HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
741 din 21 iulie 2010
privind aprobarea actelor
aditionale pe anul 2010 la contractele de servicii publice în transportul
feroviar de calatori pentru perioada 2008-2011 si a contractelor de servicii
publice în transportul feroviar de calatori ale operatorilor de transport
feroviar de calatori nou-intrati pe piata de transport în perioada de
valabilitate a Contractului de servicii publice în transportul feroviar de
calatori pentru perioada 2008-2011
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 567 din 11 august 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 10 alin. (1), art. 38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi
reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al art. 5 din Hotărârea Guvernului
nr. 1.668/2008 privind aprobarea contractelor de servicii publice în
transportul feroviar de călători pentru perioada 2008-2011 şi având în vedere
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.409/2007 pentru aprobarea Condiţiilor de
închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. a
unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum şi de
gestionare a acestora,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Actul adiţional pe anul 2010 la
Contractul de servicii publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii
Naţionale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" - S.A.,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.668/2008 privind aprobarea contractelor
de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada
2008-2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12
ianuarie 2009, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă Actul adiţional pe anul 2010 la
contractele de servicii publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii
Comerciale REGIOTRANS - S.R.L., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1.668/2008, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 3. - Se aprobă Actul adiţional pe anul 2010 la
contractele de servicii publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii
Comerciale REGIONAL - S.R.L., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.668/2008,
prevăzut în anexa nr. 3.
Art. 4. - Se aprobă Actul adiţional pe anul 2010 la
contractele de servicii publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii
Comerciale SERVTRANS INVEST - S.A., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
1.668/2008, prevăzut în anexa nr. 4.
Art. 5. - Se aprobă Contractul de servicii publice
pentru perioada 2010-2011 al Societăţii Comerciale „Transferoviar Grup" -
S.A., prevăzut în anexa nr. 5.
Art. 6. - Se aprobă Contractul de servicii publice
pentru perioada 2010-2011 al Societăţii Comerciale FEROTRANS TFI- S.R.L.,
prevăzut în anexa nr. 6.
Art. 7. -Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA Nr. 1
Act adiţional pe anul 2010 la Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar
de Călători „C.F.R.Călători" - S.A.
Incheiat între:
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
numele statului, şi
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători
„C.F.R. Călători"- S.A., denumită în continuare C.F.R. Călători, în
concordanţă cu prevederile art. 38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea
Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi ale art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 584/1998
privind înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători
„C.F.R. Călători" - S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor
Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare,
înţeleg să încheie prezentul act adiţional, cu
respectarea prevederilor art. 14 alin. (1)şi (2) din Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar
de Călători „C.F.R. Călători"-S.A., după cum urmează:
Art. I. - La articolul 3 alineatul (5), litera b) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) capacităţi de transport diferenţiate pe criterii
de confort şi de servicii: vagoane clasa I şi clasa a II-a, compartimentate şi
necompartimentate, vagoane de dormit clasa I şi clasa a II-a, vagoane-cuşetă,
salon, business, restaurant şi bar şi vagoane portauto;".
Art. II. - La articolul 3 alineatul (5), după litera e)
se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
,,f) informarea călătorilor în toate cazurile de
întârziere, atât în staţii, cât şi în trenuri, de îndată ce astfel de
informaţii sunt disponibile."
Art. III. - La articolul 11, alineatul (2) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(2) Valoarea compensaţiei unitare anuale necesară a se
asigura de la bugetul de stat ca diferenţă între veniturile obţinute prin
aplicarea tarifelor stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi
costurile reale de transport se cuantifică la 22,97 lei/tren-km pentru anul
2010. Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor
realizate din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 7."
Art. IV. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 3 la contractul de servicii publice al C.F.R. Călători se modifică şi
se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 1 la prezentul act adiţional.
Art. V. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din anexa
nr. 4 la contractul de servicii publice al C.F.R. Călători se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 2 la prezentul act adiţional.
Art. VI. - Anexa nr. 5 la contractul de servicii
publice al C.F.R. Călători se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezentul act
adiţional.
Art. VII. -Anexa nr. 6 la contractul de servicii
publice al C.F.R. Călători se înlocuieşte cu anexa nr. 4 la prezentul act
adiţional.
Art. VIII. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 7 la contractul de servicii publice al C.F.R. Călători se modifică şi
se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 5 la prezentul act adiţional.
Art. IX. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 8 la contractul de servicii publice al C.F.R. Călători se modifică şi
se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 6 la prezentul act adiţional.
Art. X. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din anexa
nr. 9 la contractul de servicii publice al C.F.R. Călători se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 7 la prezentul act adiţional.
Art. XI. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 10 la contractul de servicii publice al C.F.R. Călători se modifică
şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 8 la prezentul act adiţional.
Art. XII. - Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din
prezentul act adiţional.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministru,
........................................................................
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători
„C.F.R. Călători" - S.A.
Director general adjunct,
........................................................................
ANEXA Nr. 1 la actul adiţional pe anul 2010
Principalele proiecte de investiţii necesar a fi
finanţate de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători
în anul 2010
Nr. crt.
|
Nominalizarea pe obiective de
investiţii
|
2010
|
Necesar
|
din care asigurat
|
- mii lei -
|
- mii lei -
|
|
total, din care:
|
1.843.580
|
373.920
|
1.
|
Vagoane noi de călători pentru trenuri de zi şi de noapte,
inclusiv pentru transport autoturisme
|
656.000
|
130.000
|
2.
|
Vagoane de călători reconstruite şi modernizate pentru trenuri de
lung şi mediu parcurs, inclusiv vagoane etajate
|
820.000
|
198.271
|
3.
|
Modernizări locomotive electrice, diesel-electrice şi
diesel-hidraulice pentru creşterea randamentului şi fiabilităţii, reducerea
poluării şi realizarea cerinţelor de interoperatibilitate
|
200.000
|
20.921
|
4.
|
Locomotive noi pentru trenuri de călători
|
37.580
|
9.395
|
5.
|
Rame electrice şi automotoare pentru scurt şi mediu parcurs
|
130.000
|
15.333
|
ANEXA Nr. 2 la actul adiţional pe anul 2010
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai
activităţii de transport feroviar de călători
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Tren km (mii)
|
61.833,1842
|
Călători km (mii)
|
5.500.000
|
ANEXA Nr. 31) la actul adiţional pe anul
2010
Lista completă a trenurilor de călători ce
reprezintă pachetul minim social pe anul 2010 care face obiectul contractelor
de servicii publice
Trenuri cu circulaţie regulată
Nr.
crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distant a (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an
(col 5 x col7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
1
|
Adjud - Iaşi via Crasna
|
211,90
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
423,80
|
154.687,00
|
|
Total
|
|
2
|
423,80
|
154.687,00
|
2
|
Adjud - Iaşi via Roman
|
216,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
432,20
|
157.753.00
|
|
Total
|
|
2
|
432,20
|
157.753,00
|
3
|
Adjud - Paşcani
|
142,20
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
711,00
|
259.515,00
|
|
Total
|
|
5
|
711,00
|
259.515,00
|
4
|
Adjud - Ploieşti Sud
|
184,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
184,80
|
67.452,00
|
|
Total
|
|
l
|
184,80
|
67.452,00
|
5
|
Alunu Hm. - Băbeni
|
40,60
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
81,20
|
24.766,00
|
|
Total
|
|
2
|
81,20
|
24.766,00
|
6
|
Alunu Hm. - Râmnicu Vâlcea
|
60,20
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
120,40
|
36.722,00
|
|
Total
|
|
2
|
120,40
|
36.722,00
|
7
|
Anina - Oraviţa
|
33,40
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
200,40
|
73.146.00
|
|
Total
|
|
6
|
200,40
|
73.146,00
|
8
|
Arad - Bucureşti Nord Gr.A
|
603,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
603,80
|
220.387.00
|
|
Total
|
|
l
|
603,80
|
220.387,00
|
9
|
Arad - Chişineu Criş
|
47,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
95,00
|
34.675,00
|
|
Total
|
|
2
|
95,00
|
34.675,00
|
10
|
Arad - Curtici
|
17,00
|
personal
|
Z
|
365
|
16
|
272,00
|
99.280,00
|
|
Total
|
|
16
|
272,00
|
99.280,00
|
11
|
Arad - Nădab
|
42,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
85,20
|
3 1 098,00
|
|
Total
|
|
2
|
85,20
|
31.098,00
|
12
|
Arad - Oradea
|
120,60
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
361,80
|
132.057,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
241,20
|
75.495.60
|
|
Total
|
|
5
|
603,00
|
207.552,60
|
13
|
Arad - Radna
|
34,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
69,00
|
25.185.00
|
|
Total
|
|
2
|
69.00
|
25.185,00
|
14
|
Arad - Santana
|
23,50
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
282,00
|
102.930,00
|
|
Total
|
|
12
|
282,00
|
102.930,00
|
15
|
Arad - Simeria
|
157,40
|
personal
|
Z
|
365
|
9
|
1.416.60
|
517 059,00
|
|
Total
|
|
9
|
1.416,60
|
517.059,00
|
16
|
Arad - Teiuş
|
230,10
|
IC
|
Z
|
365
|
2
|
460,20
|
167.973,00
|
personal
|
E
|
261
|
2
|
460,20
|
120.112,20
|
|
Total
|
|
4
|
920,40
|
288.085,20
|
17
|
Baia Mare - Cluj Napoca
|
192,80
|
personal
|
z
|
365
|
1
|
192,80
|
70.372.00
|
|
Total
|
|
1
|
192,80
|
70.372,00
|
18
|
Baia Mare - Dej Călători
|
134,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
134,00
|
48.910,00
|
|
Total
|
|
1
|
134,00
|
48.910,00
|
1) Anexa nr. 3 este
reprodusă în facsimil.
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
19
|
Baia Mare - Jibou
|
57,80
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
346,80
|
126.582,00
|
personal
|
A
|
256
|
4
|
231,20
|
59.187,20
|
|
Total
|
|
10
|
578.00
|
185.769.10
|
20
|
Baia Mare - Nyirabrany
|
126,60
|
internationa
|
Z
|
365
|
2
|
253,20
|
92.418,00
|
|
Total
|
|
2
|
253,20
|
92.418,00
|
21
|
Baia Mare - Satu Mare
|
59,40
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
356,40
|
130.086,00
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
118,80
|
36.234,00
|
|
Total
|
|
8
|
475,20
|
166.320,00
|
22
|
Bacău - Adjud
|
58,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
58,20
|
21.243,00
|
|
Total
|
|
1
|
58,20
|
21.243,00
|
23
|
Bacău - Bicaz
|
86,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
516,00
|
188.340,00
|
|
Total
|
|
6
|
516,00
|
188.340,00
|
24
|
Bacău - Iaşi
|
159,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
319,40
|
116.581,00
|
|
Total
|
|
2
|
319,40
|
116.581,00
|
25
|
Bacău - Paşcani
|
84,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
504,00
|
183.960,00
|
|
Total
|
|
6
|
504,00
|
183.960,00
|
26
|
Bacău - Piatra Neamţ
|
60,20
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
120,40
|
43.946,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
240,80
|
87.892,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
120,40
|
37.685,20
|
|
Total
|
|
8
|
481,60
|
169.523,20
|
27
|
Balş - Piatra Olt
|
12,90
|
personal
|
A
|
256
|
4
|
51,60
|
13.209,60
|
|
Total
|
|
4
|
51,60
|
13.209,60
|
28
|
Băbeni - Călimăneşti Hm.
|
35,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
35,80
|
13.067,00
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
71.60
|
21.838,00
|
|
Total
|
|
3
|
107,40
|
34.905,00
|
29
|
Bârlad - Fălciu Nord hcv.
|
69,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
278,80
|
101.762,00
|
|
Total
|
|
4
|
278,80
|
101.762,00
|
30
|
Bârlad - Iaşi
|
119,80
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
718,80
|
262.362,00
|
|
Total
|
|
6
|
718,80
|
262.362,00
|
31
|
Bârlad - Tecuci
|
50,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
100.60
|
36.719,00
|
|
Total
|
|
2
|
100,60
|
36.719,00
|
32
|
BeiaHm - Sibiu
|
128,70
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
128,70
|
46.975,50
|
|
Total
|
|
1
|
128,70
|
46.975,50
|
33
|
BeiaHm. -Teiuş
|
135,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
135,10
|
49.311,50
|
|
Total
|
|
1
|
135,10
|
49.311.50
|
34
|
Bistriţa Nord - Cluj Napoca
|
119,00
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
595,00
|
217.175,00
|
|
Total
|
|
5
|
595,00
|
217.175,00
|
35
|
Bistriţa Nord - Dej Călători
|
60,20
|
accelerat
|
A
|
256
|
2
|
120,40
|
30.822,40
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
180,60
|
65.919,00
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
120,40
|
30.822,40
|
|
Total
|
|
7
|
421,40
|
127.563,80
|
36
|
Bistriţa Nord -Deda
|
57,50
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
230,00
|
83.950,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
115,00
|
35.995,00
|
|
Total
|
|
6
|
345,00
|
119.945,00
|
37
|
Bistriţa Nord - Sărăţel
|
10,70
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
21,40
|
7.811,00
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
21,40
|
1.968,80
|
|
Total
|
|
4
|
42,80
|
9.779,80
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
38
|
Bistriţa Nord - Vatra Dornei
|
158,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
317,40
|
115.851,00
|
|
Total
|
|
2
|
317,40
|
115.851,00
|
39
|
Botoşani - Vereşti
|
44,50
|
sezoniere
|
|
92
|
1
|
44,50
|
4094,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
89,00
|
32.485,00
|
|
Total
|
|
3
|
133,50
|
36.579,00
|
40
|
Braşov - Arpaş
|
94,70
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
473,50
|
172.827,50
|
|
Total
|
|
5
|
473,50
|
172.827,50
|
41
|
Braşov - Biharkerestesz via Episcopia Bihor
|
541,10
|
internaţional
|
Z
|
365
|
4
|
2.164,40
|
790.006,00
|
|
Total
|
|
4
|
2.164,40
|
790.006,00
|
42
|
Braşov - Lokoshaza
|
449,90
|
sezoniere
|
|
174
|
2
|
899,80
|
156.565,20
|
|
Total
|
|
2
|
899,80
|
156.565,20
|
43
|
Braşov - Caţa
|
82,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
164,80
|
60.152.00
|
|
Total
|
|
2
|
164,80
|
60.152,00
|
44
|
Braşov - Deda
|
228,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
228,20
|
83.293,00
|
|
Total
|
|
1
|
228,20
|
83.293,00
|
45
|
Braşov - Făgăraş
|
65,00
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
195,00
|
71.175,00
|
personal
|
D
|
313
|
4
|
260,00
|
81.380,00
|
|
Total
|
|
7
|
455,00
|
152.555.00
|
46
|
Braşov- Galaţi
|
310,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
621,00
|
226.665,00
|
|
Total
|
|
2
|
621.00
|
226.665.00
|
47
|
Braşov - Izvoru Oltului
|
120,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
240,60
|
87.819,00
|
|
Total
|
|
2
|
240,60
|
87.819,00
|
48
|
Braşov - Miercurea Ciuc
|
95,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
190,00
|
69.350,00
|
|
Total
|
|
2
|
190,00
|
69.350,00
|
49
|
Braşov - Ploieşti Sud
|
110,40
|
personal
|
Z
|
365
|
|
331,20
|
120.888,00
|
|
Total
|
|
3
|
331,20
|
120.888,00
|
50
|
Braşov - Racoş
|
59,80
|
personal
|
A
|
256
|
3
|
179,40
|
45.926,40
|
|
Total
|
|
3
|
179,40
|
45.926,40
|
51
|
Braşov - Războieni
|
341,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
341,80
|
124.757.00
|
|
Total
|
|
1
|
341,80
|
124.757,00
|
52
|
Braşov - Sfantu Gheorghe
|
32,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
64,20
|
23.433,00
|
personal
|
D
|
|
2
|
64,20
|
20.094,60
|
|
Total
|
|
4
|
128,40
|
43.527,60
|
53
|
Braşov - Siculeni
|
103,20
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
412,80
|
150 672,00
|
|
Total
|
|
4
|
412,80
|
150.672,00
|
54
|
Braşov - Suceava
|
456,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
912,20
|
332.953,00
|
|
Total
|
|
2
|
912,20
|
332.953,00
|
55
|
Braşov - Târgu Mureş
|
282,50
|
IC
|
Z
|
365
|
2
|
565,00
|
206.225,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
565,00
|
206.225.00
|
|
Total
|
|
4
|
1.130.00
|
412.450.00
|
56
|
Braşov - Teiuş
|
227,50
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
910,00
|
332.150.00
|
|
Total
|
|
4
|
910,00
|
332.150,00
|
57
|
Braşov - Topliţa
|
184,30
|
personal
|
z
|
365
|
2
|
368,60
|
134.539,00
|
|
Total
|
|
2
|
368,60
|
134.539,00
|
58
|
Bucureşti Nord Gr.A -Bacău
|
302,50
|
IC
|
Z
|
365
|
2
|
605,00
|
220.825,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
605,00
|
220.825,00
|
|
Total
|
|
4
|
1.210,00
|
441.650,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
59
|
Bucureşti Nord Gr.A -Baia Mare via Deda
|
624,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.249,60
|
456.104,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.249,60
|
456.104,00
|
60
|
Bucureşti Nord Gr.A -Baloteşti
|
22,30
|
personal
|
Z
|
365
|
28
|
624,40
|
227.906,00
|
|
Total
|
|
28
|
624,40
|
227.906,00
|
61
|
Bucureşti Nord Gr.A -Bicaz
|
388,50
|
IC
|
Z
|
365
|
2
|
777,00
|
283.605,00
|
|
Total
|
|
2
|
777,00
|
283.605,00
|
62
|
Bucureşti Nord Gr.A -Botoşani
|
476,80
|
rapid
|
Z
|
365
|
4
|
1.907,20
|
696.128,00
|
|
Total
|
|
4
|
1.907,20
|
696.128,00
|
63
|
Bucureşti Nord Gr.A -Braşov
|
166,30
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
332,60
|
121.399,00
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
831,50
|
303.497,50
|
|
Total
|
|
7
|
1.164,10
|
424.896,50
|
64
|
Bucureşti Nord Gr.A -Bucureşti Obor
|
22,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
44,40
|
16.206,00
|
personal
|
D
|
313
|
6
|
133,20
|
41.691,60
|
|
Total
|
|
8
|
177,60
|
57.897,60
|
65
|
Bucureşti Nord Gr.A -Buzău
|
128,10
|
accelerat
|
D
|
313
|
2
|
256,20
|
80.190,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
256,20
|
93 513,00
|
|
Total
|
|
4
|
512,40
|
173.703,60
|
66
|
Bucureşti Nord Gr.A -Constanţa via Buc. Băneasa
|
225,00
|
sezoniere
|
|
273
|
4
|
900,00
|
245.700,00
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
450,00
|
164.250,00
|
|
Total
|
|
6
|
1.350,00
|
409.950,00
|
67
|
Bucureşti Nord Gr.A -Câmpina via Ploieşti Sud
|
95,30
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
95,30
|
34.784,50
|
|
Total
|
|
1
|
95,30
|
34.784,50
|
68
|
Bucureşti Nord Gr.A -Câmpina via Ploieşti Vest
|
91,70
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
91,70
|
33.470,50
|
accelerat
|
E
|
261
|
2
|
183,40
|
47.867,40
|
|
Total
|
|
3
|
275,10
|
81.337,90
|
69
|
Bucureşti Nord Gr.A -Craiova via Piteşti
|
250,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
6
|
1.500.60
|
547.719,00
|
|
Total
|
|
6
|
1.500,60
|
547.719,00
|
70
|
Bucureşti Nord Gr.A -Craiova via Videle
|
209,00
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
418,00
|
152.570,00
|
|
Total
|
|
2
|
418,00
|
152.570,00
|
71
|
Bucureşti Nord Gr.A -Drobeta Tr. Severin
|
322,70
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
645,40
|
235.571,00
|
|
Total
|
|
2
|
645,40
|
235.571,00
|
72
|
Bucureşti Nord Gr.A - Fieni
|
107,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
214,20
|
78.183,00
|
|
Total
|
|
2
|
214,20
|
78.183,00
|
73
|
Bucureşti Nord Gr.A -Galaţi via Buzău
|
259,60
|
IC
|
E
|
261
|
1
|
259,60
|
67755,60
|
rapid
|
Z
|
365
|
1
|
259,60
|
94.754,00
|
sezoniere
|
|
182
|
1
|
259,60
|
47.247,20
|
sezoniere
|
|
182
|
3
|
778,80
|
141.741,60
|
accelerat
|
U
|
52
|
2
|
519,20
|
26.998,40
|
|
Total
|
|
8
|
2.076,80
|
378.496,80
|
74
|
Bucureşti Nord Gr.A -Galaţi via Urziceni
|
229,40
|
IC
|
E
|
261
|
1
|
229,40
|
59.873,40
|
rapid
|
Z
|
365
|
3
|
688,20
|
251.193,00
|
sezoniere
|
|
182
|
2
|
458,80
|
83.501,60
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
229,40
|
83 731,00
|
|
Total
|
|
7
|
1.605,80
|
478.299,00
|
75
|
Bucureşti N Gr.A - Iaşi via Tecuci-Bârlad
|
405,50
|
rapid
|
Z
|
365
|
4
|
1.622,00
|
592.030,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
811,00
|
296.015,00
|
|
Total
|
|
6
|
2.433,00
|
888.045,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
76
|
Bucureşti N Gr.A -Lokoshaza via Coşlariu
|
635,50
|
internationa
|
Z
|
365
|
2
|
1.271,00
|
463.915,00
|
sezoniere
|
|
191
|
2
|
1.271,00
|
242.761,00
|
|
Total
|
|
4
|
2.542,00
|
706.676,00
|
77
|
Bucureşti N Gr A -Lokoshaza via Teiuş
|
640,90
|
internationa
|
Z
|
365
|
2
|
1.281,80
|
467.857,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.281,80
|
467.857,00
|
78
|
Bucureşti Nord Gr.A -Mangalia
|
267,90
|
sezoniere
|
|
92
|
8
|
2.143,20
|
197.174,40
|
|
Total
|
|
8
|
2.143,20
|
197.174,40
|
79
|
Bucureşti Nord Gr.A -Mărăşeşti
|
218,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
437.20
|
159.578,00
|
|
Total
|
|
2
|
437,20
|
159.578,00
|
80
|
Bucureşti Nord Gr.A -Oradea
|
648,00
|
IC
|
Z
|
365
|
2
|
1.296,00
|
473.040,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.296,00
|
473.040.00
|
81
|
Bucureşti Nord Gr.A -Păuşa H
|
294,70
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
589,40
|
215.131,00
|
|
Total
|
|
2
|
589,40
|
215.131,00
|
82
|
Bucureşti Nord Gr.A -Piatra Olt
|
206,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
412,00
|
150.380,00
|
|
Total
|
|
2
|
412,00
|
150.380,00
|
83
|
Bucureşti Nord Gr A -Piteşti
|
108,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
216,00
|
78.840,00
|
accelerat
|
E
|
261
|
1
|
108,00
|
28.188,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
8
|
864.00
|
315.360.00
|
|
Total
|
|
11
|
1.188,00
|
422.388,00
|
84
|
Bucureşti Nord Gr A -Ploieşti Sud
|
59,50
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
59,50
|
21.717,50
|
accelerat
|
E
|
261
|
2
|
119,00
|
31.059,00
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
59,50
|
15.232,00
|
|
Total
|
|
4
|
238,00
|
68.008,50
|
85
|
Bucureşti Nord Gr A -Ploieşti Sud
|
61,90
|
accelerat
|
E
|
261
|
2
|
123,80
|
32.31 1,80
|
|
Total
|
|
2
|
123,80
|
32.311,80
|
86
|
Bucureşti Nord Gr A -Râmnicu Vâlcea
|
274,40
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
548,80
|
200.312,00
|
|
Total
|
|
2
|
548,80
|
200.312,00
|
87
|
Bucureşti Nord Gr A -Roşiori Nord
|
100,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
200,20
|
73.073,00
|
|
Total
|
|
2
|
200,20
|
73.073,00
|
88
|
Bucureşti Nord Gr.A -Ruse
|
113,90
|
internationa
|
z
|
365
|
2
|
227,80
|
83.147,00
|
|
Total
|
|
2
|
227,80
|
83.147,00
|
89
|
Bucureşti N Gr.A - Satu
Mare via Cluj N- Dej
|
748,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.496,20
|
546.113,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.496,20
|
546.113,00
|
90
|
Bucureşti N Gr.A - Satu Mare via Cluj N-Oradea
|
781,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.562,00
|
570.130,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.562,00
|
570.130,00
|
91
|
Bucureşti Nord Gr.A -Sibiu via Braşov
|
387,40
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
774,80
|
282.802,00
|
|
Total
|
|
2
|
774,80
|
282.802,00
|
92
|
Bucureşti Nord Gr.A -Sibiu via Caracal
|
374,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
748.00
|
273.020,00
|
|
Total
|
|
2
|
748,00
|
273.020,00
|
93
|
Bucureşti Nord Gr A -Sighetu Marinaţiei
|
606,20
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.212,40
|
442.526,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.212.40
|
442.526,00
|
94
|
Bucureşti Nord Gr.A -Simeria
|
446,40
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
446,40
|
162.936,00
|
|
Total
|
|
1
|
446,40
|
162.936,00
|
95
|
Bucureşti Nord Gr.A -Slobozia Veche
|
132,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
265,40
|
96.871,00
|
|
Total
|
|
2
|
265,40
|
96.871,00
|
96
|
Bucureşti Nord Gr A -Suceava
|
447,10
|
IC
|
Z
|
365
|
4
|
1.788,40
|
652.766,00
|
|
Total
|
|
4
|
1.788,40
|
652.766,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
97
|
Bucureşti Nord Gr.A -Suceava Nord
|
449,60
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
899,20
|
328.208.00
|
|
Total
|
|
2
|
899,20
|
328.208,00
|
98
|
Bucureşti Nord Gr.A -Târgovişte
|
79,70
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
79,70
|
29.090.50
|
|
Total
|
|
1
|
79,70
|
29.090,50
|
99
|
Bucureşti Nord Gr.A -Târgu Jiu
|
320,90
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
320,90
|
117.128,50
|
|
Total
|
|
1
|
320,90
|
117.128,50
|
100
|
Bucureşti N Gr.A -Timişoara N via Craiova
|
533,30
|
IC
|
Z
|
365
|
4
|
2 133,20
|
778618,00
|
rapid
|
Z
|
365
|
4
|
2.133,20
|
778.618,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
2.133.20
|
778.618,00
|
|
Total
|
|
12
|
6.399,60
|
2.335.854,00
|
101
|
Bucureşti N Gr.A - Tulcea Oraş
|
334,20
|
rapid
|
D
|
313
|
2
|
668,40
|
209.209,20
|
|
Total
|
|
2
|
668,40
|
209.209,20
|
102
|
Bucureşti Nord Gr.A -Ungheni
|
481,60
|
sezoniere
|
|
178
|
2
|
963,20
|
171.449,60
|
|
Total
|
|
2
|
963,20
|
171.449,60
|
103
|
Bucureşti Nord Gr A -Urziceni
|
70,70
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
424,20
|
154.833.00
|
|
Total
|
|
6
|
424,20
|
154.833,00
|
104
|
Bucureşti Nord Gr.A -Vatra Dornei Băi hc
|
563,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.127.00
|
411.355.00
|
|
Total
|
|
2
|
1.127,00
|
411.355,00
|
105
|
Bucureşti Nord Gr.A -Vrsac via Timişoara N
|
589,30
|
internaţional
|
Z
|
365
|
2
|
1.178,60
|
430.189,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.178,60
|
430.189,00
|
106
|
Bucureşti Nord Gr B -Alexandria
|
133,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
266,40
|
97.236,00
|
|
Total
|
|
2
|
266,40
|
97.236,00
|
107
|
Bucureşti Nord Gr.B -Braşov
|
165,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
331,40
|
120.961.00
|
|
Total
|
|
2
|
331,40
|
120.961,00
|
108
|
Bucureşti Nord Gr.B -Caracal
|
154,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
309,40
|
112.931,00
|
|
Total
|
|
2
|
309,40
|
112.931,00
|
109
|
Bucureşti Nord Gr.B -Câmpina via Ploieşti Vest
|
91,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
91,10
|
33 251,50
|
|
Total
|
|
1
|
91,10
|
33.251,50
|
110
|
Bucureşti Nord Gr.B -Craiova
|
208,30
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
208,30
|
53.324,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
833,20
|
304.1 18.00
|
|
Total
|
|
1
|
1.041,50
|
357.442,80
|
111
|
Bucureşti Nord Gr.B - Fieni
|
106,40
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
106,40
|
38.836,00
|
|
Total
|
|
1
|
106,40
|
38.836,00
|
112
|
Bucureşti Nord Gr B -Giurgiu via Videle
|
116,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
233,00
|
85.045.00
|
|
Total
|
|
2
|
233,00
|
85.045,00
|
113
|
Bucureşti Nord Gr B -Mărăşcşti
|
218,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
218,00
|
79.570,00
|
|
Total
|
|
l
|
218,00
|
79.570,00
|
114
|
Bucureşti Nord Gr B -Piteşti
|
107,40
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
644,40
|
235.206.00
|
|
Total
|
|
6
|
644.40
|
235.206,00
|
115
|
Bucureşti Nord Gr B -
Ploieşti Sud
|
58,90
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
58,90
|
15.078,40
|
|
Total
|
|
1
|
58,90
|
15.078,40
|
116
|
Bucureşti Nord Gr.B -Roşiori Nord
|
99,40
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
397,60
|
145.124,00
|
personal
|
S
|
104
|
2
|
198,80
|
20.675,20
|
|
Total
|
|
6
|
596,40
|
165.799,20
|
117
|
Bucureşti Nord Gr B -Târgovişte
|
79,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
158,20
|
57.743,00
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
79,10
|
24.758,30
|
|
Total
|
|
3
|
237,30
|
82.501,30
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
118
|
Bucureşti Obor - Călăraşi Sud
|
125,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
251,80
|
91.907,00
|
|
Total
|
|
2
|
251,80
|
91.907,00
|
119
|
Bucureşti Obor - Constanţa
|
215,00
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
645.00
|
235.425,00
|
|
Total
|
|
3
|
645,00
|
235.425,00
|
120
|
Bucureşti Obor - Feteşti
|
136,40
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
682,00
|
248.930,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
272,80
|
85.386,40
|
|
Total
|
|
7
|
954,80
|
334.316,40
|
121
|
Bucureşti Obor - Olteniţa
|
78,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
157,80
|
57.597,00
|
|
Total
|
|
2
|
157,80
|
57.597,00
|
122
|
Buzău - Berca
|
22,30
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
89,20
|
32.558,00
|
personal
|
U
|
9
|
2
|
44,60
|
401,40
|
personal
|
E
|
46
|
2
|
44,60
|
2.051,60
|
|
Total
|
|
8
|
178,40
|
35.011,00
|
123
|
Buzău -Brazi
|
76,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
306,80
|
111.982,00
|
|
Total
|
|
4
|
306,80
|
111.982,00
|
124
|
Buzău - Bucureşti Nord Gr.B
|
127,50
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
127,50
|
46.537,50
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
127,50
|
32.640,00
|
|
Total
|
|
2
|
255,00
|
79.177,50
|
125
|
Buzău - Constanţa
|
207,70
|
international
|
R
|
12
|
2
|
415,40
|
4.984,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
830.80
|
303.242,00
|
|
Total
|
|
6
|
1.246,20
|
308.226,80
|
126
|
Buzău - Galaţi
|
131,50
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
789,00
|
287.985,00
|
personal
|
E
|
261
|
1
|
131,50
|
34.321,50
|
personal
|
D
|
313
|
3
|
394,50
|
123.478,50
|
|
Total
|
|
10
|
1.315,00
|
445.785,00
|
127
|
Buzău - Ghimeş
|
225,50
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
676.50
|
246.922,50
|
|
Total
|
|
3
|
676,50
|
246.922,50
|
128
|
Buzău - Făurei
|
40,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
80,80
|
29.492,00
|
|
Total
|
|
2
|
80,80
|
29.492,00
|
129
|
Buzău - Mărăşeşti
|
90,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
181,00
|
66.065,00
|
personal
|
E
|
261
|
2
|
181,00
|
47.241,00
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
90.50
|
28.326,50
|
|
Total
|
|
5
|
452,50
|
141.632,50
|
130
|
Buzău - Ploieşti Sud
|
68,60
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
68.60
|
25.039,00
|
|
Total
|
|
1
|
68,60
|
25.039,00
|
131
|
Buziaş - Lugoj
|
27,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
55,00
|
20.075,00
|
|
Total
|
|
2
|
55,00
|
20.075,00
|
132
|
Călăraşi Sud - Ciulniţa
|
27,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
162,00
|
59.130,00
|
|
Total
|
|
6
|
162,00
|
59.130,00
|
133
|
Călăraşi Sud - Feteşti
|
64,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
129.00
|
47.085,00
|
|
Total
|
|
2
|
129,00
|
47.085,00
|
134
|
Călimăneşti - Râmnicu
Vâlcea
|
16,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
16.20
|
5.913,00
|
|
Total
|
|
1
|
16,20
|
5.913,00
|
135
|
Câmpina - Bucureşti Nord Gr.B - via Ploieşti Sud
|
94,60
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
94,60
|
34.529,00
|
|
Total
|
|
1
|
94,60
|
34.529,00
|
136
|
Câmpulung Mold. - Ilva Mică
|
112,50
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
112,50
|
41.062,50
|
|
Total
|
|
1
|
112,50
|
41.062,50
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
137
|
Câmpulung Mold. -Suceava
|
78,30
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
313,20
|
114.318.00
|
|
Total
|
|
4
|
313,20
|
114.318,00
|
138
|
Câmpulung Mold. - Vama
|
15,60
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
62,40
|
22.776,00
|
|
Total
|
|
4
|
62,40
|
22.776,00
|
139
|
Caracal - Piatra Olt
|
32,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
64,80
|
23.652,00
|
personal
|
G
|
305
|
4
|
129.60
|
39.528.00
|
|
Total
|
|
6
|
194,40
|
63.180,00
|
140
|
Caracal-Piteşti
|
130,40
|
personal
|
G
|
305
|
1
|
130,40
|
39.772,00
|
|
Total
|
|
1
|
130,40
|
39.772,00
|
141
|
Caracal - Slatina
|
49,40
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
49,40
|
18.031,00
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
49,40
|
15.462.20
|
personal
|
G
|
305
|
1
|
49,40
|
15.067.00
|
|
Total
|
|
3
|
148,20
|
48.560,20
|
142
|
Caransebeş - Orşova
|
88,30
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
441,50
|
161.147,50
|
|
Total
|
|
5
|
441,50
|
161.147,50
|
143
|
Caransebeş - Reşiţa Sud Hm.
|
43,20
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
86,40
|
31.536,00
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
86,40
|
7.948,80
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
518.40
|
189.216.00
|
|
Total
|
|
16
|
691,20
|
228.700,80
|
144
|
Carei - Satu Mare
|
36,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
36.00
|
13.140,00
|
|
Total
|
|
1
|
36.00
|
13.140.00
|
145
|
Carei - Sărmaşag
|
65,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
65,80
|
24.017,00
|
|
Total
|
|
1
|
65,80
|
24.017,00
|
146
|
Carei -Zalău Nord
|
88,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
88,10
|
32 156,50
|
147
|
Ciulniţa - Slobozia Veche
|
16,80
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
168,00
|
61.320,00
|
|
Total
|
|
10
|
168,00
|
61.320,00
|
148
|
Cluj Napoca - Arad
|
272,70
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
545,40
|
199.071,00
|
|
Total
|
|
2
|
545,40
|
199.071,00
|
149
|
Cluj Napoca -Biharkerestesz
|
157,80
|
internaţional
|
Z
|
365
|
3
|
473,40
|
172.791,00
|
|
Total
|
|
3
|
473,40
|
172.791,00
|
150
|
Cluj Napoca - Braşov
|
329,60
|
accelerat
|
D
|
313
|
2
|
659,20
|
206.329,60
|
|
Total
|
|
2
|
659,20
|
206.329,60
|
151
|
Cluj Napoca - Bucureşti Nord Gr. A
|
495,90
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
991,80
|
362.007,00
|
|
Total
|
|
2
|
991,80
|
362.007,00
|
152
|
Cluj Napoca - Ciucea
|
71,80
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
143,60
|
44.946,80
|
|
Total
|
|
2
|
143,60
|
44.946,80
|
153
|
Cluj Napoca - Craiova
|
409,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
819,00
|
298.935,00
|
|
Total
|
|
2
|
819,00
|
298.935,00
|
154
|
Cluj Napoca - Dej Călători
|
58,80
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
352,80
|
128.772,00
|
personal
|
A
|
256
|
3
|
176,40
|
45.158.40
|
|
Total
|
|
9
|
529,20
|
173.930,40
|
155
|
Cluj Napoca - Iaşi
|
458,20
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
916,40
|
334.486.00
|
|
Total
|
|
2
|
916,40
|
334.486,00
|
156
|
Cluj Napoca - Huedin
|
49,40
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
148,20
|
54.093,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
98,80
|
30.924,40
|
personal
|
A
|
256
|
8
|
395,20
|
101 171,20
|
|
Total
|
|
13
|
642,20
|
186.188,60
|
0
|
1
|
2
|
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
157
|
Cluj Napoca - Ilva Mică
|
131,10
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
262,20
|
67.123,20
|
|
Total
|
|
2
|
262,20
|
67.123.20
|
158
|
Cluj Napoca - Jibou
|
135,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
135,00
|
49.275,00
|
|
Total
|
|
1
|
135,00
|
49.275,00
|
159
|
Cluj Napoca - Oradea
|
152,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
152,10
|
55.516,50
|
sezoniere
|
|
273
|
1
|
152,10
|
41.523,30
|
accelerat
|
D
|
313
|
2
|
304,20
|
95.214,60
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
912,60
|
333.099,00
|
|
Total
|
|
10
|
1.521,00
|
525.353,40
|
160
|
Cluj Napoca - Satu Mare
|
252,20
|
rapid
|
Z
|
365
|
4
|
1.008,80
|
368.212,00
|
|
Total
|
|
4
|
1.008,80
|
368.212,00
|
161
|
Cluj Napoca - Sighetu Marmaţiei
|
223,40
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
446,80
|
163.082,00
|
|
Total
|
|
2
|
446,80
|
163.082,00
|
162
|
Cluj Napoca - Simeria
|
174,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
349,60
|
127.604,00
|
|
Total
|
|
2
|
349,60
|
127.604,00
|
163
|
Cluj Napoca - Târgu Jiu
|
324,50
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
649.00
|
236.885,00
|
|
Total
|
|
2
|
649,00
|
236.885,00
|
164
|
Cluj Napoca - Teiuş
|
102,10
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
816,80
|
298.132,00
|
personal
|
D
|
313
|
4
|
408,40
|
127.829,20
|
|
Total
|
|
12
|
1.225,20
|
425.961,20
|
165
|
Cluj Napoca - Vinţu de Jos
|
131,00
|
accelerat
|
D
|
313
|
2
|
262,00
|
82.006,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
262,00
|
95.630,00
|
|
Total
|
|
4
|
524,00
|
177.636,00
|
166
|
Comăneşti - Mărăşeşti
|
100,30
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
200,60
|
73.219,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
401,20
|
146.438,00
|
|
Total
|
|
6
|
601,80
|
219.657,00
|
167
|
Comăneşti - Miercurea Ciuc
|
83,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
167,40
|
61.101,00
|
|
Total
|
|
2
|
167,40
|
61.101,00
|
168
|
Constanţa - Arad
|
828,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.657,60
|
605.024,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.657,60
|
605.024,00
|
169
|
Constanţa - Călăraşi Sud
|
143,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
286,20
|
104.463,00
|
|
Total
|
|
2
|
286,20
|
104.463.00
|
170
|
Constanţa - Feteşti
|
78,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
157,20
|
57.378,00
|
|
Total
|
|
2
|
157,20
|
57.378,00
|
171
|
Constanţa - Iaşi
|
429,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
858,00
|
313.170,00
|
|
Total
|
|
2
|
858,00
|
313.170,00
|
172
|
Constanţa - Mangalia
|
42,90
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
429,00
|
156.585,00
|
sezoniere
|
|
92
|
6
|
257,40
|
23.680,80
|
|
Total
|
|
16
|
686,40
|
180.265,80
|
173
|
Constanţa - Medgidia
|
34,60
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
103,80
|
37.887,00
|
|
Total
|
|
3
|
103,80
|
37.887,00
|
174
|
Constanţa - Suceava Nord via Făurei-Buzău-Adjud
|
529,20
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.058,40
|
386.316,00
|
|
total
|
|
2
|
1.058,40
|
386.316,00
|
175
|
Constanţa - Tulcea Oraş
|
178,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
356,80
|
130.232,00
|
|
Total
|
|
2
|
356,80
|
130.232,00
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
176
|
Craiova - Calafat
|
107,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
431,20
|
157.388,00
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
215,60
|
65.758,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
215,60
|
67.482,80
|
|
Total
|
|
8
|
862,40
|
290.628,80
|
177
|
Craiova - Caracal
|
53,60
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
53,60
|
19.564,00
|
|
Total
|
|
1
|
53,60
|
19.564,00
|
178
|
Craiova - Deva
|
252,40
|
sezoniere
|
|
92
|
1
|
252,40
|
23.220,80
|
|
Total
|
|
1
|
252,40
|
23.220,80
|
179
|
Craiova - Drobeta Tr. Severin
|
113,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
227,40
|
83.001,00
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
113,70
|
35.588,10
|
|
Total
|
|
3
|
341,10
|
118.589,10
|
180
|
Craiova - Lainici Hm.
|
137,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
274,00
|
100.010,00
|
|
Total
|
|
2
|
274,00
|
100.010,00
|
181
|
Craiova - Motru Hm.
|
90,60
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
362,40
|
132.276,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
181,20
|
56.715,60
|
|
Total
|
|
6
|
543,60
|
188.991,60
|
182
|
Craiova - Orşova
|
137,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
275,40
|
100.521,00
|
|
Total
|
|
2
|
275,40
|
100.521.00
|
183
|
Craiova - Petroşani
|
157,40
|
personal
|
z
|
365
|
7
|
1.101.80
|
402.157.00
|
|
Total
|
|
7
|
1.101,80
|
402.157,00
|
184
|
Craiova - Piatra Olt
|
44,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
88,20
|
32.193,00
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
88,20
|
26.901,00
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
88.20
|
22.579,20
|
|
Total
|
|
6
|
264,60
|
81.673,20
|
185
|
Craiova - Piteşti
|
142,10
|
personal
|
Z
|
365
|
|
284,20
|
103.733,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
284,20
|
88.954,60
|
|
Total
|
|
4
|
568,40
|
192.687,60
|
186
|
Craiova - Roşiori Nord
|
108,90
|
personal
|
G
|
305
|
5
|
544,50
|
166.072,50
|
|
Total
|
|
5
|
544,50
|
166.072.50
|
187
|
Craiova - Sibiu
|
230,30
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
460.60
|
168.119,00
|
accelerat
|
D
|
313
|
1
|
230,30
|
72.083,90
|
|
Total
|
|
3
|
690,90
|
240.202,90
|
188
|
Craiova - Târgu Jiu via Cărbuneşti
|
106,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
212,20
|
77.453,00
|
personal
|
Z
|
365
|
|
318,30
|
116.179,50
|
|
Total
|
|
5
|
530,50
|
193.632,50
|
189
|
Deda - Gheorghieni
|
77,90
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
77,90
|
19.942,40
|
|
Total
|
|
1
|
77,90
|
19.942,40
|
190
|
Deda - Miercurea Ciuc
|
133,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
133,20
|
48.618,00
|
|
Total
|
|
1
|
133,20
|
48.618,00
|
191
|
Deda - Târgu Mureş
|
54,30
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
108,60
|
39.639,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
108,60
|
33.991,80
|
personal
|
A
|
256
|
4
|
217,20
|
55.603,20
|
|
Total
|
|
8
|
434,40
|
129.234,00
|
192
|
Dej Călători - Ilva Mică
|
72,30
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
289,20
|
105.558,00
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
144,60
|
37.017,60
|
|
Total
|
|
6
|
433,80
|
142.575,60
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
193
|
Dej Călători - Jibou
|
76,20
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
228,60
|
83.439,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
152,40
|
47.701,20
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
152,40
|
39.014,40
|
|
Total
|
|
7
|
533,40
|
170.154,60
|
194
|
Deva - Blaj
|
97,80
|
personal
|
Z
|
365
|
l
|
97,80
|
35.697,00
|
personal
|
A
|
256
|
l
|
97,80
|
25.036,80
|
|
Total
|
|
2
|
195,60
|
60.733,80
|
195
|
Deva - Craiova
|
253,30
|
sezoniere
|
|
92
|
I
|
253,30
|
23.303,60
|
|
Total
|
|
l
|
253,30
|
23.303,60
|
196
|
Deva - Lupeni
|
111,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
222,60
|
81.249,00
|
|
Total
|
|
2
|
222,60
|
81.249,00
|
197
|
Deva - Petroşani
|
89,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
178,40
|
65.1 16,00
|
|
Total
|
|
2
|
178,40
|
65.116,00
|
198
|
Deva - Simeria
|
9,20
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
36,80
|
13.432,00
|
|
Total
|
|
4
|
36,80
|
13.432,00
|
199
|
Dolhasca - Iaşi
|
96,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
193,80
|
70.737,00
|
|
Total
|
|
2
|
193,80
|
70.737,00
|
200
|
Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea
|
52,80
|
personal
|
B
|
354
|
I
|
52,80
|
18.691.20
|
|
Total
|
|
l
|
52,80
|
18.691,20
|
201
|
Drobeta Tr. Severin - Filiaşi
|
77,90
|
personal
|
D
|
313
|
l
|
77,90
|
24.382,70
|
|
Total
|
|
l
|
77,90
|
24.382,70
|
202
|
Drobeta Tr. Severin -Strehaia
|
53,80
|
personal
|
Z
|
357
|
2
|
107,60
|
38.413,20
|
|
Total
|
|
2
|
107,60
|
38.413,20
|
203
|
Făgăraş - Arpaş
|
29,70
|
personal
|
Z
|
365
|
I
|
29,70
|
10 840,50
|
|
Total
|
|
l
|
29,70
|
10.840,50
|
204
|
Făurei - Tecuci
|
91,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
183,20
|
66.868,00
|
|
Total
|
|
2
|
183,20
|
66.868,00
|
205
|
Făurei - Urziceni
|
67,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
135,20
|
49.348,00
|
|
Total
|
|
2
|
135,20
|
49.348,00
|
206
|
Feteşti - Slobozia Veche
|
59,40
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
475,20
|
173.448,00
|
|
Total
|
|
8
|
475,20
|
173.448,00
|
207
|
Filiaşi - Craiova
|
35,80
|
personal
|
D
|
313
|
l
|
35,80
|
11.205,40
|
personal
|
G
|
305
|
l
|
35,80
|
10.919,00
|
|
Total
|
|
2
|
71,60
|
22.124,40
|
208
|
Filiaşi - Târgu Jiu via Turceni
|
77,00
|
personal
|
Z
|
365
|
l
|
77,00
|
28 105,00
|
personal
|
G
|
305
|
l
|
77,00
|
23.485,00
|
personal
|
B
|
354
|
3
|
231,00
|
81.774.00
|
|
Total
|
|
5
|
385,00
|
133.364,00
|
209
|
Filiaşi - Turceni
|
19,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
39,80
|
14.527,00
|
|
Total
|
|
2
|
39,80
|
14.527,00
|
210
|
Galaţi - Constanţa
|
258,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
516,80
|
188.632,00
|
|
Total
|
|
2
|
516,80
|
188.632,00
|
211
|
Galaţi - Constanţa via Făurei
|
255,20
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
510,40
|
46.956,80
|
|
Total
|
|
2
|
510,40
|
46.956,80
|
212
|
Galaţi - Iaşi
|
254,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
1.019,20
|
372.008,00
|
accelerat
|
J
|
156
|
2
|
509,60
|
79.497.60
|
|
Total
|
|
6
|
1.528,80
|
451.505,60
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
213
|
Galaţi - Mărăşeşti
|
103,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
414,80
|
151.402,00
|
personal
|
E
|
261
|
4
|
414,80
|
108.262,80
|
|
Total
|
|
8
|
829,60
|
259.664,80
|
214
|
Galaţi - Mărăşeşti via Buzău
|
222,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
444,00
|
162.060,00
|
|
Total
|
|
2
|
444,00
|
162.060,00
|
215
|
Galaţi - Târgu Mureş via Ghimeş
|
458,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
917,60
|
334.924,00
|
|
Total
|
|
2
|
917,60
|
334.924,00
|
216
|
Galaţi - Tecuci
|
84,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
169,40
|
61.831,00
|
|
Total
|
|
2
|
169,40
|
61.831,00
|
217
|
Gheorghieni - Războieni
|
191,50
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
191,50
|
69.897,50
|
|
Total
|
|
1
|
191,50
|
69.897,50
|
218
|
Gheorghieni - Târgu Mureş
|
132,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
132,20
|
48.253,00
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
132,20
|
33.843,20
|
|
Total
|
|
2
|
264,40
|
82.096,20
|
219
|
Giurgiu - Grădiştea
|
42,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
I6S.00
|
61.320,00
|
|
Total
|
|
4
|
168,00
|
61.320,00
|
220
|
Giurgiu - Videle
|
66,30
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
331,50
|
120.997,50
|
personal
|
E
|
261
|
1
|
66,30
|
17.304,30
|
|
Total
|
|
6
|
397,80
|
138.301,80
|
221
|
Goleşti - Parc Kreţulescu
|
56,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
113,60
|
41.464,00
|
accelerat
|
E
|
261
|
2
|
113,60
|
29.649,60
|
accelerat
|
D
|
313
|
2
|
113,60
|
35.556,80
|
|
Total
|
|
6
|
340,80
|
106.670.40
|
222
|
Gura Humorului - Ilva Mică
|
148,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
297.00
|
108.405,00
|
|
Total
|
|
2
|
297,00
|
108.405,00
|
223
|
Halmeu - Satu Mare
|
22,40
|
personal
|
Z
|
365
|
9
|
201,60
|
73.584,00
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
44.80
|
11.468,80
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
22.40
|
7.011,20
|
|
Total
|
|
12
|
268,80
|
92.064,00
|
224
|
Iam h.c.v. - Oraviţa
|
26,90
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
134.50
|
49.092,50
|
personal
|
D
|
313
|
_1
|
26,90
|
8.419,70
|
|
Total
|
|
6
|
161,40
|
57.512,20
|
225
|
Iaşi - Buhăieşli
|
44,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
44,20
|
16.133,00
|
|
Total
|
|
1
|
44,20
|
16.133,00
|
226
|
Iaşi - Dorneşti
|
168,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
337.60
|
123.224,00
|
|
Total
|
|
2
|
337,60
|
123.224,00
|
227
|
Iaşi - Mărăşeşti via Bârlad
|
186,20
|
IC
|
Z
|
365
|
2
|
372,40
|
135.926,00
|
accelerat
|
D
|
313
|
1
|
186,20
|
58.280,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
372.40
|
135.926,00
|
|
Total
|
|
5
|
931,00
|
330.132,60
|
228
|
Iaşi - Mărăşeşti via Paşcani
|
243,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
487.20
|
177.828,00
|
|
Total
|
|
2
|
487,20
|
177.828.00
|
229
|
Iaşi - Paşcani
|
75,70
|
TC
|
Z
|
365
|
2
|
151,40
|
55.261,00
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
757,00
|
276.305,00
|
|
Total
|
|
12
|
908,40
|
331.566,00
|
230
|
Iaşi - Tecuci
|
170,10
|
personal
|
z
|
365
|
2
|
340,20
|
124.173.00
|
|
Total
|
|
2
|
340,20
|
124.173,00
|
231
|
Iaşi - Timişoara Nord via Ilia, Lugoj
|
812,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.625,00
|
593.125,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.625,00
|
593.125,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
232
|
Iaşi - Timişoara Nord via Oradea, Arad
|
788,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.576,20
|
575.313,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.576,20
|
575.313,00
|
233
|
Iaşi - Timişoara Nord via Teiuş, Arad
|
846,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1 693,00
|
617 945,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.693,00
|
617.945,00
|
234
|
Iaşi - Ungheni Prut Hm
|
21,20
|
international
|
Z
|
365
|
4
|
84,80
|
30.952,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
84,80
|
30.952,00
|
personal
|
E
|
261
|
4
|
84,80
|
22.132,80
|
|
Total
|
|
12
|
254,40
|
84.036,80
|
235
|
Iaşi - Vatra Dornei Băi HC
|
252,70
|
accelerat
|
J
|
156
|
2
|
505,40
|
78.842,40
|
|
Total
|
|
2
|
505,40
|
78.842,40
|
236
|
Iaşi - Vaslui
|
67,70
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
203,10
|
74 131,50
|
|
Total
|
|
3
|
203,10
|
74.131,50
|
237
|
Ilia - Lugoj
|
82,80
|
personal
|
J
|
365
|
2
|
165,60
|
60.444.00
|
|
Total
|
|
2
|
165,60
|
60.444,00
|
238
|
Ilia- Lupeni
|
134,90
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
134,90
|
49.238,50
|
|
Total
|
|
1
|
134,90
|
49.238,50
|
239
|
Ilva Mică - Vatra Dornei
|
75,40
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
75,40
|
27.521,00
|
|
Total
|
|
1
|
75,40
|
27.521,00
|
240
|
Jibou - Satu Mare
|
147,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
591,20
|
215.788.00
|
|
Total
|
|
4
|
591,20
|
215.788,00
|
241
|
Jibou - Sărmăşag
|
46,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
276,00
|
100 740,00
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
46,00
|
14.398,00
|
|
Total
|
|
7
|
322.00
|
115.138,00
|
242
|
Jibou - Carei
|
111,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
223,60
|
81.614,00
|
|
Total
|
|
2
|
223,60
|
81.614,00
|
243
|
Jibou -Zalău Nord
|
23,70
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
47,40
|
17.301,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
47,40
|
17.301,00
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
23,70
|
7.418.10
|
|
Total
|
|
5
|
118,50
|
42.020,10
|
244
|
Lotru - Râmnicu Vâlcea
|
31,80
|
personal
|
E
|
261
|
2
|
63,60
|
16.599,60
|
|
Total
|
|
2
|
63,60
|
16.599,60
|
245
|
Luduş - Târgu Mureş
|
40,10
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
40,10
|
10.265,60
|
|
Total
|
|
1
|
40,10
|
10.265,60
|
246
|
Lugoj - Simeria
|
115,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
231,20
|
84.388,00
|
|
Total
|
|
2
|
231,20
|
84.388,00
|
247
|
Lugoj - Margina
|
47,30
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
189,20
|
69.058.00
|
|
Total
|
|
4
|
189,20
|
69.058,00
|
248
|
Lupeni - Arad
|
259,50
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
259,50
|
94.717,50
|
|
Total
|
|
1
|
259,50
|
94.717,50
|
249
|
Lupeni - Petroşani
|
22,10
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
110,50
|
40.332.50
|
|
Total
|
|
5
|
110,50
|
40.332,50
|
250
|
Mărăşeşti - Bacău
|
83,90
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
83,90
|
30.623,50
|
|
Total
|
|
1
|
83,90
|
30.623,50
|
251
|
Mărăşeşti - Bucureşti Nord Gr.B
|
217,90
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
217,90
|
79.533,50
|
|
Total
|
|
1
|
217,90
|
79.533,50
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
252
|
Mărăşeşti - Ghimeş
|
135,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
270,00
|
98.550,00
|
|
Total
|
|
2
|
270,00
|
98.550,00
|
253
|
Mărăşcşti - Miercurea Ciuc
|
184,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
736,00
|
268.640,00
|
|
Total
|
|
4
|
736,00
|
268.640,00
|
254
|
Mărăşeşti - Paşcani
|
167,90
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
167,90
|
61.283,50
|
|
Total
|
|
1
|
167,90
|
61.283,50
|
255
|
Mărăşeşti - Ploieşti Sud
|
159,10
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
477,30
|
174.214,50
|
|
Total
|
|
3
|
477,30
|
174.214,50
|
256
|
Mărăşeşti - Tecuci
|
19,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
76,00
|
27.740,00
|
|
Total
|
|
4
|
76,00
|
27.740,00
|
257
|
Medgidia - Negru Vodă
|
57,70
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
346,20
|
126.363,00
|
|
Total
|
|
6
|
346,20
|
126.363,00
|
258
|
Medgidia - Tulcea Oraş
|
143,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
287,60
|
104.974,00
|
|
Total
|
|
2
|
287,60
|
104.974,00
|
259
|
Miercurea Ciuc -Gheorghieni
|
55,30
|
personal
|
E
|
261
|
1
|
55,30
|
14.433,30
|
|
Total
|
|
1
|
55,30
|
14.433,30
|
260
|
Miercurea Ciuc - Topliţa
|
89,30
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
89,30
|
32.594,50
|
personal
|
E
|
261
|
1
|
89,30
|
23.307,30
|
|
Total
|
|
2
|
178,60
|
55.901,80
|
261
|
Olteniţa - Titan Sud Hm.
|
60,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
120,00
|
43.800,00
|
|
Total
|
|
2
|
120,00
|
43.800,00
|
262
|
Oradea - Biharkerestesz via Episcopia Bihor
|
5,70
|
internaţional
|
Z
|
365
|
1
|
5,70
|
2.080,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
11,40
|
4.161,00
|
|
Total
|
|
3
|
17,10
|
6.241,50
|
263
|
Oradea - Bratca Hm.
|
59,60
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
119,20
|
30.515,20
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
119,20
|
36.356,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
119,20
|
37.309,60
|
|
Total
|
|
6
|
357,60
|
104.180,80
|
264
|
Oradea - Ciumeghiu
|
49,40
|
personal
|
A
|
256
|
4
|
197,60
|
50.585,60
|
|
Total
|
|
4
|
197,60
|
50.585,60
|
265
|
Oradea - Constanţa
|
873,00
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
873,00
|
318.645,00
|
sezoniere
|
|
92
|
1
|
873,00
|
80.316,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.746,00
|
398.961,00
|
266
|
Oradea - Halmeu
|
155,40
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
466,20
|
170 163,00
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
155,40
|
39.782,40
|
|
Total
|
|
4
|
621,60
|
209.945,40
|
267
|
Oradea - Mangalia
|
912,70
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
1.825,40
|
167.936,80
|
|
Total
|
|
2
|
1.825,40
|
167.936,80
|
268
|
Oradea - Nyirabrany
|
65,80
|
internaţional
|
Z
|
365
|
2
|
131,60
|
48.034,00
|
|
Total
|
|
2
|
131,60
|
48.034,00
|
269
|
Oradea -Săcuieni Bihor
|
43,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
87,20
|
31.828.00
|
|
Total
|
|
2
|
87,20
|
31.828,00
|
270
|
Oradea - Satu Mare
|
133,00
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
399,00
|
145.635.00
|
|
Total
|
|
3
|
399,00
|
145.635,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
271
|
Oradea - Timişoara Nord
|
177,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
711,20
|
259.588,00
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
533,40
|
194.691,00
|
|
Total
|
|
7
|
1.244,60
|
454.279,00
|
272
|
Oradea - Valea lui Mihai
|
65,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
65,80
|
24.017,00
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
131,60
|
33.689,60
|
|
Total
|
|
3
|
197,40
|
57.706,60
|
273
|
Orşova - Filiaşi
|
101,90
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
203,80
|
63.789,40
|
|
Total
|
|
2
|
203,80
|
63.789,40
|
274
|
Orşova - Timişoara Nord
|
186,60
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
186,60
|
68.109,00
|
|
Total
|
|
1
|
186,60
|
68.109,00
|
275
|
Petroşani - Ilia
|
112,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
112,80
|
41.172,00
|
|
Total
|
|
l
|
112,80
|
41.172,00
|
276
|
Petroşani - Simeria
|
80,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
160,00
|
58.400,00
|
|
Total
|
|
2
|
160,00
|
58.400,00
|
277
|
Piatra Olt -Lotru
|
118,40
|
personal
|
B
|
354
|
1
|
118,40
|
41.913,60
|
|
Total
|
|
1
|
118,40
|
41.913,60
|
278
|
Piatra Olt - Podu Olt
|
164,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
328,20
|
119.793,00
|
|
Total
|
|
2
|
328,20
|
119.793,00
|
279
|
Piatra Olt - Potcoava
|
38,40
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
38,40
|
14.016,00
|
personal
|
E
|
261
|
1
|
38,40
|
10.022,40
|
|
Total
|
|
2
|
76,80
|
24.038,40
|
280
|
Piatra Olt - Râmnicu Vâlcea
|
86,60
|
personal
|
B
|
354
|
3
|
259,80
|
91.969.20
|
|
Total
|
|
3
|
259,80
|
91.969,20
|
281
|
Piatra Olt - Sibiu
|
186,20
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
744,80
|
271.852,00
|
|
Total
|
|
4
|
744,80
|
271.852,00
|
282
|
Piteşti - Câmpulung
|
62,70
|
personal
|
O
|
305
|
4
|
250,80
|
76494.00
|
|
Total
|
|
4
|
250,80
|
76.494,00
|
283
|
Piteşti - Piatra Olt
|
98,00
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
490,00
|
178.850,00
|
|
Total
|
|
5
|
490,00
|
178.850,00
|
284
|
Piteşti - Slatina
|
81,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
162,00
|
59.130,00
|
|
Total
|
|
2
|
162,00
|
59.130,00
|
285
|
Piteşti -Vâlcele
|
16,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
32,20
|
11.753,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
32,20
|
10.078,60
|
personal
|
G
|
305
|
6
|
96,60
|
29.463.00
|
|
Total
|
|
10
|
161,00
|
51.294,60
|
286
|
Ploieşti Sud - Ghimeş
|
294,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
294,10
|
107.346,50
|
|
Total
|
|
1
|
294,10
|
107.346,50
|
287
|
Ploieşti Sud - Slobozia Veche
|
117,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
234,00
|
85.410.00
|
|
Total
|
|
2
|
234,00
|
85.410,00
|
288
|
Ploieşti Sud - Târgovişte
|
52,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
208,00
|
75.920,00
|
|
Total
|
|
4
|
208,00
|
75.920,00
|
289
|
Ploieşti Sud - Urziceni
|
55,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
330,00
|
120450,00
|
personal
|
E
|
261
|
2
|
110,00
|
28.710,00
|
|
Total
|
|
8
|
440,00
|
149.160,00
|
290
|
Potcoava - Caracal
|
70,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
70,80
|
25.842,00
|
|
Total
|
|
1
|
70,80
|
25.842,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
291
|
Racoş - Teiuş
|
167,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
335,40
|
122.421,00
|
|
Total
|
|
2
|
335,40
|
122.421,00
|
292
|
Războieni - Târgu Mureş
|
59,30
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
118,60
|
10.91 1,20
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
237,20
|
86.578,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
118,60
|
37.121,80
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
118,60
|
30.361,60
|
|
Total
|
|
10
|
593,00
|
164.972,60
|
293
|
Râmnicu Vâlcea - Băbeni
|
19,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
39,20
|
14.308,00
|
|
Total
|
|
2
|
39,20
|
14.308,00
|
294
|
Râmnicu Vâlcea - Podu Olt
|
77,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
155,00
|
56.575,00
|
|
Total
|
|
2
|
155,00
|
56.575,00
|
295
|
Râmnicu Vâlcea - Sibiu
|
99,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
199,20
|
72.708,00
|
|
Total
|
|
2
|
199,20
|
72.708,00
|
296
|
Râmnicu Vâlcea - Turnu Roşu
|
74,50
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
74,50
|
19.072,00
|
|
Total
|
|
1
|
74,50
|
19.072,00
|
297
|
Remetea Mică -Timişoara Nord
|
37,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
37,20
|
13.578,00
|
|
Total
|
|
1
|
37,20
|
13.578,00
|
298
|
Roşiori Nord - Alexandria
|
33,80
|
personal
|
Z
|
365
|
|
101,40
|
37.011,00
|
sezoniere
|
|
303
|
1
|
33,80
|
10.241,40
|
personal
|
D
|
313
|
5
|
169,00
|
52.897,00
|
personal
|
E
|
261
|
3
|
101,40
|
26.465,40
|
|
Total
|
|
12
|
405,60
|
126.614,80
|
299
|
Roşiori Nord - Filiaşi
|
144,70
|
personal
|
G
|
305
|
1
|
144,70
|
44.133,50
|
|
Total
|
|
1
|
144,70
|
44.133,50
|
300
|
Roşiori Nord - Turnu Măgurele
|
49,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
198,80
|
72.562,00
|
personal
|
G
|
305
|
4
|
198,80
|
60.634,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
99,40
|
31.112,20
|
|
Total
|
|
10
|
497,00
|
164.308,20
|
301
|
Rovinari - Craiova
|
91,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
91,00
|
33.215,00
|
|
Total
|
|
1
|
91,00
|
33.215,00
|
302
|
Rovinari - Filiaşi
|
55,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
55,20
|
20.148,00
|
personal
|
G
|
305
|
1
|
55,20
|
16.836,00
|
|
Total
|
|
2
|
110,40
|
36.984,00
|
303
|
Rovinari - Târgu Jiu
|
21,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
87,20
|
31.828,00
|
personal
|
G
|
305
|
1
|
21,80
|
6.649,00
|
|
Total
|
|
5
|
109,00
|
38.477,00
|
304
|
Ruse - Lokoshaza via Giurgiu N-Craiova
|
632,90
|
internaţional
|
U
|
52
|
2
|
1.265,80
|
65.821,60
|
|
Total
|
|
2
|
1.265,80
|
65.821,60
|
305
|
Ruse - Ungheni via Buc.N - Bacău
|
595,50
|
internaţional
|
R
|
14
|
2
|
1.191,00
|
16.674,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.191,00
|
16.674,00
|
306
|
Ruse - Vadu Şiret via Buc.N - Bacău
|
601,80
|
international
|
Z
|
365
|
4
|
2.407,20
|
878.628,00
|
|
Total
|
|
4
|
2.407,20
|
878.628,00
|
307
|
Satu Mare - Apa
|
26,30
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
52,60
|
16.463,80
|
personal
|
A
|
256
|
4
|
105,20
|
26.931,20
|
|
Total
|
|
6
|
157,80
|
43.395,00
|
308
|
Satu Mare - Mangalia
|
928,50
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
1.857,00
|
170.844,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.857,00
|
170.844,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
309
|
Satu Mare - Teiuş
|
328,80
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
657,60
|
240.024,00
|
|
Total
|
|
2
|
657,60
|
240.024,00
|
310
|
Săvârşin - Simeria
|
73,20
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
219,60
|
80 154,00
|
|
Total
|
|
3
|
219,60
|
80.154,00
|
311
|
Santana - Chişineu Criş
|
24,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
48,00
|
17.520,00
|
|
Total
|
|
2
|
48,00
|
17.520,00
|
312
|
Sibiu - Copşa Mica
|
44,90
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
89,80
|
32.777,00
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
89,80
|
27.389,00
|
|
Total
|
|
4
|
179,60
|
60.166,00
|
313
|
Sibiu - Lokoshaza
|
301,00
|
internaţional
|
Z
|
365
|
2
|
602,00
|
219.730.00
|
|
Total
|
|
2
|
602,00
|
219.730,00
|
314
|
Sibiu - Mediaş
|
55,30
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
165,90
|
60.553,50
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
110,60
|
34.617.80
|
|
Total
|
|
5
|
276,50
|
95.171,30
|
315
|
Sibiu - Miercurea Sibiu
|
52,80
|
personal
|
A
|
256
|
2
|
105,60
|
27.033,60
|
|
Total
|
|
2
|
105,60
|
27.033,60
|
316
|
Sibiu - Porumbacu
|
40,60
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
406,00
|
148.190,00
|
personal
|
D
|
313
|
|
121,80
|
38.123,40
|
|
Total
|
|
13
|
527.80
|
186.313,40
|
317
|
Sibiu - Târgu Mureş
|
204,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
409,00
|
149.285,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
409,00
|
128.017.00
|
|
Total
|
|
4
|
818,00
|
277.302,00
|
318
|
Sighetu Marmaţiei -Beclean pe Someş
|
140,00
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
280,00
|
25.760.00
|
|
Total
|
|
2
|
280.00
|
25.760,00
|
3 19
|
Sighetu Marmaţiei - Salva
|
118,40
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
118,40
|
43.216.00
|
|
Total
|
|
1
|
118.40
|
43.216.00
|
320
|
Sighetu Marmaţiei - Vişeu
de Jos
|
57,40
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
172,20
|
62.853,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
114,80
|
35.932,40
|
|
Total
|
|
5
|
287.00
|
98.785,40
|
321
|
Sighişoara - Beia
|
35,00
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
35,00
|
8.960.00
|
|
Total
|
|
1
|
35,00
|
8.960,00
|
322
|
Sighişoara - Braşov
|
127,40
|
personal
|
D
|
313
|
4
|
509,60
|
159.504,80
|
|
Total
|
|
4
|
509,60
|
159.504,80
|
323
|
Sighişoara - Sibiu
|
93,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
374,80
|
136.802,00
|
|
Total
|
|
4
|
374,80
|
136.802,00
|
324
|
Sighişoara - Teiuş
|
100,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
100,10
|
36.536,50
|
|
Total
|
|
1
|
100,10
|
36.536,50
|
325
|
Simeria - Baru Mare
|
52,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
104,60
|
38.179.00
|
|
Total
|
|
2
|
104,60
|
38.179,00
|
326
|
Simeria - Lokoshaza
|
174,40
|
internaţional
|
Z
|
365
|
2
|
348,80
|
127.312,00
|
|
Total
|
|
2
|
348,80
|
127.312,00
|
327
|
Simeria - Lupeni
|
102,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
102,10
|
37.266.50
|
|
Total
|
|
l
|
102,10
|
37.266,50
|
328
|
Simeria - Teiuş
|
72,70
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
363,50
|
132.677,50
|
|
Total
|
|
5
|
363,50
|
132.677,50
|
329
|
Slatina - Piatra Olt
|
17,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
34,00
|
12.410,00
|
personal
|
U
|
52
|
1
|
17,00
|
884,00
|
|
Total
|
|
3
|
51,00
|
13.294,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
330
|
Slobozia Veche - Urziceni
|
62,00
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
248,00
|
90.520,00
|
|
Total
|
|
4
|
248,00
|
90.520,00
|
331
|
Suceava - Dornesti
|
32,50
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
195,00
|
71.175,00
|
|
Total
|
|
6
|
195,00
|
71.175,00
|
332
|
Suceava - Ilva Mică
|
193,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
387,60
|
141474,00
|
|
Total
|
|
2
|
387,60
|
141.474,00
|
333
|
Suceava - Vereşti
|
14,80
|
rapid
|
Z
|
365
|
4
|
59,20
|
21.608.00
|
|
Total
|
|
4
|
59,20
|
21.608,00
|
334
|
Suceava Nord - Botoşani
|
61,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
123,60
|
45.114,00
|
sezoniere
|
|
92
|
1
|
61,80
|
5.685,60
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
247,20
|
90.228,00
|
|
Total
|
|
7
|
432,60
|
141.027,60
|
335
|
Suceava Nord - Iaşi
|
138,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
138,80
|
50.662,00
|
|
Total
|
|
1
|
138,80
|
50.662,00
|
336
|
Suceava Nord - Paşcani
|
63,10
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
504,80
|
184 252,00
|
personal
|
E
|
261
|
2
|
126,20
|
32.938,20
|
|
Total
|
|
10
|
631,00
|
217.190,20
|
337
|
Târgovişte - Bucureşti Nord Gr.A
|
79,80
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
79,80
|
24.977.40
|
|
Total
|
|
1
|
79,80
|
24.977,40
|
338
|
Târgu Jiu - Bucureşti Nord Gr.A
|
321,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
1
|
321,80
|
1 17457,00
|
|
Total
|
|
1
|
321,80
|
117.457,00
|
339
|
Târgovişte - Fieni
|
27,40
|
accelerat
|
J
|
156
|
2
|
54,80
|
8.548,80
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
27,40
|
10001,00
|
|
Total
|
|
3
|
82,20
|
18.549,80
|
340
|
Târgu Jiu - Lupeni
|
63,00
|
accelerat
|
J
|
156
|
2
|
126,00
|
19.656,00
|
|
Total
|
|
2
|
126,00
|
19.656,00
|
341
|
Târgu Jiu - Petroşani
|
51,30
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
51,30
|
18.724,50
|
|
Total
|
|
1
|
51,30
|
18.724,50
|
342
|
Târgu Jiu - Turceni
|
57,10
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
228,40
|
83.366,00
|
|
Total
|
|
4
|
228,40
|
83.366,00
|
343
|
Târgu Mureş - Lokoshaza via Arad - Curtici
|
339,90
|
internaţional
|
Z
|
365
|
2
|
679,80
|
248.127,00
|
|
Total
|
|
2
|
679,80
|
248.127,00
|
344
|
Teiuş - Blaj
|
21,30
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
21,30
|
5452,80
|
|
Total
|
|
1
|
21,30
|
5.452,80
|
345
|
Teiuş - Deva
|
81,90
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
327,60
|
119.574,00
|
|
Total
|
|
4
|
327,60
|
119.574,00
|
346
|
Teiuş - Mediaş
|
61,70
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
308,50
|
112.602,50
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
61,70
|
19.312,10
|
|
Total
|
|
6
|
370,20
|
131.914,60
|
347
|
Teiuş - Săvârşin
|
145,90
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
145,90
|
53.253,50
|
|
Total
|
|
1
|
145,90
|
53.253,50
|
348
|
Timişoara Nord - Arad
|
57,20
|
personal
|
Z
|
365
|
13
|
743,60
|
271414,00
|
|
Total
|
|
13
|
743,60
|
271.414,00
|
349
|
Timişoara Nord - Baia Mare
|
370,20
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
740,40
|
270.246.00
|
|
Total
|
|
2
|
740,40
|
270.246,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
350
|
Timişoara Nord -Caransebeş
|
98,30
|
personal
|
Z
|
365
|
9
|
884,70
|
322.915,50
|
|
Total
|
|
9
|
884,70
|
322.915,50
|
351
|
Timişoara Nord - Cluj Napoca via Oradea
|
329,90
|
rapid
|
Z
|
365
|
2
|
659,80
|
240.827,00
|
|
Total
|
|
2
|
659,80
|
240.827,00
|
352
|
Timişoara Nord - Drobeta Tr. Severin
|
210,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
421,20
|
153 738,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
421,20
|
131.835,60
|
|
Total
|
|
4
|
842,40
|
285.573,60
|
353
|
Timişoara Nord - Jimbolia
|
39,00
|
personal
|
Z
|
365
|
14
|
546,00
|
199.290,00
|
|
Total
|
|
14
|
546,00
|
199.290,00
|
354
|
Timişoara Nord -Lokoshaza (Curtici)
|
74,20
|
internaţional
|
Z
|
365
|
4
|
296,80
|
108.332,00
|
|
Total
|
|
4
|
296,80
|
108.332,00
|
355
|
Timişoara Nord - Lugoj
|
63,90
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
5 11,20
|
186.588,00
|
|
Total
|
|
8
|
511,20
|
186.588,00
|
356
|
Timişoara Nord - Mangalia
|
796,40
|
sezoniere
|
|
92
|
2
|
1.592,80
|
146.537,60
|
|
Total
|
|
2
|
1.592,80
|
146.537,60
|
357
|
Timişoara Nord - Radna
|
67,80
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
678,00
|
247.470,00
|
|
Total
|
|
10
|
678,00
|
247.470,00
|
358
|
Timişoara Nord - Reşiţa Sud Hm.
|
141,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
283,00
|
103.295,00
|
|
Total
|
|
2
|
283,00
|
103.295,00
|
359
|
Timişoara Nord - Sibiu
|
306,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
6
|
1.836,60
|
670.359,00
|
|
Total
|
|
6
|
L836,60
|
670.359,00
|
360
|
Timişoara Nord - Sighetu Marinaţi ei
|
612,80
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
1.225,60
|
447.344,00
|
|
Total
|
|
2
|
1.225,60
|
447.344,00
|
361
|
Timişoara Nord - Stamora Moraviţa
|
56,00
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
448,00
|
163.520,00
|
|
Total
|
|
8
|
448,00
|
163.520,00
|
362
|
Timişoara Nord - Târgu Jiu
|
345,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
691,80
|
252.507,00
|
|
Total
|
|
2
|
691,80
|
252.507,00
|
363
|
Titu - Bucureşti Nord
|
48,00
|
accelerat
|
F
|
104
|
1
|
48,00
|
4.992,00
|
|
Total
|
|
l
|
48,00
|
4.992,00
|
364
|
Titu - Fieni
|
59,10
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
236,40
|
86.286,00
|
accelerat
|
J
|
156
|
2
|
118,20
|
18.439,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
118,20
|
43.143,00
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
59,10
|
15.129,60
|
|
Total
|
|
9
|
531,90
|
162.997,80
|
365
|
Titu - Târgovişte
|
31,70
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
126,80
|
46.282,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
31,70
|
11.570,50
|
personal
|
A
|
256
|
3
|
95,10
|
24.345,60
|
|
Total
|
|
8
|
253,60
|
82.198,10
|
366
|
Turnu Roşu - Drăgăşani
|
74,50
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
74,50
|
19 072,00
|
|
Total
|
|
1
|
74.50
|
19.072,00
|
367
|
Turnu Roşu - Podu Olt
|
3,00
|
personal
|
A
|
256
|
4
|
12,00
|
3.072.00
|
|
Total
|
|
4
|
12.00
|
3.072,00
|
368
|
Valea lui Mihai - Satu Mare
|
67,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
67,20
|
24.528,00
|
|
Total
|
|
1
|
67,20
|
24.528,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
369
|
Vaslui - Crasna
|
15,50
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
46,50
|
16.972,50
|
|
Total
|
|
3
|
46,50
|
16.972,50
|
370
|
Vatra Dornei - Câmpulung Mold.
|
37,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
37,10
|
13.541,50
|
|
Total
|
|
1
|
37,10
|
13.541,50
|
371
|
Vatra Dornei - Gura Humorului
|
73,10
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
146,20
|
53.363.00
|
|
Total
|
|
2
|
146,20
|
53.363,00
|
372
|
Vatra Dornei - Salva
|
101,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
203,00
|
74.095,00
|
|
Total
|
|
2
|
203,00
|
74.095,00
|
373
|
Vinţu de Jos - Sibiu
|
82,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
331,20
|
120.888,00
|
personal
|
G
|
305
|
2
|
165,60
|
50.508,00
|
|
Total
|
|
6
|
496,80
|
171.396,00
|
374
|
Vinţu de Jos - Târgu Mureş
|
121,70
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
243,40
|
88.841,00
|
|
Total
|
|
2
|
243,40
|
88.841,00
|
375
|
Vişeu de Jos - Salva
|
61,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
61,00
|
22 265,00
|
|
Total
|
|
1
|
61,00
|
22.265,00
|
376
|
Zalău Nord -Sărmăşag
|
22,30
|
personal
|
D
|
313
|
1
|
22,30
|
6.979.90
|
|
Total
|
|
1
|
22,30
|
6.979,90
|
TOTAL tren- km Secţii interoperabile
|
182.633,10
|
60.003.957,40
|
Sectii neinteroperabile (neinchiriate)
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanta (km.)
|
Rangtren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an (col5 x col7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
1
|
Fieni - Pietroşiţa
|
7,50
|
accelerat
|
Z
|
365
|
4
|
30,00
|
10.950,00
|
accelerat
|
J
|
156
|
2
|
15,00
|
2.340,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
45,00
|
16425,00
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
7,50
|
1.920,00
|
|
Total
|
|
13
|
97,50
|
31.635,00
|
2
|
Ploieşti Sud - Măneciu
|
50,60
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
202.40
|
73.876,00
|
|
Total
|
|
4
|
202,40
|
73.876,00
|
3
|
Ploieşti Sud - Poiana Slănic
|
33,50
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
167,50
|
61.137,50
|
personal
|
A
|
256
|
1
|
33,50
|
8.576,00
|
|
Total
|
|
6
|
201,00
|
69.713,50
|
4
|
Vâlcele - Curtea de Argeş
|
15,30
|
accelerat
|
Z
|
365
|
2
|
30,60
|
11.169,00
|
personal
|
G
|
305
|
6
|
91,80
|
27.999,00
|
personal
|
D
|
313
|
2
|
30,60
|
9.577,80
|
|
Total
|
|
10
|
153,00
|
48.745,80
|
5
|
Bouţari Hm. - Caransebeş
|
37,40
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
299,20
|
109.208.00
|
|
Total
|
|
8
|
299,20
|
109.208,00
|
6
|
Santana - Ineu
|
39,20
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
392,00
|
143.080,00
|
|
Total
|
|
10
|
392,00
|
143.080,00
|
7
|
Ineu - Gurahonţ
|
49,80
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
498,00
|
181.770,00
|
|
Total
|
|
10
|
498,00
|
181.770,00
|
8
|
Gurahonţ - Brad
|
54,90
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
439,20
|
160.308,00
|
|
Total
|
|
8
|
439,20
|
160.308,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
Gurahonţ - Sebiş
|
22,60
|
personal
|
E
|
261
|
2
|
45,20
|
11.797,20
|
|
Total
|
|
2
|
45,20
|
11.797,20
|
10
|
Cermei hcv. - Ineu
|
14,40
|
personal
|
Z
|
365
|
14
|
201,60
|
73.584.00
|
|
Total
|
|
14
|
201.60
|
73.584,00
|
11
|
Hunedoara - Simeria
|
15,80
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
189,60
|
69.204,00
|
|
Total
|
|
12
|
189,60
|
69.204,00
|
12
|
Ionel hcv - Cărpiniş
|
31,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
186,00
|
67.890.00
|
|
Total
|
|
6
|
186,00
|
67.890,00
|
13
|
Liebling hcv - Jebel
|
9,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
19,60
|
7.154,00
|
|
Total
|
|
2
|
19,60
|
7.154,00
|
14
|
Săcuieni Bihor - Sărmăşag
|
86,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
346,80
|
126.582,00
|
|
Total
|
|
4
|
346,80
|
126.582,00
|
15
|
Crasna - Huşi
|
33,10
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
264,80
|
96.652,00
|
|
Totul
|
|
8
|
264,80
|
96.652,00
|
16
|
Dolhasca - Fălticeni hcv
|
25,80
|
personal
|
Z
|
59
|
6
|
154,80
|
9.133.20
|
|
Total
|
|
6
|
154,80
|
9.133,20
|
17
|
Dornişoara hcv. - Vatra Dornei
|
34,30
|
personal
|
E
|
261
|
4
|
137,20
|
35 809,20
|
|
Total
|
|
4
|
137.20
|
35.809,20
|
18
|
Dornesti - Gura Putnei
|
33,50
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
201,00
|
73.365.00
|
|
Total
|
|
6
|
201,00
|
73.365,00
|
19
|
Putna - Dornesti
|
39,00
|
personal
|
E
|
261
|
5
|
117,00
|
30.537.00
|
|
Total
|
|
3
|
117,00
|
30.537,00
|
20
|
Gura Putnei - Putna
|
5,50
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
33,00
|
12.045,00
|
personal
|
E
|
261
|
1
|
5,50
|
1.435,50
|
|
Total
|
|
7
|
38,50
|
13.480,50
|
21
|
Moldoviţa hcv. - Vama
|
19,80
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
79,20
|
28.908,00
|
|
Total
|
|
4
|
79.20
|
28.908,00
|
22
|
Târgu Neamţ - Paşcani
|
30,60
|
personal
|
Z
|
59
|
4
|
122,40
|
7.221.60
|
personal
|
D
|
50
|
2
|
61,20
|
3.060,00
|
personal
|
E
|
41
|
2
|
61,20
|
2.509.20
|
|
Total
|
|
8
|
244,80
|
12.790,80
|
23
|
Roman - Buhăieşti
|
71,30
|
personal
|
Z
|
59
|
4
|
285,20
|
16.826,80
|
|
Total
|
|
4
|
285,20
|
16.826,80
|
24
|
Suceava - Gura Humorului
|
45,30
|
personal
|
Z
|
64
|
4
|
181,20
|
1 1.596,80
|
|
Total
|
|
4
|
181,20
|
11.596,80
|
25
|
Suceava - Cacica H.M.
|
32,00
|
personal
|
Z
|
64
|
3
|
96,00
|
6.144,00
|
personal
|
U
|
9
|
2
|
64,00
|
576,00
|
personal
|
E
|
45
|
2
|
64,00
|
2.880,00
|
|
Total
|
|
7
|
224,00
|
9.600,00
|
26
|
Bereşti - Bârlad
|
31,10
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
124,40
|
45.406,00
|
|
Total
|
|
4
|
124,40
|
45.406,00
|
27
|
Galaţi - Bârlad
|
109,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
654,00
|
238.710,00
|
|
Total
|
|
6
|
654,00
|
238.710,00
|
28
|
Nehoiaşu - Berea
|
51,00
|
personal
|
Z
|
65
|
4
|
204,00
|
13.260,00
|
personal
|
U
|
9
|
2
|
102,00
|
918,00
|
personal
|
E
|
46
|
2
|
102,00
|
4.692,00
|
|
Total
|
|
8
|
408,00
|
18.870,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
29
|
Panciu H.m. - Mărăşeşti
|
17,80
|
personal
|
2
|
Z
|
365
|
35,60
|
12.994,00
|
Total
2
|
35,60
|
12.994,00
|
TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile
(neinchiriate)
|
6.420,80
|
1.829.226,80
|
TOTAL GENERAL SERVICIU PUBLIC SOCIAL
|
189.053,90
|
61.833.184,20
|
LEGENDĂ * = Regim de
circulaţie (coloana 4 din tabele)
A Nu circulă sâmbătă, duminică, de sărbători legale.
B Nu circulă de sărbători legale.
D Nu circulă sâmbătă sau duminică.
E Nu circulă sâmbătă, duminică.
F Circulă sâmbătă, duminică.
G Nu circulă sâmbătă sau duminică şi de sărbători
legale.
J Circulă vineri, sâmbătă, duminică.
R Circulă o dată pe săptămână, în perioada 18 iunie
2010-4 septembrie 2010.
S Circulă vineri, duminică.
U Circulă o dată pe săptămână.
Z Circulă zilnic.
Z* Circulă zilnic, începând cu o anumită dată.
ANEXA Nr. 4 la actul adiţional pe anul 2010
Lista programelor prioritare
Nr. crt.
|
Denumirea programului prioritar
|
1.
|
Modificarea categoriilor de trenuri operate de C.F.R. Călători
|
2.
|
Program de dotare cu rame electrice şi automotoare
|
3.
|
Program de achiziţie şi modernizare a locomotivelor pentru
transportul de călători
|
4.
|
Program de achiziţie şi modernizare a vagoanelor de călători
|
5.
|
Program de implementare a sistemului electronic de vânzare şi
rezervare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern şi internaţional,
urmărind achiziţii soft şi echipamente, dezvoltarea şi mentenanţa acestora,
precum şi perfecţionarea profesională a personalului comercial.
|
ANEXA Nr. 5 la actul adiţional pe anul 2010
Costul prestaţiilor
|
Costurile de transport
|
Anul 2010
|
Suma (mii lei)
|
2.730.505
|
ANEXA Nr. 6 la actul adiţional pe anul 2010
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Venituri (mii lei)
|
1.380.000
|
ANEXA Nr. 7 la actul adiţional pe anul 2010
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
|
Aferent anului 2010
(mii lei)
|
Compensaţia anuală necesară, din care:
|
1.420.000
|
- asigurat de la bugetul de stat prin Legea bugetului de stat pe
anul 2010 nr. 11/2010
|
956.259
|
ANEXA Nr. 8 la actul adiţional pe anul 2010)
Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant
|
Valoarea proiectelor
|
Anul 2010
|
Suma totală (mii lei)
|
1.843.580
|
ANEXA Nr. 2
Act adiţional pe anul 2010 la Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Comerciale REGIOTRANS - S.R.L.
Incheiat între:
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
numele statului, şi
Societatea Comercială REGIOTRANS - S.R.L., denumită în
continuare Regiotrans - S.R.L, în calitate de operator de
transport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi 39 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române
şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, înţeleg să încheie prezentul act
adiţional, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1)şi (2) din Contractul
de servicii publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Comerciale
REGIOTRANS - S.R.L., după cum urmează:
Art. I. - La articolul 3 alineatul (5), după litera e)
se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
,,f) informarea călătorilor în toate cazurile de
întârziere, atât în staţii, cât şi în trenuri, de îndată ce astfel de
informaţii sunt disponibile."
Art. II. - La articolul 11, alineatul (2) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(2) Valoarea compensaţiei unitare anuale necesară a se
asigura de la bugetul de stat ca diferenţă între veniturile obţinute prin
aplicarea tarifelor stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi
costurile reale de transport se cuantifică la 21,67 lei/tren-km pentru anul
2010. Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor
realizate din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 6."
Art. III. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 4 la contractul de servicii publice al Regiotrans - S.R.L. se
modifică şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 1 la prezentul act
adiţional.
Art. IV. - Anexa nr. 5 la contractul de servicii
publice al Regiotrans - S.R.L. se modifică şi va avea conţinutul prevăzut în
anexa nr. 2 la prezentul act adiţional.
Art. V. - Anexa nr. 6 la contractul de servicii publice
al Regiotrans - S.R.L. se modifică şi va avea conţinutul prevăzut în anexa nr.
3 la prezentul act adiţional.
Art. VI. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 7 la contractul de servicii publice al Regiotrans - S.R.L. se
modifică şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 4 la prezentul act
adiţional.
Art. VII. -Anexa nr. 8 la contractul de servicii
publice al Regiotrans - S.R.L. se modifică şi va avea conţinutul prevăzut în
anexa nr. 5 la prezentul act adiţional.
Art. VIII. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 9 la contractul de servicii publice al Regiotrans - S.R.L. se
modifică şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 6 la prezentul act
adiţional.
Art. IX. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 10 la contractul de servicii publice al Regiotrans - S.R.L. se
modifică şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 7 la prezentul act
adiţional.
Art. X. -Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din
prezentul act adiţional.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministru,
..................................................................
Societatea Comercială REGIOTRANS - S.R.L.
Director general,
..................................................................
ANEXA Nr. 1 la actul adiţional pe anul 2010
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai
activităţii de transport feroviar de călători
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Tren km (mii)
|
8.081,111
|
Călători km (mii)
|
173.000
|
ANEXA Nr. 21) la actul adiţional pe anul 2010
Lista completă a trenurilor de călători ce
reprezintă pachetul minim social pe anul 2010 care face obiectul contractelor
de servicii publice
Trenuri cu circulaţie regulată
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanta (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr, zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an
(col 5 x col 7)
|
0
|
1
|
2
|
3 3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
1
|
Alba Iulia - Sibiu
|
92,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
1 85,20
|
67.598,00
|
|
Total
|
|
2
|
185,20
|
67.598,00
|
2
|
Braşov - Constanţa
|
391,30
|
accelerat
|
Z*
|
230
|
2
|
782,60
|
1 79.998,00
|
|
Total
|
|
2
|
782,60
|
179.998,00
|
3
|
Braşov - Gheorghieni
|
150,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
300,60
|
109.719,00
|
|
Total
|
|
2
|
300,60
|
109.719,00
|
4
|
Braşov - Miercurea Ciuc
|
95,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
95,00
|
34.675,00
|
|
Total
|
|
1
|
95,00
|
34.675,00
|
5
|
Bucureşti N Gr.A - Braşov
|
166,30
|
accelerat
|
Z*
|
135
|
2
|
332,60
|
44.901,00
|
|
Total
|
|
2
|
332.60
|
44.901,00
|
6
|
Bucureşti N Gr.A - Floreşti Prahova
|
77,50
|
accelerat
|
Z*
|
135
|
2
|
155,00
|
20.925,00
|
|
Total
|
|
2
|
155.00
|
20.925,00
|
7
|
Miercurea Ciuc-Sfântu Gheorghe
|
62,90
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
62,90
|
22.958,50
|
|
Total
|
|
1
|
62,90
|
22.958,50
|
8
|
Ploieşti Vest - Braşov
|
107,40
|
accelerat
|
Z*
|
100
|
1
|
107,40
|
10.740,00
|
|
Total
|
|
1
|
107,40
|
10.740,00
|
9
|
Ploieşti Vest - Iaşi
|
349,00
|
accelerat
|
Z*
|
150
|
2
|
698,00
|
104.700,00
|
|
Total
|
|
2
|
698,00
|
104.700,00
|
10
|
Roşiori Nord - Alexandria
|
33,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
67,60
|
24.674,00
|
|
Total
|
|
2
|
67,60
|
24.674,00
|
11
|
Roşiori Nord - Caracal
|
55,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
110,60
|
40.369,00
|
|
Total
|
|
2
|
110,60
|
40.369,00
|
12
|
Sibiu - Blaj
|
74,90
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
299,60
|
109.354,00
|
|
Total
|
|
4
|
299,60
|
109.354,00
|
13
|
Sibiu - Sighişoara
|
93,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
374,80
|
136.802,00
|
|
Total
|
|
4
|
374,80
|
136.802,00
|
14
|
Braşov - Cluj Napoca
|
329,60
|
accelerat
|
Z*
|
150
|
2
|
659,20
|
98.880,00
|
|
Total
|
|
2
|
659,20
|
98.880,00
|
15
|
Sibiu - Copşa Mică
|
44,90
|
accelerat
|
Z*
|
150
|
2
|
89,80
|
13.470,00
|
|
Total
|
|
2
|
89,80
|
13.470,00
|
16
|
Braşov - Timişoara Nord
|
474,30
|
accelerat
|
Z*
|
200
|
2
|
948,60
|
189.720,00
|
|
Total
|
|
2
|
948,60
|
189.720,00
|
TOTAL tren- km Secţii interoperabile
|
5.269,50
|
1.209.483,50
|
1) Anexa nr. 2 este
reprodusă în facsimil.
Secţii neinteroperabile (închiriate)
Nr.
crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distant a (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an
(col 5 x col 7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
1
|
Bistriţa Nord - Alba Iulia
|
183,70
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
367,40
|
134.101.00
|
|
Total
|
|
2
|
367,40
|
134.101,00
|
2
|
Breţcu - Braşov
|
98,30
|
personal
|
Z
|
365
|
l
|
98,30
|
35.879,50
|
|
Total
|
|
1
|
98,30
|
35.879,50
|
3
|
Breţcu - Sfântu Gheorghe
|
66,20
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
662,00
|
241.630,00
|
|
Total
|
|
10
|
662,00
|
241,630,00
|
4
|
Buziaş - Jamu Mare
|
56,20
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
449,60
|
164.104,00
|
|
Total
|
|
S
|
449,60
|
164.104,00
|
5
|
Cenad - Timişoara Nord
|
75,20
|
personal
|
Z
|
365
|
9
|
676,80
|
247.032.00
|
|
Total
|
|
9
|
676,80
|
247.032,00
|
6
|
Ciacova - Giera
|
24,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
49,80
|
18.177,00
|
|
Total
|
|
2
|
49,80
|
18.177,00
|
7
|
Copşa Mica - Odorhei
|
96,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
96,00
|
35.040.00
|
|
Total
|
|
1
|
96,00
|
35.040,00
|
8
|
Corabia - Caracal
|
41,50
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
498,00
|
181.770,00
|
|
Total
|
|
12
|
498,00
|
181.770,00
|
9
|
Criştur - Sighişoara
|
21,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
42,80
|
15 622,00
|
|
Total
|
|
2
|
42,80
|
15.622,00
|
10
|
Cruceni - Timişoara Nord
|
48,90
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
489,00
|
178.485,00
|
|
Total
|
|
10
|
489,00
|
178.485,00
|
11
|
Cugir - Alba Iulia
|
37,10
|
personal
|
Z
|
365
|
11
|
408,10
|
148956,50
|
|
Total
|
|
11
|
408,10
|
148.956,50
|
12
|
Dorohoi - Botoşani
|
37,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
222,00
|
81.030,00
|
|
Total
|
|
6
|
222,00
|
81.030,00
|
13
|
Gătaia - Buziaş
|
31,70
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
126,80
|
46.282,00
|
|
Total
|
|
4
|
126,80
|
46.282,00
|
14
|
Gătaia - Jamu Mare
|
24,50
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
147,00
|
53.655,00
|
|
Total
|
|
6
|
147,00
|
53.655,00
|
15
|
Gătaia - Jebel
|
27,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
54,80
|
20.002,00
|
|
Total
|
|
2
|
54,80
|
20.002,00
|
16
|
Gătaia - Reşiţa Nord
|
43,30
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
259,80
|
94.827,00
|
|
Total
|
|
6
|
259,80
|
94.827,00
|
17
|
Gătaia - Voiteni
|
18,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
36,40
|
13.286.00
|
|
Total
|
|
2
|
36,40
|
13.286,00
|
18
|
Gătaia - Timişoara Nord
|
51,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
102,80
|
37.522,00
|
|
Total
|
|
2
|
102,80
|
37.522,00
|
19
|
Giera - Jebel
|
33,10
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
397,20
|
144.978,00
|
|
Total
|
|
12
|
397,20
|
144.978,00
|
20
|
Grăniceri Hm, - Nădab
|
19,70
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
236,40
|
86.286,00
|
|
Total
|
|
12
|
236,40
|
86.286,00
|
21
|
Iaşi - Dorohoi
|
154,10
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
1.541.00
|
562.465.00
|
|
Total
|
|
10
|
1.541,00
|
562.465,00
|
22
|
Intorsura Buzăului - Braşov
|
36,50
|
personal
|
Z
|
365
|
14
|
5 1 l ,00
|
186.515.00
|
|
Total
|
|
14
|
511,00
|
186.515,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
23
|
Hârlău - Iaşi
|
63,80
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
638,00
|
232.870,00
|
|
Total
|
|
10
|
638,00
|
232.870,00
|
24
|
Leorda - Dorohoi
|
21,50
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
86,00
|
3 1.390.00
|
|
Total
|
|
4
|
86,00
|
31.390,00
|
25
|
Lovrin - Jimbolia
|
27,30
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
273,00
|
99.645.00
|
|
Total
|
|
10
|
273,00
|
99.645,00
|
26
|
Lovrin - Nerău
|
27,30
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
109,20
|
39.858.00
|
|
Total
|
|
4
|
1 09.20
|
39.858,00
|
27
|
Lovrin - Periam
|
16,00
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
32,00
|
11.680,00
|
|
Total
|
|
2
|
32,00
|
11.680,00
|
28
|
Lovrin - Timişoara Nord via Ronat
|
65,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
131.00
|
47.815.00
|
|
Total
|
|
2
|
131,00
|
47.815,00
|
29
|
Luduş - Bistriţa Nord
|
110,50
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
33 1,50
|
120.997,50
|
|
Total
|
|
3
|
331.50
|
120.997,50
|
30
|
Miceştii de Câmpie -Bistriţa Nord
|
50,60
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
101,20
|
36.938,00
|
|
Total
|
|
2
|
101,20
|
36.938,00
|
31
|
Nădlac - Arad
|
52,30
|
personal
|
Z
|
365
|
16
|
836,80
|
305.432.00
|
|
Total
|
|
16
|
836,80
|
305.432,00
|
32
|
Nerău - Timişoara Nord via Sânandrei
|
92,80
|
personal
|
Z
|
365
|
7
|
649,60
|
237.104.00
|
|
Total
|
|
7
|
649,60
|
237.104,00
|
33
|
Odorhei - Criştur
|
25,80
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
5 1.60
|
18.834.00
|
|
Total
|
|
2
|
51.60
|
18.834.00
|
34
|
Odorhei - Sighişoara
|
47,20
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
377,60
|
137.824.00
|
|
Total
|
|
8
|
377,60
|
137.824,00
|
35
|
Oraviţa - Berzovia
|
58,90
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
589,00
|
214.985,00
|
|
Total
|
|
10
|
589,00
|
214.985,00
|
36
|
Periam - Arad
|
48,10
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
48,10
|
17.556,50
|
|
Total
|
|
1
|
48,10
|
17.556,50
|
37
|
Periam - Nerău
|
43,30
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
86,60
|
3 1.609,00
|
|
Total
|
|
2
|
86,60
|
31.609,00
|
38
|
Periam - Timişoara Nord via Sânandrei
|
49,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
99,00
|
36 135,00
|
|
Total
|
|
2
|
99,00
|
36.135,00
|
39
|
Periam - Valcani
|
39,20
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
39,20
|
14.308,00
|
|
Total
|
|
1
|
39,20
|
14.308,00
|
40
|
Praid - Blaj
|
113,40
|
personal
|
Z
|
365
|
10
|
1.134,00
|
413.910,00
|
|
Total
|
|
10
|
1.134,00
|
413.910,00
|
41
|
Praid - Târnăveni
|
75,40
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
150,80
|
55.042.00
|
|
Total
|
|
2
|
150,80
|
55.042,00
|
42
|
Reşiţa Nord - Timişoara Nord
|
94,70
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
757,60
|
276.524,00
|
|
Total
|
|
8
|
757,60
|
276.524,00
|
43 44
|
Sanicolau Mare - Arad
|
66,30
|
personal
|
Z
|
365
|
9
|
596,70
|
217.795,50
|
|
Total
|
|
9
|
596,70
|
217.795,50
|
Sanicolau Mare - Cenad
|
12,30
|
personal
|
Z
|
365
|
l
|
12.30
|
4.489.50
|
|
Total
|
|
1
|
12,30
|
4.489,50
|
45
|
Sanicolau Mare - Jimbolia
|
43,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
86.40
|
3 1.536.00
|
|
Total
|
|
2
|
86,40
|
31.536,00
|
46
|
Sanieolau Mare - Timişoara Nord
|
62,90
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
125,80
|
45 917,00
|
|
Total
|
|
2
|
125,80
|
45.917,00
|
47
|
Sanicolau Mare - Valcani
|
21,00
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
252.00
|
91 980.00
|
|
Total
|
|
12
|
252,00
|
91.980,00
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
48
|
Sărmăşel - Bistriţa Nord
|
66,30
|
personal
|
Z
|
365
|
3
|
198,90
|
72.598,50
|
|
Total
|
|
3
|
198,90
|
72.598,50
|
49
|
Sărmăşel - Luduş
|
44,20
|
personal
|
Z
|
365
|
5
|
221,00
|
80.665,00
|
|
Total
|
|
5
|
221,00
|
80.665,00
|
50
|
Târnăveni - Blaj
|
38,00
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
228,00
|
83.220,00
|
|
Total
|
|
6
|
228,00
|
83.220,00
|
51
|
Târnăveni - Câmpu Libertăţii
|
40,40
|
personal
|
Z
|
365
|
6
|
242,40
|
88.476,00
|
|
Total
|
|
6
|
242,40
|
88.476,00
|
52
|
Târgu Secuiesc - Sfantu Gheorghe
|
44,50
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
89,00
|
32.485,00
|
|
Total
|
|
2
|
89,00
|
32.485,00
|
53
|
Timişoara Nord - Lovrin
|
47,00
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
47,00
|
17.155,00
|
|
Total
|
|
1
|
47,00
|
17.155,00
|
54
|
Truşeşti - Iaşi
|
96,20
|
personal
|
Z
|
365
|
2
|
192,40
|
70.226,00
|
|
Total
|
|
2
|
192,40
|
70.226,00
|
55
|
Valcani - Arad
|
87,30
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
87,30
|
31.864,50
|
|
Total
|
|
1
|
87,30
|
31.864,50
|
56
|
Vasiova - Gătaia
|
28,70
|
personal
|
Z
|
365
|
1
|
28,70
|
10.475,50
|
|
Total
|
|
1
|
28,70
|
10.475,50
|
57
|
Voiteni - Reşiţa Nord
|
61,50
|
personal
|
Z
|
365
|
4
|
246,00
|
89.790,00
|
|
Total
|
|
4
|
246,00
|
89.790,00
|
58
|
Zărneşti - Braşov
|
27,00
|
personal
|
Z
|
365
|
28
|
756,00
|
275.940,00
|
|
Total
|
|
28
|
756,00
|
275.940,00
|
59
|
Zlatna H - Alba Iulia
|
42,50
|
personal
|
Z
|
365
|
8
|
340,00
|
124.100,00
|
|
Total
|
|
8
|
340,00
|
124.100,00
|
60
|
Zimnicea - Alexandria
|
44,10
|
personal
|
Z
|
365
|
12
|
529,20
|
193.158,00
|
|
Total
|
|
12
|
529,20
|
193.158,00
|
61
|
Dolhasca - Fălticeni hcv
|
25,80
|
personal
|
Z*
|
306
|
6
|
154,80
|
47.368,80
|
|
Total
|
|
6
|
154,80
|
47.368,80
|
62
|
Târgu Neamţ - Paşcani
|
30,60
|
personal
|
Z*
|
306
|
4
|
122,40
|
37.454,40
|
personal
|
D
|
263
|
2
|
61,20
|
16.095,60
|
personal
|
E
|
220
|
2
|
61,20
|
13.464.00
|
|
Total
|
|
8
|
244,80
|
67.014,00
|
63
|
Roman - Buhaieşti
|
71,30
|
personal
|
Z*
|
306
|
4
|
285,20
|
87.271,20
|
|
Total
|
|
4
|
285,20
|
87.271,20
|
TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile
(închiriate)
|
18.958,70
|
6.871.627,50
|
TOTAL GENERAL SERVICIU PUBLIC SOCIAL
|
24.228,20
|
8.081.111,00
|
LEGENDĂ * = Regim de
circulaţie (coloana 4 din tabele)
A Nu circulă sâmbătă, duminică şi de sărbători legale.
B Nu circulă de sărbători legale.
D Nu circulă sâmbătă sau duminică.
E Nu circulă sâmbătă, duminică.
F Circulă sâmbătă, duminică.
G Nu circulă sâmbătă sau duminică şi de sărbători
legale.
J Circulă vineri, sâmbătă, duminică.
R Circulă o dată pe săptămână, în perioada 18 iunie
2010-4 septembrie 2010.
S Circulă vineri, duminică.
U Circulă o dată pe săptămână.
Z Circulă zilnic.
Z* Circulă zilnic, începând cu o anumită dată.
ANEXA Nr. 3 la actul adiţional pe anul 2010
Lista programelor prioritare
Nr. crt.
|
Denumirea programului prioritar
|
1.
|
Program de dotare cu rame electrice şi automotoare
|
2.
|
Program de achiziţie şi modernizare a locomotivelor pentru
transportul de călători
|
3.
|
Program de achiziţie şi modernizare a vagoanelor de călători
|
4.
|
Program de implementare a sistemului electronic de vânzare şi
rezervare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern şi internaţional,
urmărind achiziţii soft şi echipamente, dezvoltarea şi mentenanţa acestora,
precum şi perfecţionarea profesională a personalului comercial.
|
ANEXA Nr. 4 la actul adiţional pe anul 2010
Costul prestaţiilor
|
Costurile de transport
|
Anul 2010
|
Suma (mii lei)
|
193.469,25
|
ANEXA Nr. 5 la actul adiţional pe anul 2010
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru pachetul
minim social şi politica tarifară
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Venituri (mii lei)
|
18.300
|
ANEXA Nr. 6 la actul adiţional pe anul 2010
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
|
Aferent anului 2010 (mii lei)
|
Compensaţia anuală necesară, din care:
|
175.109,25
|
- asigurat de la bugetul de stat prin
Legea bugetului de stat pe anul 2010
nr. 11/2010
|
113.593,35
|
ANEXA Nr. 7 la actul adiţional pe anul 2010
Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant
|
Valoarea proiectelor
|
Anul 2010
|
Suma totală (mii lei)
|
21.148
|
ANEXA Nr. 3
Act adiţional pe anul 2010 la Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Comerciale REGIONAL - S.R.L.
Incheiat între:
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
numele statului, şi Societatea Comercială REGIONAL - S.R.L., denumită în
continuare Regional, în calitate de operator de transport feroviar, în
concordanţă cu prevederile art. 38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea
Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
înţeleg să încheie prezentul act adiţional, cu
respectarea prevederilor art. 14 alin. (1)şi (2) din Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Comerciale REGIONAL - S.R.L.,
după cum urmează:
Art. I. - La articolul 3 alineatul (5), după litera d)
se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
,,e) informarea călătorilor în toate cazurile de
întârziere, atât în staţii, cât şi în trenuri, de îndată ce astfel de
informaţii sunt disponibile."
Art. II. - La articolul 11, alineatul (2) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(2) Valoarea compensaţiei unitare anuale necesară a se
asigura de la bugetul de stat ca diferenţă între veniturile obţinute prin
aplicarea tarifelor stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi
costurile reale de transport se cuantifică la 22,35 lei/tren-km pentru anul
2010. Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor
realizate din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 5."
Art. III. - Valorile prevăzute pentru anul 2010
din anexa nr. 4 la contractul de servicii publice al Regional - S.R.L. se
modifică şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 1 la prezentul act
adiţional.
Art. IV. - Anexa nr. 5 la contractul de servicii
publice al Regional - S.R.L. se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul act
adiţional.
Art. V. -Valorile prevăzute pentru anul 2010 din anexa
nr. 7 la contractul de servicii publice al Regional - S.R.L. se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 3 la prezentul act adiţional.
Art. VI. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 8 la contractul de servicii publice al Regional - S.R.L. se modifică
şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 4 la prezentul act adiţional.
Art. VII. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 9 la contractul de servicii publice al Regional - S.R.L. se modifică
şi se înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 5 la prezentul act adiţional.
Art. VIII. - Anexele nr. 1-5 fac parte
integrantă din prezentul act adiţional.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministru,
........................................................................
Pentru Societatea Comercială REGIONAL - S.R.L.
Director general,
........................................................................
ANEXA Nr. 1 la actul adiţional pe anul 2010
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai
activităţii de transport feroviar de călători
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Tren km (mii)
|
1.023,044
|
Călători km (mii)
|
16.364
|
ANEXA Nr. 21) la actul adiţional pe anul
2010
Lista completă a trenurilor de călători ce
reprezintă pachetul minim social pe anul 2010 care face obiectul contractelor
de servicii publice
Trenuri cu circulaţie regulată
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanţa (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an (coI5 x col7)
|
0.00
|
1.00
|
2.00
|
3.00
|
4*
|
5.00
|
6.00
|
7.00
|
8.00
|
1,00
|
Bistriţa Nord - Năsaud
|
63,50
|
personal
|
Z
|
365,00
|
2,00
|
127,00
|
46.355,00
|
|
Total
|
|
2,00
|
127,00
|
46.355,00
|
2,00
|
Ciumeghiu - Carei
|
146,40
|
personal
|
Z*
|
320,00
|
2,00
|
292,80
|
93.696,00
|
|
Total
|
|
2,00
|
292,80
|
93.696,00
|
3,00
|
Oradea - Zalău Nord
|
185,10
|
personal
|
Z*
|
320,00
|
2,00
|
370,20
|
118.464,00
|
|
Total
|
|
2,00
|
370,20
|
118.464,00
|
TOTAL tren- km Secţii interoperabile
|
790,00
|
258515,00
|
Sectii neinteroperabile (închiriate)
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanţa (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an (coI5 xcol7)
|
0.00
|
1.00
|
2.00
|
3.00
|
4*
|
5.00
|
6.00
|
7.00
|
8.00
|
1,00
|
Bistriţa Bârgaului hcv. -Bistriţa Nord
|
29,60
|
personal
|
Z
|
365,00
|
10,00
|
296,00
|
108.040,00
|
|
Total
|
|
10,00
|
296,00
|
108.040,00
|
2,00
|
Holod - Oradea
|
94,30
|
personal
|
Z
|
365,00
|
4,00
|
377,20
|
137.678,00
|
|
Total
|
|
4,00
|
377,20
|
137.678,00
|
3,00
|
Holod - Salonta
|
55,10
|
personal
|
Z
|
365,00
|
2,00
|
110,20
|
40.223,00
|
|
Total
|
|
2,00
|
110,20
|
40.223,00
|
4,00
|
Vaşcau - Holod
|
55,70
|
personal
|
Z
|
365,00
|
8,00
|
445,60
|
162.644,00
|
|
Total
|
|
8,00|
|
445,60
|
162.644,00
|
5,00
|
Bixad Hm. - Satu Mare
|
51,80
|
personal
|
Z
|
365,00
|
10,00
|
518,00
|
189.070,00
|
|
Total
|
|
10,00
|
518,00
|
189.070,00
|
6,00
|
Negreşti Oaş - Satu Mare
|
45,40
|
personal
|
Z
|
365,00
|
2,00
|
90,80
|
33.142,00
|
|
Total
|
|
2,00
|
90,80
|
33.142,00
|
7,00
|
Negreşti Oaş - Bixad
|
6,40
|
personal
|
Z
|
365,00
|
2,00
|
12,80
|
4.672,00
|
|
Total
|
|
2,00
|
12,80
|
4.672,00
|
8,00
|
Rodna Veche Hm. -Nasaud
|
40,40
|
personal
|
Z
|
365,00
|
4,00
|
161,60
|
58.984,00
|
|
Total
|
|
4,00
|
161,60
|
58.984,00
|
9,00
|
Rodna Veche Hm, -Ilva Mica
|
20,60
|
personal
|
Z
|
365,00
|
4,00
|
82,40
|
30.076,00
|
|
Total
|
|
4,00
|
82,40
|
30.076,00
|
TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile
(inchiriate)
|
2094,60
|
764.529,00
|
TOTAL GENERAL SERVICIU PUBLIC SOCIAL
|
2884,60
|
1.023.044,00
|
LEGENDĂ
* = Regim de circulaţie (coloana 4 din tabele)
Z Circulă zilnic.
Z* zilnic începând cu 15 februarie 2010.
1) Anexa nr. 2 este
reprodusă în facsimil.
ANEXA Nr. 3 la actul adiţional pe anul 2010
Costul prestaţiilor
|
Anul 2010
|
Suma (mii lei)
|
23.381
|
ANEXA Nr. 4 la actul adiţional pe anul 2010
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Venituri (mii lei)
|
1.685
|
ANEXA Nr. 5 la actul adiţional pe anul 2010
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
|
Aferent anului 2010 (mii lei)
|
Compensaţia anuală necesară, din care:
|
22.865,05
|
- asigurat de la bugetul de stat prin Legea bugetului de stat pe
anul 2010 nr. 11/2010
|
14.380,57
|
ANEXA Nr. 4
Act adiţional pe anul 2010 la Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Comerciale SERVTRANS INVEST - S.A.
Incheiat între:
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
numele statului, şi
Societatea Comercială SERVTRANS INVEST - S.A., denumită
în continuare Servtrans, în calitate de operator de transport feroviar,
în concordanţă cu prevederile art. 38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi
reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
înţeleg să încheie prezentul act adiţional, cu
respectarea prevederilor art. 14 alin. (1)şi (2) din Contractul de servicii
publice pentru perioada 2008-2011 al Societăţii Comerciale SERVTRANS INVEST -
S.A., după cum urmează:
Art. I. - La articolul 3 alineatul (4), după litera d)
se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
,,e) informarea călătorilor în toate cazurile de
întârziere, atât în staţii, cât şi în trenuri, de îndată ce astfel de
informaţii sunt disponibile."
Art. II. - La articolul 11, alineatul (2) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(2) Valoarea compensaţiei unitare anuale necesară a se
asigura de la bugetul de stat ca diferenţă între veniturile obţinute prin
aplicarea tarifelor stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi
costurile reale de transport se cuantifică la 24,22 lei/tren-km pentru anul
2010. Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor
realizate din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 5."
Art. III. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 3 la contractul de servicii publice al Servtrans se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 1 la prezentul act adiţional.
Art. IV. - Anexa nr. 4 la contractul de servicii
publice al Servtrans se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul act adiţional.
Art. V. -Valorile prevăzute pentru anul 2010 din anexa
nr. 6 la contractul de servicii publice al Servtrans se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 3 la prezentul act adiţional.
Art. VI. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 7 la contractul de servicii publice al Servtrans se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 4 la prezentul act adiţional.
Art. VII. - Valorile prevăzute pentru anul 2010 din
anexa nr. 8 la contractul de servicii publice al Servtrans se modifică şi se
înlocuiesc cu valorile din anexa nr. 5 la prezentul act adiţional.
Art. VIII. - Anexele nr. 1-5 fac parte
integrantă din prezentul act adiţional.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministru,
........................................................................
Pentru Societatea Comercială SERVTRANS INVEST - S.A.
Director general,
........................................................................
ANEXA Nr. 1 la actul adiţional pe anul 2010
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai
activităţii de transport feroviar de călători
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Tren km (mii)
|
230,5705
|
Călători km (mii)
|
2.400
|
ANEXA Nr. 2 la actul adiţional pe anul 2010
Lista trenurilor de călători incluse în pachetul
minim social
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanta (km)
|
Rang tren
|
Regim de circulaţie
|
Nr. zile circulate într-un an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km x zi
|
Tren km x an
|
1.
|
Costeşti-Piteşti*)
|
21,80
|
personal
|
zilnic
|
365
|
4
|
87,20
|
31.828,00
|
Total
|
4
|
87,20
|
31.828,00
|
TOTAL tren x km serviciu public social
secţii interoperabile
|
87,20
|
31.828,00
|
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanta (km)
|
Rang tren
|
Regim de circulaţie
|
Nr. zile circulate într-un an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km x zi
|
Tren km x an
|
1.
|
Roşiori Nord-Costeşti
|
63,50
|
personal
|
zilnic
|
365
|
4
|
254,00
|
92.710,00
|
Total
|
4
|
254,00
|
92.710,00
|
2.
|
Roşiori Nord-Miroşi
|
36,50
|
personal
|
zilnic
|
365
|
1
|
36,50
|
13.322,50
|
Total
|
1
|
36,50
|
13.322,50
|
3.
|
Roşiori Nord-Costeşti*)
|
63,50
|
personal
|
zilnic
|
365
|
4
|
254,00
|
92.710,00
|
Total
|
4
|
254,00
|
92.710,00
|
TOTAL trenxkm serviciu
public social secţii neinteroperabile
|
544,50
|
198.742,50
|
TOTAL GENERAL tren x km
serviciu public social
|
631,70
|
230.570,50
|
*) Ruta de circulaţie a acestor trenuri este Roşiori
Nord-Piteşti, dar secţia este neinteroperabilă pe distanţa Costeşti-Roşiori
Nord şi interoperabilă pe distanta Costesti-Piteşti.
ANEXA Nr. 3 la actul adiţional pe anul 2010
Costul prestaţiilor de transport feroviar de
călători
|
Costurile de transport
|
Anul 2010
|
Suma (mii lei)
|
5.500
|
ANEXA Nr. 4 la actul adiţional pe anul 2010
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Venituri (mii lei)
|
180
|
ANEXA Nr. 5 la actul adiţional pe anul 2010
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
|
Aferent anului 2010 (mii lei)
|
Compensaţia anuală necesară, din care:
|
5.586
|
- asigurat de la bugetul de stat prin Legea bugetului de stat pe
anul 2010 nr. 11/2010
|
3.241,05
|
ANEXA Nr. 5
CONTRACTUL DE SERVICII PUBLICE
pentru perioada 2010-2011 al Societăţii Comerciale
„Transferoviar Grup" - S.A.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Părţile contractante
Prezentul contract de servicii publice pentru perioada
2010-2011 se încheie între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
numele statului, şi Societatea Comercială „Transferoviar Grup" - S.A.,
denumită în continuare Transferoviar Grup, în calitate de operator de
transport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi 39 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române
şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
ARTICOLUL 2
Obiectul şi durata contractului de servicii publice
(1) Prezentul contract de servicii publice stabileşte
obligaţiile reciproce ale Transferoviar Grup şi ale Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii în vederea realizării serviciului public
social de transport feroviar de călători de către Transferoviar Grup.
(2) Prezentul contract de servicii publice se încheie
pentru perioada 2010-2011.
(3) Pentru secţiile neinteroperabile, prevederile
alin. (2) se aplică cu condiţia valabilităţii contractului de închiriere încheiat
cu Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
CAPITOLUL II
Obligaţii specifice ale părţilor pe perioada
2010-2011
ARTICOLUL 3
Obligaţii specifice ale Transferoviar Grup pe
perioada 2010-2011
(1) Pe durata de valabilitate a prezentului contract de
servicii publice, Transferoviar Grup se obligă să pregătească şi să pună în
circulaţie numărul şi categoriile de trenuri necesare pentru asigurarea
caracterului de serviciu public social pentru transportul feroviar public de
călători.
(2) Numărul minim şi categoriile de trenuri care vor
circula pe secţiile de circulaţie, care reprezintă pachetul minim social, se
pot modifica prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii,
pentru adaptarea la condiţiile concrete de piaţă sau la eventualele modificări
intervenite la starea tehnică a infrastructurii şi cu reglarea corespunzătoare
a compensaţiei acordate.
(3) Pe durata de valabilitate a prezentului contract de
servicii publice, Transferoviar Grup se obligă să pună la dispoziţia publicului
călător capacităţile de transport, în funcţie de evoluţia şi de cerinţele
pieţei.
(4) Oferta de servicii se structurează pe următoarele
categorii de trenuri:
a) accelerate;
b) personale.
(5) Transferoviar Grup va asigura publicului călător
următoarele tipuri de servicii:
a) transportul de călători în trafic intern cu trenuri
prevăzute în planul de mers al trenurilor, cu trenuri suplimentare sau cu
trenuri special comandate;
b) capacităţi de transport diferenţiate pe criterii de
confort şi de servicii: vagoane clasa I şi clasa a II-a, compartimentate şi
necompartimentate, automotoare clasa I şi clasa a II-a;
c) posibilitatea închirierii de vagoane de călători de
diverse tipuri şi categorii;
d) vânzarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie
de până la 30 de zile în trafic intern;
e) informarea călătorilor, în principalele staţii şi
trenuri, prin birourile proprii de informaţii, mass-media, web-site şi prin
personalul de tren, referitor la condiţiile de călătorie, tarife, oferte
comerciale, alte informaţii utile.
f) informarea călătorilor în toate cazurile de
întârziere, atât în staţii, cât şi în trenuri, de îndată ce astfel de
informaţii sunt disponibile.
(6) Facilităţile acordate de Transferoviar Grup, potrivit
reglementărilor în vigoare, pentru serviciile prestate anumitor categorii de
persoane sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(7) Transferoviar Grup va asigura pe toată durata
contractului de servicii publice condiţiile minime obligatorii privind viteza
comercială, confortul şi serviciile la bord, în funcţie de categoria trenului,
în condiţii normale de circulaţie. Condiţiile minime de confort în trafic
intern valabile pentru perioada 2010-2011 sunt prevăzute în anexa nr. 2. In
situaţiile în care restricţiile de viteză impuse de Compania Naţională de Căi
Ferate „C.F.R." - S.A., denumită în continuare C.F.R. - S.A., sau
posibilităţile de încadrare în grafic vor conduce la scăderea vitezelor
comerciale pe anumite sectoare din parcursul trenurilor, categoria trenurilor
va fi stabilită în funcţie de calitatea confortului şi a serviciilor oferite la
bord.
(8) Strategia de dezvoltare şi modernizare a
Transferoviar Grup va fi în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniul
transportului feroviar de călători şi va asigura condiţiile necesare pentru
îndeplinirea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.
(9) Transferoviar Grup se obligă ca prin politica de
marketing pe care o va promova să asigure satisfacerea cerinţei pieţei de
transport feroviar public de călători.
(10) Transferoviar Grup se obligă să promoveze o
politică tarifară corelată cu legislaţia în vigoare privind regimul tarifelor
pentru serviciile publice cu caracter social, precum şi cu evoluţia pieţei de
transport.
(11) Transferoviar Grup se obligă să acţioneze
permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane,
asigurând astfel un control permanent al costurilor reale de transport.
(12) Pentru utilizarea infrastructurii feroviare
publice, Transferoviar Grup va plăti pe bază de contract C.F.R. - S.A. tarifele
de utilizare a infrastructurii, care se stabilesc conform prevederilor legale.
(13) Prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului
contract nu poate fi întreruptă şi nici suspendată de Transferoviar Grup din
niciun motiv, excepţie făcând cazurile de forţă majoră prevăzute de lege. In
oricare dintre situaţii, activitatea trebuie reluată în cel mai scurt timp cu
putinţă.
(14) Principalele proiecte de investiţii necesare a se
promova pentru transportul feroviar public de călători în perioada 2010- 2011
sunt prevăzute în anexa nr. 3.
ARTICOLUL 4
Obligaţiile specifice ale Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii
(1) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va
aloca lunar sumele compensatorii pentru Transferoviar Grup, ca diferenţă între
tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi costurile
reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit cuprinsă între 3% şi 5%
din costul respectiv, prevăzute prin bugetul de venituri şi cheltuieli, şi cu
încadrarea în sumele aprobate pentru această destinaţie prin legea bugetului de
stat, urmând ca până la data de 31 ianuarie a anului următor societatea să
prezinte Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii dovada efectuării
pachetului minim social ce îi revenea, confirmată de C.F.R. - S.A.
(2) Pentru facilităţile de călătorie acordate,
potrivit legii, anumitor categorii de persoane, Transferoviar Grup va primi
sume compensatorii conform documentelor justificative prezentate de aceasta, în
limita sumelor alocate în bugetul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii cu această destinaţie.
ARTICOLUL 5
Parametrii de performanţă ai Transferoviar Grup pe
perioada 2010-2011
Indicatorii de cantitate şi calitate ai activităţii de
transport feroviar de călători privind funcţionarea Transferoviar Grup pentru
anul 2010 şi estimaţi pentru perioada 2010-2011 sunt prevăzuţi în anexa nr. 4.
ARTICOLUL 6
Lista trenurilor de călători incluse în pachetul
minim social
(1) Numărul trenurilor de călători, pe fiecare
categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară de către Transferoviar Grup
este inclus în pachetul minim social aprobat prin contractul de activitate al
Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A. conform legii şi este prevăzut în
anexa nr. 5.
(2) In scopul adaptării la cerinţele concrete de piaţă
ale serviciului public social de transport feroviar de călători, Transferoviar
Grup poate face modificări în lista prevăzută la alin. (1), cu respectarea
instrucţiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren
în/din circulaţie şi fără a depăşi volumul total de tren-km din listă.
ARTICOLUL 7
Lista programelor prioritare
Principalele programe prioritare de dezvoltare,
modernizare şi investiţii ale Transferoviar Grup pentru perioada de
valabilitate a prezentului contract sunt prevăzute în anexa nr. 6.
ARTICOLUL 8
Principalele elemente de cheltuieli necesare pentru
asigurarea pachetului minim social
Principalele elemente de cheltuieli utilizate pentru
determinarea costurilor transportului public feroviar de călători sunt:
cheltuieli cu utilizarea infrastructurii feroviare, cheltuieli cu combustibilul
şi lubrifianţii, cheltuieli cu energia electrică, cheltuieli cu reparaţiile,
cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu amortizarea, alte cheltuieli de
exploatare, asigurarea călătorilor. Acestea se dimensionează de Transferoviar
Grup, corelat cu programul de transport, şi se aprobă prin bugetul de venituri
şi cheltuieli al societăţii, potrivit prevederilor legale.
ARTICOLUL 9
Costul prestaţiilor
(1) Costurile de transport estimate pentru
realizarea serviciilor publice în perioada 2010-2011 sunt cele prevăzute în
anexa nr. 7.
(2) Transferoviar Grup va stabili costurile
suplimentare ca urmare a efectuării lucrărilor de reabilitare a
infrastructurii, precum şi efectul asupra traficului, prin scăderea
veniturilor, prezentând distinct această estimare pentru compensare în cadrul
metodologiei prevăzute la art. 11.
ARTICOLUL 10
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
(1) Transferoviar Grup poate, după caz, să
stabilească în condiţiile legii şi să adapteze la condiţiile pieţei tarifele
pentru transportul feroviar public de călători şi alte prestaţii şi servicii
din domeniul său de activitate, în scop comercial, în vederea menţinerii,
sporirii sau creării unui anumit trafic în transportul de călători.
(2) Veniturile estimate pentru perioada 2010-2011 au
fost stabilite plecând de la nivelul indicatorului „călători-km" prognozat
pentru această perioadă la art. 5. Veniturile estimate sunt prevăzute în anexa
nr. 8.
ARTICOLUL 11
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
(1) Metodologia de calcul şi nivelul sumelor
lunare necesare pentru acoperirea serviciului public social, ca diferenţă între
tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi costurile
reale de transport, la care se adaugă cota de profit cuprinsă între 3% şi 5%,
se stabilesc în conformitate cu normele privind fundamentarea, acordarea şi
justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi
desfăşurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi cu Hotărârea Guvernului nr.
2.408/2004 privind metodologia de acordare de la bugetul de stat şi/sau de la
bugetele locale a diferenţei dintre tarife şi costuri în transportul feroviar
public de călători, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Valoarea compensaţiei unitare anuale necesară a se
asigura de la bugetul de stat ca diferenţă între veniturile obţinute prin
aplicarea tarifelor stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi
costurile reale de transport se cuantifică la 22,36 lei/tren-km pentru anul
2010. Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor
realizate din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 9.
(3) In cazuri bine justificate Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii va revizui compensaţia Transferoviar Grup în
vederea asigurării pachetului minim social stabilit prin prezentul contract.
ARTICOLUL 12
Obiective cu efect cuantificat în nivelul
veniturilor şi cheltuielilor
In vederea realizării programului de transport public
feroviar în condiţiile definite prin prezentul contract şi a asigurării
echilibrului economico-financiar al societăţii, consiliul de administraţie al
Transferoviar Grup va analiza permanent, va adopta şi va aproba, în condiţii
concrete raportate la evoluţia preţurilor şi tarifelor, obiective cu efect
cuantificat în nivelul veniturilor şi cheltuielilor.
ARTICOLUL 13
Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant
(1) Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant prevăzut în anexa nr. 10 se asigură din fonduri proprii şi din finanţări
externe şi se aprobă de către consiliul de administraţie, corelat cu normele tehnice
date de constructori şi cu reglementările specifice emise de Autoritatea
Feroviară Română.
(2) Valoarea fondurilor necesar a fi alocate pentru
perioada 2010-2011 pentru programul anual de modernizare şi achiziţii de
material rulant este prevăzută în anexa nr. 10.
ARTICOLUL 14
Regulile privind modificările la contract
(1) Modificările la prezentul contract de servicii
publice se fac cu acordul ambelor părţi, în condiţiile legii, în scopul
asigurării permanente a îmbunătăţirii standardului de calitate a serviciilor
publice cel puţin până la nivelul impus de legislaţia comunitară.
(2) Modificările la prezentul contract de servicii
publice se vor face ori de câte ori este nevoie, dar cel puţin o dată pe an, în
sensul prevăzut la alin. (1).
(3) Pentru evenimente de forţă majoră ce se vor
manifesta pe durata de valabilitate a prezentului contract, derularea
contractului se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în
fiecare situaţie.
ARTICOLUL 15
Răspunderea contractuală
(1) Părţile se obligă să execute prezentul
contract întocmai şi cu bună-credinţă.
(2) In cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute în
derularea contractului, părţile se vor întâlni pentru analiză şi soluţionare pe
cale amiabilă.
(3) In cazul conflictelor de muncă, greva este permisă
cu condiţia ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile
esenţiale, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, cu
satisfacerea necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale.
(4) Părţile se obligă să repare prejudiciul cauzat ca
urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere a
obligaţiilor contractului, care au fost făcute exclusiv din vina acestora.
ARTICOLUL 16
Forţa majoră
(1) Forţa majoră, conform prezentului contract,
reprezintă orice eveniment sau cauză, imprevizibil(ă) şi de neînlăturat,
produs(ă) fără vina părţilor contractante, ce nu a putut fi anticipat(ă) la
încheierea contractului şi care exonerează oricare dintre părţi de îndeplinirea
totală sau parţială a obligaţiilor ce decurg din prezentul contract.
(2) Partea care invocă forţa majoră va notifica imediat
în scris celeilalte părţi producerea sau terminarea evenimentului de forţă
majoră. Autoritatea competentă va confirma orice eveniment de forţă majoră,
menţionând circumstanţele producerii acestuia.
ARTICOLUL 17
Incetarea contractului
Prezentul contract de servicii publice încetează:
a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b) prin acordul de voinţă al părţilor semnatare,
potrivit legislaţiei în vigoare.
ARTICOLUL 18
Litigii
(1) Litigiile izvorâte din încheierea, executarea,
modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract se
rezolvă pe cale amiabilă.
(2) In cazul în care divergenţele nu se soluţionează pe
cale amiabilă, litigiile vor fi rezolvate de instanţele judecătoreşti
competente.
ARTICOLUL 19
Dispoziţii finale
Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul
contract de servicii publice.
Pentru Societatea Comercială „Transferoviar Grup"
- S.A.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ministru,
............................................................
Director general,
............................................................
ANEXA Nr. 1 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
LISTA
facilităţilor de călătorie aprobate prin acte
normative
Nr. crt.
|
Beneficiarul facilităţii
|
Facilitatea
|
Actul normativ
|
Cine distribuie legitimaţiile
|
Cine suportă
cheltuielile
pentru facilitate
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
1.
|
Eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la
victoria Revoluţiei
române din decembrie
1989
|
12 călătorii gratuite anual, clasa I, tren de
orice rang, cu însoţitor sau membri de familie
fără titular
|
Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările
ulterioare
|
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din
Decembrie 1989
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
2.
|
Persoanele
persecutate
din motive
politice
|
12 călătorii gratuite, anual, clasa I, tren de
orice rang, pe baza cuponului cu reducere
pentru transport, cu mai mulţi însoţitori sau
membri de familie
|
Decretul-lege
nr. 118/1990,
republicat
|
M.M.F.P.S., prin
Casa Naţională de
Pensii (Poşta
Română)
|
Bugetul de stat, prin M.M.F.P.S.
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
3.
|
Persoanele persecutate
din motive etnice
|
6 călătorii dus-întors, gratuite, anual,
clasa I, tren de orice rang, pe baza cuponului
cu reducere pentru transport, cu un singur
însoţitor sau un membru de familie
|
Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările
ulterioare
|
M.M.F.P.S., prin
Casa Naţională de
Pensii (Poşta
Română)
|
Bugetul de stat, prin M.M.F.P.S.
|
4.
|
Veteranii de război şi
urmaşii acestora
|
12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de
călătorii simple, în cursul unui an
calendaristic, clasa I ori a II-a, tren de orice
rang, cu mai mulţi însoţitori sau fără titular,
soţul/soţia ori altă persoană care îi reprezintă
interesele titularului, cu procură autentificată
|
Legea nr. 44/1994,
republicată, cu
modificările şi
completările
ulterioare
|
Asociaţiile veteranilor de război legal constituite
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
5.
|
Secretariatul
de Stat pentru
Persoanele cu
Handicap
|
12 călătorii dus-întors sau 6 călătorii dus-întors (în funcţie de
gradul de handicap) pe an calendaristic, clasa a II-a, tren accelerat, cu un
singur însoţitor şi asistentul personal, care poate circula singur
|
Legea nr. 448/2006,
republicată, cu
modificările şi
completările
ulterioare
|
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, prin
asociaţiile judeţene
|
Bugetul de stat,
prin consiliile
judeţene
|
6.
|
Elevii şi studenţii români şi elevii şi studenţii români din
afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român
|
50% reducere, tarif tren personal, clasa a II-a, abonamente
lunare cu număr nelimitat de
călătorii pentru elevi/studenţii cu cupoane -
50% reducere, tarif tren accelerat şi rapid,
clasa a II-a
|
Legea nr. 84/1995,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Hotărârea Guvernului nr. 309/1996, completată prin Hotărârea Guvernului nr.
1.367/2003 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.468/2005
|
C.F.R. Călători,
M.E.C.TS. distribuie
cupoanele cu 50%
reducere pentru
studenţi la trenurile
accelerat
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
7.
|
Pensionarii din
sistemul public
de pensii
|
6 călătorii simple cu 50% reducere, tarif tren
rapid, clasa a II-a, pe baza cuponului cu
reducere pentru transport, cu soţul sau soţia,
respectiv pot circula fără titular
|
Legea nr. 147/2000,
modificată prin Legea nr. 30/2004;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2004,
aprobată prin Legea nr. 564/2004, cu modificările ulterioare
|
M.M.S.S.F, prin
oficiile de pensii,
distribuie cupoanele
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
8.
|
Locuitorii Munţilor Apuseni, titulari ai „Carnetului de Moţ"
|
50% reducere la tariful legitimaţiilor de
călătorie clasa a II-a, la toate categoriile de
trenuri de călători
|
Legea nr. 33/1996,
cu modificările şi
completările
ulterioare
|
Se eliberează bilete
bianco în baza „Legitimaţiei de Moţ"
|
Bugetul M.T.I. cap. 60.01
|
9.
|
Senatori şi deputaţi
|
100% reducere, clasa I, tren de orice rang
|
Legea nr. 4/1990,
cu modificările
ulterioare
|
Parlamentul
|
|
10.
|
Academicieni
|
100% reducere, clasa I, tren de orice rang
|
Legea nr. 752/2001, republicată
|
Academia Română
|
|
ANEXA Nr. 22) la Contractul de servicii publice
pentru perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup
- S.A.
CONDIŢII MINIME DE CONFORT
pe categorii de trenuri în trafic intern
Elemente de confort
|
Accelerat
|
Personal
|
|
cl. I
|
cl. II
|
cl. I
|
cl. II
|
Media vitezelor comerciale (km/h)
|
45
|
35
|
Vagoane-restaurant sau bar în compunere
|
*)
|
|
Servicii în vagoane clasa:
|
|
|
-servire, la cerere, cu produse alimentare.
|
*)
|
|
- anunţarea opririlor
|
*)
|
|
-ajutor acordat călătorilor la urcare/coborârea în/din vagon
|
*)
|
|
-difuzarea presei cotidiene
|
*)
|
|
-pliante şi broşuri cu mersul trenului
|
*)
|
|
Dotări ale vagoanelor:
|
|
|
|
|
-fotolii tapiţate cu stofă
|
**)
|
*)
|
**)
|
*)
|
- huse tetiere
|
*)
|
*)
|
|
|
-mocheta în compartiment
|
*)
|
|
|
|
-perdele în compartimente 1)
|
**)
|
*)
|
|
|
-iluminat fluorescent
|
**)
|
**)
|
*)
|
*)
|
-iluminat incandescent (de siguranţă)
|
**)
|
**)
|
**)
|
|
-iluminat lizieră
|
*)
|
|
|
|
-ventilaţie
|
*)
|
*)
|
|
|
-climatizare (aer condiţionat)
|
*)
|
*)
|
|
|
-sonorizare în compartimente
|
*)
|
*)
|
|
|
Cabină toaletă dotată cu următoarele materiale consumabile :
|
|
|
|
|
-hârtie igienică şi săpun
|
**)
|
**)
|
*•)
|
|
-şerveţele
|
*)
|
*)
|
*)
|
*)
|
-odorizante în cabina WC
|
**)
|
**)
|
**)
|
|
*) Caracter facultativ.
**) Caracter obligatoriu.
1) Cu excepţia
vehiculelor care nu permit din punct de vedere constructiv.
2) Anexa nr. 2 este
reprodusă în facsimil.
ANEXA Nr. 3 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Principalele proiecte de investiţii necesar a fi
promovate pentru transportul feroviar public de călători în perioada 2010-2011
Nr. crt.
|
Nominalizarea pe obiective de
investiţii
|
din care:
|
2010
|
2011
|
- mii lei -
|
- mii lei -
|
|
TOTAL,
din care:
|
7.930
|
6.630
|
1.
|
Rame electrice pentru scurt şi mediu parcurs (seria 58)
|
2.350
|
2.350
|
2.
|
Locomotivă diesel-hidraulică de 1.250 CP pentru asigurarea
tracţiunii trenurilor
|
1.300
|
1.300
|
3.
|
Rame automotor diesel
|
3.900
|
2.600
|
4.
|
Infiinţare puncte de alimentare şi exploatare
|
380
|
380
|
ANEXA Nr. 4 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai
activităţii de transport feroviar de călători
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Tren km (mii)
|
577,973
|
702,030
|
Călători km (mii)
|
14.956
|
25.350
|
ANEXA Nr. 5 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Lista1) completă a trenurilor de călători
ce reprezintă pachetul minim social pe anul 2010 care face obiectul
contractelor de servicii publice
Trenuri cu circulaţie regulată
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanta (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an (col 5 x col 7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
1
|
Buzău - Bucureşti N
|
128,20
|
accelerat
|
Z*
|
275
|
4
|
512,80
|
141.020,00
|
Total
|
4
|
512,80
|
141.020,00
|
2
|
Cluj Napoca - Oradea
|
152,10
|
accelerat Z*
|
275
|
4
|
608,40
|
167.310,00
|
Total
|
4
|
608,40
|
167.310,00
|
3
|
Cluj Napoca - Bistriţa Nord
|
119,00
|
accelerat Z*
|
275
|
4
|
476,00
|
130.900,00
|
Total
|
4
|
476,00
|
130.900,00
|
4
|
Buzău - Berca
|
22,30
|
personal
|
Z*
|
300
|
4
|
89,20
|
26.760,00
|
personal
|
U
|
43
|
2
|
44,60
|
1.917,80
|
personal
|
E
|
215
|
2
|
44,60
|
9.589,00
|
Total
|
8
|
178,40
|
38.266,80
|
TOTAL tren- km Secţii interoperabile
|
1.775,60
|
477.496,80
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1) Lista este
reprodusă în facsimil.
Secţia neinteroperabile (închiriate)
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanta (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi
(col2xcol6)
|
Tren km/an
(col5 x col7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
l
|
Nehoiaşu - Berca
|
51,00
|
personal
|
Z*
|
300
|
4
|
204,001
|
61.200,00
|
personal
|
U
|
43
|
2
|
102,00
|
4.386,00
|
personal
|
E
|
215
|
2
|
102,00|
|
21.930,00
|
Total
|
8
|
408,001
|
87.516,00
|
2
|
Oradea - Băile Felix
|
10,80
|
personal Z*
|
300
|
4
|
43,20
|
12.960,00
|
Total
|
4
|
43,20
|
12.960,00
|
TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile
(închiriate)
|
451,20
|
100.476,00
|
TOTAL GENERAL SERVICIU PUBLIC SOCIAL
|
2.226,80
|
577.972,80
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LEGENDĂ * = Regim de
circulaţie (coloana 4 din tabele)
A Nu circulă sâmbătă, duminică, de sărbători legale.
B Nu circulă de sărbători legale.
D Nu circulă sâmbătă sau duminică.
E Nu circulă sâmbătă, duminică.
F Circulă sâmbătă, duminică.
G Nu circulă sâmbătă sau duminică şi de sărbători
legale.
J Circulă vineri, sâmbătă, duminică.
R Circulă o dată pe săptămână, în perioada 18 iunie
2010 - 4 septembrie 2010.
S Circulă vineri, duminică.
U Circulă o dată pe săptămână.
Z Circulă zilnic.
Z* Circulă zilnic, începând cu o anumită dată.
ANEXA Nr. 6 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Lista programelor prioritare
Nr. crt.
|
Denumirea programului prioritar
|
1.
|
Implementarea proiectului de introducere progresivă a mersului de
tren cadenţat
|
2.
|
Program de dotare cu automotoare
|
3.
|
Program de achiziţie şi modernizare a automotoarelor
|
4.
|
Program de implementare a sistemului electronic de vânzare şi
rezervare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern şi internaţional,
urmărind achiziţii soft şi echipamente, dezvoltarea şi mentenanţa acestora,
precum şi perfecţionarea profesională a personalului comercial
|
ANEXA Nr. 7 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Costul prestaţiilor
|
Costurile de transport
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Suma (mii lei)
|
17.044
|
20.710
|
ANEXA Nr. 8 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
Indicatorul
|
2010
|
2011
|
Venituri (mii lei)
|
3.542
|
4.310
|
ANEXA Nr. 9 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup - S.A.
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
|
Evoluţia valorii necesare pe anii
(mii lei)
|
2010
|
2011
|
Compensaţie anuală necesară, din care:
|
12.923
|
16.400
|
- asigurat de la bugetul de stat prin Legea bugetului de stat pe
anul 2010 nr. 11/2010
|
8.124,36
|
|
ANEXA Nr. 10 la Contractul de servicii publice
pentru perioada 2010-2011 al Transferoviar Grup
- S.A.
Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant
|
Valoarea proiectelor
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Suma totală (mii lei), din care:
|
7.930
|
6.630
|
Buget propriu
|
2.520
|
2.120
|
Alte surse
|
5.410
|
4.510
|
ANEXA Nr. 6
CONTRACTUL DE SERVICII PUBLICE
pentru perioada 2010-2011 al Societăţii Comerciale
FEROTRANS - TFI - S.R.L.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Părţile contractante
Prezentul contract de servicii publice pentru perioada
2010- 2011 se încheie între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
numele statului, şi Societatea Comercială FEROTRANS - TFI - S.R.L., denumită în
continuare FEROTRANS -TFI, în calitate de operator de transport
feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi
reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
ARTICOLUL 2
Obiectul şi durata contractului de servicii publice
(1) Prezentul contract de servicii publice stabileşte
obligaţiile reciproce ale FEROTRANS - TFI şi ale Ministerului Transporturilor
şi Infrastructurii în vederea realizării serviciului public social de transport
feroviar de călători de către FEROTRANS -TFI.
(2) Prezentul contract de servicii publice se încheie
pentru perioada 2010-2011.
(3) Pentru secţiile neinteroperabile, prevederile
alin. (2) se aplică cu condiţia valabilităţii contractului de închiriere
încheiat cu Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
CAPITOLUL II
Obligaţii specifice ale părţilor pe perioada
2010-2011
ARTICOLUL 3
Obligaţii specifice ale FEROTRANS - TFI pe perioada
2010-2011
(1) Pe durata de valabilitate a prezentului contract de
servicii publice, FEROTRANS - TFI se obligă să pregătească şi să pună în
circulaţie numărul şi categoriile de trenuri necesare pentru asigurarea
caracterului de serviciu public social pentru transportul feroviar public de
călători.
(2) Numărul minim şi categoriile de trenuri care vor
circula pe secţiile de circulaţie, care reprezintă pachetul minim social, se
pot modifica prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii,
pentru adaptarea la condiţiile concrete de piaţă sau la eventualele modificări
intervenite la starea tehnică a infrastructurii şi cu reglarea corespunzătoare
a compensaţiei acordate.
(3) Pe durata de valabilitate a prezentului contract de
servicii publice, FEROTRANS - TFI se obligă să pună la dispoziţia publicului
călător capacităţile de transport, în funcţie de evoluţia şi de cerinţele
pieţei.
(4) Oferta de servicii se structurează pe următoarele
categorii de trenuri:
- personale.
(5) FEROTRANS - TFI va asigura publicului călător
următoarele tipuri de servicii:
a) transportul de călători în trafic intern cu trenuri
prevăzute în planul de mers al trenurilor, cu trenuri suplimentare sau cu
trenuri special comandate;
b) capacităţi de transport diferenţiate pe criterii de
confort şi de servicii: vagoane clasa a II-a, compartimentate şi
necompartimentate;
c) posibilitatea închirierii de vagoane de călători de
diverse tipuri şi categorii;
d) vânzarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie
de până la 30 de zile în trafic intern;
e) informarea călătorilor, în principalele staţii şi trenuri,
prin birourile proprii de informaţii, mass-media, web-site şi prin personalul
de tren, referitor la condiţiile de călătorie, tarife, oferte comerciale, alte
informaţii utile;
f) informarea călătorilor în toate cazurile de
întârziere, atât în staţii, cât şi în trenuri, de îndată ce astfel de
informaţii sunt disponibile.
(6) Facilităţile acordate de FEROTRANS - TFI, potrivit
reglementărilor în vigoare, pentru serviciile prestate anumitor categorii de
persoane sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(7) FEROTRANS - TFI va asigura pe toată durata
contractului de servicii publice condiţiile minime obligatorii privind viteza
comercială, confortul şi serviciile la bord, în funcţie de categoria trenului,
în condiţii normale de circulaţie. Condiţiile minime de confort în trafic
intern valabile pentru perioada 2010-2011 sunt prevăzute în anexa nr. 2. în
situaţiile în care restricţiile de viteză impuse de Compania Naţională de Căi
Ferate „C.F.R" - S.A., denumită în continuare C.F.R. - S.A, sau
posibilităţile de încadrare în grafic vor conduce la scăderea vitezelor
comerciale pe anumite sectoare din parcursul trenurilor, categoria trenurilor
va fi stabilită în funcţie de calitatea confortului şi a serviciilor oferite la
bord.
(8) Strategia de dezvoltare şi modernizare a FEROTRANS
- TFI va fi în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniul transportului
feroviar de călători şi va asigura condiţiile necesare pentru îndeplinirea
obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.
(9) FEROTRANS - TFI se obligă ca prin politica de
marketing pe care o va promova să asigure satisfacerea cerinţei pieţei de
transport feroviar public de călători.
(10) FEROTRANS - TFI se obligă să promoveze o politică
tarifară corelată cu legislaţia în vigoare privind regimul tarifelor pentru
serviciile publice cu caracter social, precum şi cu evoluţia pieţei de
transport.
(11) FEROTRANS - TFI se obligă să acţioneze permanent
pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane, asigurând astfel
un control permanent al costurilor reale de transport.
(12) Pentru utilizarea infrastructurii feroviare
publice, FEROTRANS - TFI va plăti pe bază de contract C.F.R. - S.A. tarifele de
utilizare a infrastructurii, care se stabilesc conform prevederilor legale.
(13) Prestarea serviciilor ce fac obiectul prezentului
contract nu poate fi întreruptă şi nici suspendată de FEROTRANS - TFI din
niciun motiv, excepţie făcând cazurile de forţă majoră prevăzute de lege. In
oricare dintre situaţii, activitatea trebuie reluată în cel mai scurt timp cu
putinţă.
(14) Principalele proiecte de investiţii necesare a se
promova pentru transportul feroviar public de călători în perioada 2010- 2011
sunt prevăzute în anexa nr. 3.
ARTICOLUL 4
Obligaţiile specifice ale Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii
(1) Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii va aloca lunar sumele compensatorii pentru FEROTRANS - TFI, ca
diferenţă între tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente
şi costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit cuprinsă
între 3% şi 5% din costul respectiv, prevăzute prin bugetul de venituri şi
cheltuieli, şi cu încadrarea în sumele aprobate pentru această destinaţie prin
legea bugetului de stat, urmând ca până la data de 31 ianuarie a anului următor
societatea să prezinte Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii dovada
efectuării pachetului minim social ce îi revenea, confirmată de C.F.R. - S.A.
(2) Pentru facilităţile de călătorie acordate,
potrivit legii, anumitor categorii de persoane, FEROTRANS - TFI va primi sume
compensatorii conform documentelor justificative prezentate de aceasta, în
limita sumelor alocate în bugetul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii cu această destinaţie.
ARTICOLUL 5
Parametrii de performanţă ai FEROTRANS - TFI pe
perioada 2010-2011
Indicatorii de cantitate şi calitate ai activităţii de
transport feroviar de călători privind funcţionarea FEROTRANS - TFI pentru anul
2010 şi estimaţi pentru perioada 2010-2011 sunt prevăzuţi în anexa nr. 4.
ARTICOLUL 6
Lista trenurilor de călători incluse în pachetul
minim social
(1) Numărul trenurilor de călători, pe fiecare
categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară de către FEROTRANS - TFI
este inclus în pachetul minim social aprobat prin contractul de activitate al
Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. conform legii şi este
prevăzut în anexa nr. 5.
(2) In scopul adaptării la cerinţele concrete de piaţă
ale serviciului public social de transport feroviar de călători, FEROTRANS -
TFI poate face modificări în lista prevăzută la alin. (1), cu respectarea
instrucţiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren
în/din circulaţie şi fără a depăşi volumul total de tren-km din listă.
ARTICOLUL 7
Lista programelor prioritare
Principalele programe prioritare de dezvoltare,
modernizare şi investiţii ale C.F.R. Călători pentru perioada de valabilitate a
prezentului contract sunt prevăzute în anexa nr. 6.
ARTICOLUL 8
Principalele elemente de cheltuieli necesare pentru
asigurarea pachetului minim social
Principalele elemente de cheltuieli utilizate pentru
determinarea costurilor transportului public feroviar de călători sunt:
cheltuieli cu utilizarea infrastructurii feroviare, cheltuieli cu combustibilul
şi lubrifianţii, cheltuieli cu energia electrică, cheltuieli cu reparaţiile,
cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu amortizarea, alte cheltuieli de
exploatare, asigurarea călătorilor. Acestea se dimensionează de FEROTRANS -
TFI, corelat cu programul de transport, şi se aprobă prin bugetul de venituri
şi cheltuieli al societăţii, potrivit prevederilor legale.
ARTICOLUL 9
Costul prestaţiilor
(1) Costurile de transport minime estimate
pentru realizarea serviciilor publice în perioada 2010-2011 sunt cele prevăzute
în anexa nr. 7.
(2) FEROTRANS - TFI va stabili costurile suplimentare
ca urmare a efectuării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii, precum şi
efectul asupra traficului, prin scăderea veniturilor, prezentând distinct
această estimare pentru compensare în cadrul metodologiei prevăzute la art. 11.
ARTICOLUL 10
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
(1) FEROTRANS - TFI poate, după caz, să stabilească, în
condiţiile legii, şi să adapteze la condiţiile pieţei tarifele pentru
transportul feroviar public de călători şi alte prestaţii şi servicii din
domeniul său de activitate, în scop comercial, în vederea menţinerii, sporirii
sau creării unui anumit trafic în transportul de călători.
(2) Veniturile estimate pentru perioada 2010-2011 au
fost stabilite plecându-se de la nivelul indicatorului „călători-km"
prognozat pentru această perioadă la art. 5. Veniturile estimate sunt prevăzute
în anexa nr. 8.
ARTICOLUL 11
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
(1) Metodologia de calcul şi nivelul sumelor lunare
necesare pentru acoperirea serviciului public social, ca diferenţă între
tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi costurile
reale de transport, la care se adaugă cota de profit cuprinsă între 3% şi 5%,
se stabilesc în conformitate cu normele privind fundamentarea, acordarea şi
justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi
desfăşurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi cu Hotărârea Guvernului nr.
2.408/2004 privind metodologia de acordare de la bugetul de stat şi/sau de la
bugetele locale a diferenţei dintre tarife şi costuri în transportul feroviar
public de călători, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Valoarea compensaţiei unitare anuale necesară a se
asigura de la bugetul de stat ca diferenţă între veniturile obţinute prin
aplicarea tarifelor stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi
costurile reale de transport se cuantifică la 26,93 lei/tren-km pentru anul
2010. Nivelul contribuţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor
realizate din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 9.
(3) In cazuri bine justificate Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii va revizui compensaţia FEROTRANS - TFI în
vederea asigurării pachetului minim social stabilit prin prezentul contract.
ARTICOLUL 12
Obiective cu efect cuantificat în nivelul
veniturilor şi cheltuielilor
In vederea realizării programului de transport public
feroviar în condiţiile definite prin prezentul contract şi a asigurării
echilibrului economico-financiar al societăţii, administraţia FEROTRANS - TFI
va analiza permanent, va adopta şi va aproba, în condiţii concrete raportate la
evoluţia preţurilor şi tarifelor, obiective cu efect cuantificat în nivelul
veniturilor şi cheltuielilor.
ARTICOLUL 13
Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant
(1) Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant prevăzut în anexa nr. 10 se asigură din fonduri proprii şi din finanţări
externe şi se aprobă de către administraţie, corelat cu normele tehnice date de
constructori şi cu reglementările specifice emise de Autoritatea Feroviară
Română.
(2) Valoarea fondurilor necesare pentru perioada 2010-
2011 pentru programul anual de modernizare şi achiziţii de material rulant este
prevăzută în anexa nr. 10.
ARTICOLUL 14
Regulile privind modificările la contract
(1) Modificările la prezentul contract de servicii
publice se fac cu acordul ambelor părţi, în condiţiile legii, în scopul asigurării
permanente a îmbunătăţirii standardului de calitate a serviciilor publice cel
puţin până la nivelul impus de legislaţia comunitară.
(2) Modificările la prezentul contract de servicii
publice se vor face ori de câte ori este nevoie, dar cel puţin o dată pe an, în
sensul prevăzut la alin. (1).
(3) Pentru evenimente de forţă majoră ce se vor
manifesta pe durata de valabilitate a prezentului contract, derularea acestuia
se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în fiecare situaţie.
ARTICOLUL 15
Răspunderea contractuală
(1) Părţile se obligă să execute prezentul
contract întocmai şi cu bună-credinţă.
(2) In cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute în
derularea contractului, părţile se vor întâlni pentru analiză şi soluţionare pe
cale amiabilă.
(3) In cazul conflictelor de muncă, greva este permisă
cu condiţia ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile
esenţiale, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, cu
satisfacerea necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale.
(4) Părţile se obligă să repare prejudiciul cauzat ca
urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere a
obligaţiilor contractului, care au fost făcute exclusiv din vina acestora.
ARTICOLUL 16
Forţa majoră
(1) Forţa majoră, conform prezentului contract,
reprezintă orice eveniment sau cauză, imprevizibil(ă) şi de neînlăturat,
produs(ă) fără vina părţilor contractante, ce nu a putut fi anticipat(ă) la
încheierea contractului şi care exonerează oricare dintre părţi de îndeplinirea
totală sau parţială a obligaţiilor ce decurg din prezentul contract.
(2) Partea care invocă forţa majoră va notifica imediat
în scris celeilalte părţi producerea sau terminarea evenimentului de forţă
majoră. Autoritatea competentă va confirma orice eveniment de forţă majoră,
menţionând circumstanţele producerii acestuia.
ARTICOLUL 17
Incetarea contractului
Prezentul contract de servicii publice încetează:
a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b) prin acordul de voinţă al părţilor semnatare,
potrivit legislaţiei în vigoare.
ARTICOLUL 18
Litigii
(1) Litigiile izvorâte din încheierea,
executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului
contract se rezolvă pe cale amiabilă.
(2) In cazul în care divergenţele nu se soluţionează pe
cale amiabilă, litigiile vor fi rezolvate de instanţele judecătoreşti
competente.
ARTICOLUL 19
Dispoziţii finale
Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul
contract de servicii publice.
Pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministru,
.............................................................................
Pentru Societatea Comercială FEROTRANS - TFI - S.R.L.
Director general,
.............................................................................
ANEXA Nr. 1 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
LISTA
facilităţilor de călătorie aprobate prin acte
normative
Nr. crt.
|
Beneficiarul facilităţii
|
Facilitatea
|
Actul normativ
|
Cine distribuie legitimaţiile
|
Cine suportă
cheltuielile
pentru facilitate
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
1.
|
Eroii-martiri şi luptătorii care
au contribuit la victoria
Revoluţiei române din
decembrie 1989
|
12 călătorii gratuite anual, clasa I, tren de
orice rang, cu însoţitor sau membri de familie
fără titular
|
Legea nr. 341/2004,
cu modificările şi
completările
ulterioare
|
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din
Decembrie 1989
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
2.
|
Persoanele persecutate
din motive politice
|
12 călătorii gratuite, anual, clasa I, tren de
orice rang, pe baza cuponului cu reducere
pentru transport, cu mai mulţi însoţitori sau
membri de familie
|
Decretul-lege
nr. 118/1990,
republicat
|
M.M.F.P.S., prin
Casa Naţională de
Pensii (Poşta
Română)
|
Bugetul de stat, prin M.M.F.P.S.
|
3.
|
Persoanele persecutate
din motive etnice
|
6 călătorii dus-întors, gratuite, anual, clasa I,
tren de orice rang, pe baza cuponului cu
reducere pentru transport, cu un singur
însoţitor sau un membru de familie
|
Ordonanţa Guvernului
nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
189/2000, cu modificările şi completările ulterioare
|
M.M.F.P.S., prin
Casa Naţională de
Pensii (Poşta
Română)
|
Bugetul de stat, prin M.M.F.P.S.
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
4.
|
Veteranii de război şi
urmaşii acestora
|
12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de
călătorii simple, în cursul unui an
calendaristic, clasa I ori a II-a, tren de orice
rang, cu mai mulţi însoţitori sau fără titular,
soţul/soţia ori altă persoană care îi reprezintă
interesele titularului, cu procură autentificată
|
Legea nr. 44/1994,
republicată, cu
modificările şi
completările
ulterioare
|
Asociaţiile
veteranilor de război
legal constituite
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
5.
|
Secretariatul de Stat pentru
Persoanele cu Handicap
|
12 călătorii dus-întors sau 6 călătorii dus-întors (în funcţie de
gradul de handicap) pe an calendaristic, clasa a II-a, tren accelerat, cu un
singur însoţitor şi asistentul personal, care poate circula singur
|
Legea nr. 448/2006,
republicată, cu
modificările şi
completările
ulterioare
|
Secretariatul de Stat
pentru Persoanele
cu Handicap, prin
asociaţiile judeţene
|
Bugetul de stat,
prin consiliile
judeţene
|
6.
|
Elevii şi studenţii români şi elevii şi studenţii români din
afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român
|
50% reducere, tarif tren personal, clasa a II-a, abonamente
lunare cu număr nelimitat de
călătorii pentru elevi/studenţii cu cupoane -
50% reducere, tarif tren accelerat şi rapid,
clasa a II-a
|
Legea nr. 84/1995,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Hotărârea Guvernului nr. 309/1996, completată prin Hotărârea Guvernului nr.
1.367/2003 şi Hotărârea Guvernului
nr. 1.468/2005
|
C.F.R. Călători,
M.E.C.TS. distribuie
cupoanele cu 50%
reducere pentru
studenţi la trenurile
accelerat
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
7.
|
Pensionarii din
sistemul public
de pensii
|
6 călătorii simple cu 50% reducere, tarif tren
rapid, clasa a II-a, pe baza cuponului cu
reducere pentru transport, cu soţul sau soţia,
respectiv pot circula fără titular
|
Legea nr. 147/2000,
modificată prin Legea nr. 30/2004;
Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 71/2004,
aprobată prin Legea
nr. 564/2004, cu
modificările ulterioare
|
M.M.S.S.F, prin
oficiile de pensii,
distribuie cupoanele
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
8.
|
Locuitorii Munţilor Apuseni, titulari ai „Carnetului de Mot"
|
50% reducere la tariful legitimaţiilor de
călătorie clasa a II-a, la toate categoriile de
trenuri de călători
|
Legea nr. 33/1996, cu modificările şi completările ulterioare
|
Se eliberează bilete
bianco în baza „Legitimaţiei de Moţ"
|
Bugetul M.T.I., cap. 60.01
|
9.
|
Senatori şi deputaţi'
|
100% reducere, clasa I, tren de orice rang
|
Legea nr. 4/1990,
cu modificările
ulterioare
|
Parlamentul
|
|
10.
|
Academicieni
|
100% reducere, clasa I, tren de orice rang
|
Legea nr. 752/2001, republicată
|
Academia Română
|
|
ANEXA Nr. 2 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2077 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
CONDIŢII MINIME DE CONFORT
pe categorii de trenuri în trafic intern
Elemente de confort
|
Personal
cl. I cl. II
|
Media vitezelor comerciale (km/h)
|
35
|
Vagoane-restaurant sau bar în compunere
|
|
Servicii în vagoane clasa:
|
|
- servire, la cerere, cu produse alimentare;
|
|
- anunţarea opririlor;
|
|
- ajutor acordat călătorilor la urcarea/coborârea în/din vagon;
|
|
- difuzarea presei cotidiene;
|
|
- pliante şi broşuri cu mersul trenului.
|
|
Elemente de confort
|
Personal
cl. I cl. II
|
Dotări ale vagoanelor:
|
**)
|
*)
|
- fotolii tapiţate cu stofă;
|
|
|
- huse tetiere;
|
|
|
- mochetă în compartiment;
|
|
|
- perdele în compartimente1);
|
|
|
- iluminat fluorescent;
|
|
|
- iluminat incandescent (de siguranţă);
|
*)
|
*)
|
- iluminat lizieră;
|
**)
|
**)
|
- ventilaţie;
|
|
|
- climatizare (aer condiţionat);
|
|
|
- sonorizare în compartimente;
|
|
|
Cabină de toaletă dotată cu următoarele materiale consumabile:
|
|
|
- hârtie igienică şi săpun;
|
**)
|
**)
|
- şerveţele;
|
*)
|
*)
|
- odorizante în cabina WC.
|
**)
|
**)
|
*) Caracter facultativ.
**) Caracter obligatoriu.
1) Cu excepţia
vehiculelor care nu permit din punct de vedere constructiv.
ANEXA Nr. 3 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
Principalele proiecte de investiţii necesar a fi
promovate pentru transportul feroviar public de călători în perioada 2010-2011
Nominalizarea pe obiective de
investiţii
|
din care:
|
Aferent anului 2010
|
Aferent anului 2011
|
- mii lei -
|
- mii lei -
|
TOTAL
|
|
|
din care:
|
|
|
Rame electrice şi automotoare pentru scurt parcurs
|
1.350
|
2.150
|
ANEXA Nr. 4 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS- TFI -
S.R.L.
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai
activităţii de transport feroviar de călători
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Tren km (mii)
|
315,2002
|
514,285
|
Călători km (mii)
|
5.736,67
|
9.824,75
|
ANEXA Nr. 5 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
Lista1) completă a trenurilor de călători
ce reprezintă pachetul minim social pe anul 2010 care face obiectul
contractelor de servicii publice Trenuri cu circulaţie regulată
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanţa (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr. zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an (col 5 x col 7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
400
|
Câmpulung
Moldovenesc -
Vama
|
15,60
|
personal
|
Z*
|
275
|
8
|
124,80
|
34.320,00
|
|
Total
|
|
S
|
124,80
|
34.320,00
|
401
|
Iaşi - Bârlad
|
119,80
|
personal
|
Z*
|
245
|
2
|
239,60
|
|
|
Total
|
|
2
|
239,60
|
|
402
|
Suceava -Dornesti
|
32,50
|
personal
|
Z*
|
301
|
6
|
195,00
|
|
|
Total
|
|
6
|
195,00
|
|
403
|
Vatra Dornei -Suceava
|
115,40
|
personal
|
Z*
|
275
|
2
|
230,80
|
|
|
Total
|
|
2
|
230,80
|
|
TOTAL tren- km Secţii interoperabile
|
790,20
|
|
Secţii neinteroperabile (închiriate)
Nr. crt.
|
Ruta de circulaţie
|
Distanţa (km.)
|
Rang tren
|
Regim de
circulaţie
|
Nr, zile circ/an
|
Nr. tren/zi
|
Tren km/zi (col2xcol6)
|
Tren km/an (coI5 x coI7)
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4*
|
5
|
6
|
7
|
8
|
76
|
Suceava - Gura Humorului
|
45,30
|
personal
|
Z*
|
301
|
4
|
181,20
|
54.541,20
|
|
Total
|
|
4
|
181,20
|
54.541,20
|
77
|
Suceava -Cacica H.M.
|
32,00
|
personal
|
Z*
|
301
|
3
|
96,00
|
28.896,00
|
personal
|
U
|
43
|
2
|
64,00
|
2.752,00
|
personal
|
E
|
216
|
2
|
64,00
|
13.824,00
|
Total
|
7
|
224,00
|
45.472,00
|
TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile
(închiriate)
|
405,20
|
100.013,20
|
TOTAL GENERAL SERVICIU PUBLIC SOCIAL
|
1.195,40
|
315.200,20
|
LEGENDĂ *) = Regim de
circulaţie (coloana 4 din tabele)
A Nu circulă sâmbătă, duminică, de sărbători legale.
B Nu circulă de sărbători legale.
D Nu circulă sâmbătă sau duminică.
E Nu circulă sâmbătă, duminică.
F Circulă sâmbătă, duminică.
G Nu circulă sâmbătă sau duminică şi sărbători legale.
J Circulă vineri, sâmbătă, duminică.
R Circulă o dată pe săptămână, în perioada 18 iunie
2010-4 septembrie 2010.
S Circulă vineri, duminică.
U Circulă o dată pe săptămână.
Z Circulă zilnic.
Z* Circulă zilnic, începând cu o anumită dată.
1) Lista este
reprodusă în facsimil.
ANEXA Nr. 6 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
Lista programelor prioritare
Nr crt.
|
Denumirea programului prioritar
|
1.
|
Program de dotare cu rame electrice şi automotoare
|
2.
|
Program de achiziţie şi modernizare a locomotivelor pentru
transportul de călători
|
3.
|
Program de achiziţie şi modernizare a vagoanelor de călători
|
4.
|
Program de implementare a sistemului electronic de vânzare şi
rezervare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern şi internaţional,
urmărind achiziţii soft şi echipamente, dezvoltarea şi mentenanţa acestora,
precum şi perfecţionarea profesională a personalului comercial
|
ANEXA Nr. 7 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
Costul prestaţiilor
|
Costurile de transport
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Suma (mii lei)
|
9.177
|
14.974
|
ANEXA Nr. 8 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
Stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru
pachetul minim social şi politica tarifară
Indicatorul
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Venituri (mii lei)
|
687,14
|
1.279,7
|
ANEXA Nr. 9 la Contractul de servicii publice pentru
perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI -
S.R.L.
Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată
a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi
cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
|
Evoluţia valorii necesare pe anii
(mii lei)
|
2010
|
2011
|
Compensaţie anuală necesară, din care:
|
8.489,80
|
13.694,30
|
- asigurat de la bugetul de stat prin Legea bugetului de stat pe
anul 2010 nr. 11/2010
|
4.430,66
|
|
ANEXA Nr. 10 la Contractul de servicii publice
pentru perioada 2010-2011 al FEROTRANS - TFI
- S.R.L.
Programul de modernizare şi achiziţii de material
rulant
|
Valoarea proiectelor
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Suma totală (mii lei)
|
1.236
|
1.450
|
|