HOTARARE Nr. 768 din 8 noiembrie 1991 * Republicata
privind infiintarea si functionarea Regiei Autonome "Registrul Auto
Roman"
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 307 din 1 noiembrie 1994
*) Republicata in temeiul art. III din Hotararea Guvernului nr. 650/1994,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 293 din 17 octombrie
1994.
Hotararea Guvernului nr. 768/1991 privind infiintarea si functionarea
Regiei Autonome "Registrul Auto Roman" a fost publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 235 din 22 noiembrie 1991 si modificata prin
Hotararea Guvernului nr. 468/1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 214 din 28 august 1992.
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
Se infiinteaza Regia Autonoma "Registrul Auto Roman", cu sediul
in municipiul Bucuresti, Calea Grivitei nr. 391, sectorul 1, ca persoana
juridica ce functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara,
prin reorganizarea Registrului Auto Roman din cadrul Institutului de Cercetari
si Proiectari Tehnologice in Transporturi.
"Registrul Auto Roman" -R.A. se organizeaza si functioneaza
conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor de stat ca regii
autonome si societati comerciale.
Ministerul Transporturilor reprezinta interesele statului in consiliul de
administratie al Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".
Art. 2
"Registrul Auto Roman" - R.A., in baza imputernicirii date de
Ministerul Transporturilor, ca autoritate in transporturi, certifica incadrarea
vehiculelor rutiere in normele de siguranta a circulatiei, protectie a mediului
inconjurator si in categoria de folosinta careia ii sunt destinate, efectueaza
verificarea statiilor de inspectie tehnica, la cererea Ministerului
Transporturilor, precum si operatiunile de registru pentru vehiculele rutiere
inmatriculate in Romania.
Art. 3
Pe langa atributiile mentionate la art. 2, "Registrul Auto Roman"
- R.A. are ca obiect de activitate:
- omologarea de tip si individuala pentru circulatia pe drumurile publice a
tuturor tipurilor de vehicule rutiere, fabricate in tara sau importate, pe baza
incercarilor in laboratoarele proprii;
- incadrarea vehiculelor rutiere in categoriile de folosinta prevazute de
lege;
- organizarea si tinerea evidentei tuturor tipurilor de vehicule rutiere in
circulatia si acordarea numarului de registru;
- efectuarea inspectiilor tehnice pe un anumit esantion de vehicule rutiere
in vederea verificarii unor noi tehnologii si aparate pentru inspectia tehnica;
- certificarea sistemelor calitatii, produselor si serviciilor pentru
vehiculele rutiere si componentele acestora, precum si a personalului;
- acreditarea laboratoarelor de incercari din domeniul auto;
- elaborarea tehnologiei si prescriptiilor tehnice privind verificarile
tehnice si inspectiile periodice;
- efectuarea de incercari in vederea omologarii echipamentelor si pieselor
care afecteaza siguranta circulatiei rutiere sau protectia mediului
inconjurator;
- efectuarea de incercari, la cererea Ministerului Transporturilor,
Ministerului de Interne si a Institutului Roman de Standardizare si Oficiului
pentru Protectia Consumatorilor, cu vehicule rutiere prelevate din fabricatia
de serie, in scopul verificarii stabilitatii procesului de fabricatie;
- efectuarea de cercetari si proiectari legate de siguranta circulatiei
rutiere si poluarea mediului inconjurator de catre vehiculele rutiere;
- elaborarea si propunerea de standarde referitoare la vehiculele rutiere
si echipamentele lor;
- analizarea aplicarii regulamentelor-anexa la Acordul privind adoptarea de
conditii uniforme de omologare si recunoastere reciproca a omologarii echipamentelor
si pieselor vehiculelor cu motor, adoptat la Geneva in anul 1958, si a
amendamentelor la aceste regulamente;
- efectuarea de expertize tehnice pentru unele accidente de circulatie, in
scopul gasirii unor solutii pentru prevenirea acestora;
- stabilirea consumurilor de combustibil in conditii de exploatare a
autovehiculelor;
- omologarea vehiculelor care functioneaza cu motoare cu combustibil
neconventionali;
- stabilirea gradului de confort pentru autovehiculele de transport
pasageri;
- proiectarea de utilaje, aparate si dispozitive pentru verificarile
tehnice si inspectiile periodice;
- consulting in probleme privind achizitionarea de vehicule rutiere,
stabilirea performantelor unor vehicule rutiere de serie mica sau individuale,
achizitionarea de utilaje si aparate de garaj, stabilirea tehnologiilor
functionale pentru statiile de inspectie tehnica;
- participarea, in cadrul Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U. sau in
cadrul altor organisme similare, la elaborarea de regulamente de securitate
rutiera si poluare.
Art. 4
Patrimoniul Regiei Autonome "Registrul Auto Roman" este de
2.321.004.056 lei*), reprezentand mijloacele circulante, contravaloarea
aparaturii din dotare si a cladirilor in care isi are sediul.
Art. 5
Producatorii de vehicule rutiere sau reprezentantii autorizati ai acestora
ori, dupa caz, persoanele care le importa sau le construiesc din piese
detasate, au obligatia sa solicite omologarea pentru circulatie de la
"Registrul Auto Roman" - R.A., in virtutea art. 5 alin. (3) din
Hotararea Guvernului nr. 594 din 2 septembrie 1991.
Art. 6
In scopul punerii de acord a regulilor si prescriptiilor tehnice specifice
cu cele ale institutiilor similare si pentru imbunatatirea colaborarii cu acestea,
"Registrul Auto Roman" - R.A. poate participa, conform legii, la
asociatii, conventii si acorduri cu organisme similare din alte tari pentru
colaborare si cooperare in domeniul sau de activitate.
Art. 7
"Registrul Auto Roman" - R.A. are in structura sa reprezentante
pe teritoriul Romaniei, necesare indeplinirii obiectului sau de activitate.
Art. 8
Conducerea regiei este asigurata de consiliul de administratie, constituit
potrivit legii, presedintele acestuia fiind directorul general al regiei.
Art. 9
Structura organizatorica si functionala a "Registrului Auto
Roman" - R.A. se aproba de consiliul de administratie.
-------------
*) Patrimoniul a fost reevaluat conform Hotararii Guvernului nr. 500/1994.
Art. 10
Registrul Auto Roman" - R.A. isi acopera cheltuielile din venituri
provenite din lucrari proprii, efectuate pe baza tarifelor stabilite de
consiliul de administratie.
Art. 11
"Registrul Auto Roman" - R.A. are dreptul de a dispune de
veniturile nete in valuta, in conditiile legii.
Art. 12
"Registrul Auto Roman" - R.A. isi desfasoara activitatea in
conformitate cu regulamentul propriu de organizare si functionare, prevazut in
anexa la prezenta hotarare.
Art. 13
Pentru contributia deosebita la buna desfasurare a activitatii, consiliul
de administratie poate hotari, in limita disponibilitatilor, acordarea de
premii, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 14
Personalul Registrului Auto Roman din cadrul Institutului de Cercetari si
Proiectari Tehnologice in Transporturi, care se preia de catre "Registrul
Auto Roman" - R.A., se considera transferat in interesul serviciului si
beneficiaza, timp de 3 luni, de diferentele pana la salariul avut si de sporul
de vechime, dupa caz, daca este incadrat in functii cu niveluri de salarizare
mai mici.
ANEXA 1
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE
a Regiei Autonome "Registrul Auto Roman"
CAP. 1
Prevederi generale
Art. 1
Regia Autonoma "Registrul Auto Roman" este organizata si
functioneaza potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea
unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale.
Art. 2
"Registrul Auto Roman" - R.A. este persoana juridica, functioneaza
pe baza de gestiune economica si autonomie financiara si isi desfasoara
activitatea pe baza prezentului regulament.
Art. 3
"Registrul Auto Roman" - R.A. are sediul in municipiul Bucuresti,
Calea Grivitei nr. 391, sectorul 1.
"Registrul Auto Roman" - R.A. are in structura sa reprezentante
pe teritoriul Romaniei.
CAP. 2
Scopul si obiectul de activitate
Art. 4
"Registrul Auto Roman" - R.A. are ca obiect de activitate:
4.1. omologarea de tip si individuala pentru circulatia pe drumurile
publice a tuturor tipurilor de vehicule rutiere fabricate in tara sau
importate, pe baza incercarilor efectuate in laboratoarele proprii;
4.2. incadrarea vehiculelor rutiere in categoriile de folosinta prevazute
de lege;
4.3. organizarea si tinerea evidentei tuturor tipurilor de vehicule rutiere
admise in circulatia si acordarea numarului de registru;
4.4. verificarea, la cererea Ministerului Transporturilor, a statiilor de
inspectie tehnica;
4.5. efectuarea inspectiilor tehnice pe un anumit esantion de vehicule
rutiere, in vederea verificarii unor noi tehnologii si aparate pentru inspectia
tehnica;
4.6. certificarea sistemelor calitatii, produselor si serviciilor pentru
vehiculele rutiere si componentele acestora, precum si a personalului;
4.7. acreditarea laboratoarelor de incercari din domeniul auto;
4.8. elaborarea tehnologiei si prescriptiilor tehnice privind verificarile
tehnice si inspectiile periodice;
4.9. efectuarea de incercari in vederea omologarii echipamentelor si
pieselor care afecteaza siguranta circulatiei rutiere sau protectia mediului
inconjurator;
4.10. efectuarea de incercari, la cererea Ministerului Transporturilor,
Ministerului de Interne si a Institutului Roman de Standardizare si Oficiului
pentru Protectia Consumatorilor, cu vehicule rutiere prelevate din fabricatia
de serie, in scopul verificarii stabilitatii procesului de fabricatie;
4.11. efectuarea de cercetari si proiectari legate de siguranta circulatiei
rutiere si poluarea mediului inconjurator de catre vehiculele rutiere;
4.12. analizarea aplicarii regulamentelor-anexa la Acordul privind
adoptarea de conditii uniforme de omologare si recunoastere reciproca a
echipamentelor si pieselor vehiculelor cu motor, adoptat la Geneva in anul
1958, si a amendamentelor la aceste regulamente;
4.13. elaborarea si propunerea standardelor referitoare la vehiculele
rutiere si echipamentele lor;
4.14. efectuarea de expertize tehnice pentru accidentele grave de
circulatie, in scopul gasirii unor solutii pentru prevenirea acestora;
4.15. stabilirea consumurilor de combustibil in conditii de exploatare a
vehiculelor;
4.16. omologarea vehiculelor cu motoare care functioneaza cu combustibili
neconventionali;
4.17. stabilirea gradului de confort pentru autovehiculele de transport
pasageri;
4.18. proiectarea de utilaje, aparate si dispozitive pentru verificarile
tehnice si inspectiile periodice;
4.19. consulting in probleme privind achizitionarea de vehicule rutiere,
stabilirea performantelor unor autovehicule rutiere de serie mica sau
individuale, achizitionarea de utilaje si aparate de garaj, stabilirea
tehnologiilor functionale pentru statiile de inspectie tehnica;
4.20. participarea la lucrarile organizatiilor si organismelor
internationale si nationale pe linia vehiculelor rutiere, cu posibilitatea
aderarii la acestea si asigurarea transpunerii in practica a hotararilor
adoptate pentru aplicarea conventiilor internationale.
CAP. 3
Patrimoniul
Art. 5
Patrimoniul Regiei Autonome "Registrul Auto Roman" este de
2.321.004.056 lei. In exercitarea dreptului de proprietate asupra patrimoniului
sau, "Registrul Auto Roman" - R.A. foloseste si dispune, in mod
autonom, de bunurile pe care le are in patrimoniu, potrivit legii.
CAP. 4
Structura regiei
Art. 6
"Registrul Auto Roman" - R.A. are in subordinea sa reprezentante
pe teritoriul Romaniei, necesare indeplinirii obiectului sau de activitate.
Consiliul de administratie stabileste constituirea reprezentantelor,
structura organizatorica si relatiile lor in cadrul regiei si cu tertii.
Art. 7
In cadrul regiei se constituie directii, servicii, laboratoare, oficii si
birouri, in functie de necesitatile si volumul activitatilor.
CAP. 5
Organele de conducere ale regiei
Art. 8
Conducerea "Registrului Auto Roman" - R.A. se asigura prin:
- consiliul de administratie;
- directorul general.
Art. 9
Consiliul de administratie se numeste prin ordin al ministrului
transporturilor si este compus din 11 persoane, dintre care una este directorul
general al regiei, care este si presedintele consiliului de administratie.
Din consiliul de administratie fac parte cate un reprezentant al
Ministerului Finantelor si al Ministerului Transporturilor, ceilalti membri
fiind numiti dintre inginerii, economistii, inspectorii, juristii specializati
in domeniul de activitate al regiei.
Art. 10
Consiliul de administratie isi desfasoara activitatea in conformitate cu propriul
regulament de organizare si functionare.
Art. 11
Atributiile principale, raspunderile si competentele consiliului de
administratie sunt urmatoarele:
11.1. aproba structura organizatorica si functionala a regiei;
11.2. aproba programele de dezvoltare si functionare a retelei de
reprezentante din teritoriu;
11.3. examineaza si aproba bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul si
contul de profit si pierderi;
11.4. aproba utilizarea fondului valutar, potrivit legii;
11.5. stabileste, potrivit legii, nivelul de salarizare a personalului in
functie de studii si munca efectiv prestata;
11.6. stabileste functiile si meseriile specifice;
11.7. stabileste taxe si tarife proprii pentru serviciile si prestatiile
efectuate;
11.8. aproba statutul personalului regiei;
11.9. raspunde de administrarea legala si eficienta a intregului
patrimoniu;
11.10. exercita orice alte atributii ce-i revin din prevederile legale si
regulamentul sau de functionare si organizare si aproba orice alte masuri
privind activitatea regiei, cu exceptia celor date, potrivit legii, in
competenta altor organe.
Art. 12
Consiliul de administratie se intruneste in sesiuni ordinare o data pe luna
si, la cererea presedintelui sau a 1/3 din membri, ori de cate ori este nevoie.
Art. 13
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administratie poate
atrage in activitatea de analiza consilieri si consultanti din diferite
sectoare, urmand ca activitatea acestora sa fie recompensata material, conform
intelegerii, pe baza de conventie civila.
Art. 14
Consiliul de administratie prezinta anual ministerului de resort un raport
asupra activitatii in perioada expirata si asupra programului de activitate
pentru perioada in curs.
Art. 15
Directorul general al regiei este numit de ministrul transporturilor*).
Art. 16
Directorul general al regiei conduce activitatea curenta a acesteia si o
reprezinta in relatiile cu organele statului, precum si cu persoanele fizice
sau juridice. De asemenea, angajeaza si concediaza personalul si numeste, prin
decizie, conducatorii compartimentelor de munca din structura regiei, cu
respectarea prevederilor legale.
CAP. 6
Bugetul de venituri si cheltuieli
Art. 17
"Registrul Auto Roman" - R.A. intocmeste anual bugetul de
venituri si cheltuieli, bilantul si contul de profit si pierderi, dupa modelele
stabilite de Ministerul Finantelor si aprobate anual de catre acesta, care se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Art. 18
Veniturile si cheltuielile regiei se stabilesc prin buget pentru fiecare
exercitiu financiar si cuprind la venituri sumele incasate din tarifele
aplicate la prestatiile efectuate, iar la cheltuieli, valorile consumate pentru
functionarea regiei.
Art. 19
Din veniturile realizate, dupa acoperirea cheltuielilor, regia constituie
fondul de rezerva si de dezvoltare, asigura sumele necesare desfasurarii
activitatii si satisfacerii nevoilor de functionare, precum si celelalte
varsaminte prevazute de lege.
Art. 20
"Registrul Auto Roman" - R.A. hotaraste cu privire la
investitiile ce urmeaza a fi realizate, in limitele competentelor acordate si
stabileste sursele proprii de finantare.
Art. 21
Operatiunile de incasari si plati ale regiei se efectueaza prin conturi
deschise la banci.
CAP. 7
Relatiile regiei
Art. 22
Pentru realizarea atributiilor ce le revin, compartimentele de munca ale
regiei stabilesc relatii functionale, de cooperare si colaborare.
Art. 23
Relatiile comerciale dintre "Registrul Auto Roman" - R.A. si alte
regii, societati comerciale sau alti parteneri, se desfasoara pe baze
contractuale, guvernate de principiul libertatii contractuale.
Art. 24
Regia Autonoma "Registrul Auto Roman" poate incheia contracte de
prestari de servicii cu intreprinzatori straini, in conditiile legii.
CAP. 8
Controlul activitatii
Art. 25
Gestiunea Regiei Autonome "Registrul Auto Roman" este controlata
de organe proprii, conform reglementarilor elaborate de Ministerul Finantelor.
CAP. 9
Dispozitii referitoare la personal
Art. 26
Personalul regiei este supus prevederilor statutului personalului, aprobat
de consiliul de administratie, si celorlalte reglementari in vigoare.
CAP. 10
Dispozitii finale
Art. 27
"Registrul Auto Roman" - R.A. respecta si raspunde de aplicare
tuturor prevederilor din legislatia interna, precum si din conventiile si
celelalte reglementari emise de organisme internationale din domeniul sau de
activitate.
-----------
*) Pana la desemnarea managerului, in conformitate cu Hotararea Guvernului
nr. 263/1994, prevederile referitoare la conducerea regiei autonome, cuprinse
in Hotararea Guvernului nr. 768/1991, modificata, se aplica in continuare.