ORDIN Nr. 154
din 1 iunie 2006
pentru aprobarea Ghidului
privind iluminarea exterioara a instalatiilor nucleare
ACT EMIS DE:
COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 510 din 13 iunie 2006
In conformitate cu prevederile:
• Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea
în siguranţă a activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Hotărârii Guvernului nr. 1.627/2003 privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu modificările ulterioare,
preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Ghidul privind iluminarea
exterioară a instalaţiilor nucleare, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - Ordinul intră în vigoare în termen de 30 de
zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4. - Direcţia materiale
speciale va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare,
Vilmos Zsombori
ANEXĂ
GHID
privind iluminarea exterioară a instalaţiilor
nucleare
1. Domeniu
Art. 1. - Prezentul ghid
stabileşte măsurile care trebuie luate de către titularul de autorizaţie pentru
asigurarea unei iluminări exterioare suficiente pentru a asigura, în zona
protejată şi în zona controlată, buna funcţionare a camerelor video, pentru
evaluarea corectă a alarmelor, precum şi pentru a permite intervenţia efectivă
a personalului de protecţie fizică şi a forţei de răspuns în cazul unei
intenţii de penetrare a sistemului de protecţie fizică.
2. Principii
Art. 2. - Iluminarea nu trebuie să fie inferioară în
niciun moment unei valori prestabilite pentru care sunt asigurate buna funcţionare
a camerelor video, evaluarea corectă a alarmelor şi o vizibilitate suficientă
în zona iluminată.
Art. 3. - Iluminarea trebuie să se situeze peste
valoarea pragului minim, chiar în condiţiile în care sursele de lumină sunt
uzate sau murdare, se produce o scădere a tensiunii electrice sau din alte
cauze.
Art. 4. - In momentul atingerii pragului minim de
iluminare se vor lua măsuri compensatorii (întreţinere şi reparare sau montarea
de surse suplimentare de lumină) pentru realizarea unei iluminări optime a
zonei protejate.
Art. 5. - Sursele de lumină şi camerele video trebuie
să fie compatibile, astfel încât să asigure evaluarea corectă a alarmelor.
Art. 6. - Deconectarea unor
părţi din iluminarea exterioară va fi stabilită în funcţie de situaţie, astfel încât
să nu se creeze vulnerabilităţi ale sistemului de supraveghere şi alarmare.
3. Obiective
Art. 7. - Prezentul ghid are ca obiective asigurarea în
exteriorul zonei de siguranţă a bunei funcţionări a
camerelor video, evaluarea corectă a alarmelor, precum şi asigurarea unei
vizibilităţi bune, pentru a permite intervenţia efectivă a personalului de
protecţie fizică şi a forţei de răspuns în cazul depistării intenţiei de
penetrare a sistemului de protecţie fizică.
4. Cerinţe generale
Art. 8. - Corpurile de iluminat trebuie să prezinte
siguranţă în funcţionare şi să fi funcţionat în condiţii comparabile cu cele
din instalaţia de iluminat a sistemului de protecţie fizică cel puţin 2 ani şi
să aibă un nivel de protecţie fizică corespunzător condiţiilor de montaj.
Art. 9. - Carcasele corpurilor de iluminat trebuie să
fie rezistente la lovire şi să asigure un grad de protecţie corespunzător.
Art. 10. - Iluminarea minimă trebuie să fie menţinută
la temperaturi exterioare cuprinse între -25°C şi +40°C.
Art. 11. - Lămpile trebuie să se aprindă în mod
ireproşabil în tot domeniul temperaturilor de lucru. Timpul de la prima
aprindere, respectiv timpul de reaprindere, până la atingerea iluminării minime
nu trebuie să depăşească valorile cuprinse în tabelul nr. 1.
Art. 12. - Culoarea luminii emise de lămpile de
iluminat trebuie să permită recunoaşterea culorii în cazul în care sunt
folosite camere video color.
Art. 13. - Iluminatul exterior
trebuie prevăzut cu o sursă de alimentare auxiliară localizată în interiorul
zonei protejate, care să poată furniza energie electrică suficientă pentru
obţinerea iluminării minime, în cazul unei defecţiuni a sursei principale care
realizează alimentarea cu energie electrică.
Art. 14. - Iluminarea căilor de acces trebuie asigurată
în mod neîntrerupt. In caz de avarie a instalaţiei de iluminare principală,
iluminarea de avarie trebuie să asigure în cel mult două secunde o iluminare de
cel puţin 15 lux.
Art. 15. - Cablurile de alimentare a lămpilor de
iluminat trebuie să fie îngropate la cel puţin 50 cm. Cablurile nu trebuie să
fie vizibile în nici un punct al traseului de alimentare.
Art. 16. - Şanţurile pentru cabluri trebuie acoperite
astfel încât să poată fi deschise doar folosind utilaje specifice sau alte
mijloace auxiliare.
Art. 17. - Stâlpii pe care sunt montate corpurile de
iluminat trebuie să permită trecerea prin interior a cablului de alimentare
fără ca acesta să rămână expus intervenţiei din
exterior.
Art. 18. - Iluminarea va fi măsurată noaptea şi în
condiţii de vizibilitate normală (fără ceaţă, fum etc).
Art. 19. - Alegerea tipului de corp de iluminat se va
face astfel încât în condiţiile temperaturilor exterioare scăzute să fie
asigurată iluminarea minimă.
Art. 20. - Proiectul instalaţiei de iluminat trebuie să
prezinte:
- rezultatul calculului valorilor puterii de
iluminare verticală şi orizontală şi a proporţionalităţii dintre ele într-o
formă uşor de urmărit;
- datele referitoare la
caracteristicile tehnice ale corpurilor de iluminat utilizate (împărţirea
iluminării în plan vertical şi orizontal, gradul de eficienţă a corpurilor de
iluminat);
- date tehnice ale lămpilor de iluminat utilizate (de
exemplu, dependenţa fluxului luminos de temperatură, pierderile de flux luminos
şi procentul de defectare a lămpilor
în funcţie de timpul de ardere, media timpului de bună funcţionare, indexul de
redare a culorilor, comportamentul la aprindere, respectiv la reaprindere).
5. Verificarea
sistemului de iluminare
Art. 21. - In cadrul verificărilor sistemelor de
iluminare trebuie urmărită respectarea valorii minime a iluminării pentru zona
exterioară din interiorul zonei protejate.
Art. 22. - Intervalul de timp dintre două verificări
ale sistemului de iluminare va fi stabilit în funcţie de durata de ardere utilă
a lămpilor şi de amplasarea corpurilor de iluminat.
Art. 23. - Sursele auxiliare de
energie electrică vor fi verificate şi puse în funcţiune periodic, conform
procedurii de utilizare a sistemului de iluminare.
6. Intreţinerea sistemelor de iluminat
Art. 24. - Piesele de schimb ale corpurilor de iluminat
trebuie să fie depozitate la îndemână de către utilizator, astfel încât, atunci
când este cazul, iluminarea minimă să poată fi restabilită în cel mai scurt
timp.
Art. 25. - Orice intervenţie asupra sistemului de
iluminare trebuie făcută numai de persoane calificate.
7. Definiţii
a) Iluminarea este
raportul dintre fluxul luminos care cade perpendicular pe o suprafaţă şi aria
suprafeţei respective;
b) Iluminarea orizontală reprezintă componenta iluminării măsurată pe direcţia orizontală;
c) Iluminarea verticală este componenta iluminării măsurată
pe direcţia verticală;
d) Instalaţia nucleară reprezintă:
- orice reactor nuclear, cu excepţia aceluia cu care
este echipat un mijloc de transport maritim ori aerian spre a fi folosit ca
sursă de putere, dacă este pentru propulsie sau în
orice alt scop;
- orice uzină care foloseşte combustibil nuclear
pentru producerea de materiale nucleare, inclusiv orice uzină de retratare a
combustibilului nuclear iradiat;
- orice instalaţie în care sunt stocate materiale
nucleare, cu excepţia depozitărilor în vederea transportului de materiale
nucleare. Instalaţiile nucleare aparţinând unui singur operator, care se află
pe acelaşi amplasament, vor fi considerate o singură instalaţie nucleară;
e) Zona protejată reprezintă o zonă supravegheată în permanenţă de către personalul
de pază şi/sau prin mijloace tehnice, înconjurată de o barieră fizică şi cu un
număr limitat de căi de acces controlate;
f) Zona vitală reprezintă o zonă în care se află materiale nucleare, echipamente,
dispozitive sau sisteme care pot fi vulnerabile la acţiuni de sabotaj sau furt;
g) Strada de centură este drumul care înconjoară instalaţia nucleară, situat în zona de
detecţie;
h) Zona de detecţie este zona în care se realizează supravegherea prin diverse
mijloace, în vederea detectării intruziunii.
Tabelul nr. 1
Puterea minimă de iluminare şi alte criterii de
determinare a calităţii pentru iluminarea exterioară a instalaţiilor nucleare, în scopul
asigurării faţa de atacuri sau fată de intervenţii ale terţilor
Zona
de
iluminare
|
Durata
de
funcţionare
|
Nivelul minim de iluminare
Emin
|
Proporţionalitate
Emin/Emax
|
Locul sau nivelul pentru evaluarea
şi măsurarea
valorilor
minime
|
a) prima aprindere
respectiv
b) reaprinderea
până la atingerea
nivelului minim
de iluminare
c) alimentarea cu
energie electrică
de urgenţă
|
Indicaţie referitoare la planificare,
executare, recepţie
şi măsurarea
repetată
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
1. Zona gardului perimetral
|
Caz de necesitate
|
5 lx
|
|
5 m înaintea gardului perimetral, la 0,2 m deasupra nivelului
solului (EN), orizontal, precum şi la 0,5, 1,0 şi 1,5 m deasupra EN, vertical
în direcţia gardului perimetral
|
-
|
Dacă există un şanţ, spaţiul aflat imediat în faţa gardului
perimetral va fi iluminat astfel încât să poată fi recunoscute persoane;
această iluminare poate fi deconectată pe zone.
|
Strada de centură
|
Caz de necesitate
|
|
|
-
|
-
|
Separat de iluminarea zonei înconjurătoare, această iluminare
poate fi deconectată pe zone.
|
2. Zona de 25 m în exteriorul zonei de
detecţie
|
Continuu
|
1 lx
3 lx
|
|
25 m în faţa limitei exterioare a zonei de detecţie, la 0,2 m
deasupra nivelului solului (EN), orizontal
25 m înaintea limitei exterioare a zonei de detecţie, la 0,5,
1,0, 1,5 m deasupra nivelului solului (EN), vertical în direcţia zonei de
detecţie
|
b) după maximum 30 s,
minimum 0,5Emin
|
Definiţia puterii verticale de iluminare - vezi figura nr. 1.
|
3. Zona în care detecţia se face prin mijloace tehnice
|
Continuu
|
10 lx (după caz redusă la 5 lx)1)
3 lx (după caz redusă la 2 lx)2)
10 lx
6 lx
|
1:10
1:10
1:6
1:6
|
La 0,2 m deasupra EN, în plan orizontal
La 0,5, 1,0 şi 1,5 m deasupra EN pe axa mediană a zonei de
detecţie, în plan vertical, în direcţia camerei
La 0,2 m deasupra nivelului solului (EN), în plan orizontal
La 0,5, 1,0 şi 1,5 m deasupra EN în axa mediană a zonei de
detecţie, în plan
|
b) după
maximum 30 s, minimum 0,5Emin
|
Definiţia puterii verticale de iluminare - vezi figura nr. 1.
Pardoseala şi zidurile/ gardurile de limitare trebuie să aibă, în scopul
creşterii contrastului, suprafeţe întunecate, cu un grad de reflexie pe cât
posibil mai redus. Nivelul de iluminare verticală este obţinut astfel:
corpurile luminoase vor fi aşezate la o distanţă de peste
1 m de limita interioară a zonei de
|
1), 2) Este permisă o reducere a puterii minime de iluminare numai dacă
anterior a fost dovedit prin probe că este asigurată totuşi o putere de
iluminare suficientă pentru verificarea alarmei în zona de detecţie.
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
|
|
|
|
vertical, în direcţia zonei exterioare de siguranţă
(perpendicular pe zona de detecţie).
|
|
detecţie şi luminează în direcţia zonei de detecţie. Evitarea
orbirii personalului de protecţie fizică. Fluxul luminos ridicat de iluminare
(orbire) în direcţia zonei din faţă va împiedica intervenţia terţilor.
|
Drumuri
|
Continuu
|
|
|
|
|
Pe cât se poate, în zona întunecoasă nivelul minim de iluminare
trebuie respectat.
|
4. Zona cuprinsă între zona de detecţie şi zonele vitale,
precum şi zonele uşor accesibile ale acoperişului
|
Alarma
|
15 lx
|
1:10
|
0,2 m deasupra EN, respectiv suprafaţa de mers orizontal
|
b) după 5 minute, minimum
0,5 Emin
|
Nivelul minim de iluminare poate fi atins prin iluminarea
continuă sau prin pornire în caz de alarmă.
|
5. Construcţii (pereţii exteriori ai clădirilor care ţin de
zona vitală)
|
Alarma
|
15 lx
|
1:10
|
0,2 m în faţa peretelui clădirii, până la 10 m deasupra EN,
vertical 0,2 m deasupra EN, până la 10 m în faţa peretului orizontal
|
a) maximum 2 s
b) maximum 2 s
c) maximum 30 s
|
|
6. Zonele din vecinătatea punctelor de
acces (zone în exteriorul spaţiilor închise pentru controlul accesului
persoanelor, vehiculelor, încărcăturilor)
|
Dacă este nevoie
Continuu
|
100 lx
10 lx
|
1:16
|
0,2 m deasupra EN, în zona controlului respectiv
al porţii, orizontal
|
a), b) maximum
30 s c) - după maximum 30 s, circa 15 lx - după maximum 5 minute,
circa 30 lx
|
Limitarea orbirii, evitarea umbrelor, utilizarea lămpilor
luminoase care asigură o bună redare a culorilor
|
7. Intrările în zonele vitale (acces de serviciu, acces de
necesitate, uşi de întreţinere), ieşirile de urgenţă
|
Continuu
Alarma
|
10 lx
15 lx
|
1: 6
|
0,2 m în faţa suprafeţei/uşii
propriu-zise de
intrare, vertical
|
b) maximum 2 s
c)- după 2 s minimum
0,5 Emin
- după maximum
30 s, Emin
|
|

*) Figura nr. 1 este reprodusă în facsimil.