LEGE
Nr. 353 din 15 iulie 2004
pentru modificarea si completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea
profesiei de detectiv particular
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 670 din 26 iulie 2004
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 530 din 23 iulie
2003, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, dupa alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu
urmatorul cuprins:
"(4) Asociatii sau actionarii persoane fizice ai societatilor
specializate de detectivi particulari, infiintate conform alin. (1), trebuie sa
indeplineasca cumulativ conditiile prevazute de art. 5 lit. d) si e)."
2. La articolul 3, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Datele si informatiile prevazute la alin. (1) pot fi comunicate,
la cerere, in conditiile legii, numai instantelor judecatoresti si Ministerului
Public, daca acestea sunt utile pentru aflarea adevarului in cauzele
penale."
3. La articolul 5, literele a), d) si g) vor avea urmatorul cuprins:
"a) are cetatenia romana sau cetatenia unuia dintre statele membre ale
Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European;
...........................................................................
d) sa nu fi fost condamnat pentru infractiuni savarsite cu intentie;
...........................................................................
g) a promovat examenul de atestare a calitatii de detectiv particular,
conform prevederilor art. 7, ori detine un certificat de calificare in aceasta
profesie sau un atestat similar eliberat in unul dintre statele membre ale
Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European."
4. La articolul 7, dupa alineatul (4) se introduc alineatele (5) si (6) cu
urmatorul cuprins:
"(5) Cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene si ale
Spatiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot
desfasura activitatile specifice acestei profesii pe teritoriul Romaniei, in
conditiile prezentei legi, exclusiv in baza unei delegatii emise de societatea
pe care o reprezinta, in vederea solutionarii cazului ce face necesara prezenta
acestora in Romania. Cetatenii din statele membre ale Uniunii Europene si ale
Spatiului Economic European fac dovada calitatii de detectiv particular cu
actul care atesta in mod valabil aceasta calitate in statul de origine sau de
provenienta.
(6) Detectivii prevazuti la alin. (5) au obligatia ca inaintea desfasurarii
oricaror activitati specifice si la incetarea acestora sa instiinteze organul
de politie competent teritorial."
5. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
(1) Dupa promovarea examenului de atestare detectivul particular
utilizeaza, in scopul dovedirii acestei calitati, legitimatia de detectiv
particular.
(2) Legitimatia de detectiv particular este nominala si nu este
transmisibila. Modul de eliberare, forma si continutul legitimatiei se
stabilesc prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."
6. La articolul 15, litera c) va avea urmatorul cuprins:
"c) sa comunice datele si informatiile solicitate de procuror sau de
instanta de judecata, pentru solutionarea unor cauze penale;"
7. La articolul 15 se introduce alineatul (2) cu urmatorul cuprins:
"(2) Societatile specializate si cabinetele individuale de detectivi
particulari isi intocmesc regulament de organizare si functionare, care se
aproba prin dispozitie scrisa a conducatorului executiv al societatii sau a
sefului cabinetului individual, dupa caz."
8. Articolul 18 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 18
Constituie contraventii urmatoarele fapte:
a) efectuarea de investigatii in alte cazuri decat cele prevazute la art. 1
alin. (1) sau cu incalcarea prevederilor art. 12 lit. b) - d) si ale art. 13;
b) incalcarea prevederilor art. 3 alin. (1) si (3) si ale art. 7 alin. (6);
c) incalcarea prevederilor art. 2 alin. (2) si (3), art. 3 alin. (2) si ale
art. 15 lit. a) - e)."
9. Articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23
(1) Incalcarea obligatiilor prevazute la art. 15 alin. (1) lit. a) - e)
atrage si suspendarea atestatului de detectiv particular sau, dupa caz, a
licentei de functionare a societatii specializate ori a cabinetului individual
de detectivi particulari, pe o perioada cuprinsa intre o luna si 3 luni.
(2) Atestatul de detectiv particular sau, dupa caz, licenta de functionare
a societatii specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari
se anuleaza daca, intr-un interval de un an de la data la care a expirat
termenul de suspendare a atestatului sau a licentei, este savarsita din nou una
dintre faptele care atrag masura suspendarii."
10. Articolul 24 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 24
(1) Masurile prevazute la art. 23 referitoare la suspendarea sau la
anularea atestatului de detectiv particular se dispun de catre inspectoratul de
politie judetean care l-a emis sau, dupa caz, de catre Directia generala de
politie a municipiului Bucuresti.
(2) Suspendarea sau anularea licentei de functionare a societatii
specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune,
in conditiile prezentei legi, de catre Inspectoratul General al Politiei
Romane."
11. Dupa articolul 27 se introduce articolul 27^1, cu urmatorul cuprins:
"Art. 27^1
(1) Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile legale
privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru
profesiile reglementate din Romania.
(2) Documentele necesare pentru dobandirea calitatii de detectiv
particular, altele decat cele prevazute la alin. (1), eliberate cetatenilor
statelor membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic
European, de catre autoritatile statului de origine sau de provenienta, sunt
recunoscute in conditiile legii."
Art. 2
Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu
modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata,
dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
p. PRESEDINTELE SENATUI,
DORU IOAN TARACILA