Documentaţia tehnică
(1) Documentaţia tehnică
menţionată la art. 4 alin. (2) conţine toate datele şi detaliile relevante
referitoare la mijloacele utilizate de producător pentru a garanta faptul că
jucăriile respectă cerinţele prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2 şi, în
special, conţine documentele enumerate în anexa nr. 4.
(2) Documentaţia tehnică se întocmeşte în una dintre
limbile oficiale ale Uniunii Europene, sub rezerva dispoziţiilor prevăzute la
art. 20 lit. h).
(3) La solicitarea motivată a
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, producătorul trebuie să
furnizeze o traducere a părţilor relevante din documentaţia tehnică, în limba
română. Atunci când Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
solicită unui producător documentaţia tehnică sau traducerea unei părţi a
acesteia, poate stabili un termen de 30 de zile pentru a răspunde cererii, dacă
existenţa unui risc serios şi imediat nu justifică stabilirea unui termen mai scurt.
(4) In cazul în care
producătorul nu respectă obligaţiile prevăzute la alin. (1)-(3), Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi poate solicita acestuia să
efectueze o încercare la un organism notificat, pe cheltuiala proprie, într-un
termen determinat, în vederea verificării conformităţii cu standardele
prevăzute la art. 13 alin. (1) şi cerinţele esenţiale de siguranţă.
CAPITOLUL V
Notificarea organismelor de evaluare a conformităţii
ARTICOLUL 22
Notificarea
Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri notifică Comisiei şi celorlalte state membre
organismele desemnate să îndeplinească sarcini de evaluare a conformităţii ca
părţi terţe în temeiul art. 20.
ARTICOLUL 23
Autoritatea de notificare
(1) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri este autoritatea de notificare responsabilă
de instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru evaluarea şi
notificarea organismelor de evaluare a conformităţii în sensul prezentei
hotărâri şi pentru monitorizarea organismelor notificate, inclusiv în ceea ce
priveşte respectarea prevederilor art. 29.
(2) Evaluarea şi monitorizarea prevăzute la alin. (1)
se realizează de către organismul naţional de acreditare, în înţelesul şi
conform Regulamentului (CE) nr. 765/2008, recunoscut potrivit prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a
organismelor de evaluare a conformităţii.
ARTICOLUL 24
Cerinţe privind autoritatea de notificare
(1) Autoritatea de notificare funcţionează
astfel încât să evite apariţia conflictelor de interese cu un organism de
evaluare a conformităţii şi să garanteze obiectivitatea şi imparţialitatea
activităţilor sale.
(2) In cadrul autorităţii de
notificare, decizia cu privire la notificarea organismului de evaluare a conformităţii
este luată de persoane competente, altele decât cele care au efectuat
evaluarea.
(3) Autoritatea de notificare nu oferă şi nu prestează
niciuna dintre activităţile pe care le prestează organismele de evaluare a
conformităţii, nici servicii de consultanţă în condiţii comerciale sau
concurenţiale.
(4) Autoritatea de notificare
garantează confidenţialitatea informaţiilor obţinute.
(5) Autoritatea de notificare
deţine personal competent suficient în vederea îndeplinirii corespunzătoare a
sarcinilor sale.
ARTICOLUL 25
Obligaţia de informare cu privire la autorităţile de
notificare
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
informează Comisia Europeană, denumită în continuare Comisia, în legătură cu procedurile lui
de evaluare şi notificare a organismelor de evaluare a conformităţii şi de
monitorizare a organismelor notificate, precum şi în legătură cu orice
modificări aduse acestora.
ARTICOLUL 26
Cerinţe cu privire la organismele notificate
(1) Organismul de evaluare a
conformităţii notificat în temeiul prezentei hotărâri trebuie să îndeplinească
cerinţele prevăzute la alin. (2)-(17).
(2) Organismele de evaluare a conformităţii sunt
înfiinţate în baza legislaţiei naţionale şi au personalitate juridică.
(3) Organismul de evaluare a
conformităţii reprezintă un organism de terţă parte, independent de organizaţia
sau de entităţile implicate în procesul de proiectare, fabricare, furnizare,
asamblare, utilizare sau întreţinere a jucăriei pe care o evaluează. Organismul
de evaluare a conformităţii care aparţine unei asociaţii de întreprinderi sau
unei federaţii profesionale care reprezintă întreprinderile implicate în
proiectarea, fabricarea, furnizarea, asamblarea, utilizarea sau întreţinerea
jucăriilor pe care le evaluează poate fi considerat a fi un astfel de organism
de evaluare a conformităţii, cu condiţia să se demonstreze că este independent
şi că nu există conflicte de interese.
(4) Organismul de evaluare a
conformităţii, personalul din conducerea generală a acestuia şi personalul
responsabil cu îndeplinirea sarcinilor de evaluare a conformităţii nu pot fi
proiectantul, producătorul, furnizorul, instalatorul, cumpărătorul,
proprietarul, utilizatorul sau operatorul de întreţinere a jucăriilor pe care
le evaluează, nici reprezentantul autorizat al vreuneia dintre acele părţi.
Acest lucru nu împiedică utilizarea în scopuri personale a jucăriilor evaluate
care sunt necesare pentru operaţiunile organismului de evaluare a
conformităţii.
(5) Organismul de evaluare a conformităţii,
personalul din conducerea generală a acestuia şi personalul responsabil cu
îndeplinirea sarcinilor de evaluare a conformităţii nu pot fi direct implicaţi în proiectarea sau fabricarea,
comercializarea, instalarea, utilizarea sau întreţinerea jucăriilor respective
şi nu reprezintă părţile angajate în acele activităţi. Aceştia nu se implică în
activităţi care le-ar putea afecta imparţialitatea sau integritatea în ceea ce
priveşte activităţile de evaluare a conformităţii pentru care sunt notificaţi.
Aceste dispoziţii se aplică în special serviciilor de consultanţă.
(6) Organismele de evaluare a
conformităţii se asigură că activităţile filialelor sau ale subcontractanţilor
lor nu afectează confidenţialitatea, obiectivitatea sau imparţialitatea
activităţilor lor de evaluare a conformităţii.
(7) Organismele de evaluare a
conformităţii şi personalul acestora îndeplinesc activităţile de evaluare a
conformităţii la cel mai înalt grad de integritate profesională şi de
competenţă tehnică necesară în domeniul respectiv şi sunt liberi de orice
presiuni şi stimulente, îndeosebi financiare, care le-ar putea influenţa
aprecierea sau rezultatele activităţilor lor de evaluare a conformităţii, în
special în ceea ce priveşte persoanele sau grupurile de persoane interesate de rezultatele
activităţilor în cauză.
(8) Organismele de evaluare a
conformităţii trebuie să fie capabile să îndeplinească toate sarcinile de
evaluare a conformităţii atribuite lor potrivit dispoziţiilor art. 20 şi în
legătură cu care au fost notificate, indiferent dacă sarcinile respective sunt
îndeplinite chiar de către organismul de evaluare a conformităţii sau în numele
şi sub responsabilitatea acestuia.
(9) De fiecare dată şi pentru
fiecare procedură de evaluare a conformităţii şi pentru fiecare tip sau
categorie de jucărie pentru care este notificat, un organism de evaluare a
conformităţii trebuie să aibă la dispoziţie:
a) personalul necesar având cunoştinţe tehnice şi
experienţă suficientă şi adecvată pentru a îndeplini sarcinile de evaluare a
conformităţii;
b) descrierile necesare ale
procedurilor în conformitate cu care se realizează evaluarea conformităţii,
asigurându-se transparenţa şi posibilitatea de a reproduce procedurile în
cauză. Organismul trebuie să dispună de politici şi proceduri adecvate, care
fac o distincţie între sarcinile îndeplinite ca organism notificat şi orice
alte activităţi;
c) procedurile necesare pentru
a-şi desfăşura activităţile ţinând seama în mod corespunzător de dimensiunea
unei întreprinderi, domeniul de activitate şi structura acesteia, de gradul de
complexitate al tehnologiei utilizate pentru producerea jucăriei respective,
precum şi de caracterul de serie sau de masă al procesului de producţie.
(10) Organismul de evaluare a
conformităţii trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a îndeplini în
mod corespunzător sarcinile tehnice şi administrative legate de activităţile de
evaluare a conformităţii şi să aibă acces la toate echipamentele sau
facilităţile necesare.
(11) Personalul responsabil de îndeplinirea activităţilor de evaluare a conformităţii trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă o pregătire tehnică şi profesională solidă
care să acopere toate activităţile de evaluare a conformităţii din domeniul de
aplicare relevant pentru care organismul de evaluare a conformităţii a fost
notificat;
b) să deţină cunoştinţe
satisfăcătoare ale cerinţelor evaluărilor pe care le efectuează şi autoritatea
corespunzătoare pentru realizarea acestor evaluări;
c) să aibă cunoştinţe şi înţelegerea
corespunzătoare a cerinţelor esenţiale, a standardelor armonizate aplicabile şi
a dispoziţiilor relevante din legislaţia europeană de armonizare relevantă şi a
regulamentelor de punere în aplicare a acesteia;
d) să aibă aptitudinea necesară pentru a întocmi
certificate, evidenţe şi rapoarte care să demonstreze că au fost realizate
evaluări.
(12) Trebuie asigurată
imparţialitatea organismelor de evaluare a conformităţii, a conducerii generale
şi a personalului de evaluare al acestora.
(13) Remuneraţia conducerii
generale şi a personalului de evaluare al unui organism de evaluare a
conformităţii nu trebuie să depindă de numărul de evaluări realizate sau de
rezultatele evaluărilor respective.
(14) Organismele de evaluare a
conformităţii încheie o asigurare de răspundere civilă, cu excepţia cazului în
care această răspundere este asigurată de stat prin legislaţia aplicabilă.
(15) Personalul unui organism
de evaluare a conformităţii trebuie să păstreze secretul profesional referitor
la toate informaţiile obţinute în îndeplinirea sarcinilor sale, potrivit
prevederilor art. 20, mai puţin faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi
Mediului de Afaceri. Drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate.
(16) Organismele de evaluare a
conformităţii trebuie să participe la activităţile de standardizare relevante
şi la activităţile grupului de coordonare a organismelor notificate înfiinţat
în temeiul art. 37 sau să se asigure că personalul lor de evaluare este
informat cu privire la aceste activităţi şi trebuie să pună în aplicare ca
orientare generală deciziile şi documentele administrative produse ca rezultat
al activităţii grupului respectiv.
(17) Organismele de evaluare a
conformităţii trebuie să fie acreditate de către organismul naţional de
acreditare prevăzut la art. 23 alin. (2).
ARTICOLUL 27
Prezumţia de conformitate
In cazul în care un organism de evaluare a
conformităţii demonstrează conformitatea sa cu criteriile prevăzute în
standardele române şi/sau naţionale ale unui stat membru care adoptă standarde
armonizate sau în părţi ale acestora, ale căror referinţe au fost publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se consideră că organismul de evaluare a
conformităţii se conformează cerinţelor prevăzute la art. 26 alin. (2)-(16), în
măsura în care acele standarde aplicabile acoperă aceste cerinţe.
ARTICOLUL 28
Obiecţia formală cu privire la standardele
armonizate
In cazul în care există o obiecţie formală cu privire
la standardele prevăzute la art. 27, se aplică prevederile art. 14.
ARTICOLUL 29
Filiale ale organismelor
notificate şi subcontractarea de către organismele notificate
(1) In cazul în care un
organism notificat subcontractează anumite sarcini referitoare la evaluarea
conformităţii sau recurge la o filială, acesta se asigură că subcontractantul
sau filiala îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 26 alin. (2)-(16) şi
informează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în acest
sens.
(2) Organismele notificate preiau întreaga
responsabilitate pentru sarcinile îndeplinite de subcontractanţi sau filiale, oriunde ar fi acestea stabilite.
(3) Activităţile pot fi subcontractate sau îndeplinite
de o filială doar cu acordul clientului.
(4) Organismele notificate păstrează la dispoziţia
Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri documentele relevante
privind evaluarea calificărilor subcontractantului sau ale filialei şi privind
activităţile îndeplinite de aceştia în temeiul art. 20.
ARTICOLUL 30
Cererea de notificare
(1) In scopul notificării, în
temeiul prezentei hotărâri, organismul de evaluare a conformităţii trebuie să depună o cerere de notificare la
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
(2) Cererea menţionată la alin.
(1) trebuie însoţită de o descriere a activităţilor de evaluare a
conformităţii, a modulului sau modulelor de evaluare a conformităţii şi a
jucăriei sau jucăriilor pentru care organismul se consideră a fi competent,
precum şi de certificatul de acreditare, eliberat de organismul naţional de
acreditare prevăzut la art. 23 alin. (2), care atestă că organismul de evaluare
a conformităţii îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 26 alin. (2)-(16).
ARTICOLUL 31
Procedura de notificare
(1) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri notifică numai organismele de evaluare a
conformităţii care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 26.
(2) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnează prin ordin al ministrului
organismele de evaluare a conformităţii ce se notifică. Aceste ordine se
actualizează ori de câte ori este necesar.
(3) Desemnarea prevăzută la alin. (2) se realizează în
baza procedurii stabilite la art. 4 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa Guvernului
nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a
legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a
produselor.
(4) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri notifică Comisia şi celelalte state membre
folosind instrumentul de notificare electronică dezvoltat şi gestionat de
aceasta.
(5) Notificarea include informaţii
complete privind activităţile de evaluare a conformităţii, modulul sau modulele
de evaluare a conformităţii şi jucăria sau jucăriile în cauză, precum şi
atestarea competenţei necesare.
(6) Organismul notificat potrivit alin. (4) este
considerat organism notificat în sensul prezentei
hotărâri şi poate îndeplini activităţile unui organism notificat numai în cazul
în care nu există obiecţii din partea Comisiei sau a celorlalte state membre,
transmise în termen de două săptămâni de la notificare.
(7) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri informează Comisia şi celelalte state membre
cu privire la orice modificări relevante ulterioare aduse notificării.
ARTICOLUL 32
Modificări ale notificărilor
(1) In cazul în care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a constatat sau a fost
informat că un organism notificat nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la
art. 26 alin. (2)-(16) sau că acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile, va
restricţiona, suspenda sau retrage notificarea, după caz, în funcţie de
gravitatea încălcării cerinţelor sau a neîndeplinirii obligaţiilor. Ministerul
Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri informează imediat Comisia şi
statele membre în consecinţă.
(2) In caz de restricţionare,
suspendare sau retragere a notificării sau în cazul în care organismul
notificat şi-a încetat activitatea acesta predă dosarele unui alt organism
notificat în vederea prelucrării sau le pune la dispoziţia Ministerului
Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor, la cererea acestora.
ARTICOLUL 33
Contestarea competenţei organismelor notificate
(1) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri prezintă Comisiei, la cerere, toate
informaţiile care au stat la baza notificării sau la menţinerea competenţei
organismului respectiv.
(2) In cazul în care Comisia constată că un organism
notificat nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte cerinţele pentru a fi
notificat, informează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
care trebuie să adopte măsurile corective necesare, inclusiv retragerea
notificării, în funcţie de necesitate.
ARTICOLUL 34
Obligaţii operaţionale pentru organismele notificate
(1) Organismele notificate
realizează evaluări ale conformităţii potrivit procedurii de evaluare a
conformităţii prevăzute la art. 20.
(2) Evaluarea conformităţii se realizează în mod
proporţional, evitând sarcinile inutile pentru operatorii economici.
Organismele de evaluare a conformităţii îşi desfăşoară activitatea ţinând seama
în mod corespunzător de dimensiunea unei întreprinderi, domeniul de activitate
şi structura acesteia, de gradul de complexitate a tehnologiei folosite în
cazul jucăriei respective, precum şi de caracterul de serie sau de masă al
procesului de producţie. Procedând
astfel, organismele în cauză respectă totuşi gradul de precizie şi nivelul de
protecţie necesare pentru conformitatea jucăriei cu prevederile prezentei
hotărâri.
(3) In cazul în care un
organism notificat constată că producătorul nu îndeplineşte cerinţele prevăzute
la art. 10 şi în anexa nr. 2 sau standardele prevăzute la art. 13 alin. (1) sau
specificaţiile tehnice corespunzătoare, acesta solicită producătorului respectiv
să adopte măsurile corective corespunzătoare şi nu emite certificatul de
examinare CE de tip prevăzut la art. 20.
(4) In cazul în care, pe parcursul monitorizării
conformităţii, ulterior emiterii unui certificat de examinare CE de tip, un
organism notificat constată că o jucărie nu mai este conformă, acesta solicită
producătorului să adopte măsurile corective corespunzătoare şi suspendă sau
retrage certificatul de examinare CE de tip, dacă este necesar.
(5) In cazul în care nu sunt adoptate măsuri corective
sau acestea nu au efectul cerut, organismul notificat restricţionează, suspendă
sau retrage certificatul de examinare CE de tip, după caz.
ARTICOLUL 35
Obligaţia de informare care revine organismelor
notificate
(1) Organismele notificate
informează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului
de Afaceri în legătură cu:
a) orice refuz, restricţionare, suspendare sau
retragere a unui certificat de examinare CE de tip;
b) toate circumstanţele care afectează domeniul de aplicare
şi condiţiile notificării;
c) orice cerere de informare cu
privire la activităţile de evaluare a conformităţii, primită de la Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor;
d) la cerere, activităţile de
evaluare a conformităţii realizate în limita domeniului de aplicare a
notificării şi în legătură cu orice altă activitate realizată, inclusiv
activităţi transfrontaliere şi de subcontractare.
(2) Organismele notificate
furnizează celorlalte organisme notificate care îndeplinesc activităţi similare
de evaluare a conformităţii care se referă la aceleaşi jucării informaţii
relevante privind aspecte legate de rezultate negative şi, la cerere,
rezultatele pozitive ale evaluării conformităţii.
ARTICOLUL 36
Schimbul de experienţă
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
participă la schimbul de experienţă între autorităţile naţionale ale statelor
membre responsabile de politica privind notificarea, organizat de către
Comisie.
ARTICOLUL 37
Coordonarea organismelor notificate
Organismele notificate de Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri participă la activitatea grupului sau
grupurilor sectorial/sectoriale ale organismelor notificate la nivel european
în mod direct sau prin reprezentanţi desemnaţi.
CAPITOLUL VI
Obligaţii şi competenţe ale autorităţilor române
ARTICOLUL 38
Principiul precauţiei
In situaţia în care Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor adoptă măsuri cu respectarea
prevederilor prezentei hotărâri în special a celor prevăzute la art. 39, ia în
considerare în mod corespunzător şi principiul precauţiei, astfel cum este
definit prin Comunicarea Comisiei nr. 1 din 2 februarie 2000 privind principiul
precauţiei.
ARTICOLUL 39
Obligaţia generală de organizare a supravegherii
pieţei
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor organizează şi
efectuează supravegherea jucăriilor introduse pe piaţă, în conformitate cu
prevederile aplicabile prevăzute la art.'15-29 din Regulamentul (CE) nr.
765/2008 şi cu art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010, precum şi cu
respectarea prevederilor art. 40 din prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 40
Instrucţiuni pentru organismul notificat
(1) Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor poate solicita unui organism notificat să îi
furnizeze informaţii cu privire la orice certificat de examinare CE de tip pe
care organismul respectiv l-a emis sau l-a retras ori cu privire la orice refuz
de a emite un astfel de certificat, inclusiv rapoartele de încercări şi
documentaţia tehnică.
(2) In cazul în care Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor constată că o jucărie nu îndeplineşte cerinţele
esenţiale de siguranţă prevăzute la art. 10 şi în anexa nr. 2, aceasta solicită
organismului notificat, dacă este cazul, retragerea certificatului de examinare
CE de tip pentru jucăria respectivă.
(3) In funcţie de necesităţi şi în special în cazurile
prevăzute la art. 20 lit. e) Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor cere organismului notificat revizuirea certificatului de
examinare CE de tip.
ARTICOLUL 41
Procedura aplicabilă
jucăriilor care prezintă un risc la nivel naţional
(1) In cazul în care
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a luat măsuri în conformitate
cu art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 sau în cazul în care are motive
suficiente să considere că o jucărie care face obiectul prezentei hotărâri
prezintă un risc pentru sănătatea sau siguranţă persoanelor, realizează o
evaluare cu privire la jucăria în cauză, conform tuturor cerinţelor stabilite în prezenta hotărâre.
Operatorii economici respectivi trebuie să coopereze cu Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor atunci când este cazul.
(2) Dacă în cursul acestei
evaluări Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor constată că
jucăria nu respectă cerinţele prevăzute în prezenta hotărâre, solicită fără
întârziere operatorului economic în cauză să întreprindă acţiunea corectivă
adecvată pentru a aduce jucăria în conformitate, să retragă jucăria de pe piaţă
sau să o recheme într-un termen rezonabil, proporţional cu natura riscului implicat.
(3) Prevederile alin. (2) se
completează cu cele ale art. 21 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
(4) Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor informează organismul notificat respectiv.
(5) In cazul în care Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor consideră că neconformitatea nu este
limitată la teritoriul României informează Comisia şi celelalte state membre cu
privire la rezultatele evaluării şi la măsurile solicitate să fie întreprinse
de operatorul economic.
(6) Operatorul economic în
cauză trebuie să ia măsurile corective adecvate pentru jucăriile pe care Ie-a
pus la dispoziţie pe piaţă.
(7) In cazul în care operatorul
economic în cauză nu întreprinde acţiunile corective adecvate în termenul
menţionat la alin. (2), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
ia măsurile provizorii corespunzătoare pentru a interzice sau a restricţiona
punerea la dispoziţie a jucăriei pe piaţa naţională, a retrage jucăria de pe
piaţă sau a o rechema. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
informează Comisia şi celelalte state membre, fără întârziere, cu privire la
respectivele măsuri.
(8) Informaţiile menţionate la
alin. (7) includ toate detaliile disponibile, în special datele necesare
identificării jucăriei neconforme, originea acesteia, natura neconformităţii
invocate şi riscul implicat, tipul şi durata măsurilor naţionale adoptate,
precum şi argumentele prezentate de operatorul economic în cauză.
(9) Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor indică, în special, dacă neconformitatea este cauzată de:
a) neîndeplinirea de către
jucărie a cerinţelor referitoare la sănătatea sau siguranţa persoanelor; sau
b) deficienţele existente în standardele prevăzute la
art. 13 alin. (1), care conferă o prezumţie de conformitate.
(10) Atunci când autoritatea competentă de supraveghere
a pieţei din alt stat membru iniţiază procedura, Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor informează fără întârziere Comisia şi celelalte state
membre cu privire la orice măsuri adoptate şi informaţii suplimentare deţinute
cu privire la neconformitatea jucăriei respective şi, în caz de dezacord faţă
de măsura notificată de acel stat membru, îşi prezintă obiecţiile.
(11) In cazul în care, în termen de 3 luni de la primirea informaţiilor menţionate la alin. (7), nu s-au
formulat obiecţii din partea unui stat membru sau a Comisiei cu privire la o
măsură provizorie luată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor, măsura respectivă este considerată justificată.
(12) Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor trebuie să ia măsurile restrictive adecvate în legătură cu
jucăria în cauză, cum ar fi retragerea fără întârziere a acesteia de pe piaţă.
ARTICOLUL 42
Procedura europeană de salvgardare
(1) La finalizarea procedurii
prevăzute la art. 41 alin. (6) şi (7), în cazul în care măsura naţională este
considerată justificată, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că jucăria neconformă este retrasă
de pe piaţă şi informează Comisia în consecinţă.
(2) In cazul în care măsura
naţională este considerată nejustificată, Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor o retrage.
ARTICOLUL 43
Schimbul de informaţii - Sistemul comunitar de
schimb rapid de informaţii
In cazul în care o măsură menţionată la art. 41 alin.
(7) reprezintă un tip de măsură pentru care, în temeiul art. 22 din Regulamentul
(CE) nr. 765/2008, se solicită notificarea prin intermediul Sistemului
comunitar de schimb rapid de informaţii, nu se impune efectuarea unei
notificări separate în temeiul art. 41 alin. (7) din prezenta hotărâre dacă
sunt îndeplinite următoarelor condiţii:
a) notificarea prin intermediul
Sistemului comunitar de schimb rapid de informaţii specifică faptul că
notificarea măsurii este solicitată şi de către prezenta hotărâre;
b) documentele justificative menţionate la art. 41
alin. (8) şi (9) sunt anexate la notificarea Sistemului comunitar de schimb
rapid de informaţii.
ARTICOLUL 44
Neconformitatea
formală
(1) Fără a aduce atingere
prevederilor art. 41, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
solicită operatorului economic în cauză să pună capăt neconformităţii
respective atunci când constată oricare dintre următoarele:
a) marcajul CE a fost aplicat
cu încălcarea prevederilor art. 16 sau ale art. 17;
b) marcajul CE de conformitate nu a fost aplicat;
c) declaraţia CE de conformitate nu a fost întocmită;
d) declaraţia CE de conformitate nu a fost întocmită
corect;
e) documentaţia tehnică nu este
disponibilă sau este incompletă.
(2) In cazul în care neconformitatea menţionată la
alin. (1) se menţine, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
adoptă măsurile adecvate pentru a restricţiona sau a interzice punerea la
dispoziţie pe piaţă a jucăriei sau pentru a se asigura că aceasta este
rechemată sau retrasă de pe piaţă.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii administrative speciale
ARTICOLUL 45
Raportarea
(1) Până la 20 iulie 2014 şi,
ulterior, la fiecare 5 ani, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri transmite Comisiei un raport
privind aplicarea prezentei hotărâri.
(2) Raportul respectiv conţine o evaluare a situaţiei
cu privire la siguranţa jucăriilor şi la eficacitatea prezentei hotărâri,
precum şi o prezentare a activităţilor de supraveghere a pieţei efectuate de
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
ARTICOLUL 46
Transparenţă şi confidenţialitate
In cazul în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor adoptă măsuri în temeiul prezentei hotărâri, se aplică cerinţele
de transparenţă şi confidenţialitate prevăzute la art. 14 din Legea nr.
245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată.
ARTICOLUL 47
Motivaţia măsurilor
(1) Orice măsură adoptată în
temeiul prezentei hotărâri în vederea interzicerii sau a restricţionării
introducerii pe piaţă a unei jucării sau a retragerii de pe piaţă sau
rechemării acesteia precizează motivele exacte care stau la baza măsurii
respective.
(2) Astfel de măsuri sunt notificate fără întârziere
părţii vizate, iar contestaţiile formulate împotriva măsurilor aplicate de
reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în
procesele-verbale încheiate sunt soluţionate de instanţele competente potrivit
legii.
ARTICOLUL 48
Sancţiuni
(1) Incălcarea dispoziţiilor
prezentei hotărâri atrage răspunderea patrimonială, civilă, disciplinară,
contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, în condiţiile legii.
(2) Constituie contravenţii şi
se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor
art. 4-7, cu amendă de la 4.000 lei la 7.500 lei şi, după caz, retragerea de pe
piaţă şi/sau rechemarea de la consumatori sau interzicerea introducerii pe
piaţă şi/sau a punerii la dispoziţie pe piaţă a jucăriilor neconforme;
b) nerespectarea prevederilor art. 10 şi 11, cu amendă
de la 6.500 lei la 10.000 lei şi, după caz, retragerea de pe piaţă şi/sau
rechemarea de la consumatori sau interzicerea introducerii pe piaţă şi/sau a
punerii la dispoziţie pe piaţă a jucăriilor neconforme;
c) nerespectarea prevederilor art. 15-17, cu amendă de
la 1.500 lei la 5.000 lei şi, după caz, retragerea de pe piaţă şi/sau
rechemarea de la consumatori sau interzicerea introducerii pe piaţă şi/sau a
punerii la dispoziţie pe piaţă a jucăriilor neconforme;
d) nerespectarea prevederilor
art. 9, cu amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei şi interzicerea introducerii pe
piaţă şi/sau a punerii la dispoziţie pe piaţă a jucăriilor neconforme, până la
furnizarea datelor de identificare solicitate.
(3) Constatarea contravenţiilor
şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către reprezentanţii
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(4) Contravenţiilor prevăzute
la alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri notifică Comisiei fără întârziere orice
modificare ulterioară a alin. (2).
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ARTICOLUL 49
Prevederile Legii nr. 245/2004, republicată, se aplică
în cazul jucăriilor în conformitate cu art. 1 alin. (2) din acesta.
ARTICOLUL 50
(1) Este permisă punerea la
dispoziţie pe piaţă a jucăriilor care sunt conforme cu Hotărârea Guvernului nr.
396/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de jucării, cu
modificările şi completările ulterioare, şi care au fost introduse pe piaţă
înainte de data de 20 iulie 2011.
(2) In plus faţă de
dispoziţiile prevăzute la alin. (1), este permisă punerea la dispoziţie pe
piaţă a jucăriilor care sunt conforme cu toate prevederile prezentei hotărâri,
cu excepţia celor prevăzute la pct. III din anexa nr. 2, cu condiţia ca aceste
jucării să îndeplinească cerinţele prevăzute la subpct. 3 al pct. II din anexa
nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 396/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, şi dacă au fost introduse pe piaţă înainte de data de 20 iulie
2013.
ARTICOLUL 51
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
ARTICOLUL 52
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 20 iulie
2011.
ARTICOLUL 53
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,
Hotărârea Guvernului nr. 396/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor
de jucării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 16 aprilie 2003, cu
modificările şi completările ulterioare, se abrogă, cu excepţia alin. (1) al
art. 2 si a subpct. 3 al pct. II din anexa nr. 2, care se abrogă la data de 20 iulie 2013.
*
Prezenta hotărâre transpune Directiva 2009/48/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 18 iunie 2009 privind siguranţa
jucăriilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 170
din 30 iunie 2009.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Ion Ariton
ANEXA Nr. 1
LISTA
produselor care nu sunt considerate în mod special
jucării
1. Obiecte decorative pentru festivităţi şi ceremonii
2. Produse destinate colecţionarilor, cu condiţia ca
produsele respective sau ambalajul acestora să indice în mod clar şi lizibil că
sunt destinate colecţionarilor în vârstă de cel puţin 14 ani. Exemple din
această categorie sunt următoarele:
a) modele detaliate şi fidele la scară redusă;
b) truse de asamblare a modelelor detaliate şi fidele
la scară redusă;
c) păpuşi folclorice şi decorative şi alte articole similare;
d) copii istorice de jucării;
e) reproduceri ale armelor de foc reale.
3. Echipament sportiv, inclusiv patine cu rotile, patine
cu role în linie si skateboarduri destinate copiilor cu o greutate de peste 20
kg
4. Biciclete cu o înălţime maximă a şeii mai mare de
435 mm, măsurată ca distanţă verticală de la sol la suprafaţa superioară a
şeii, cu şaua în poziţie orizontală şi reglată la punctul de inserţie minim
5. Scutere şi alte mijloace de transport sportive sau
care sunt destinate utilizării pentru deplasarea pe şosele sau drumuri publice
6. Vehicule cu motor electric
care sunt destinate utilizării pentru deplasarea pe şoselele sau drumurile
publice ori pe trotuarul de pe marginea acestora
7. Echipament acvatic destinat
utilizării în apă adâncă şi dispozitive destinate învăţării înotului de către
copii, precum scaune plutitoare pentru înot şi accesorii de facilitare a
înotului
8. Puzzle-uri care conţin peste
500 de piese
9. Puşti şi pistoale cu gaz
comprimat, cu excepţia puştilor şi a pistoalelor cu apă, precum şi arcuri cu
săgeţi cu o lungime mai mare de 120 cm
10. Artificii, inclusiv capse de percuţie care nu sunt
concepute în mod special pentru jucării
11. Produse şi jocuri care utilizează proiectile cu
vârf ascuţit, precum seturile de săgeţi tip darts cu vârf metalic
12. Produse educative
funcţionale, cum ar fi cuptoare electrice, fiare de călcat sau alte produse
funcţionale alimentate la o tensiune nominală mai mare de 24 de volţi, vândute
exclusiv în scopuri didactice şi utilizate sub supravegherea adulţilor
13. Produse destinate să fie
utilizate în şcoli în scopuri educative şi în alte contexte pedagogice sub
supravegherea unui instructor adult, cum ar fi echipamentele ştiinţifice
14. Echipamente electronice, cum ar fi calculatoarele personale şi consolele de jocuri, care sunt utilizate pentru
accesarea programelor informatice interactive şi perifericelor asociate
acestora, cu excepţia cazului în care echipamentele electronice sau
perifericele asociate sunt special concepute pentru copii şi destinate acestora
şi au valoare ludică în sine, cum ar fi calculatoarele personale, tastaturile,
manetele sau volanele special concepute
15. Programe informatice
interactive, destinate activităţilor recreative şi de divertisment, cum ar fi
jocurile pe calculator şi suporturile lor de stocare, cum ar fi CD-urile
16. Suzete pentru copii
17. Corpuri de iluminat atrăgătoare pentru copii
18. Transformatoare electrice pentru jucării
19. Accesorii de modă pentru copii, care nu sunt
destinate utilizării pentru joacă
ANEXA Nr. 2
CERINŢE SPECIALE DE SIGURANŢA
I. Proprietăţi fizice
şi mecanice
1. Jucăriile şi părţile
acestora, precum şi elementele de fixare, în cazul jucăriilor montate, trebuie
să aibă rezistenţa mecanică şi, dacă este cazul, stabilitatea necesară pentru a
rezista solicitărilor la care sunt supuse în timpul utilizării, fără a se
distruge sau a se deforma cu riscul de a provoca răniri fizice.
2. Muchiile, proeminenţele, şnururile, cablurile şi
elementele de fixare accesibile ale jucăriilor trebuie să fie concepute şi
fabricate astfel încât pericolul de rănire fizică la contactul cu acestea să
fie redus pe cât posibil la minimum.
3. Jucăriile trebuie proiectate
şi fabricate astfel încât să nu prezinte vreun risc sau doar riscuri minime
inerente utilizării acestora, riscuri care ar putea fi cauzate de mişcarea
părţilor componente ale acestora.
4. a) Jucăriile şi părţile lor componente nu trebuie să
prezinte pericol de strangulare.
b) Jucăriile şi părţile componente ale acestora nu
trebuie să prezinte pericolul de asfixiere prin întreruperea fluxului de aer ca
urmare a obstrucţiei externe a căilor respiratorii ale gurii şi ale nasului.
c) Jucăriile şi părţile componente ale acestora trebuie
să aibă dimensiuni care să nu prezinte niciun pericol de asfixiere prin
întreruperea fluxului de aer ca urmare a obstrucţiei căilor respiratorii din
cauza unor obiecte blocate în cavitatea bucală sau faringe ori la intrarea
căilor respiratorii inferioare.
d) Jucăriile destinate în mod
evident copiilor mai mici de 36 de luni, părţile lor componente şi orice parte
detaşabilă a acestora trebuie să aibă dimensiunile în aşa fel încât să nu poată
fi înghiţite sau inhalate. Acest lucru se aplică şi altor jucării destinate a
fi introduse în cavitatea bucală, precum şi părţilor componente ale acestora şi
părţilor detaşabile.
e) Ambalajele în care jucăriile
sunt introduse în vederea vânzării cu amănuntul nu trebuie să prezinte pericol
de strangulare sau de asfixiere prin obstrucţia externă a căilor respiratorii
ale gurii şi ale nasului.
f) Jucăriile conţinute în produsele alimentare sau
amestecate cu un produs alimentar trebuie să aibă propriul lor ambalaj. Acest
ambalaj, aşa cum se prezintă, trebuie să aibă dimensiunile astfel încât să
împiedice înghiţirea şi/sau inhalarea acestuia.
g) Ambalajul jucăriilor, menţionat la lit. e) şi f),
care este sferic, de forma unui ou sau elipsoidal, şi orice parte detaşabilă a
acestuia sau a unui ambalaj cilindric cu capete rotunjite trebuie să aibă
dimensiuni care să împiedice obstrucţia căilor respiratorii prin înţepenirea
lui în cavitatea bucală sau faringe ori prin oprirea lui la intrarea în căile
respiratorii inferioare.
h) Jucăriile care fac corp comun cu un produs alimentar
şi în cazul cărora, pentru a avea acces direct la jucărie, este necesară
consumarea produsului alimentar sunt interzise. Părţile jucăriilor ataşate în mod direct la un produs alimentar
trebuie să îndeplinească cerinţele stabilite la lit. c) şi d).
5. Jucăriile acvatice trebuie să fie proiectate şi
fabricate astfel încât să se reducă, pe cât posibil, atunci când sunt folosite
conform instrucţiunilor de utilizare, pericolul de a-şi pierde starea de plutire
şi sprijinul acordat copilului.
6. Jucăriile în care se poate pătrunde şi care
constituie astfel un spaţiu închis pentru ocupanţi trebuie să aibă o ieşire pe
care utilizatorul să o poată deschide cu uşurinţă acţionând din interior spre
exterior.
7. Jucăriile care conferă mobilitate utilizatorilor
trebuie să fie dotate, pe cât posibil, cu un dispozitiv de frânare adecvat
tipului de jucărie şi în raport cu energia cinetică generată de aceasta.
Dispozitivul de frânare trebuie să fie uşor de acţionat de către utilizator şi
fără a produce căderi sau răniri fizice pentru utilizatori sau terţi.
Viteza maximă prin construcţie a jucăriilor electrice
prevăzute cu loc pe care copiii se pot aşeza trebuie să fie limitată, astfel
încât să reducă la minimum riscul de răniri fizice.
8. Forma, compoziţia proiectilelor şi energia cinetică
pe care o pot genera în momentul lansării lor cu o jucărie concepută în acest
scop trebuie să fie concepute astfel încât să nu existe pericolul de rănire a
utilizatorului jucăriei sau a terţilor, ţinându-se seama de natura jucăriei.
9. Jucăriile trebuie să fie fabricate astfel încât să
garanteze că:
a) temperatura maximă şi minimă
a oricărei suprafeţe accesibile nu provoacă pericolul unor vătămări corporale
la atingere;
b) lichidele şi gazul conţinute în jucărie nu ating
temperaturi sau presiuni care, dacă acestea se scurg din jucărie din alte
motive decât cele esenţiale funcţionării corespunzătoare a jucăriei, pot
provoca arsuri, opăriri sau alte vătămări corporale.
10. Jucăriile create să emită
un sunet trebuie să fie concepute şi fabricate, în ceea ce priveşte valorile
maxime ale zgomotului tip impuls şi ale zgomotului continuu, astfel încât
sunetul pe care îl emit să nu afecteze auzul copiilor.
11. Jucăriile de activităţi sunt fabricate astfel încât
să reducă, pe cât posibil, pericolul de strivire sau de prindere a părţilor
corpului sau de prindere a hainelor, precum şi pericolul de cădere, impact şi
înec. In special, orice suprafaţă a acestor jucării la care au acces şi pe care
se pot juca unul sau mai mulţi copii este concepută pentru a le putea suporta
greutatea.
II. Inflamabilitatea
1. Jucăriile nu trebuie să
constituie un material inflamabil periculos pentru mediul înconjurător al
copilului. In acest scop, ele trebuie să fie realizate din materiale care să
îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) să nu ardă sub acţiunea directă a unei flăcări,
scântei sau a unei alte surse potenţiale de foc;
b) să nu fie uşor inflamabile (flacăra să se stingă
imediat ce dispare cauza focului);
c) dacă se aprind, trebuie să ardă încet şi să prezinte
o viteză mică de propagare a flăcării;
d) să fie astfel concepute,
încât oricare ar fi compoziţia chimică a jucăriilor, să întârzie mecanic
procesul de ardere.
Astfel de materiale inflamabile nu trebuie să prezinte
pericolul ca focul să se propage la celelalte materiale folosite în jucărie.
2. Jucăriile care, din raţiuni
indispensabile funcţionării lor, conţin substanţe sau amestecuri care
îndeplinesc criteriile de clasificare prevăzute la pct. 1 din apendicele B, în
special materiale şi echipamente pentru experimente chimice, asamblare de
machete, mulaje plastice sau ceramice, emailare, fotografiere sau alte
activităţi similare, nu trebuie să conţină ca atare substanţe sau amestecuri
care să poată deveni inflamabile în urma pierderii componenţilor volatili
neinflamabili.
3. Jucăriile, cu excepţia
capselor cu percuţie, nu trebuie să fie explozibile sau să conţină elemente ori
substanţe susceptibile să explodeze în caz de utilizare, în conformitate cu
art. 10 alin. (2) din hotărâre.
4. Jucăriile şi în special jocurile şi jucăriile tip
truse chimice nu trebuie să conţină ca atare substanţe sau amestecuri care:
a) amestecate pot exploda prin
reacţie chimică sau prin încălzire;
b) amestecate cu substanţe oxidante pot exploda; sau
c) conţin componente volatile
inflamabile în aer care sunt capabile să formeze amestecuri
de vapori/aer inflamabile sau explozibile.
III. Proprietăţi
chimice
1. Jucăriile sunt proiectate şi
fabricate astfel încât să nu existe riscul unor efecte nocive asupra sănătăţii
umane, cauzate de expunerea la substanţe chimice sau preparate care intră în
compoziţia jucăriilor ori pe care acestea le conţin, atunci când utilizarea
acestor jucării este în conformitate cu art. 10 alin. (2) din hotărâre.
Jucăriile respectă legislaţia europeană relevantă
referitoare la anumite categorii de produse sau restricţiile referitoare la
anumite substanţe şi amestecuri.
2. Jucăriile care constituie în sine substanţe sau
amestecuri trebuie să respecte, de asemenea, legislaţia naţională care
transpune Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind
apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la
clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase, Directiva
1999/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 mai 1999 privind
apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor
membre referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor
periculoase şi Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi
ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a
directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 1.907/2006, după caz, referitoare la clasificarea, ambalarea şi
etichetarea anumitor substanţe şi amestecuri periculoase.
3. Fără a aduce atingere
restricţiilor menţionate la pct. 1 al doilea paragraf, substanţele clasificate
drept cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere din categoriile 1A,
1B sau 2 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 nu se utilizează
în jucării, în componente ale jucăriilor sau în părţi ale acestora distincte microstructural.
4. Prin derogare de la pct. 3,
substanţele sau amestecurile clasificate drept cancerigene, mutagene sau toxice
pentru reproducere din categoriile prevăzute la pct. 3 din apendicele B pot fi
utilizate în jucării, în componente ale jucăriilor sau în părţi distincte
microstructural ale acestora dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre
următoarele condiţii:
a) aceste substanţe şi
amestecuri sunt în concentraţii individuale egale cu sau mai mici decât
concentraţiile relevante stabilite în legislaţia europeană la care face
referire pct. 2 din apendicele B privind clasificarea amestecurilor care conţin
aceste substanţe;
b) aceste substanţe şi amestecuri sunt inaccesibile în
orice formă copiilor, inclusiv prin inhalare, atunci când jucăria este utilizată
în conformitate cu art. 10 alin. (2) din hotărâre; sau
c) s-a adoptat o decizie în conformitate cu art. 46
alin. (3) din Directiva 2009/48/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 18 iunie 2009 privind siguranţa jucăriilor cu
privire la autorizarea substanţei sau a amestecului, precum şi a utilizării
acestora, iar substanţa sau amestecul, precum şi utilizarea lor autorizată au
fost incluse în apendicele A.
5. Prin derogare de la pct. 3,
substanţele sau amestecurile clasificate drept cancerigene, mutagene sau toxice
pentru reproducere din categoriile prevăzute la pct. 4 din apendicele B pot fi utilizate în jucării, în componente
ale jucăriilor sau în părţi microstructurale distincte ale jucăriilor dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
a) aceste substanţe şi
amestecuri sunt în concentraţii individuale egale cu sau mai mici decât
concentraţiile relevante stabilite în actele comunitare juridice la care face
referire pct. 2 din apendicele B privind clasificarea amestecurilor care conţin
aceste substanţe; sau
b) aceste substanţe şi amestecuri sunt inaccesibile în
orice formă copiilor, inclusiv prin inhalare, atunci când jucăria este
utilizată în conformitate cu art. 10 alin. (2) din hotărâre;
c) s-a adoptat o decizie în conformitate cu art. 46 alin.
(3) din Directiva 2009/48/CE cu privire la autorizarea substanţei sau a
amestecului, precum şi a utilizării acestora, iar substanţa sau amestecul,
precum şi utilizările permise ale acestora au fost incluse în apendicele A.
6. Pct. 3, 4 şi 5 nu se aplică
în cazul nichelului din oţelul inoxidabil.
7. Pct. 3, 4 şi 5 nu se aplică
materialelor care respectă valorile-limită specifice stabilite în apendicele C
sau până când se stabilesc astfel de dispoziţii, dar nu mai târziu de 20 iulie
2017, precum şi materialelor care respectaşi la care fac referire prevederile
privind materialele care vin în contact cu alimentele din Regulamentul (CE) nr.
1.935/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004
privind materialele şi
obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare şi de abrogare a
directivelor 80/590/CEE şi 89/109/CEE şi măsurile specifice aferente privind materialele speciale.
8. Fără a aduce atingere
punerii în aplicare a pct. 3 şi 4, se interzice utilizarea nitrosaminelor şi a
substanţelor nitrozabile în jucăriile destinate uzului de către copiii mai mici
de 36 de luni sau în alte jucării destinate a fi introduse în cavitatea bucală,
dacă migrarea substanţelor este egală cu sau mai mare de 0,05 mg/kg pentru
nitrosamine şi 1 mg/kg pentru substanţele nitrozabile.
9. Comisia Europeană evaluează
în mod sistematic şi periodic prezenţa substanţelor sau a materialelor
periculoase în jucării.
Aceste evaluări ţin seama de rapoartele organismelor de
supraveghere a pieţei şi de preocupările exprimate de statele membre şi de
părţile interesate.
10. Produsele cosmetice de
jucărie, cum ar fi cosmeticele pentru păpuşi, respectă cerinţele privind
compoziţia şi etichetarea prevăzute în legislaţia naţională care transpune
Directiva Consiliului 76/768/CEE din'27 iulie 1976 privind apropierea
legislaţiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice.
11. Jucăriile nu trebuie să
conţină următoarele substanţe de parfumare potenţial alergene:
Nr. crt.
|
Denumirea substanţei de parfumare
alergene
|
Numărul CAS
|
(1)
|
Ulei de iarbă-mare (Inula helenium)
|
97676-35-2
|
(2)
|
Alil-tioizocianat
|
57-06-7
|
(3)
|
Cianură de benzii
|
140-29-4
|
(4)
|
4-ter.-butilfenol
|
98-54-4
|
(5)
|
Ulei de pelin
|
8006-99-3
|
(6)
|
Alcool cyclamen
|
4756-19-8
|
(7)
|
Maleatde dietil
|
141-05-9
|
(8)
|
Dihidrocumarină
|
119-84-6
|
(9)
|
2,4-dihidroxi-3-metilbenzaldehidă
|
6248-20-0
|
(10)
|
3,7-dimetil-2-octen-1-ol (6,7-dihidrogeraniol)
|
40607-48-5
|
(11)
|
4,6-dimetil-8-ter.-butilcumarină
|
17874-34-9
|
(12)
|
Citraconat de dimetil
|
617-54-9
|
(13)
|
7,11 -dimetil-4,6,10-dodecatrien-3-onă
|
26651-96-7
|
(14)
|
6,10-dimetil-3,50,9-undecatrien-2-onă
|
141-10-6
|
(15)
|
Difenilamină
|
122-39-4
|
(16)
|
Acrilat de etil
|
140-88-5
|
(17)
|
Frunza de smochin, proaspătă şi preparate din ea
|
68916-52-9
|
(18)
|
trans-2-heptenal
|
18829-55-5
|
(19)
|
trans-2-hexenal dietil acetal
|
67746-30-9
|
(20)
|
trans-2-hexenal dimetil acetal
|
18318-83-7
|
(21)
|
Alcool hidroabietilic
|
13393-93-6
|
(22)
|
4-etoxifenol
|
622-62-8
|
(23)
|
6-izopropil-2-decahidronaftalenol
|
34131-99-2
|
(24)
|
7-metoxicumarină
|
531-59-9
|
(25)
|
4-metoxifenol
|
150-76-5
|
(26)
|
4-(p-metoxifenil)-3-buten-2-onă
|
943-88-4
|
(27)
|
1-(p-metoxifenil)-1-penten-3-onă
|
104-27-8
|
(28)
|
Trans-2-butenoat de metil
|
623-43-8
|
(29)
|
6-metilcumarină
|
92-48-8
|
(30)
|
7-metilcumarină
|
2445-83-2
|
(31)
|
5-metil-2,3-hexandionă
|
13706-86-0
|
(32)
|
Ulei de rădăcină de costus (Saussurea
lappa Clarke)
|
8023-88-9
|
Nr. crt.
|
Denumirea substanţei de parfumare
alergene
|
Numărul CAS
|
(33)
|
7-Etoxi-4-metilcumarina
|
87-05-8
|
(34)
|
Hexahidrocumarina
|
700-82-3
|
(35)
|
Balsam de Peru, brut [exudatul de Myroxylon pereirae (Royle)
Klotzsch]
|
8007-00-9
|
(36)
|
2-pentiliden-ciclohexanona
|
25677-40-1
|
(37)
|
3,6,10-Trimetil-3,5,9-undecatrien-2-ona
|
1117-41-5
|
(38)
|
Ulei de verbină (Lippia citriodora Kunth)
|
8024-12-2
|
(39)
|
Ambra de mosc (4-ter.-butil-3-metoxi-2,6-dinitrotoluen)
|
83-66-9
|
(40)
|
4-fenil-3-buten-2-ona
|
122-57-6
|
(41)
|
Amil cinamal
|
122-40-7
|
(42)
|
Alcool amilcinamilic
|
101-85-9
|
(43)
|
Alcool benzilic
|
100-51-6
|
(44)
|
Salicilat de benzii
|
118-58-1
|
(45)
|
Alcool cinamilic
|
104-54-1
|
(46)
|
Cinamal
|
104-55-2
|
(47)
|
Citral
|
5392-40-5
|
(48)
|
Cumarină
|
91-64-5
|
(49)
|
Eugenol
|
97-53-0
|
(50)
|
Geraniol
|
106-24-1
|
(51)
|
Hidroxi-citronelal
|
107-75-5
|
(52)
|
Hidroximetil-penticiclohexan carboxaldehida
|
31906-04-4
|
(53)
|
Izoeugenol
|
97-54-1
|
(54)
|
Extract din muşchiul stejarului
|
90028-68-5
|
(55)
|
Extract din muşchiul arborilor
|
90028-67-4
|
Cu toate acestea, prezenţa urmelor acestor substanţe de
parfumare este permisă, cu condiţia ca această prezenţă să fie tehnic
inevitabilă, în conformitate cu bunele practici de fabricaţie, şi să nu
depăşească 100 mg/kg.
In plus, denumirile următoarelor substanţe de parfumare
alergene se enumera pe jucărie, pe o etichetă aplicată, pe ambalaj sau într-un
prospect care însoţeşte jucăria, dacă sunt adăugate unei jucării, ca atare, în
concentraţii care depăşesc 100 mg/kg în jucărie sau părţi componente ale
acesteia:
Nr. crt.
|
Denumirea substanţei de parfumare
alergene
|
Numărul CAS
|
(1)
|
Alcool anisic
|
105-13-5
|
(2)
|
Benzii benzoat
|
120-51-4
|
(3)
|
Cinamat de benzii
|
103-41-3
|
(4)
|
Citronellol
|
106-22-9
|
(5)
|
Farnesol
|
4602-84-0
|
(6)
|
Hexil cinamaldehida
|
101-86-0
|
(7)
|
Lilial
|
80-54-6
|
(8)
|
d-limonene
|
5989-27-5
|
(9)
|
Linalol
|
78-70-6
|
(10)
|
Metil heptin carbonat
|
111-12-6
|
(11)
|
3-metil-4-(2,6,6-trimetil-2-ciclohexen-1-il)-3-buten-2-ona
|
127-51-5
|
12. Utilizarea substanţelor de parfumare menţionate la
nr. crt. 41 în 55 din prima listă de la pct. 11 şi a substanţelor de parfumare
menţionate la nr. crt. 1-11 din a doua listă de la pct. 11 este permisă în
jocurile de masă olfactive, trusele cosmetice şi jocurile gustative, cu
condiţia ca:
(i) substanţele de parfumare respective să fie clar
indicate pe ambalaj, iar pe ambalaj să figureze avertismentul prevăzut la pct.
10 din anexa nr. 5 partea B;
(ii) dacă este cazul, produsele rezultate realizate de
copil conform instrucţiunilor să respecte cerinţele din Directiva 76/768/CEE;
şi
(iii) dacă este cazul, substanţele de parfumare să fie
conforme cu legislaţia relevantă
referitoare la produsele alimentare.
Este interzisă utilizarea jocurilor de masă olfactive,
a truselor cosmetice şi a jocurilor gustative de către copiii mai mici de 36 de
luni. Aceste jocuri trebuie să respecte prevederile din anexa nr. 5 partea B
punctul 1.
13. Fără a aduce atingere punctelor 3, 4 şi 5, nu trebuie
depăşite următoarele limite de migrare ale jucăriilor sau ale părţilor
componente ale jucăriilor:
Element
|
mg/kg în materialul uscat,
friabil, pudră sau pliabil al jucăriei
|
mg/kg
în materialul lichid
sau lipicios al
jucăriei
|
mg/kg
material răzuit
al jucăriei
|
Aluminiu
|
5.625
|
1.406
|
70.000
|
Antimoniu
|
45
|
11,3
|
560
|
Arsenic
|
3,8
|
0,9
|
47
|
Bariu
|
4 500
|
1.125
|
56.000
|
Bor
|
1 200
|
300
|
15.000
|
Cadmiu
|
1,9
|
0,5
|
23
|
Crom (III)
|
37,5
|
9,4
|
460
|
Crom (VI)
|
0,02
|
0,005
|
0,2
|
Cupru
|
622,5
|
156
|
7.700
|
Plumb
|
13,5
|
3,4
|
160
|
Mangan
|
1.200
|
300
|
15.000
|
Mercur
|
7,5
|
1,9
|
94
|
Nichel
|
75
|
18,8
|
930
|
Seleniu
|
37,5
|
9,4
|
460
|
Stronţiu
|
4.500
|
1.125
|
56.000
|
Staniu
|
15.000
|
3.750
|
180.000
|
Staniu organic
|
0,9
|
0,2
|
12
|
Zinc
|
3.750
|
938
|
46.000
|
Aceste valori-limită nu se aplică jucăriilor sau părţilor
componente ale jucăriilor care, datorită accesibilităţii, funcţiei, volumului
sau masei exclud în mod clar orice risc cauzat prin aspiraţie, lingere,
înghiţire sau contact prelungit cu pielea, atunci când sunt utilizate în
condiţiile definite la art. 10 alin. (2) din hotărâre.
IV. Proprietăţi
electrice
1. Jucăriile şi părţile lor accesibile nu trebuie să
fie alimentate la o sursă de energie a cărei tensiune nominală depăşeşte 24 de
volţi curent continuu sau curent alternativ echivalent.
Tensiunile interne nu trebuie
să depăşească 24 de volţi curent continuu sau curent alternativ echivalent, cu
excepţia cazului în care se garantează că tensiunea şi combinaţia actuală
generată nu comportă niciun risc de şoc electric vătămător, chiar şi când
jucăria este distrusă.
2. Piesele jucăriilor care sunt
conectate la sau care pot veni în contact cu o sursă de electricitate capabilă
să provoace şocuri electrice, precum şi cablurile sau alte fire conductoare
prin care trece electricitatea către aceste piese trebuie să fie bine izolate
şi protejate din punct de vedere mecanic, astfel încât să se prevină pericolul
unor asemenea şocuri.
3. Jucăriile electrice trebuie proiectate şi fabricate
astfel încât să garanteze că temperaturile maxime atinse de toate suprafeţele direct accesibile nu produc arsuri la atingerea lor.
4. In condiţii de defecţiuni
previzibile, jucăriile trebuie să asigure protecţie împotriva riscurilor
electrice, generate de o sursă de energie electrică.
5. Jucăriile electrice trebuie să asigure o protecţie
adecvată împotriva riscurilor de incendiu.
6. Jucăriile electrice trebuie să fie proiectate şi
fabricate astfel încât câmpurile electrice, magnetice şi electromagnetice,
precum şi alte radiaţii generate de echipament să fie limitate în măsura
necesară pentru funcţionarea jucăriei şi trebuie să funcţioneze la un nivel de
siguranţă, în conformitate cu tehnologia general recunoscută, ţinând seama de
măsurile europene specifice.
7. Jucăriile dotate cu un
sistem de comandă electronic trebuie să fie proiectate şi fabricate astfel
încât să funcţioneze în deplină siguranţă, chiar şi în cazul în care sistemul
electronic nu funcţionează corect din cauza unei defecţiuni a sistemului în
sine sau cauzată de un factor extern.
8. Jucăriile trebuie proiectate
şi fabricate astfel încât să nu prezinte niciun pericol pentru sănătate sau de
vătămare a ochilor sau a pielii prin lasere, diode emiţătoare de lumină
(LED-uri) sau orice alt tip de iradiere.
9. Transformatorul electric al
unei jucării nu face parte integrantă din jucărie.
V Igiena
1. Jucăriile trebuie proiectate
şi fabricate astfel încât să respecte cerinţele de igienă şi de curăţenie
pentru a se evita orice pericol de infectare, îmbolnăvire sau contaminare.
2. O jucărie destinată
utilizării de către copiii mai mici de 36 de luni trebuie să fie proiectată şi
fabricată astfel încât să poată fi curăţată. O jucărie textilă trebuie, în
acest scop, să fie lavabilă, cu excepţia cazului în care conţine un mecanism
care ar putea fi deteriorat dacă se spală prin scufundare în apă. Jucăria
trebuie să continue să îndeplinească cerinţele de siguranţă şi după ce a fost
curăţată în conformitate cu prezentul punct şi cu instrucţiunile fabricantului.
VI. Radioactivitate
Jucăriile trebuie să respecte toate măsurile relevante
adoptate în temeiul cap. 3 al titlului II din Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene a Energiei Atomice.
Apendicele A
Lista substanţelor carcinogene, mutagene şi toxice
pentru reproducere şi utilizările permise ale acestora în conformitate cu pct.
4, 5 şi 6 din partea III
Substanţa
|
Clasificarea
|
Utilizarea permisă
|
Nichel
|
CMR 2
|
în oţeluri inoxidabile
|
Apendicele B
Clasificarea substanţelor şi a amestecurilor
Ca urmare a termenului de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 1.272/2008 există modalităţi echivalente de referire la o anumită
clasificare, care ar trebui utilizate în momente diferite.
1. Criterii pentru
clasificarea substanţelor şi amestecurilor în sensul pct. 2 din partea II
A. Criterii care se aplică cu începere de la 20 iulie 2011
până la 31 mai 2015
Substanţe
Substanţa îndeplineşte criteriile pentru oricare dintre
următoarele clase sau categorii de pericol stabilite în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008:
(a) clasele de pericol 2.1-2.4, 2.6 şi 2.7, 2.8
tipurile Aşi B, 2.9, 2.10, 2.12, 2.13 categoriile 1 si
2,' 2.14 categoriile 1 si 2, 2.15 tipurile A-F;
(b) clasele de pericol 3.1-3.6, 3.7 efectele adverse
asupra funcţiei sexuale şi fertilităţii sau asupra dezvoltării, 3.8 alte efecte
decât efectele narcotice, 3.9 şi 3.10;
(c) clasa de pericol 4.1;
(d) clasa de pericol 5.1. Amestecuri
Amestecul este periculos, în înţelesul Directivei
67/548/CEE.
B. Criterii care se aplică de la 1 iunie 2015:
Substanţa sau amestecul îndeplineşte criteriile pentru
oricare dintre următoarele clase sau categorii de
pericol stabilite în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008:
(a) clasele de pericol 2.1-2.4, 2.6 şi 2.7, 2.8
tipurile Aşi B, 2.9, 2.10, 2.12, 2.13 categoriile 1 si 2,' 2.14 categoriile 1
si 2, 2.15 tipurile A-F;
(b) clasele de pericol 3.1-3.6,
3.7 efectele adverse asupra funcţiei sexuale şi fertilităţii sau asupra
dezvoltării, 3.8 alte efecte decât efectele narcotice, 3.9 şi 3.10;
(c) clasa de pericol 4.1;
(d) clasa de pericol 5.1.
2. Legislaţia
europeană care reglementează utilizarea anumitor substanţe în sensul pct. 4
lit. (a) şi al pct. 5 lit. (a) din partea III
Cu începere de la 20 iulie 2011 până la 31 mai 2015,
concentraţiile relevante pentru clasificarea amestecurilor care conţin
substanţele sunt cele stabilite în conformitate cu Directiva 1999/45/CE.
Cu începere de la 1 iunie 2015, concentraţiile
relevante pentru clasificarea amestecurilor care conţin substanţele sunt cele
stabilite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
3. Categorii de
substanţe şi amestecuri clasificate ca fiind
carcinogene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR) în sensul pct. 4 din
partea III
Substanţe
Pct. 4 din partea III se referă la substanţe
clasificate ca făcând parte din categoria CMR 1Asi 1B, în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
Amestecuri
Cu începere de la 20 iulie 2011 şi până la 31 mai 2015,
dispoziţiile din anexa II partea
III pct. 4 se referă la amestecurile clasificate ca făcând parte din categoria
CMR 1 si 2, în conformitate cu Directiva 1999/45/CE şi Directiva 67/548/CEE,
după caz.
Cu începere de la 1 iunie 2015, pct. 4 din partea III
se referă la amestecurile clasificate ca făcând parte din categoria CMR 1Aşi
1B, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
4. Categorii de
substanţe şi amestecuri clasificate ca fiind
carcinogene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR) în sensul pct. 5 din
partea III
Substanţe
Pct. 5 din partea III se referă la substanţe
clasificate ca făcând parte din categoria CMR 2, în conformitate cu Regulamentul
(CE) nr. 1.272/2008.
Amestecuri
Cu începere de la 20 iulie 2011 şi până la 31 mai 2015,
pct. 5 din partea III se referă la amestecurile clasificate ca făcând parte din
categoria CMR 3, în conformitate Directiva 1999/45/CE şi Directiva 67/548/CEE,
după caz.
Cu începere de la 1 iunie 2015,
pct. 5 din partea III se referă la amestecurile clasificate ca făcând parte din
categoria CMR 2, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
5. Categorii de
substanţe şi amestecuri clasificate ca fiind carcinogene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR) în sensul art. 46
alin. (3) din Directiva 2009/48/CE
Substanţe
Art. 46 alin. (3) din Directiva
2009/48/CE se referă la substanţe clasificate ca făcând parte din categoria CMR
1A, 1B şi 2 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
Amestecuri
Cu începere de la 20 iulie 2011 până la 31 mai 2015,
art. 46 alineatul (3) din Directiva 2009/48/CE se referă la amestecurile
clasificate ca făcând parte din categoria CMR 1, 2 si 3 în conformitate cu
Directiva 1999/45/CE şi Directiva 67/548/CEE, după caz.
Cu începere de la 1 iunie 2015, art. 46 alin. (3) din
Directiva 2009/48/CE se referă la amestecuri clasificate ca făcând parte din
categoriile CMR 1A, 1B si 2, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008.
ANEXA Nr. 3
DECLARAŢIA „CE” DE
CONFORMITATE
1. Nr. ... [număr unic de
identificare a jucăriei (jucăriilor)]
2. Denumirea şi adresa
producătorului sau a reprezentantului său autorizat:...................
3. Prezenta declaraţie de
conformitate este emisă pe răspunderea exclusivă a producătorului:.........
4. Obiectul declaraţiei (identificare a jucăriei
permiţând trasabilitatea). Include o imagine colorată suficient de clară pentru
a permite identificarea jucăriei.
5. Obiectul declaraţiei descris la pct. 4 este în
conformitate cu legislaţia europeană de armonizare relevantă
6. Se declară trimiterile la
standardele de armonizare relevante folosite sau trimiterile la specificaţiile
în legătură cu care se declară conformitatea:................
7. Acolo unde este cazul organismul notificat (denumire, număr)
................................................... a
efectuat (descrierea intervenţiei) ..................................................... şi a emis certificatul:
..........................................................................................................................................
8. Informaţii suplimentare:
..........................................................................................................................................
Semnat pentru şi în
numele:.....................
..............................................
(locul şi data emiterii)
.................................................
(numele, funcţia) (semnătura)
ANEXA Nr. 4
DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ
Documentaţia tehnică prevăzută la art. 21 din hotărâre
include, în special, în măsura în care sunt relevante pentru evaluare:
a) o descriere detaliată a proiectării şi fabricaţiei,
inclusiv o listă a componentelor şi materialelor utilizate la fabricarea
jucăriei, precum şi fişa tehnică de securitate privind substanţele chimice
folosite, care urmează a fi obţinută de la furnizorii de produse chimice;
b) evaluări de siguranţă efectuate în conformitate cu
art. 18 din hotărâre;
c) o descriere a procedurii de
evaluare a conformităţii utilizată;
d) o copie a declaraţiei CE de conformitate;
e) adresa locurilor de fabricare şi depozitare;
f) copii ale documentelor pe care producătorul Ie-a
transmis unui organism notificat, în cazul în care acesta este implicat;
g) rapoarte ale testelor şi
descrierea mijloacelor prin care producătorul garantează conformitatea
producţiei cu standardele armonizate, dacă producătorul a urmat procedura de
control intern al producţiei prevăzută la art. 19 alin. (2) din hotărâre;
h) o copie a certificatului de examinare CE de tip, o descriere a mijloacelor prin care producătorul
garantează conformitatea producţiei cu tipul de produs descris în certificatul
de examinare CE de tip şi copii ale documentelor pe care producătorul Ie-a
transmis organismului notificat, dacă producătorul a supus jucăria examinării
CE de tip şi a urmat procedura conformităţii de tip prevăzută la art. 19 alin.
(3) din hotărâre.
ANEXA Nr. 5
AVERTISMENTE
PARTEA A
Avertismente generale
Restricţiile privind utilizatorul prevăzute la art. 11
alin. (1) din hotărâre includ cel puţin vârsta minimă sau maximă a
utilizatorului şi, dacă este cazul, aptitudinea utilizatorilor jucăriei,
greutatea minimă sau maximă a utilizatorilor şi necesitatea de a se asigura că
jucăria este utilizată numai sub supravegherea unui
adult.
PARTEA B
Avertismente specifice şi indicaţii privind
precauţii de
utilizare pentru anumite categorii de jucării
1. Jucării care nu sunt destinate copiilor mai mici
de 36 de luni
Jucăriile care pot fi periculoase pentru copiii mai
mici de 36 de luni sunt însoţite de un avertisment, de exemplu:
„Contraindicat copiilor mai mici de 36 de luni"
sau „Contraindicat copiilor mai mici de 3 ani" sau de un avertisment cu
următoarea reprezentare grafică:

Aceste avertismente sunt însoţite de o scurtă indicaţie
asupra pericolelor specifice care determină această precauţie, care poate
figura în instrucţiunile de utilizare.
Prezentul punct nu se aplică jucăriilor care, prin
funcţiile, dimensiunile, caracteristicile sau proprietăţile lor ori prin alte
elemente concrete, sunt în mod evident nepotrivite
pentru copiii mai mici de 36 de luni.
2. Jucării de
activitate
Jucăriile de activitate sunt însoţite de următorul
avertisment:
„Numai pentru uz casnic".
Jucăriile de activitate montate pe o traversă, precum
şi alte jucării de activitate, acolo unde este cazul, sunt însoţite de
instrucţiuni de utilizare care atrag atenţia asupra necesităţii verificării şi
întreţinerii periodice a părţilor principale (elemente de susţinere, fixare,
ancorare etc.) şi precizează că, dacă aceste verificări nu sunt efectuate,
jucăria poate cauza cădere sau răsturnare.
De asemenea, acest tip de jucării trebuie să fie
însoţit de instrucţiuni referitoare la modul corect de asamblare, indicându-se
acele părţi care pot prezenta pericole dacă sunt incorect asamblate. Sunt
furnizate informaţii specifice cu privire la suprafaţa adecvată de amplasare a
jucăriei.
3. Jucării
funcţionale
Jucăriile funcţionale sunt însoţite de următorul
avertisment: „A se folosi sub directa supraveghere a unei persoane adulte."
In plus, acest tip de jucării trebuie să fie însoţit de
instrucţiuni de utilizare, care să cuprindă măsurile de precauţie pe care
trebuie să le ia utilizatorul şi care să precizeze avertismentul că dacă aceste
precauţii nu sunt respectate, utilizatorul se expune pericolelor - a fi
specificate - pentru aparatul sau produsul pe care jucăria îl reprezintă ca
model la scară redusă sau ca imitaţie. Trebuie, de asemenea, indicat că jucăria
nu se lasă la îndemâna copiilor sub o anumită vârstă, care urmează a fi
specificată de către producător.
4. Jucării chimice
Fără a aduce atingere aplicării dispoziţiilor
menţionate de legislaţia europeană aplicabilă cu privire la clasificarea,
ambalarea şi etichetarea anumitor substanţe şi amestecuri, instrucţiunile de
utilizare pentru jucăriile care conţin prin natura lor aceste substanţe sau
amestecuri periculoase trebuie să aibă înscris un avertisment asupra
pericolelor pe care le reprezintă substanţele sau amestecurile din jucării şi
indicaţii asupra precauţiilor ce trebuie luate de utilizator pentru a evita
pericolele asociate acestora, care trebuie menţionate concis în funcţie de
tipul de jucărie. Trebuie, de asemenea, ca instrucţiunile să cuprindă
informaţii referitoare la primul ajutor care trebuie acordat în eventualitatea
unor accidente grave rezultate din utilizarea acestui tip de jucărie.
Trebuie precizat totodată faptul că aceste jucării nu
trebuie lăsate la îndemâna copiilor sub o anumită vârstă, care urmează a fi
specificată de către producător.
In afară de indicaţiile
menţionate la primul paragraf, jucăriile chimice poartă pe ambalaj următorul
avertisment:
„Nerecomandat copiilor mai mici de* ani. A se utiliza
sub supravegherea unei persoane adulte."
* Vârsta urmează a fi specificată de către producător.
In special sunt considerate jucării chimice
următoarele: trusele pentru experimente chimice, seturile pentru cuprindere în
plastic, ateliere miniaturale de ceramică, emailare sau fotografie şi jucăriile
similare care provoacă o reacţie chimică sau o modificare similară a substanţei
în cursul utilizării.
5. Patine, patine cu rotile, patine cu role în linie,
skateboarduri, trotinete şi biciclete de
jucărie pentru copii
In cazul în care sunt oferite spre vânzare ca jucării,
acestea sunt însoţite de următorul avertisment:
„Ase utiliza cu echipament de protecţie. A nu se
utiliza în trafic." In plus, instrucţiunile de utilizare trebuie să
conţină menţiuni asupra faptului că jucăria trebuie să fie folosită cu prudenţă
pentru că aceasta necesită îndemânare în utilizare în vederea evitării
accidentării prin cădere sau coliziune a utilizatorului sau terţilor. De
asemenea, trebuie să existe recomandări referitoare la echipamentul de protecţie
necesar (cască, mănuşi, genunchiere, cotiere etc).
6. Jucării acvatice
Jucăriile acvatice trebuie să
fie însoţite de următorul avertisment:
„A se utiliza numai în apa în care copilul poate sta în
picioare şi sub supravegherea unui adult."
7. Jucării prezente
în produsele alimentare
Jucăriile prezente în produsele alimentare sau amestecate cu un produs alimentar trebuie
însoţite de următorul avertisment:
„Conţine o jucărie. Se recomandă supravegherea unui
adult."
8. Imitaţiile de
măşti şi căşti de protecţie
Imitaţiile de măşti şi căşti de protecţie trebuie
însoţite de următorul avertisment:
„Această jucărie nu oferă protecţie."
9. Jucăriile
destinate suspendării deasupra unui leagăn, a unui pătuţ sau a unui cărucior cu
ajutorul sforilor, corzilor, elasticelor sau al curelelor
Jucăriile destinate suspendării deasupra unui leagăn, a
unui pătuţ sau a unui cărucior cu ajutorul sforilor, corzilor, elasticelor sau
al curelelor trebuie să poarte următorul avertisment pe ambalaj, care, de
asemenea, este aplicat în mod permanent pe jucărie:
„Pentru a evita orice risc de rănire prin strangulare,
îndepărtaţi această jucărie de îndată ce copilul începe să încerce să se ridice
în mâini şi genunchi în poziţie de-a buşilea."
10. Ambalajul
substanţelor de parfumare în jocurile de masă olfactive, trusele cosmetice şi
jocurile gustative
Ambalajul substanţelor de
parfumare din jocurile de masă olfactive, trusele cosmetice şi jocurile
gustative care conţin substanţele de parfumare prevăzute la nr. crt. 41-55 din
lista din anexa nr. 2 partea a III-a pct. 11, precum şi ambalajul substanţelor
de parfumare prevăzute la nr. crt. 1-11 din cea de-a doua listă prevăzută la
partea a III-a pct. 11 din aceeaşi anexă, trebuie să conţină următorul avertisment:
„Conţine substanţe de parfumare care pot provoca
alergii."
ANEXA Nr. 6
Modulul A CONTROLUL INTERN AL PRODUCŢIEI
1. Controlul intern al
producţiei este procedura de evaluare a conformităţii prin care producătorul
îndeplineşte obligaţiile prevăzute la pct. 2, 3 şi 4 şi asigură şi declară pe
propria răspundere că jucăriile în cauză satisfac cerinţele prevăzute în
hotărâre.
2. Documentaţia
tehnică
Producătorul întocmeşte documentaţia tehnică.
Documentaţia tehnică permite evaluarea jucăriei din punctul de vedere al
conformităţii cu cerinţele relevante şi include o analiză adecvată şi o
evaluare a riscului (riscurilor).
Documentaţia tehnică specifică cerinţele aplicabile şi
acoperă, în măsura în care acest lucru este relevant pentru evaluarea, proiectarea,
fabricarea şi exploatarea jucăriei. Documentaţia tehnică cuprinde, unde este
cazul, cel puţin următoarele elemente:
- o descriere generală a jucăriei;
- proiectul de concepţie şi
desenele de fabricaţie şi schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor
etc;
- descrieri şi explicaţii necesare pentru înţelegerea
acelor desene şi scheme şi a funcţionării jucăriei;
- o listă a standardelor
prevăzute la art. 13 alin. (1) din hotărâre şi/sau a altor specificaţii tehnice
relevante ale căror referinţe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, aplicate în totalitate sau parţial, şi descrierile soluţiilor
adoptate pentru a satisface cerinţele esenţiale ale prezentei hotărâri, în
cazul în care aceste standarde armonizate nu au fost aplicate, In situaţia unor
standarde armonizate aplicate parţial, documentaţia tehnică menţionează acele
părţi care au fost aplicate;
- rezultatele calculelor de proiectare făcute, ale
examinărilor efectuate etc; şi
- rapoarte de încercări.
3. Fabricaţia
Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca
procesul de fabricaţie şi monitorizarea acestuia să asigure conformitatea
produselor fabricate cu documentaţia tehnică menţionată la pct. 2 şi cu
cerinţele prevăzute în hotărâre.
4. Marcajul de
conformitate şi declaraţia de conformitate
4.1. Producătorul aplică marcajul de conformitate pe
fiecare jucărie care satisface cerinţele acesteia.
4.2. Producătorul întocmeşte o
declaraţie de conformitate scrisă pentru un model al jucăriei şi o păstrează
împreună cu documentaţia tehnică la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor pe o perioadă de 10 ani după introducerea pe piaţă a
jucăriei. Declaraţia de conformitate identifică jucăria pentru care a fost
întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate este pusă la
dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la cerere.
5. Reprezentantul autorizat
Obligaţiile producătorului
cuprinse la pct. 3 pot fi îndeplinite de către reprezentantul său autorizat, în
numele său şi pe răspunderea sa, cu condiţia ca acestea să fie menţionate în
mandat.
ANEXA Nr. 7
Modulul B
EXAMINAREA CE DE TIP
1. Examinarea CE de tip este
acea parte a procedurii de evaluare a conformităţii prin care un organism
notificat examinează desenul tehnic al unei jucării şi verifică şi atestă dacă
desenul tehnic al jucăriei corespunde cerinţelor prevăzute în hotărâre.
2. Examinarea CE de tip poate
fi realizată prin una dintre metodele prezentate mai jos:
- examinarea unui model de jucărie complet,
reprezentativ pentru producţia luată în considerare (tip de producţie);
- evaluarea caracterului
adecvat al desenului tehnic al jucăriei prin examinarea documentaţiei tehnice
şi a dovezilor suplimentare menţionate la pct. 3, plus examinarea modelelor,
reprezentative pentru producţia luată în considerare, a uneia sau mai multor
părţi esenţiale ale jucăriei (combinaţie de tip de producţie şi tip de proiect);
- evaluarea caracterului
adecvat al proiectului tehnic al jucăriei prin examinarea documentaţiei tehnice
şi a documentaţiei suplimentare prevăzute la pct. 3, fără examinarea unui
model.
3. Producătorul depune o cerere pentru examinare CE de
tip la un singur organism notificat ales de acesta.
Cererea include:
- denumirea şi adresa producătorului şi, în cazul în
care cererea este depusă de către reprezentantul autorizat, se precizează
numele şi adresa acestuia;
- o declaraţie scrisă potrivit căreia aceeaşi cerere nu
a fost depusă şi la un alt organism notificat;
- documentaţia tehnică.
Documentaţia tehnică permite evaluarea jucăriei din punctul de vedere al
conformităţii cu cerinţele aplicabile din hotărâre şi include o analiză
adecvată şi o evaluare a riscului (riscurilor). Documentaţia tehnică specifică
cerinţele aplicabile şi acoperă, în măsura în care acest lucru este relevant
pentru evaluare, proiectarea, fabricarea şi exploatarea jucăriei. Documentaţia
tehnică cuprinde, unde este cazul, cel puţin următoarele elemente:
- o descriere generală a jucăriei;
- proiectul de concepţie şi
desenele de fabricaţie şi schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor
etc;
- descrieri şi explicaţii necesare pentru înţelegerea
acelor desene şi scheme şi a funcţionării jucăriei;
- o listă a standardelor prevăzute la art. 13 alin. (1)
din hotărâre şi/sau a altor specificaţii tehnice relevante ale căror referinţe
au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicate în
totalitate sau parţial, şi descrierile soluţiilor adoptate pentru a satisface
cerinţele esenţiale prevăzute în hotărâre, în cazul în care aceste standarde armonizate
nu au fost aplicate, In situaţia unor standarde armonizate aplicate parţial,
documentaţia tehnică menţionează acele părţi care au
fost aplicate;
- rezultatele calculelor de proiectare făcute, ale
examinărilor efectuate etc;
- rapoarte de încercări;
- modelele reprezentative
pentru producţia preconizată. Organismul notificat poate solicita modele
suplimentare, în cazul în care acest lucru este necesar pentru realizarea
programului de încercări;
- dovezi suplimentare privind caracterul adecvat al soluţiei
desenului tehnic. Aceste dovezi suplimentare menţionează orice document care a
fost utilizat, în special atunci când standardele relevante armonizate şi/sau
specificaţiile tehnice nu au fost aplicate în întregime. Dovezile suplimentare
includ, în cazul în care este necesar, rezultatele încercărilor efectuate în
numele său ori pe răspunderea sa de laboratorul corespunzător al producătorului
sau de un alt laborator de încercări.
4. Organismul notificat:
- pentru produs:
4.1. examinează documentaţia
tehnică şi dovezile suplimentare pentru a evalua caracterul adecvat al
desenului tehnic al jucăriei;
- pentru model/modele:
4.2. verifică dacă
modelul/modelele a/au fost fabricat/fabricate în conformitate cu documentaţia
tehnică şi identifică elementele care au fost proiectate în conformitate cu
cerinţele aplicabile din standardele relevante armonizate şi/sau din
specificaţiile tehnice, precum şi elementele care au fost proiectate fără a
aplica cerinţele relevante ale acestor standarde;
4.3. efectuează examinările şi
încercările corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în
cazul în care producătorul a ales să aplice soluţiile din standardele
armonizate şi/sau din specificaţiile tehnice relevante, dacă acestea au fost
aplicate corect;
4.4. efectuează examinările şi
încercările corespunzătoare sau dispune efectuarea lor, pentru a verifica, în
cazul în care nu au fost aplicate soluţiile din standardele armonizate şi/sau
din specificaţiile tehnice relevante, dacă soluţiile adoptate de către
producător satisfac cerinţele esenţiale corespunzătoare din hotărâre;
4.5. stabileşte de comun acord
cu producătorul locul unde vor fi efectuate examinările şi încercările.
5. Organismul notificat întocmeşte un raport de
evaluare care evidenţiază activităţile întreprinse, conform pct. 4, precum şi
rezultatele acestora. Fără a aduce atingere obligaţiilor sale faţă de
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, organismul notificat
transmite acestuia conţinutul acestui raport, în întregime sau parţial, numai
cu acordul producătorului.
6. In cazul în care tipul
satisface cerinţele prevăzute în hotărâre, organismul
notificat emite pentru producător un certificat de examinare CE de tip.
Certificatul conţine denumirea şi adresa producătorului, concluziile
examinării, condiţiile (dacă există) pentru valabilitatea certificatului şi
datele necesare pentru identificarea tipului aprobat. Certificatul poate avea
ataşată una sau mai multe anexe.
Certificatul şi anexele acestuia conţin toate
informaţiile relevante care permit evaluarea conformităţii cu tipul examinat a
jucăriilor fabricate şi care permit controlul în utilizare.
In cazul în care tipul examinat
nu satisface cerinţele aplicabile prevăzute în hotărâre, organismul notificat
refuză emiterea unui certificat de examinare CE de tip şi informează
solicitantul în consecinţă, precizând în detaliu motivele refuzului.
7. Organismul notificat se va
informa permanent în legătură cu orice modificări ale tehnologiei general
recunoscute care indică faptul că tipul aprobat poate să nu mai fie conform cu
cerinţele aplicabile din hotărâre şi stabileşte dacă aceste modificări necesită
investigaţii aprofundate. In acest caz, organismul notificat informează în
consecinţă producătorul.
Producătorul informează organismul notificat care
deţine documentaţia tehnică referitoare la certificatul de examinare CE de tip
în legătură cu toate modificările tipului aprobat care ar putea afecta
conformitatea jucăriei cu cerinţele esenţiale din hotărâre sau condiţiile de
valabilitate a certificatului. Aceste modificări necesită o aprobare
suplimentară, sub forma unui supliment la certificatul original de examinare CE
de tip.
8. Fiecare organism notificat
informează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în legătură
cu certificatele de examinare CE de tip şi/sau cu orice suplimente la acestea
pe care le-a emis sau retras şi, în mod periodic sau la cerere, pune la
dispoziţia acestuia lista certificatelor şi/sau a oricăror suplimente la acestea refuzate, suspendate sau
restricţionate în alt mod.
Fiecare organism notificat informează celelalte
organisme notificate în legătură cu certificatele de examinare CE de tip şi/sau
orice suplimente la acestea pe care Ie-a refuzat, retras, suspendat sau
restricţionat în alt mod şi, pe baza unei cereri, în legătură cu certificatele
şi/sau suplimentele la acestea pe care Ie-a emis.
Comisia Europeană, statele membre şi alte organisme
notificate, pe baza unei cereri, pot obţine o copie a certificatelor de
examinare CE de tip şi/sau a suplimentelor acestora. Pe baza unei cereri,
Comisia Europeană şi statele membre pot obţine o copie a documentaţiei tehnice
şi a rezultatelor examinărilor efectuate de organismul notificat. Organismul
notificat păstrează un exemplar al certificatului de examinare CE de tip, al
anexelor şi suplimentelor la acesta, precum şi dosarul tehnic incluzând
documentaţia depusă de producător, până la expirarea valabilităţii
certificatului.
9. Producătorul păstrează la dispoziţia
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor un exemplar al
certificatului de examinare CE de tip, al anexelor şi suplimentelor la acesta,
împreună cu documentaţia tehnică, pe o perioadă de 10 ani după introducerea pe
piaţă a jucăriei.
10. Reprezentantul autorizat al producătorului poate
depune cererea menţionată la pct. 3 şi poate îndeplini obligaţiile menţionate
la pct. 7 şi 9, cu condiţia ca acestea să fie menţionate în mandat.
ANEXA Nr. 8
Modulul C
CONFORMITATEA CU TIPUL
bazată pe controlul intern al producţiei
1. Conformitatea cu tipul
bazată pe controlul intern al producţiei este acea parte din procedura de
evaluare a conformităţii prin care producătorul îndeplineşte obligaţiile
prevăzute la pct. 2 şi 3 şi garantează şi declară că jucăriile în cauză sunt în
conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip şi
satisfac cerinţele prevăzute în hotărâre.
2. Fabricaţia
Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca
procesul de fabricaţie şi monitorizarea acestuia să asigure conformitatea
jucăriilor fabricate cu tipul aprobat descris în certificatul de examinare CE
de tip şi cu cerinţele prevăzute în hotărâre.
3. Marcajul de conformitate şi declaraţia de conformitate
3.1. Producătorul aplică marcajul de conformitate pe
fiecare jucărie care este în
conformitate cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip şi care satisface cerinţele prevăzute în
hotărâre.
3.2. Producătorul întocmeşte o declaraţie de
conformitate scrisă pentru un model de jucărie şi o păstrează la dispoziţia
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pe o perioadă de 10 ani
după introducerea pe piaţă a jucăriei. Declaraţia de conformitate identifică
modelul jucăriei pentru care a fost întocmită.
O copie a declaraţiei de conformitate este pusă la
dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la cerere.
4. Reprezentantul autorizat
Obligaţiile producătorului cuprinse la pct. 3 pot fi
îndeplinite de către reprezentantul său autorizat, în numele său şi pe
răspunderea sa, cu condiţia ca acestea să fie menţionate în mandat.