ORDONANTA
URGENTA Nr. 180 din 19 noiembrie 2008
pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea
masurilor speciale pentru reabilitarea termica a unor cladiri de locuit
multietajate
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 805 din 2 decembrie 2008
Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4)
din Constituţia României, republicată, constă în aceea că România, la fel ca
toate statele membre ale Uniunii Europene, s-a angajat să realizeze reducerea
consumurilor de energie la utilizatorii finali, inclusiv în clădiri unde se
înregistrează consumul cel mai ridicat pentru încălzire, cu cel puţin 1,5% în
fiecare an, respectiv în perioada 2007-2010, comparativ cu media consumului din
ultimii 5 ani, cu efect direct asupra reducerii consumurilor energetice primare
(combustibili fosili) şi a protecţiei mediului prin reducerea gazelor cu efect
de seră.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea
măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit
multietajate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 9 decembrie 2002, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 211/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul
(3), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul
cuprins:
,,d) alte condiţii stabilite
prin hotărâri ale consiliilor locale."
2. La articolul 2 alineatul
(6), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,b) să inventarieze, în vederea includerii în programe
anuale, toate blocurile de locuinţe-condominii, pe care le grupează după
acelaşi tip de secţiune/proiect-tip sau proiecte unicate;
c) să execute expertiza şi auditul energetic, aferente
fiecărui tip de secţiune/proiect-tip inventariat."
3. La articolul 2 alineatul
(6), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:
,,c1) să elaboreze
proiectul de reabilitare termică, pentru clădirea reprezentativă, aferentă
fiecărui tip de secţiune/proiect-tip inventariat;"
4. La articolul 3 alineatul
(1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,a) izolarea termică a pereţilor exteriori, a terasei,
a planşeului peste subsol/spaţii comerciale situate la parterul/mezaninul
clădirii, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare, închiderea
balcoanelor/logiilor cu tâmplărie performantă energetic, realizarea şarpantelor
şi a acoperişurilor ori repararea sau înlocuirea acestora, repararea şi
zugrăvirea pereţilor exteriori, inclusiv a parapeţilor, aticelor, pervazelor,
soclurilor şi a altor asemenea elemente exterioare clădirii.
b) înlocuirea conductelor de distribuţie pe orizontală
şi verticală, a armăturilor cu pierderi, repararea/înlocuirea coşurilor/canalelor
de fum, precum şi repararea/înlocuirea cazanelor/arzătoarelor, ce constituie
părţi comune ale blocului de locuinţe-condominiu."
5. La articolul 4,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 4. - (1) Coordonarea unitară a programelor
privind reabilitarea termică a blocurilor de locuit-condominii se realizează
prin Unitatea de management al proiectului,
constituită prin ordin al ministrului dezvoltării,
lucrărilor publice şi locuinţelor."
6. La articolul 4 alineatul
(2), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,a) programele anuale de acţiuni pentru reabilitarea
termică a blocurilor de locuinţe-condominii;
........................................................................................................................................................................ ........................................................
c) programele anuale de acţiuni pentru reabilitarea
termică a blocurilor de locuinţe-condominii racordate la sistemul centralizat
de furnizare a energiei termice."
7. La articolul 4, după
alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale
Unităţii de management al proiectului se asigură din bugetul Ministerului
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, iar numărul personalului
Unităţii de management al proiectului se asigură cu încadrarea în numărul maxim
de posturi aprobat ministerului."
8. La articolul 6,
alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 6. - (1) Coordonatorii programelor anuale sunt
primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv primarii sectoarelor
municipiului Bucureşti, denumiţi în continuare coordonatori
locali.
(2) Coordonatorii locali iau măsurile necesare pentru:
a) efectuarea expertizei tehnice a structurii de
rezistenţă a clădirii prin metoda de evaluare calitativă, în conformitate cu
reglementările tehnice în vigoare, şi a auditului energetic al clădirii,
respectiv elaborarea proiectului de reabilitare termică pe baza proiectului
tehnic elaborat în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (6) lit. c) şi c1);
b) încheierea convenţiilor cu asociaţiile de
proprietari din clădirile de locuit nominalizate în programele anuale pentru
continuarea acţiunilor privind executarea lucrărilor de reabilitare termică a
acestora;
c) notificarea Inspectoratului de Stat în Construcţii privind data începerii execuţiei lucrărilor de
reabilitare termică, respectiv data recepţiei la terminarea lucrărilor, în
conformitate cu reglementările legale în vigoare.
........................................................................................................................................................................ .......................................................
(4) Contractarea execuţiei lucrărilor pentru
reabilitarea termică a clădirilor de locuit nominalizate în programele anuale
se face de către coordonatorii locali, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile
publice, pe baza proiectelor elaborate în condiţiile prezentei ordonanţe de
urgenţă."
9. Articolul 7 se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - Fondurile necesare pentru finanţarea
cheltuielilor privind expertizarea
tehnică a structurii de rezistenţă a clădirilor şi a auditului energetic,
precum şi pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de
locuit-condominii se asigură din bugetele autorităţilor administraţiei publice
locale, în limita prevederilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele
locale."
10. La articolul 8,
literele a), b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,a) 37% din alocaţii de la bugetul de stat, în limita
fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, precum şi din alte surse legal
constituite;
b) 30% din fonduri aprobate anual cu această
destinaţie în bugetele locale şi din alte surse legal constituite;
c) 33% din fondul de reparaţii al
asociaţiei de proprietari şi din alte surse legal constituite."
11. La articolul 91, literele a) şi b) se modifica şi vor avea următorul cuprins:
,,a) 37% din alocaţii de la bugetul de stat, în limita
fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor;
b) 63% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie
în bugetele locale şi din alte surse legal constituite."
12. La articolul 91, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu
următorul cuprins:
„(2) Prin excepţie de la prevederile art. 8, fondurile
necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor pentru
reabilitarea termică a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din
blocurile de locuinţe-condominii se asigură din sursele proprii ale
proprietarilor, persoane fizice sau juridice."
13. După articolul 11 se
introduc două noi articole, articolele 111 şi 112, cu următorul cuprins:
„Art. 111. -In caz de nerespectare a prevederilor convenţiei încheiate între coordonatorii locali şi
asociaţiile de proprietari, convenţiile constituie titlu executoriu, potrivit
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 112. -
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se pot aplica şi părţilor din
blocurile de locuit-condominii - tronsoane, scări - delimitate în acest scop
prin hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari."
14. In tot cuprinsul
ordonanţei de urgenţă sintagmele „Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului" şi „Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi
Locuinţelor" se înlocuiesc cu sintagma „Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor
Publice şi Locuinţelor".
Art. II. - Prevederile
art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se includ în convenţiile
pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică ce se încheie între
coordonatorii locali şi asociaţiile de proprietari după data intrării în
vigoare a prezentului act normativ.
Art. III. - După
aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru
reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 9
decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv
cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul
Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi
locuinţelor,
Laszlo Borbely
p. Ministrul internelor şi reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Eugen Teodorovici,
secretar de stat