ORDONANTA DE URGENTA Nr. 39 din 10 iulie 1997
privind modificarea si completarea Legii contractului de management nr. 66/1993
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 151 din 11 iulie 1997
In temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta de urgenta:
Art. 1
Legea contractului de management nr. 66/1993, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 244 din 13 octombrie 1993, se modifica si se
completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
Contractul de management este acordul de vointa dintre o persoana juridica
ce desfasoara o activitate economica, in calitate de proprietar, si un manager
caruia ii este incredintata organizarea si conducerea activitatii
proprietarului, pe baza unor obiective si criterii de performanta
cuantificabile, in schimbul unei plati."
2. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
Prevederile prezentei legi se aplica in cazul societatilor comerciale
infiintate in baza prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990 privind
reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati
comerciale, in care statul detine actiuni aferente unei cote de cel putin 50%
din capitalul social, precum si in cazul societatilor comerciale rezultate din
reorganizarea regiilor autonome."
3. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Sunt parti in contract:
a) societatea comerciala - prin consiliul sau de administratie;
b) managerul - echipa formata din maximum sapte persoane fizice, romane sau
straine, ori o persoana fizica sau juridica, romana sau straina.
Managerul isi exercita atributiile stabilite prin contractul de management.
Managerul, persoana fizica, unul dintre membrii echipei manageriale,
desemnat de ceilalti membri ai echipei, sau unul dintre reprezentantii legali
ai managerului, persoana juridica, dupa caz, face parte, fara a avea drept de
vot si indemnizatie, din consiliul de administratie al societatii comerciale
care are calitatea de parte in contractul de management."
4. Articolul 4 punctul 1 litera c) va avea urmatorul cuprins:
"c) au referinte profesionale favorabile de la ultimul loc de munca
sau de la manageri ori administratori ai unei societati comerciale cu profil
identic sau asemanator cu cel al societatii comerciale pentru care se incheie
contract de management."
5. Dupa articolul 5 se introduce articolul 5^1, care va avea urmatorul
cuprins:
"Art. 5^1
In vederea desemnarii managerului, prin hotarare a adunarii generale a
actionarilor/asociatilor fiecarei societati comerciale prevazute la art. 2 din
prezenta lege, se constituie o comisie de selectie, formata din reprezentanti
ai actionarilor/asociatilor si condusa de un reprezentant al Fondului
Proprietatii de Stat.
Comisia de selectie este mandatata de adunarea generala a
actionarilor/asociatilor cu:
a) organizarea si desfasurarea concursului de selectie a managerului;
b) desemnarea castigatorului concursului de selectie.
Dupa desemnarea castigatorului concursului de selectie, consiliul de
administratie al societatii comerciale va negocia si va incheia cu acesta
contractul de management."
6. Articolul 6 alineatele 1 si 2 vor avea urmatorul cuprins:
"Comisia de selectie publica in doua ziare de raspandire nationala si
locala si afiseaza la sediul societatii comerciale cererea de oferta si
criteriile de selectie a managerului, elaborate de aceasta si aprobate de
adunarea generala a actionarilor/asociatilor respectivei societati comerciale.
Datele privind societatea comerciala pentru care se organizeaza concurs de
selectie a managerului vor fi puse la dispozitia candidatilor la locul si in
conditiile indicate in anuntul cererii de oferta."
7. Articolul 7 alineatul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Comisia de selectie procedeaza, in termen de 15 zile de la data
expirarii termenului de depunere a ofertelor, la selectarea si la ierarhizarea
acestora, in functie de punctajul obtinut de fiecare ofertant."
8. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
Metodologia privind selectionarea managerilor si incheierea contractului de
management va fi elaborata de Fondul Proprietatii de Stat si de reprezentantii
celorlalti actionari/asociati, cu consultarea ministerelor de resort."
9. Articolul 10 litera h) va avea urmatorul cuprins:
"h) raspunderea partilor, cauza penala, forta majora;"
10. Articolul 10 litera j) va avea urmatorul cuprins:
"j) incetarea si rezilierea contractului de management;"
11. Articolul 11 alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Contractul de management se incheie pe o durata de 2 - 4 ani."
12. Articolul 13 alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Obiectivele si criteriile de performanta reprezinta, in expresie
cantitativa si valorica, principalele rezultate ale societatii comerciale, pe
care managerul se angajeaza sa le obtina prin conducerea si organizarea
activitatii acesteia."
13. Articolul 13 alineatul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Fondul Proprietatii de Stat si reprezentantii celorlalti
actionari/asociati pot consulta ministerul de resort cu privire la criteriile
de performanta, in scopul adaptarii acestora la strategia preconizata pentru
domeniul respectiv."
14. Articolul 13 alineatul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Managerul va prezenta lunar consiliului de administratie al
societatii comerciale, in vederea avizarii si informarii adunarii generale a
actionarilor/asociatilor, situatia economico-financiara, stadiul realizarii
investitiilor sau orice alta documentatie solicitata, vizate si certificate de
cenzori."
15. Articolul 14 alineatul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Pentru realizarea criteriilor de performanta prevazute in contractul
de management, managerul este investit de consiliul de administratie cu depline
puteri in organizarea si conducerea activitatii societatii comerciale, in
limitele stabilite prin contractul de management."
16. Articolul 14 alineatul 2 litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) aplica strategiile si politicile de dezvoltare a societatii
comerciale, concepute impreuna cu administratorul sau cu consiliul de
administratie al acesteia;"
17. Articolul 14 alineatul 2 litera c) va avea urmatorul cuprins:
"c) managerul negociaza contractul colectiv de munca, in limita
mandatului dat de consiliul de administratie, cu respectarea bugetului de
venituri si cheltuieli aprobat potrivit legii;"
18. Articolul 14 alineatul 2 litera e) va avea urmatorul cuprins:
"e) reprezinta societatea comerciala in raporturile cu tertii;"
19. Articolul 14 alineatul 2 litera f) va avea urmatorul cuprins:
"f) incheie acte juridice in numele si pe seama societatii comerciale,
in limitele imputernicirilor acordate de consiliul de administratie sau prin
contractul de management;"
20. Articolul 14 alineatul 2 litera g) va avea urmatorul cuprins:
"g) alte abilitari stabilite prin contractul de management, cu
aprobarea adunarii generale a actionarilor/asociatilor societatii
comerciale."
21. Articolul 15 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15
Managerul este platit, potrivit contractului de management, dupa cum
urmeaza:
a) o plata lunara care se suporta din fondul de salarii al societatii
comerciale;
b) participarea la profitul societatii comerciale, stabilita proportional
cu gradul de realizare a obiectivelor convenite in contractul de management.
Din cota de participare a managerului la profitul societatii comerciale,
75% va fi reprezentata de actiuni distribuite, contra numerar provenit din
aceasta cota de participare, dintre cele emise de respectivul agent de piata si
gestionate de Fondul Proprietatii de Stat.
Drepturile banesti cuvenite managerului pe perioada efectuarii concediului
de odihna, contributiile pentru asigurari sociale ori pentru asigurari de
sanatate, datorate de managerul, persoana fizica romana, sau de membrii echipei
manageriale, persoane fizice romane, precum si orice alte drepturi, se stabilesc,
prin negociere, in cadrul contractului de management.
Neindeplinirea obiectivelor si a criteriilor de performanta stabilite prin
contractul de management atrage dupa sine raspunderea civila a managerului, in
conformitate cu clauzele convenite la incheierea acestuia sau prin eventualele
acte aditionale."
22. Dupa litera b) a alineatului 1 al articolului 16 se introduce litera
b^1), care va avea urmatorul cuprins:
"b^1) decaderea din calitatea de manager, in conditiile stabilite de
art. 5 din prezenta lege;"
23. Articolul 16 alineatul 1 litera g) va avea urmatorul cuprins:
"g) lichidare judiciara;"
24. Dupa litera g) a alineatului 1 al articolului 16 se introduce litera
g^1), care va avea urmatorul cuprins:
"g^1) reducerea participatiei statului sub 50% din capitalul social al
societatii comerciale."
25. Dupa articolul 16 se introduce articolul 16^1, care va avea urmatorul
cuprins:
"Art. 16^1
In cazul in care unul sau mai multi membri ai echipei manageriale devin
indisponibili, consiliul de administratie al societatii comerciale:
a) poate aviza completarea echipei manageriale, cu acordul si tinand seama
de propunerile acesteia, prin act aditional la contractul de management
existent, in conditiile parcurgerii intregii proceduri de selectie;
b) poate solicita comisiei de selectie organizarea unui nou concurs pentru
ocuparea postului vacant."
26. Articolul 18 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 18
Managerul nu poate fi revocat decat pentru motivele si in conditiile
stabilite prin contractul de management."
27. Articolul 20 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 20
La incheierea mandatului, membrii echipei manageriale pot fi incadrati in
munca, la cerere, in societatea comerciala, pe o perioada de cel putin 6 luni,
in conformitate cu pregatirea lor profesionala si cu disponibilul de posturi
corespunzatoare in cadrul societatii comerciale."
28. Articolul 21 se abroga.
29. Articolul 22 se abroga.
30. Articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23
Lista managerilor revocati se intocmeste de catre Fondul Proprietatii de
Stat si se comunica lunar pentru afisare la filialele sale locale, la sediile
autoritatilor executive locale si la Oficiul National al Registrului
Comertului."
31. Articolul 24 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 24
(1) Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile din Codul
comercial si din Codul civil, in masura in care sunt compatibile.
(2) Consiliul de administratie al societatii comerciale care are calitatea
de parte in contractul de management are urmatoarele atributii, suplimentar
fata de cele prevazute in Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, cu
modificarile si completarile ulterioare:
a) urmarirea, lunar, a indeplinirii obligatiilor asumate prin contractul de
management de catre manager;
b) constatarea conditiilor de incetare sau de prelungire a duratei
contractului de management, dupa caz;
c) constatarea conditiilor de revocare a managerului, in conformitate cu
prevederile legii si ale contractului de management;
d) constatarea situatiei de decadere din calitatea de manager."
Art. 2
(1) In termen de 15 zile de la data publicarii prezentei ordonante de
urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei, Fondul Proprietatii de Stat, impreuna
cu reprezentantii celorlalti actionari/asociati, va proceda la modificarea si
la completarea corespunzatoare a metodologiei privind selectionarea managerilor
si incheierea contractului de management, pe care o va supune Guvernului spre
aprobare.
(2) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta vor fi organizate concursurile de selectie pentru desemnarea
managerilor societatilor comerciale la care statul detine o participare de cel
putin 50% din capitalul social.
(3) Contractele de management incheiate pana la data intrarii in vigoare a
prezentei ordonante de urgenta vor fi executate conform clauzelor convenite de
parti, pana la implinirea termenelor negociate de acestea.
Art. 3
Legea contractului de management nr. 66/1993, cu modificarile si
completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul reformei,
Ulm Spineanu
Ministru de stat,
ministrul finantelor,
Mircea Ciumara
Ministru de stat,
ministrul industriei
si comertului,
Calin Popescu-Tariceanu
Ministrul muncii si
protectiei sociale,
Alexandru Athanasiu
p. Presedintele Consiliului
de administratie al Fondului
Proprietatii de Stat,
Bogdan Baltazar