Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.113 din 18.05.2015

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 339 din 18 mai 2015



SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) Prezenta lege reglementează finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi controlul finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.(2) Principiile finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale sunt următoarele:a)principiul legalităţii; b)principiul egalităţii de şanse; c)principiul transparenţei veniturilor şi cheltuielilor; d)principiul independenţei partidelor politice şi a candidaţilor faţă de finanţatori; e)principiul integrităţii competiţiei politice şi electorale. 2. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 3 (1) Sursele de finanţare a activităţii unui partid politic sunt:a)cotizaţii ale membrilor de partid; b)donaţii, legate şi alte liberalităţi; c)venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 12; d)subvenţii de la bugetul de stat; e)împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice. (2) Partidele politice pot contracta împrumuturi în bani numai prin acte autentice notariale, sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora.(3) Termenul de restituire prevăzut la alin. (2) nu poate fi mai mare de 3 ani.(4) Împrumuturile în bani şi restituirea acestora se pot face numai prin virament bancar.(5) Împrumuturile în bani care nu sunt restituite în termenul prevăzut la alin. (3) se pot constitui în donaţii numai cu acordul părţilor şi numai dacă nu s-a atins în anul respectiv plafonul pentru donaţii prevăzut la art. 5 alin. (1), până la concurenţa acestui plafon.(6) Împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate prevăzute la art. 9.(7) Acordarea de împrumuturi de către partide politice, alianţe politice sau electorale şi candidaţi independenţi către persoane fizice sau juridice este interzisă.(8) Partidele politice şi organizaţiile teritoriale ale acestora, inclusiv cele constituite la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, au obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile.(9) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale partidelor politice şi ale organizaţiilor teritoriale ale acestora se efectuează prin conturi bancare, în lei şi în valută, deschise la bănci cu sediul în România şi în numerar potrivit legii.(10) Veniturile realizate din activităţile prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt scutite de impozite şi taxe. 3. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31 , cu următorul cuprins: Articolul 31 Eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor partidelor politice, alianţelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se hotărăsc de către organele de conducere ale acestora, potrivit statutului lor. 4. La articolul 4, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(4) Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii obţinute în anul fiscal precedent, precum şi lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară.(5) Lista prevăzută la alin. (4) trebuie să cuprindă următoarele elemente: numele şi prenumele membrului de partid, cetăţenia, valoarea şi data la care a fost plătită cotizaţia. 5. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 5 (1) Donaţiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.(2) Donaţiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.(3) Donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv.(4) Suma totală a donaţiilor făcute de persoanele juridice controlate direct sau indirect de o altă persoană ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (2) şi (3).(5) Valoarea de piaţă a bunurilor mobile şi imobile donate partidului, precum şi a serviciilor prestate acestuia cu titlu gratuit se include în valoarea donaţiilor, în limitele prevăzute la alin. (1), (2) şi (3).(6) Evaluarea bunurilor şi serviciilor prevăzute la alin. (5) se efectuează de către evaluatori autorizaţi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Se interzice persoanelor juridice care, la data efectuării donaţiei, au datorii exigibile mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau la bugetele locale să facă
donaţii partidelor politice, cu excepţia situaţiei când au de recuperat sume mai mari decât datoria proprie. (8) La efectuarea donaţiei, partidul politic are obligaţia de a solicita persoanei juridice donatoare prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind respectarea condiţiei prevăzute la alin. (7).(9) Este interzisă acceptarea sub orice formă, directă sau indirectă, de către partidele politice, a donaţiilor de bunuri materiale ori sume de bani sau prestarea de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obţine un avantaj economic sau cu încălcarea dispoziţiilor alin. (8). 6. După articolul 5 se introduc trei noi articole, articolele 51 - 53 , cu următorul cuprins: Articolul 51 (1) Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.(2) Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. (3) Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. (4) Valoarea totală a sumelor de bani care fac obiectul împrumuturilor acordate partidelor politice de către persoanele juridice controlate direct sau indirect de o altă persoană ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (1)-(3).(5) Prevederile art. 5 alin. (7)-(9), precum şi ale art. 10 alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător. Articolul 52 (1) Donaţiile care au ca obiect imobile cu destinaţia de sedii ale partidelor politice sunt exceptate de la condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), (3), (4) şi (5).(2) Donaţiile în bani cu sarcina de a achiziţiona clădiri cu destinaţia de sediu al partidului politic sunt exceptate de la condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), (3), (4) şi (5).(3) Partidul politic are obligaţia de a îndeplini sarcina prevăzută la alin. (2) în termenul şi condiţiile prevăzute de contractul de donaţie.(4) Termenul de îndeplinire al sarcinii prevăzut la alin. (3) nu poate fi mai mare de 2 ani.(5) Neîndeplinirea termenului prevăzut la alin. (4) atrage după sine anularea excepţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2). Articolul 53 Donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare. 7. La articolul 8, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 8 (1) Toate donaţiile, inclusiv cele confidenţiale, vor fi înregistrate şi evidenţiate în mod corespunzător în documentele contabile, cu menţionarea datei la care au fost făcute şi a altor informaţii care să permită identificarea surselor de finanţare şi a donatorilor.(2) Donaţiile de bunuri şi servicii prestate cu titlu gratuit vor fi reflectate în contabilitate la valoarea de piaţă de la momentul donaţiei. 8. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 9 (1) Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, lista persoanelor fizice şi juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depăşeşte 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.(2) Lista prevăzută la alin. (1) trebuie să conţină următoarele elemente:a)pentru persoanele fizice: numele şi prenumele donatorului sau împrumutătorului, cetăţenia, valoarea, felul donaţiei sau împrumutului şi data la care a fost efectuată donaţia sau împrumutul. În cazul împrumutului se va menţiona şi termenul de restituire al acestuia; b)pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naţionalitatea, codul unic de înregistrare, valoarea, felul donaţiei sau a împrumutului şi data la care a fost efectuată donaţia sau împrumutul. În cazul împrumutului se va menţiona şi termenul de restituire al acestuia. 9. La articolul 10, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6) , cu următorul cuprins:(6) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pentru finanţarea campaniilor electorale. 10. La articolul 11, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 11 (1) Acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice care nu au cetăţenia română sau de către persoane juridice de altă naţionalitate decât cea română este interzisă, cu excepţia celor primite de la cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România şi deţin calitatea de membru al partidului politic căruia i-a acordat donaţia. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ..........(3) Donaţiile prevăzute la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor. 11. La articolul 12 alineatul (1), literele b) - d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)vânzarea de bilete, taxe de participare sau altele asemenea la acţiuni culturale, sportive, precum şi la întruniri şi seminare cu tematică politică, economică sau socială; c)vânzarea materialelor tipărite cu însemnele partidului politic; d)serviciile oferite către membrii partidului pentru organizarea evenimentelor prevăzute la lit. b); 12. La articolul 12 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i) , cu următorul cuprins: i)emiterea carnetelor/legitimaţiilor de membru al partidului politic. 13. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Până la data de 30 aprilie a fiecărui an, partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumurile totale ale veniturilor obţinute în anul fiscal precedent din activităţile prevăzute la alin. (1) şi din sursele prevăzute la alin. (2), defalcate pe fiecare tip de activitate şi sursă. 14. La articolul 13, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuantumul total al sumelor ce fac obiectul alin. (1), până la data de 30 aprilie a anului următor. 15. La articolul 14, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(3) Subvenţia de la bugetul de stat se acordă în funcţie de următoarele criterii:a)numărul de voturi primite la alegerile generale pentru Camera Deputaţilor şi Senat; b)numărul de voturi primite la alegerile generale pentru autorităţile administraţiei publice locale. (4) În cazul alianţelor politice sau electorale, subvenţia se va împărţi între membrii alianţei după numărul de mandate obţinute. 16. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 161 , cu următorul cuprins: Articolul 161 La solicitarea Autorităţii Electorale Permanente, Biroul Electoral Central are obligaţia să comunice numărul de voturi obţinute de partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale la alegerile parlamentare generale, numărul de candidaţi declaraţi aleşi, pe partide şi/sau alianţe şi sexe, numărul de voturi obţinute de partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale la alegerile generale pentru consilierii judeţeni şi consilierii municipiului Bucureşti, precum şi numărul de candidaţi declaraţi aleşi la aceste alegeri pe partide şi/sau alianţe şi sexe. 17. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18 (1) Subvenţia de la bugetul de stat se varsă lunar, prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente, într-un cont special deschis de către fiecare partid politic. Veniturile din subvenţii de la bugetul de stat se reflectă distinct în evidenţa contabilă a partidelor politice.(2) La nivelul Autorităţii Electorale Permanente se constituie un compartiment specializat pentru alocarea subvenţiei de la bugetul de stat.(3) Subvenţiile de la bugetul de stat acordate partidelor politice au statut de afectaţiune specială şi nu sunt supuse executării silite prin poprire. 18. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 19 (1) Acordarea subvenţiei de la bugetul de stat poate fi suspendată temporar, prin decizie a Autorităţii Electorale Permanente, pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 3 alin. (8), art. 4 alin. (4), art. 9, art. 11 alin. (3), art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (4), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 39 şi art. 40 alin. (2), până la îndeplinirea cerinţelor legale. 19. La articolul 20 alineatul (1), litera l) se abrogă. 20. La articolul 20 alineatul (1), după litera l) se introduc şase noi litere , literele m) - s) , cu următorul cuprins: m)cheltuieli cu comisioane bancare; n)cheltuieli cu chiriile şi utilităţile sediilor; o)cheltuieli de întreţinere şi reparaţii auto; p)cheltuieli cu prime de asigurare; r)cheltuieli de transport; s)cheltuieli cu combustibili şi carburanţi. 21. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 21 (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot asigura spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora. 22. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 23 (1) Până cel mai târziu la data începerii campaniei electorale, partidul politic, alianţa politică şi candidaţii independenţi, prin mandatar financiar, deschid câte un cont bancar la nivelul fiecărui judeţ, un cont bancar la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti sau la nivelul municipiului Bucureşti, după caz, precum şi un cont bancar la nivel central.(2) La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, organizaţiile cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, care propun candidaţi numai la nivel naţional, deschid un cont bancar la nivel central.(3) Contribuţiile pentru campania electorală se depun sau se virează în conturile prevăzute la alin. (1) numai de către candidaţi sau de către mandatarul financiar, la împuternicirea acestora.(4) Fondurile obţinute de către partidul politic în afara campaniei electorale care au fost transferate în conturile bancare de campanie deschise la nivel central trebuie declarate la Autoritatea Electorală Permanentă, de către mandatarul financiar coordonator, în termen de 5 zile de la data efectuării transferului.(5) Aportul financiar prevăzut la art. 13 alin. (1) nu poate face obiectul transferului în conturile bancare pentru campania electorală.(6) Limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală care pot fi depuse de către candidaţi sau mandatarul financiar sunt următoarele:a)60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator; b)un salariu de bază minim brut pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al comunei; c)3 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al oraşului; d)5 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al municipiului; e)30 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al municipiului reşedinţă de judeţ; f)50 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul de sector al municipiului Bucureşti; g)500 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti; h)100 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul judeţean; i)5 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de primar al comunei; j)7 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de primar al oraşului; k)10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului; l)50 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ; m)100 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de primar de sector al municipiului Bucureşti; n)150 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului Bucureşti; o)750 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de parlamentar european; p)20.000 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru candidatul la funcţia de Preşedinte al României. (7) În cazul alegerilor locale, contribuţiile prevăzute la alin. (6), precum şi sumele transferate de la nivel central conform art. 232 alin. (4) se cumulează la nivelul circumscripţiei electorale judeţene şi pot fi redistribuite pentru cheltuieli în circumscripţiile electorale locale, respectiv în cele judeţene prin decizie a partidelor politice, a partidelor sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de la nivel judeţean.(8) Contribuţiile pentru campania electorală care pot fi depuse de către candidaţi sau mandatarul financiar pot proveni numai din donaţii primite de candidaţi de la persoane fizice, din venituri proprii sau din împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituţii bancare. (9) În cel mult 48 de ore de la data depunerii unei sume într-unul dintre conturile prevăzute la alin. (1), candidatul are obligaţia de a preda mandatarului financiar judeţean o declaraţie cu indicarea sursei contribuţiei.(10) Contribuţiile pentru campania electorală trebuie declarate Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarul financiar.(11) Contribuţiile pentru campania electorală pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă.(12) Contribuţiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturile prevăzute la alin. (1) numai până la data încheierii campaniei electorale.(13) Contribuţiile pentru campania electorală care nu respectă prevederile prezentului articol se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat. 23. După articolul 23 se introduc trei noi articole, articolele 231 - 23^ 3, cu următorul cuprins: Articolul 231 Primirea altor materiale de propagandă electorală decât cele prevăzute la art. 11 alin. (2) de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi este interzisă. Articolul 232 (1) La nivel central, suplimentar faţă de contribuţiile pentru campania electorală prevăzute la art. 23, partidul politic poate depune sume reprezentând contribuţii pentru campania electorală proprie într-un cont deschis la nivel central, prin mandatarul financiar coordonator.(2) Limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală care pot fi depuse de către partidul politic în contul prevăzut la alin. (1) sunt următoarele:a)10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator; b)50 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. (3) Contribuţiile pentru campania electorală care pot fi depuse de către partidul politic pot proveni numai din transferuri ale fondurilor provenite din afara campaniei electorale.(4) Partidul politic, prin mandatarul financiar coordonator, poate transfera sume de bani din contul deschis la nivel central în conturile deschise la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti sau la nivelul sectoarelor acestuia, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 23 şi în prezentul articol.(5) Prevederile art. 23 se aplică în mod corespunzător contribuţiilor pentru campania electorală care pot fi depuse de către partidul politic.(6) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul campaniei electorale pentru Camera Deputaţilor şi Senat, pot fi depuse şi sume de bani de către candidaţii la funcţia de deputat şi de senator în circumscripţia electorală a românilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Articolul 233 (1) În cel mult 5 zile de la data începerii campaniei pentru referendum, partidul politic, prin mandatar financiar, deschide câte un cont bancar la nivel naţional în cazul referendumului naţional sau la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti în cazul referendumului local.(2) Contribuţiile destinate campaniei pentru referendum care sunt depuse de către partidul politic pot proveni numai din transferuri ale fondurilor provenite din afara campaniei electorale.(3) Limitele maxime ale contribuţiilor destinate campaniei pentru referendum sunt următoarele:a)5 salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea consiliului local sau a primarului comunei; b)7 salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea consiliului local sau a primarului oraşului; c)10 salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea consiliului local sau a primarului municipiului; d)30 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea consiliului local sau a primarului municipiului reşedinţă de judeţ/sectorului municipiului Bucureşti; e)100 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a primarului general al municipiului Bucureşti; f)100 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea consiliului judeţean; g)20.000 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru referendumul pentru demiterea Preşedintelui României, pentru referendumul pentru probleme de interes naţional sau pentru referendumul pentru revizuirea Constituţiei.
(4) Prevederile art. 23 se aplică în mod corespunzător contribuţiilor destinate campaniei pentru referendum. 24. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 24 (1) Este interzisă finanţarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, de către persoane fizice care nu au cetăţenia română sau de către persoane juridice de altă naţionalitate decât cea română, cu excepţia finanţării de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România şi deţin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar. 25. La articolul 25, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Se interzice finanţarea în orice mod a campaniei electorale a unui partid, a unei alianţe a acestora sau a unui candidat independent de către sindicate, culte religioase, asociaţii ori fundaţii de altă naţionalitate decât cea română. 26. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 26 (1) Evidenţa contribuţiilor şi a cheltuielilor pentru campania electorală aparţinând partidelor politice şi candidaţilor independenţi este organizată exclusiv de către mandatari financiari.(2) Eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor pentru campania electorală se hotărăsc de către organele de conducere ale partidelor politice, potrivit statutului lor, respectiv de către candidaţii independenţi.(3) Mandatarul financiar este numit de conducerea partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale sau de către candidaţii independenţi.(4) Un partid politic, o alianţă politică sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale va avea un singur mandatar financiar coordonator la nivel central, respectiv câte un mandatar financiar desemnat la nivelul fiecărui judeţ, sector al municipiului Bucureşti şi la nivelul municipiului Bucureşti.(5) Mandatarul financiar coordonator are următoarele atribuţii:a)asigură evidenţa operaţiunilor financiare, la nivel naţional, în cazul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, al alegerilor pentru reprezentanţii României în Parlamentul European şi al referendumului naţional; b)supervizează activitatea celorlalţi mandatari financiari ai partidului politic şi centralizează evidenţele acestora; c)asigură evidenţa operaţiunilor financiare, derulate prin conturile prevăzute la art. 232 în cazul alegerilor locale şi parlamentare; d)reprezintă partidul politic în relaţia cu Autoritatea Electorală Permanentă; e)transmite Autorităţii Electorale Permanente documentele şi rapoartele prevăzute de prezenta lege, în scris şi în format electronic; f)asigură evidenţa operaţiunilor financiare pentru circumscripţia electorală a românilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, în cazul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat; g)depune la Autoritatea Electorală Permanentă cererea de rambursare a cheltuielilor aferente campaniei electorale, lista candidaţilor către care urmează să se facă restituirea contribuţiilor încasate pentru campania electorală, vizată de conducerea partidului politic la nivel judeţean sau la nivel central, după caz. (6) Mandatarul financiar desemnat la nivel judeţean, la nivelul municipiului Bucureşti sau la nivelul sectorului municipiului Bucureşti îndeplineşte următoarele atribuţii:a)organizează evidenţa operaţiunilor financiare efectuate în campania electorală şi verifică legalitatea acestora, la nivelul la care a fost desemnat; b)îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile mandatarului financiar coordonator, în cazul candidaţilor independenţi şi al organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care propun candidaturi numai la nivel naţional. (7) Mandatarul financiar răspunde solidar cu partidul politic care l-a desemnat de legalitatea operaţiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale şi de respectarea prevederilor art. 23-25.(8) Pot fi desemnate ca mandatari financiari coordonatori numai persoanele fizice care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, respectiv numai persoanele juridice care oferă servicii specializate de contabilitate.(9) Partidele politice, alianţele politice şi candidaţii independenţi care au desemnat mandatari financiari care nu au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat au obligaţia de a încheia contract de asistenţă de specialitate cu persoane fizice autorizate sau persoane juridice, specializate în oferirea de servicii de contabilitate.(10) Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita, în cazul în care este necesar, documente suplimentare sau explicaţii mandatarilor financiari.(11) Mai multe partide nu pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar, cu excepţia situaţiei în care partidele fac parte din aceeaşi alianţă politică sau electorală.(12) Calitatea de mandatar financiar se dobândeşte numai după înregistrarea oficială la Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza împuternicirii partidului politic şi a acceptului acestuia. Înregistrarea mandatarului financiar se realizează în intervalul dintre momentul aducerii la cunoştinţă publică a datei alegerilor şi începerea campaniei electorale, făcându-se publică în presă sau pe pagina de internet a partidului.(13) La data înregistrării oficiale, mandatarul financiar primeşte de la Autoritatea Electorală Permanentă un cod unic de identificare al partidului politic sau al candidatului independent care va fi imprimat pe toate materialele de propagandă electorală aparţinând partidului politic sau candidatului independent pe care îl reprezintă.(14) Candidaţii nu pot fi mandatari financiari. 27. Articolul 27 se abrogă. 28. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29 (1) În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi cetăţenii cu drept de vot au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, comunicare directă cu alegătorii, utilizare a televiziunii, a radioului, a presei scrise, a mijloacelor electronice şi a celorlalte mijloace de informare în masă.(2) În campania electorală pot fi utilizate numai următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală:a)afişe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură; afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj; b)materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală; c)publicitate în presa scrisă; d)materiale de propagandă electorală online; e)broşuri, pliante şi alte materiale tipărite. (3) Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima pe toate materialele de propagandă electorală următoarele date:a)numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau a alianţei politice care le-a comandat, după caz; b)denumirea operatorului economic care le-a realizat; c)codul unic de identificare prevăzut la art. 26 alin. (13); d)tirajul, unde este cazul. (4) Cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora - candidaţi independenţi, partide politice sau alianţe politice.(5) Producerea şi difuzarea de materiale de propagandă electorală în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege este interzisă.(6) Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi sunt obligaţi să declare Autorităţii Electorale Permanente, prin mandatar financiar, numărul de materiale de propagandă electorală produse şi utilizate, defalcat pe categorii, în cel mult 15 zile de la data alegerilor sau a referendumului.(7) Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:a)se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri sau referendum, clar identificat; b)este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor; c)are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg; d)depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului. 29. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 30Limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală sau pentru referendum într-o circumscripţie electorală naţională sau într-o circumscripţie electorală judeţeană/a municipiului Bucureşti/externă, după caz, trebuie să se încadreze în limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală sau pentru referendum, prevăzute la art. 23-233 pentru circumscripţia electorală respectivă. 30. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 31 (1) Cheltuielile aferente campaniei electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor prevăzute la art. 23 şi 232.(2) Contribuţiile pentru campania electorală pot avea numai următoarele destinaţii:a)cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală; b)cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală; c)cheltuieli pentru cercetări sociologice, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală; d)cheltuieli pentru afişe electorale, în cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală; e)cheltuieli pentru broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite, în cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală; f)cheltuieli pentru închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală; g)cheltuieli pentru comisioane bancare. (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător campaniei pentru referendum.(4) Sumele de bani primite de la candidaţii propuşi pentru alegeri de un partid politic sunt considerate donaţii şi li se aplică în mod corespunzător prevederile prezentei legi.(5) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică depozitelor constituite în vederea depunerii candidaturilor pentru funcţia de deputat sau senator, prevăzute la
art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare. 31. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 32 (1) În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, partidele politice, alianţele politice şi candidaţii independenţi vor depune la Autoritatea Electorală Permanentă o declaraţie privind respectarea plafoanelor prevăzute la art. 30.(2) Sumele ce depăşesc plafoanele prevăzute la art. 30 se fac venit la bugetul de stat. 32. Articolul 33 se abrogă. 33. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 34Atunci când un candidat este propus pentru mai multe funcţii într-o campanie electorală, limita maximă a cheltuielilor ce pot fi efectuate se stabileşte la valoarea cea mai mare, potrivit art. 30. 34. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 341 , cu următorul cuprins: Articolul 341 Veniturile şi cheltuielile alianţelor electorale se încasează, respectiv se efectuează numai de către partidele politice, alianţele politice sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care le compun. 35. La articolul 35, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 35 (1) Autoritatea Electorală Permanentă este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale.(2) Controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată. 36. La articolul 35, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31 ) , cu următorul cuprins: (31 ) Întreg personalul Autorităţii Electorale Permanente beneficiază de un spor pentru complexitate a muncii de 30%, aplicat la salariul de bază brut lunar. Prevederile art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică Autorităţii Electorale Permanente. 37. La articolul 35, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Documentele şi informaţiile pe care le poate solicita Autoritatea Electorală Permanentă pot fi în legătură exclusiv cu activităţile partidelor politice care privesc obţinerea de venituri şi realizarea de cheltuieli. 38. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 351 , cu următorul cuprins: Articolul 351 (1) Pentru a verifica legalitatea veniturilor şi cheltuielilor partidelor politice, Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita documente şi informaţii de la persoanele fizice şi juridice care au prestat servicii, gratuit sau contra cost partidelor politice, precum şi de la orice instituţie publică.(2) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la alin. (1) au obligaţia să pună la dispoziţia reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente documentele şi informaţiile solicitate.(3) Partidele politice au obligaţia de a permite accesul organelor de control ale Autorităţii Electorale Permanente în sediile lor.(4) Partidele politice şi persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a prezenta Autorităţii Electorale Permanente toate documentele şi informaţiile solicitate în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării. 39. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 36 (1) Anual şi ori de câte ori este sesizată, Autoritatea Electorală Permanentă verifică pentru fiecare partid respectarea prevederilor legale referitoare la veniturile şi cheltuielile partidelor politice.(2) Autoritatea Electorală Permanentă poate fi sesizată de către orice persoană care prezintă dovezi cu privire la nerespectarea prevederilor legale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.(3) Raportul anual se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente, până la data de 30 aprilie a anului următor.(4) Autoritatea Electorală Permanentă poate controla respectarea prevederilor legale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale şi atunci când există suspiciuni de încălcare a prevederilor legale privitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, la sesizarea oricăror persoane interesate sau din oficiu.(5) În cazul în care în cadrul controlului efectuat de către Autoritatea Electorală Permanentă privind respectarea prevederilor legale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale apar suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de natură penală, Autoritatea Electorală Permanentă sesizează organele de urmărire penală.(6) Rezultatele fiecărui control efectuat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente, în termen de 45 de zile de la efectuare. 40. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 361 , cu următorul cuprins: Articolul 361 (1) Situaţiile financiare anuale întocmite de partidele politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat sunt supuse auditului statutar, care se efectuează de către auditorii statutari, persoane fizice sau juridice autorizate, în condiţiile legii. (2) În cel mult 60 de zile de la data efectuării auditului, partidele politice prevăzute la alin. (1) transmit Autorităţii Electorale Permanente o copie a raportului de audit. 41. Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 38 (1) În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la Autoritatea Electorală Permanentă rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi ale candidaţilor independenţi, precum şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei, însoţite de declaraţiile prevăzute la art. 23 alin. (9).(2) Autoritatea Electorală Permanentă asigură aducerea la cunoştinţa publică a listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi care au depus rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale, pe măsură ce acestea sunt depuse, prin publicări succesive în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) Rapoartele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei electorale, se publică de Autoritatea Electorală Permanentă în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 60 de zile de la publicarea rezultatului alegerilor.(4) În situaţia în care la data depunerii raportului detaliat de venituri şi cheltuieli electorale, candidaţii independenţi sau partidele politice înregistrează datorii, aceştia au obligaţia să raporteze trimestrial Autorităţii Electorale Permanente stadiul achitării datoriilor înregistrate în campania electorală până la data achitării integrale a acestora.(5) Candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condiţiile legii. 42. După articolul 38 se introduc două noi articole, articolele 381 şi 382 , cu următorul cuprins: Articolul 381 (1) În cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianţelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripţiile electorale, precum şi cele efectuate la nivel central, în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului.(2) În cazul în care partidul politic, alianţa politică, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile pentru Camera Deputaţilor sau pentru Senat nu a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează acestora, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar, numai sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivelul circumscripţiei electorale în care acesta a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate. (3) În cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Parlamentul European şi Preşedintele României, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidaţilor independenţi, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivel naţional în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidatul independent a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional.(4) În cel mult 90 de zile de la data alegerilor locale, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripţiile electorale, precum şi cele efectuate la nivel central, în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate prin cumularea voturilor exprimate pentru toate consiliile locale şi de sector ale municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi toate candidaturile de primar, respectiv primar general al municipiului Bucureşti.(5) În cazul în care partidul politic, alianţa politică, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile locale nu a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate prevăzute la alin. (4) la nivel naţional, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează acestora, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar, numai sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivelul circumscripţiei electorale judeţene, de sector sau a municipiului Bucureşti, în care acesta a obţinut minimum 3% din voturile respective, după caz.(6) Sumele cheltuite suplimentar, la nivel central, de către partidul politic, alianţa politică şi organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se rambursează numai în cazul în care acestea au obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional. (7) În cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează candidaţilor independenţi, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor de campanie, dacă au obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripţiei electorale în care au candidat.(8) În cazul alegerilor locale, cheltuielile efectuate într-o circumscripţie electorală de către un candidat independent se rambursează numai dacă acesta a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate pentru funcţia la care a candidat.(9) În cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează sumele aferente cheltuielilor de campanie organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care a obţinut un mandat de deputat, la nivel naţional, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor.(10) Partidele politice, prin intermediul mandatarilor financiari, au obligaţia de a restitui candidaţilor, în termen de 120 de zile de la data alegerilor, sumele rambursate şi/sau sumele necheltuite conform contribuţiilor pe care aceştia le-au depus. (11) Sumele cheltuite pentru campania electorală nu se rambursează în următoarele situaţii:a)în cazul depăşirii plafoanelor stabilite conform art. 30; b)în situaţia utilizării pentru campania electorală a altor surse de finanţare decât cele prevăzute de prezenta lege; c)în cazul utilizării contribuţiilor pentru campania electorală cu încălcarea prevederilor art. 31 alin. (2). Articolul 382 (1) Anual, până la data de 30 aprilie, partidele politice au obligaţia de a depune la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor realizate în anul precedent.(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) vor include şi detalieri ale veniturilor şi cheltuielilor structurilor interne ale partidelor politice prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, ale veniturilor şi cheltuielilor persoanelor aflate în legătură directă sau indirectă cu partidul politic, precum şi ale formelor de asociere prevăzute la art. 13 din prezenta lege.
(3) Partidele politice au obligaţia de a depune la Autoritatea Electorală Permanentă situaţiile financiare anuale în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent.(4) Autoritatea Electorală Permanentă va publica pe pagina proprie de internet rapoartele prevăzute la alin. (1), situaţiile financiare anuale, precum şi variante rezumate ale acestora, în termen de 5 zile de la data depunerii acestora.(5) Contabilitatea partidelor politice se organizează şi se conduce, la nivel naţional şi judeţean, conform prevederilor
Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 43. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 39 (1) Pentru verificarea legalităţii încasărilor şi a plăţilor efectuate de partidele politice şi candidaţii independenţi în campania electorală, Autoritatea Electorală Permanentă poate solicita declaraţiile şi documentele suplimentare pe care le consideră necesare.(2) Partidele politice şi candidaţii independenţi au obligaţia de a prezenta în termen de 15 zile reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente documentele solicitate, conform alin. (1).(3) Dacă se constată nereguli, se vor aplica sancţiunile prevăzute de prezenta lege.(4) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri fac subiectul controlului Autorităţii Electorale Permanente numai în ceea ce priveşte perioada electorală şi numai în legătură cu aceasta. 44. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 41 (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4 alin. (3)-(5), art. 5, art. 51, art. 52 alin. (1) şi (2), art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (2), art. 29 alin. (2)-(4) şi (6), art. 32 alin. (1) şi art. 49 alin. (3).(2) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (6)-(10), art. 20 alin. (2), art. 23, art. 231, art. 232, art. 30, art. 31, art. 351 alin. (2)-(4), art. 361, art. 38 alin. (1), (2) şi (5), art. 382 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 39 alin. (2).(3) Constituie contravenţie, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 200.000 lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 52 alin. (3).(4) Sancţiunile se pot aplica, după caz, partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, candidatului independent, mandatarului financiar şi/sau donatorului care a încălcat dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(3).(5) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(3) se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptelor.(6) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. (5) curge de la data încetării săvârşirii faptei. 45. La articolul 42, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 42 (1) În situaţiile prevăzute la art. 41 alin. (1)-(3), contravenientul varsă la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, pe baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente. 46. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 48 (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut mandate în alegeri sau care propun candidaţi.(2) Organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut câte un singur mandat de deputat, în condiţiile legii electorale, respectiv câte un singur mandat de consilier întro circumscripţie electorală, li se aplică numai prevederile legale privind finanţarea campaniei electorale.(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător candidaţilor independenţi. 47. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 49 (1) Autoritatea Electorală Permanentă păstrează un registru fiscal al partidelor politice în care vor fi trecute următoarele:a)numele şi prenumele, codurile numerice personale, domiciliile şi datele de contact ale persoanelor responsabile de administrarea fondurilor partidului politic, la nivel naţional şi judeţean; b)adresele sediilor centrale, ale organizaţiilor teritoriale şi ale structurilor interne ale partidelor politice prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 14/2003, republicată; c)numele şi prenumele, codurile numerice personale, domiciliile şi datele de contact ale persoanelor îndreptăţite să reprezinte partidele politice la nivel central şi judeţean; d)datele referitoare la activitatea financiară a partidelor politice; e)sancţiunile aplicate.(2) Autoritatea Electorală Permanentă păstrează un registru fiscal al candidaţilor independenţi în care vor fi trecute numele şi prenumele, codurile numerice personale, domiciliile şi datele de contact ale acestora, datele referitoare la activitatea financiară desfăşurată în campaniile electorale şi sancţiunile aplicate.(3) Partidele politice au obligaţia de a aduce la cunoştinţa Autorităţii Electorale Permanente orice modificare a datelor prevăzute la alin. (1), în cel mult 45 de zile de la data producerii acestora. 48. După articolul 49 se introduce un nou articol, articolul 491 , cu următorul cuprins: Articolul 491 Datele cu caracter personal prelucrate de Autoritatea Electorală Permanentă sunt protejate de legea specială şi nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute de aceasta. 49. Articolul 50 se abrogă. 50. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 52 (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se vor elabora şi supune aprobării, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. (2) Normele metodologice reglementează în mod obligatoriu:a)modalităţile şi formatul de înregistrare, evidenţă şi publicitate a donaţiilor, cotizaţiilor, împrumuturilor şi veniturilor proprii, precum şi a cheltuielilor partidelor politice; b)acordarea şi utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat; c)modalităţile şi formatul specifice de înregistrare, evidenţă şi publicitate a veniturilor şi cheltuielilor în campania electorală; d)înregistrarea şi atribuţiile mandatarului financiar; e)procedura şi metodologia controlului; f)categoriile de documente justificative şi metodologia de rambursare a sumelor cheltuite pentru campania electorală. Articolul IITermenul prevăzut la art. 52 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul IIIÎn cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, partidele politice au obligaţia de a furniza Autorităţii Electorale Permanente datele prevăzute la art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. Articolul IVLegea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2) şi cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU


SmartCity5

COMENTARII la Legea 113/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 113 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu