LEGE
Nr. 141 din 23 iulie 1999
pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea
regimului silvic si administrarea fondului forestier national
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 355 din 27 iulie 1999
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Se aproba Ordonanta Guvernului nr. 96 din 27 august 1998 privind
reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national,
emisa in temeiul art. 1 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 148/1998 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonante si publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 320 din 28 august 1998, cu urmatoarele modificari si
completari:
1. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
Indiferent de forma de proprietate, strategia de punere in valoare
economica, sociala si ecologica a padurilor este un atribut al statului. In
conditiile respectarii dreptului de proprietate, padurile din Romania sunt administrate
si gospodarite intr-un sistem unitar, vizand valorificarea continua, in folosul
generatiilor actuale si viitoare, a functiilor lor ecologice si
social-economice."
2. La articolul 4, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) Drumurile forestiere si caile ferate forestiere, existente la data
intrarii in vigoare a prezentei ordonante, indiferent de forma de proprietate a
fondului forestier pe care acestea il strabat, apartin statului."
3. La articolul 4, litera b) a alineatului (2) va avea urmatorul cuprins:
"b) drumurile si caile ferate forestiere, construite pe terenuri din
fondul forestier proprietate privata si finantate din resursele financiare ale
proprietarilor de paduri, vor fi proprietate privata."
4. La articolul 8, litera b) a alineatului (1) va avea urmatorul cuprins:
"b) sa asigure paza padurilor, in vederea prevenirii taierilor
ilegale, distrugerii sau degradarii vegetatiei forestiere, pasunatului abuziv,
braconajului si a altor fapte infractionale sau contraventionale. Proprietarii
de paduri mentionati la art. 12 alin. (1), care nu au personal angajat pentru
asigurarea pazei, raspund contraventional;"
5. La articolul 8, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) In situatiile in care gospodarirea padurilor, proprietate
privata, apartinand persoanelor fizice sau juridice, este asigurata pe baze
contractuale de catre Regia Nationala a Padurilor sau de unitati specializate,
obligatiile mentionate la alin. (1) se vor regasi ca atare in contractele
incheiate."
6. La articolul 10, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
"(5) Materialul lemnos, cu exceptia celui fasonat in metri-steri, care
se transporta din padure, avand ca document de insotire bonul de vanzare sau
foaia de insotire, se marcheaza cu marca dreptunghiulara specifica agentului
economic care administreaza padurea sau care exploateaza masa lemnoasa, dupa
caz."
7. Articolul 12 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12
(1) Padurile proprietate publica, apartinand comunelor, oraselor si
municipiilor, precum si cele proprietate privata indiviza, apartinand fostilor
composesori, mosneni si razesi sau mostenitorilor acestora, se administreaza de
catre proprietari prin structuri silvice proprii, similare cu cele ale statului.
Pentru gestionarea padurilor detinatorii mentionati mai sus angajeaza personal
de specialitate, autorizat in conditiile prezentei ordonante.
(2) Pentru realizarea prevederilor mentionate la alin. (1) persoanele
fizice, fosti composesori, mosneni si razesi sau mostenitorii acestora, se vor
constitui, in prealabil, in mod obligatoriu, in asociatii cu personalitate
juridica, potrivit legii."
8. La articolul 13, alineatele (2) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"(2) In situatia existentei mai multor cantoane se vor constitui
districte sau brigazi silvice, conduse de ingineri silvici sau de tehnicieni
silvici. Suprafata acestora este de maximum 1.500 hectare in zona de campie,
2.500 hectare in zona de coline si 5.000 hectare in zona de munte.
(3) In cazul mai multor brigazi sau districte se vor constitui ocoale
silvice, a caror suprafata este de maximum 8.000 hectare in zona de campie,
12.000 hectare in zona de coline si 20.000 hectare in zona de munte."
9. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14
(1) In situatia in care proprietarii de paduri care fac obiectul prezentei
sectiuni nu pot indeplini conditiile mentionate la art. 12, acestia vor
gospodari padurile ce le apartin, pe baza contractuala, prin Regia Nationala a
Padurilor sau prin unitati specializate, autorizate de catre autoritatea
publica centrala care raspunde de silvicultura.
(2) Prin contractul incheiat intre parti se stabilesc drepturile si
obligatiile proprietarilor de paduri si ale Regiei Nationale a Padurilor. In
mod obligatoriu se vor stipula:
a) drepturile materiale ale proprietarilor de paduri, in natura sau in
bani, care rezulta din valorificarea resurselor lemnoase si nelemnoase ale
padurilor preluate in gestiune;
b) obligatiile Regiei Nationale a Padurilor sau ale unitatilor
specializate, autorizate de catre autoritatea publica centrala care raspunde de
silvicultura, de a asigura paza padurilor si de a executa lucrarile tehnice
silvice de ingrijire, combatere a daunatorilor, punere in valoare a masei
lemnoase, exploatare a resurselor si de regenerare a arboreturilor, in
conformitate cu regimul silvic;
c) modalitatile financiare de a suporta costul lucrarilor de intocmire a
amenajamentelor silvice, de administrare, paza, ingrijire, protectie contra
daunatorilor, exploatare si regenerare."
10. La articolul 15, alineatele (1) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 15
(1) Padurile proprietate privata apartinand persoanelor fizice sunt supuse
regimului silvic. Proprietarii acestor paduri au obligatia sa execute, prin
mijloace proprii sau prin unitati specializate, lucrarile necesare impuse de
regimul silvic.
............................................................................
(3) In vederea respectarii obligatiei prevazute la alin. (1), proprietarii
padurilor private, individuali sau constituiti in asociatii, pot solicita
unitatilor teritoriale ale Regiei Nationale a Padurilor sau unitatilor
specializate, autorizate de catre autoritatea publica centrala care raspunde de
silvicultura, sa administreze padurile ce le apartin, pe baza de
contracte."
11. La articolul 16, alineatele (1) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 16
(1) Administrarea padurilor proprietate privata apartinand parohiilor,
schiturilor, manastirilor, unitatilor de invatamant sau altor persoane juridice
se face de catre acestea sau angajand personal silvic specializat, in vederea
respectarii obligatiilor prevazute la art. 8 alin. (1).
............................................................................
(3) Proprietarii de paduri care fac obiectul prezentei sectiuni pot
solicita ca padurile ce le apartin sa fie administrate pe baza contractuala de
catre Regia Nationala a Padurilor sau de unitati specializate, autorizate de
catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura, in conditiile
prevazute la art. 14, completate cu alte prevederi specifice, convenite de
partile contractante."
12. La articolul 17, alineatele (1), (2), (4) si (5) vor avea urmatorul
cuprins:
"Art. 17
(1) Contractele de administrare a fondului forestier, mentionate la
sectiunile 2 - 4 din prezentul capitol, se incheie pe o durata minima, egala cu
perioada de aplicare a amenajamentului silvic, conform prevederilor art. 18 din
Legea nr. 26/1996 - Codul silvic.
(2) Contractele prevazute la alin. (1) se incheie in forma autentica la
birourile notariale, taxele si comisioanele suportandu-se de catre Regia
Nationala a Padurilor sau de unitatile specializate, autorizate de catre
autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura. Aceste contracte se
inregistreaza la inspectoratele silvice teritoriale, institutii definite
conform art. 19 si 21 din prezenta ordonanta, in raza carora se afla fondul
forestier.
............................................................................
(4) Activitatea personalului silvic angajat din structuri proprii si a
celui din unitatile specializate, care executa pe baza de contract paza si
gospodarirea padurilor proprietate publica apartinand unitatilor
administrativ-teritoriale si proprietate privata, este controlata, sub raportul
regimului silvic, de personalul tehnic al autoritatii publice centrale care
raspunde de silvicultura si al inspectoratelor silvice teritoriale, prevazute
la cap. IV din prezenta ordonanta.
(5) Personalul silvic angajat pentru paza padurilor va fi dotat cu armament
de serviciu, in conditiile legii, si cu uniforma de serviciu."
13. La articolul 19, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 19
(1) Controlul respectarii regimului silvic pentru intregul fond forestier
national se exercita de catre autoritatea publica centrala care raspunde de
silvicultura, precum si prin inspectoratele silvice teritoriale aflate in
subordinea acesteia."
14. La articolul 20, literele a), e) si j) vor avea urmatorul cuprins:
"a) controleaza modul de respectare de catre proprietarii si
detinatorii cu orice titlu de paduri a dispozitiilor legale in domeniul
silviculturii, precum si a normelor specifice regimului silvic;
............................................................................
e) controleaza activitatea de reparare si intretinere a drumurilor
forestiere, in conformitate cu legislatia si normele specifice in vigoare;
............................................................................
j) indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege."
15. La articolul 20, litera i) se abroga.
16. Articolul 21 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21
(1) Inspectoratele silvice teritoriale se constituie in profil teritorial,
prin hotarare a Guvernului.
(2) Personalul tehnic de specialitate din inspectoratele silvice
teritoriale se va dimensiona in raport cu suprafata padurilor si cu numarul de
proprietari, astfel incat pentru o suprafata medie de 20.000 hectare sa existe
un inspector-inginer silvic.
(3) Pentru lucrarile tehnice de teren si pentru executarea controalelor de
fond se va asigura un inginer silvic sau un tehnician silvic pentru o suprafata
medie de 10.000 hectare."
17. Articolele 23 si 24 se abroga.
18. Titlul capitolului V va avea urmatorul cuprins:
"Scoaterea definitiva sau temporara a terenurilor din fondul forestier
national"
19. Articolul 25 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 25
(1) Reducerea suprafetei padurilor din fondul forestier national este
interzisa, cu exceptia urmatoarelor situatii:
a) pentru constructii cu destinatie militara, pentru cai ferate, drumuri
europene, nationale si judetene, autostrazi, linii electrice de inalta tensiune,
mine, forari, sonde si echipamente aferente, conducte magistrale de transport
gaze sau petrol, lucrari de imbunatatiri funciare, de gospodarire a apelor sau
de realizare a unor noi surse de apa. Ocuparea definitiva de terenuri din
fondul forestier, proprietate privata, cu sau fara defrisarea padurii, se
aproba cu acordul prealabil al proprietarilor terenurilor, potrivit
prevederilor prezentei ordonante. In cazurile in care proprietarii de terenuri
nu sunt de acord, ocuparea terenurilor se poate face in conditiile stabilite
potrivit reglementarilor legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate
publica;
b) pentru construirea de obiective turistice, cu acordul proprietarului si
cu aprobarea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura;
c) in scopul executarii de lucrari, instalatii si constructii necesare
pentru gospodarirea fondului forestier sau de interes propriu, la cererea
proprietarilor si cu aprobarea autoritatii publice centrale care raspunde de
silvicultura;
d) orice alte investitii cu caracter social, cultural, sportiv, medical si
de cult, cu avizul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura.
(2) Ocuparea definitiva a terenurilor din fondul forestier, prevazute la
alin. (1) lit. a) si b), se face cu plata de catre persoanele fizice si
juridice solicitante a urmatoarelor taxe si despagubiri:
a) taxa pentru ocuparea definitiva de terenuri forestiere, care se varsa in
Fondul de ameliorare a fondului funciar, potrivit prevederilor art. 92 alin. (4)
din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, fond aflat la dispozitia
autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura;
b) contravaloarea terenului si a masei lemnoase, care se achita
proprietarului terenului forestier;
c) contravaloarea pierderii de crestere, determinata de exploatarea masei
lemnoase inainte de varsta exploatabilitatii, daca terenul este acoperit cu
padure, despagubire care revine proprietarului terenului.
(3) Persoanele fizice si juridice pot solicita ocuparea definitiva a unor
suprafete din fondul forestier si dupa achitarea unei taxe egale cu
contravaloarea pierderii de crestere, determinata de exploatarea masei lemnoase
inainte de varsta exploatabilitatii, daca beneficiarul compenseaza cu o
suprafata echivalenta de teren, limitrofa fondului forestier, pe care o
impadureste si daca intretine plantatia pana la incheierea starii de masiv pe
cheltuiala proprie, cu avizul autoritatii publice centrale care raspunde de
silvicultura."
20. Articolul 26 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 26
(1) Pentru folosirea temporara de terenuri din fondul forestier national,
cu sau fara defrisare, in conditiile prevazute la art. 25 alin. (1) lit. a),
persoanele fizice sau juridice care beneficiaza de folosirea terenurilor au
obligatia sa achite:
a) chiria pentru ocuparea terenului pe durata aprobata, care se incaseaza
de proprietarul terenului;
b) contravaloarea pierderii de crestere, ca urmare a taierii masei lemnoase
inainte de varsta exploatabilitatii stabilita in amenajamentele silvice;
c) o garantie in suma egala cu cheltuielile necesare pentru reinstalarea
vegetatiei forestiere pe terenul folosit temporar si pentru intretinerea
acesteia pana la realizarea starii de masiv;
d) suma prevazuta la lit. c) se depune intr-un cont special, purtator de
dobanda, la Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispozitia
autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, prevazut in Legea
fondului funciar nr. 18/1991, republicata;
(2) In situatia in care folosirea temporara a terenului nu implica
defrisarea, beneficiarul plateste proprietarului chiria."
21. Articolul 27 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 27
Metodologia de finantare si de executare a lucrarilor de reinstalare a
vegetatiei forestiere si de intretinere a acesteia pana la realizarea starii de
masiv, prevazuta la art. 26 lit. c), se elaboreaza de autoritatea publica
centrala care raspunde de silvicultura, in termen de 90 de zile de la data
intrarii in vigoare a prezentei ordonante."
22. Articolul 28 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 28
Ocuparea definitiva sau folosirea temporara a terenurilor din fondul
forestier national, potrivit prevederilor art. 25 si 26, se face numai cu
acordul proprietarilor si se aproba dupa cum urmeaza:
a) pentru suprafata de pana la un hectar, de catre inspectoratul silvic
teritorial, la cererea persoanei fizice sau juridice beneficiare;
b) pentru suprafata de peste un hectar, dar nu mai mare de 50 hectare, de
catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura, la cererea
persoanei fizice sau juridice beneficiare, cu avizul inspectoratului silvic
teritorial;
c) pentru suprafata de peste 50 hectare, prin hotarare a Guvernului, la
cererea persoanelor juridice beneficiare si la propunerea autoritatii publice
centrale care raspunde de silvicultura."
23. Articolul 29 se abroga.
24. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 30
Finantarea activitatilor de administrare a fondului forestier national se face
din:
a) venituri proprii;
b) bugetul de stat;
c) alte surse."
25. La articolul 31, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 31
(1) In vederea sprijinirii proprietarilor de paduri, indiferent de forma de
proprietate, in efectuarea unor lucrari de gospodarire, in scopul asigurarii
integritatii fondului forestier national si gestionarii durabile a acestuia,
statul va aloca anual de la buget fondurile necesare pentru:
a) refacerea padurilor afectate de calamitati naturale sau de incendii a
caror cauza este necunoscuta;
b) refacerea unor cai forestiere de transport distruse in urma calamitatii
naturale;
c) combaterea bolilor si daunatorilor padurilor proprietate privata;
d) amenajarea padurilor proprietate privata a persoanelor fizice;
e) finantarea unor studii complexe de fundamentare a solutiilor de
gospodarire a padurilor proprietate privata a persoanelor fizice si juridice;
f) punerea la dispozitie proprietarilor de paduri a normelor tehnice
silvice si juridice care reglementeaza regimul silvic si a materialelor de
propaganda si educatie forestiera privind ocrotirea si conservarea padurilor;
g) sprijinirea proprietarilor de paduri cu functii speciale de protectie,
persoane fizice, prin acordarea unor compensatii reprezentand contravaloarea
bunurilor pe care nu le recolteaza datorita restrictiilor impuse prin
amenajamentele silvice in padurile cu functii speciale de protectie."
26. Dupa articolul 32 se introduc articolele 32^1 - 32^3 cu urmatorul cuprins:
"Art. 32^1
(1) Incalcarea prevederii art. 9 lit. a) constituie infractiune si se
pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani si cu confiscarea materialului lemnos
rezultat sau, daca materialul a fost valorificat anterior constatarii, cu plata
contravalorii acestuia.
(2) Aceleasi pedepse se aplica si celor care favorizeaza incalcarea
prevederilor alin. (1).
Art. 32^2
(1) Taierea sau scoaterea din radacini, fara drept, din paduri, indiferent
de forma de proprietate, de arbori si lastari, de catre proprietari, detinatori
sau de oricare alta persoana, daca volumul masei lemnoase astfel extrase este
de peste 5 mc sau daca volumul acesteia este sub aceasta limita, iar fapta a
fost savarsita de cel putin doua ori in interval de 2 ani, constituie
infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda.
(2) Daca fapta a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 20 mc,
pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani.
(3) Cand fapta a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 50 mc,
pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Maximul pedepselor prevazute la alin. (1) - (3) se majoreaza cu 3 ani,
in cazul in care faptele au fost savarsite in urmatoarele imprejurari:
a) de doua sau mai multe persoane impreuna;
b) de o persoana avand asupra sa o arma sau substante chimice periculoase;
c) in timpul noptii;
d) in arii forestiere protejate.
(5) Tentativa se pedepseste.
Art. 32^3
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unor
suprafete de paduri de catre proprietari, detinatori sau de oricare alta
persoana, precum si incendierea acestora constituie infractiunea de distrugere
si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani."
27. Articolul 33 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 33
(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in
astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate
infractiuni, si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) refuzul proprietarilor sau al altor detinatori de paduri de a intocmi
amenajamente silvice, conform obligatiei prevazute la art. 8 alin. (1) lit. a),
cu amenda de la 200.000 lei la 1.000.000 lei pentru persoane fizice si de la
1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoane juridice;
b) neasigurarea pazei padurilor, potrivit obligatiei prevazute la art. 8
alin. (1) lit. b), cu amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei pentru persoane
fizice si de la 2.500.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoane juridice;
c) refuzul proprietarilor sau al altor detinatori de paduri de a executa
lucrarile de prevenire si combatere a daunatorilor si bolilor padurilor,
conform dispozitiei art. 8 alin. (1) lit. c), sau de a executa lucrarile de
ingrijire a arboreturilor, prevazute la art. 8 alin. (1) lit. g), cu amenda de
la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei.
(2) Contraventiilor prevazute la alin. (1) le sunt aplicabile prevederile
Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu
exceptia art. 25 - 27.
(3) Cuantumul amenzilor contraventionale se reactualizeaza periodic prin
hotarare a Guvernului."
28. Articolul 35 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35
Constatarea infractiunilor prevazute la art. 32^1 - 32^3 si a
contraventiilor prevazute la art. 33 din prezenta ordonanta se face de catre
personalul silvic prevazut la art. 105 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic si
de personalul silvic din structurile silvice nou-infiintate, potrivit prezentei
ordonante."
29. Dupa articolul 38 se introduc articolele 38^1 si 38^2 cu urmatorul
cuprins:
"Art. 38^1
Marcarea si evaluarea arborilor destinati taierii, pentru proprietarii de
paduri, persoane fizice, care isi administreaza singuri padurile, se fac la
cerere, de catre personalul silvic autorizat din cadrul ocoalelor silvice ale
Regiei Nationale a Padurilor si de personalul din unitatile silvice infiintate
conform prevederilor art. 13. O data cu plata acestor prestatii proprietarii
vor primi documentele legale pentru exploatarea si transportul materialului
lemnos respectiv.
Art. 38^2
Prevederile referitoare la infractiunile din prezenta ordonanta se
completeaza cu cele cuprinse in titlul VI "Raspunderi si sanctiuni"
din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic."
30. Articolul 39 se abroga.
Art. 2
In termen de 3 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi
autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura va revizui si va
completa cu prevederi specifice padurilor, proprietate publica si privata,
regulamentele si instructiunile din domeniul silviculturii.
Art. 3
Prezenta lege intra in vigoare in termen de 60 de zile de la data
publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Art. 4
Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si
administrarea fondului forestier national, astfel cum a fost modificata prin
prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta
comuna din 1 iulie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale
art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ION DIACONESCU
PRESEDINTELE SENATUI
PETRE ROMAN