Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.19 din 10.06.2015

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 17 iunie 2015

SmartCity1

Având în vedere că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, au fost reglementate măsuri de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare în vederea redresării activităţii, din cadrul unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi al societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât pentru unii operatori economici prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, pentru care este necesară adoptarea de măsuri de disponibilizare colectivă, nu se pot întocmi, din motive independente, care ţin de specificul activităţii operatorului economic, planuri de disponibilizare în vederea redresării activităţii, luând în considerare necesitatea îndeplinirii scopului prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, respectiv luarea unor măsuri urgente pentru atenuarea impactului social al proceselor de disponibilizare, pentru protecţia socială a salariaţilor operatorilor economici, având în vedere că în situaţia în care nu se pot întocmi, din motive independente, care ţin de specificul operatorului economic, planuri de disponibilizare în vederea redresării activităţii se află un număr de doi operatori economici, respectiv Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, al cărei obiect principal de activitate este producerea de apă grea, şi Societatea Naţională Închideri de Mine Valea Jiului - S.A., a cărei durată este limitată în timp, până la închiderea definitivă în anul 2018 a exploatărilor de cărbune, întrucât pentru Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin odată cu atingerea nivelului maxim de constituire a stocurilor de rezervă de stat la produsul apă grea destinată Centralei nuclearo-electrice Cernavodă, atât pentru primele încărcături, cât şi pentru consumul tehnologic al unităţilor 1-4 pe întreaga perioadă de exploatare a acestora, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale nu va mai prelua la rezerva de stat cantităţi de apă grea, cu consecinţa reducerii activităţii ca urmare a opririi controlate şi în siguranţă a activităţii de producere de apă grea şi, implicit, a personalului regiei, ţinând cont de faptul că salariaţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin pot beneficia, în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/2014 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 85/2015, de măsurile de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, pentru a asigura premisele necesare pentru ca salariaţii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin să poată beneficia de măsurile de protecţie socială prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, în situaţia reducerii activităţii regiei ca urmare a opririi controlate şi în condiţii de maximă siguranţă a producţiei de apă grea, situaţie specifică activităţii acestei regii autonome, ce nu permite întocmirea unui plan de disponibilizare care să conducă la redresarea activităţii regiei, întrucât în această situaţie subzistă dificultatea de a crea noi locuri de muncă la nivel local, cel puţin pe termen scurt şi mediu, având în vedere Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020 final privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, a fost întocmit Planul de închidere pentru accesarea ajutorului de stat care prevede concedieri colective în perioada 2013-2018, întrucât în vederea îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Planul de închidere întocmit conform Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020 final, se va realiza o reducere progresivă a activităţii Societăţii Naţionale Închideri de Mine Valea Jiului - S.A. până la închiderea definitivă a unităţii producătoare de cărbune, întrucât până la 31 decembrie 2015 urmează a înceta activitatea de exploatare pentru unitatea Petrila, fapt ce presupune efectuarea de disponibilizări pentru personalul societăţii, fără ca aceste disponibilizări să aibă ca efect redresarea activităţii Societăţii Naţionale Închideri de Mine Valea Jiului - S.A., luând în considerare faptul că neadoptarea acestor măsuri poate genera probleme sociale cu impact major în plan social la nivel local, fapt ce conduce la creşterea ratei şomajului la nivelul judeţului Mehedinţi şi al judeţului Hunedoara, efect social negativ amplificat de faptul că zonele unde activează cei doi operatori economici - Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin şi Societatea Naţională Închideri de Mine Valea Jiului - S.A., sunt zone monoindustriale, iar operatorul Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin deţine un rol sistemic pentru susţinerea economiei locale, întrucât disponibilizarea unui număr semnificativ de salariaţi de la operatorii economici menţionaţi fără asigurarea unui sprijin financiar temporar, cu luarea în considerare a faptului că mulţi dintre aceştia sunt unici întreţinători ai familiilor, conduce la adâncirea fenomenului de sărăcie la nivel local, în vederea atingerii obiectivului reprezentat de atenuarea impactului social al proceselor de disponibilizare, pentru protecţia socială a salariaţilor operatorilor economici pentru care nu se pot întocmi, din motive independente, care ţin de specificul activităţii operatorului economic, planuri de disponibilizare în vederea redresării activităţii, se impune adoptarea de urgenţă a unor măsuri care să permită acordarea pentru aceste persoane a măsurilor de protecţie socială prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 30 aprilie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11 ) , cu următorul cuprins: (11 ) Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare, din cadrul operatorilor economici care îşi reduc activitatea, prevăzuţi în anexă. 2. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Prin planul de disponibilizare prevăzut la alin. (1) se înţelege documentul ce cuprinde măsurile necesare în vederea redresării activităţii şi programul concedierii colective elaborat de angajator, care se poate desfăşura în una sau mai multe etape, sau, în situaţia operatorilor economici prevăzuţi la alin. (11), numai programul concedierilor colective elaborat de angajator. 3. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor de resort, se vor aproba sumele din bugetul asigurărilor pentru şomaj ce se vor aloca pentru plata drepturilor prevăzute la art. 7 lit. b) în beneficiul persoanelor disponibilizate de la operatorii economici prevăzuţi la art. 1 care pot efectua concedieri colective în condiţiile în care există un plan de disponibilizare aprobat, potrivit legii. 4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 3Planurile de disponibilizare prevăzute la art. 1 alin. (3) întocmite de operatorii economici prevăzuţi la art. 1 se aprobă în condiţiile legii. 5. După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 33 , cu următorul cuprins: Articolul 33Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. 6. După articolul 33 se introduce o anexă , având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IIÎn termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului vor supune spre aprobare Guvernului modificarea corespunzătoare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 478/2013.PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, Andrei Dominic Gerea Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb
ANEXĂ(Anexa la
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013) Lista operatorilor economici pentru care planul de disponibilizare se întocmeşte pentru reducerea activităţii 1. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin 2. Societatea Naţională Închideri de Mine Valea Jiului - S.A.

SmartCity5

COMENTARII la OUG 19/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 19 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 19/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu