NORME
Nr. 16 din 18 decembrie 2003
pentru modificarea si completarea Normelor metodologice nr. 3/2000 de aplicare
a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare
ACT EMIS DE: BANCA NATIONALA A ROMANIEI
COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE
PUBLICATE IN: MONITORUL OFICIAL NR. 940 din 29 decembrie 2003
Avand in vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/1998 privind
Statutul Bancii Nationale a Romaniei, cu modificarile si completarile
ulterioare, ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 541/2002 privind economisirea si
creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si
completarile ulterioare, si ale art. 3 alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 97/2000 privind organizatiile cooperatiste de credit, cu modificarile si
completarile ulterioare,
in temeiul prevederilor art. 34 din Legea nr. 190/1999 privind creditul
ipotecar pentru investitii imobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare,
Banca Nationala a Romaniei si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare emit
prezentele norme.
Art. 1
Normele metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind
creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, publicate in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 174 din 24 aprilie 2000, se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) In sensul Legii nr. 190/1999, creditorii ipotecari, denumiti in
continuare imprumutatori, sunt institutiile de credit persoane juridice romane,
asa cum au fost definite prin Legea privind activitatea bancara nr. 58/1998, cu
modificarile si completarile ulterioare, sucursalele din Romania ale
institutiilor de credit persoane juridice straine, societatile de credit
ipotecar, asa cum au fost definite prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
200/2002 privind societatile de credit ipotecar, si Agentia Nationala pentru
Locuinte."
2. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
Supravegherea prudentiala a activitatii institutiilor de credit persoane
juridice romane si a sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit
persoane juridice straine se realizeaza de Banca Nationala a Romaniei, in conditiile
Legii nr. 58/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, iar
supravegherea emisiunii si tranzactionarii titlurilor de valoare si a
obligatiunilor ipotecare se realizeaza de Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare (C.N.V.M.)."
3. Dupa litera c) a articolului 3 se introduce litera d) cu urmatorul
cuprins:
"d) consiliul de administratie, in cazul societatilor de credit
ipotecar."
4. Alineatul 2 al articolului 4 va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul institutiilor de credit persoane juridice romane si al
sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit persoane juridice straine
creditele ipotecare de valoare mare se acorda cu avizul comitetului de risc,
iar in cazul Agentiei Nationale pentru Locuinte si al societatilor de credit
ipotecar aceste credite se acorda cu avizul unui organ cu atributii similare
comitetului de risc, infiintat in acest scop."
5. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Creditele ipotecare se acorda pe baza de contract de credit ipotecar
prin care se stabilesc cel putin conditiile de scadenta, dobanda si valoare a
garantiilor, precum si clauzele referitoare la neonorarea la scadenta a
principalului si/sau a dobanzii.
(2) Valoarea unui credit ipotecar nu poate depasi 75% din valoarea
imobilului pentru achizitionarea caruia se solicita creditul si/sau din
valoarea devizului estimativ, astfel incat valoarea garantiilor, prevazuta in
raportul de evaluare intocmit in conditiile art. 8 alin. (2), sa nu fie mai
mica de 133% din valoarea utilizata a creditului ipotecar."
6. Liniuta a treia de la litera a) a alineatului (1) al articolului 8 va
avea urmatorul cuprins:
"- informatii despre bonitatea solicitantului. In acest scop se face o
analiza comparativa intre veniturile solicitantului, inclusiv cele ale
membrilor familiei sale, si angajamentele de plata asumate. La evaluarea
bonitatii solicitantului se are in vedere ca ratele de platit, respectiv
principalul si dobanda, sa reprezinte cel mult 35% din veniturile nete ale
solicitantului si ale familiei sale, calculate ca diferenta intre veniturile
totale si angajamentele asumate evidentiate in declaratia prevazuta la art. 7
lit. a) liniuta a 3-a;"
7. Prima teza a alineatului (2) al articolului 8 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Referatele prevazute la alin. (1) vor fi insotite de un raport de
evaluare a devizului estimativ si a imobilului si, dupa caz, a altor bunuri ce
urmeaza sa fie aduse in garantie."
8. A doua liniuta a alineatului (1) al articolului 9 va avea urmatorul cuprins:
"- constituirea de garantii, in conformitate cu dispozitiile legii, si
semnarea contractului de garantie in termen de 30 de zile de la data semnarii
contractului de credit ipotecar."
9. Prima teza a alineatului (2) al articolului 9 va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cadrul garantiilor constituite pentru creditul ipotecar sunt
acceptate numai ipoteci de rang I si privilegii, in afara cazului in care prin
legea speciala de constituire si functionare a imprumutatorilor se prevede
altfel."
Art. 2
In tot cuprinsul Normelor metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr.
190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, urmatorii
termeni se vor inlocui astfel:
a) banci persoane juridice romane, inclusiv Casa de Economii si
Consemnatiuni, se va inlocui cu institutii de credit persoane juridice romane;
b) banci persoane juridice straine se va inlocui cu institutii de credit
persoane juridice straine.
Art. 3
Prevederile prezentelor norme nu se aplica contractelor/conventiilor care
urmeaza a se incheia in baza certificatelor de solvabilitate emise de
imprumutatori pana la data intrarii in vigoare a prezentelor norme.
Art. 4
Prezentele norme intra in vigoare incepand cu data de 1 februarie 2004.
Presedintele Consiliului de administratie
al Bancii Nationale a Romaniei,
Mugur Isarescu,
guvernator
Presedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare,
Gabriela Anghelache