Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.78 din 21.09.2011

privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 682 din 26 septembrie 2011

SmartCity1

Fondurile structurale şi de coeziune reprezintă una dintre principalele surse de investiţii în infrastructura României.Luându-se în considerare gradul redus de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, se impune ca Ministerul Afacerilor Europene să coordoneze procesul de absorbţie a fondurilor, în scopul accelerării susţinute a acestui proces şi al înlăturării oricăror disfuncţionalităţi.Constatându-se că neaplicarea măsurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea consecinţe grave asupra realizării procesului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, precum şi asupra proiectelor naţionale de dezvoltare a infrastructurii,ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a relaţiei Guvernului României cu structurile europene,în considerarea faptului că elementele menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi al Hotărârii Parlamentului României nr. 14/2011 privind completarea structurii şi componenţei Guvernului,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1(1) Ministerul Afacerilor Europene se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.(2) Ministerul Afacerilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, coordonează procesul de gestionare a ansamblului afacerilor europene, în vederea asigurării participării eficiente a României în procesul de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene.(3) Ministerul Afacerilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, coordonează procesul de formulare a poziţiilor naţionale care sunt promovate în cadrul structurilor Uniunii Europene şi urmăreşte respectarea angajamentelor României decurgând din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv a celor care rezultă din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.(4) Ministerul Afacerilor Europene coordonează procesul de asigurare a compatibilităţii legislaţiei naţionale cu actele legislative ale Uniunii Europene, asigură, în domeniile proprii de competenţă, activitatea de reprezentare a statului român în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a celorlalte instituţii europene, monitorizează şi sprijină îndeplinirea angajamentelor rezultate din strategiile şi programele naţionale adoptate în contextul politicilor europene.(5) Ministerul Afacerilor Europene îndeplineşte rolul de autoritate de coordonare a instrumentelor structurale, având responsabilitatea coordonării pregătirii, dezvoltării, armonizării şi funcţionării cadrului legislativ, instituţional, procedural şi programatic pentru gestionarea instrumentelor structurale.(6) În scopul asigurării coordonării interministeriale a procesului de formulare a poziţiei naţionale privind iniţiativele europene legislative şi fără caracter legislativ, în coordonarea Ministerului Afacerilor Europene funcţionează Comitetul de coordonare a afacerilor europene, organism de lucru, fără personalitate juridică şi cu caracter decizional, înfiinţat prin hotărâre a Guvernului. Modalitatea de înfiinţare a Comitetului de coordonare a afacerilor europene, precum şi organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Articolul 2(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Afacerilor Europene preia activitatea Departamentului pentru Afaceri Europene, care se desfiinţează, precum şi activitatea Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, departament în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi subordonat direct primului-ministru, denumită în continuare ACIS, care se reorganizează ca direcţie generală în cadrul Ministerului Afacerilor Europene.(2) Ministerul Afacerilor Europene preia activitatea, posturile şi personalul Departamentului pentru Afaceri Europene şi ale ACIS.(3) În termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Afacerilor Europene preia de la Departamentul pentru Afaceri Europene, respectiv de la Secretariatul General al Guvernului în ceea ce priveşte ACIS, pe bază de protocol de predare-preluare, numărul de posturi, structura de personal preluată, personalul aferent, cu menţinerea drepturilor salariale stabilite potrivit legii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile bugetare aferente activităţii Departamentului pentru Afaceri Europene şi ACIS pe anul 2011, execuţia bugetară până la momentul predării-preluării, precum şi patrimoniul, reprezentând toate bunurile, precum şi drepturile şi obligaţiile deţinute de Departamentul pentru Afaceri Europene şi ACIS asupra acestora.(4) Ministerul Afacerilor Europene se substituie în toate drepturile şi obligaţiile preluate de Secretariatul General al Guvernului pentru ACIS, decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile şi acordurile. Ministerul Afacerilor Europene se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile şi acordurile în care fostul Departament pentru Afaceri Europene este parte.(5) Ministerul Afacerilor Europene se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din litigiile în care sunt părţi fostul Departament pentru Afaceri Europene, respectiv Secretariatul General al Guvernului pentru ACIS. Articolul 3Ministerul Afacerilor Europene exercită următoarele funcţii: I. în domeniul coordonării/gestionării fondurilor europene: a)de autoritate pentru coordonarea instrumentelor structurale, în sensul prevăzut la art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare; b)de reglementare privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene şi privind structurile din cadrul ministerelor şi instituţiilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare acordate României prin instrumentul de preaderare PHARE, instrumentul financiar provizoriu Facilitatea de tranziţie, fondurile structurale şi de coeziune şi Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European 2004-2009, numărul şi structura posturilor, criteriile de încadrare a personalului pe funcţii specifice şi procentul ce urmează a fi acordat personalului potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri europene, cu modificările şi completările ulterioare; c)de autoritate de management pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică, în sensul prevăzut la art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 457/2008, cu modificările şi completările ulterioare; d)de coordonator naţional al asistenţei în raport cu Uniunea Europeană, conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere dintre Guvernul României şi Comisia Europeană; e)de punct naţional de contact pentru programele de înfrăţire instituţională cu statele care beneficiază de finanţări nerambursabile din partea Uniunii Europene; f)de punct naţional de contact pentru Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European 2004-2009; g)de punct naţional de contact pentru Programul de cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă 2004-2009;II. în domeniul afacerilor europene: a)de coordonare interministerială, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, în vederea elaborării poziţiilor României pe problematica afacerilor europene; b)de coordonare, monitorizare şi susţinere a îndeplinirii angajamentelor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv a celor prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, precum şi a strategiilor naţionale şi programelor elaborate în contextul politicilor europene; c)de punct tehnic de contact şi responsabil naţional în problematica Strategiei „Europa 2020“; d)de coordonare a procesului de asigurare a compatibilităţii legislaţiei naţionale cu actele legislative ale Uniunii Europene, cu excepţia asigurării compatibilităţii cu actele legislative ale Uniunii Europene a acordurilor internaţionale încheiate de România în baza Legii nr. 590/2003 privind tratatele; e)de reprezentare a României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi la celelalte instituţii europene, în procedurile contencioase şi necontencioase; f)de organizare şi coordonare a Centrului Naţional SOLVIT; g)de punct naţional de contact pentru problematica Pieţei Interne. Articolul 4(1) Pentru realizarea funcţiilor sale, Ministerul Afacerilor Europene este inclus în circuitul informaţional al sistemului naţional de coordonare a afacerilor europene, care se instituie prin hotărâre a Guvernului, şi solicită autorităţilor şi instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale şi locale informaţii necesare desfăşurării activităţii sale.(2) Ministerul Afacerilor Europene stabileşte raporturi de colaborare cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii Europene, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe - Reprezentanţei permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.(3) Ministerul Afacerilor Europene este autorizat să emită ordine şi instrucţiuni pentru instituţiile a căror activitate are impact direct sau indirect asupra procesului de gestionare a instrumentelor structurale, în vederea implementării corecte şi eficiente a acestor fonduri nerambursabile. Articolul 5Finanţarea Ministerului Afacerilor Europene se asigură de la bugetul de stat. Articolul 6(1) Un secretar de stat va coordona atribuţiile preluate de la Departamentul pentru Afaceri Europene.(2) Un secretar de stat coordonează activitatea ACIS. Articolul 7(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Europene funcţionează agentul guvernamental, însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Tribunalului Uniunii Europene, precum şi a celorlalte instituţii europene, conform art. 3 pct. II lit. e).(2) Agentul guvernamental are rang de subsecretar de stat, fiind numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului afacerilor europene.(3) Numirea şi eliberarea din funcţie a agentului guvernamental se comunică grefei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv grefei Tribunalului Uniunii Europene, precum şi celorlalte instituţii europene. Articolul 8(1) În scopul exercitării funcţiei prevăzute la art. 3 pct. II lit. e), autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să trimită agentului guvernamental, la cererea şi în termenul stabilit de acesta, toate actele, datele şi informaţiile necesare.(2) Ministerul Afacerilor Europene, prin agentul guvernamental, coordonează şi supraveghează fundamentarea, de către autorităţile şi instituţiile publice, a poziţiilor naţionale ce urmează a fi comunicate instituţiilor europene, respectiv a fi transmise şi/sau susţinute înaintea instanţelor europene. Articolul 9(1) În activitatea sa, agentul guvernamental va acorda prioritate soluţionării aspectelor problematice, evitând declanşarea litigiilor în care statul român are calitatea de pârât în faţa instanţelor europene.(2) În cazul în care, pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 luni, agentul guvernamental este în imposibilitate absolută de a realiza funcţia prevăzută la art. 3 pct. II lit. e), acesta o poate delega unei persoane cu atribuţii în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Europene.(3) Dacă termenul prevăzut la alin. (2) este depăşit, atunci primul-ministru, la propunerea ministrului afacerilor europene, decide numirea unui înlocuitor, pe perioadă determinată sau nedeterminată, după caz. Articolul 10(1) În structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Europene funcţionează direcţii generale, direcţii, servicii, birouri şi compartimente.(2) Numărul de posturi, atribuţiile şi structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Europene se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Articolul 11(1) Ministerul Afacerilor Europene desemnează dintre specialiştii săi consilieri şi/sau experţi care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul Reprezentanţei permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.(2) Personalului trimis în cadrul Reprezentanţei permanente a României pe lângă Uniunea Europeană îi sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare privind drepturile personalului trimis în misiune permanentă în străinătate. Articolul 12(1) În termen de maximum 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Afacerilor Europene va supune Guvernului spre adoptare proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Europene.(2) Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), în realizarea funcţiilor prevăzute la art. 3 şi a măsurilor şi obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare pe perioada 2009-2012, activitatea structurilor care se preiau în cadrul ministerului nou-înfiinţat potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă este supusă dispoziţiilor cuprinse în actele normative privind organizarea şi funcţionarea acestor structuri. Articolul 13În cuprinsul actelor normative care vizează activitatea Departamentului pentru Afaceri Europene şi ACIS, sintagma „Departamentul pentru Afaceri Europene“, respectiv sintagma „Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale“ se înlocuiesc cu sintagma „Ministerul Afacerilor Europene“, iar sintagma „secretarul general al Guvernului“ se înlocuieşte cu sintagma „ministrul afacerilor europene“. Articolul 14(1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în structura bugetului de stat şi în bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2011, în volumul şi structura bugetelor Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Afacerilor Europene, la propunerea secretarului general al Guvernului şi a ministrului afacerilor europene, pe baza protocoalelor de predare-preluare.(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite ai Secretariatului General al Guvernului şi ai Ministerului Afacerilor Europene să detalieze modificările prevăzute la alin. (1) pe articole şi alineate de cheltuieli în structura bugetelor proprii şi să introducă modificările corespunzătoare în anexele la acestea.(3) Modificările în execuţia bugetului de stat ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se efectuează pe baza protocoalelor de predare-preluare şi a instrucţiunilor comunicate de Ministerul Finanţelor Publice ordonatorilor principali de credite.(4) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să vireze lunar la bugetul de stat sumele aferente drepturilor prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul din cadrul ACIS care se preia la Ministerul Afacerilor Europene, pentru anul 2011.(5) Cu sumele virate potrivit alin. (4) se majorează lunar veniturile bugetului de stat şi cheltuielile de personal ale Ministerului Afacerilor Europene, prin diminuarea în mod corespunzător a veniturilor şi cheltuielilor Ministerului Finanţelor Publice, aprobate potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 286/2010, cu modificările şi completările ulterioare.(6) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat, în bugetul fondurilor externe nerambursabile şi în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanţarea structurilor preluate se asigură din bugetele ordonatorilor de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 15Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: a)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Afaceri Europene în subordinea primului-ministru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare; b)art. 1-2 şi 4-6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2011 p r i v i nd stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul aparatului de lucru al Guvernului şi al unor ministere, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 21 martie 2011.PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Sulfina Barbu p. Ministrul afacerilor externe, Anton Niculescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 78/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 78 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu