ORDONANTA DE URGENTA Nr. 10 din 11 ianuarie 2001
pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
271/2000 privind regimul activitatilor de transport, comercializare si
recuperare a titeiului, gazolinei, condensatului si etanului lichid si
stabilirea regimului de urmarire si judecare in procedura urgenta a unor fapte
penale
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 62 din 6 februarie 2001
In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul
activitatilor de transport, comercializare si recuperare a titeiului,
gazolinei, condensatului si etanului lichid, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 663 din 15 decembrie 2000, se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
Comercializarea neautorizata a titeiului, gazolinei, condensatului sau
etanului lichid constituie contraventie, daca nu a fost savarsita in astfel de
conditii incat sa fie considerata, potrivit legii penale, infractiune, si se
sanctioneaza cu amenda de la 30.000.000 lei la 200.000.000 lei sau cu
inchisoare contraventionala de la 2 la 4 luni."
2. Articolul 12 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12
Executarea fara autorizatie a oricarei operatiuni de recuperare a
titeiului, gazolinei, condensatului sau etanului lichid constituie
contraventie, daca nu a fost savarsita in astfel de conditii incat sa fie
considerata, potrivit legii penale, infractiune, si se sanctioneaza cu amenda
de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei sau cu inchisoare contraventionala de la
4 la 6 luni."
3. Articolul 16 se abroga.
4. Dupa articolul 16 se introduce articolul 16^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 16^1
Amenzile contraventionale aplicate potrivit art. 9 si 12, neachitate in
termenul legal, pot fi transformate, potrivit legii, in inchisoare
contraventionala, dispozitiile Legii nr. 82/1999 privind inlocuirea inchisorii
contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei
activitati in folosul comunitatii nefiind aplicabile."
Art. 2
Articolul 209 din Codul penal al Romaniei, republicat, cu modificarile
ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Litera a) a alineatului 3 va avea urmatorul cuprins:
"a) titei, produse petroliere, gazolina, condensat, etan lichid sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;"
2. Dupa alineatul 4 se introduce un alineat, care devine alineatul 5, cu
urmatorul cuprins:
"In cazul prevazut la alin. 3 lit. a) este considerata tentativa si
efectuarea de sapaturi pe terenul aflat in apropierea conductei de transport al
titeiului, produselor petroliere, gazolinei, condensatului, etanului lichid sau
gazelor naturale, precum si detinerea, in acele locuri sau in apropierea
depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisterna, a stuturilor, instalatiilor
sau a oricaror alte dispozitive de prindere ori de perforare."
Art. 3
Urmarirea penala si judecarea infractiunii prevazute la art. 209 alin. 3
lit. a) din Codul penal al Romaniei, republicat, cu modificarile ulterioare, se
fac in procedura urgenta potrivit dispozitiilor Legii nr. 83/1992 privind
procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministru de interne,
Ioan Rus
Ministrul industriei si resurselor,
Dan Ioan Popescu
Ministrul apelor si protectiei mediului,
Aurel Constantin Ilie