ORDONANTA URGENTA Nr. 220
din 17 decembrie 2008
pentru modificarea art. 1
alin. (2) lit. i) din Ordonanta Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare
a instrumentelor structurale, a prefinantarii si a cofinantarii alocate de la
bugetul de stat, inclusiv din Fondul national de dezvoltare, in bugetul institutiilor
implicate in gestionarea instrumentelor structurale si utilizarea acestora
pentru obiectivul convergenta
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 858 din 19 decembrie 2008
Având în vedere:
- contextul economic şi social excepţional generat de evoluţiile de
pe piaţa financiară internaţională şi naţională şi, implicit, necesitatea de a
contracara efectele negative ale acestor evoluţii prin impulsionarea
dezvoltării mediului economic privat;
- posibilitatea dată de regulamentele comunitare privind
gestionarea instrumentelor structurale de a acorda prefinanţare beneficiarilor
acestor fonduri, inclusiv pentru proiectele care intră sub incidenţa ajutorului
de stat/de minimis;
- efectul de accelerare a absorbţiei instrumentelor structurale
prin acordarea de prefinanţare către beneficiarii din mediul privat, se impune promovarea prezentului act
normativ în regim de urgenţă.
In temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia
României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta
ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - La articolul 1 alineatul (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor
structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat,
inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate
în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru
obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 2 februarie 2007, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 249/2007, cu modificările şi
completările ulterioare, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,i) prefinanţare - sumele transferate din bugetul de stat sau din instrumentele structurale
către un beneficiar prin plată directă sau prin plată indirectă, de regulă în
stadiul iniţial de implementare a proiectelor, în baza unui contract de
finanţare încheiat între
beneficiar şi Autoritatea de management/ Organismul intermediar responsabil/responsabilă,
în vederea asigurării derulării corespunzătoare a proiectelor;".
Art. II. -In termen de 30 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al
ministrului economiei şi finanţelor vor fi modificate şi completate Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/2007
privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a
cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de
dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor
structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 249/2007, aprobate prin Ordinul
ministrului economiei şi finanţelor nr. 911/2007.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian