ORDONANTA
URGENTA Nr. 96 din 2 septembrie 2009
pentru completarea art. 17
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si
functionarea Ministerului Administratiei si Internelor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 612 din 9 septembrie 2009
Ţinând seama de starea generală a societăţii româneşti,
precum şi de dinamica situaţiei operative datorate recesiunii economice,
în vederea asigurării unui climat de ordine şi
siguranţă la nivel naţional, precum şi pentru protejarea valorilor statului, a
cetăţenilor şi bunurilor acestora,
având în vedere faptul că în contextul situaţiei
economico-financiare actuale Ministerul Administraţiei şi Internelor întâmpină
dificultăţi în asigurarea spaţiilor de locuit corespunzătoare, respectiv în
acordarea compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate şi
poliţiştilor, potrivit legii, fiind astfel afectată desfăşurarea activităţii
specifice în domeniul ordinii şi siguranţei publice,
întrucât toate aceste elemente constituie situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - La articolul
17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare, după alineatul (5) se
introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:
„(51) Ministerul Administraţiei şi
Internelor, prin structurile componente subordonate, poate închiria, pe
perioadă determinată, în condiţiile legii, spaţii locative necesare cazării
personalului propriu, ce se dau în folosinţă gratuită poliţiştilor şi
cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile prevăzute
de art. 31 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul
poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 201
alin. 1 şi 2 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu
modificările şi completările ulterioare. Structurile componente subordonate,
criteriile şi condiţiile de închiriere şi repartizare a spaţiilor locative se
stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."
Art. II. - Cheltuielile
privind închirierea spaţiilor locative prevăzute la art. 17 alin. (51)
din Ordonanţa de urgenţă nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.
15/2008, cu modificările ulterioare, se suportă din bugetul Ministerului
Administraţiei şi Internelor de la titlul „Bunuri şi servicii".
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi
internelor,
Dan Nica
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea