ORDONANTA DE URGENTA Nr. 179 din 11 noiembrie 1999
privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 559 din 17 noiembrie 1999
In temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta de urgenta:
Art. 1
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu
modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 13, alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Numarul sectiilor curtilor de apel, tribunalelor, precum si sectiile
judecatoriilor se stabilesc de ministrul justitiei, in raport cu volumul de
activitate si cu natura cauzelor deduse judecatii."
2. La articolul 13 se introduce alineatul 3 cu urmatorul cuprins:
"Ministrul justitiei stabileste instantele la care functioneaza sectii
maritime si fluviale, precum si sectii pentru conflicte de munca si litigii de
munca ori de asigurari sociale, in raport cu volumul de activitate si cu natura
cauzelor deduse judecatii."
3. La articolul 14, alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Sectiile curtilor de apel si ale tribunalelor, precum si sectiile
judecatoriilor sunt conduse de cate un presedinte de sectie."
4. La articolul 15, alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Presedintii instantelor sau, dupa caz, presedintii de sectii
constituie complete de judecata."
5. La articolul 15, dupa alineatul 1 se introduce alineatul 1^1 cu
urmatorul cuprins:
"La instantele cu volum mic de cauze privind conflictele de munca si
litigiile de munca, precum si de asigurari sociale, la care nu functioneaza
astfel de sectii, pentru judecarea acestor cauze se constituie complete
specializate. Complete specializate se pot constitui si pentru judecarea
cauzelor in alte materii."
6. La articolul 17, dupa alineatul 1 se introduc alineatele 1^1, 1^2 si 1^3
cu urmatorul cuprins:
"Cauzele privind conflictele de munca si litigiile de munca se judeca
in prima instanta, cu celeritate, de catre un complet format dintr-un judecator
si doi asistenti judiciari, dintre care unul reprezinta asociatiile patronale,
iar celalalt reprezinta sindicatele. Hotararile in aceste cauze se iau cu
majoritatea membrilor completului.
Asistentii judiciari sunt numiti pe o perioada de 4 ani de catre ministrul
justitiei, la propunerea Consiliului Economic si Social, dintre persoanele care
au studii juridice superioare si indeplinesc conditiile prevazute la art. 46
alin. 1 lit. a), c), d), e) si alin. 2. Asistentii judiciari depun juramant in
conditiile art. 48, care se aplica in mod corespunzator.
Conditiile si procedura de propunere a candidatilor pentru a fi numiti
asistenti judiciari, de catre Consiliul Economic si Social, se stabilesc prin
hotarare a Guvernului."
7. La articolul 22 se introduce alineatul 3 cu urmatorul cuprins:
"La tribunale, in raport cu volumul de activitate si cu natura
cauzelor deduse judecatii, ministrul justitiei poate infiinta prin ordin, in
alte municipii sau orase din judete, sedii secundare cu activitate permanenta,
stabilind si judecatoriile care fac parte din circumscriptiile acestora."
8. La articolul 34, alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Cand considera necesar, ministrul justitiei, din proprie initiativa
sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, efectueaza controlul prin
inspectori generali, consilieri ori prin procurori detasati in compartimentele
de specialitate din cadrul Ministerului Justitiei."
9. La articolul 35 se introduce alineatul 3 cu urmatorul cuprins:
"La parchetele de pe langa tribunale, in raport cu volumul de
activitate si cu natura cauzelor deduse judecatii, ministrul justitiei poate
infiinta prin ordin sedii secundare cu activitate permanenta in municipiile sau
orasele in care s-au infiintat sediile secundare ale tribunalelor respective,
stabilind si parchetele de pe langa judecatorii care fac parte din
circumscriptiile acestora."
10. La articolul 36, dupa alineatul 1 se introduce alineatul 2 cu urmatorul
cuprins:
"Parchetele de pe langa unele judecatorii pot avea sectii maritime si
fluviale conduse de procurori-sefi."
11. La articolul 43, alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Personalul de specialitate juridica de executie si de conducere,
inclusiv secretarul general si adjunctii acestuia din Ministerul Justitiei,
precum si personalul de instruire si de conducere, de specialitate juridica,
din cadrul Institutului National al Magistraturii, indiferent de vechime, este
asimilat magistratilor pe durata indeplinirii functiei. Prevederile prezentei
legi referitoare la drepturile si indatoririle magistratilor se aplica in mod
corespunzator si acestor magistrati."
12. La articolul 43, dupa alineatul 2 se introduc alineatele 3 si 4 cu
urmatorul cuprins:
"Numirea personalului de specialitate juridica din Ministerul
Justitiei si din Institutul National al Magistraturii, asimilat magistratilor,
se face prin ordin al ministrului justitiei, cu respectarea conditiilor
prevazute la art. 46.
Personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei si Institutul
National al Magistraturii, asimilat magistratilor, poate fi trecut in functii
de judecator sau procuror, in conditiile prezentei legi."
13. Articolul 44 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 44
Constituie vechime in magistratura perioada in care o persoana a indeplinit
functiile de judecator, procuror, personal de specialitate juridica in
Ministerul Justitiei, in Institutul National al Magistraturii, judecator la
Curtea Constitutionala, judecator financiar ori procuror financiar la Curtea de
Conturi, magistrat-asistent la Curtea Suprema de Justitie, la Curtea
Constitutionala sau la Curtea de Conturi, functii de specialitate juridica in
fostele arbitraje de stat sau departamentale, in laboratoarele de expertize
criminalistice, in Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane,
functii didactice in invatamantul superior juridic, functia de ministru al
justitiei, secretar de stat ori de secretar general si secretar general adjunct
in Ministerul Justitiei, functii de specialitate juridica in institutia
Avocatul Poporului, notar, avocat, jurisconsult sau consilier juridic. Perioada
in care o persoana a avut calitatea de auditor de justitie constituie vechime
in magistratura, in conditiile prevazute la art. 78 alin. 3.
Timpul cat o persoana, licentiata in drept sau in drept
economic-administrativ, este senator sau deputat, avocat al poporului, membru
al Curtii de Conturi, personal de conducere ori de executie, de specialitate
juridica, in aparatul Parlamentului, Presedintiei Romaniei, Guvernului,
Consiliului Legislativ, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi, Curtii
Constitutionale, Directiei juridice si consulare din Ministerul Afacerilor
Externe sau in cadrul altor organe ale administratiei publice se considera
vechime in magistratura."
14. La articolul 46 alineatul 1, litera e) va avea urmatorul cuprins:
"e) este apt, din punct de vedere medical si psihologic, pentru
exercitarea functiei;"
15. La articolul 46, dupa alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu urmatorul
cuprins:
"Pentru inscrierea la concursul sau la examenul prevazut la alin. 1
lit. f), precum si la celelalte examene sau concursuri organizate pentru
incadrarea ori admiterea in unitatile de justitie, candidatul plateste o taxa,
al carei cuantum se stabileste prin ordin al ministrului justitiei, in functie
de cheltuielile efectuate pentru organizarea concursului sau examenului. Sumele
incasate din aceasta taxa constituie venituri extrabugetare la dispozitia
Ministerului Justitiei."
16. Dupa articolul 54 se introduce articolul 54^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 54^1
Personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei, asimilat
magistratilor stagiari, dupa 6 luni de functionare efectiva va sustine un
examen de verificare a cunostintelor teoretice si practice dobandite.
Examenul va fi sustinut in fata unei comisii prezidate de un secretar de
stat din Ministerul Justitiei. Din comisie vor face parte 2 directori sau
directori adjuncti ai directiilor de specialitate din minister. Prevederile
art. 55 se aplica in mod corespunzator."
17. Dupa articolul 55 se introduce articolul 55^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 55^1
Magistratilor stagiari, care au functionat ca avocati stagiari sau notari
stagiari anterior primirii in magistratura, li se recunosc drepturile prevazute
la art. 53 - 55, cu conditia promovarii examenelor reglementate de aceste
dispozitii legale."
18. La articolul 58, dupa alineatul 2 se introduc alineatele 3 si 4 cu
urmatorul cuprins:
"Prevederile alin. 1 si 2 se aplica in mod corespunzator si
personalului de specialitate juridica din Ministerul Justitiei asimilat,
potrivit art. 43 alin. 2, magistratilor stagiari. Conditiile de organizare si
de desfasurare a examenului de capacitate sunt cele stabilite prin regulamentul
prevazut la art. 61 alin. 2.
Examenul de definitivare sustinut, potrivit legii, de avocatii stagiari si
de notarii stagiari se asimileaza cu examenul de capacitate, daca a fost
promovat cu nota medie de cel putin 7 (sapte)."
19. La articolul 60 alineatul 1, litera b) va avea urmatorul cuprins:
"b) doua cadre didactice de la facultatile de drept, din invatamantul
universitar acreditat, desemnate de consiliile profesorale ale facultatilor,
pentru disciplinele: drept civil, drept comercial, drept penal, procedura
civila si procedura penala;"
20. Dupa articolul 63 se introduce articolul 63^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 63^1
Personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei, asimilat
magistratilor stagiari, care a promovat examenul de capacitate, este
definitivat in posturi, fiind salarizat in functia imediat superioara celei de
magistrat stagiar, fara a beneficia de prevederile art. 63."
21. La articolul 64, dupa alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu urmatorul
cuprins:
"Consiliul Superior al Magistraturii este reprezentat in fata Curtii
Supreme de Justitie, cand solutioneaza plangerile prevazute la alin. 2, de
catre ministrul justitiei."
22. Articolul 65 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 65
Pentru a fi numit judecator la judecatorie sau procuror la parchetul de pe
langa aceasta instanta, candidatul trebuie sa indeplineasca conditiile
prevazute la art. 46 si sa fi fost declarat reusit la examenul de capacitate
sau sa fi ocupat cel putin 5 ani functii de avocat, jurisconsult, consilier
juridic, notar, expert sau asistent criminalist, functii didactice in
invatamantul superior juridic ori de cercetare in Institutul de Cercetari
Juridice al Academiei Romane sau functii de specialitate juridica in
administratia publica, in aparatul Parlamentului, Presedintiei Romaniei, Curtii
Constitutionale, Curtii de Conturi, institutiei Avocatul Poporului sau
Consiliului Legislativ."
23. La articolul 66 alineatul 4, litera d) va avea urmatorul cuprins:
"d) pentru functiile de presedinte, vicepresedinte, presedinte de
sectie la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe langa curtea de
apel, adjunct al acestuia, procuror sef de sectie la parchetul de pe langa
curtea de apel, judecator-inspector si procuror-inspector, precum si procuror
sef-sectie si procuror la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, sa
aiba o vechime in magistratura de cel putin 8 ani;"
24. La articolul 66, dupa alineatul 4 se introduce alineatul 4^1 cu
urmatorul cuprins:
"Promovarea in functii superioare de executie la tribunale, curti de
apel si la parchetele de pe langa aceste instante a magistratilor care
indeplinesc conditiile prevazute de lege se face pe baza de examen."
25. La articolul 66, alineatul 5 va avea urmatorul cuprins:
"Promovarea in functii de conducere a magistratilor se face pentru o
perioada de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data in functia
detinuta."
26. La articolul 66, dupa alineatul 6 se introduce alineatul 7 cu urmatorul
cuprins:
"Ministrul justitiei poate propune Consiliului Superior al
Magistraturii revocarea din functia de conducere inainte de implinirea
termenului prevazut la alin. 5, daca se constata exercitarea necorespunzatoare
a atributiilor specifice functiei de conducere, precum si in cazul in care magistratul
savarseste o abatere disciplinara."
27. Articolul 67 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 67
In mod exceptional, pot fi numiti in magistratura, fara concurs sau examen,
in functiile prevazute la art. 65, persoane care au titlul de doctor in drept
ori au avut calitatea de magistrat sau de inspector general ori consilier
juridic in Ministerul Justitiei, cadru didactic in invatamantul superior
juridic, cercetator la Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane,
avocat sau notar, o perioada de cel putin 5 ani, precum si consilieri juridici
cu o vechime minima in specialitate de 10 ani.
(2) La numirea in magistratura, in conditiile alin. 1, in oricare dintre
functiile prevazute la art. 66 alin. 4 lit. a), b) si c), vechimea prevazuta de
lege pentru ocuparea acestor functii se majoreaza cu 3 ani. Aceste prevederi nu
se aplica fostilor magistrati."
28. Articolul 68 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 68
Magistratii de la judecatorii, tribunale si de la parchetele de pe langa
aceste instante pot fi mentinuti in functie pana la implinirea varstei de 65 de
ani, la propunerea conducatorului instantei sau a parchetului si cu avizul
presedintelui curtii de apel ori al procurorului general al parchetului de pe
langa curtea de apel, in raza teritoriala in care functioneaza.
Magistratii de la curtile de apel si de la parchetele de pe langa aceste
curti pot fi mentinuti in functie pana la implinirea varstei de 68 de ani, iar
procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, pana la
implinirea varstei de 70 de ani, in toate cazurile cu avizul conducatorului
instantei sau al parchetului. Pentru presedintii curtilor de apel, precum si
pentru procurorii generali ai parchetelor de pe langa aceste instante, avizul
se da de catre Consiliul Superior al Magistraturii.
Prevederile alin. 2 referitoare la procurorii de pe langa Curtea Suprema de
Justitie se aplica si personalului de specialitate asimilat magistratilor din
Ministerul Justitiei si din Institutul National al Magistraturii."
29. La articolul 71, alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Directorul Institutului National al Magistraturii si cei doi adjuncti
ai acestuia sunt numiti prin ordin de ministrul justitiei, din randul
personalului de instruire de specialitate juridica, al magistratilor sau al
cadrelor didactice din invatamantul superior juridic."
30. La articolul 74, alineatele 1 si 2 vor avea urmatorul cuprins:
"Personalul de instruire al Institutului National al Magistraturii
este asigurat, de regula, din randul judecatorilor si procurorilor in functie,
care pot fi detasati, cu acordul lor, in cadrul institutului, in conditiile
art. 96.
Salarizarea personalului de instruire si de conducere, de specialitate
juridica, al Institutului National al Magistraturii se stabileste prin
asimilarea functiilor acestuia cu functiile de magistrat, in raport cu vechimea
in magistratura, in conditiile Legii privind salarizarea si alte drepturi ale
personalului din organele autoritatii judecatoresti."
31. Articolul 78 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 78
Candidatii admisi la concursul de intrare in Institutul National al
Magistraturii au calitatea de auditori de justitie si beneficiaza de o bursa
lunara egala cu salariul de baza net al functiei de magistrat stagiar, in
raport cu vechimea pe care o au ca auditori.
Bursele se platesc din fondul de burse prevazut in bugetul anual al
Ministerului Justitiei.
Perioada in care o persoana a avut calitatea de auditor de justitie, daca a
absolvit examenul prevazut la art. 82, constituie vechime in munca si vechime
in magistratura.
Auditorii de justitie beneficiaza de prevederile art. 99.
Prevederile alin. 1, 2 si 4 se aplica si auditorilor de justitie proveniti
din alte tari, pe baza intelegerilor incheiate cu ministerele de justitie din
tarile respective."
32. La articolul 83, alineatul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Absolventii Institutului National al Magistraturii cu durata
cursurilor de pana la un an si sase luni, dupa o perioada de sase luni de
functionare efectiva ca magistrati stagiari, au dreptul sa se inscrie la
examenul de capacitate."
33. La articolul 83, dupa alineatul 3 se introduc alineatele 4 si 5 cu
urmatorul cuprins:
"In cazul in care durata cursurilor Institutului National al
Magistraturii este mai mare de un an si sase luni, absolventii au dreptul sa se
inscrie direct pentru sustinerea examenului de capacitate.
Absolventii Institutului National al Magistraturii sustin examenul de
capacitate in conditiile prevazute la art. 59 - 63."
34. La articolul 84, alineatul 2 se abroga.
35. La articolul 87, dupa alineatul 3 se introduce alineatul 4 cu urmatorul
cuprins:
"In cazul in care activitatea unui membru in cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii inceteaza, va fi ales un nou membru, cu respectarea
prevederilor alin. 1 - 3 si ale art. 86. Mandatul noului membru dureaza pana la
expirarea mandatului celui in locul caruia a fost ales."
36. Dupa articolul 87 se introduce articolul 87^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 87^1
Pentru asigurarea desfasurarii lucrarilor Consiliului Superior al
Magistraturii conform art. 88 alin. 5, cu 60 de zile inainte de expirarea
mandatului membrilor consiliului in functie, ministrul justitiei va solicita
Curtii Supreme de Justitie, curtilor de apel, Parchetului de pe langa Curtea
Suprema de Justitie si Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti sa
prezinte, in termen de 25 de zile, propuneri de candidati pentru alegerea
noilor membri.
Ministrul justitiei inainteaza propunerile primite birourilor permanente
ale Senatului si Camerei Deputatilor, cu 30 de zile inainte de expirarea
mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii in functie, care isi
continua activitatea pana la alegerea noilor membri."
37. La articolul 91, alineatul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Ministerul Justitiei in colaborare cu Ministerul de Interne au
obligatia de a acorda, la cerere, protectie magistratilor si familiilor lor, in
cazurile in care viata, integritatea corporala sau avutul acestora sunt supuse
unor amenintari."
38. La articolul 92 alineatul 1, litera b) va avea urmatorul cuprins:
"b) pensionare potrivit legii sau incetarea activitatii pensionarului
reincadrat;"
39. La articolul 92 alineatul 1, dupa litera f) se introduce litera g) cu
urmatorul cuprins:
"g) daca magistratul incalca prevederile art. 110 - 112."
40. Articolul 104 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 104
Magistratii cu o vechime continua in magistratura in ultimii 20 de ani,
inainte de data pensionarii sau a eliberarii din functie pentru motive
neimputabile, beneficiaza la aceasta data de o indemnizatie egala cu 5 salarii
de baza nete.
Indemnizatia prevazuta la alin. 1 se acorda o singura data in decursul
carierei de magistrat si se inregistreaza in carnetul de munca.
Modul de calcul al vechimii continue in magistratura se stabileste prin
ordin al ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii."
41. La articolul 105, alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Magistratii in varsta de pana la 45 de ani vor fi sprijiniti in
construirea unei locuinte proprietate personala in localitatea in care isi are
sediul instanta sau parchetul la care functioneaza, cu acordarea de credite pe
termen lung, cu dobanda minima, in conditiile legii."
42. La articolul 108, alineatul 3 se abroga.
43. Articolul 112 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 112
Judecatorilor si procurorilor le este interzisa exercitarea, direct sau
prin persoane interpuse, a activitatilor de comert, precum si participarea la
conducerea unor societati comerciale sau civile ori a regiilor autonome. De
asemenea, le este interzisa participarea la administrarea unor asemenea
societatii sau regii autonome."
44. Dupa articolul 120 se introduce articolul 120^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 120^1
Codul deontologic al magistratilor se adopta de catre Consiliul Superior al
Magistraturii."
45. La articolul 122, dupa litera h) se introduc literele h)^1 si h)^2 cu
urmatorul cuprins:
"h)^1 nerespectarea prevederilor legale privind taxa judiciara de
timbru si timbrul judiciar;
h)^2 nerespectarea in mod repetat a dispozitiilor legale privitoare la
solutionarea cu celeritate a cauzelor;"
46. La articolul 122 dupa litera i) se introduce litera i)^1 cu urmatorul
cuprins:
"i)^1 savarsirea altei abateri grave de la prevederile Codului
deontologic al magistratilor;"
47. La articolul 123 alineatul 1, litera c) va avea urmatorul cuprins:
"c) diminuarea salariului de baza cu pana la 15% pe o perioada de 1 -
3 luni sau retragerea salariului de merit pe aceeasi perioada;"
48. La articolul 123 alineatul 1, dupa litera e) se introduce litera e)^1
cu urmatorul cuprins:
"e)^1 eliberarea din functia de conducere ocupata;"
49. La articolul 124, alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Actiunea disciplinara se exercita in termen de 30 de zile de la data
inregistrarii actului de cercetare prealabila a abaterii disciplinare, dar nu
mai tarziu de un an de la data savarsirii abaterii disciplinare."
50. La articolul 125, alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"In vederea exercitarii actiunii disciplinare, in termen de 60 de zile
de la data inregistrarii constatarii abaterii, este obligatorie efectuarea
cercetarii prealabile, care se dispune de titularul acestei actiuni."
51. Dupa articolul 131 se introduce articolul 131^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 131^1
Personalul de specialitate juridica din Ministerul Justitiei si din
Institutul National al Magistraturii raspunde disciplinar pentru savarsirea
abaterilor prevazute la art. 122, care se aplica in mod corespunzator.
Sanctiunile disciplinare prevazute la art. 123 alin. 1 lit. a) - c), e) -
f) se aplica de ministrul justitiei. Prevederile art. 124 alin. 2 si ale art.
125 se aplica in mod corespunzator.
Ordinul de sanctionare emis potrivit alin. 2 poate fi contestat, in termen
de 30 de zile de la comunicare, la instanta de contencios administrativ
competenta. Hotararea prin care se rezolva contestatia poate fi atacata cu
recurs."
52. La articolul 133, alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Tribunalele si parchetele de pe langa acestea vor avea cate un
compartiment economico-administrativ condus de un director, ajutat de un
contabil-sef, pentru activitatea proprie, precum si pentru activitatea
judecatoriilor si a parchetelor din circumscriptia lor. In localitatile
resedinta de judet, in care functioneaza curti de apel, compartimentul
economico-administrativ al tribunalelor si al parchetelor de pe langa acestea
va asigura si activitatea curtilor si a parchetelor corespunzatoare. Directorii
economici sunt numiti prin ordin de ministrul justitiei sau, dupa caz, de
procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
Presedintii tribunalelor si prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale
pot delega atributiile de ordonatori de credite directorilor economici."
53. Articolul 141 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 141
Personalul auxiliar de specialitate, precum si personalul economic,
administrativ si de serviciu de la instante si parchete beneficiaza de toate
drepturile si are toate indatoririle prevazute de legislatia aplicabila
salariatilor din unitatile bugetare.
Personalul auxiliar de specialitate beneficiaza si de drepturile prevazute
la art. 99 si 101 din prezenta lege."
54. Articolul 142 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 142
Organizarea si functionarea compartimentelor auxiliare ale instantelor si
parchetelor, atributiile si indatoririle, precum si raspunderea disciplinara
ale personalului care functioneaza in aceste compartimente, stabilite in
conditiile legii, se vor reglementa prin regulament aprobat, prin ordin, de
ministrul justitiei.
Ministrul justitiei si, dupa caz, procurorul general al Parchetului de pe
langa Curtea Suprema de Justitie, conducatorii instantelor si parchetelor,
precum si cei ai compartimentelor, au dreptul sa aplice sanctiuni disciplinare
in conditiile legii."
55. La articolul 143, alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Instantele judecatoresti si parchetele dispun de politia pusa in
serviciul lor de Ministerul de Interne, in mod gratuit, pana la preluarea
acesteia de catre Ministerul Justitiei. Necesarul de personal de politie va fi
stabilit de Guvern, la propunerea ministrului justitiei si a ministrului de
interne."
56. Anexa nr. 1 se completeaza dupa cum urmeaza:
"- la judetul Caras-Severin, dupa Judecatoria Bozovici se introduce:
Judecatoria Bocsa, localitatea de resedinta orasul Bocsa;
- la judetul Dolj, dupa Judecatoria Calafat se introduce: Judecatoria
Bechet, localitatea de resedinta comuna Bechet;
- la judetul Prahova, dupa Judecatoria Sinaia se introduce: Judecatoria
Urlati, localitatea de resedinta orasul Urlati;
- la judetul Timis, dupa Judecatoria Faget se introduce: Judecatoria
Jimbolia, localitatea de resedinta orasul Jimbolia."
57. Nota la anexa nr. 1 se completeaza cu un alineat cu urmatorul cuprins:
"Pana la asigurarea unui sediu pentru Tribunalul Ilfov si parchetul de
pe langa aceasta instanta, cauzele de competenta acestora se solutioneaza de
Tribunalul Bucuresti si, respectiv, de Parchetul de pe langa Tribunalul
Bucuresti."
Art. 2
Codul deontologic al magistratilor, prevazut la art. 120^1, va fi adoptat
in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta.
Art. 3
Asistentii judiciari sunt remunerati lunar cu coeficientul de ierarhizare a
salariului de baza pentru judecatorul stagiar anul I - II, in raport cu timpul
efectiv lucrat. Perioada in care o persoana desfasoara activitate de asistent
judiciar constituie vechime in munca si vechime in specialitate.
Persoanelor numite ca asistenti judiciari, in perioada in care isi
desfasoara activitatea in aceasta calitate, li se suspenda contractele de
munca, avand posturile rezervate.
Art. 4
Cauzele care au ca obiect judecarea in fond a unor litigii de munca, aflate
pe rolul judecatoriilor, vor fi trecute la completele care judeca conflictele
de munca si litigiile de munca din cadrul judecatoriei respective, imediat dupa
infiintarea acestora.
Apelurile declarate pana la data infiintarii noilor instante, precum si
cele aflate in curs de judecata vor fi solutionate de instantele legal
sesizate.
Recursurile declarate sau aflate in curs de judecata vor fi trecute la
sectiile care judeca conflicte de munca si litigii de munca din cadrul
tribunalelor.
Art. 5
In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
ordonante de urgenta Consiliul Economic si Social va propune ministrului
justitiei lista cuprinzand persoanele care pot fi numite asistenti judiciari
pentru toate instantele.
Art. 6
In vederea aplicarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta, Guvernul
va suplimenta corespunzator numarul maxim de posturi aprobat pentru Ministerul
Justitiei.
Art. 7
Pentru aplicarea prevederilor art. I pct. 6 Ministerul Justitiei va
organiza concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecatori.
La formarea completelor pentru conflicte de munca si litigii de munca,
precum si a completelor pentru litigii de asigurari sociale vor fi repartizati,
cu prioritate, judecatorii care provin din functii de specialitate de la
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si de la directiile generale pentru
munca si protectie sociala.
Art. 8
Referirea la Ordinul "Meritul judiciar" clasele I, II, III si la
Medalia "Meritul judiciar" clasele I, II se inlocuieste, in tot
cuprinsul legii, cu Diploma "Meritul judiciar" clasele I, II, III si,
respectiv, IV si V, iar termenul "decorat" se inlocuieste cu termenul
"distins".
Art. 9
(1) Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data publicarii ei in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia prevederilor pct. 6 al
art. I, care se aplica dupa 90 de zile de la data intrarii in vigoare a
acesteia.
(2) La data publicarii prezentei ordonante de urgenta prevederile art. 1,
11, 12 si 16 din Decretul nr. 203/1974 pentru infiintarea si organizarea de
sectii maritime si fluviale la unele instante judecatoresti si unitati de
procuratura, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 131 din 31 octombrie
1974, se abroga.
Art. 10
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu
modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin
prezenta ordonanta de urgenta, va fi republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, dandu-se articolelor si alineatelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul justitiei,
Valeriu Stoica