Având în vedere:– analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;
– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;
– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;
– adoptarea ulterior aprobării Legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a Programului pentru şcoli al României, pentru finanţarea căminelor pentru persoane vârstnice din judeţele Buzău şi Vrancea, pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul de masă şi cel special în cazul sectoarelor din municipiul Bucureşti;
– necesitatea achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale la data de 31 iulie 2018, rezultate din relaţii cu furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv cei care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice;– necesitatea asigurării fondurilor necesare plăţii majorărilor salariale aprobate în cursul anului 2018;
– necesitatea asigurării fondurilor necesare pentru achiziţionarea de incubatoare şi alte echipamente medicale pentru mamă şi copil, pentru programe şi acţiuni de sănătate, pentru achiziţie de echipamente pentru testarea auditivă la nou-născuţi;
– necesitatea asigurării fondurilor necesare pentru dotarea cu aparatură medicală în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar" derulat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
– necesitatea asigurării sumelor necesare pentru scheme de ajutor de stat pentru investiţii şi rambursarea accizei la carburanţi pentru transportatori;
– necesitatea asigurării de fonduri pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale;
– necesitatea asigurării de sume pentru plata pensiilor militare de stat şi pentru asigurarea mobilităţii terestre şi înzestrarea cu echipamente şi mijloace pentru combaterea criminalităţii;
– necesitatea asigurării fondurilor necesare finalizării proiectului RO-NET;
– necesitatea asigurării de fonduri pentru plata burselor şi a despăgubirilor civile, precum şi pentru Proiectul privind învăţământul secundar;
–
necesitatea asigurării fondurilor pentru acordarea unor facilităţi la transport acordate diferitelor categorii sociale, respectiv studenţi, pensionari, veterani de război etc.;– necesitatea asigurării de sume pentru finanţarea investiţiilor ale agenţilor economici în infrastructura publică de transport;
– necesitatea asigurării de fonduri pentru implementarea Programului „Investeşte în tine" şi pentru schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică;
– necesitatea asigurării sumelor necesare implementării Programului operaţional Ajutorarea persoanelor dezavantajate 2014-2020 (POAD);
– necesitatea asigurării de fonduri pentru Programul pentru eradicarea pestei porcine africane în cadrul căruia se decontează despăgubiri pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor;
– necesitatea asigurării de fonduri pentru deconturi la motorină în trimestrul II 2018;
– necesitatea asigurării de credite de angajament pentru derularea programelor guvernamentale „Programul Start-up Nation", „Investeşte în tine", „gROwth-Investim în copii, investim în viitor", „gROwth-Investim în locuinţe de serviciu" etc.;
– necesitatea asigurării sumelor aferente pregătirii şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019;
– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şapte luni ale anului;
– prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,ţinând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ ar avea drept consecinţe negative următoarele: – riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfăşurării corespunzătoare a activităţii ordonatorilor principali de credite, care nu îşi vor putea îndeplini rolul, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare;
– riscul neasigurării fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, care poate conduce la lipsa fondurilor pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a Programului pentru şcoli al României, pentru finanţarea căminelor pentru persoane vârstnice din judeţele Buzău şi Vrancea, pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul de masă şi cel special, în cazul sectoarelor din municipiul Bucureşti;
– riscul neachitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale la data de 31 iulie 2018, rezultate din relaţii cu furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv cei care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice;– riscul neasigurării fondurilor necesare plăţii majorărilor salariale aprobate în cursul anului 2018;
– riscul neasigurării fondurilor necesare pentru achiziţionarea de incubatoare şi alte echipamente medicale pentru mamă şi copil, pentru programe şi acţiuni de sănătate, pentru achiziţie de echipamente pentru testarea auditivă la nou-născuţi;
– riscul neasigurării fondurilor necesare pentru dotarea cu aparatură medicală în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar" derulat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
– riscul neasigurării sumelor necesare pentru scheme de ajutor de stat pentru investiţii şi rambursarea accizei la carburanţi pentru transportatori;
– riscul neasigurării de fonduri pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale;
– riscul neasigurării de sume pentru plata pensiilor militare de stat şi pentru asigurarea mobilităţii terestre şi înzestrarea cu echipamente şi mijloace pentru combaterea criminalităţii;
– riscul neasigurării fondurilor necesare finalizării proiectului RO-NET;
– riscul neasigurării de fonduri pentru plata burselor şi a despăgubirilor civile, precum şi pentru Proiectul privind învăţământul secundar;
– riscul neasigurării fondurilor pentru acordarea unor facilităţi la transport acordate diferitelor categorii sociale, respectiv studenţi, pensionari, veterani de război etc.;
– riscul neasigurării de sume pentru finanţarea investiţiilor ale agenţilor economici în infrastructura publică de transport;
– riscul neasigurării de fonduri pentru implementarea Programului „Investeşte în tine" şi pentru schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică;
– riscul neasigurării sumelor necesare implementării Programului operaţional Ajutorarea persoanelor dezavantajate 2014-2020 (POAD);
– riscul neasigurării de fonduri pentru Programul pentru eradicarea pestei porcine africane în cadrul căruia se decontează despăgubiri pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor;
– riscul neasigurării de fonduri pentru deconturi la motorină în trimestrul II 2018;
– riscul neasigurării de credite de angajament pentru derularea programelor guvernamentale „Programul Start-up Nation", „Investeşte în tine", „gROwth-Investim în copii, investim în viitor", „gROwth-Investim în locuinţe de serviciu" etc.;
– riscul neasigurării sumelor aferente pregătirii şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019;
– riscul necorelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şapte luni ale anului,în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Bugetul de stat pe anul 2018, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 şi 4 bis din 3 ianuarie 2018, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 2
(1) Influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2018, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2018 pe capitole, titluri de cheltuieli şi pe ordonatori principali de credite este prevăzută în anexa nr. 2.
(3) Bugetul de stat pe anul 2018 se majorează la venituri cu suma de 948,4 milioane lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 8.704,9 milioane lei la credite de angajament şi cu suma de 2.816,4 milioane lei la credite bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 1.868,0 milioane lei. Articolul 3
(1) În bugetul Secretariatului General al Guvernului, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe", sunt cuprinse şi credite bugetare în suma de 39.000 mii lei şi credite de angajament în sumă de 529.000 mii lei care se alocă Comisiei Naţionale de Strategii şi Prognoză astfel:a)la titlul 10 „Cheltuieli de personal" suma de 10.000 mii lei credite bugetare şi credite de angajament; b)la titlul 20 „Bunuri şi servicii" suma de 15.000 mii lei credite bugetare şi credite de angajament; c)la titlul 40 „Subvenţii" suma de 10.000 mii lei credite bugetare şi suma de 500.000 mii lei credite de angajament; d)la titlul 71 „Active nefinanciare" suma de 4.000 mii lei credite bugetare şi credite de angajament.
(2) Se autorizează Secretariatul General al Guvernului să introducă în anexa nr. 3/13/21 „Fişa proiectului cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare" în fişa cod 3006 „Conducta de interconectare a Sistemului de Transport Gaze din România cu Sistemul de Transport Gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi-Ungheni" suma de 1.447 mii lei, aferentă anului 2018, reprezentând plata finală de efectuat către partenerul de proiect din Republica Moldova.
(3) Se autorizează Secretariatul General al Guvernului să introducă în cadrul anexei nr. 3/13/27 „Fişa programului" un program nou, respectiv programul „Investeşte în tine", în valoare totală de 240.000 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, din care în anul 2018, suma de 60.000 mii lei credite de angajament şi suma de 5.000 mii lei credite bugetare, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 40 „Subvenţii".
(4) Se autorizează Secretariatul General al Guvernului să introducă în cadrul anexei nr. 3/13/27 „Fişa programului" un program nou, respectiv programul „Schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice", în valoare totală de 524.000 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, din care în anul 2018 suma de 60.000 mii lei credite de angajament şi suma de 5.000 mii lei credite bugetare, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 40 „Subvenţii".
(5) În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se autorizează Secretariatul General al Guvernului, la propunerea Comisiei Naţionale de Strategii şi Prognoză, să introducă în cadrul anexei nr. 3/13/27 „Fişa programului" programe noi aferente programelor guvernamentale aprobate în condiţiile legii, în valoare totală de 16.698.000 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, din care în anul 2018 credite de angajament în limita sumei de 380.000 mii lei. Articolul 4
(1) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să majoreze în anexa nr. 3/15/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)", veniturile proprii cu suma de 33.318 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri", subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri".
(2) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să modifice în anexa nr. 3/15/23 „Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilitaţi şi instrumente postaderare" denumirea proiectului cod 11006 „Eficientizarea activităţii MDRAP şi a instituţiilor din subordine/sub autoritate prin implementarea de standarde şi instrumente ale managementului calităţii" în „Calitate, standarde, performanţă - premisele unui management eficient la nivelul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene".
(3) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, să diminueze în anexa nr. 3/15/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" la poziţia 0101 „Finanţare din FEN postaderare" creditele de angajament cu suma de 51.300 mii lei şi creditele bugetare cu suma de 43.400 mii lei.
(4) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional comun România-Moldova 2014-2020, să diminueze în anexa nr. 3/15/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" la poziţia 0101 „Finanţare din FEN postaderare" creditele de angajament cu suma de 45.755 mii lei şi creditele bugetare cu suma de 41.644 mii lei.
(5) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia 2014-2020, să diminueze în anexa nr. 3/15/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" la poziţia 0101 „Finanţare din FEN postaderare" creditele bugetare cu suma de 40.000 mii lei.
(6) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de management pentru proiectele şi activităţile SEAF ale Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, în anexa nr. 3/15/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" să majoreze la poziţia 0101 „Finanţare din FEN postaderare" creditele de angajament cu suma de 7.269 mii lei şi să diminueze creditele bugetare cu suma de 7.094 mii lei.
(7) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să efectueze următoarele modificări în anexa nr. 3/15/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" pentru Programul INTERREG V-A România-Ungaria:a)să introducă poziţia 04 „Contribuţia altor state partenere la finanţarea programelor de cooperare teritorială" la programul „Program INTERREG V-A România-Ungaria" cu sumele reprezentând credite de angajament şi credite bugetare prevăzute la poziţia 0102 „Contribuţia altor state partenere la finanţarea programelor de cooperare teritorială"; b)să elimine poziţia bugetară 0102 „Contribuţia altor state partenere la finanţarea programelor de cooperare teritorială" din cadrul poziţiei 01 „Finanţare din FEN postaderare".
(8) Pentru punerea în aplicare a alin. (7) se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să modifice creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, anului curent, precum şi estimările pe anii următori atât pentru noua poziţie 04 „Contribuţia altor state partenere la finanţarea programelor de cooperare teritorială", cât şi pentru poziţia 01 „Finanţarea din FEN postaderare".
(9) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să introducă în anexa nr. 3/15/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 51.10 „Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 71 „Active nefinanciare", articolul 71.01 „Active fixe", alineatul 71.01.01 „Construcţii", obiectivul de investiţii nou „Construcţie scară acces şi evacuare sediu OCPI Brăila", cu credite de angajament în sumă de 563 mii lei şi credite bugetare în sumă de 188 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate. Articolul 5Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă în cadrul anexei nr. 3/16/27 „Fişa programului" un program nou, respectiv Programul „Mentenanţa Sistem Naţional de Raportare Forexebug", în sumă totală de 1.980 mii lei pe perioada 2018-2020, în anul 2018 cu credite de angajament în sumă de 1.980 mii lei şi credite bugetare în sumă de 56 mii lei, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 20 „Bunuri şi servicii". Articolul 6Se autorizează Ministerul Justiţiei să efectueze în anexa nr. 3/17/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" următoarele modificări: a)să majoreze veniturile la capitolul 16.10 „Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi", subcapitolul 16.10.03 „Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţă şi autorizaţii de funcţionare" cu suma de 200 mii lei; b)să diminueze veniturile la capitolul 30.10 „Venituri din proprietate", subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni şi închirieri" cu suma de 44 mii lei; c)la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", să diminueze veniturile la subcapitolul 33.10.05 „Taxe şi alte venituri în învăţământ" cu suma de 168 mii lei şi să majoreze veniturile la subcapitolul 33.10.06 „Venituri din expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară" cu suma de 200 mii lei. Articolul 7
(1) Se autorizează Ministerul Apărării Naţionale să efectueze în cadrul anexei nr. 3/18/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" următoarele modificări:a)să majoreze veniturile la capitolul 30.10 „Venituri din proprietate", subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni şi închirieri" cu suma de 214 mii lei; b)la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", să majoreze subcapitolul 33.10.05 „Taxe şi alte venituri în învăţământ" cu suma de 27 mii lei, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii" cu suma de 5.545 mii lei şi subcapitolul 33.10.20 „Venituri din cercetare" cu suma de 32 mii lei; c)să diminueze veniturile la capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri", subcapitolul 39.10.01 „Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice" cu suma de 5.818 mii lei.
(2) Se autorizează Ministerul Apărării Naţionale, în anexa nr. 3/18/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2018-2021", suplimentar faţă de efectuarea de modificări în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare conform prevederilor art. 30 alin. (2), să introducă, la venituri, capitolul 42.10 „Subvenţii de la bugetul de stat", subcapitolul 42.10.76 „Subvenţii pentru realizarea unor investiţii, dotări cu aparatură, echipamente, instalaţii şi altele asemenea pentru activităţi de cercetare în domeniul sănătăţii" suma de 34.200 mii lei şi să majoreze în mod corespunzător cheltuielile bugetare.
(3) Se autorizează Ministerul Apărării Naţionale să introducă în anexa nr. 3/18/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 65.01 „Învăţământ", la titlul 71 „Active nefinanciare", alineatul 71.01.01 „Construcţii", obiectivul de investiţii nou „Lucrări de infrastructură necesare funcţionării Colegiului Naţional Militar «Tudor Vladimirescu» în cazarma 878 Craiova" credite de angajament în sumă de 132.245 mii lei şi credite bugetare în sumă de 6.245 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
(4) Se autorizează Ministrul Apărării Naţionale să introducă în anexa nr. 3/18/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 66.01 „Sănătate", titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.02 „Transferuri de capital", alineatul 51.02.12 „Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale", obiectivul de investiţii nou „Pavilion de Medicină Operaţională - Politraumă în cazarma 1053 Craiova" credite de angajament în sumă de 46.135 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8) şi (9) şi art. 471 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se autorizează Ministerul Apărării Naţionale, până la sfârşitul exerciţiului bugetar, să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală, precum şi între capitole bugetare şi între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, pentru finanţarea unor cheltuieli aferente obligaţiilor ce derivă din contractele de achiziţii de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparaţii curente şi reparaţii capitale la tehnica de luptă şi echipamente militare, precum şi pentru finalizarea unor achiziţii de echipamente militare. Articolul 8
(1) Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să efectueze în anexa nr. 3/19/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)", la partea de venituri, următoarele modificări:a)să diminueze veniturile, cu suma de 115.563 mii lei la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii"; b)să suplimenteze veniturile, cu suma de 86.560 mii lei la capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri", subcapitolul 39.10.02 „Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat şi de mobilizare".
(2) Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să modifice în anexele nr. 3/19/21 „Fişa proiectului cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, postaderare, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare" şi nr. 3/19/23 „Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori pentru proiectele cu finanţare externă nerambursabilă, cu încadrarea în valoarea totală a contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanţare.
(3) Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să modifice în anexa nr. 3/19/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii" creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a obiectivului/ proiectului/categoriei de investiţii.
(4) Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să introducă în anexa nr. 3/19/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie", la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.01 „Transferuri curente", alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice", obiectivul de investiţii nou „Prelungire instalaţie de gaze naturale la Centrul Sportiv Braşov din cadrul Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti", cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în suma de 46 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate. Articolul 9
(1) Se autorizează Ministerul Tineretului şi Sportului să efectueze în anexa nr. 3/21/02a „Sume pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi categoriile de cheltuieli finanţate din acestea pe anul 2018" următoarele modificări:a)să suplimenteze creditele bugetare la capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie" cu suma de 1.251 mii lei; b)să diminueze creditele bugetare la capitolul 67.10 „Cultură, recreere şi religie", titlul 20 „Bunuri şi servicii" cu suma de 3.547 mii lei şi să suplimenteze creditele bugetare la titlul 55 „Alte transferuri" cu suma de 165 mii lei şi la titlul 71 „Active nefinanciare" cu suma de 3.382 mii lei.
(2) În anexa nr. 3/21/02a „Sume pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi categoriile de cheltuieli finanţate din acestea pe anul 2018", creditele de angajament sunt la nivelul creditelor bugetare aprobate. Articolul 10
(1) Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să suplimenteze în anexa nr. 3/22/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" veniturile proprii cu suma de 14.000 mii lei la capitolul 34.10 „Venituri din taxe administrative, eliberări permise", subcapitolul 34.10.50 „Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise".
(2) Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să introducă în anexa nr. 3/22/29 „Fişa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiţii", la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.01 „Transferuri curente", alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice", obiectivul de investiţii nou „Anexa arhiva - Direcţia pentru agricultură a judeţului Galaţi", credite de angajament, respectiv credite bugetare în suma de 307 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
(3) Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să introducă în anexa nr. 3/22/29 „Fişa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiţii", la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", la titlul 71 „Active nefinanciare", alineatul 71.01.01 „Construcţii", următoarele obiective de investiţii:a)obiectivul de investiţii nou „Centrul local de tip modular A.P.I.A Ileanda", judeţul Sălaj, cu credite de angajament în sumă de 1.007 mii lei şi credite bugetare în sumă de 21 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; b)obiectivul de investiţii în continuare, fişă cod obiectiv 1177 „Centrul local de tip modular A.P.I.A Moineşti", judeţul Bacău, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 1 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; c)obiectivul de investiţii în continuare fişă cod obiectiv 1178 „Centrul local de tip modular A.P.I.A Videle", judeţul Teleorman, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 19 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate. Articolul 11Se autorizează Ministerul Mediului să efectueze în anexa nr. 3/23/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii" următoarele modificări: a)la partea de venituri proprii să introducă capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", subcapitolul 33.10.08 „Venituri de prestări servicii", cu suma de 100 mii lei; b)la partea de cheltuieli, la capitolul 74.10 „Protecţia mediului", să majoreze titlul 20 „Bunuri şi servicii" cu credite bugetare şi credite de angajament în sumă de 100 mii lei. Articolul 12
(1) Se autorizează Ministerul Transporturilor să efectueze în anexa nr. 3/24/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2018-2021" următoarele modificări:a)la capitolul 67.10 „Cultură, recreere şi religie" să majoreze creditele de angajament şi creditele bugetare cu suma de 591 mii lei, la titlul 20 „Bunuri şi servicii"; b)la capitolul 84.10 „Transporturi" să majoreze creditele de angajament şi creditele bugetare cu suma de 840 mii lei, din care suma de 35 mii lei la titlul 59 „Alte cheltuieli" şi suma de 3.033 mii lei la titlul 71 „Active nefinanciare" concomitent cu diminuarea titlului 10 „Cheltuieli de personal", cu suma de 1.968 mii lei, precum şi a titlului 20 „Bunuri şi servicii", cu suma de 260 mii lei.
(2) Se autorizează Ministerul Transporturilor să modifice în anexa nr. 3/24/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii" creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, creditele de angajament aferente anului curent, precum şi valoarea totală a obiectivului/proiectului de investiţii, cu încadrarea în valoarea totală a acestuia, cu respectarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Se autorizează Ministerul Transporturilor să introducă modificările prevăzute la alin. (2) corespunzător şi în celelalte anexe la bugetul acestuia.
(4) Se autorizează Ministerul Transporturilor să introducă în anexa nr. 3/24/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 84.01 „Transporturi", la titlul 55 „Alte transferuri", articolul 55.01 „Transferuri interne", la alineatul 55.01.12 „Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat", următoarele obiective de investiţii în continuare:a)„Reabilitarea podului de pe DN 39, km. 8 + 988 la Agigea, judeţul Constanţa", cu credite bugetare în sumă de 12.291 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; b)„Consolidare şi amenajare DN 7A km. 86 + 601 - km 105 + 120, judeţul Hunedoara", cu credite bugetare în sumă de 500 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; c)„Consolidare şi amenajare scurgere ape DN 55 km. 4 + 400 - 71 + 100, judeţul Dolj", cu credite bugetare în sumă de 8.643 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
(5) Se autorizează Ministerul Transporturilor să introducă în anexa nr. 3/24/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 84.01 „Transporturi", la titlul 55 „Alte transferuri", articolul 55.01 „Transferuri interne", la alineatul 55.01.12 „Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat", următoarele obiective de investiţii noi:a)„Pod pe DN 65 km 82 + 365 peste râul Vedea", cu credite de angajament în sumă de 6.194 mii lei şi credite bugetare în sumă de 156 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; b)„Pod pe DN 10 km 46 + 471 peste Bâsca la Cislău", cu credite de angajament în sumă de 19.000 mii lei şi credite bugetare în sumă de 500 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; c)„Pod pe DN 67 km 32 + 716 peste canal la Floreşti", cu credite de angajament în sumă de 1.895 mii lei şi credite bugetare în sumă de 47 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; d)„Evacuare ape pluviale în comuna Tărtăşeşti pe DN 7 km 22 + 500 - km 31 + 300", cu credite de angajament în sumă de 12.000 mii lei şi credite bugetare în sumă de 400 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate; e)„Modernizare DN 2L Soveja - Lepşa km 60 + 145 - km 76 + 277", cu credite de angajament în sumă de 99.359 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
(6) Se autorizează Ministerul Transporturilor să introducă în anexa nr. 3/24/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 84.01 „Transporturi", la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.02 „Transferuri de capital", la alineatul 51.02.29 „Alte transferuri de capital către instituţii publice", obiectivul de investiţii nou „Construire centru de instruire sintetică P + 3. Clădire simulatoare de zbor şi spaţii conexe echipată cu un simulator de zbor FFS Boeing 737 NG", cu credite de angajament în sumă de 49.900 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate. Articolul 13
(1) Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale să efectueze în anexa nr. 3/25/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" următoarele modificări la partea de venituri:a)să suplimenteze capitolul 30.10 „Venituri din proprietate", cu suma de 5.000 mii lei; b)să suplimenteze capitolul 31.10 „Venituri din dobânzi", cu suma de 2.000 mii lei; c)să suplimenteze capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", cu suma de 180.720 mii lei; d)să suplimenteze capitolul 36.10 „Diverse venituri", cu suma de 5.500 mii lei; e)să suplimenteze capitolul 37.10 „Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile", cu suma de 13.100 mii lei; f)să suplimenteze capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri" cu suma de 20 mii lei; g)să diminueze capitolul 40.10 „Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate", cu suma de 6.000 mii lei; h)să suplimenteze capitolul 42.10 „Subvenţii de la bugetul de stat" cu suma de 3.000 mii lei; i)să diminueze capitolul 45.10 „Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări" cu suma de 2.640 mii lei; j)să suplimenteze capitolul 48.10 „Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014-2020" cu suma de 49.300 mii lei.
(2) Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la alin. (1) inclusiv prin introducerea de subcapitole noi şi redistribuiri între subcapitole.
(3) Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii", la capitolul 65.10 „Învăţământ", titlul 71 „Active nefinanciare", articolul 71.01 „Active fixe", alineatul 71.01.01 „Construcţii", obiectivul de investiţii în continuare fişă cod obiectiv 1157 „Infrastructura de Cercetare pentru dezvoltarea produselor, proceselor şi serviciilor inovative inteligente - PRECIS" pentru Universitatea Politehnică din Bucureşti, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 1.487 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate. Articolul 14
(1) Din suma aprobată suplimentar în bugetul Ministerului Sănătăţii, la capitolul 66.01 „Sănătate", titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", suma de 65.000 mii lei, reprezentând atât credite bugetare, cât şi credite de angajament, este aferentă alineatului 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate".
(2) În bugetul Ministerului Sănătăţii, în anexa nr. 3/26/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" la capitolul 66.10 „Sănătate", titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", se suplimentează alineatul 51.01.35 „Transferuri din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" cu suma de 12.736 mii lei, atât la credite bugetare, cât şi la credite de angajament, prin redistribuire de la alte subdiviziuni în cadrul titlului. Articolul 15
(1) Se autorizează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să diminueze în anexa nr. 3/27/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" la partea de venituri proprii, cu suma de 64.723 mii lei capitolul 36.10 „Diverse venituri", subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri".
(2) Se autorizează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să efectueze în anexa nr. 3/27/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2018-2021", suplimentar faţă de introducerea şi detalierea influenţelor prevăzute în bugetul acestuia la titlul 51.01 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", şi următoarele modificări: a)la titlul 10 „Cheltuieli de personal", să suplimenteze atât creditele bugetare, cât şi creditele de angajament cu suma de 933 mii lei; b)la titlul 20 „Bunuri şi servicii", să suplimenteze credite de angajament cu suma de 60.000 mii lei; c)la titlul 71 „Active nefinanciare", să diminueze creditele de angajament cu suma de 455 mii lei şi să suplimenteze creditele bugetare cu suma de 631 mii lei.
(3) Se autorizează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să diminueze în anexa nr. 3/27/27 „Fişa programului" la Programul 128 „Restaurarea monumentelor istorice", creditele de angajament şi creditele bugetare cu 7.000 mii lei la capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie", titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", sume care vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente de către instituţiile subordonate Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
(4) Se autorizează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ca din sumele aprobate la capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie", titlul 55 „Alte transferuri" să asigure finanţarea cheltuielilor aferente pregătirii, organizării şi desfăşurării Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio „RadiRo 2018", prin intermediul ARTEXIM - instituţie publică subordonată, în coorganizare cu Societatea Română de Radiodifuziune. Articolul 16
(1) Se autorizează Ministerul Public, în anexa nr. 3/29/23 „Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare", la proiectele 11515 „Întărirea capacităţii Ministerului Public de punere în aplicare a noilor prevederi ale codurilor penale în domeniul audierilor - cod SIPOCA 53", 11516 „Întărirea capacităţii Ministerului Public de punere în executare a unor procedee probatorii vizând percheziţiile informatice - cod SIPOCA 54" şi 11999 „Consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni - cod proiect SIPOCA 56":a)să introducă capitolul bugetar 61.01 „Ordine publică şi siguranţă naţională" cu sumele reprezentând credite de angajament şi credite bugetare de la capitolul bugetar 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe"; b)să elimine capitolul bugetar 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe".
(2) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se autorizează Ministerul Public să modifice creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, anului curent, precum şi estimările pe anii următori, atât pentru capitolul bugetar 61.01 „Ordine publică şi siguranţă naţională", cât şi pentru capitolul bugetar 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe". Articolul 17Se autorizează Serviciul Român de Informaţii să efectueze, în anexa nr. 3/31/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)", următoarele modificări: a)să diminueze la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", subcapitolul 33.10.16 „Venituri din valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie sau anexă" cu suma de 400 mii lei; b)să majoreze la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi" cu suma de 400 mii lei. Articolul 18Se autorizează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să modifice în anexa nr. 3/34/23 „Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" denumirea proiectului 12071 din „Modernizarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112" în „Modernizarea infrastructurii hardware şi software a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă". Articolul 19Se autorizează Ministerul Energiei să majoreze în anexa nr. 3/36/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" veniturile proprii cu suma de 83.684 mii lei la capitolul 30.10 „Venituri din proprietate", subcapitolul 30.10.11 „Venituri din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră". Articolul 20Se autorizează Academia Română să efectueze în anexa nr. 3/37/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" următoarele modificări la partea de venituri: a)la capitolul 30.10 „Venituri din proprietate" să suplimenteze subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni şi închirieri" cu suma 10 mii lei; b)la capitolul 31.10 „Venituri din dobânzi" să suplimenteze subcapitolul 31.10.03 „Alte venituri din dobânzi" cu suma de 10 mii lei; c)la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi" să suplimenteze subcapitolul 33.10.04 „Taxe şi tarife pentru analize şi servicii efectuate de laboratoare" cu suma de 12 mii lei, subcapitolul 33.10.05 „Taxe şi alte venituri în învăţământ" cu suma de 10 mii lei, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii" cu suma de 1.000 mii lei, subcapitolul 33.10.16 „Venituri din valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie sau anexă" cu suma de 5 mii lei, subcapitolul 33.10.20 „Venituri din cercetare" cu suma de 25.703 mii lei şi subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi" cu suma de 200 mii lei; d)la capitolul 36.10 „Diverse venituri" să diminueze subcapitolul 36.10.32 „Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi" cu suma de 82 mii lei şi să suplimenteze subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri" cu suma de 132 mii lei. Articolul 21
(1) În bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în anexa nr. 3/38/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2018-2021" la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare" titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" se cuprind sumele necesare asigurării valorii totale a cheltuielilor efectuate pentru activităţile de combatere a pestei porcine africane prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 652 din 15 mai 2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor dispoziţii pentru gestionarea cheltuielilor privind lanţul alimentar, sănătatea şi bunăstarea animalelor, precum şi sănătatea plantelor şi materialul de reproducere a plantelor, de modificare a Directivelor 98/56/CE, 2000/29/CE şi 2008/90/CE ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 178/2002, (CE) nr. 882/2004 şi (CE) nr. 396/2005 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivei 2009/128/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Deciziilor 66/399/CEE, 76/894/CEE şi 2009/470/CE ale Consiliului.
(2) Sumele rambursate de Comisia Europeană aferente cheltuielilor efectuate din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor potrivit alin. (1) se virează la bugetul de stat. Articolul 22Se autorizează Agenţia Naţională de Presă AGERPRES să diminueze în anexa nr. 3/43/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" veniturile proprii la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi", subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii" cu suma de 200 mii lei. Articolul 23Se autorizează Institutul Cultural Român să majoreze în cadrul anexei nr. 3/44/27 „Fişa programului" creditele de angajament la Programul 424 „Acţiuni de promovare a culturii, ştiinţei şi civilizaţiei româneşti în ţară şi străinătate; Activitate editorială", titlul 20 „Bunuri şi servicii", cu suma de 500 mii lei, pentru pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate potrivit anexei nr. 2. Articolul 24
(1) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020, să diminueze în anexa nr. 3/54/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare", creditele de angajament aferente anului 2018 la poziţia 0202 „Cofinanţare publică pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale" cu suma de 1.204.655 mii lei şi la poziţia 0203 „Alte cheltuieli decât cele eligibile pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale" cu suma de 1.760.651 mii lei.
(2) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică 2014-2020, să majoreze în anexa nr. 3/54/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" creditele de angajament la poziţia 0101 „Finanţarea din FEN postaderare" cu suma de 50.000 mii lei.
(3) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitatea sa de Punct naţional de contact pentru Fondul naţional pentru relaţii bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE, să diminueze în anexa nr. 3/54/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" creditele de angajament şi creditele bugetare la poziţia 0101 „Finanţarea din FEN postaderare" cu suma de 1.300 mii lei.
(4) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Capital uman, să majoreze în anexa nr. 3/54/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" creditele de angajament la componenta 0101 „Finanţarea din FEN postaderare" cu suma de 2.800.000 mii lei.
(5) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Ajutorarea persoanelor dezavantajate 2014-2020, să majoreze în anexa nr. 3/54/25 „Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare" creditele de angajament la componenta 0101 „Finanţarea din FEN postaderare" cu suma de 750.000 mii lei. Articolul 25Se autorizează Ministerul Apelor şi Pădurilor să diminueze în anexa nr. 3/62/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018-2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)" veniturile proprii cu suma de 131 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri", subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri". Articolul 26
(1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale în anexa nr. 3/65/27 „Fişa programului" să introducă în cadrul Programului nr. 1384 „Transferuri în cadrul schemelor de ajutor de stat reprezentând sume restituite la accize pentru motorină utilizată drept combustibil’’ credite de angajament şi credite bugetare în sumă de 10.000 mii lei la capitolul 80.01 „Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă", titlul 55 „Alte transferuri". Aceste sume vor fi utilizate exclusiv pentru plata deciziilor de aprobare a restituirii accizei, emise de Autoritatea Rutieră Română.
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale să suplimenteze în anexa nr. 3/65/27 „Fişa programului" în cadrul Programului nr. 721 „Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii" creditele bugetare cu suma de 230.000 mii lei la capitolul 80.01 „Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă", titlul 55 „Alte transferuri", alineat 46 „Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat".
(3) Creditele de angajament aprobate pentru anul 2018 în bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni Generale, la capitolul 55.01 „Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi", titlul 30 „Dobânzi", alineatul 30.01.01 „Dobânzi aferente datoriei publice interne directe", se majorează cu suma de 241.734 mii lei concomitent cu înregistrarea creditelor de angajament negative cu aceeaşi sumă la alineatul 30.01.03 „Prime la emisiunea titlurilor de stat". Articolul 27
(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2018 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 1.727.778 mii lei, după cum urmează: a)se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor cu suma de 190.354 mii lei, potrivit anexei nr. 3, astfel: a1) se suplimentează cu suma de 190.962 mii lei sumele destinate finanţării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru şcoli al României, în perioada septembrie - decembrie a anului şcolar 2018-2019, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 533/2018 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 pentru anul şcolar 2018-2019, precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2017-2018, cu încadrare în sumele prevăzute pentru anul 2018 în fiecare dintre anexele nr. 1-3 la această hotărâre; a2) se suplimentează cu suma de 196 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanţării cheltuielilor căminelor pentru persoane vârstnice, pentru judeţele Buzău şi Vrancea, ca urmare a preluării lor de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor la nivelul judeţelor; a3) se diminuează cu suma de 804 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar, în conformitate cu prevederile lit. A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 904/2014 pentru stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în baza datelor transmise de către unităţile administrativ-teritoriale; b)se majorează cu suma de 20.934 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 4, astfel:b1) se majorează cu suma de 18.471 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru şcoli al României la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 533/2018, cu încadrare în sumele prevăzute pentru anul 2018 în fiecare dintre anexele nr. 1-3 la această hotărâre; b2) se majorează cu suma de 13.094 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul de masă, respectiv învăţământul de masă sau special în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 564/2017, în baza datelor transmise de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale; b3) se diminuează cu suma de 10.435 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor determinate de acordarea unui suport alimentar, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 107/2018, în baza datelor transmise de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale; b4) se diminuează cu suma de 196 mii lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor căminelor pentru persoane vârstnice, pentru judeţele Buzău şi Vrancea, ca urmare a preluării lor de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor la nivelul judeţelor; c)se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 1.516.490 mii lei, având următoarele destinaţii:c1) suma de 916.490 mii lei se alocă pe judeţe şi municipiul Bucureşti, potrivit anexei nr. 5; c2) suma de 600.000 mii lei se alocă pe judeţe şi municipiul Bucureşti, potrivit prevederilor art. 28.
(2) Repartizarea/retragerea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (1) lit. b) pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti, după caz, se face prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, potrivit datelor de fundamentare transmise de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
(3) Influenţele asupra cotelor defalcate din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2018, stabilite ca urmare a aplicării prevederilor art. 6 alin. (15) din Legea nr. 2/2018 şi a reevaluării impozitului pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în anul 2018, detaliate pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, sunt cele prevăzute în anexa nr. 6.
(4) Cu sumele încasate suplimentar în anul 2018, ca urmare a încetării sistărilor instituite în anii precedenţi asupra alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, se rectifică bugetele locale.
(5) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanţării cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 2/2018 sunt alocate pentru finanţarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii pentru întreţinerea curentă a unităţilor de învăţământ special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională.
(6) Sumele încasate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) lit. a) şi c) şi alin. (4) lit. a) şi c) din Legea nr. 2/2018, peste nivelul programului anual stabilit potrivit legii, se restituie în contul din care au fost primite, până la data de 30 septembrie 2018, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice urmând a dispune toate măsurile pentru recuperarea acestor sume. Articolul 28
(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. c2) se alocă, pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în scopul achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale la data de 31 iulie 2018, raportate potrivit legii, rezultate din relaţii cu:a)furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv cei care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat; b)bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale.
(2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, plăţile restante înregistrate în contabilitatea instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sunt numai plăţile restante aferente cheltuielilor care pot fi finanţate din bugetele locale.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, repartizarea pe judeţe şi municipiul Bucureşti a sumelor alocate în condiţiile alin. (1) se face în scopul achitării plăţilor restante, la data de 31 iulie 2018, înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, reprezentând:a)obligaţii de plată rezultate din relaţiile cu furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări; b)sume neachitate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat pe baza deconturilor justificative, înregistrate la data de 31 iulie 2018, pentru acoperirea diferenţei dintre preţul local al energiei termice facturate populaţiei şi preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei, diminuate cu plăţile efectuate la data cererii; c)obligaţii de plată faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale.
(4) Suma repartizată potrivit alin. (1) va fi utilizată exclusiv pentru:a)stingerea obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 31 iulie 2018, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări ai unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale; b)stingerea obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 31 iulie 2018, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat; c)stingerea obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 31 iulie 2018, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat; d)stingerea obligaţiilor fiscale restante, precum şi a celor care fac obiectul eşalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 31 iulie 2018, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale.
(5) În scopul alocării sumelor în condiţiile alin. (1) unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot depune, până la data de 31 octombrie 2018, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, cereri scrise însoţite de următoarele documente:a)situaţia obligaţiilor de plată către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, prevăzuţi la alin. (4) lit. a)-c), după caz; b)certificatele de atestare fiscală ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, prevăzuţi la alin. (4), după caz, emise de organele fiscale; c)acorduri încheiate între unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale şi furnizorii de bunuri, servicii sau lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat ai unităţilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, pentru stingerea obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (4) lit. a) şi b), precum şi acorduri încheiate între unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat şi furnizorii cărora aceştia le datorează sume, pentru stingerea obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (4) lit. c), denumite în continuare acorduri, corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală prevăzute la lit. b). Prin aceste acorduri furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat confirmă faptul că sunt de acord cu stingerea obligaţiilor fiscale potrivit prevederilor prezentului articol.
(6) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/ administraţiile judeţene ale finanţelor publice analizează cererile în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la depunerea acestora, din punctul de vedere al respectării prevederilor prezentului articol. Zilnic, pentru cererile care se încadrează în prevederile prezentului articol, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice întocmesc o situaţie centralizatoare care conţine suma necesară a fi repartizată unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
(7) În prima zi lucrătoare de la întocmirea situaţiei centralizatoare, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice transmit o cerere Ministerului Finanţelor Publice prin care solicită repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2018, corespunzătoare sumei totale care face obiectul situaţiei centralizatoare. Suma din cerere se diminuează cu eventualele sume solicitate prin cereri anterioare şi nevirate în contul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale potrivit alin. (16).
(8) Ministerul Finanţelor Publice înregistrează cererile în ordinea primirii acestora şi repartizează sumele solicitate, pe fiecare judeţ/municipiul Bucureşti, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea acestora, în limita sumei prevăzute la alin. (1).
(9) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor alin. (8) în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2018, pe care le comunică direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.
(10) Ministerul Finanţelor Publice restituie cu adresă direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/ administraţiilor judeţene ale finanţelor publice cererile prevăzute la alin. (8) pentru care nu mai există sume de repartizat, din sumele prevăzute la alin. (1).
(11) Certificatele de atestare fiscală ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/ furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat se solicită organelor fiscale centrale competente de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, se eliberează în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea solicitării, pe baza datelor existente în evidenţa creanţelor fiscale ale organelor fiscale centrale competente, şi cuprind obligaţiile fiscale restante existente în sold la data de 31 iulie 2018 şi nestinse până la data eliberării acestora.
(12) Sumele destinate achitării obligaţiilor de plată restante care fac obiectul cererilor scrise prevăzute la alin. (5) nu pot fi mai mari decât obligaţiile de plată şi obligaţiile fiscale restante prevăzute la alin. (4) pentru stingerea cărora se utilizează rezultatele din certificatele de atestare fiscală.
(13) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/Administraţiile judeţene ale finanţelor publice au obligaţia de a repartiza sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2018 comunicate de Ministerul Finanţelor Publice, pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, în termen de o zi lucrătoare de la comunicare. Repartizarea sumelor pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale se face prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin decizie a directorilor generali ai direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/şefilor administraţiilor judeţene ale finanţelor publice. Sumele ce se repartizează unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sunt cele înscrise în cererile pentru care Ministerul Finanţelor Publice a repartizat sume potrivit alin. (8).
(14) În termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea sumelor de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, inclusiv instituţiile din subordine, după caz, au obligaţia de a prezenta unităţilor Trezoreriei Statului la care acestea îşi au conturile deschise următoarele documente:a)bugetele locale majorate cu sumele repartizate, în condiţiile art. 82 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau rectificate, după caz, pentru instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, după caz; b)cererile pentru deschiderea de credite bugetare şi dispoziţiile bugetare de repartizare a creditelor bugetare, aferente cheltuielilor bugetare privind stingerea obligaţiilor fiscale restante prevăzute la alin. (4); c)ordinele de plată prin care unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale virează sumele aprobate în conturile de venituri ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale; d)ordinele de plată prin care unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale achită la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale obligaţiile fiscale restante aparţinând furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat sau propriile obligaţii fiscale restante, după caz.
(15) Virarea în contul bugetelor locale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, repartizate potrivit prevederilor prezentului articol, se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului în următoarele condiţii:a)existenţa bugetelor locale majorate sau rectificate, inclusiv a bugetelor rectificate ale instituţiilor publice finanţate integral ori parţial din bugetul local şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, cu sumele repartizate potrivit alin. (13); b)existenţa deschiderilor de credite bugetare disponibile cel puţin la nivelul ordinelor de plată prezentate; c)sumele înscrise în ordinele de plată, prezentate potrivit alin. (14), sunt în limita sumelor înscrise în acordurile încheiate şi a sumelor reprezentând plăţi restante pe care unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale le datorează bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale; d)sumele sunt utilizate conform destinaţiei pentru care au fost alocate de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice; e)sumele din certificatele de atestare fiscală care au stat la baza suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale sunt reconfirmate de organele fiscale centrale. În acest scop, la data primirii documentelor de plată, prezentate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, unităţile Trezoreriei Statului vor solicita organelor fiscale centrale competente actualizarea sumelor din certificatele de atestare fiscală care au stat la baza suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, acestea având obligaţia de a actualiza/confirma sumele respective în cadrul aceleiaşi zile. În cazul în care sumele care fac obiectul documentelor de plată, prezentate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, sunt mai mari decât cele cuprinse în certificatele de atestare fiscală actualizate, acestea se restituie unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pentru a fi refăcute în termen de o zi lucrătoare de la restituire.
(16) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale care se virează în conturile bugetelor locale potrivit prevederilor alin. (15) vor fi diminuate faţă de cele aprobate prin decizie a conducătorului entităţii la care s-a depus iniţial cererea, atât cu eventualele obligaţii fiscale restante stinse după data eliberării certificatelor de atestare fiscală care au stat la baza solicitării sumelor defalcate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cât şi cu sumele înscrise în documentele de plată care nu îndeplinesc condiţiile alin. (14). Cu diferenţa dintre sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale repartizate şi cele virate în conturile acestora, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale îşi diminuează bugetele locale, inclusiv bugetele rectificate ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, modificate potrivit alin. (14) lit. a).
(17) Pentru operaţiunile care fac obiectul achitării obligaţiilor prevăzute la alin. (3) şi (4), unităţile Trezoreriei Statului eliberează titularilor de cont extrase de cont la care vor anexa copii ale documentelor de plată. Titularii conturilor vor înregistra în contabilitatea proprie stingerea obligaţiilor fiscale restante şi a obligaţiilor de plată restante faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, după caz, şi vor transmite furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, ale căror obligaţii fiscale restante au fost stinse, copii ale extraselor de cont şi ale documentelor de plată care vor sta la baza înregistrării în contabilitatea acestora a stingerii creanţelor de natură comercială şi a obligaţiilor fiscale restante aferente operaţiunilor respective, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
(18) Sumele alocate potrivit prevederilor alin. (3)-(16), repartizate şi neutilizate până la data de 28 noiembrie 2018, se comunică Ministerului Finanţelor Publice de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice până la data de 5 decembrie 2018, în vederea retragerii lor.
(19) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de realitatea şi exactitatea sumelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (5), precum şi de conformitatea datelor înscrise în aceste documente cu cele din documentele justificative care au stat la baza întocmirii lor.
(20) Răspunderea pentru stabilirea sumelor solicitate care fac obiectul cererilor depuse, precum şi pentru utilizarea acestora în conformitate cu prevederile prezentului articol revine ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.
(21) În aplicarea prevederilor alin. (3)-(17), în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se emit norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 29Influenţe asupra bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în anexa nr. 7. Capitolul IIDispoziţii finale Articolul 30
(1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influenţele aprobate prin prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetele lor şi în anexele la acestea pe anul 2018, să efectueze virări de credite de angajament şi credite bugetare, să introducă proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile noi şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia, precum şi fişele proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile nou-introduse.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul şi structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale instituţiilor publice subordonate finanţate parţial din venituri proprii şi să efectueze virări de credite de angajament şi credite bugetare, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, şi între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice".
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) nu se pot efectua virări de credite de angajament şi bugetare de la alineatul „Finanţare externă nerambursabilă" din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" la alte naturi de cheltuieli.
(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze şi să aprobe virări de credite bugetare şi/sau de credite de angajament neutilizate de la „Obiective/proiecte de investiţii în continuare" şi „Obiective/proiecte de investiţii noi" la poziţia „Alte cheltuieli de investiţii", cuprinse în programul de investiţii publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate. Articolul 31
(1) Se autorizează instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să introducă modificări în volumul şi în structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale instituţiilor de învăţământ superior militar subordonate, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.01 „Transferuri curente", alineatul 51.01.59 „Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de învăţământ superior militar, ordine publică şi securitate naţională" şi în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.02 „Transferuri de capital", alineatul 51.02.44 „Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de învăţământ superior militar, ordine publică şi securitate naţională pentru finanţarea investiţiilor".
(2) Se autorizează instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să introducă modificări în volumul şi în structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale unităţilor din reţeaua sanitară proprie, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, cu încadrare în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.01 „Transferuri curente", alineatul 51.01.03 „Acţiuni de sănătate" şi prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.02 „Transferuri de capital", alineatul 51.02.12 „Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale". Articolul 32
(1) Pentru aplicarea prevederilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţii excepţionale, Ministerul Finanţelor Publice poate utiliza sume din veniturile din privatizare pentru efectuarea plăţilor de dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente datoriei publice guvernamentale.
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să majoreze cu sumele din venituri din privatizare veniturile bugetului de stat la o poziţie distinctă în cadrul capitolului 40.00 „Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate", precum şi cheltuielile bugetului de stat şi cheltuielile prevăzute în bugetul aprobat Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale la capitolul 55.01 „Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi".
(3) Veniturile din privatizare se reîntregesc cu sumele utilizate potrivit prezentului articol din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale de la o poziţie distinctă de cheltuieli din cadrul titlului 81 „Rambursări de credite".
(4) Cu sumele rămase neutilizate, determinate ca diferenţă între creditele bugetare majorate potrivit alin. (2) şi plăţile efectuate din acestea, se reconstituie veniturile din privatizare. Articolul 33
(1) În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, numărul de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, este de 59 de contribuţii.
(2) În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă suma de 261.200 euro/lună. Articolul 34Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 şi 4 bis din 3 ianuarie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 14, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alineatul (14), cu următorul cuprins:
(14) Fac excepţie de la prevederile alin. (13) autorităţile de management/autorităţile comune de management/autorităţile naţionale care încheie/emit contracte/decizii/ordine de finanţare pentru acordarea cofinanţării de la bugetul de stat în cadrul programelor obiectivului «Cooperare teritorială europeană» 2007-2013, după cum urmează:a)Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013; b)Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România; c)Programul de cooperare transnaţională «Sud-Estul Europei»; d)Programul de cooperare interregională INTERREG IVC; e)Programul pentru Reţeaua de dezvoltare urbană URBACT II, denumit în continuare URBACT II; f)IPA finanţează Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia 2007-2013; g)Programul operaţional comun «România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013»; h)Programul operaţional comun «Marea Neagră 2007- 2013»; i)Programul operaţional comun de cooperare transfrontalieră «Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013 2. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 25În bugetul Camerei Deputaţilor sunt prevăzute, pentru anul 2018, credite bugetare şi credite de angajament pentru încheierea de contracte şi efectuarea de plăţi pentru pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, în sumă totală de 17.036 mii lei, din care 10.313 mii lei la titlul 20 «Bunuri şi servicii» şi 6.723 mii lei la titlul 71 «Active nefinanciare 3. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 28Pentru pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019 se autorizează Ministerul Afacerilor Externe să încheie în anul 2018 angajamente legale în limita sumei de 178.812 mii lei, din care suma de 126.485 mii lei la titlul 20 «Bunuri şi servicii» şi suma de 52.327 mii lei la titlul 71 «Active nefinanciare 4. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 31Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, să încheie în anul 2018 acorduri-cadru şi contracte de achiziţie publică în limita sumei de 170.000 mii lei pentru achiziţia de autovehicule cu dotări specifice, autoutilitare, autoturisme, autobuze şi motociclete necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor structurilor/instituţiilor din cadrul/subordinea ministerului, din excedentul veniturilor proprii obţinute din activitatea de confecţionare şi valorificare a plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, şi să efectueze plăţi în limita sumei de 170.000 mii lei. 5. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 32În bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, la capitolul 67.01 «Cultură, recreere şi religie», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 30.628 mii lei, cuvenită în baza art. 13 alin. (3) şi a pct. 3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare. 6. La articolul 34, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 2018 la capitolul 84.01 «Transporturi», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», alineatul 51.01.55 «Întreţinerea infrastructurii feroviare publice», pentru Compania Naţională de Căi Ferate «CFR» - S.A., va fi utilizată cu prioritate pentru:a)plata obligaţiilor către bugetul general consolidat; b)asigurarea cheltuielilor stabilite de lege, aferente activităţii de întreţinere şi funcţionare a infrastructurii feroviare publice prestate de administratorul infrastructurii feroviare, precum şi a cheltuielilor stabilite prin contracte de prestări servicii, inclusiv cu sucursalele/filialele acestuia. 7. La articolul 35, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 35
(1) În bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, la capitolul 67.01 «Cultură, recreere şi religie», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 29.626 mii lei, cuvenită în baza art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare. 8. La articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 37
(1) În bugetul Ministerului Sănătăţii, la capitolul 66.01 «Sănătate», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 29.626 mii lei reprezentând alocaţii în baza art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare. 9. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 40În bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, la titlul 51.01 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 14.813 mii lei cuvenită potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare. 10. La articolul 51, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 51
(1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să includă în bugetul fondurilor externe nerambursabile creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile din anul anterior şi necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2018, reprezentând fonduri externe nerambursabile, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare, precum şi creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare, atât în bugetul propriu, cât şi al instituţiilor publice din subordine finanţate integral din bugetul de stat, iar în cazul proiectelor finanţate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei să introducă sumele aferente şi la partea de venituri. 11. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 52Creditele de angajament şi creditele bugetare prevăzute pentru alineatul 30.01.01 «Dobânzi aferente datoriei publice interne directe» se majorează cu valoarea primelor aferente titlurilor de stat emise pe piaţa internă şi externă, concomitent cu înregistrarea creditelor de angajament şi a creditelor bugetare negative la nivelul primelor încasate la alineatul 30.01.03 «Prime la emisiunea titlurilor de stat», respectiv la alineatul 30.02.04 «Prime la emisiunea titlurilor de stat», astfel încât creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru titlul 30 «Dobânzi» să nu depăşească programul anual aprobat prin legea bugetului de stat. 12. La articolul 59, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 59
(1) Disponibilităţile din sumele rambursate României pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului convergenţă, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.311/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului în ceea ce priveşte anumite dispoziţii referitoare la gestiunea financiară pentru anumite state membre care se confruntă cu dificultăţi grave sau sunt ameninţate de astfel de dificultăţi cu privire la stabilitatea lor financiară, existente în conturile autorităţii de management, respectiv ale Autorităţii de Certificare şi Plată, se utilizează pentru returnarea la bugetul de stat a sumelor utilizate din bugetul de stat în cazul indisponibilităţii temporare a sumelor de la Comisia Europeană, pentru stingerea datoriilor programelor operaţionale la alte programe operaţionale, precum şi pentru efectuarea reglajelor financiare cu bugetul de stat/Comisia Europeană în contextul închiderii programelor operaţionale. Articolul 35Contul RO40TREZ99954010106XXXXX „Disponibil din fonduri externe nerambursabile pentru finanţarea Programului Operaţional Transport", deschis la Trezoreria Operativă Centrală pe numele Ministerului Finanţelor Publice - Autoritatea de Certificare şi Plată, se reîntregeşte cu suma de 8.557.135,97 lei din sumele rambursate în contul de venituri al bugetului de stat deschis pe codul de identificare fiscală al Ministerului Transporturilor, pe bază de referat întocmit de Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial Transport şi de Ministerul Transporturilor, adresat Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti. Articolul 36Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu se mai reţin sumele reţinute în proporţie de 10% conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 37În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat pentru organizarea în ţară de acţiuni şi evenimente de importanţă deosebită care presupun invitarea de persoane sau delegaţii din străinătate. Articolul 38Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. b) şi art. 26 alin. (5) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, precum şi ale art. 3 alin. (7) din Legea nr. 269/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de –15.972,3 milioane lei. Articolul 39Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. a)-c), art. 17 alin. (2), art. 24 şi art. 26 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, precum şi ale art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 269/2017: a)plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2018 de 9,1%; b)pentru anul 2018, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 296.178,0 milioane lei, bugetul de stat este de 157.496,6 milioane lei, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale este de 68.415,8 milioane lei, bugetul fondului naţional pentru asigurări sociale de sănătate este de 34.328,3 milioane lei, bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii este de 24.089,7 milioane lei şi pentru alte bugete componente ale bugetului general consolidat este de 4.223,2 milioane lei; c)plafonul nominal al soldului bugetului general consolidat este de –28.066,5 milioane lei, al bugetului de stat este de –37.644,4 milioane lei, al bugetului fondului naţional pentru asigurări sociale de sănătate este de 888,1 milioane lei şi al bugetului instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii este de 1.590,0 milioane lei; d)pentru anul 2018, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul general consolidat este de 86.239,8 milioane lei, din bugetul de stat este de 43.778,0 milioane lei, din bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale este de 26.876,5 milioane lei şi din bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii este de 14.336,7 milioane lei. Articolul 40 Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. *) Anexele nr. 1-7 sunt reproduse în facsimil. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Secretarul general al Guvernului, Ioana-Andreea Lambru