ORDIN Nr. 1548
din 16 mai 2008
privind aprobarea Listei de
cheltuieli eligibile pentru proiectele finantate in cadrul operatiunii „Sprijinirea
investitiilor pentru interconectarea retelelor nationale de transport al
energiei electrice si gazelor naturale cu retelele europene" - Domeniul
major de interventie 3 - Diversificarea retelelor de interconectare in vederea
cresterii securitatii furnizarii energiei, Axa prioritara 4 „Cresterea
eficientei energetice si a securitatii furnizarii in contextul combaterii
schimbarilor climatice" din cadrul Programului operational sectorial
„Cresterea competitivitatii economice" (POSCCE) 2007-2013
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 419 din 4 iunie 2008
In temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul
operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi
completările ulterioare,
ministrul economiei si finanţelor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Lista de cheltuieli eligibile
pentru proiectele finanţate în cadrul operaţiunii „Sprijinirea investiţiilor
pentru interconectarea reţelelor naţionale de transport al energiei electrice
şi gazelor naturale cu reţelele europene" - Domeniul major de intervenţie
3 - Diversificarea reţelelor de interconectare în vederea creşterii securităţii
furnizării energiei, Axa prioritară 4 „Creşterea eficienţei energetice şi a
securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" din
cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii
economice" (POS CCE) 2007-2013, prevăzută în anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Cheltuielile eligibile pentru proiectele
referitoare la reţelele de interconectare finanţate în cadrul operaţiunii
„Sprijinirea investiţiilor pentru interconectarea reţelelor naţionale de
transport al energiei electrice şi gazelor naturale cu reţelele europene"
- Domeniul major de intervenţie 3 - Diversificarea reţelelor de interconectare
în vederea creşterii securităţii furnizării energiei, Axa prioritară 4
„Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul
combaterii schimbărilor climatice" din cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii
economice" (POS CCE) 2007-2013 vor respecta prevederile prezentului ordin,
ale Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a
cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele
operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei
tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi
metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi
lucrări de intervenţii.
Art. 3. - (1) Pentru a fi eligibile în vederea
finanţării, toate cheltuielile trebuie să facă parte din categoriile de
cheltuieli menţionate în acest ordin, să corespundă obiectivelor Axei
prioritare 4 „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în
contextul combaterii schimbărilor climatice" şi să fie direct legate de obiectivele
şi rezultatele proiectelor propuse spre finanţare.
(2) Pentru a fi eligibile în vederea finanţării,
cheltuielile trebuie să fie efectuate de către beneficiar între 1 ianuarie 2007
şi 31 decembrie 2015.
(3) Cheltuielile aferente
achiziţiei sub forma leasingului financiar, precum şi contribuţia în natură nu
sunt eligibile.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat
ANEXĂ
LISTA
de cheltuieli eligibile pentru proiectele finanţate
în cadrul operaţiunii „Sprijinirea investiţiilor pentru interconectarea reţelelor naţionale de transport al
energiei electrice şi gazelor naturale cu reţelele europene" - Domeniul
major de intervenţie 3 - Diversificarea reţelelor de interconectare în vederea
creşterii securităţii furnizării energiei, Axa prioritară 4 „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii
furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice" din cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE) 2007 2013
1. Cheltuieli pentru achiziţia de teren şi alte
cheltuieli pentru obţinerea de teren, precum: expropieri, despăgubiri,
schimbarea regimului juridic al terenului, scoaterea temporară sau definitivă
din circuitul agricol (eligibile în limita a 10% din valoarea maximă a
cheltuielilor eligibile totale ale proiectului).
2. Cheltuieli pentru amenajarea terenului (precum:
demolări, demontări, dezafectări, defrişări, evacuări materiale rezultate,
devieri reţele de utilităţi din amplasament, sistematizări pe verticală,
drenaje, epuismente etc. - exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru
investiţia de bază).
3. Cheltuieli pentru amenajarea terenului pentru
protecţia mediului:
a) lucrări şi acţiuni de protecţia mediului;
b) refacerea cadrului natural şi aducerea la starea
iniţială după terminarea lucrărilor, precum: plantarea de copaci, reamenajarea
de spaţii verzi, reintroducerea în circuitul agricol a suprafeţelor scoase
temporar din uz.
4. Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor
necesare obiectivului (precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu
gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicaţii, drumuri de
acces, căi ferate industriale, care se execută pe amplasamentul delimitat din
punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi
cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi).
5. Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
(eligibile în limita a 10% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile totale
ale proiectului):
a) studii de teren (studii geotehnice, geologice,
hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice,
topografice şi de stabilitate ale terenului);
b) obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor
(obţinerea/prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism;
obţinerea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare;
obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele
publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie
etc; obţinerea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă; întocmirea
documentaţiei, obţinerea numărului cadastral provizoriu şi înregistrarea
terenului în Cartea funciară; obţinerea acordului de mediu; obţinerea avizului
PSI; alte avize, acorduri şi autorizaţii prevăzute sau care rezultă din
aplicarea legislaţiei naţionale legate de obiectivul investiţiei);
c) proiectare şi inginerie (studiu de prefezabilitate,
studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi detalii de execuţie, verificarea
tehnică a proiectării, certificatul de performanţă energetică, elaborarea
documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului investiţiei
conform proiectului - documentaţii ce stau la baza emiterii avizelor şi
acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaţii urbanistice,
studii de impact, studii/expertize de amplasament, studii de trafic etc, precum
şi, după caz, expertiza tehnică şi auditul energetic pentru intervenţii la
construcţii existente sau începute şi neterminate, cu condiţia ca aceste
clădiri să facă parte integrantă şi inseparabilă din rezultatul operaţiunii);
d) consultanţă (servicii de consultanţă la elaborarea
studiilor de piaţă şi evaluare; servicii de consultanţă în domeniul
managementului execuţiei investiţiei sau administrarea contractului de
execuţie);
e) asistenţă tehnică pe perioada de execuţie a
lucrărilor (asistenţă tehnică din partea proiectantului, dacă nu intră în
costurile proiectării; asigurarea verificării execuţiei prin diriginţi de
şantier autorizaţi, desemnaţi de autoritatea contractantă).
6. Cheltuieli pentru investiţia
de bază - se cuprind cheltuielile aferente:
a) pentru construcţii şi instalaţii legate de
construcţii, pe obiecte de construcţie (clădiri; construcţii speciale;
consolidări, modernizări, reparaţii clădiri; instalaţii aferente
construcţiilor, precum: instalaţii electrice, sanitare, instalaţii interioare
de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare,
climatizare, PSI, telecomunicaţii şi alte tipuri de instalaţii impuse de
destinaţia obiectivului investiţiei);
b) pentru montajul utilajelor
tehnologice şi al utilajelor incluse în instalaţiile funcţionale, inclusiv
reţelele aferente necesare funcţionării acestora, desfăşurate pe obiecte de
construcţie;
c) pentru utilaje, echipamente tehnologice şi
funcţionale cu montaj desfăşurate pe obiecte de construcţie;
d) pentru achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor
care nu necesită montaj, precum şi a echipamentelor de transport tehnologic,
desfăşurate pe obiecte de construcţie;
e) pentru achiziţia de bunuri din categoria
mijloacelor fixe desfăşurate pe obiecte de construcţie;
f) cheltuieli pentru achiziţia de active necorporale
(aplicaţii informatice, licenţe, brevete, know-how sau alte cunoştinţe tehnice
nebrevetate).
7. Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste,
diminuate cu veniturile obţinute din efectuarea acestora (precum: execuţie
probe/încercări prevăzute în proiect, rodaje, expertize la recepţie, omologări
etc).
8. Cheltuieli pentru auditul proiectului atunci când
acesta este solicitat de organismul intermediar, în numele şi pentru autoritatea de management.