ORDONANTA DE URGENTA Nr. 49 din 29 martie 2001
pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii si alte drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 161 din 30 martie 2001
In temeiul prevederilor art. 114 alin (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
140 din 1 aprilie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica
si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Punctul I al alineatului (1) al articolului 5 va avea urmatorul cuprins:
"I. persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract
individual de munca si functionarii publici;"
2. Punctul III al alineatului (1) al articolului 5 va avea urmatorul
cuprins:
"III. persoanele care beneficiaza de drepturi banesti lunare ce se
suporta din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj, in conditiile
legii, denumite in continuare someri;"
3. Litera f) a punctului IV al alineatului (1) al articolului 5 va avea
urmatorul cuprins:
"f) proprietari si/sau arendasi de suprafete agricole si
forestiere;"
4. Punctul VI al alineatului (1) al articolului 5 va avea urmatorul
cuprins:
"VI. persoanele care, exclusiv pe baza de conventii civile de prestari
de servicii, realizeaza un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel
putin 3 salarii medii brute pe economie, cu exceptia beneficiarilor unei pensii
de limita de varsta."
5. Alineatul (2) al articolului 5 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Se pot asigura in sistemul public, pe baza de contract de
asigurare, in conditiile prezentei legi, persoanele care se regasesc in
situatiile prevazute la alin. (1) si care doresc sa isi completeze venitul
asigurat pana la plafonul prevazut de lege, precum si alte persoane care nu se
regasesc in situatiile prevazute la alin. (1)."
6. Alineatul (3) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Se excepteaza de la obligativitatea depunerii declaratiei de
asigurare persoanele prevazute la art. 5 alin. (1) pct. IV si V, daca beneficiaza
de una dintre categoriile de pensii prevazute de prezenta lege sau daca se
regasesc in situatiile prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I, II si III."
7. Alineatul (2) al articolului 17 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Pentru drepturile salariale sau pentru veniturile asigurate,
stabilite in moneda altor tari pe teritoriul Romaniei, contributiile se platesc
in lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei din
data stabilita pentru plata acestor drepturi."
8. La articolul 20 se introduce litera e) cu urmatorul cuprins:
"e) activitatea desfasurata pe platformele petroliere marine."
9. Alineatul (5) al articolului 21 va avea urmatorul cuprins:
"(5) Contributia de asigurari sociale pentru someri se suporta
integral din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj, la nivelul
cotei stabilite pentru conditii normale de munca, cu exceptia platilor
compensatorii si a indemnizatiilor acordate salariatilor din industria de
aparare, in perioada de intrerupere a activitatii."
10. La articolul 21, dupa alineatul (5) se introduce alineatul (5^1) cu
urmatorul cuprins:
"(5^1) Contributia de asigurari sociale pentru persoanele care
beneficiaza de plati compensatorii, respectiv pentru salariatii din industria
de aparare, care beneficiaza de indemnizatii, potrivit legii, in perioada de
intrerupere a activitatii, se suporta de bugetul Fondului pentru plata
ajutorului de somaj la nivelul unei treimi din cota stabilita pentru conditii
normale de munca."
11. Litera a) a alineatului (1) al articolului 23 va avea urmatorul
cuprins:
"a) salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile si
adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de munca, in
cazul asiguratilor prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. I, sau veniturile de
natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguratii prevazuti la art. 5
alin. (1) pct. II si VI;"
12. La articolul 24, dupa alineatul (4) se introduce alineatul (5) cu
urmatorul cuprins:
"(5) In situatia depasirii plafonului prevazut la alin. (3), in cazul
angajatorilor care datoreaza contributie asupra unui fond total de salarii
realizat in conditii diferite de munca, baza de calcul la care se datoreaza
contributia de asigurari sociale, corespunzatoare fiecarei conditii de munca,
se stabileste proportional cu ponderea, in fondul total de salarii, a
drepturilor salariale realizate in fiecare dintre conditiile de munca."
13. Articolul 25 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 25
Baza lunara de calcul a contributiei de asigurari sociale pentru someri o
constituie cuantumul drepturilor banesti lunare ce se suporta din bugetul
Fondului pentru plata ajutorului de somaj."
14. Literele b), c) si d) ale alineatului (1) al articolului 26 vor avea
urmatorul cuprins:
"b) drepturile platite potrivit dispozitiilor legale, in cazul
desfacerii contractelor individuale de munca, al incetarii raporturilor de
serviciu ale functionarilor publici sau al incetarii calitatii de membru
cooperator;
c) diurnele de deplasare si de delegare, indemnizatiile de delegare,
detasare si transfer, platite in limita dispozitiilor legale, precum si
drepturile de autor;
d) sumele obtinute in baza unei conventii civile de prestari de servicii
sau de executari de lucrari de catre persoanele care au incheiate contracte
individuale de munca, precum si de catre beneficiarii unei pensii de limita de
varsta;"
15. Litera c) a articolului 29 va avea urmatorul cuprins:
"c) pana la sfarsitul lunii, pentru luna in curs, in cazul
asiguratilor prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. IV lit. a), b), c), d), e) si
pct. V;"
16. Articolul 37 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 37
(1) In sistemul public stagiul de cotizare se constituie din insumarea
perioadelor in care s-a platit contributia la bugetul asigurarilor sociale de
stat atat de catre asigurat, cat si de angajator sau, dupa caz, numai de catre
asigurat, in situatiile prevazute la art. 5 alin. (1) pct. IV, pct. V si alin.
(2).
(2) In perioada in care asiguratului i s-a retinut contributia de asigurari
sociale, iar angajatorul nu si-a achitat contributia datorata in calitatea sa
de contribuabil, stagiul de cotizare ce se ia in calcul reprezinta o treime din
perioada respectiva.
(3) Stagiul de cotizare corespunzator contributiei de asigurari sociale
achitate in conditiile art. 21 alin. (5^1) reprezinta o treime din perioada
respectiva."
17. Litera b) a alineatului (1) al articolului 38 va avea urmatorul
cuprins:
"b) a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, organizat
potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia
absolvirii acestora;"
18. Alineatul (3) al articolului 38 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Persoanele prevazute la alin. (1) beneficiaza de perioadele asimilate
daca in aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare in conditiile
prezentei legi, cu exceptia situatiei prevazute la art. 78 alin. (7)."
19. Alineatul (1) al articolului 42 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 42
(1) Asiguratii care au realizat stagiul complet de cotizare si care si-au
desfasurat activitatea total sau partial in conditii deosebite de munca au
dreptul la pensie pentru limita de varsta, cu reducerea varstelor standard de
pensionare conform tabelului nr. 1."
20. Alineatul (1) al articolului 43 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 43
(1) Asiguratii care si-au desfasurat activitatea in locurile de munca
prevazute la art. 20 lit. a) si e), care au realizat un stagiu de cotizare de
cel putin 20 de ani in aceste conditii, beneficiaza de pensie pentru limita de
varsta incepand cu varsta de 45 de ani."
21. La articolul 43, dupa alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu
urmatorul cuprins:
"(4) Criteriile de incadrare a activitatilor de cercetare, explorare,
exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I si II de
expunere la radiatii se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea
Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale si a Ministerului Sanatatii si
Familiei, in urma consultarii Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor
Nucleare."
22. Articolul 44 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 44
Asiguratii prevazuti la art. 20 lit. a), c), d) si e), care au realizat
stagii de cotizare mai mici decat cele prevazute la alin. (1) si (2) ale art.
43, beneficiaza de pensie pentru limita de varsta, cu reducerea proportionala a
varstelor standard de pensionare, in conditiile realizarii stagiilor totale de
cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5."
23. Dupa articolul 48 se introduce articolul 48^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 48^1
(1) Asiguratii care au realizat stagii de cotizare in una sau mai multe
dintre urmatoarele situatii: in conditii de munca speciale, in conditii de
munca deosebite, in conditiile prevazute la art. 47 si 48, precum si in
conditiile prevazute de legi speciale beneficiaza cumulativ de reducerea
varstei standard de pensionare.
(2) Varsta de pensionare redusa conform alin. (1) nu poate fi mai mica
decat varstele prevazute la art. 42, 43 si 47, respectiv in anexele nr. 4 si 5,
sau decat reducerea maxima prevazuta la art. 46, dupa caz.
(3) Asiguratii care au realizat stagii de cotizare in conditii normale de
munca, precum si in conditiile prevazute de legi speciale sau, dupa caz, in
conditiile prevazute la art. 48 beneficiaza de reducerea varstei standard de
pensionare pana la 50 de ani pentru femei, respectiv pana la 55 de ani pentru
barbati."
24. Articolul 49 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 49
(1) Asiguratii care au depasit stagiul complet de cotizare cu cel putin 10
ani pot solicita pensia anticipata cu cel mult 5 ani inaintea varstelor
standard de pensionare.
(2) La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate
nu se au in vedere perioadele asimilate prevazute la art. 38 alin. (1) lit. b)
si c), precum si perioadele in care asiguratul a beneficiat de pensie de
invaliditate.
(3) Cuantumul pensiei anticipate se stabileste in aceleasi conditii cu cel
al pensiei pentru limita de varsta.
(4) La implinirea varstelor standard de pensionare prevazute de prezenta
lege pensia anticipata devine pensie pentru limita de varsta si se recalculeaza
prin adaugarea perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare
realizate in perioada de anticipare."
25. La articolul 50, dupa alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu
urmatorul cuprins:
"(1^1) La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei
anticipate partiale nu se au in vedere perioadele asimilate prevazute la art.
38 alin. (1) lit. b) si c), precum si perioadele in care asiguratul a
beneficiat de pensie de invaliditate."
26. Articolul 52 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 52
La implinirea varstelor standard de pensionare prevazute de prezenta lege
pensia anticipata partiala devine pensie pentru limita de varsta si se
recalculeaza prin eliminarea diminuarii prevazute la art. 50 alin. (2) si prin
adaugarea perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare realizate
in perioada de anticipare."
27. Alineatul (4) al articolului 56 va avea urmatorul cuprins:
"(4) Termenul de rezolvare a contestatiei este de 45 de zile de la
data inregistrarii acesteia."
28. Alineatul (3) al articolului 59 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Stagiul potential rezultat conform alin. (1) si (2) nu poate fi
mai mare decat stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de
la data ivirii invaliditatii pana la implinirea varstei standard de pensionare
prevazute in anexa nr. 3, varsta la care, in conditiile prezentei legi, poate
solicita o pensie pentru limita de varsta."
29. Alineatul (2) al articolului 68 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas, indiferent
de varsta si de durata casatoriei, daca decesul sotului sustinator s-a produs
ca urmare a unui accident de munca, a unei boli profesionale sau tuberculozei
si daca nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru
care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o patrime din
salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)."
30. Articolul 69 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 69
Sotul supravietuitor care nu indeplineste conditiile prevazute la art. 67
si la art. 68 alin. (1) beneficiaza de pensie de urmas pe o perioada de 6 luni
de la data decesului, daca in aceasta perioada nu realizeaza venituri lunare
dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau
acestea sunt mai mici de o patrime din salariul mediu brut pe economie,
stabilit conform art. 5 alin. (3)."
31. Articolul 70 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 70
Sotul supravietuitor care are in ingrijire la data decesului sustinatorului
unul sau mai multi copii in varsta de pana la 7 ani beneficiaza de pensie de
urmas pana la data implinirii de catre ultimul copil a varstei de 7 ani, in
perioadele in care nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate
profesionala pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici
de o patrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin.
(3)."
32. Alineatul (2) al articolului 71 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Cuantumul pensiei de urmas se stabileste, in conditiile art. 76,
prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de
sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. (1), in functie de numarul
urmasilor indreptatiti, astfel:
a) pentru un singur urmas - 50%;
b) pentru 2 urmasi - 75%;
c) pentru 3 sau mai multi urmasi - 100% ."
33. Articolul 76 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 76
(1) Incepand cu data inscrierii la pensie cuantumul pensiei se determina
prin inmultirea punctajului mediu anual realizat de asigurat in perioada de
cotizare cu valoarea unui punct de pensie.
(2) Cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se majoreaza cu suma
corespunzatoare contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate, datorata
potrivit legii.
(3) La determinarea cuantumurilor pensiei conform alin. (1) si (2)
fractiunile de leu se intregesc la un leu in favoarea pensionarilor."
34. Articolul 77 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 77
(1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare se
determina prin impartirea numarului de puncte rezultat din insumarea
punctajelor anuale realizate de asigurat in perioada de cotizare la numarul de
ani corespunzator stagiului complet de cotizare, prevazut in anexa nr. 3.
(2) In situatia asiguratilor prevazuti la art. 43 si 47, la stabilirea
punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau in considerare stagiile de
cotizare prevazute la aceste articole.
(3) In situatiile prevazute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu
anual al asiguratilor conform alin. (1) se iau in considerare stagiile totale
de cotizare necesare prevazute in anexele nr. 4 si 5.
(4) La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual si a
numarului de puncte realizat in fiecare luna se utilizeaza cinci
zecimale."
35. Alineatul (8) al articolului 78 va avea urmatorul cuprins:
"(8) Asiguratii care, dupa indeplinirea conditiilor de pensionare
pentru limita de varsta, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumita
perioada la sistemul public, regasindu-se in una dintre situatiile prevazute la
art. 5, beneficiaza de majorarea punctajului realizat in aceasta perioada cu
0,3% pentru fiecare luna, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an
suplimentar."
36. Dupa articolul 78 se introduce articolul 78^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 78^1
(1) In situatia prevazuta la art. 37 alin. (2) numarul de puncte realizat
in fiecare luna, calculat conform art. 78 alin. (1), se diminueaza la o treime.
(2) Numarul de puncte realizat de someri se calculeaza prin raportarea
cuantumului drepturilor banesti lunare acordate la salariul mediu brut lunar din
luna respectiva, comunicat de Institutul National de Statistica si Studii
Economice.
(3) Se excepteaza de la prevederile alin. (2) persoanele care beneficiaza
de plati compensatorii si salariatii din industria de aparare, care beneficiaza
de indemnizatii, potrivit legii, in perioada de intrerupere a activitatii,
pentru care s-a achitat contributia din bugetul Fondului pentru plata
ajutorului de somaj, pentru care numarul de puncte se calculeaza prin
raportarea unei treimi din drepturile primite, in aceste cazuri, la salariul
mediu brut lunar din luna respectiva, comunicat de Institutul National de
Statistica si Studii Economice."
37. Alineatul (1) al articolului 80 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 80
(1) Valoarea unui punct de pensie se calculeaza pe baza unui coeficient
care nu poate depasi 50% din salariul mediu brut pe economie, utilizat la
fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat."
38. Articolul 81 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 81
(1) Valoarea unui punct de pensie se calculeaza de catre CNPAS, conform
prevederilor art. 80, la data intrarii in vigoare a legii bugetului
asigurarilor sociale de stat si se actualizeaza in functie de posibilitatile
financiare, in cursul executiei bugetare, prin indexare trimestriala cu un
procent care sa acopere cu pana la 100% rata inflatiei.
(2) Indexarea prevazuta la alin. (1) se stabileste prin hotarare a
Guvernului."
39. Articolul 83 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 83
(1) Drepturile de pensie pentru limita de varsta se acorda si se platesc de
la data indeplinirii conditiilor de pensionare, daca cererea a fost depusa in
termen de 30 de zile de la aceasta data.
(2) Drepturile de pensie anticipata sau pensie anticipata partiala se
acorda si se platesc:
a) de la data indeplinirii conditiilor, dar nu inaintea incetarii calitatii
de asigurat, in cazul persoanelor prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I, II, III
si VI, daca cererea a fost depusa in termenul prevazut la alin. (1);
b) de la data indeplinirii conditiilor, in cazul persoanelor prevazute la
art. 5 alin. (1) pct. IV, V si alin. (2), daca cererea a fost depusa in
termenul prevazut la alin. (1).
(3) In cazul persoanelor care indeplinesc conditiile de pensionare si a
caror cerere a fost depusa peste termenul prevazut la alin. (1) drepturile de
pensie se acorda si se platesc de la data depunerii cererii impreuna cu actele
doveditoare."
40. Alineatul (3) al articolului 86 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Decizia casei teritoriale de pensii se comunica in scris
persoanei care a solicitat pensionarea, in termen de 5 zile de la data
emiterii."
41. Articolul 87 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 87
Decizia emisa in conditiile art. 86 alin. (1) poate fi contestata la
instanta judecatoreasca competenta in a carei raza teritoriala se afla
domiciliul asiguratului, in termen de 45 de zile de la comunicare."
42. Articolul 88 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 88
Decizia casei teritoriale de pensii, necontestata in termen, este
definitiva."
43. Literele b) si d) ale alineatului (1) al articolului 92 vor avea
urmatorul cuprins:
"b) beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate
partiale se regaseste in una dintre situatiile prevazute la art. 5 alin. (1)
pct. I, II si VI;
............................................................................
d) beneficiarul unei pensii de urmas realizeaza dintr-o activitate
profesionala venituri brute lunare mai mari de o patrime din salariul mediu
brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3);"
44. Alineatul (1) al articolului 94 se completeaza cu litera d) cu
urmatorul cuprins:
"d) pensionarii de invaliditate de gradul III."
45. Alineatul (2) al articolului 94 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Beneficiarii pensiei de urmas pot cumula pensia cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesionala, daca veniturile brute lunare
realizate nu depasesc o patrime din salariul mediu brut lunar pe economie,
stabilit conform art. 5 alin. (3)."
46. Alineatul (1) al articolului 95 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 95
(1) Beneficiarii pensiei pentru limita de varsta pot solicita recalcularea
pensiei dupa realizarea fiecarui stagiu de cotizare de minimum 12 luni."
47. La articolul 98 se introduce alineatul (5) cu urmatorul cuprins:
"(5) Dreptul asiguratilor la ajutorul de deces nu este conditionat de
indeplinirea stagiului de cotizare prevazut la alin. (2) sau (3)."
48. Alineatele (1) si (2) ale articolului 99 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 99
(1) Baza de calcul a indemnizatiilor de asigurari sociale se determina ca
medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza carora s-a achitat
contributia individuala de asigurari sociale in lunile respective, conform
prevederilor art. 23.
(2) In situatia in care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, pentru
asiguratii prevazuti la art. 98 alin. (4) baza de calcul a indemnizatiilor de
asigurari sociale o constituie media veniturilor lunare la care s-a achitat
contributia de asigurari sociale din lunile respective sau, dupa caz, venitul
lunar din prima luna de activitate pentru care s-a stabilit sa se plateasca
contributia de asigurari sociale."
49. La articolul 99, dupa alineatul (4) se introduce alineatul (5) cu
urmatorul cuprins:
"(5) In cazul in care baza de calcul a indemnizatiilor de asigurari
sociale cuprinde si perioade anterioare datei intrarii in vigoare a prezentei
legi, la calculul indemnizatiilor se iau in considerare, pentru aceste
perioade, veniturile lunare care, potrivit legii, au constituit baza de calcul
a drepturilor respective."
50. Litera a) a literei B a alineatului (1) al articolului 101 va avea
urmatorul cuprins:
"a) a 4-a zi de incapacitate temporara de munca, in cazul persoanelor
prevazute la art. 5 alin. (1) pct. III, IV, V si alin. (2);"
51. Litera d) a articolului 102 va avea urmatorul cuprins:
"d) de bugetul asigurarilor sociale de stat, in cazul asiguratilor
prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. I, II si VI, precum si al celor prevazuti la
alin. (1) pct. III, aflati la cursuri de calificare, recalificare,
perfectionare sau la alte forme de pregatire profesionala, organizate potrivit
legii, daca bolile profesionale sau accidentele de munca s-au produs din vina
acestora."
52. Alineatul (1) al articolului 104 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 104
(1) Durata de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de
munca, in cazul asiguratilor cu contract individual de munca pe durata
determinata, precum si al celor prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. IV, V si VI,
este de cel mult 90 de zile in cursul unui an calendaristic."
53. La alineatul (1) al articolului 109 se introduce litera g) cu urmatorul
cuprins:
"g) bilete de odihna, pentru asiguratii unitatilor in care nu este reglementata,
potrivit legii, constituirea fondului social."
54. Articolul 111 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 111
Indemnizatia pentru reducerea timpului de munca cu o patrime din durata
normala se acorda asiguratilor prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. I si II,
care, din motive de sanatate, nu mai pot realiza durata normala de munca."
55. Alineatul (4) al articolului 117 va avea urmatorul cuprins:
"(4) Pot beneficia de tratament balnear si alte categorii de
pensionari si asigurati, in limitele fondului alocat pentru tratament balnear,
cu suportarea de catre beneficiar a unei parti din costul biletului de
tratament balnear."
56. La articolul 117, dupa alineatul (5) se introduc alineatele (6), (7) si
(8) cu urmatorul cuprins:
"(6) Locurile la tratament balnear vor fi asigurate in unitatile de
tratament din proprietatea CNPAS si, in completare, prin contracte incheiate,
potrivit legii, cu alte unitati de profil. La incheierea contractelor se va
tine seama de gradul de solicitare al statiunii si de categoria de confort
oferita, precum si de nivelul maxim al tarifelor, ce poate fi suportat din
bugetul asigurarilor sociale de stat, stabilit de CNPAS.
(7) Criteriile pe baza carora se acorda biletele de odihna, precum si
nivelul cotei de participare individuala a asiguratilor se aproba prin hotarare
a Guvernului.
(8) Plata serviciilor aferente biletelor de tratament balnear si biletelor
de odihna utilizate se realizeaza de CNPAS."
57. Literele a) si b) ale alineatului (1) al articolului 121 vor avea
urmatorul cuprins:
"a) concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului pana la
implinirea varstei de 2 ani si, in cazul copilului cu handicap, pana la
implinirea varstei de 3 ani;
b) concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de
pana la 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afectiunile
intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani."
58. Alineatele (1) si (2) ale articolului 123 vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 123
(1) Indemnizatia pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2
ani se acorda, la cerere, pe baza livretului de familie sau a certificatului de
nastere.
(2) Indemnizatia pentru cresterea copilului cu handicap pana la implinirea
varstei de 3 ani se acorda, la cerere, pe baza livretului de familie sau a
certificatului de nastere, precum si a certificatului de persoana cu handicap,
emise in conditiile legii."
59. Litera b) a alineatului (2) al articolului 127 va avea urmatorul
cuprins:
"b) copiii proprii, copiii adoptati, copiii aflati in plasament
familial sau cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de
pana la 18 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora,
fara a depasi varsta de 26 de ani, precum si copiii incapabili de munca,
indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea
varstelor mentionate;"
60. Articolul 129 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 129
In cazul in care angajatorul isi inceteaza activitatea sau a expirat
termenul pentru care a fost incheiat contractul individual de munca drepturile
de asigurari sociale prevazute la art. 98 alin. (1) lit. a), c), d) si e) si la
art. 109 alin. (1) lit. c), care s-au nascut anterior ivirii acestor situatii,
se achita din bugetul asigurarilor sociale de stat de catre casele teritoriale
de pensii, urmand sa fie recuperate de la angajator, dupa caz, conform
legii."
61. Litera c) a alineatului (2) al articolului 133 va avea urmatorul
cuprins:
"c) casa teritoriala de pensii, in termen de 3 zile de la data
depunerii certificatului medical, pentru asiguratii prevazuti la art. 5 alin.
(1) pct. IV, V si alin. (2)."
62. La articolul 133, dupa alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu
urmatorul cuprins:
"(3) Cuantumul indemnizatiilor de asigurari sociale acordate pe o
perioada mai mare de 90 de zile se indexeaza o data cu indexarea valorii
punctului de pensie."
63. Litera c) a articolului 135 va avea urmatorul cuprins:
"c) casa teritoriala de pensii, in cazul decesului pensionarului sau
al asiguratului prevazut la art. 5 alin. (1) pct. IV, V sau alin. (2),
respectiv al unui membru de familie al acestuia."
64. Alineatul (2) al articolului 141 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Statutul va cuprinde in mod obligatoriu atributiile consiliului
de administratie, ale presedintelui CNPAS, modul de organizare si functionare a
CNPAS, precum si atributiile caselor teritoriale de pensii."
65. Articolul 142 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 142
Cheltuielile privind organizarea si functionarea sistemului public se
suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, in limita unui procent de 3%
aplicat asupra cheltuielilor anuale totale prevazute prin legea bugetului
asigurarilor sociale de stat, inclusiv asupra cheltuielilor din alte surse
atrase, in conditiile legii."
66. Dupa articolul 144 se introduce articolul 144^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 144^1
Realizarea atributiilor ce revin CNPAS, potrivit legii, este supusa
controlului Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale."
67. Litera l) a articolului 148 va avea urmatorul cuprins:
"l) refuzul de a pune la dispozitie organelor de control ale CNPAS si
ale caselor teritoriale de pensii documentele justificative si actele de
evidenta necesare in vederea stabilirii obligatiilor de asigurari sociale,
precum si in vederea recuperarii creantelor prin executare silita."
68. Alineatul (2) al articolului 162 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Punctajul anual pentru fiecare an util realizat in cadrul
fostelor unitati agricole cooperatiste, precum si pentru fiecare an de
contributie realizat de taranii cu gospodarie individuala din zonele
necooperativizate, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 80/1992,
republicata, cu modificarile ulterioare, reprezinta 0,25 puncte."
69. La articolul 163 se introduce alineatul (3) cu urmatorul cuprins:
"(3) Prevederile alin. (1), referitoare la stabilirea punctajului
anual, se aplica si in cazul perioadelor in care, anterior intrarii in vigoare
a prezentei legi, o persoana s-a aflat in una dintre situatiile prevazute la
art. 38."
70. La articolul 167, textul actual devine alineatul (1) si se introduce
alineatul (2) cu urmatorul cuprins:
"(2) Pentru perioada aprilie 2001 - noiembrie 2014 varsta standard de
pensionare si stagiul complet de cotizare, in intelesul art. 49 si 50, sunt
cele prevazute in anexa nr. 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie
pentru limita de varsta in raport cu data nasterii."
71. Dupa articolul 167 se introduc articolele 167^1 si 167^2 cu urmatorul
cuprins:
"Art. 167^1
(1) Intr-un interval de 5 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei
legi persoanele care au desfasurat activitati incadrate in grupa I de munca,
conform legislatiei anterioare, pot solicita pensie pentru limita de varsta cu
reducerea varstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.
TABELUL Nr. 4
____________________________________________________________________
Stagiul de cotizare realizat Reducerea varstelor standard
efectiv, conform legislatiei de pensionare prevazute
anterioare, in grupa I de in anexa nr. 3
munca (ani impliniti) (ani) (luni)
____________________________________________________________________
2 1 2
4 2 5
6 3 7
8 4 10
10 6 0
12 7 2
14 8 5
16 9 7
18 10 10
20 12 0
22 13 0
24 14 0
26 si peste 15 0
____________________________________________________________________
(2) Varstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1) nu pot fi
mai mici de 50 de ani.
(3) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul asiguratilor prevazuti la
art. 20, daca acestea sunt mai avantajoase decat cele stipulate in anexele nr.
4 si 5.
Art. 167^2
(1) In perioada esalonarii varstelor standard de pensionare si a stagiilor
de cotizare prevazute in anexa nr. 3 cererea de pensionare pentru limita de
varsta, pensie anticipata sau pensie anticipata partiala, impreuna cu actele
doveditoare se depun de catre solicitant in termen de 90 de zile de la data
indeplinirii conditiilor de pensionare, la casa teritoriala de pensii in a
carei raza se afla domiciliul acestuia.
(2) In cazul persoanelor prevazute la art. 5 alin. (1) pct. I, II, III si
VI cererea de pensionare, impreuna cu actele doveditoare se depun de angajator
sau de institutia care efectueaza plata drepturilor de somaj, dupa caz, in
termen de 90 de zile de la data indeplinirii conditiilor de pensionare, la casa
teritoriala de pensii in a carei raza se afla domiciliul asiguratului.
(3) Drepturile de pensii se acorda si se platesc in conditiile prevazute la
art. 83, in raport cu termenul prevazut la alin. (1) si (2)."
72. La articolul 168, dupa alineatul (2) se introduc alineatele (3), (4) si
(5) cu urmatorul cuprins:
"(3) Dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, pe baza analizei
rezultatelor recorelarii aplicate conform prevederilor alin. (1) si (2)
Guvernul poate adopta masuri suplimentare de recorelare a pensiilor stabilite
pe baza legislatiei anterioare.
(4) Programul si metodologia de recorelare a pensiilor, potrivit
prevederilor alin. (3), se stabilesc prin hotarari ale Guvernului.
(5) In cazul pensiilor de asigurari sociale ale agricultorilor, stabilite
anterior datei de 29 iulie 1992, recorelarea pensiilor se face pe baza
determinarii timpului util conform metodologiei care a fost folosita la
aplicarea prevederilor Legii nr. 80/1992, republicata, cu modificarile
ulterioare."
73. La articolul 171, textul actual devine alineatul (1) si se introduce
alineatul (2) cu urmatorul cuprins:
"(2) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul pensiilor de
invaliditate stabilite pe baza legislatiei anterioare, la modificarea
incadrarii intr-un alt grad de invaliditate."
74. Articolul 180 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 180
(1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi pensiile de asigurari
sociale de stat, pensiile suplimentare, pensiile de asigurari sociale pentru
agricultori, stabilite pe baza legislatiei anterioare, precum si ajutoarele
sociale stabilite potrivit legislatiei de pensii devin pensii in intelesul
prezentei legi.
(2) CNPAS va lua masurile necesare astfel incat la data intrarii in vigoare
a prezentei legi sa determine punctajul mediu anual al fiecarui pensionar, prin
raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislatiei anterioare, pe
categoriile de pensii prevazute la art. 40, din care s-a dedus contributia
pentru asigurarile sociale de sanatate, datorata conform legii, la valoarea
unui punct de pensie stabilita in conditiile art. 80.
(3) Se excepteaza de la prevederile alin. (2) pensionarii de asigurari
sociale de stat ale caror drepturi stabilite in perioada 1 ianuarie 1998 - 31
martie 2001 sunt mai mari decat un punctaj mediu estimat pentru persoanele care
se vor pensiona in conditiile prezentei legi.
(4) Punctajul mediu estimat, prevazut la alin. (3), se calculeaza de CNPAS.
(5) Punctajul mediu anual, calculat conform alin. (2), se poate corecta
corespunzator recorelarii prevazute la art. 168 alin. (3), (4) si (5).
(6) Cuantumul pensiilor se stabileste in baza prevederilor art. 76,
luandu-se in considerare punctajul mediu anual stabilit conform alin. (2), (3),
(4) si (5).
(7) In situatia in care cuantumul pensiilor stabilit conform alin. (6) este
mai mic decat cel stabilit in baza legislatiei anterioare, se pastreaza in
plata cuantumul avantajos."
75. Dupa articolul 180 se introduce articolul 180^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 180^1
(1) De prevederile art. 180 beneficiaza si magistratii pensionati in baza
Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare, pentru partea din pensia de serviciu
care se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, precum si pentru
pensia suplimentara.
(2) Punctajul mediu al magistratilor pensionari se determina si se
evidentiaza distinct pentru pensia de asigurari sociale de stat, respectiv
pentru pensia suplimentara.
(3) In situatiile reglementate la alin. (1) si (2) se pastreaza in plata
drepturile stabilite in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a
prezentei legi."
76. La articolul 184, textul actual devine alineatul (1) si se introduce
alineatul (2) cu urmatorul cuprins:
"(2) Pensiile stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 2/1995 privind
pensionarea anticipata devin pensii pentru limita de varsta la implinirea
varstelor de 62 de ani barbatii si de 57 de ani femeile si se recalculeaza pe
baza metodologiei prevazute la art. 180, prin eliminarea diminuarii aplicate
cuantumului la data stabilirii initiale si prin adaugarea eventualelor stagii
de cotizare realizate in perioada de anticipare."
77. La articolul 185, textul actual devine alineatul (1) si se introduc
alineatele (2) si (3) cu urmatorul cuprins:
"(2) Drepturile de asigurari sociale aflate in plata la data intrarii
in vigoare a prezentei legi se achita pe duratele si in procentele prevazute de
prezenta lege, daca acestea sunt in avantajul beneficiarilor. Procentele vor fi
aplicate la baza de calcul stabilita initial pentru deschiderea acestor
drepturi.
(3) In caz contrar se mentin drepturile de asigurari sociale aflate in
plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi."
78. Dupa articolul 186 se introduce articolul 186^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 186^1
Pentru anul 2001 salariul mediu brut pe economie in baza art. 5 alin. (3)
reprezinta salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului
asigurarilor sociale de stat pe anul 2001."
79. Articolul 193 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 193
(1) La efectuarea oricaror operatiuni care nu sunt legate de stabilirea si
de plata pensiilor si a altor drepturi de asigurari sociale de catre CNPAS si
de casele teritoriale de pensii se percepe un comision de 3% aplicat la suma
totala ce face obiectul operatiunii.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) operatiunile legate de
stabilirea si plata prestatiilor sociale, finantate din bugetul de stat si din
bugetele fondurilor speciale, pentru care CNPAS percepe contravaloarea
cheltuielilor materiale si a manoperei aferente serviciilor efectuate.
(3) Sumele rezultate ca urmare a aplicarii prevederilor alin. (1) si (2)
constituie venituri la bugetul asigurarilor sociale de stat."
80. Articolul 195 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 195
Sumele ce urmeaza sa fie achitate beneficiarilor de drepturi stabilite
potrivit prevederilor prezentei legi se intregesc la o mie de lei in favoarea
acestora, dupa deducerea eventualelor obligatii."
81. Penultima liniuta de la articolul 198 va avea urmatorul cuprins:
"- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 2/1999 privind modificarea si
completarea Decretului nr. 389/1972 cu privire la contributia pentru
asigurarile sociale de stat, modificat si completat prin Legea nr. 49/1992
pentru modificarea si completarea unor reglementari din legislatia de asigurari
sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 1
februarie 1999, aprobata prin Legea nr. 72/2001, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 19 martie 2001;"
82. Punctul 6 din anexa nr. 4 va avea urmatorul cuprins:
"6. Stagiul complet de cotizare de 35 de ani
(incepand cu luna decembrie 2014)
____________________________________________________________________________
Reducerea Stagiul de cotizare Stagiul de cotizare Stagiul total
varstei de realizat in conditii de realizat in alte de cotizare
pensionare cu speciale conditii de munca necesar
____________________________________________________________________________
(ani) (ani) (luni) (ani) (luni) (ani) (luni)
____________________________________________________________________________
10 24 - - - 24 -
9 22 6 3 6 26 -
8 20 - 7 - 27 -
7 17 6 10 6 28 -
6 15 - 14 - 29 -
5 12 6 17 6 30 -
4 10 - 21 - 31 -
3 7 6 24 6 32 -
2 5 - 28 - 33 -
1 2 6 31 6 34
-"
____________________________________________________________________________
83. Titlul anexei nr. 6 si specificatia din tabel vor avea urmatorul
cuprins:
"SALARIUL MEDIU ANUAL"
84. In cuprinsul legii denumirile Ministerul Sanatatii, Ministerul
Transporturilor, respectiv Comisia Nationala pentru Statistica se inlocuiesc cu
denumirile Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Lucrarilor Publice,
Transporturilor si Locuintei si, respectiv, Institutul National de Statistica
si Studii Economice.
Art. 2
Legea nr. 19/2000, cu modificarile ulterioare si cu cele aduse prin
prezenta ordonanta de urgenta, va fi republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, dupa aprobarea acesteia de catre Parlament, dandu-se
textelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministrul muncii si solidaritatii sociale,
Marian Sarbu
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu