Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.106 din 15.05.2017

privind aprobarea tarifului orar de plată a activităţilor de natură intelectuală desfăşurate de către experţii în domeniul managementului calităţii în sănătate
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 369 din 18 mai 2017

SmartCity1

Având în vedere:Referatul Unităţii de standarde pentru serviciile de sănătate, aprobat cu nr. 285/CV din 15.05.2017;

prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 173 alin. (10) şi art. 174 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Nota de fundamentare privind calculul tarifului orar pentru plata experţilor necesari a fi utilizaţi de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate pentru îndeplinirea obiectivelor sale, elaborată de către Unitatea de standarde pentru serviciile de sănătate cu nr. 36/USSS din data de 11.05.2017, cu avizul Direcţiei economice prin care se confirmă existenţa resurselor financiare necesare desfăşurării acestei activităţi,în temeiul art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 15 lit. a) şi art. 19 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 629/2015 privind componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate emite prezentul ordin. Articolul 1(1) Se aprobă nivelul tarifului orar de plată a activităţilor de natură intelectuală desfăşurate de către experţii în domeniul managementului calităţii în sănătate, în baza contractelor ce se încheie între Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate şi aceştia, la valoarea de 72 lei.(2) Din contravaloarea activităţilor prevăzute la alin. (1), contractate şi desfăşurate, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate reţine şi virează, conform legii, sumele aferente impozitului pe venit şi contribuţiilor datorate de către experţi la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale. Articolul 2Structurile organizatorice ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, Vasile Cepoi

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 106/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 106 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 106/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu