Având în vedere situaţia extraordinară determinată de infectarea cu COVID-19, de starea de urgenţă instituită la nivel naţional în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi numărul mare de persoane care se află în carantină, se impune intervenţia legislativă de urgenţă în sensul modificării şi completării reglementărilor referitoare la condiţiile şi modalitatea de acordare a certificatelor de concediu medical pentru carantină şi a indemnizaţiilor aferente acestor certificate în vederea îmbunătăţirii accesului persoanelor asigurate la prestaţiile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate.Luând în considerare necesitatea introducerii unor prevederi care reglementează faptul că modul şi durata de acordare a certificatelor de concediu medical de care beneficiază persoanele infectate cu COVID-19 se stabilesc în normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare,întrucât este necesar a avea în vedere toate situaţiile care sunt prevăzute în protocolul de tratament al infecţiei cu COVID-19, astfel încât indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale şi forma de boală, orice persoană asigurată să poată beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate,având în vedere necesitatea asigurării implementării unor măsuri privind reducerea birocraţiei în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru eliberarea certificatelor de concediu medical care cuprind a 91-a zi, acordate pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi pentru copilul bolnav cu afecţiuni grave în vârstă de până la 16 ani, cum ar fi afecţiunile oncologice sau malformaţiile congenitale ale sistemului nervos, se elimină avizul medicului expert al asigurărilor sociale.Ţinând cont de necesitatea simplificării procedurii de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene sau pe teritoriul altui stat care nu este membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în lipsa căreia aceştia nu ar beneficia în timp util de certificatele de concediu medical şi de indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor,având în vedere faptul că certificatele de concediu medical de care beneficiază asiguraţii în perioada stării de urgenţă nu vor fi eliberate la data la care a avut loc consultaţia, pentru evitarea prescrierii dreptului persoanelor asigurate care au beneficiat de certificate de concediu medical, precum şi a plătitorilor de indemnizaţii de a solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, se impune modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,ţinând cont de faptul că neadoptarea acestui act normativ ar avea consecinţe directe asupra sănătăţii şi vieţii pacienţilor, prin neasigurarea accesului în timp util la concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 13, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1, modul şi durata de acordare a concediilor şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă determinată de infecţia cu COVID-19, în condiţiile de la alin. (1), sunt prevăzute în normele de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 2. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 20
(1) Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcţia de sănătate publică. 3. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 201, cu următorul cuprins: Articolul 201
(1) În perioada situaţiei de urgenţă instituite în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1, cărora li se interzice continuarea activităţii şi pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, beneficiază de concedii şi indemnizaţii pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie respectiv instituţionalizată, la o locaţie declarată de către persoana carantinată sau prin izolare, care se acordă pentru perioada şi pe baza documentelor prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
(2) Pentru persoanele aflate în situaţiile prevăzute la alin. (1), certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituite potrivit alin. (1).
(3) Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) reprezintă 75% din baza de calcul stabilită conform art. 10. 4. La articolul 271, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Certificatele de concediu medical se eliberează de către casa de asigurări de sănătate la care angajatorul persoanei asigurate depune declaraţia prevăzută la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau de către cea cu care aceasta are încheiat contractul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, după caz, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, în condiţiile şi până la duratele maxime prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dar nu mai târziu de 15 zile de la data revenirii în ţară a persoanelor prevăzute la alin. (1). 5. La articolul 272, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Documentele prevăzute la art. 271 alin. (2) pot fi transmise casei de asigurări de sănătate care eliberează certificatul de concediu medical de către persoanele prevăzute la alin. (1) pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă sau, după caz, de către persoanele care autentifică documentele prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, iar casa de asigurări, la rândul său, poate transmite certificatul de concediu medical, pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, beneficiarilor/ persoanelor în drept/angajatorilor, după caz. 6. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 28
(1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de casa de asigurări de sănătate prevăzută la art. 271 alin. (2) şi a certificatului pentru persoanele cu handicap, emis în condiţiile legii, după caz.
(2) Indemnizaţiile prevăzute la art. 26 alin. (11) se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist sau, după caz, de casa de asigurări de sănătate prevăzută la art. 271 alin. (2). 7. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29
(1) Durata de acordare a indemnizaţiei prevăzute la art. 26 alin. (1) este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale. În aceste cazuri, durata concediului medical este stabilită de către medicul specialist în funcţie de evoluţia bolii.
(2) Durata de acordare a indemnizaţiei prevăzute la art. 26 alin. (11) este corespunzătoare numărului de zile calendaristice aferente duratei concediului medical stabilite de medicul specialist. 8. La articolul 40, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) Indemnizaţiile aferente certificatelor de concediu medical acordate în perioada stării de urgenţă instituite în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi solicitate pe baza actelor justificative de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), art. 32 alin. (1), precum şi de plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b), în termen de 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă. 9. La articolul 40, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Cuantumul indemnizaţiilor solicitate potrivit alin. (1) şi (11) se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical. Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu veniturile aferente lunii martie 2020, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, suportă integral indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical pentru carantină de care beneficiază personalul propriu, ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19. Articolul III
(1) Personalul din sistemul sanitar implicat în aplicarea măsurilor de prevenire, limitare şi tratare a cazurilor COVID-19, pe durata situaţiei de urgenţă, beneficiază de indemnizaţie de hrană, potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cuantumul lunar stabilit, indiferent de timpul efectiv lucrat.
(2) Personalul din unităţile de asistenţă socială, respectiv servicii sociale cu cazare publice, astfel cum sunt acestea identificate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în aplicarea măsurilor de prevenire, limitare şi tratare a cazurilor COVID-19, pe durata situaţiei de urgenţă, beneficiază de indemnizaţie de hrană, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în cuantumul lunar stabilit conform art. 36 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de timpul efectiv lucrat. PRIM-MINISTRULUDOVIC ORBANContrasemnează:Viceprim-ministru,Raluca TurcanMinistrul sănătăţii,Nelu TătaruMinistrul finanţelor publice,Vasile-Florin CîţuMinistrul muncii şi protecţiei sociale,Victoria Violeta Alexandru