LEGE Nr. 59
din 31 martie 2010
pentru modificarea art. 55
din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 222 din 8 aprilie 2010
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. -Articolul 55
din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică
după cum urmează:
1. La alineatul (1), litera a) va avea
următorul cuprins:
,,a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp
de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor
legale;".
2. Alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Primarul, viceprimarul, secretarul
unităţii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă
persoană interesată poate să sesizeze instanţa de
contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1).
Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă
cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este
definitivă şi se comunică prefectului."
Art. II. - Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu
modificările aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor
o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76
alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ