ORDONANTA DE URGENTA Nr. 60 din 26 august 2004
pentru modificarea si completarea unor dispozitii cuprinse in acte normative
din domeniul sanitar
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 806 din 1 septembrie 2004
Avand in vedere situatia extraordinara determinata de faptul ca acordarea
drepturilor prevazute de unele acte normative presupune existenta unor resurse
financiare ce nu au fost luate in calcul si nu pot fi suportate, pentru anul
2004, de bugetul de stat si de Fondul national unic de asigurari sociale de
sanatate, precum si implicatiile pe care le-ar produce aplicarea dispozitiilor
respective in acest an asupra unor angajamente internationale asumate de
Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana si in cadrul negocierilor
cu Fondul Monetar International,
tinand cont de efectele negative asupra asigurarii unor servicii medicale,
pe care le-ar determina imposibilitatea medicilor ajunsi la varsta de
pensionare de a lucra si in afara sistemului privat,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutie, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1
Articolul 36 din Legea asigurarilor private de sanatate nr. 212/2004, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, se
modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 36
Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2005."
Art. 2
Alineatul (1) al articolului 10 din Legea nr. 264/2004 privind organizarea
si functionarea Academiei de Stiinte Medicale, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 605 din 6 iulie 2004, se modifica si va avea
urmatorul cuprins:
"Art. 10
(1) Membrii titulari ai Academiei de Stiinte Medicale beneficiaza, incepand
cu data de 1 ianuarie 2005, de o indemnizatie lunara viagera egala cu salariul
mediu pe economie."
Art. 3
Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si
organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, se modifica
si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 16, dupa alineatul (7) se introduce un nou alineat,
alineatul (8), cu urmatorul cuprins:
"(8) Prin derogare de la prevederile alin. (4), in situatia unui
deficit de personal medical superior, pentru unitatile aflate in subordinea
Ministerului Sanatatii si, respectiv, a directiilor de sanatate publica,
medicii de specialitate din unitatile sanitare publice isi pot continua
activitatea dupa implinirea varstei de pensionare, la solicitarea
angajatorului, cu aviz anual eliberat de Ministerul Sanatatii si de Colegiul
Medicilor din Romania, pe baza certificatului de sanatate."
2. Litera h) a articolului 38 va avea urmatorul cuprins:
"h) sa beneficieze, incepand cu data de 1 ianuarie 2005, de asistenta
medicala gratuita si de medicamente gratuite atat personal, cat si pentru
membrii lor de familie."
Art. 4
Litera i) a articolului 44 din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea
profesiei de asistent medical si a profesiei de moasa, precum si organizarea si
functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, se
modifica si va avea urmatorul cuprins:
"i) de a beneficia, incepand cu data de 1 ianuarie 2005, de asistenta
medicala gratuita si de medicamente gratuite atat personal, cat si pentru
membrii lor de familie."
Art. 5
Litera h) a articolului 37 din Legea nr. 308/2004 privind exercitarea
profesiei de medic dentist, precum si infiintarea, organizarea si functionarea
Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, se modifica si va avea urmatorul
cuprins:
"h) medicii dentisti incadrati in unitatile sanitare publice,
finantate de la bugetul de stat, beneficiaza, incepand cu data de 1 ianuarie
2005, de asistenta medicala gratuita si de medicamente gratuite atat personal,
cat si pentru membrii lor de familie."
Art. 6
Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga
Ordonanta Guvernului nr. 53/2004 pentru prorogarea termenelor de intrare in
vigoare a unor prevederi din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei
de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din
Romania, din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent
medical si a profesiei de moasa, precum si organizarea si functionarea
Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania si din Legea nr.
308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum si infiintarea,
organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din Romania,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 690 din 30 iulie
2004.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministrul sanatatii,
Ovidiu Brinzan
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu