ORDIN Nr. 1290
din 26 iunie 2009
pentru modificarea Ordinului
presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 101/2008 privind
aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea
impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere
sau retinere la sursa
ACT EMIS DE:
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 458 din 2 iulie 2009
Având în vedere prevederile art. 81 şi ale art. 228
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile
referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală emite următorul ordin:
Art. I. - Ordinul
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind
aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere
sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
70 din 30 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se
modifică după cum urmează:
1. Anexa nr. 1 „100 Declaraţie privind obligaţiile
de plată la bugetul de stat, cod 14.13.01.99/bs" se modifică şi se
înlocuieşte cu anexa nr. 1.
2. Anexa nr. 6 „120 Decont privind accizele, cod
14.13.01.03" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2.
3. Anexa nr. 8 „Instrucţiuni de completare a
formularului 100 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat»,
cod 14.13.01.99/bs" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3.
Art. II. -Anexele nr.
1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. III. - (1)
Prevederile art. I pct. 1 şi 3 se aplică începând cu obligaţiile aferente
trimestrului II 2009.
(2) Formularul prevăzut la art. I pct. 2 se utilizează
pentru declararea obligaţiilor aferente anului 2009.
Art. IV. - Direcţia
generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de
reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia
informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili,
direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti
vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. V. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală,
Sorin Blejnar
ANEXA Nr. 1 *) (Anexa nr. 1 la Ordinul nr.
101/2008)
![](poze/97415_0.jpg)
Perioada de raportare
Luna
|_|_| Anul |_|_|_|_|
|
A. Date de identificare a plătitorului
Cod de identificare fiscală: |___| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Denumire
|___________________________________________________________|
Judeţ
|___________| Localitate |___________| Strada |__________| Număr
|_____| Bloc |______| Scara |_________| Ap. |____| Cod poştal
|________| Sector |______| Telefon |______________| Fax
|______________________________| Email
|_______________________________________|
|
B. Date privind creanţa fiscală
Nr.crt.
|
Denumire creanţă fiscală
|
Suma -lei-
|
|
Cod bugetar:
|
1. Datorată
|
|
1,1, Impozit minim*)
|
|
2. De plată
|
|
3. De recuperat
|
|
Prezenta declaraţie reprezintă titlu de creanţă şi
produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii
acesteia, in condiţiile legii. Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte
publice, declar că datele din această declaraţie sunt corecte şi complete.
Nume, Prenume: |_____________________|
Funcţia/Calitatea: |_____________________|
Semnătura şi ştampila |________________|
Loc rezervat organului fiscal
Nr.înregistrare: |______________ Data: |_____|
*) Se
completează pentru obligaţiile prevăzute la poziţiile 2, 4 şi 6 din
Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, de către persoanele
juridice române şi de către persoanele juridice străine care desfăşoară
activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, în cazul în care,
impozitul pe profit/pe veniturile microintreprinderilor, pentru perioada de
raportare, este mai mic decât impozitul minim prevăzut la art. 18 alin (3) din
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
Număr de operator de date cu caracter personal 1067
Cod 14.13.01.99/bs
*) Anexa este
reprodusă în facsimil.
ANEXA Nr. 2 *) (Anexa nr. 6 la Ordinul nr.
101/2008)
![](poze/97415_1.jpg)
|_| Declaraţie rectificativă
Se completează cu X în cazul declaraţiilor
rectificative
A. Date de identificare a plătitorului
Cod de identificare fiscală: |___| |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
Cod CAEN |_|_|_|_|
Denumire
|___________________________________________________________|
Judeţ |___________| Localitate |___________________|
Strada |____________| Număr |_____| Bloc |______| Scara |_________| Ap.
|____| Cod poştal |________| Sector |______| Telefon |____________|
Fax |__________________| Email |___________________|
|
I. PENTRU PRODUSELE SUPUSE ACCIZELOR ARMONIZATE
|
Denumirea produsului sau a grupei
de produse
|
Cantitate eliberată pentru consum1)
|
UM
|
Acciza datorată (lei)
|
1
|
2
|
3
|
4
|
A. Bere, din care:
|
|
hl/
1 grad Plato
|
|
1. Bere produsa de producătorii independenţi cu o capacitate de
producţie anuală ce nu depăşeşte 200 mii hl
|
|
hl/ 1 grad Plato
|
|
B. Vinuri:
|
|
hl. de produs
|
|
1. Vinuri liniştite
|
|
hl. de produs
|
|
2. Vinuri spumoase
|
|
hl. de produs
|
|
C. Băuturi fermentate, altele decât bere ţi vinuri:
|
|
hl. de produs
|
|
1. Liniştite
|
|
hl. de produs
|
|
2. Spumoase
|
|
hl. de produs
|
|
D. Produse intermediare
|
|
hl. de produs
|
|
E. Alcool etilic, din care:
|
|
hl. de alcool pur
|
|
1. Produs de micile distilerii cu o
capacitate care nu depăşeşte 10 hl de alcool pur/an
|
|
hl.de alcool pur
|
|
TOTAL alcool etilic şi băuturi alcoolice (rd.A +rd.B +rd.C +rd.D+
rd.E}
|
|
|
|
F. Tutun prelucrat:
|
|
|
|
1 Ţigarete 2)
|
|
1.000 ţigarete
|
|
2.Ţigări şi ţigări de foi
|
|
1.000 bucăţi
|
|
3.Tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete
|
|
kg
|
|
4. Alte tutunuri de fumat
|
|
kg
|
|
G. Produse energetice
|
|
|
|
1. Benzină cu plumb
|
|
tona sau 1.000 litri
|
|
2. Benzină fără plumb
|
|
tona sau 1.000 litri
|
|
3. Motorină
|
|
tona sau 1.000 litri
|
|
4. Păcură
|
|
1.000 kg
|
|
4.1. Utilizată în scop comercial
|
|
1.000 kg
|
|
4.2. Utilizată în scop necomercial
|
|
1.000 kg
|
|
5. Gaz petrolier lichefiat
|
|
1.000 kg
|
|
5.1. Utilizat drept combustibil pentru motor
|
|
1.000 kg
|
|
5.2. Utilizat drept combustibil pentru încălzire
|
|
1,000 kg
|
|
5.3. Utilizat în consum casnic
|
|
1.000 kg
|
|
6. Gaz natural
|
|
GJ
|
|
6.1. Utilizat drept combustibil pentru motor
|
|
GJ
|
|
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
1
|
2
|
3
|
4
|
6.2. Utilizat drept combustibil pentru încălzire
|
|
GJ
|
|
6.2.1. In scop comercial
|
|
GJ
|
|
6.2.2. In scop necomercial
|
|
GJ
|
|
7. Petrol lampant (inclusiv kerosen)
|
|
tonă sau 1.000 litri
|
|
7.1. Utilizat drept combustibil pentru motor
|
|
tonă sau 1.000 litri
|
|
7.2. Utilizat drept combustibil pentru încălzire
|
|
tonă sau 1.000 litri
|
|
8. Cărbune şi cocs
|
|
GJ
|
|
8.1. Utilizat în scopuri comerciale
|
|
GJ
|
|
8.2. Utilizat în scopuri necomerciale
|
|
GJ
|
|
9. Electricitate
|
|
Mwh
|
|
9.1. Electricitate utilizată în scop comercial
|
|
Mwh
|
|
9.2. Electricitate utilizată în scop necomercial
|
|
Mwh
|
|
Total I (rd.A+ rd.B+ rd.C+ rd.D+ rd.E+ rd.F+ rd.G)
|
|
|
|
II. Alte produse accizabile conf. art.208 din Legea nr.571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
|
1. Cafea verde
|
|
tonă
|
|
2. Cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori
|
|
tonă
|
|
3. Cafea solubilă
|
|
tonă
|
|
Total II (rd.1+rd.2+rd.3)
|
|
|
|
III.Alte produse supuse accizelor pentru care acciza este
stabilită în cote ad valorem, conform art.208 din Legea nr.571/2003 privind
Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi pct.30A1
de la Titlul VII din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr.44/2004, cu modificările şi completările ulterioare
|
Denumirea produsului sau a grupei
de produse
|
Contravaloarea
produselor livrate exclusiv
accizele (lei)
|
Contravaloarea produselor
achiziţionate din teritoriul
comunitar (lei)
|
Valoarea în vamă plus taxe vamale
şi alte taxe speciale (lei)
|
Acciza datorată (lei)
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
1. Confecţii din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure,
oaie, capră)
|
|
|
|
|
2. Articole din cristal
|
|
|
|
|
3. Bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor
|
|
|
|
|
4. Produse de parfumerie
|
|
|
|
|
4.1. Parfumuri, din care:
|
|
|
|
|
4.1.1. Ape de parfum
|
|
|
|
|
4.2. Ape de toaletă, din care:
|
|
|
|
|
4.2.1. Ape de colonie
|
|
|
|
|
5. Arme şi arme de vânătoare, altele decât cele de uz militar
|
|
|
|
|
6. Iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru
agrement
|
|
|
|
|
6.1. Iahturi
|
|
|
|
|
6.1.1. Bărci gonflabile, cu lungime de cuprinsă între 8 şi 12 m
|
|
|
|
|
6.1.2. Bărci gonflabile, cu lungime de peste 12 m
|
|
|
|
|
6.1.3. Nave cu vele, fără motor, cu lungime cuprinsă între 8 -12
m
|
|
|
|
|
6.1.4. Nave cu vele, fără motor, cu lungime cuprinsă între 12 -16
m
|
|
|
|
|
6.1.5. Nave cu vele, fără motor, cu lungime cuprinsă între 16 -
24 m
|
|
|
|
|
6.1.6. Nave cu vele, cu motor, cu lungime cuprinsă între 8 -12 m
|
|
|
|
|
6.1.7. Nave cu vele, cu motor, cu lungime cuprinsă între 12 -16 m
|
|
|
|
|
6.1.8. Nave cu vele, cu motor, cu lungime cuprinsă între 16 - 24
m
|
|
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6.1.9. Nave cu motor, altele decât cele cu motor suspendat, cu
lungime cuprinsă intre 8- 12m
|
|
|
|
|
6.1.10. Nave cu motor, altele decât cele cu motor suspendat, cu
lungime cuprinsă între 12- 16m
|
|
|
|
|
6.1.11. Nave cu motor, altele decât cele cu motor suspendat, cu
lungime cuprinsă între 16- 24m
|
|
|
|
|
6.2. Alte nave şi ambarcaţiuni pentru agrement sau pentru sport,
din care:
|
|
|
|
|
6.2.1. Nave cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 8 -12 m
|
|
|
|
|
6.2.2. Nave cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 12-16m
|
|
|
|
|
6.2.3. Nave cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 16- 24
m
|
|
|
|
|
6.2.4. Skyjet-uri
|
|
|
|
|
7. Motoare cu capacitatea de peste 25 CP destinate iahturilor
şi altor nave ş ambarcaţiuni pentru agrement
|
|
|
|
|
7.1. Motoare cu capacitatea între 25 CP şi 60 CP
|
|
|
|
|
7.2. Motoare cu capacitatea între 60 CP şi 120 CP
|
|
|
|
|
7.3. Motoare cu capacitatea peste 120 CP
|
|
|
|
|
TOTAL III (de la rd. 1 la rd. 7)
|
|
|
|
|
IV.Autoturisme care au făcut obiectul unor contracte de leasing
iniţiate înainte de 1 ianuarie 2007
|
|
|
|
|
TOTAL (Total I +Total II + Total III+IV)
|
|
|
|
|
1) Eliberare pentru
consum -aşa cum este definită la art.166 din Legea nr.571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
2) In cazul
ţigaretelor, valoarea accizei totale datorată se determină potrivit
prevederilor art,3 77 alin.(1)din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare.
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte
publice, declar că datele sunt corecte si complete.
Nume, Prenume: |_______________|
Funcţia/Calitatea: |_______________|
Semnătura şi ştampila |_______________|
Loc rezervat organului fiscal Nr.
înregistrare: |_________________| Data:
|___________________|
Număr de operator de date cu caracter personal 1067
Cod 14. 13.01.03
ANEXA Nr. 3 (Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 101/2008)
INSTRUCŢIUNI
de completare a formularului 100 „Declaraţie privind
obligaţiile de plată la bugetul de stat", cod 14.13.01.99/bs
I. Depunerea declaraţiei
Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de
stat se completează şi se depune de către contribuabilii cărora le revin,
potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţiile declarative şi de plată pentru
impozitele şi taxele cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul
de stat, prevăzut în anexa nr. 15.
1. Termenul de depunere a declaraţiei:
- până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
perioadei de raportare, potrivit pct. 1.1-1.3;
- la alte termene, astfel cum este prevăzut pentru
obligaţiile de plată de la pct. 1.4 lit. a)-d).
1.1. Lunar, pentru obligaţiile de plată reprezentând:
a) impozit reţinut la sursă, conform legislaţiei
specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe
veniturile din salarii [cu excepţiile prevăzute la pct. 1.2 lit. g) şi pct.
1.3], impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, impozit
pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi
extrajudiciară, impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza
contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, cu
excepţiile prevăzute la pct. 1.2 lit. g) şi pct. 1.3, impozit pe veniturile din
vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, impozit pe veniturile din
activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat
comercial, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice,
impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe câştigul din transferul dreptului
de proprietate asupra titlurilor de valoare, impozit pe câştigul din operaţiuni
de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din
orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare
tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare, impozit pe veniturile din pensii, impozit pe veniturile
din premii şi din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul
proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din
activităţi agricole, impozit pe alte venituri ale persoanelor fizice;
b) impozit la ţiţeiul din producţia internă;
c) impozit pe dividende distribuite persoanelor
juridice;
d) impozit pe veniturile obţinute din România de
nerezidenţi, persoane fizice/juridice, conform titlului V din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau
conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu alte
state;
e) vărsăminte de la persoanele juridice pentru
persoanele cu handicap neîncadrate, conform Legii nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
f) taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc.
1.2. Trimestrial, pentru obligaţiile de plată
reprezentând:
a) plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit
anual, datorate de societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi
sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine;
b) impozit pe profit, datorat de persoane juridice
române, altele decât cele prevăzute la lit. a);
c) impozit pe profit din asociere, datorat de persoane
fizice;
d) impozit pe profit datorat de persoane juridice
străine, altele decât cele prevăzute la lit. a): impozit pe profit datorat de
persoane juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui
sediu permanent în România, impozit pe profit din asociere fără personalitate
juridică, impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care
vând/cesionează proprietăţi imobiliare situate în România sau titluri de
participare deţinute la o persoană juridică română, conform art. 13 lit. b), c)
şi d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
e) impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
f) impozit pe veniturile microîntreprinderilor din
asociere, datorat de persoane fizice;
g) impozitul pe veniturile din salarii, precum şi
impozitul reţinut la sursă potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul contribuabililor
persoane juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor,
potrivit titlului IV din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane
fizice şi persoanelor fizice care au calitatea de angajator;
h) redevenţe miniere şi petroliere;
i) facilităţile fiscale prevăzute la art. 38 alin. (1)
şi (8) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
1.3. Semestrial, pentru obligaţiile de plată
reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi impozit reţinut la sursă,
potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, datorate de către asociaţii, fundaţii sau alte
entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice.
1.4. Alte termene:
a) până la data de 25 decembrie inclusiv a anului în
curs pentru anul următor, pentru obligaţiile de plată reprezentând taxa pentru activitatea
de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, cuprinsă la
poziţia 29 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat;
b) până la data de 25 a lunii în care este prevăzută
obligaţia de plată, conform legii, pentru taxa pe jocuri de noroc cuprinsă la
poziţiile 26 şi 27 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat;
c) până la data de 25 a lunii următoare celei în care
este prevăzut termenul legal de depunere a bilanţului contabil, dacă prin legi
speciale nu se prevede altfel, pentru obligaţia de plată reprezentând
vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, societăţilor şi companiilor
naţionale, conform Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea
profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile
autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările şi
completările ulterioare, prevăzută la poziţia 32 din Nomenclatorul obligaţiilor
de plată la bugetul de stat;
d) până la termenul de plată prevăzut de lege, pentru
următoarele obligaţii de plată: impozitul pe dividende, în cazul în care
dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care
s-au aprobat situaţiile financiare anuale; impozitul pe veniturile din dobânzi,
în cazul veniturilor realizate în baza contractelor civile; impozitul pe
câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare,
în cazul societăţilor închise, şi din transferul părţilor sociale; impozitul pe
veniturile din lichidarea unei persoane juridice.
2. Organul fiscal competent
Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de
stat se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală contribuabilul
este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. In cazul sediului secundar
înregistrat ca plătitor de impozit pe veniturile din salarii, declaraţia
privind impozitul pe veniturile din salarii, corespunzător activităţii sediului
secundar, se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală este
înregistrat sediul secundar.
3. Modul de depunere
Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de
stat se completează cu ajutorul programului de asistenţă.
Formularul se depune în format hârtie, semnat şi
ştampilat conform legii, cu codificarea informaţiei prin cod de bare.
Contribuabilii mari depun formularul prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Sistemului Electronic
Naţional, în conformitate cu prevederile legale.
Contribuabilii care deţin certificat digital pot depune
formularul prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe site-ul
Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală.
II. Completarea declaraţiei
1. Perioada de raportare
In rubrica „Luna" se înscrie cu cifre arabe
numărul lunii la care se referă obligaţia sau numărul ultimei luni a perioadei
de raportare, după caz (de exemplu: 07 pentru luna iulie sau 06 pentru
trimestrul II).
Anul pentru care se completează declaraţia se înscrie
cu cifre arabe cu 4 caractere (de exemplu: 2009).
2. Secţiunea A „Date de identificare a
plătitorului"
In caseta „Cod de identificare fiscală" se
completează codul de identificare fiscală atribuit contribuabilului, conform
legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
In cazul asocierilor fără personalitate juridică pentru
care, potrivit legii, există obligaţia înregistrării fiscale se completează
codul de înregistrare fiscală atribuit asocierii, conform legii.
In cazul asocierilor fără personalitate juridică pentru
care, potrivit legii, nu există obligaţia înregistrării fiscale se completează
codul de identificare fiscală al persoanei desemnate, care îndeplineşte,
potrivit legii, obligaţiile declarative ale asociaţilor.
In situaţia în care declaraţia se completează de către
împuternicitul/reprezentantul fiscal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul
de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent persoanei ale
cărei obligaţii sunt îndeplinite, precum şi datele de identificare ale
acesteia, iar la rubrica „Funcţia/Calitatea" din formular se înscrie
„Imputernicit".
In cazul în care contribuabilul este înregistrat în
scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în prima căsuţă se înscrie prefixul RO.
In rubrica „Denumire" se înscriu, după caz,
denumirea sau numele şi prenumele plătitorului de impozite şi taxe.
Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu
datele privind adresa domiciliului fiscal al plătitorului sau adresa sediului
secundar care are calitatea de plătitor de impozit.
3. Secţiunea B „Date privind creanţa fiscală"
Pentru fiecare impozit şi taxă prevăzute în
Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, pentru care există
obligaţii declarative în perioada de raportare, se completează în acelaşi
formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistenţă,
înscriindu-se sumele reprezentând obligaţiile constituite în perioada de
raportare la care se referă declaraţia, în conformitate cu instrucţiunile de
mai jos.
In situaţia în care în perioada de raportare nu au
rezultat sume datorate/de plată/de recuperat pentru impozitele şi taxele
cuprinse în vectorul fiscal, la rubrica „Suma datorată/de plată" se
înscrie cifra 0 (zero).
Necompletarea tabelului din secţiunea B, pentru
impozitul sau taxa pentru care există obligaţie declarativă potrivit legii,
echivalează cu nedeclararea obligaţiei respective.
Corectarea obligaţiilor declarate eronat în formular se
face prin depunerea formularului 710 „Declaraţie rectificativă", cod
14.13.01.00/r, conform procedurii în vigoare.
Coloana „Denumire creanţă fiscală": se înscrie
denumirea obligaţiei de plată, conform Nomenclatorului obligaţiilor de plată la
bugetul de stat prevăzut în anexa nr. 15, datorată în perioada de raportare.
Coloana „Suma":
Rândul 1 „Suma datorată": se înscrie suma
reprezentând impozitul/taxa datorat/datorată în perioada de raportare, conform
legii.
Rândul 1.1 „Impozit minim": se înscrie suma
reprezentând impozitul minim datorat pentru perioada de raportare, prevăzut la
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare.
Acest rând se completează pentru obligaţiile prevăzute
la poziţiile 2, 4 şi 6 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de
stat, de către persoanele juridice române şi persoanele juridice străine care
desfăşoară activitatea prin intermediul unui sediu permanent în România, numai
în cazul în care suma înscrisă la rândul 1 din formular reprezentând impozit pe
profit stabilit în conformitate cu dispoziţiile titlului II din Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv impozitul pe
veniturile microîntreprinderilor stabilit în conformitate cu dispoziţiile
titlului IV din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
este mai mică decât suma impozitului minim datorat, potrivit instrucţiunilor de
la pct. 3.2 alin. (1) şi pct. 3.3 alin. (1) din anexă.
In această situaţie se vor completa atât rândul 1 „Suma
datorată", cât şi rândul 1.1 „Impozit minim" din formular.
Rândul 2 „Suma de plată": se înscrie suma de la
rândul 1 sau rândul 1.1, după caz.
Rândul 3 „Suma de recuperat": se completează numai
în cazul asocierilor fără personalitate juridică prevăzute la art. 28 din Legea
nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asociaţii
persoane juridice străine şi persoane fizice.
Rândul „Total obligaţii de plată": se înscrie suma
reprezentând obligaţii de plată la bugetul de stat pentru perioada de
raportare, respectiv totalul sumelor declarate, înscrise la rândul 2 „Suma de
plată", pentru fiecare impozit/taxă.
Suma înscrisă la rândul „Total obligaţii de plată"
se plăteşte în contul unic corespunzător.
3.1. (1) Pentru impozitele şi taxele cuprinse la
poziţiile 1, 5, 7-32 şi 35 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul
de stat prevăzut în anexa nr. 15, formularul se completează astfel:
Rândul 1 „Suma datorată": se înscrie suma
reprezentând impozitul/taxa datorat/datorată în perioada de raportare, conform
legii.
Rândul 2 „Suma de plată": se înscrie suma de la
rândul 1.
(2) Pentru plăţile anticipate în contul impozitului pe
profitul anual, prevăzute la poziţia nr. 1 din Nomenclatorul obligaţiilor de
plată la bugetul de stat, datorate de contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
societăţi comerciale bancare, persoane juridice române şi sucursalele din
România ale băncilor, persoane juridice străine, formularul se completează
trimestrial, după cum urmează:
Rândul 1 „Suma datorată": se înscrie suma
reprezentând o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent,
actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului
anterior), calculată în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (6) şi (16)
din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Contribuabilii care în anul 2008 au înregistrat
pierdere fiscală au obligaţia de a declara trimestrial plăţi anticipate în
contul impozitului pe profit în sumă de o pătrime din impozitul minim anual,
prevăzut la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
Contribuabilii nou-înfiinţaţi au obligaţia de a declara
trimestrial plăţi anticipate în contul impozitului pe profit, la nivelul
impozitului minim anual aferent primei tranşe de venituri totale, prevăzută la
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, recalculat în mod corespunzător pentru perioada impozabilă
respectivă.
Rândul 2 „Suma de plată": se înscrie suma de la
rândul 1.
(3) In cazul în care autorităţile şi instituţiile
publice, persoanele juridice, publice sau private au optat pentru
achiziţionarea de produse sau servicii realizate prin propria activitate a
persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat,
pentru obligaţia prevăzută la poziţia 25 „Vărsăminte de la persoane juridice
pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din Nomenclatorul obligaţiilor
de plată la bugetul de stat, formularul se completează după cum urmează:
- în situaţia în care valoarea achiziţiilor este în
sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condiţiile prevăzute la
art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările
ulterioare, în luna de raportare nu există obligaţia declarării poziţiei 25
„Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap
neîncadrate";
- în situaţia în care valoarea achiziţiilor este mai
mică decât echivalentul sumei datorate la bugetul de stat în condiţiile
prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, cu modificările
ulterioare, în luna de raportare, la poziţia 25 „Vărsăminte de la persoanele
juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" se declară diferenţa
dintre echivalentul sumei datorate bugetului de stat şi valoarea produselor şi
serviciilor achiziţionate;
- în situaţia în care valoarea achiziţiilor este mai
mare decât echivalentul sumei datorate la bugetul de stat în condiţiile
prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, cu modificările
ulterioare, poziţia 25 „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele
cu handicap neîncadrate" nu se declară în luna de raportare, iar diferenţa
de sume se reportează în lunile următoare prin diminuarea obligaţiei de plată.
3.2. (1) Pentru obligaţiile de la poziţiile 2-4 din
Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr.
15, datorate de contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, formularul se completează
astfel:
Rândul 1 „Suma datorată": se înscrie suma
reprezentând impozitul pe profit stabilit pentru perioada de raportare,
calculată ca diferenţă între impozitul pe profit stabilit, cumulat de la
începutul anului, la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe profit
stabilit, cumulat de la începutul anului, la sfârşitul perioadei precedente
celei de raportare, în situaţia în care pe cumulat, în perioada de raportare,
s-a înregistrat profit impozabil.
In situaţia în care în perioada de raportare s-a
înregistrat pierdere fiscală sau scăderea profitului impozabil, la rândul 1 din
formular se va înscrie cifra 0 (zero).
Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura
barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau
pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste
venituri în baza unui contract de asociere, stabilesc impozitul pe profit
potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
Rândul 1.1 „Impozit minim": se înscrie suma
reprezentând impozitul minim datorat pentru perioada de raportare, prevăzut la
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare.
ATENŢIE!
Rândul 1.1 „Impozit minim" din formular se
completează pentru poziţiile 2 şi 4 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la
bugetul de stat de către persoanele juridice române şi persoanele juridice
străine care desfăşoară activitatea prin intermediul unui sediu permanent în
România.
Rândul 1.1 nu se completează pentru poziţiile 2, 3 şi 4
de către contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c)-e), art. 15, art. 18 alin.
(1) şi art. 38 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, cei înfiinţaţi în cursul anului, cei aflaţi în inactivitate
temporară înscrisă în registrul comerţului, conform prevederilor art. 237 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi cei a căror inactivitate temporară
încetează în cursul anului 2009.
Acest rând se completează numai în cazul în care suma
înscrisă la rândul 1 din formular, reprezentând impozit pe profit stabilit în
conformitate cu dispoziţiile titlului II din Legea nr. 571/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, este mai mică decât impozitul minim
datorat. In această situaţie se vor completa atât rândul 1 „Suma
datorată", cât şi rândul 1.1 „Impozit minim" din formular.
Stabilirea impozitului minim trimestrial şi compararea
impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim trimestrial în vederea
stabilirii sumei de plată se fac în conformitate cu prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul
2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr.
227/2009, şi a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 488/2009 pentru
completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.
Rândul 2 „Suma de plată": se înscrie suma de la
rândul 1 sau, după caz, suma de la rândul 1.1, în situaţia în care impozitul
minim calculat prevăzut la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, este mai mare decât impozitul pe
profit stabilit în conformitate cu dispoziţiile titlului II din Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, înscris la rândul 1.
(2) Formularul nu se completează pentru impozitul pe
profit de către următorii contribuabili:
- organizaţiile nonprofit;
- contribuabilii care obţin venituri majoritare din
cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură.
(3) Pentru trimestrul IV, contribuabilii prevăzuţi la
art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, completează în formular, pentru impozitul pe profit, o
sumă egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pentru trimestrul III al
aceluiaşi an fiscal, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (10) din
aceeaşi lege.
Pentru trimestrul IV 2009 în formular, la rândul 1 „Suma
datorată" se va prelua suma înscrisă la rândul 2 „Suma de plată" din
declaraţia pentru trimestrul III 2009.
ATENŢIE!
Rândul 1.1 „Impozit minim" din formular nu se
completează pentru trimestrul IV
Contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care
definitivează până la data de 15 februarie închiderea exerciţiului financiar
anterior, nu completează formularul pentru impozitul pe profit pentru
trimestrul IV, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (11) din lege.
(4) Declararea impozitului pe profit pentru veniturile
obţinute de persoanele juridice străine din proprietăţi imobiliare şi din
vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică
română:
a) în situaţia în care plătitorul de venit nu este o
persoană juridică română sau un sediu permanent din România al unei persoane
juridice străine, obligaţia declarării impozitului pe profit revine persoanei
juridice străine care realizează veniturile menţionate la alin. (1) al art. 30
din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv
reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat pentru îndeplinirea acestei
obligaţii;
b) în situaţia în care plătitorul de venit este o
persoană juridică română sau un sediu permanent din România al unei persoane
juridice străine, obligaţia declarării impozitului pe profit pentru persoana
juridică străină care realizează veniturile menţionate la alin. (1) al art. 30
din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, revine
plătitorului de venit.
(5) Declararea impozitului pe profit în cazul
asocierilor fără personalitate juridică:
a) în cazul asociaţilor persoane fizice, impozitul pe
profit datorat la nivelul tuturor asociaţilor persoane fizice se declară la
poziţia nr. 3 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat
prevăzut în anexa nr. 15;
b)în cazul asociaţilor persoane juridice străine,
impozitul pe profit datorat la nivelul tuturor asociaţilor persoane juridice
străine se declară la poziţia nr. 4 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la
bugetul de stat prevăzut în anexa nr. 15.
La declararea impozitului pe profit, în cazul
asocierilor fără personalitate juridică, pentru asociaţii persoane juridice
străine şi persoane fizice, rândul 3 „Suma de recuperat" se completează,
dacă este cazul, după cum urmează:
Rândul 3 „Suma de recuperat": se înscrie suma
reprezentând impozit pe profit de recuperat pentru perioada de raportare, în
situaţia în care în perioada de raportare s-a înregistrat pe cumulat pierdere
fiscală sau scăderea profitului impozabil.
3.3. (1) Pentru impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, de la poziţia 6 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată
la bugetul de stat prevăzut în anexa nr. 15, formularul se completează, după
cum urmează:
Rândul 1 „Suma datorată": se înscrie suma
reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, stabilit pentru
perioada de raportare, conform titlului IV din Legea nr. 571/2003, cu
modificările şi completările ulterioare.
Rândul 1.1 „Impozit minim": se înscrie suma
reprezentând impozitul minim datorat pentru perioada de raportare, prevăzut la
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările
ulterioare.
Acest rând se completează numai în cazul în care suma
înscrisă la rândul 1 „Suma datorată" din formular reprezentând impozit pe
veniturile microîntreprinderilor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile
titlului IV din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
este mai mică decât impozitul minim datorat.
In această situaţie se vor completa atât rândul 1 „Suma
datorată", cât şi rândul 1.1 „Impozit minim" din formular.
Stabilirea impozitului minim trimestrial şi compararea
impozitului pe veniturile microîntreprinderilor trimestrial cu impozitul minim
trimestrial în vederea stabilirii sumei de plată se fac în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, aprobată prin Legea
nr. 227/2009, şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 488/2009.
Rândul 2 „Suma de plată": se înscrie suma de la
rândul 1 sau, după caz, suma de la rândul 1.1, în situaţia în care impozitul
minim prevăzut la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, este mai mare decât impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile titlului IV din
Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, înscris la
rândul 1.
(2) Microîntreprinderile care realizează în cursul
anului venituri mai mari decât plafonul prevăzut de lege sau ponderea
veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este
de peste 50% inclusiv, potrivit art. 1071 din Legea nr. 571/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, au obligaţia declarării impozitului pe
profit, începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre limitele
prevăzute de lege, potrivit instrucţiunilor prevăzute la pct. 3.2.
In această situaţie, la rândul 1 „Suma datorată"
se înscrie suma reprezentând diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de
la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare, conform legii, şi
impozitul pe venit declarat în cursul anului.
Indiferent de perioada în care se face depăşirea
limitelor prevăzute de lege, pentru calculul profitului anual şi al impozitului
pe profit se vor aplica prevederile art. 34 alin. (10) şi (11), după caz, din
Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
3.4. Contribuabilii care beneficiază de facilităţi
fiscale, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (8) din Legea nr.
571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, declară impozitul pe
profit scutit la poziţiile 33 sau 34, după caz, din Nomenclatorul obligaţiilor
de plată la bugetul de stat prevăzut în anexa nr. 15.
Sumele se înscriu la rândul 1 „Suma datorată" din
formular, fără completarea rândului 2 „Suma de plată".