HOTARARE Nr. 924 din 20 noiembrie 1995
pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea, utilizarea si
controlul utilizarii subventiilor de la bugetul de stat, destinate acoperirii a
60% din dobanda aferenta creditelor bancare acordate producatorilor agricoli in
temeiul Hotararii Guvernului nr. 699/1995
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 280 din 30 noiembrie 1995
Guvernul Romaniei hotaraste:
ARTICOL UNIC
Se aproba Normele metodologice privind acordarea, utilizarea si controlul
utilizarii subventiilor de la bugetul de stat, destinate acoperirii a 60% din
dobanda aferenta creditelor bancare acordate producatorilor agricoli in temeiul
Hotararii Guvernului nr. 699/1995, prevazute in anexa, care face parte
integranta din prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneaza:
p. Ministrul agriculturii
si alimentatiei,
Alexandru Lapusan,
secretar de stat
Ministru de stat,
ministrul finantelor,
Florin Georgescu
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
privind acordarea, utilizarea si controlul utilizarii subventiilor de la
bugetul de stat, destinate acoperirii a 60% din dobanda aferenta creditelor bancare
acordate producatorilor agricoli in temeiul Hotararii Guvernului nr. 699/1995
1. Potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) lit a) din Legea nr. 83/1993,
privind sprijinul acordat de stat producatorilor agricoli, producatorii
agricoli beneficiaza de sprijin acordat de stat prin intermediul institutiilor
financiare sau bancare, de credite pe termen scurt, cu dobanda anuala
subventionata in proportie de 60%, pentru aprovizionarea materiala si
realizarea productiei agricole vegetale.
2. Se subventioneaza de la bugetul de stat, in proportie de 60%, dobanzile
calculate de bancile comerciale la creditele acordate pentru executarea
lucrarilor agricole din toamna anului 1995, potrivit Hotararii Guvernului nr.
699/1995.
3. Subventiile se acorda producatorilor agricoli, indiferent de tipul de
proprietate si de forma de exploatare a terenurilor agricole, precum si
agentilor economici specializati in preluarea si constituirea stocurilor de
produse agricole in baza contractelor incheiate cu producatorii agricoli pentru
executarea lucrarilor agricole din toamna anului 1995 si pentru preluarea
produselor agricole.
4. Creditele se acorda in conditiile prevazute la art. 7 alin. (3) din
Legea nr. 83/1993, precum si cu respectarea normelor proprii ale bancilor
comerciale, iar esalonarea termenelor de rambursare a creditelor si plata
dobanzilor aferente vor fi corelate cu perioadele de valorificare a produselor,
dar nu mai tarziu de 30 de zile de la recoltare.
5. Producatorii agricoli au obligatia, dupa caz, sa organizeze si sa
conduca o evidenta separata a creditelor bancare cu dobanda bonificata,
acordata in baza Hotararii Guvernului nr. 699/1995.
6. Dobanda aferenta creditelor bancare nerambursate la scadenta, dar nu mai
tarziu de 30 noiembrie 1996, se suporta integral de catre producatorii
agricoli.
7. Beneficiarii de credite obtinute pentru executarea lucrarilor agricole
din toamna anului 1995 in baza Hotararii Guvernului nr. 699/1995 intocmesc si
depun la directiile generale pentru agricultura si alimentatie judetene si a
municipiului Bucuresti decontul justificativ prevazut in anexa la prezentele
norme metodologice, avizat de banca comerciala creditoare; directiile generale
verifica si accepta deconturile justificative depuse in aceste conditii.
8. Acordarea subventiilor cuvenite producatorilor agricoli in conditiile
Hotararii Guvernului nr. 699/1995 se va face potrivit prevederilor Hotararii
Guvernului nr. 528/1995 privind acordarea, utilizarea si controlul alocatiilor,
primelor, subventiilor, compensatiilor si altor forme de sprijin de la bugetul
de stat, acordate producatorilor agricoli in baza Legii nr. 83/1993, precum si
modificarea unor hotarari ale Guvernului emise in executarea acestei legi.
9. Producatorii agricoli si agentii economici nominalizati de Ministerul
Agriculturii si Alimentatiei si Ministerul Finantelor raspund, potrivit legii,
de realitatea datelor inscrise in deconturile justificative.
Bancile comerciale creditoare vor verifica si vor raspunde pentru
corectitudinea soldului creditelor, a dobanzilor calculate si inscrise in
deconturile justificative.
10. Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, prin organele proprii de
control, va verifica permanent modul de stabilire si de acordare a subventiilor
de la bugetul de stat pentru acoperirea a 60% din dobanda calculata la
creditele bancare pe termen scurt, precum si modul de organizare si de tinere a
evidentelor la directiile generale pentru agricultura si alimentatie judetene
si a municipiului Bucuresti.
11. Directiile generale pentru agricultura si alimentatie judetene si a
municipiului Bucuresti verifica, pe baza deconturilor justificative, existenta
reala a agentului economic si corectitudinea folosirii subventiilor acordate,
efectuand controale la producatorii agricoli, si raspund de orice incalcare a
legii cu privire la aceste aspecte.
12. Directiile generale pentru agricultura si alimentatie judetene si a
municipiului Bucuresti au obligatia de pastrare a documentelor care au stat la
baza acordarii subventiilor de la bugetul de stat.
13. Plata subventiilor de la bugetul de stat in mod necuvenit, prin
inscrierea sau atestarea pe documentele de acordare de date sau situatii
nereale, atrage restituirea sumelor de catre beneficiarul acestora, precum si
suportarea sanctiunilor prevazute de lege.
ANEXA 1
la normele metodologice
BENEFICIAR DE CREDITE AVIZAT
Directia generala
pentru agricultura Banca Comerciala,
si alimentatie,
Director general, Director general,
DECONT JUSTIFICATIV
privind calculul dobanzii bonificate la creditele primite conform Hotararii
Guvernului nr. 699/1995 pentru luna ................................
- mii lei -
------------------------------------------------------------
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
------------------------------------------------------------
Director, Contabil sef,
SEMNIFICATIA COLOANELOR
0 = Nr. crt.
1 = Cultura sau lucrarea
2 = Suprafata insamantata (ha)
3 = Costul potrivit calculului din devizele de lucrari si cheltuieli
4 = Cheltuieli totale
din care:
5 = din fonduri proprii
6 = din credite
7 = Soldul mediu cumulat al creditelor
din care:
8 = rambursat conform graficului
9 = Dobanda medie de referinta sau costul mediu al resurselor
10 = Valoarea dobanzilor la creditele rambursate (col. 8 x col. 9)
11 = Valoarea dobanzilor subventionate (col. 10 x 60%)