ORDONANTA
URGENTA Nr. 216 din 4 decembrie 2008
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 848 din 17 decembrie 2008
Având în vedere necesitatea imediată de stabilire a
cadrului juridic pentru realizarea schimbului de informaţii cuprinse în
cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene în conformitate cu
prevederile Deciziei 2005/876/JAI din 21 noiembrie 2005 a Consiliului privind
schimbul de informaţii extrase din cazierul judiciar, prevenind astfel
consecinţele negative ce ar putea decurge din neîndeplinirea obligaţiilor
asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene,
în scopul reglementării urgente a modului de organizare
şi exploatare a cazierului judiciar pentru persoanele juridice, dată fiind
necesitatea prevenirii şi combaterii faptelor prevăzute şi pedepsite de legea
penală, ce pot fi comise de către acestea, prevenind consecinţele negative ale
inexistenţei unei evidenţe complete cu privire la condamnările penale suferite
de persoanele juridice,
având în vedere că intrarea în vigoare cât mai urgent a
prezentului act normativ ar permite introducerea menţiunilor necesare în
caietul de sarcini pentru realizarea Sistemului Naţional de Evidenţă
Informatizată a Cazierului Judiciar fără a mai fi necesară obţinerea unor
fonduri suplimentare, adoptarea ulterioară a actului normativ atrăgând
consecinţe negative sub forma necesităţii alocării unor fonduri suplimentare
pentru completarea Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar,
în considerarea faptului că aceste modificări şi
completări vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 290/2004
privind cazierul judiciar, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 30 iunie
2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Articolul 2 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 2. - In cazierul judiciar se ţine evidenţa
persoanelorfizice şi a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora
s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului
penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri
procesual-penale."
2. Articolul 5 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 5. - (1) Evidenţa informatizată a cazierului
judiciar şi evidenţa
informatizată dactiloscopică se organizează şi funcţionează în cadrul Poliţiei
Române, care asigură şi coordonarea activităţilor desfăşurate în aceste
domenii.
(2) Activitatea privind cazierul judiciar va fi
condusă, la nivel central, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin
Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative.
(3) Inspectoratul General al
Poliţiei Române, prin Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe
operative, este autoritate centrală în ceea ce priveşte schimbul de date
înscrise în cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene, în sensul
art. 1 alin. (1) din Decizia 2005/876/JAI din 21 noiembrie 2005 a Consiliului
privind schimbul de informaţii extrase din cazierul judiciar, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 322 din 9 decembrie 2005."
3. La articolul 6,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 6. - (1) La Inspectoratul General al Poliţiei
Române se organizează şi funcţionează cazierul judiciar central în care se ţine
evidenţa persoanelor fizice născute în afara României şi a persoanelor juridice
străine care fac obiectul cazierului judiciar, al evidenţei operative şi al
evidenţelor speciale ale poliţiei, care au comis infracţiuni pe teritoriul
României şi au fost condamnate, sancţionate administrativ conform Codului penal
sau faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale, precum şi a celor
aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 12 alin. (2)."
4. La articolul 7,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - (1) La inspectoratele
de poliţie judeţene şi la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti
este organizat şi
funcţionează cazierul judiciar local, în care se ţin evidenţa persoanelor
fizice născute în raza administrativ-teritorială a judeţului, respectiv a
municipiului Bucureşti, precum şi evidenţa persoanelor juridice care au sediul
social pe raza administrativ-teritorială a judeţului, respectiv a municipiului
Bucureşti."
5. Articolul 8 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 8. - (1) Inregistrarea în cazierul judiciar se
face nominal, prin înscrierea datelor de stare civilă
pentru persoanele fizice, respectiv a datelor de identificare pentru persoanele
juridice, precum şi a datelor judiciare.
(2) In cazul persoanelor
fizice, înregistrarea se face şi dactiloscopic, în situaţiile prevăzute în
prezenta lege, prin luarea impresiunilor digitale şi palmare, necesare pentru
identificarea dactiloscopică a persoanelor înregistrate şi cunoaşterea exactă a
situaţiei lor juridice.
(3) In scopul înregistrării şi
identificării dactiloscopice, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române
funcţionează un serviciu de specialitate pe probleme de dactiloscopie, cu
compartimente distincte la nivelul serviciilor judeţene de profil şi al
Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti."
6. La articolul 9,
partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 9. - In ceea ce priveşte persoanele fizice, în
cazierul judiciar se înscriu date privind:".
7. După articolul 9
se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins:
„Art. 91. -In ceea
ce priveşte persoanele juridice, în cazierul judiciar se înscriu date privind:
a) pedepsele şi măsurile de
siguranţă pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive;
b) începerea, întreruperea şi încetarea executării
pedepselor, achitarea amenzii penale;
c) amnistia, graţierea,
prescripţia executării pedepsei, reabilitarea;
d) pedepsele şi măsurile
pronunţate prin hotărâri penale definitive de instanţele judecătoreşti din
străinătate, precum şi măsurile luate prin actele efectuate de organele
judiciare penale din străinătate, dacă aceste hotărâri au fost recunoscute de
organele române competente;
e) hotărârile definitive care impun rectificări în
cazierul judiciar."
8. Articolul 10 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 10. - (1) In evidenţa cazierului judiciar organizată
la unităţile de poliţie prevăzute la art. 6 şi 7 se notează în mod provizoriu,
până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se şterg din evidenţă, date
privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în
mişcare a acţiunii penale sau faţă de care a fost luată una dintre măsurile
preventive prevăzute de Codul de procedură penală.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) nu se înscriu în
certificatul de cazier judiciar eliberat persoanei fizice sau, după caz,
persoanei juridice."
9. La articolul 11,
litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) comunicărilor de începere, întrerupere ori
încetare a executării pedepsei închisorii, a comunicărilor privind luarea
măsurilor preventive, de executare a măsurilor de siguranţă şi a celor
educative, trimise de unitatea unde acestea se execută sau de unitatea locală
de poliţie, în cazurile prevăzute la art. 12 alin. (3);".
10. După articolul 11
se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:
„Art. 111.
-Inscrierea datelor prevăzute la art. 91 se face în baza:
a) extraselor de pe hotărârile judecătoreşti
definitive, precum şi de pe încheierile de extindere a procesului penal,
trimise de instanţa judecătorească;
b) comunicărilor de începere,
întrerupere sau încetare a executării pedepselor principale şi complementare
ori de executare a pedepselor complementare, trimise de instanţa
judecătorească;
c) comunicării privind achitarea amenzii penale."
11. Articolul 12 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 12. - (1) Extrasele, comunicările şi celelalte
acte prevăzute la art. 11 şi
111 se trimit
unităţilor de poliţie competente potrivit art. 6 şi 7, în termen de cel mult 10
zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a luării
măsurii, pronunţării soluţiei sau săvârşirii faptului juridic ce trebuie luat
în evidenţă.
(2) In cazurile de începere a executării pedepsei
într-un loc de detenţie sau la locul de muncă, a reţinerii sau arestării
preventive, a internării minorului într-un centru de reeducare sau institut
medical-educativ şi a internării medicale, comunicările vor fi însoţite de fişa
dactiloscopică decadactilară. Comunicările se trimit cazierului judiciar de la
locul de naştere al persoanei în cauză sau, după caz, cazierului judiciar din
cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar fişa dactiloscopică se
trimite serviciului de specialitate pe probleme de dactiloscopie din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române ori, după caz, compartimentelor de
la nivelul serviciilor judeţene de profil şi al Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti.
(3) Pentru persoanele internate
în centre de reeducare sau în institute medical-educative, fişa dactiloscopică
se întocmeşte de unitatea locală de poliţie, care trimite şi comunicarea.
(4) Pentru resortisanţii
statelor membre ale Uniunii Europene, alţii decât cei români, actele prevăzute
la art. 11 şi 111
vor fi trimise Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din
cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care, în calitate de
autoritate centrală, va înscrie în cazierul judiciar datele respective şi le va
comunica autorităţilor centrale ale statelor membre ale Uniunii Europene ai
căror resortisanţi sunt persoanele în cauză."
12. La articolul 13, partea
introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 13. - (1) Persoanele fizice înscrise în cazierul
judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din
evidenţă dacă se află în una dintre următoarele situaţii:".
13. După articolul 13
se introduce un nou articol, articolul 131, cu următorul cuprins:
„Art. 131. - (1) Persoanele juridice înscrise în
cazierul judiciar se scot din evidenţă dacă se află în una dintre următoarele
situaţii:
a) faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute
de lege ca infracţiuni;
b) a intervenit reabilitarea;
c) a intervenit amnistia;
d) au fost condamnate la
pedeapsa amenzii şi au trecut 20 de ani de la data rămânerii definitive a
condamnării;
e) au fost dizolvate şi au trecut 10 ani de la data
rămânerii definitive a condamnării;
f) au trecut 5 ani de la
executarea pedepselor complementare, cu excepţia celei prevăzute la lit. e).
(2) In cazul când în cazierul judiciar al persoanelor juridice există şi alte menţiuni, se şterg numai
cele care impun scoaterea din această evidenţă, menţiunile respective rămânând
în evidenţa operativă."
14. Articolul 16 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 16. - (1) Organele de
urmărire penală sau instanţele de judecată pot dispune efectuarea identificării dactiloscopice a unei
persoane fizice, în cazurile în care aceasta nu prezintă un act de identitate
sau există suspiciuni asupra autenticităţii actului prezentat, uzează de nume
sau de acte de identitate false ori există indicii temeinice că a săvârşit o
faptă prevăzută de legea penală.
(2) Identificarea
dactiloscopică a persoanei fizice poate fi efectuată şi la solicitarea
autorităţilor competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
(3) Identificarea
dactiloscopică se face de către formaţiunile de specialitate din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române sau al unităţilor teritoriale de
poliţie.
(4) Pentru persoanele prevăzute
la art. 6 alin. (1), identificarea dactiloscopică va fi efectuată de către
formaţiunile de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei
Române."
15. Articolul 17 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 17. - (1) Organele de urmărire penală sau
instanţele de judecată pot
solicita, ori de câte ori este necesar, copie de pe cazierul judiciar al
persoanei aflate în curs de urmărire penală sau de judecată.
(2) Instituţiile din sistemul
de apărare, ordine publică, securitate naţională şi justiţie, precum şi
celelalte instituţii publice pot cere, de asemenea, copie de pe cazierul
judiciar al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice.
(3) In cazul în care autorităţile române competente
solicită informaţii din cazierul judiciar naţional al unui stat membru al
Uniunii Europene, Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în calitate de
autoritate centrală, transmite autorităţii centrale a statului solicitat o
cerere de extrase din cazierul judiciar şi de informaţii referitoare la acesta.
(4) Cererile de extrase din
cazierul judiciar şi de informaţii referitoare la acesta, prevăzute la alin.
(3), se transmit în baza formularului prevăzut în anexa la Decizia
2005/876/JAI."
16. Articolul 19 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 19. - (1) Cererea pentru
obţinerea copiilor de pe cazierul
judiciar trebuie să fie motivată şi să cuprindă:
a) pentru persoana fizică: datele de stare civilă,
inclusiv codul numeric personal;
b) pentru persoana juridică: datele de identificare,
inclusiv codul fiscal.
(2) Cererea se adresează
unităţii de poliţie în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut
persoana fizică sau îşi are sediul persoana juridică pentru care se cere copia
de pe cazierul judiciar, iar în cazurile prevăzute la art. 6, Inspectoratului
General al Poliţiei Române.
(3) Unităţile de poliţie
prevăzute la alin. (2) vor trimite de îndată copia de pe cazierul judiciar al
persoanei fizice faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru
infracţiuni flagrante ori măsura arestării preventive. In celelalte cazuri
copia se va trimite în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea
cererii."
17. După articolul 19
se introduce un nou articol, articolul 191, cu următorul cuprins:
„Art. 191. - (1) Datele cu caracter personal
comunicate de autorităţile competente din celelalte
state membre ale Uniunii Europene ca răspuns la solicitările prevăzute la art.
17 alin. (3) în scopul unei proceduri penale pot fi utilizate de autorităţile
române numai în scopul procedurii penale pentru care au fost solicitate.
(2) Datele cu caracter personal transmise de
autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene ca
răspuns la solicitările prevăzute la art. 17 alin. (3) pentru alte scopuri
decât o procedură penală pot fi utilizate de autorităţile române numai în
scopul pentru care au fost solicitate şi în limitele specificate în cuprinsul
răspunsului de către autoritatea competentă a statului solicitat."
18. După articolul 20
se introduc două noi articole, articolele 201 şi 202, cu următorul cuprins:
„Art. 201. - (1)
Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia cazier judiciar,
statistică şi evidenţe operative, primeşte cereri privind extrase din cazierul
judiciar şi de informaţii referitoare la acesta, transmise de autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europe.
(2) Răspunsul la cererile prevăzute la alin. (1) se
transmite în baza formularului prevăzut în anexa la Decizia 2005/876/JAI, la
care se anexează copia de pe cazierul judiciar prevăzută la art. 18.
(3) Răspunsul la cererile prevăzute la alin. (1) se
transmite în cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii.
(4) In cazul în care sunt necesare informaţii
suplimentare pentru identificarea persoanei la care se referă cererea prevăzută
la alin. (1), Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia cazier
judiciar, statistică şi evidenţe operative, solicită de îndată aceste
informaţii de la autoritatea care a transmis cererea.
(5) In cazul prevăzut la alin. (4), termenul de răspuns
începe să curgă de la data primirii informaţiilor necesare identificării
persoanei la care se referă cererea.
Art. 202. -
Comunicările, cererile, răspunsurile şi celelalte informaţii relevante pot fi
transmise autorităţilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene prin orice
mijloace în măsură să producă un document scris şi în condiţii care să permită
autorităţilor destinatare să le stabilească autenticitatea."
19. La capitolul V, titlul
secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Condiţiile cerute şi modalitatea de obţinere a
certificatului de cazier judiciar de către persoanele fizice sau juridice"
20. Articolul 21 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 21. - (1) Persoanele fizice sau juridice care au
un interes legitim pot obţine propriul certificat de
cazier judiciar în condiţiile stabilite la art. 211-214.
(2) Certificatele de cazier judiciar emise de
autorităţile prevăzute la art. 6 şi 7 sunt valabile 6 luni de la data
eliberării.
(3) In cazul în care certificatele de cazier judiciar emise de autorităţile unor state străine nu au prevăzut în
cuprinsul lor un termen de valabilitate, acesta este de 6 luni de la data
emiterii, atunci când sunt folosite în faţa autorităţilor române.
(4) Pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar persoanelor fizice sau juridice, instituţiile abilitate în acest
domeniu percep o taxă extrajudiciară, prin aplicarea unui timbru fiscal pe
cererea respectivă."
21. După articolul 21
se introduc patru noi articole, articolele 211-214, cu următorul cuprins:
„Art. 211. - (1)
Cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, se depune de către
persoana fizică personal la unitatea de poliţie de la locul de naştere,
domiciliu sau reşedinţă.
(2) Cererea-tip, cu datele
complete de identificare şi motivată, se depune de către persoana juridică prin
reprezentant legal, care trebuie să îşi dovedească calitatea, la unitatea de
poliţie pe raza căreia îşi are sediul social persoana juridică.
(3) Resortisanţii statelor membre ale Uniunii Europene,
care nu îşi au locul de naştere, domiciliul sau reşedinţa în România, pot
depune cererea-tip la orice unitate de poliţie din municipiul Bucureşti.
(4) In cazul cererilor depuse
în condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), certificatul de cazier judiciar se eliberează
în cel mult 10 zile de la data solicitării.
(5) După darea în exploatare a
Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar,
cererea-tip pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar va putea fi
depusă la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la acest sistem.
Art. 212. - (1)
Persoanele fizice care se află în străinătate pot solicita eliberarea
certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale României.
(2) In cazul cererilor depuse în condiţiile prevăzute la alin. (1), certificatul de cazier judiciar
se eliberează în cel mult 30 de zile de la data solicitării.
Art. 213. - (1)
Pentru obţinerea unui certificat de cazier judiciar dintr-un alt stat membru al
Uniunii Europene, persoana fizică sau juridică adresează o cerere în acest sens
Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(2) In vederea obţinerii
datelor solicitate, Direcţia cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative
din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române adresează, cu respectarea
prevederilor art. 202, autorităţii centrale a statului membru al Uniunii Europene de
unde se solicită eliberarea cazierului o cerere de extras din cazierul judiciar
şi de informaţii referitoare la acesta.
(3) Cererea prevăzută la alin.
(1) poate fi formulată de persoanele care sunt sau au fost rezidenţi ori
resortisanţi ai statului român sau ai statului membru al Uniunii Europene de
unde se solicită eliberarea cazierului.
Art. 214. - (1)
Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi
prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum
urmează:
a) în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de
către un notar public;
b) în străinătate, pe baza unei
procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor
oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5
octombrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.
(2) Conţinutul procurii trebuie
formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată,
scopul şi durata mandatului.
(3) Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunerea la dosarul de graţiere individuală,
acesta poate fi solicitat de către persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate,
copiii, ascendenţii, fraţii ori surorile persoanei condamnate sau ai soţului
acesteia.
(4) In vederea eliberării certificatului de cazier
judiciar către persoanele prevăzute la alin. (3), cu excepţia persoanei
condamnate, se vor solicita acestora prezentarea în original şi depunerea unei
copii a documentelor ce fac dovada calităţii."
22. La articolul 24,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) Certificatele
de cazier judiciar emise prin intermediul Sistemului Naţional de Evidenţă
Informatizată a Cazierului Judiciar vor fi prevăzute cu timbru
electronic."
Art. II. - Legea nr. 290/2004
privind cazierul judiciar, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 30 iunie
2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările
aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea
acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Prezenta ordonanţă de urgenţă creează cadrul juridic
necesar aplicării Deciziei 2005/876/JAI din 21 noiembrie 2005 a Consiliului
privind schimbul de informaţii extrase din cazierul judiciar, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. 322 din 9 decembrie 2005.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul internelor şi reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Aurel Ciobanu-Dordea,
secretar de stat
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian