Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6
(1) Organele poliţiei de frontieră nu permit intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie numai în următoarele situaţii:a)cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie nu prezintă documentele corespunzătoare prevăzute la art. 5 şi nu face dovada, prin orice alt mijloc, că beneficiază de dreptul la libera circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României; b)conduita cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie cu ocazia prezentării la frontieră cu scopul de a intra în România constituie o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice; c)cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie se află sub efectul uneia dintre măsurile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României prevăzute la art. 29 lit. a)-c).
(2) Organele poliţiei de frontieră dispun măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României în temeiul alin. (1) lit. a) numai după ce i s-a acordat persoanei în cauză o perioadă de timp, pe care o consideră necesară, în care să obţină documentele corespunzătoare prevăzute la art. 5 sau să facă dovada, prin orice alt mijloc, că beneficiază de dreptul la libera circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României. Organele poliţiei de frontieră asigură tot sprijinul necesar pentru clarificarea situaţiei persoanei în cauză, inclusiv prin acordarea, fără plată, a vizei de intrare pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, dar care însoţesc sau se alătură unui cetăţean al Uniunii Europene, după analizarea amănunţită a situaţiei fiecărei persoane.
(3) Cetăţenii Uniunii Europene sau membrii de familie cărora nu li s-a permis intrarea pe teritoriul României în temeiul alin. (1) lit. b) pot intra pe teritoriul României atunci când motivele care au stat la baza măsurii iniţiale au încetat, dar nu mai devreme de termenul stabilit de organele poliţiei de frontieră la data dispunerii măsurii, care poate fi între 12 şi 72 de ore. Termenul se calculează începând cu ora următoare celei în care s-a dispus măsura nepermiterii intrării în România.
(4) Măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României se comunică cetăţeanului Uniunii Europene sau membrului de familie de către organele poliţiei de frontieră în scris, imediat după ce a fost dispusă.
(5) Atunci când măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a fost dispusă în temeiul alin. (1) lit. a) sau b), comunicarea prevăzută la alin. (4) cuprinde o prezentare precisă şi completă a tuturor motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza dispunerii respectivei măsuri, implicaţiile acesteia pentru persoana în cauză, informaţii privind instanţa unde poate fi contestată măsura şi termenul de introducere a contestaţiei.
(6) Atunci când măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a fost dispusă în temeiul alin. (1) lit. c), comunicarea prevăzută la alin. (4) cuprinde menţiuni cu privire la denumirea şi adresa autorităţii publice sau a instanţei de judecată care a dispus măsura de restrângere a dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României sub efectul căreia se află cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie, la numărul şi data documentului prin care a fost dispusă măsura, precum şi la temeiul legal în baza căruia aceasta a fost dispusă.
(7) Împotriva măsurii nepermiterii intrării pe teritoriul României dispuse în temeiul alin. (1) lit. a) sau b) se poate face contestaţie, în termen de 10 zile de la data comunicării, la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii din care face parte organul poliţiei de frontieră care a dispus măsura.
(8) Instanţa soluţionează contestaţia de urgenţă şi cu precădere, pronunţându-se prin hotărâre. Instanţa judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Prevederile art. 27 alin. (9) se aplică în mod corespunzător. Hotărârea instanţei este definitivă.
(9) Introducerea contestaţiei împotriva nepermiterii intrării pe teritoriul României nu suspendă executarea măsurii. 2. La articolul 12, după alineatul (2) se introduc două noi alineate , alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins: (21 ) Cetăţenii Uniunii Europene a căror rezidenţă pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competenţa Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau a unei autorităţi publice centrale de specialitate au dreptul de rezidenţă în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni, la solicitarea expresă a oricăreia dintre respectivele autorităţi sau instituţii, adresată Inspectoratului General pentru Imigrări, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1), dacă nu reprezintă o ameninţare reală şi actuală la adresa ordinii publice, securităţii naţionale sau sănătăţii publice. (22 ) Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene pot beneficia de dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni dacă însoţesc sau se alătură ulterior unui cetăţean al Uniunii Europene faţă de care se aplică prevederile alin. (21). 3. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 15
(1) În baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 şi 14, organele competente eliberează de îndată certificatele de înregistrare. 4. La articolul 21, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(6) Pot beneficia de dreptul de rezidenţă permanentă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2), dacă nu reprezintă o ameninţare reală şi actuală la adresa ordinii publice, securităţii naţionale sau sănătăţii publice:a)cetăţenii Uniunii Europene care sunt de origine română sau născuţi în România; b)cetăţenii Uniunii Europene a căror rezidenţă pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competenţa Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau unei autorităţi publice centrale de specialitate; c)membrii de familie care însoţesc sau se alătură ulterior unui cetăţean al Uniunii Europene care face parte din una dintre categoriile prevăzute la lit. a) şi b). 5. La articolul 21, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (61), cu următorul cuprins: (61 ) Cetăţenilor Uniunii Europene a căror rezidenţă pe teritoriul României este necesară pentru realizarea unui obiectiv aflat în competenţa Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau a unei autorităţi publice centrale de specialitate li se acordă dreptul de rezidenţă permanentă în condiţiile alin. (6) numai ca urmare a unei solicitări exprese a oricăreia dintre respectivele autorităţi sau instituţii, adresată Inspectoratului General pentru Imigrări. 6. La articolul 21, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(7) Poate beneficia de dreptul de rezidenţă permanentă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2):a)minorul ai cărui părinţi sunt titulari ai unui drept de rezidenţă permanentă, la cererea ambilor părinţi; b)minorul încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă unuia dintre părinţi, la cererea părintelui căruia i-a fost încredinţat, dacă acesta este titular al unui drept de rezidenţă permanentă; c)minorul faţă de care unul dintre părinţi exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, la cererea părintelui care exercită singur autoritatea părintească, dacă acesta este titular al unui drept de rezidenţă permanentă; d)minorul al cărui reprezentant legal este titular al unui drept de rezidenţă permanentă, la cererea reprezentantului legal; e)minorul faţă de care părinţii exercită împreună autoritatea părintească, dar numai unul dintre ei este titular al unui drept de rezidenţă permanentă, la solicitarea părintelui titular al dreptului de rezidenţă permanentă însoţită de consimţământul celuilalt părinte, dat în faţa reprezentantului Inspectoratului General pentru Imigrări, cu ocazia depunerii cererii sau, după caz, în formă autentică. 7. La articolul 27, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(8) Termenul în care cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia trebuie să părăsească teritoriul României este de o lună de la data comunicării deciziei de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, cu excepţia acelor cazuri în care autoritatea competentă emitentă a deciziei de restrângere a dreptului la liberă circulaţie constată că acesta trebuie să părăsească teritoriul României de îndată ori într-un termen mai scurt, în scopul evitării unui risc iminent şi grav de încălcare a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale. 8. La articolul 28, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate , alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:
(3) Cetăţenii Uniunii Europene sau membrii de familie care se află sub efectul unei decizii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, identificaţi pe teritoriul României după executarea voluntară sau în condiţiile alin. (1) a acesteia, sunt escortaţi până la frontieră sau până în ţara de origine de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări, concomitent cu sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 262 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în raport cu cetăţenii Uniunii Europene sau membrii de familie care se află sub efectul unei decizii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie dispuse împotriva lor în timp ce se aflau în afara teritoriului României şi care sunt identificaţi pe teritoriul României după îndeplinirea procedurii de comunicare a respectivei decizii.
(5) Escortarea cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie potrivit alin. (1), (3) sau (4) se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidenţa următoarelor situaţii:a)persoana în cauză poate fi escortată numai într-un stat faţă de care există temeri justificate că viaţa acesteia este pusă în pericol ori că va fi supusă la tortură, tratamente inumane sau degradante; b)starea de sănătate a persoanei în cauză face imposibilă deplasarea acesteia în afara teritoriului României; c)persoana în cauză se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (1).
(6) Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris persoana în cauză şi autoritatea care a emis decizia de restrângere a dreptului la liberă circulaţie cu privire la constatarea incidenţei sau încetării situaţiilor prevăzute la alin. (5). 9. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29Împotriva cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie se pot dispune următoarele măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României: a)interzicerea intrării pe teritoriul României; b)declararea ca indezirabil; c)interzicerea exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României; d)îndepărtarea de pe teritoriul României pentru motive de sănătate publică. 10. După articolul 29 se introduce o nouă secţiune, secţiunea 11 „Interzicerea intrării pe teritoriul României", cuprinzând articolele 291 şi 292, cu următorul cuprins: Secţiunea 11 Interzicerea intrării pe teritoriul României Articolul 291
(1) Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră dispune interzicerea intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de la 6 luni la 3 ani atunci când există indicii temeinice că un cetăţean al Uniunii Europene sau un membru de familie reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii naţionale.
(2) Interzicerea intrării pe teritoriul României se dispune pe baza datelor şi informaţiilor aflate la dispoziţia Poliţiei de Frontieră Române sau la solicitarea unei autorităţi sau instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau al securităţii naţionale.
(3) Interzicerea intrării pe teritoriul României nu se poate dispune împotriva cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie care se află pe teritoriul României sau care sunt titulari ai unui certificat de înregistrare valabil, ai unei cărţi de rezidenţă valabile sau ai unei cărţi de rezidenţă permanentă valabile, după caz, eliberate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Dispoziţia de interzicere a intrării pe teritoriul României cuprinde o prezentare precisă şi completă a tuturor motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza dispunerii respectivei măsuri, implicaţiile acesteia pentru persoana în cauză, informaţii privind instanţa unde poate fi contestată măsura şi termenul de introducere a contestaţiei. În cuprinsul dispoziţiei nu se menţionează date şi informaţii supuse regimului de protecţie a informaţiilor clasificate.
(5) Dispoziţia de interzicere a intrării pe teritoriul României se comunică cetăţeanului Uniunii Europene sau membrului de familie în scris, prin transmiterea unui exemplar al acesteia prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa la care locuieşte persoana în cauză, dacă este cunoscută, sau la altă adresă indicată de aceasta. În lipsa datelor necesare pentru transmiterea prin poştă, dispoziţia se comunică prin înmânarea, sub semnătură, a unui exemplar al acesteia cu ocazia prezentării la frontieră cu scopul de a intra în România.
(6) Împotriva măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României se poate face contestaţie, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti.
(7) Instanţa soluţionează contestaţia de urgenţă şi cu precădere, pronunţându-se prin hotărâre. Instanţa judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Hotărârea instanţei este definitivă.
(8) Introducerea contestaţiei împotriva măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României nu suspendă executarea acesteia. Articolul 292
(1) După împlinirea a jumătate din perioada pentru care a fost dispusă interzicerea intrării pe teritoriul României în condiţiile art. 291 alin. (1), persoana în cauză poate solicita ridicarea respectivei măsuri.
(2) Cererea de ridicare a măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României se adresează inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi este însoţită de probe care atestă că s-a produs o schimbare efectivă a împrejurărilor care au justificat dispunerea iniţială a măsurii.
(3) Cererea de ridicare a măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acesteia la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, pe baza probelor prezentate de persoana în cauză şi a informaţiilor aflate la dispoziţia Poliţiei de Frontieră Române, inclusiv a celor transmise de autorităţile sau instituţiile publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau al securităţii naţionale care au solicitat luarea măsurii.
(4) Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră dispune ridicarea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României atunci când constată că persoana în cauză nu mai reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii naţionale.
(5) Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră dispune menţinerea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României atunci când constată că persoana în cauză reprezintă în continuare o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii naţionale.
(6) Dispoziţia de ridicare sau de menţinere a măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României, după caz, se comunică cetăţeanului Uniunii Europene sau membrului de familie în scris, prin transmiterea unui exemplar al acesteia prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa indicată de aceasta. În lipsa datelor necesare pentru transmiterea prin poştă, dispoziţia se comunică prin înmânarea, sub semnătură, a unui exemplar al acesteia cu ocazia prezentării la frontieră cu scopul de a intra în România.
(7) Dispoziţia de menţinere a măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României cuprinde o prezentare precisă şi completă a tuturor motivelor de fapt şi de drept pe care se fundamentează, implicaţiile acesteia pentru persoana în cauză, informaţii privind instanţa unde poate fi contestată şi termenul de introducere a contestaţiei. În cuprinsul dispoziţiei nu se menţionează date şi informaţii supuse regimului de protecţie a informaţiilor clasificate.
(8) Împotriva dispoziţiei de menţinere a măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României se poate face contestaţie, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti. Prevederile art. 291 alin. (7) şi (8) se aplică în mod corespunzător. 11. La articolul 30, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este definitivă. Atunci când declararea cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia. 12. După articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 311, cu următorul cuprins: Articolul 311 Inspectoratul General pentru Imigrări informează instituţiile cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale prevăzute la art. 30 alin. (2) teza a doua despre executarea hotărârilor prin care s-a dispus declararea ca indezirabil, imediat după executarea acestora. 13. La capitolul IV „Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor", denumirea secţiunii a 3-a se modifică şi va avea următorul cuprins: Secţiunea a 3-aInterzicerea exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României 14. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 33
(1) Interzicerea exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României se dispune împotriva cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României de către instanţa de judecată, ca pedeapsă accesorie sau complementară, în condiţiile prevăzute de Codul penal, cu respectarea prevederilor art. 27.
(2) Dreptul de rezidenţă al persoanei în cauză încetează de drept la data la care se pune în executare pedeapsa accesorie sau complementară de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României.
(3) Pedeapsa accesorie sau complementară de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României nu se mai pune în executare dacă a trecut o perioadă mai mare de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost dispusă şi se constată că persoana în cauză nu mai reprezintă o ameninţare reală şi actuală la adresa ordinii publice sau securităţii naţionale, ca urmare a producerii unor schimbări efective ale împrejurărilor în care aceasta a fost dispusă.
(4) Constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3) este de competenţa instanţei de executare. Prevederile art. 597 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. În cadrul acestei proceduri, instanţa administrează orice mijloace de probă pe care le consideră necesare pentru formarea convingerii sale cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), la cererea procurorului, a persoanei în cauză sau din oficiu.
(5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate sesizează instanţa competentă prevăzută la alin. (4) de îndată ce constată că sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a)a trecut o perioadă mai mare de 2 ani de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost dispusă pedeapsa accesorie sau complementară de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României; b)pe rolul instanţei competente nu există o sesizare cu privire la constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3); c)nu există o hotărâre definitivă a instanţei competente, pronunţată în ultimele 3 luni, cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3); d)este iminentă liberarea din penitenciar a persoanei în cauză.
(6) Condiţia prevăzută la alin. (5) lit. d) se consideră îndeplinită în oricare dintre următoarele situaţii:a)au rămas mai puţin de 60 de zile până la îndeplinirea condiţiei privind executarea efectivă a unei perioade de detenţiune, prevăzută la art. 99 alin. (1) lit. a) din Codul penal, sau, după caz, până la îndeplinirea condiţiei privind fracţiunea de pedeapsă executată, potrivit dispoziţiilor art. 100 din Codul penal; b)judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere este sesizată cu o cerere sau propunere de liberare condiţionată a persoanei în cauză; c)au rămas mai puţin de 3 luni până la data executării în întregime a pedepsei privative de libertate; d)judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere este sesizată cu o contestaţie la executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.
(7) Judecătorul delegat cu executarea sesizează instanţa competentă prevăzută la alin. (4) de îndată ce constată că executarea pedepsei accesorii sau complementare de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României este suspendată potrivit alin. (8).
(8) Executarea pedepsei accesorii sau complementare de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României este suspendată, până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei competente cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dacă la data la care ar trebui să fie pusă în executare a trecut o perioadă mai mare de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost dispusă pedeapsa şi nu există o hotărâre definitivă a instanţei competente, pronunţată în ultimele 6 luni, cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3).
(9) Executarea pedepsei accesorii sau complementare de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României încetează dacă, după împlinirea a jumătate din perioada pentru care a fost dispusă, calculată de la data punerii în executare, se constată că persoana în cauză nu mai reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii naţionale.
(10) Constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (9) este de competenţa instanţei de executare, la solicitarea persoanei în cauză.
(11) Solicitarea prevăzută la alin. (10) este însoţită de orice mijloc de probă care atestă că s-a produs o schimbare efectivă a împrejurărilor care au justificat dispunerea iniţială a pedepsei accesorii sau complementare. Prevederile art. 597 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. Instanţa se pronunţă în termen de maximum 6 luni de la data primirii solicitării persoanei în cauză. 15. După articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 331, cu următorul cuprins: Articolul 331
(1) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României, dispusă împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau a unui membru de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României, se pune în executare, prin derogare de la prevederile art. 65 alin. (4) din Codul penal, în una dintre următoarele modalităţi:a)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termen de 30 de zile de la data liberării condiţionate sau de la data la care pedeapsa a fost considerată ca executată; b)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termenul stabilit de instanţă potrivit alin. (3), calculat de la data liberării condiţionate sau de la data la care pedeapsa a fost considerată ca executată; c)prin escortarea persoanei în cauză în condiţiile art. 28, atunci când instanţa a dispus, potrivit alin. (3), părăsirea de îndată a teritoriului României cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Codul penal.
(2) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României, dispusă împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau a unui membru de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României, se pune în executare, prin derogare de la prevederile art. 68 din Codul penal, în una dintre următoarele modalităţi:a)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, a executării pedepsei, a graţierii totale ori a restului de pedeapsă, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate; b)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termenul stabilit de instanţă potrivit alin. (3), calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, a executării pedepsei închisorii, a graţierii totale ori a restului de pedeapsă, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate; c)prin escortarea persoanei în cauză în condiţiile art. 28, atunci când instanţa a dispus, potrivit alin. (3), părăsirea de îndată a teritoriului României cu aplicarea dispoziţiilor art. 68 din Codul penal.
(3) În situaţiile în care constată că prezenţa pe teritoriul României a cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie reprezintă un risc iminent şi grav de încălcare a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale, instanţa, prin hotărârea de condamnare a acestuia la pedeapsa complementară sau accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României, stabileşte un termen mai mic de 30 de zile pentru părăsirea voluntară a teritoriului României sau dispune părăsirea de îndată a teritoriului României cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (4) sau art. 68 din Codul penal, după caz.
(4) Obligaţia de a părăsi teritoriul României în condiţiile stabilite potrivit alin. (3) nu se mai execută dacă se constată că prezenţa pe teritoriul României a cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie nu mai reprezintă un risc iminent şi grav de încălcare a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale, ca urmare a producerii unor schimbări efective ale împrejurărilor în care aceasta a fost dispusă.
(5) Constatarea îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei prevăzute la alin. (4) este de competenţa instanţei de executare, care se pronunţă din oficiu cu privire la aceasta, prin hotărârile în care stabileşte că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (3). Instanţa administrează orice mijloace de probă pe care le consideră necesare pentru formarea convingerii sale cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (4), la cererea procurorului, a persoanei în cauză sau din oficiu. Articolul II
(1) Dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi pedepselor accesorii şi complementare de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României dispuse, împotriva cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României, prin hotărâri rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie de interzicere a exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României, dispusă, prin hotărâre rămasă definitivă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau a unui membru de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României, se pune în executare, prin derogare de la prevederile art. 65 alin. (4) din Codul penal, în una dintre următoarele modalităţi: a)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termen de 30 de zile de la data liberării condiţionate sau de la data la care pedeapsa a fost considerată ca executată; b)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termenul stabilit de instanţa de executare potrivit alin. (4); c)prin escortarea persoanei în cauză în condiţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, atunci când instanţa de executare a dispus, potrivit alin. (4), părăsirea de îndată a teritoriului României cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Codul penal.
(3) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României, dispusă, prin hotărâre rămasă definitivă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau a unui membru de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României, se pune în executare, prin derogare de la prevederile art. 68 din Codul penal, în una dintre următoarele modalităţi:a)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termen de 30 de zile de la data executării pedepsei, a graţierii totale ori a restului de pedeapsă, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate; b)prin părăsirea voluntară a teritoriului României în termenul stabilit de instanţa de executare potrivit alin. (4); c)prin escortarea persoanei în cauză în condiţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, atunci când instanţa de executare a dispus, potrivit alin. (4), părăsirea de îndată a teritoriului României cu aplicarea dispoziţiilor art. 68 din Codul penal.
(4) În situaţiile în care constată că prezenţa pe teritoriul României a cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie reprezintă un risc iminent şi grav de încălcare a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale, instanţa de executare, prin hotărârea în care stabileşte că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, stabileşte un termen mai mic de 30 de zile pentru părăsirea voluntară a teritoriului României sau dispune părăsirea de îndată a teritoriului României cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (4) sau art. 68 din Codul penal, după caz. Instanţa administrează orice mijloace de probă pe care le consideră necesare pentru formarea convingerii sale cu privire la riscul pe care îl reprezintă prezenţa cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie pe teritoriul României, la cererea procurorului, a persoanei în cauză sau din oficiu. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,FLORIN IORDACHEPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU