Având în vedere dispoziţiile art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi ale art. 84 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2016, prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 2Anexa nr. 41 la Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 şi 242 bis din 10 aprilie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei nr. 2. Articolul 3Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare acestuia. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Viorel ŞtefanANEXA Nr. 1NORME METODOLOGICE privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2016 Capitolul IPrevederi generale 1.1. Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale. 1.2. Situaţiile financiare ale anului 2016 reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2016. 1.3. Situaţiile financiare anuale se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, conturile de execuţie bugetară şi anexe la situaţiile financiare, care includ politici contabile şi note explicative. 1.4. Situaţiile financiare se întocmesc în moneda naţională, respectiv în lei, fără subdiviziuni ale leului. Pentru necesităţi proprii de informare şi la solicitarea unor organisme internaţionale se pot întocmi situaţii financiare şi într-o altă monedă. 1.5.(1) Situaţiile financiare anuale se întocmesc pe modelele aprobate prin: – Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, cu modificările şi completările ulterioare (anexele 2-7, 7b, 9, 11-13, 14a, 14b, 15-19, 20a, 20b, 27-30, 30b, 30b.1, 31b, şi 40a-40c la situaţiile financiare);
– Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 79/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2009, cu modificările ulterioare (anexele 22-26, 31-33 la situaţiile financiare);
– Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 82/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2015, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice, cu completările ulterioare (anexele 1, 34, 35a, 35b la situaţiile financiare). 1.5.(2) Formularele au fost adaptate structurii indicatorilor aprobaţi în Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi altor reglementări în vigoare. 1.5.(3) Formularele actualizate ce compun situaţiile financiare la 31 decembrie 2016 şi corelaţiile dintre acestea sunt afişate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice: www.mfinante.ro/domenii de activitate/reglementari contabile/ institutii publice/legislatie 1.6. În baza art. 56 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora, pe care le prezintă Guvernului." După verificarea efectuată de către Curtea de Conturi, acestea se aprobă de Parlament. 1.7. Potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte anual bilanţul instituţiilor publice. Bilanţul anual al instituţiilor publice, în structura stabilită de Ministerul Finanţelor Publice, se prezintă Guvernului odată cu contul general anual de execuţie a bugetului de stat. Capitolul IIInventarierea, evaluarea, înregistrarea şi prezentarea elementelor patrimoniale în bilanţ 2.1. Inventarierea anuală se efectuează de către instituţiile publice potrivit prevederilor Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009. 2.2. Evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii cu ocazia inventarierii şi la închiderea exerciţiului financiar se efectuează potrivit prevederilor Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2007, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 116/2008. 2.3.(1) Reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează de către instituţiile publice, potrivit prevederilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: „Reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă", precum şi ale art. 22, conform cărora: „Începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice vor fi reevaluate cel puţin o dată la 3 ani, în condiţiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituţiei publice sau de evaluatori autorizaţi conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea." Evaluatorii autorizaţi pot fi selectaţi din cadrul evaluatorilor acreditaţi de către organismele profesionale de profil. 2.3.(2) În cazul reevaluării efectuate de specialişti din cadrul instituţiilor publice, pentru desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere şi reevaluare, în comisii se numesc persoane cu pregătire corespunzătoare economică şi tehnică în domeniu, care să asigure efectuarea corectă şi la timp a inventarierii activelor fixe corporale şi să poată aprecia starea, respectiv gradul de uzură fizică şi morală, utilitatea şi valoarea de piaţă a acestora. 2.4. La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere următoarele: a)înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor consemnate în documente justificative; b)ultima balanţă de verificare a conturilor sintetice la 31 decembrie 2016, pusă de acord cu balanţele de verificare ale conturilor analitice; c)analiza soldurilor conturilor contabile, astfel încât acestea să reflecte operaţiunile patrimoniale ale instituţiei publice şi să corespundă funcţiunii stabilite în planul de conturi.Se analizează soldul contului 215 „Alte active ale statului", astfel încât acesta să evidenţieze resursele minerale situate pe teritoriul ţării, în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră (zăcămintele, resursele biologice necultivate, rezervele de apă); d)clarificarea sumelor ce se menţin nejustificat în conturile: 232 „Avansuri acordate pentru active fixe corporale", 234 „Avansuri acordate pentru active fixe necorporale", 401 „Furnizori", 404 „Furnizori de active fixe", 409 „Furnizori-debitori", 411 „Clienţi", 428 „Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul", 461 „Debitori", 462 „Creditori", 473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare" etc., urmărindu-se achitarea obligaţiilor şi încasarea creanţelor în lei şi în valută, după caz.Sumele înregistrate în contul 473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare" trebuie clarificate de către instituţie în termen de 3 luni, în sold putând fi păstrate numai sumele ce se justifică în mod obiectiv, prevăzute în normele metodologice specifice. Peste termenul de 3 luni pot fi reţinute sume în contul 473 „Decontări din operaţii în curs de clarificare" numai pe baza unei note de fundamentare aprobate de ordonatorul de credite; e)în situaţia în care operaţiunile îşi extind efectele pe mai mulţi ani, iar veniturile şi cheltuielile trebuie să fie atribuite anului în care au fost realizate, se impune utilizarea conturilor 471 „Cheltuieli înregistrate în avans" şi 472 „Venituri înregistrate în avans", după caz; f)înregistrarea dobânzilor de primit aferente disponibilităţilor pentru care Trezoreria Statului sau instituţiile de credit acordă dobânzi, potrivit legii (51807 = 44801 sau 51807 = 766, după caz). Pentru dobânzile datorate de Trezoreria Statului se utilizează documentul „Situaţia dobânzilor acordate la data ......", eliberat de unităţile Trezoreriei Statului; g)corectarea erorilor contabile aferente exerciţiilor precedente, apărute în urma unor greşeli matematice, a greşelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a tranzacţiilor şi altor evenimente, se efectuează în conturile corespunzătoare de active, datorii şi capitaluri, iar cele referitoare la venituri şi cheltuieli se efectuează în contul 117 „Rezultatul reportat".2.5.(1) Pentru ultima zi a perioadei de raportare se efectuează atât contabilizarea tranzacţiilor în valută, cât şi evaluarea la cursul Băncii Naţionale a României, utilizându-se: a)pentru contabilizarea tranzacţiilor efectuate în ultima zi a perioadei de raportare, cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară anterioară operaţiunii, disponibil ca informaţie la momentul efectuării operaţiunii (încasare, plată, emitere de documente); b)pentru evaluarea creanţelor şi a datoriilor în valută, a disponibilităţilor în valută şi a altor valori de trezorerie, cum sunt titlurile de stat în valută, acreditivele şi depozitele în valută, existente în sold la sfârşitul lunii, cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară a perioadei de raportare (afişat pe site-ul Băncii Naţionale a României şi pe cel al Ministerului Finanţelor Publice).2.5.(2) Pentru înregistrarea în contabilitatea instituţiilor publice a operaţiunilor privind contribuţia financiară nerambursabilă a Comunităţii Europene, precum şi evaluarea elementelor monetare exprimate în euro, se aplică prevederile cap. I „Dispoziţii generale" pct. 1.3 „Moneda şi cursul de înregistrare" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia fondurilor pentru care există reglementări specifice. 2.6.(1) Pentru realizarea cerinţei prevăzute în funcţiunea contului 8067000 „Angajamente legale", respectiv ca la finele anului soldul contului să reprezinte totalul angajamentelor rămase neachitate, altele decât cele aferente lunii decembrie pentru care creditele bugetare sunt aprobate în bugetul anului următor, se efectuează următoarele: a)analiza şi regularizarea sumelor reprezentând angajamente legale aferente drepturilor salariale ale personalului şi obligaţiilor aferente, astfel încât soldul contului să reflecte obligaţii rămase neachitate înscrise în documentele de lichidare înregistrate în conturile 421 „Personal - salarii datorate", 431 „Asigurări sociale", 437 „Asigurări pentru şomaj". Potrivit cerinţelor contabilităţii de angajamente, cheltuielile de personal (salarii în bani şi în natură şi contribuţiile aferente acestora) se recunosc în perioada în care munca a fost prestată. Astfel, drepturile cuvenite şi neachitate personalului, precum şi contribuţiile aferente exerciţiului bugetar, evidenţiate în conturile precizate mai sus, pot depăşi valoarea angajamentelor legale neachitate. Potrivit Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile de plată înregistrate la nivelul unui an reprezentând drepturi salariale pot depăşi creditul bugetar cu diferenţa dintre cheltuielile lunii decembrie a anului curent şi cheltuielile lunii decembrie a anului precedent, precum şi a altor cauze independente de voinţa ordonatorilor de credite; b)analiza şi regularizarea sumelor reprezentând angajamente legale individuale aferente bunurilor şi serviciilor, astfel încât soldul contului să reflecte obligaţii rămase neachitate ce decurg din:– angajamente legale individuale încheiate cu furnizori şi alţi creditori, în limita creditelor bugetare aprobate şi/sau a creditelor de angajament, care nu au fost materializate în bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate până la sfârşitul anului; – angajamente legale individuale încheiate cu furnizori şi alţi creditori, în limita creditelor bugetare aprobate şi/sau a creditelor de angajament, materializate în bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, care nu au fost achitate până la finele anului, evidenţiate în conturile: 401 „Furnizori", 404 „Furnizori de active fixe", 408 „Furnizori - facturi nesosite" şi 462 „Creditori".Potrivit cerinţelor contabilităţii de angajamente, cheltuielile cu serviciile se recunosc în perioada când serviciile au fost prestate şi lucrările executate, astfel încât facturile privind furnizarea de energie electrică, termică, apă, canal, salubritate, telefon etc., care reflectă consumuri aferente lunii decembrie şi care au fost primite de instituţiile publice până la data întocmirii bilanţului, se înregistrează în contabilitate în luna decembrie. Ca urmare a acestor înregistrări, obligaţiile datorate furnizorilor şi creditorilor evidenţiate în conturile precizate mai sus pot depăşi valoarea angajamentelor legale neachitate. Potrivit Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile de plată înregistrate la nivelul unui an reprezentând serviciile privind furnizarea de utilităţi pot depăşi creditul bugetar cu diferenţa dintre cheltuielile lunii decembrie a anului curent şi cheltuielile lunii decembrie a anului precedent, precum şi a altor cauze independente de voinţa ordonatorilor de credit. Înregistrarea în contabilitate a facturilor privind prestarea de servicii şi executarea de lucrări aferente anului 2016, primite de instituţie în anul 2017 după întocmirea bilanţului contabil, se efectuează în conturi de cheltuieli, după natura acestora, şi nu în contul 117 „Rezultatul reportat", întrucât nu reprezintă corectarea unei erori din anii anteriori; c)analiza şi regularizarea sumelor reprezentând pensii şi ajutoare sociale stabilite conform legilor în vigoare, precum şi cheltuielile cu dobânzile şi alte cheltuieli aferente datoriei publice, care au fost înregistrate în contul 8067000 „Angajamente legale", astfel încât soldul contului să reflecte obligaţii rămase neachitate înscrise în documentele de lichidare înregistrate în conturile contabile corespunzătoare, conform Planului de conturi pentru instituţiile publice.2.6.(2) Cheltuielile de personal, cheltuielile cu pensiile şi ajutoarele sociale, precum şi cheltuielile cu utilităţile, aferente lunii decembrie pentru care creditele bugetare sunt aprobate în bugetul anului următor, nu se înregistrează la finele anului în contul 8067000 „Angajamente legale" şi nu se raportează în anexa 7 la situaţiile financiare „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" şi anexa 7b la situaţiile financiare „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" ca angajamente legale, dar se înregistrează drept cheltuieli efective (6XX) şi se raportează în anexele 7 şi 7b la coloana „cheltuieli efective". 2.7. În situaţia în care, pe parcursul derulării unui program multianual, sunt necesare şi cheltuieli pentru care se încheie contracte anuale, aceste cheltuieli se angajează în limita creditelor de angajament aprobate. 2.8.(1) În vederea prezentării unei imagini fidele asupra patrimoniului aflat în administrarea ordonatorului principal de credite, la întocmirea situaţiilor financiare centralizate se au în vedere următoarele operaţiuni: a)compensarea soldurilor conturilor: 48101 „Decontări privind operaţiuni financiare" (pentru soldurile iniţiale şi finale), 48102 „Decontări privind activele fixe" (pentru soldurile iniţiale) şi 48103 „Decontări privind stocurile" (pentru soldurile iniţiale), din activele şi datoriile bilanţului centralizat la nivelul instituţiei superioare pentru instituţiile subordonate; b)compensarea soldurilor contului 482 „Decontări între instituţii subordonate" (pentru soldurile iniţiale), din activele şi datoriile bilanţului centralizat la nivelul instituţiei superioare pentru instituţiile subordonate; c)compensarea soldurilor conturilor: 4890101 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - venituri", 4890201 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - cheltuieli" şi 4890301 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - excedent/deficit preluat de la unităţile trezoreriei statului", la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, din bilanţul centralizat al subsectorului administraţiei centrale, precum şi din bilanţul centralizat al instituţiilor publice. Soldul debitor al contului 4890101 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - venituri" rezultat din închiderea contului de excedent al bugetului de stat (52002), reprezentând venituri ale bugetului de stat (52001), se raportează în bilanţ la rândul cu codul 21 „Creanţe din operaţiuni comerciale, avansuri şi alte decontări" şi, respectiv, rândul cu codul 21.1 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent". Soldul debitor poate fi negativ în situaţia în care restituirile din venituri sunt mai mari decât încasările. La aceleaşi rânduri, Trezoreria centrală a statului completează soldul debitor al contului 4890301 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - excedent/deficit preluat de la unităţile trezoreriei statului" reprezentând deficitul bugetului de stat (52002) preluat din extrasul de cont emis de Trezoreria operativă centrală. Soldul creditor al contului 4890201 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - cheltuieli" rezultat din închiderea contului de deficit al bugetului de stat (52002) reprezentând cheltuieli ale bugetului de stat (770), la instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, precum şi la alte instituţii publice din administraţia locală (unităţi de învăţământ preuniversitar) care efectuează plăţi în limita creditelor deschise din bugetul de stat, se raportează la rândul cu codul 60 „Datorii comerciale, avansuri şi alte decontări" şi, respectiv, rândul cu codul 60.1 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent". În bilanţul centralizat, soldul debitor al contului 489 rămas după operaţiunea de compensare se situează la nivelul plăţilor efectuate din bugetul de stat de către Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune; d)compensarea soldurilor creditoare şi debitoare ale conturilor 117 „Rezultatul reportat" şi 121 „Rezultatul patrimonial" la nivelul ordonatorului principal şi secundar de credite, astfel încât în bilanţul şi contul de rezultat patrimonial centralizate ale ordonatorului principal şi secundar de credite conturile respective să prezinte numai sold creditor sau debitor; e)compensarea soldurilor creditoare şi debitoare ale conturilor 117 „Rezultatul reportat" şi 121 „Rezultatul patrimonial" la nivelul Ministerului Finanţelor Publice pentru bilanţul, contul de rezultat patrimonial şi situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii agregate pe fiecare subsector al administraţiei publice şi pe total administraţie publică, astfel încât conturile respective să prezinte numai sold creditor sau debitor; f)opţional, se pot compensa soldurile conturilor privind taxa pe valoarea adăugată de plată, respectiv de recuperat.2.8.(2) Soldul contului 48101 „Decontări privind operaţiunile financiare", care evidenţiază sumele transmise de instituţia superioară către instituţiile din subordine pentru efectuarea unor cheltuieli aprobate, se închide în luna ianuarie anul următor, atât la instituţia care a transferat, cât şi la instituţia care a primit sumele, cu suma plăţilor efectuate, prin contul 117 „Rezultatul reportat". Sumele rămase neutilizate şi restituite instituţiei superioare se înregistrează în debitul contului 48101 la instituţia subordonată şi în creditul contului 48101 la instituţia superioară. 2.9.(1) Intrarea în patrimoniu a unui activ fix primit prin transfer cu titlu gratuit între instituţii sau redistribuiri între unităţi aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite se înregistrează la valoarea rămasă neamortizată ori la valoarea justă, în situaţia în care este complet amortizat. 2.9.(2) Intrarea în patrimoniu a unui activ fix primit prin transfer cu titlu gratuit între instituţii care nu se află în subordinea aceluiaşi ordonator de credite se înregistrează la valoarea justă. 2.10. În bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 2016, următoarele conturi nu pot prezenta sold: 2.10.(1) La instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat (sector 01, sursa A): – contul 5120102 „Conturi la instituţii de credit în lei" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5120402 „Conturi la instituţii de credit în valută" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 52001 „Disponibil al bugetului de stat" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent" cu soldul conturilor de venituri ale bugetului de stat din anul curent, pe fiecare subdiviziune a clasificaţiei bugetare pe care au fost evidenţiate veniturile încasate); – contul 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin conturile: 4890101 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - venituri" şi 4890201 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - cheltuieli"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide prin creditul contului 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent", cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul de stat în anul curent); – conturile 6xx „Cheltuieli ..." (efectuate din finanţarea de la bugetul de stat se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri ..." (ale bugetului de stat se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.10.(2) La unităţile administrativ-teritoriale (sector 02, sursa A): – contul 5120102 „Conturi la instituţii de credit în lei" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5120402 „Conturi la instituţii de credit în valută" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 52101 „Disponibil al bugetului local" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 52102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 52102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 52103 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi" la unitatea administrativ-teritorială, după preluarea deficitului de la instituţiile publice de subordonare locală finanţate integral din bugetul local prin contul 48109 „Alte decontări"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la unitatea administrativ-teritorială şi la instituţiile publice de subordonare locală finanţate integral din bugetul local, cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul local în anul curent, prin creditul contului 52102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la unităţile de învăţământ preuniversitar prin creditul contului 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent", cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul de stat în anul curent); – contul 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 4890201 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - cheltuieli"); – contul 4680107 „Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă şi pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare"; – contul 5190107 „Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă şi pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare"; – conturile 6xx „Cheltuieli ..." (efectuate din finanţarea de la bugetul local se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri ..." (ale bugetului local se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.10.(3) La instituţiile publice finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat (sector 03, sursa A): – contul 5120102 „Conturi la instituţii de credit în lei" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5120402 „Conturi la instituţii de credit în valută" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 52501 „Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 52502 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 52502 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 52503 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin creditul contului 52502 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent", cu totalul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat în anul curent, la Casa Naţională de Pensii Publice şi instituţiile subordonate); – conturile 6xx „Cheltuieli..." (efectuate din finanţarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri..." (ale bugetului asigurărilor sociale de stat se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.10.(4) La instituţiile publice finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj (sector 04, sursa A): – contul 5120102 „Conturi la instituţii de credit în lei" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5120402 „Conturi la instituţii de credit în valută" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 57401 „Disponibil din veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 57402 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 57402 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 57403 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide prin creditul contului 57402 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul asigurărilor de şomaj în anul curent); – conturile 6xx „Cheltuieli..." (efectuate din finanţarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri..." (ale bugetului asigurărilor pentru şomaj se închid prin creditul contului 121 „Rezultat patrimonial").2.10.(5) La instituţiile publice finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (sector 05, sursa A): – contul 5120102 „Conturi la instituţii de credit în lei" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5120402 „Conturi la instituţii de credit în valută" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 57101 „Disponibil din veniturile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 57102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 57102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 57103 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi"); – contul 770 „Finanţarea din buget" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin creditul contului 57102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent", cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul curent); – conturile 6xx „Cheltuieli..." (efectuate din finanţarea de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri..." (ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.10.(6) La instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la buget, activităţi finanţate integral din venituri proprii, activitatea de privatizare (sectoarele 01, 02, 03, 04, 05 - sursele F, G, E, H): – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5600101 „Disponibil în lei al instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii - Disponibil curent la trezorerie" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 56002 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 56002 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 56003 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi") pentru bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; – contul 5610101 „Disponibil al instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 56102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 56102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 56103 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi") pentru bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii; – contul 5620101 „Disponibil în lei al activităţilor finanţate integral din venituri proprii - Disponibil curent la trezorerie" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 56202 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" pentru bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv pentru bugetul activităţii de privatizare); – contul 56202 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 56203 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi", pentru bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv pentru bugetul activităţii de privatizare); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin creditul contului 56002 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" pentru bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, al contului 56102 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" pentru bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii şi al contului 56202 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" pentru bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv pentru bugetul activităţii de privatizare, cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetele respective); – contul 4680109 „Alte împrumuturi acordate pe termen scurt"; – contul 5190190 „Alte împrumuturi pe termen scurt"; – conturile 6xx „Cheltuieli ........." (efectuate din bugetul de venituri proprii sau venituri proprii şi subvenţii, bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv bugetul activităţii de privatizare se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri .............." (venituri ale bugetelor de venituri proprii sau venituri proprii şi subvenţii, bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv bugetul activităţii de privatizare se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.10.(7) La instituţiile publice finanţate din bugetul Fondului pentru mediu (sector 01, sursa I) – contul 5120102 „Conturi la instituţii de credit în lei" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5120402 „Conturi la instituţii de credit în valută" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 57501 „Disponibil din veniturile Fondului pentru mediu" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 57502 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent"); – contul 57502 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 57503 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin creditul contului 57502 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul respectiv); – conturile 6xx „Cheltuieli..." (efectuate din bugetul Fondului pentru mediu se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri ......." (ale bugetului Fondului pentru mediu se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.10.(8) În contabilitatea Trezoreriei centrale şi în contabilitatea unităţilor trezoreriilor teritoriale ale statului (sector 01, sursa A): – contul 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 4890201 „Decontări privind încheierea execuţiei bugetului de stat din anul curent - cheltuieli"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin creditul contului 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent"); – conturile 6xx „Cheltuieli ......" (se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri ......" (se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").În contabilitatea Trezoreriei centrale şi în contabilitatea unităţilor trezoreriilor teritoriale ale statului (sector 01, sursa J): – contul 52401 „Disponibil al bugetului trezoreriei statului" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin debitul contului 52402 „Rezultatul execuţiei bugetului trezoreriei statului din anul curent" cu soldul conturilor de venituri ale bugetului Trezoreriei Statului din anul curent, pe fiecare subdiviziune a clasificaţiei bugetare pe care au fost evidenţiate veniturile încasate); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (pentru bugetul Trezoreriei Statului se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin creditul contului 52402 „Rezultatul execuţiei bugetului trezoreriei statului din anul curent" cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetul Trezoreriei Statului în anul curent); – contul 52402 „Rezultatul execuţiei bugetului trezoreriei statului din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 48109 „Alte decontări"); – conturile 6xx „Cheltuieli ......" (se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri ......" (se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").În contabilitatea Trezoreriei centrale (sector 01, sursa A) stabilirea rezultatului execuţiei bugetare se realizează astfel: – preluarea la sfârşitul anului a excedentelor bugetului de stat transferate de unităţile Trezoreriei Statului pe baza extrasului de cont emis de Trezoreria Operativă Centrală prin formula contabilă „52002 = 4890301"; – preluarea la sfârşitul anului a deficitelor bugetului de stat transferate de unităţile Trezoreriei Statului pe baza extrasului de cont emis de Trezoreria Operativă Centrală prin formula contabilă „4890301 = 52002"; – soldul creditor al contului 52002 „Rezultatul execuţiei bugetului de stat din anul curent" se preia la sfârşitul anului în creditul contului 1660202 „Sume primite pentru acoperirea deficitului bugetului de stat din contul curent general al trezoreriei statului (pentru sumele ce urmează a fi plătite în cursul exerciţiilor viitoare)", reprezentând sumele utilizate din disponibilităţile aflate în contul general al Trezoreriei Statului pentru acoperirea deficitului curent al bugetului de stat.În contabilitatea Trezoreriei centrale (sector 01, sursa J) stabilirea rezultatului execuţiei bugetare se realizează astfel: – preluarea la sfârşitul anului a excedentelor bugetului Trezoreriei Statului transferate de unităţile Trezoreriei Statului pe baza extrasului de cont emis de Trezoreria Operativă Centrală prin formula contabilă „52402 = 48109"; – preluarea la sfârşitul anului a deficitelor bugetului Trezoreriei Statului transferate de unităţile Trezoreriei Statului pe baza extrasului de cont emis de Trezoreria Operativă Centrală prin formula contabilă „48109 = 52402"; – contul 52402 „Rezultatul execuţiei bugetului trezoreriei statului din anul curent" se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 52403 „Rezultatul execuţiei bugetului trezoreriei statului din anii precedenţi".2.10.(9) La instituţiile publice finanţate din bugetele creditelor interne, bugetele creditelor externe şi din bugetul fondurilor externe nerambursabile – contul 531 „Casa" (cu excepţia situaţiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016); – contul 5130101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe contractate de stat la trezorerie" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar, cu veniturile încasate la codurile bugetare de venituri 41.02.00 „Sume aferente creditelor interne" şi 41.03.00 „Sume aferente creditelor externe", prin contul 5130301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat" şi prin contul 5130302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat"); – contul 5140101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe garantate de stat la trezorerie" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar, cu veniturile încasate la codurile bugetare de venituri 41.02.00 „Sume aferente creditelor interne" şi 41.03.00 „Sume aferente creditelor externe" prin contul 5140301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat" şi prin contul 5140302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat"); – contul 5160101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale la trezorerie" se închide la sfârşitul exerciţiului financiar, cu veniturile încasate la codurile bugetare de venituri 41.02.00 „Sume aferente creditelor interne" şi 41.03.00 „Sume aferente creditelor externe", prin contul 5160301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale" şi prin contul 5160302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale"; – contul 5170101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe garantate de autorităţile administraţiei publice locale la trezorerie" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar, cu veniturile încasate la codurile bugetare de venituri 41.02.00 „Sume aferente creditelor interne" şi 41.03.00 „Sume aferente creditelor externe", prin contul 5170301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale" şi prin contul 5170302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale"); – contul 770 „Finanţarea de la buget" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar cu soldul plăţilor nete de casă efectuate din bugetele creditelor interne şi bugetele creditelor externe, prin creditul conturilor: 5130301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat", 5130302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat", 5140301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat", 5140302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat", 5160301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale", 5160302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale", 5170301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale", 5170302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale"); – contul 5150103 „Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile la trezorerie - venituri ale bugetului fondurilor externe nerambursabile (sursa D)" se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 51504 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" în situaţia în care bugetul FEN (sursa D) este aprobat cu venituri şi, respectiv, prin contul 51506 „Disponibil al bugetului fondurilor externe nerambursabile din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor" în situaţia în care bugetul FEN (sursa D) nu este aprobat cu buget de venituri, iar sumele încasate au fost evidenţiate la codul bugetar de venituri 41.04 „Sume aferente FEN"; – contul 51504 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" (se închide la sfârşitul exerciţiului financiar prin contul 51505 „Rezultatul execuţiei bugetare din anii precedenţi") pentru bugetul fondurilor externe nerambursabile (sursa D) în situaţia în care acesta este aprobat cu venituri; – contul 770 „Finanţarea de la buget" aferent bugetului fondurilor externe nerambursabile (sursa D) se închide prin creditul contului 51504 „Rezultatul execuţiei bugetare din anul curent" în situaţia în care bugetul FEN (sursa D) este aprobat cu venituri şi, respectiv, prin contul 51506 „Disponibil al bugetului fondurilor externe nerambursabile din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor" în situaţia în care bugetul FEN (sursa D) nu este aprobat cu buget de venituri, iar sumele încasate au fost evidenţiate la codul bugetar de venituri 41.04 „Sume aferente FEN"; – contul 4680109 „Alte împrumuturi acordate pe termen scurt" (în situaţia în care bugetul FEN - sursa D este aprobat cu venituri); – contul 5190190 „Alte împrumuturi pe termen scurt" (în situaţia în care bugetul FEN - sursa D este aprobat cu venituri); – conturile 6xx „Cheltuieli..." (efectuate din bugetele creditelor interne, externe şi din bugetul fondurilor externe nerambursabile) se închid prin debitul contului 121 „Rezultatul patrimonial"); – conturile 7xx „Venituri..." (aferente bugetului fondurilor externe nerambursabile - sursa D se închid prin creditul contului 121 „Rezultatul patrimonial").2.11.(1) Instituţiile publice înregistrează sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, precum şi sumele reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2016, a căror plată se efectuează eşalonat, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, ale art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, precum şi prin art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi 3 din Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, ca provizioane, potrivit cap. III „Prevederi referitoare la elementele de bilanţ" lit. B pct. 3 „Provizioane" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 2.11 din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 24/2012. 2.11.(2) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor înregistrează sumele prevăzute prin hotărâri validate de către această instituţie şi neplătite, reprezentând despăgubiri acordate persoanelor îndreptăţite potrivit prevederilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, cu modificările ulterioare, ca provizioane, potrivit cap. III „Prevederi referitoare la elementele de bilanţ" lit. B pct. 3 „Provizioane" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare. 2.11.(3) Administraţia Fondului de Mediu înregistrează provizioane pentru sumele pe care le are de restituit conform art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 2.11.(4) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului înregistrează provizioane pentru obligaţiile ce decurg din art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. 2.11.(5) Provizioanele aferente drepturilor salariale ce urmează să fie plătite în exerciţiile viitoare se raportează în „Bilanţ" (cod 01) la datorii necurente, rândul 55 „Provizioane". 2.12. Instituţiile care înregistrează cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor vor avea în vedere respectarea prevederilor tezei a doua a paragrafului „Cheltuielile cu dobânzile" din capitolului IV al Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate prin Ordinul ministrului pentru buget nr. 2.021/2013, conform căruia: „Dobânzile datorate şi calculate în baza dreptului constatat aferente perioadei de raportare reprezintă dobânda aferentă perioadei de raportare care se calculează prin aplicarea ratei de dobândă la soldul zilnic a datoriei în fiecare zi din perioada de raportare." 2.13.(1) Disponibilităţile din fondurile publice care potrivit reglementărilor în vigoare pot rămâne cu sold la finele anului în conturi deschise la instituţii de credit şi care sunt evidenţiate în contabilitate cu ajutorul conturilor 5xx „Disponibil în lei/valută... la instituţii de credit", dezvoltate în conturi analitice pe clasificaţia de venituri şi/sau clasificaţia de cheltuieli potrivit Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate şi completate prin anexa nr. 2 „Dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanţei de verificare la Ministerul Finanţelor Publice" la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.021/2013, se închid la sfârşitul anului prin aceleaşi conturi de disponibil fără a fi dezvoltate pe clasificaţia bugetară. Exemple: – pentru conturile rămase cu sold debitor în care sunt evidenţiate veniturile încasate în valută:
5XX „Disponibil în lei/valută ... la instituţii de credit"/cod sector/ sursă de finanţare |
= |
5XX „Disponibil în lei/valută ... la instituţii de credit"/ cod sector/sursă de finanţare/ clasificaţie venituri |
– pentru conturile rămase cu sold debitor în care sunt evidenţiate încasările din conturile de trezorerie şi plăţile efectuate în conturile deschise la instituţiile de credit din acelaşi cod bugetar:
5XX „Disponibil în lei/valută ... la instituţii de credit"/cod sector/ sursă de finanţare |
= |
5XX „Disponibil în lei/valută ... la instituţii de credit"/cod sector/ sursă de finanţare/ clasificaţie funcţională cheltuieli/clasificaţie economică cheltuieli |
– pentru conturile rămase cu sold creditor în care sunt evidenţiate plăţile efectuate din veniturile încasate în valută:
5XX „Disponibil în lei/valută ... la instituţii de credit"/cod sector/sursă de finanţare/clasificaţie funcţională cheltuieli/clasificaţie economică cheltuieli |
= |
5XX „Disponibil în lei/valută ... la instituţii de credit"/cod sector/sursă de finanţare |
2.13.(2) Pentru conturile de disponibil 5xx din trezorerie, pentru care a fost eliminată dezvoltarea în analitic pe structura clasificaţiei bugetare potrivit Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.373/2016, se efectuează operaţiunile de închidere la sfârşitul anului, în mod similar cu cele prevăzute la pct. 2.13.(1). Capitolul IIIÎncheierea execuţiei bugetare 3. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, cuprinse în Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016, se efectuează după cum urmează: 3.1. La bugetul de stat: instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Trezoreria Centrală (sector 01, sursa A) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetului de stat se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. X „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetului de stat" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 10.3 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013).3.2. La bugetele locale: unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice de subordonare locală finanţate integral din bugetul local (sector 02, sursa A) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetului local se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. V: „Încheierea execuţiei bugetelor locale şi operaţiuni specifice unităţilor administrativ-teritoriale" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016;
– cap. XI: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetelor locale" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 11.4 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013).3.3. La bugetul asigurărilor sociale de stat: Casa Naţională de Pensii Publice (sector 03, sursa A) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. VI: „Încheierea execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat şi sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016;
– cap. XII: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetului asigurărilor sociale de stat" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 12.4 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013).3.4. La bugetul asigurărilor de şomaj: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi unităţile teritoriale (sector 04, sursa A) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetului asigurărilor de şomaj se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. VII: „Încheierea execuţiei sistemului asigurărilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016;
– cap. XIII: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetului asigurărilor de şomaj" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 13.3 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013).3.5. La bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, casele teritoriale şi casele sectoriale - apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie (sector 05, sursa A) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. VIII: „Încheierea execuţiei bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016;
– cap. XIV: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 14.3 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013).3.6. La bugetul creditelor externe (sursa B) şi bugetul creditelor interne (sursa C) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: a)pentru sectorul 01: „Buget de stat":– cap. XI: „Încheierea execuţiei bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor creditelor interne şi bugetelor creditelor externe ale instituţiilor publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016; – cap. VIII: „Monografia privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni" pct. 1 lit. E „Împrumuturi şi datorii asimilate", pct. 1 „Împrumuturi interne şi externe contractate de stat (cont 164)" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. IV din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 845/2014 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005); b)pentru sectorul 02 „Buget local":– cap. XI: „Încheierea execuţiei bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor creditelor interne şi bugetelor creditelor externe ale instituţiilor publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016; – cap. XI: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetelor locale" pct. 2 „Monografia privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor specifice", lit. a), pct. „Împrumuturi interne şi externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale pe termen lung" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. V din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 845/2014).3.7. La bugetul fondurilor externe nerambursabile (sursa D), pentru sectoarele 01 şi 02: Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. XI: „Încheierea execuţiei bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor creditelor interne şi bugetelor creditelor externe ale instituţiilor publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016; – cap. XVII: „Contabilitatea operaţiunilor specifice fondurilor externe nerambursabile - instrumente structurale, fonduri pentru agricultură şi alte fonduri" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. VI din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 845/2014).3.8. La bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetele privind activitatea de privatizare - sectoarele 01, 02 şi 04, sursele F, G, E şi H: Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi a bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii, se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. X: „Încheierea execuţiei bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, a bugetelor instituţiilor publice autonome, exclusiv al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, inclusiv a bugetelor privind activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţii publice şi a bugetelor privind activitatea de privatizare gestionate de instituţiile publice" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016; – cap. XVI: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, activităţi finanţate integral din venituri proprii" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 16 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013 şi pct. VII din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 845/2014).3.9. La bugetul Fondului pentru mediu: Administraţia Fondului pentru Mediu (sectorul 01, sursa I): Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli bugetare, precum şi stabilirea rezultatului execuţiei bugetare a bugetului Fondului pentru mediu se efectuează în conformitate cu următoarele prevederi: – cap. IX: „Încheierea execuţiei bugetului Fondului pentru mediu şi alte operaţiuni specifice bugetului Fondului pentru mediu" din Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.890/2016; – cap. XV: „Contabilitatea operaţiunilor specifice bugetului Fondului pentru mediu" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 15 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013).3.10. La bugetul Trezoreriei Statului (sectorul 01, sursa J), în conformitate cu prevederile cap. XVIII „Contabilitatea operaţiunilor specifice Trezoreriei centrale" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 18 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013), şi cap. XIX: „Contabilitatea unor operaţiuni specifice unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului" din Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 19 din anexa la Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013). Capitolul IVÎntocmirea situaţiilor financiare anuale 4.1. (1). La întocmirea formularului „Bilanţ" (anexa 1 la situaţiile financiare) se are în vedere şi completarea rândurilor 22.1 „Avansuri acordate" şi 61.1 „Avansuri primite". 4.1. (2) Rezultatul patrimonial al exerciţiului raportat la finele anului 2015 în formularul „Cont de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare) pe rândul 31 sau 32, după caz, se completează în anul 2016 şi la rândul 29.2 sau 29.3 (col. 1), după caz. Cheltuielile cu impozitul pe profit aferente anului 2016 determinate potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) pct. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sunt obligate la plata impozitului pe profit instituţiile publice care desfăşoară activităţi economice, se completează la rândul 29.4 pe col. 2. În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2016 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii, sumele raportate la finele anului 2015 de casele de pensii sectoriale, în formularul „Cont de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare) pentru sectorul 03, sursa A, se preiau în col. 1 pentru sectorul 01, sursa A în formularul „Cont de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare). 4.1. (3) La completarea formularului „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) se au în vedere următoarele: – prevederile pct. 3.1 „Modul de completare a situaţiilor financiare" din Normele metodologice privind întocmirea, semnarea, depunerea, componenţa şi modul de completare a situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice în anul 2006, precum şi modelele acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 616/2006;
– următoarele prevederi:Coloanele de la 1 la 9 se completează astfel: Veniturile bugetului de stat (sursa A), bugetelor locale (sursa A), bugetului asigurărilor sociale de stat (sursa A), bugetului asigurărilor pentru şomaj (sursa A), bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (sursa A), bugetului Fondului pentru mediu (sursa I), bugetului Trezoreriei Statului (sursa J) se completează în „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) cu încasările diminuate cu restituirile din venituri, evidenţiate în conturile: 5200100, 5210100, 5240100, 5250101, 5250102, 5710100, 5740101, 5740102, 5750100. Plăţile bugetului de stat (sursa A), bugetelor locale (sursa A), bugetului asigurărilor sociale de stat (sursa A), bugetului asigurărilor pentru şomaj (sursa A), bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (sursa A), bugetului Fondului pentru mediu (sursa I), bugetului Trezoreriei Statului (sursa J) se completează în „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) cu soldurile conturilor de finanţare bugetară 7700000 „Finanţare de la buget" aferente fiecărei surse de finanţare. Soldul pentru conturile de finanţare bugetară se stabileşte ca diferenţă între plăţi efectuate şi încasări (sume recuperate din finanţarea anului curent reprezentând reconstituirea creditelor bugetare) şi reflectă totalul plăţilor nete de casă. Coloana 10 - la încasări se completează cu veniturile încasate diminuate cu restituirile din venituri, pentru bugetul instituţiilor finanţate integral din venituri proprii (sursa F), evidenţiate în contul: 5600101 „Disponibil în lei al instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii - Disponibil curent la trezorerie". Coloana 10 - la plăţi se completează cu soldul contului 7700000 „Finanţarea de la buget", reprezentând plăţile nete de casă, efectuate din bugetul de venituri proprii (sursa F). Coloana 11 - la încasări se completează cu veniturile încasate diminuate cu restituirile din venituri pentru bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii (sursa G), evidenţiate în contul: 5610101 „Disponibil al instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii - Disponibil curent la trezorerie". Coloana 11 - la plăţi se completează cu soldul contului 7700000 „Finanţarea de la buget", reprezentând plăţile nete de casă, efectuate din bugetul de venituri proprii şi subvenţii (sursa G). Coloana 12 - la încasări se completează cu veniturile încasate diminuate cu restituirile din venituri pentru bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii (sursa E), bugetul activităţii de privatizare (sursa H), evidenţiate în contul: 5620101 „Disponibil în lei al activităţilor finanţate integral din venituri proprii - Disponibil curent la trezorerie". Coloana 12 - la plăţi se completează cu soldul contului 7700000 „Finanţarea de la buget", reprezentând plăţile nete de casă, efectuate din bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii (sursa E) şi bugetul activităţii de privatizare (sursa H). Coloana 13 - la încasări se completează cu veniturile încasate diminuate cu restituirile din venituri pentru bugetele creditelor externe (sursa B) şi bugetele creditelor interne (sursa C), evidenţiate în conturile: 5130101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe contractate de stat la trezorerie", 5140101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe garantate de stat la trezorerie", 5160101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale la trezorerie", 5170101 „Disponibil în lei din împrumuturi interne şi externe garantate de autorităţile administraţiei publice locale la trezorerie", la codurile bugetare de venituri 41.02.00 „Sume aferente creditelor interne" şi 41.03.00 „Sume aferente creditelor externe". Coloana 13 - la plăţi se completează cu soldul contului 7700000 „Finanţarea de la buget", reprezentând plăţile nete de casă, efectuate din bugetul creditelor externe (sursa B) şi bugetul creditelor interne (sursa C). La raportările trimestriale, pentru conturile: 5130301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat", 5130302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat", 5140301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat", 5140302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat", 5160301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale", 5160302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale", 5170301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale", 5170302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale", se completează soldul iniţial pe rd. 14, iar sumele care au fost transferate la începutul anului din conturile de disponibil în conturile bugetelor respective se completează pe rd. 14.3. Coloana 14 - la încasări se completează cu veniturile încasate diminuate cu restituirile din venituri pentru bugetul fondurilor externe nerambursabile (sursa 08/D) evidenţiate în contul: 5150103 „Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile la trezorerie - venituri ale bugetului fondurilor externe nerambursabile (sursa D)". Coloana 14 - la plăţi se completează cu soldul contului 7700000 „Finanţarea de la buget", reprezentând plăţile nete de casă, efectuate din bugetul fondurilor externe nerambursabile (sursa 08/D). La raportările trimestriale, pentru contul 5150600 „Disponibil al bugetului fondurilor externe nerambursabile din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor" se completează soldul iniţial pe rd. 14, iar sumele care au fost transferate la începutul anului din contul de disponibil în contul bugetului respectiv se completează pe rd. 14.3. Coloana 15 - la încasări se completează cu încasările în conturile de disponibil rămase deschise pe numele instituţiilor publice după efectuarea operaţiunilor de regularizare prevăzute de Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 720/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare. Coloana 15 - la plăţi se completează cu plăţile din conturile de disponibil rămase deschise pe numele instituţiilor publice după efectuarea operaţiunilor de regularizare prevăzute de Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 720/2014, cu modificările şi completările ulterioare. La rândul 14 „Numerar şi echivalent de numerar la începutul anului" se raportează: rezultatele din anii precedenţi ale bugetului local, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului Fondului pentru mediu, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii, bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetului aferent activităţii de privatizare, bugetului fondurilor externe nerambursabile (sursa 08/D), în situaţia în care este aprobat cu buget de venituri şi cheltuieli, soldul iniţial al contului de disponibil al bugetului fondurilor externe nerambursabile din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor, în situaţia în care bugetul FEN (sursa D) nu este aprobat cu buget de venituri şi soldurile iniţiale ale conturilor de disponibil din împrumuturi din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor, pe coloanele bugetelor respective în formularul „Situaţia fluxurilor de trezorerie". Sumele utilizate din excedentul anului precedent sub formă de împrumut, evidenţiate la rd. 14.2, se raportează în cursul exerciţiului la încasări la „Numerar din activitatea de finanţare". Plăţile efectuate în cursul exerciţiului din aceste sume se raportează la „Numerar din activitatea operaţională" sau „Numerar din activitatea de investiţii", în funcţie de natura cheltuielilor, după caz. Rândul 14.1 „Sume recuperate în excedentul anului precedent" se completează pentru bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii, bugetul activităţii finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor externe nerambursabile - sursa D în situaţia în care este aprobat cu buget de venituri şi cheltuieli, bugetul privind activitatea de privatizare, cu sumele recuperate în excedentul anilor precedenţi, precum şi sumele reprezentând reîntregirea excedentului cu depozitele, dacă operaţiunile au avut loc în exerciţii financiare diferite. Rândul 14.2 „Sume utilizate din excedentul anului precedent/sume transferate din excedent la bugetul local/sume transferate din excedent pentru constituirea de depozite în trezorerie" se completează astfel: – pentru bugetele: locale, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, activităţilor finanţate integral din venituri proprii, fondurilor externe nerambursabile (sursa 08/D) în situaţia existenţei unui buget de venituri şi cheltuieli, activităţii de privatizare, Fondului pentru mediu - cu sumele utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli, acoperirea golurilor temporare de casă;
– pentru bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii şi bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii - cu sumele transferate din excedent la bugetul local;
– pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Fondului pentru mediu, bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii şi bugetul activităţii de privatizare şi bugetul fondurilor externe nerambursabile (sursa 08/D) în situaţia existenţei unui buget de venituri şi cheltuieli - cu sume transferate din excedent pentru constituirea de depozite în trezorerie.La sfârşitul exerciţiului financiar, sumele raportate la rd. 14.1 şi 14.2 trebuie să fie egale, cu următoarele excepţii: – sumele transferate din excedentul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, care se preiau ca venit la bugetul local;
– sumele transferate din excedent pentru constituirea de depozite în trezorerie, precum şi în situaţia reîntregirii excedentului cu depozitele, dacă operaţiunile au avut loc în exerciţii financiare diferite;
– sumele din excedentul anilor precedenţi ale sistemului asigurărilor pentru şomaj utilizate pentru acoperirea deficitului din anii anteriori al acestuia.Ordonatorii de credite cuprind în raportul de analiză pe bază de bilanţ, ce însoţeşte situaţiile financiare anuale, informaţii cu privire la situaţiile menţionate ca excepţii. Rândul 14.3 „Sume transferate din disponibilul neutilizat la finele anului precedent" se completează pentru bugetul fondurilor externe nerambursabile (sursa 08/D), în situaţia existenţei doar a unui buget de cheltuieli, precum şi pentru bugetul creditelor interne şi bugetul creditelor externe, cu sumele neutilizate la finele anului precedent, transferate la începutul anului din conturile de disponibil în conturile bugetelor respective. La rd. 15 „Numerar şi echivalent de numerar la sfârşitul perioadei", coloana 13 „Buget împrumuturi interne şi externe", la raportările anuale, se completează soldul final al conturilor: 5130301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat", 5130302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de stat", 5140301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat", 5140302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de stat", 5160301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale", 5160302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale", 5170301 „Disponibil în lei al bugetului creditelor interne din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale", 5170302 „Disponibil în lei al bugetului creditelor externe din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor - din împrumuturi garantate de autorităţile administraţiei publice locale". La rd. 15 „Numerar şi echivalent de numerar la sfârşitul perioadei", coloana 14 „Bugetul fondurilor externe nerambursabile", la raportările anuale, se completează soldul final al contului 5150600 „Disponibil al bugetului fondurilor externe nerambursabile din sume neutilizate în anul curent şi reportate în anul următor". Sumele primite din prefinanţare sau din rambursările provenite din fonduri externe nerambursabile postaderare (codurile bugetare: 45.xx, 48.xx, 41.04) se raportează la activitatea operaţională la încasări, în formularul „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 şi anexa 4 la situaţiile financiare). Sumele încasate la codul bugetar 40.16.00 „Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată" se raportează în „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) la activitatea operaţională. În formularul „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) corelaţiile dintre fluxurile de trezorerie din activitatea operaţională, activitatea de investiţii şi activitatea de finanţare şi clasificaţia bugetară, prevăzute în Normele metodologice privind întocmirea, semnarea, depunerea, componenţa şi modul de completare a situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice în anul 2006, precum şi modelele acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 616/2006, nu se respectă în situaţia plăţilor efectuate de la titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" şi de la titlul 65 „Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă". Plăţile efectuate de la aceste titluri se vor repartiza pe cele 3 grupe de fluxuri de trezorerie: din activitatea operaţională, din activitatea de investiţii şi din activitatea de finanţare, în funcţie de natura acestora. Instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat şi instituţiile publice de subordonare locală finanţate integral din bugetul local înregistrează sumele rambursate în contul plăţilor efectuate de la sursa de finanţare (A), în conturile de venituri ale bugetului de stat sau local (pentru care Trezoreria Statului eliberează extrase de cont beneficiarilor/partenerilor pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise conturile respective), în creditul contului 8077000 „Sume solicitate la rambursare aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare în curs de virare la buget". Aceste sume nu se raportează în anexa 3 „Situaţia fluxurilor de trezorerie". La instituţiile finanţate integral din bugetul de stat şi la instituţiile de subordonare locală finanţate integral din bugetul local (sursa A), sumele încasate în contul de venituri al bugetului de stat 20.A.36.32.01 „Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi" sau în conturile de venituri ale bugetului local 21.A.36.32.02(03) deschise la Trezoreria Statului nu se raportează în Situaţia fluxurilor de trezorerie (anexa 3 la situaţiile financiare). Sumele încasate se raportează în conturile de execuţie şi în Situaţia fluxurilor de trezorerie ale instituţiilor publice care evidenţiază în contabilitate veniturile bugetului respectiv. În cazul instituţiilor publice care au bugete de venituri şi cheltuieli, sumele recuperate în anul curent care provin din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, încasate pe codurile de venituri 36.xx.32, se evidenţiază în conturile contabile de venituri bugetare ale bugetelor respective şi se raportează în Conturile de execuţie - Venituri (anexele 5, 9, 12, 17 la situaţiile financiare) şi în Situaţia fluxurilor de trezorerie (anexa 3 la situaţiile financiare). 4.1. (4) Instituţiile au obligaţia să verifice corespondenţa datelor înscrise în fluxul de trezorerie (anexele 3 şi 4 la situaţiile financiare) cu cele din extrasele de cont eliberate de unităţile Trezoreriei Statului sau de instituţiile de credit, după caz. Instituţiile publice au obligaţia să prezinte la unităţile Trezoreriei Statului la care au deschise conturile „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) pentru obţinerea vizei privind exactitatea soldurilor conturilor de disponibilităţi, pentru asigurarea concordanţei datelor din contabilitatea instituţiilor publice cu cele din contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului. Datele înscrise în „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) trebuie să corespundă cu datele din evidenţa Trezoreriei Statului, altfel aceasta va restitui situaţia instituţiei publice respective pentru a introduce corecţiile corespunzătoare. Viza Trezoreriei Statului se acordă pentru datele înscrise pe rândurile 14 şi 15 coloana 15. 4.1. (5) În formularul „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 4 la situaţiile financiare), la rândurile 15 şi 16 se înscriu numai diferenţele de curs valutar favorabile/nefavorabile rezultate din reevaluarea soldurilor conturilor de numerar şi echivalent de numerar la sfârşitul perioadei de raportare. La depunerea la ordonatorul de credite superior sau la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, formularul „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 4 la situaţiile financiare) este însoţit de copii ale extraselor de cont pentru a confirma exactitatea soldurilor conturilor de disponibilităţi deschise la instituţiile de credit. 4.2. (1) Conturile de execuţie bugetară - venituri, la raportarea anuală, coloanele 1 şi 2 se completează cu: – prevederi bugetare iniţiale;
– prevederi bugetare definitive.4.2. (2) Formularele „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri" (anexele 5, 9, 12 şi 17 la situaţiile financiare) se întocmesc numai pentru veniturile încasate în anul curent (fără cuprinderea excedentului rezultat din anii precedenţi), în structura bugetului aprobat. În formularele „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri" (anexele 5, 9 şi 17 la situaţiile financiare) sunt evidenţiate atât veniturile încasate prin trezorerie, cât şi veniturile în valută încasate prin instituţiile de credit, care nu au tranzitat conturile de venituri din trezorerie. 4.2. (3) Formularele „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri" (anexele 5, 9, 12 şi 17 la situaţiile financiare) se întocmesc de instituţiile publice care au calitatea de creditori bugetari şi administrează veniturile bugetului general consolidat potrivit legii, cu informaţii privind veniturile realizate în structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). Nu se întocmesc formularele „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri" pentru sumele încasate în bugetele creditelor interne şi externe pe codurile bugetare: 41.02 „Sume aferente creditelor interne" şi 41.03 „Sume aferente creditelor externe", precum şi pentru sumele încasate în bugetul fondurilor externe nerambursabile - sursa D, pe codul bugetar 41.04 „Sume aferente FEN". 4.2. (4) Cu privire la raportarea informaţiilor privind drepturile constatate se au în vedere următoarele: – preluarea datelor din soldurile din anii precedenţi şi rulajele curente ale conturilor de creanţe purtătoare de venituri ale bugetului general consolidat (conturile 463, 464, 411, 461, 51807 etc.), după caz;
– pentru veniturile încasate fără evidenţierea anticipată a drepturilor constatate (fără debit), ca urmare a nedeclarării şi neînregistrării în contabilitate a creanţelor potrivit legii, coloana de drepturi constatate (total şi an curent) se completează cu sume la nivelul încasărilor realizate; coloana se completează astfel şi pentru sumele încasate necuvenit, care urmează a fi restituite;
– stingerea debitelor pe alte căi decât încasarea are în vedere anularea sau prescripţia, conversia în acţiuni etc., precum şi diminuarea încasărilor ca urmare a restituirii sumelor încasate necuvenit, restituirea subvenţiilor rămase neutilizate la finele anului, diferenţe de curs valutar şi alte diminuări de disponibilităţi în condiţiile legii;
– drepturile constatate de încasat se determină ca diferenţă între totalul drepturilor constatate şi drepturile stinse şi trebuie să corespundă cu soldurile conturilor de creanţe dezvoltate pe clasificaţia de venituri la sfârşitul perioadei de raportare;
– sumele raportate în conturile de execuţie - venituri la coloana 4 reprezentând „Drepturi constatate din anii precedenţi" trebuie să corespundă cu sumele raportate la coloana 8 „Drepturi constatate de încasat" din aceleaşi formulare, întocmite la 31 decembrie 2015;
– sumele încasate ca împrumut din excedentul anilor anteriori la codurile bugetare: 40.15.01 „Sume utilizate de administraţiile locale din excedentul anului precedent pentru secţiunea de funcţionare", 40.15.02 „Sume utilizate de administraţiile locale din excedentul anului precedent pentru secţiunea de dezvoltare", 40.15.03 „Sume utilizate de alte instituţii din excedentul anului precedent", 41.06 „Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă", 40.11.00 „Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secţiunii de funcţionare", 40.13.00 „Sume din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă ale secţiunii de dezvoltare", 40.14.00 „Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare", nu se raportează în contul de execuţie - venituri la sfârşitul exerciţiului financiar. În cursul exerciţiului financiar, sumele încasate ca împrumut din excedent la codurile bugetare menţionate se raportează în contul de execuţie - venituri. – la instituţiile publice care efectuează transferurile de venituri bugetare de la subcapitolul de venituri 41.07.00 „Venituri proprii redistribuite între instituţii publice finanţate integral/parţial din venituri proprii sau între activităţi finanţate integral din venituri proprii", sumele se raportează în contul de execuţie - venituri, cu valoare negativă la coloana 6 „Încasări realizate" şi cu valoare pozitivă la coloana 7 „Stingeri pe alte căi decât încasări". Aceste sume nu se raportează ca drepturi constatate.
– la instituţiile publice care primesc transferurile de venituri bugetare la subcapitolul de venituri 41.07.00 „Venituri proprii redistribuite între instituţii publice finanţate integral/parţial din venituri proprii sau între activităţi finanţate integral din venituri proprii", sumele se raportează în contul de execuţie - venituri cu valoare pozitivă la coloana 6 „Încasări realizate" şi cu valoare negativă la coloana 7 „Stingeri pe alte căi decât încasări".Sumele redistribuite nu se raportează ca drepturi constatate. La întocmirea contului de execuţie - venituri, Autoritatea de Supraveghere Financiară cumulează veniturile bugetare evidenţiate în contul de trezorerie la subcap. 41.09 „Disponibilităţi din venituri curente constituite în depozite/titluri de stat la bănci comerciale" (cu semnul minus), cu sumele aflate în depozite constituite la instituţiile de credit din acestea (cu semnul plus). Conturile de venituri calculate (de exemplu: venituri din bunuri şi servicii primite cu titlu gratuit, venituri din reluarea ajustărilor de depreciere, venituri din reluarea ajustărilor pentru pierderea de valoare, venituri din reluarea provizioanelor etc.) sunt venituri care nu implică nicio încasare monetară în bugetul instituţiei şi se vor raporta numai în formularul „Contul de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare). Sumele reprezentând venituri ale bugetelor locale, venituri proprii ale instituţiilor publice sau venituri cuvenite altor bugete, achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele de plată electronice instalate la sediile instituţiilor publice beneficiare, se raportează în formularele: Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - venituri" (anexa 5 la situaţiile financiare), „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii - de subordonare locală - venituri" (anexa 9 la situaţiile financiare) şi „Contul de execuţie a bugetului local - venituri" (anexa 12 la situaţiile financiare), astfel: – sumele achitate la terminalele de plată şi care nu au fost încasate în conturile de venituri bugetare deschise la Trezoreria Statului până la data decontării aferente drepturilor constatate pe seama contribuabililor sau debitorilor care au fost raportate anterior în coloanele: 3 „Drepturi constatate" - „Total", 4 „Drepturi constatate din anii precedenţi" şi 5 „Drepturi constatate" - „din anul curent" se raportează în coloana 7 „Stingeri pe alte căi decât încasări";
– debitele constituite pe seama instituţiilor de credit rezultate din stingerea obligaţiilor fiscale şi/sau bugetare ale contribuabililor nu se raportează în contul de execuţie - venituri;
– sumele încasate de la instituţia de credit, aferente tranzacţiei, în contul de disponibil deschis la Trezoreria Statului pe numele instituţiilor publice beneficiare nu se raportează în contul de execuţie - venituri;
– veniturile încasate la bugetele către care s-a efectuat plata, provenite din debitele constituite pe seama instituţiilor de credit, se evidenţiază la data încasării sumelor respective în conturile corespunzătoare de venituri deschise la Trezoreria Statului şi se raportează în coloana 6 „Încasări realizate"; aceste sume nu se mai înscriu în coloana 7 „Stingeri pe alte căi decât încasări".4.3. (1) Formularele „Contul de execuţie bugetară - Cheltuieli" (anexele 6, 7, 7b, 11, 13, 15, 16 şi 18 la situaţiile financiare), la raportarea anuală, se completează după cum urmează: – credite de angajament definitive (coloana 1) cu sumele aferente acţiunilor multianuale cuprinse în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite, anexe ce sunt considerate parte integrantă a respectivelor bugete;
– credite bugetare iniţiale (coloana 2);
– credite bugetare definitive (coloana 3).4.3. (2) Cu privire la raportarea informaţiilor în formularele „Contul de execuţie bugetară - Cheltuieli" (anexele 6, 7, 7b, 11, 13, 15, 16 şi 18 la situaţiile financiare) se au în vedere următoarele: – angajamentele bugetare (coloana 4) nu pot depăşi creditele bugetare definitive (coloana 3);
– angajamentele legale (coloana 5) nu pot depăşi creditele bugetare definitive (coloana 3) pentru celelalte acţiuni, altele decât cele multianuale (de exemplu, cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri şi servicii, subvenţii, transferuri etc.);
– angajamentele legale (coloana 5) nu pot depăşi angajamentele bugetare (coloana 4) pentru celelalte acţiuni, altele decât cele multianuale (de exemplu, cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri şi servicii, subvenţii, transferuri etc.);
– angajamentele legale (coloana 5) pot depăşi creditele de angajament (coloana 1) cu valoarea angajamentelor legale rămase neachitate la data de 31 decembrie 2015, evidenţiate în soldul contului 8067000 „Angajamente legale";
– plăţile efectuate (coloana 6) trebuie să se încadreze în creditele bugetare definitive (coloana 3) şi în angajamentele bugetare (coloana 4);
– angajamentele legale de plătit (coloana 7) reprezintă valoarea angajamentelor legale efectuate în limita creditelor bugetare aprobate sau a creditelor de angajament, rămase neachitate la 31 decembrie 2016, evidenţiate în soldul contului 8067000 „Angajamente legale";
– cheltuielile efective (coloana 8) pot depăşi creditele bugetare definitive (coloana 3), angajamentele bugetare (coloana 4), angajamentele legale (coloana 5), deoarece cheltuielile efective reprezintă costul bunurilor şi serviciilor utilizate în vederea realizării serviciilor publice sau veniturilor.Conturile de cheltuieli calculate (de exemplu, cheltuieli cu ajustările pentru depreciere, cheltuieli cu ajustările pentru pierderea de valoare, cheltuieli cu provizioanele etc.) sunt cheltuieli care nu implică o plată monetară din bugetul instituţiei şi, prin urmare, nu se raportează în conturile de execuţie bugetară - coloana 8 „Cheltuieli efective", ci doar în formularul „Contul de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare). Cheltuielile cu diferenţele de curs valutar se raportează în conturile de execuţie bugetară în coloana 8 „Cheltuieli efective", numai în situaţia în care pot fi identificate codurile de clasificaţie bugetară aferente. Cheltuielile cu amortizarea şi cheltuielile cu activele fixe neamortizabile se raportează în coloana 8 „Cheltuieli efective". 4.3. (3) În formularele „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Cheltuieli" (anexele 6, 11, 15, 16 şi 18 la situaţiile financiare) şi „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexele 7 şi 7b la situaţiile financiare) se evidenţiază atât cheltuielile plătite prin trezorerie, cât şi cheltuielile bugetare plătite în valută prin instituţiile de credit, dar care nu s-au efectuat din sume în lei transferate din conturile de cheltuieli din trezorerie. 4.4. Formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Venituri" (anexa 5 la situaţiile financiare) se completează de către instituţiile publice care au calitatea de creditori bugetari ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului Fondului pentru mediu, bugetului activităţilor pentru privatizare, bugetului Trezoreriei Statului, de către instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii/activităţi finanţate integral din venituri proprii (altele decât cele de subordonare locală), bugetul fondurilor externe nerambursabile - sursa D, în situaţia în care în acest buget au fost aprobate venituri (altele decât cele de subordonare locală), cu informaţii privind veniturile realizate potrivit bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). 4.5. Autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice, precum şi instituţiile publice din subordinea acestora, care încasează, administrează şi utilizează venituri proprii, potrivit legii, raportează execuţia bugetului astfel: a)execuţia bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii, cuprinse în anexa nr. 2 la Legea nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit structurii bugetului aprobat (codul 10); b)execuţia bugetului instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, cuprinse în anexa nr. 2 la Legea nr. 339/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în anexa nr. 5/04 la Legea nr. 340/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit structurii bugetului aprobat (codul 10); c)execuţia cumulată a bugetului instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi a activităţilor finanţate integral din venituri proprii, care include execuţia atât a bugetelor prevăzute la lit. a) şi b), cât şi a celorlalte bugete care cuprind veniturile proprii şi cheltuielile efectuate potrivit unor legi specifice (codul 20).4.6. Formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Cheltuieli" (anexa 6 la situaţiile financiare) se completează de către instituţiile publice din administraţia centrală şi de asigurări sociale, indiferent de sursa de finanţare a cheltuielilor, cu cheltuielile efectuate pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). Detalierea cheltuielilor pe clasificaţia economică se realizează pe capitole, titluri, articole şi alineate în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare). În formularele de situaţii financiare centralizate ce se depun la Ministerul Finanţelor Publice se completează şi coloana 8 „Cheltuieli efective". 4.7. Formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare) se completează de instituţiile publice din administraţia centrală şi de asigurări sociale, indiferent de sursa de finanţare a cheltuielilor, cu cheltuielile efectuate pe structura bugetului aprobat, cu detaliere pe naturi de cheltuieli. Se întocmeşte distinct pe fiecare capitol de cheltuieli, titluri, articole şi alineate (clasificaţia economică). În formularele de situaţii financiare centralizate ce se depun la Ministerul Finanţelor Publice se completează şi coloana 8 „Cheltuieli efective". Conturile de execuţie - cheltuieli întocmite de Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate depuse la Ministerul Finanţelor Publice vor purta viza Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru sumele deduse direct de către angajator din contribuţiile datorate potrivit prevederilor art. 8 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi respectiv ale art. 4 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 4.8. Formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare) se completează de unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice de subordonare locală, indiferent de modul de finanţare a acestora, cu informaţii privind cheltuielile efectuate pe structura bugetului aprobat, cu detaliere pe naturi de cheltuieli distinct pe fiecare capitol de cheltuieli, titluri, articole şi alineate (clasificaţia economică). 4.9. La întocmirea formularelor de raportare a execuţiei bugetare se au în vedere şi următoarele: – instituţiile publice care în anul 2016 au efectuat cheltuieli privind activitatea de învăţământ depun formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare) şi formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare) întocmite pe titluri, articole şi alineate în cadrul subcapitolelor şi paragrafelor capitolului 65.00 „Învăţământ", indiferent de bugetul din care acestea au fost efectuate, până la 31 martie 2017; – instituţiile publice care în anul 2016 au efectuat cheltuieli privind activitatea de apărare depun formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare) întocmit pe titluri, articole şi alineate în cadrul subcapitolelor capitolului 60.00 „Apărare", indiferent de bugetul din care acestea au fost efectuate, până la 31 martie 2017; – instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de sursa de finanţare, care în anul 2016 au efectuat cheltuieli de la capitolul 74.00 „Protecţia mediului" depun formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare) sau formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare) întocmite pe titluri, articole şi alineate în cadrul subcapitolelor şi paragrafelor capitolului 74.00 „Protecţia mediului", indiferent de bugetul din care acestea au fost efectuate, până la 31 martie 2017; – instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de sursa de finanţare, care în anul 2016 au efectuat cheltuieli de la capitolul 61.00 „Ordine publică şi siguranţă naţională" depun formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare) sau formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare) întocmite pe titluri, articole şi alineate în cadrul subcapitolelor şi paragrafelor capitolului 61.00 „Ordine publică şi siguranţă naţională", indiferent de bugetul din care acestea au fost efectuate, până la 31 martie 2017.4.10. Formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii (de subordonare locală) - Venituri" (anexa 9 la situaţiile financiare) se completează de către instituţiile publice şi activităţile finanţate integral din venituri proprii sau din venituri proprii şi subvenţii, de subordonare locală, cu informaţii privind veniturile realizate şi subvenţiile primite de la bugetul local, pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). 4.11. Formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii (de subordonare locală) - Cheltuieli" (anexa 11 la situaţiile financiare) se completează de către instituţiile publice şi activităţile finanţate integral din venituri proprii sau din venituri proprii şi subvenţii, de subordonare locală, cu informaţii privind cheltuielile efectuate, pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). La secţiunile de funcţionare şi dezvoltare se completează informaţiile numai la nivel de capitol. Detalierea cheltuielilor pe clasificaţia economică se realizează pe capitole, titluri, articole şi alineate în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare). 4.12. Formularul „Contul de execuţie a bugetului local - Venituri" (anexa 12 la situaţiile financiare) se completează de către unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, judeţe), creditori bugetari ai bugetelor locale, cu informaţii privind veniturile realizate, pe structura bugetelor aprobate (clasificaţia funcţională). 4.13. Formularul „Contul de execuţie a bugetului local - Cheltuieli" (anexa 13 la situaţiile financiare) se completează de către unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, judeţe) şi instituţiile subordonate finanţate din bugetul local cu informaţii privind cheltuielile efectuate pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). La secţiunile de funcţionare şi dezvoltare se completează informaţiile numai la nivel de capitol. Detalierea cheltuielilor pe clasificaţia economică se realizează pe capitole, titluri, articole şi alineate în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare). 4.14. Formularul „Disponibil din mijloace cu destinaţie specială" (anexa 14a la situaţiile financiare) se completează de către instituţiile publice de subordonare centrală. Rândul 12 „Alte fonduri cu destinaţie specială" se detaliază pe fonduri în raportul de analiză pe bază de bilanţ. La completarea formularului se au în vedere prevederile pct. 2.(11) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2014, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 556/2014, cu completările ulterioare. 4.15. Formularul „Disponibil din mijloace cu destinaţie specială" (anexa 14b la situaţiile financiare) se completează de către instituţiile publice de subordonare locală. La completarea formularului se au în vedere prevederile pct. 2.(12) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2014, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 556/2014, cu completările ulterioare. 4.16. Formularul „Contul de execuţie a bugetului creditelor externe - Cheltuieli" (anexa 15 la situaţiile financiare) se completează de unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile subordonate care efectuează cheltuieli din credite externe pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). Detalierea cheltuielilor pe clasificaţia economică se realizează pe capitole, titluri, articole şi alineate în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare). 4.17. Formularul „Contul de execuţie a bugetului creditelor interne - Cheltuieli" (anexa 16 la situaţiile financiare) se completează de unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile subordonate care efectuează cheltuieli din credite interne pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). Detalierea cheltuielilor pe clasificaţia economică se realizează pe capitole, titluri, articole şi alineate în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare). 4.18. Formularul „Contul de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile - Venituri" (anexa 17 la situaţiile financiare) se completează de unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile subordonate cu informaţii privind veniturile realizate din fonduri externe nerambursabile, pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). 4.19. Formularul „Contul de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile - Cheltuieli" (anexa 18 la situaţiile financiare) se completează de unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile subordonate cu informaţii privind cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile, pe structura bugetului aprobat (clasificaţia funcţională). Detalierea cheltuielilor pe clasificaţia economică se realizează pe capitole, titluri, articole şi alineate în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare). 4.20. Formularul „Situaţia plăţilor efectuate şi a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanţate din FEN postaderare" (anexa 19 la situaţiile financiare) se completează de către toate instituţiile publice care au calitatea de beneficiari şi care derulează proiecte cu finanţare externă nerambursabilă postaderare. Formularul „Situaţia plăţilor efectuate şi a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanţate din FEN postaderare" (anexa 19 la situaţiile financiare) se completează distinct pe fiecare sursă de finanţare (mai puţin sursa 08 - bugetul fondurilor externe nerambursabile). Plăţile raportate de instituţiile publice la titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" şi la titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" raportate în anexele 7 şi 7b, întocmite potrivit bugetului aprobat, se corelează cu plăţile raportate în formularul „Situaţia plăţilor efectuate şi a sumelor declarate pentru cota-parte aferentă cheltuielilor finanţate din FEN postaderare" (anexa 19 la situaţiile financiare). În cazul proiectelor derulate în parteneriat, instituţiile publice în calitate de lideri sau parteneri completează anexa 19 cu informaţii privind plăţile efectuate potrivit bugetului aprobat pentru activităţile pe care s-au angajat să le asigure în scopul implementării proiectului, conform acordului de parteneriat, precum şi cu informaţii privind sumele rambursate/neautorizate/deduse din sumele solicitate aferente propriilor activităţi. Anexa 19 se completează potrivit prevederilor pct. 4.20 din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2012, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 71/2013, ale cap. I pct. 5 din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2013, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 505/2013, ale pct. 2.(6) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2015, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 465/2015 şi ale pct. 4.20 din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2015, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/ 2005, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 82/2016, cu completările ulterioare. La completarea col. 9 „Sume rezultate din nereguli aferente cheltuielilor efectuate în anul curent şi anii precedenţi" şi col. 10 „Sume rezultate din nereguli deduse din sumele solicitate la rambursare aferente cheltuielilor efectuate în anul curent" se ţine cont şi de informaţiile preluate din rulajul debitor al contului 8077000 „Sume solicitate la rambursare aferente fondurilor externe nerambursabile postaderare în curs de virare la buget". 4.21. (1) Formularul „Situaţia sumelor primite direct de la Comisia Europeană/alţi donatori şi a plăţilor din FEN postaderare" (anexa 20a la situaţiile financiare) se completează de către toate instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de sursa de finanţare, care primesc direct de la Comisia Europeană/alţi donatori fonduri externe nerambursabile postaderare (de exemplu: Autoritatea de certificare şi plată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice etc.) şi apoi efectuează plăţi către autorităţile de management, agenţii de plăţi, instituţii publice subordonate în calitate de beneficiar, beneficiari de fonduri externe nerambursabile care efectuează cheltuieli pentru propriile proiecte cu finanţare externă nerambursabilă postaderare. Anexa 20a se completează potrivit prevederilor pct. 4.21. (1) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2012, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 71/2013. 4.21. (2) Formularul „Situaţia sumelor primite indirect de la Comisia Europeană/alţi donatori şi a plăţilor din FEN postaderare" (anexa 20b la situaţiile financiare) se completează de toate instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de sursa de finanţare, care primesc fonduri externe nerambursabile postaderare, prin autorităţi de certificare, instituţii publice ierarhic superioare, după caz, şi care ulterior efectuează plăţi din aceste sume (de exemplu: autorităţi de management, agenţii de plăţi, operatori de program, alte instituţii publice). Anexa 20b nu se completează de către instituţiile publice care au calitatea de beneficiari sau de lideri de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, care primesc prefinanţări şi rambursări prin autorităţile de management din România, în conturile de venituri ale bugetelor proprii. Anexa 20b se completează potrivit prevederilor pct. 4.21. (2) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2012, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 71/2013. 4.22. Formularul „Contul de execuţie a donaţiilor/ sponsorizărilor primite şi utilizate în anul ..." (anexa 23 la situaţiile financiare anuale) se completează pe structura modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003. 4.23. Formularul „Situaţia privind veniturile şi cheltuielile bugetelor locale pe unităţi administrativ-teritoriale" (anexa 24 la situaţiile financiare anuale) nu se completează de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale. Se obţine ca rezultat al prelucrării automate a datelor la administraţiile judeţene ale finanţelor publice, precum şi la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice. 4.24. Formularul „Sinteza finanţării programelor" şi formularul „Fişa programului" (anexele 25 şi 26 la situaţiile financiare anuale) se completează de ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, de alte autorităţi publice, care au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale rapoarte de performanţă în care se prezintă, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate. 4.25. Formularul „Situaţia plăţilor efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 şi titlul 58)" (anexa 27 la situaţiile financiare) se completează de instituţiile publice care derulează proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare. În anexa 27 „Situaţia plăţilor efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 şi titlul 58)", totalul plăţilor raportate de instituţiile publice la titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" şi la titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" se detaliază pe fiecare sursă de finanţare, pe naturi de cheltuieli, şi trebuie să corespundă cu totalul plăţilor raportate în anexa 7 sau 7b la situaţiile financiare, la cele două titluri (coloana 6). 4.26. Formularul „Situaţia plăţilor efectuate la titlul 65 «Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă»" (anexa 28 la situaţiile financiare) se completează de instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, din venituri proprii de subordonare centrală, cu informaţii privind plăţile efectuate pentru programele cu finanţare rambursabilă. În anexa 28 „Situaţia plăţilor efectuate la titlul 65 « Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă», totalul plăţilor raportate de instituţiile publice la titlul 65 se detaliază pe fiecare sursă de finanţare, pe naturi de cheltuieli, şi trebuie să corespundă cu totalul plăţilor raportate în anexa 7 la situaţiile financiare (coloana 6). 4.27. Formularul „Situaţia plăţilor efectuate din buget şi nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei" (anexa 29 la situaţiile financiare) se completează de toate instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de sursa de finanţare. Rândul 16 se completează cu soldurile altor conturi de disponibil în lei deschise la trezorerie sau disponibil în lei şi valută deschise la instituţiile de credit, al căror sold provine din finanţarea bugetară (contul 770 „Finanţare de la buget"). 4.28. (1) Formularul „Plăţi restante" (anexa 30 la situaţiile financiare) se completează de autorităţile publice, ministere, celelalte organe ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea lor, cu sumele reprezentând plăţi restante din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, credite externe, credite interne, fonduri externe nerambursabile, bugetul Fondului pentru mediu, al instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii/activităţi finanţate integral din venituri proprii. Se completează câte un formular distinct pentru fiecare cod înscris în subsolul acestuia. 4.28. (2) Formularul „Plăţi restante" (anexa 30b la situaţiile financiare modificată conform prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.248/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 49 alin. (131) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi de modificare şi completare a Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009) se completează de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi de instituţiile publice din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare. 4.28. (3) Plăţile restante se completează potrivit prevederilor pct. 4.28.(3)-4.28.(7) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2014, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 96/2015, cu modificările ulterioare. 4.29. (1) Formularul „Situaţia acţiunilor deţinute de instituţiile publice, în numele statului român, la societăţi comerciale, societăţi/companii naţionale, precum şi în capitalul unor organisme internaţionale şi companii străine" (anexa 31 la situaţiile financiare anuale) se completează de către instituţiile publice care deţin în numele statului român acţiuni la societăţi comerciale, societăţi/companii naţionale, precum şi în capitalul unor organisme internaţionale şi companii străine. 4.29. (2) La finele exerciţiului se raportează separat valoarea acţiunilor cotate şi a celor necotate la valoarea de piaţă, valoare care se determină potrivit prevederilor pct. 1.7 din Normele metodologice privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2006, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 40/2007. 4.29. (3) Formularul „Situaţia acţiunilor/părţilor sociale deţinute direct/indirect de unităţile administrativ-teritoriale la operatorii economici" (anexa 31b la situaţiile financiare anuale) se completează de către unităţile administrativ-teritoriale care deţin acţiuni şi părţi sociale la operatorii economici, direct sau indirect, cu informaţiile de la 31 decembrie 2016. În cazul municipiului Bucureşti, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul sectoarelor raportează operatorii economici la care administrează/controlează acţiuni sau părţi sociale, potrivit hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în numele municipiului Bucureşti. 4.30. Formularul „Situaţia sumelor evidenţiate în conturi în afara bilanţului rezultate din operaţiuni ce decurg din administrarea veniturilor bugetului general consolidat" (anexa 32 la situaţiile financiare) se completează de către creditorii bugetari (Ministerul Finanţelor Publice, Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) care, potrivit legii, gestionează veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în vederea raportării prin situaţiile financiare a bunurilor sechestrate ca măsură asiguratorie dispusă prin procedură administrativă şi ca modalitate de executare silită a garanţiilor depuse de contribuabili pentru înlesnirile acordate etc. Această anexă se completează cu soldurile conturilor în afara bilanţului specifice operaţiunilor respective. 4.31. Formularul „Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii" (anexa 34 la situaţiile financiare anuale) se completează cu informaţii privind evoluţia activelor nete/capitalurilor proprii ale instituţiilor publice pe parcursul exerciţiului financiar. Datele trebuie să fie însoţite de informaţii prezentate în notele explicative referitoare la: – natura modificărilor; – natura şi scopul constituirii rezervelor; – orice informaţii semnificative.Coloana 2 „Creşteri" se completează cu rulajul creditor al conturilor de capitaluri, iar coloana 3 „Reduceri" se completează cu rulajul debitor al conturilor de capitaluri. La completarea informaţiilor din coloanele 2 şi 3 urmează să se analizeze rulajele şi soldurile conturilor de capitaluri şi să se ţină cont de caracterul bifuncţional al conturilor 121 „Rezultatul patrimonial" şi 117 „Rezultatul reportat", astfel încât soldul la sfârşitul anului din coloana 4 rezultat din calcul să corespundă cu soldul raportat în bilanţ, debitor sau creditor, după caz. 4.32. (1) Formularele „Situaţia activelor fixe amortizabile" şi „Situaţia activelor fixe neamortizabile" (anexele 35a şi 35b la situaţiile financiare anuale) se completează de instituţiile publice care au în administrare active fixe corporale din domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi active fixe corporale aflate în proprietatea privată a instituţiei publice, după caz. Pentru activele fixe neamortizabile conform legii, nu se recunoaşte ajustarea pentru depreciere. 4.32. (2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia reconcilierii valorii bunurilor imobile din domeniul public sau privat al statului din situaţiile financiare anuale, care se depun la Ministerul Finanţelor Publice, cu valoarea acestor bunuri din inventarul centralizat reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii, cu modificările şi completările ulterioare. Bunurile din domeniul public al statului (evidenţiate 2xx = 101) se raportează în anexa 35b „Situaţia activelor fixe neamortizabile" în coloana 19, iar bunurile din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale (evidenţiate 2xx = 103) se raportează în acelaşi formular în coloana 22. Bunurile din domeniul privat al statului şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi cele aflate în proprietatea privată a instituţiei publice (evidenţiate 2xx = 231, 404, 779, după caz) care se amortizează potrivit legii se raportează în anexa 35a „Situaţia activelor fixe amortizabile" în coloanele 22, 23 şi 24. Bunurile din domeniul privat al statului (evidenţiate 2xx = 1020101), precum şi cele aflate în proprietatea privată a instituţiei publice din administraţia centrală (evidenţiate 2xx = 1020102) care nu se amortizează potrivit legii se raportează în anexa 35b „Situaţia activelor fixe neamortizabile" în coloanele 20 şi 21, iar bunurile din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale (evidenţiate 2xx = 1040101), precum şi cele aflate în proprietatea privată a instituţiei publice din administraţia locală (evidenţiate 2xx = 1040102) care nu se amortizează potrivit legii se raportează în anexa 35b „Situaţia activelor fixe neamortizabile" în coloanele 23 şi 24. 4.32. (3) În vederea completării corecte a anexelor 35a şi 35b se au în vedere următoarele: – rândul 09 - drumuri publice se completează cu valoarea acestora având în vedere pct. 1.3.7 „Infrastructură drumuri (publice, industriale, agricole), alei, străzi şi autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, parcaje, parapete, marcaje, semne de circulaţie)" din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Catalog, exclusiv poduri, podeţe, pasarele şi viaducte şi tunele; – rândul 10 - drumuri industriale agricole se completează cu valoarea acestora având în vedere pct. 1.3.7 din Catalog „Infrastructură drumuri (publice, industriale, agricole), alei, străzi şi autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, parcaje, parapete, marcaje, semne de circulaţie)"; – rândul 11 - infrastructură pentru transport feroviar exclusiv viaducte şi tunele se completează cu valoarea acestora având în vedere pct. 1.3.2 din Catalog „Infrastructură pentru transport feroviar", exclusiv poduri, podeţe, pasarele şi viaducte şi tunele; – rândul 12 - poduri, podeţe, pasarele şi viaducte pentru transporturi feroviare şi rutiere; viaducte se completează cu valoarea acestora având în vedere pct. 1.3.17 din Catalog „Poduri, podeţe, pasarele şi viaducte pentru transporturi feroviare şi rutiere; viaducte"; – rândul 13 - tunele se completează cu valoarea acestora având în vedere pct. 1.3.18 din Catalog „Tunele"; – rândul 14 - piste pentru aeroporturi şi platforme de staţionare pentru avioane şi autovehicule; construcţii aeroportuare se completează având în vedere pct. 1.3.8 din Catalog „Piste pentru aeroporturi şi platforme de staţionare pentru avioane şi autovehicule. Construcţii aeroportuare"; – rândul 15 - canale pentru navigaţie se completează având în vedere pct. 1.3.11 din Catalog „Canale pentru navigaţie"; – rândul 16 se completează cu valoarea altor active fixe încadrate în grupa „Construcţii".4.32. (4) Instituţiile publice au obligaţia să analizeze înainte de înscrierea în situaţiile financiare anuale natura juridică a bunurilor imobile din domeniul privat al statului definite potrivit prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice şi ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi a celor din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi din proprietatea privată a instituţiei publice, astfel încât datele raportate în situaţiile financiare să fie în concordanţă cu datele din inventare. 4.32. (5) În vederea evitării dublei raportări a bunurilor din domeniul public al statului, instituţiile de învăţământ preuniversitar/unităţile administrativ-teritoriale în cadrul cărora funcţionează cluburi sportive fără personalitate juridică se vor pune de acord cu inspectoratele şcolare asupra datelor raportate în situaţiile financiare anuale cu privire la bunurile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi în folosinţa gratuită a cluburilor sportive şcolare. 4.33. Sectoarele instituţionale potrivit manualului Sistemul European de Conturi (SEC 2010) sunt cele prevăzute la pct. 2.(10) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2015, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 465/2015. În vederea întocmirii corecte a formularului „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ..." (anexa 40a la situaţiile financiare), a formularului „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ..." (anexa 40b la situaţiile financiare) şi a formularului „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, şomaj, sănătate) la data de ..." (anexa 40c la situaţiile financiare), instituţiile publice trebuie să dezvolte conturile contabile în analitice distincte, astfel încât acestea să poată furniza informaţii detaliate pe sectoare, precum şi pe subsectoarele administraţiei publice: subsectorul administraţie publică centrală, subsectorul administraţie publică locală, subsectorul asigurări sociale. 4.34. În scopul identificării cazurilor de reclasificare a creditelor comerciale în împrumuturi (Maastricht debt) conform deciziei Eurostat, se au în vedere prevederile pct. 4.39 din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2014, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 96/2015, cu modificările ulterioare. Raportarea datoriei comerciale reclasificate în împrumuturi se efectuează în: – anexa 40a „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ..." la rândurile cu codurile: 422, 423, 424, 425, 426, 427, 428, 429, 429.1, 429.2, 447, 448, 449, 450, 451; – anexa 40b „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ..." la rândurile cu codurile: 277, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 284.1, 284.2, 298, 299, 300, 301, 302; – anexa 40c „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, şomaj, sănătate) la data de ..." la rândurile cu codurile: 277, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 284.1, 284.2, 300, 301, 302, 303, 304.Prezentarea acestor informaţii se efectuează într-o notă explicativă. Datoria comercială reclasificată în împrumuturi se evidenţiază, după caz, astfel: 401, 404 = 5190110 (1670108; 1670208)/analitice distincte Dobânda aferentă datoriei comerciale reclasificate în împrumuturi se evidenţiază, după caz, astfel: 666 = 5180800 (1680708)/analitice distincte 4.35. Unităţile sanitare publice cu paturi de subordonare centrală raportează creanţele faţă de casele de sănătate în anexa 40a „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...", la rd. 306.1, respectiv în anexa 40b „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...", la rd. 171.1, cele de subordonare locală. Casele de sănătate raportează datoriile faţă de unităţile sanitare publice cu paturi în anexa 40c „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia asigurărilor sociale (de stat, şomaj, sănătate) la data de ...", la rd. 319.4.1 pentru cele de subordonare centrală, respectiv la rd. 319.5.1 pentru cele de subordonare locală. Creanţele raportate de unităţile sanitare publice cu paturi se pun de acord cu datoriile din evidenţa caselor de sănătate. Eventualele diferenţe se explică atât de unităţile sanitare publice cu paturi, cât şi de casele de sănătate în raportul ce însoţeşte situaţiile financiare, în notele explicative referitoare la creanţe şi, respectiv, datorii. Casele de sănătate prezintă în raportul ce însoţeşte situaţiile financiare explicaţii cu privire la sumele înregistrate în contul extrabilanţier provenind din depăşirea contractelor încheiate cu unităţile sanitare publice cu paturi. 4.36. Conturile de venituri (7xx) şi conturile de cheltuieli (6xx) raportate în „Contul de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare) întocmit la 31 decembrie 2016 se prezintă detaliat în formularul „Informaţii privind soldurile conturilor de venituri şi finanţări, precum şi soldurile conturilor de cheltuieli din Contul de rezultat patrimonial", pe modelul prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2013, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 116/2014, pe fiecare subsector (administraţie centrală, administraţie locală, asigurări sociale) şi sursă de finanţare, precum şi pe total. Formularul actualizat cu conturile noi aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013, prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 845/2014, prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 465/2015, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 82/2016, cu completările ulterioare, şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 529/2016 se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Situaţiile se depun la Ministerul Finanţelor Publice până la 31 iulie 2017. 4.37. (1) Plăţile efectuate din fonduri externe nerambursabile de preaderare (PHARE, ISPA) de către agenţii/autorităţi de implementare în numele instituţiei publice, care se raportează în „Conturile de execuţie a bugetului - Cheltuieli" (anexele 6 şi 7 la situaţiile financiare), întocmite de autorităţile publice, ministere, celelalte organe ale administraţiei publice centrale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice aflate în subordine, în coordonare sau sub autoritatea lor, poartă viza agenţiilor/autorităţilor de implementare prin care se confirmă exactitatea plăţilor raportate în conturile de execuţie de către instituţiile publice - beneficiari ai fondurilor externe nerambursabile. 4.37. (2) Plăţile efectuate din fonduri externe nerambursabile de preaderare (PHARE, ISPA) de către agenţii/autorităţi de implementare în numele instituţiei publice, care se raportează în formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7b la situaţiile financiare) şi în formularul „Contul de execuţie a bugetului fondurilor externe nerambursabile - Cheltuieli" (anexa 18 la situaţiile financiare), se pun de acord cu datele din evidenţa agenţiilor/autorităţilor de implementare. 4.38. Situaţiile financiare anuale sunt însoţite de Raportul de analiză pe bază de bilanţ, care cuprinde: notele explicative prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 616/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea, semnarea, depunerea, componenţa şi modul de completare a situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice în anul 2006, precum şi modelele acestora, privind activele fixe, stocurile, creanţele, datoriile, capitalurile proprii, execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, notele explicative prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.941/2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009, notele explicative prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 479/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2012, notele explicative prevăzute de Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 71/2013, precum şi alte note considerate necesare. 4.39. Instituţiile publice care s-au reorganizat în cursul anului 2016 în baza unor acte normative întocmesc o notă explicativă pentru diferenţele dintre soldurile finale de la 31 decembrie 2015 şi soldurile iniţiale de la 1 ianuarie 2016. 4.40. În cazul în care din centralizarea datelor se constată existenţa unor obligaţii neachitate la scadenţă pentru bunuri achiziţionate, lucrări executate şi servicii prestate, ordonatorii principali de credite dispun, prin structurile de control, controlul asupra modului de respectare a dispoziţiilor legale în vigoare la încheierea angajamentelor legale, având obligaţia de a prezenta în Raportul de analiză pe bază de bilanţ măsurile luate. 4.41. Instituţiile publice care în anul 2016 au inclus pe cheltuieli, în condiţiile legii, contravaloarea unor pagube care nu se datorează culpei unei persoane menţionează în Raportul de analiză pe bază de bilanţ natura şi valoarea pagubelor respective. 4.42. Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate de supraveghere a pieţei financiare nonbancare şi este clasificată de către Biroul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) în lista S 126 „Subsector auxiliar-financiar". Această clasificare are numai scop statistic, fără să aibă consecinţe asupra încadrării administrative, a modului de organizare a sistemului contabil şi de raportare a situaţiilor financiare. În consecinţă, aceasta aplică în continuare reglementările contabile referitoare la instituţiile publice, respectiv prevederile Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi normele metodologice referitoare la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale şi, respectiv, a raportărilor financiare lunare. 4.43. La situaţiile financiare la 31 decembrie 2016, unităţile de învăţământ preuniversitar ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari de credite depun la unitatea administrativ-teritorială formularul „Bilanţ" cuprinzând toate activele, datoriile şi capitalurile proprii, indiferent de sectorul sau sursa de finanţare a acestora. De asemenea, unităţile de învăţământ preuniversitar ai căror conducători au calitatea de ordonatori terţiari de credite în bugetele cărora au fost aprobate credite bugetare aferente cluburilor sportive şcolare fără personalitate juridică iau măsuri în vederea includerii în situaţiile financiare întocmite la 31 decembrie 2016 şi a operaţiunilor efectuate de acestea. Formularul „Contul de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare) ce se depune la unitatea administrativ-teritorială cuprinde veniturile şi cheltuielile instituţiei efectuate din bugetul local. Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexa 3 la situaţiile financiare) ce se depune la unitatea administrativ-teritorială cuprinde şi coloana 3 pentru finanţarea de la bugetul de stat în scop informativ, fără a fi adunată la coloana 1 - Total. Pentru fondurile primite de la bugetul de stat prin unităţile teritoriale ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, unităţile de învăţământ preuniversitar întocmesc formularele: „Contul de execuţie a bugetului de stat" (anexele 6 şi 7 la situaţiile financiare), „Contul de rezultat patrimonial" (anexa 2 la situaţiile financiare) şi „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (anexele 3 şi 4 la situaţiile financiare), pe care le prezintă inspectoratelor şcolare în vederea centralizării. Aceste formulare cuprind veniturile şi cheltuielile instituţiei efectuate din bugetul de stat. În mod experimental, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat întocmesc formularul „Bilanţ" şi detaliat pe cele două sectoare, buget de stat şi, respectiv, buget local. O copie a formularului „Bilanţ" întocmit experimental pentru sectorul buget de stat se depune în scop informativ şi pentru verificare la inspectoratele şcolare, fără a fi centralizat de acestea în bilanţul propriu. Acesta conţine numai operaţiunile din fonduri de la bugetul de stat derulate cu data de 1 ianuarie 2016, având ca solduri iniţiale soldurile finale raportate la 31 decembrie 2015. Bilanţul întocmit experimental pentru sectorul buget de stat depus de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat la inspectoratele şcolare se centralizează distinct la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. 4.44. Precizările privind dezvoltarea conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanţei de verificare la Ministerul Finanţelor Publice, prevăzute la cap. III pct. 10 lit. b.5) şi b.6) din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2014, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 556/2014, cu completările ulterioare, rămân valabile şi în anul 2017. 4.45. Până la intrarea în vigoare a Ordinului ministrului finanţelor publice pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2017, autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiile publice autonome efectuează raportările financiare lunare la termenele prevăzute la cap. II „Depunerea situaţiilor financiare trimestriale şi a raportărilor financiare lunare" din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2016, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 529/2016. La raportarea lunară a indicatorilor din bilanţ se vor avea în vedere şi rândurile 22.1 „Avansuri acordate" şi 61.1 „Avansuri primite". 4.46. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune depun la Ministerul Finanţelor Publice formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiei publice - Cheltuieli" (anexa 6 la situaţiile financiare) şi formularul „Contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice - Cheltuieli" (anexa 7 la situaţiile financiare), precum şi formularul „Sinteza finanţării programelor" şi formularul „Fişa programului" (anexele 25 şi 26 la situaţiile financiare anuale). Capitolul VSemnarea şi depunerea situaţiilor financiare anuale 5.1. (1) Situaţiile financiare anuale se semnează de conducătorul instituţiei publice şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de alte persoane delegate cu exercitarea acestor competenţe. În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situaţiile financiare anuale se însoţesc de o declaraţie scrisă a persoanelor de mai sus, prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că: a)politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile; b)situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; c)persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.5.1. (2) Situaţiile financiare anuale centralizate trebuie să fie însoţite de o declaraţie scrisă a ordonatorului principal de credite prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale centralizate şi confirmă că: a)politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale centralizate sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile; b)situaţiile financiare anuale centralizate oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.5.2. Reprezentanţii autorităţilor publice, ai ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice autonome au obligaţia să se prezinte la Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice pentru a primi gratuit, pe suport magnetic, programul informatic de centralizare a situaţiilor financiare pentru instituţii publice, în vederea depunerii situaţiilor financiare centralizate la Ministerul Finanţelor Publice şi pe suport magnetic. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt obligaţi să depună situaţiile financiare la administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi pe suport magnetic. Nu se admite depunerea situaţiilor financiare la 31 decembrie 2016 fără prezentarea acestora şi pe suport magnetic. 5.3. Potrivit prevederilor art. 36 alin. (7) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de prezentare a situaţiilor financiare anuale la Ministerul Finanţelor Publice este de „50 de zile de la încheierea exerciţiului financiar". Astfel, situaţiile financiare centralizate întocmite de ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice şi instituţiile publice autonome, precum şi situaţiile financiare privind execuţia bugetelor locale pe anul 2016, întocmite de administraţiile judeţene ale finanţelor publice judeţene şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, se depun la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică, Direcţia de metodologie contabilă instituţii publice, până la data de 20 februarie 2017. 5.4. Situaţiile financiare se depun la organul ierarhic superior la termenele prevăzute la art. 36 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nedepunerea situaţiilor financiare la termenul prevăzut de lege atrage răspunderea persoanelor vinovate, potrivit legii. 5.5. Avizul prefectului privind situaţiile financiare obţinut în baza prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înaintează conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat; acesta nu se mai înaintează şi Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică, Direcţia de metodologie contabilă instituţii publice. 5.6. Situaţiile financiare centralizate se depun la Ministerul Finanţelor Publice de către conducătorii compartimentelor financiar-contabile sau de persoane cu atribuţii în activitatea de analiză şi centralizare a acestora care să poată oferi informaţiile necesare în legătură cu structura şi conţinutul informaţiilor din situaţiile financiare prezentate. 5.6. (1) Situaţiile financiare anuale centralizate ale autorităţilor publice, ministerelor, celorlalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite se afişează pe pagina de internet proprie sau, în lipsa acesteia, la sediul autorităţii ori instituţiei publice, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare. 5.6. (2) Bilanţul instituţiilor publice, contul general anual de execuţie a bugetului de stat, contul anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat şi contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj se afişează pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice la adresa: www.mfinante.ro/acasa/transparenta decizionala/proiecte de acte normative. Capitolul VIÎntocmirea, semnarea şi depunerea situaţiilor financiare la 31 decembrie 2016 şi a raportărilor financiare lunare de către instituţiile/autorităţile publice reorganizate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative 6.1. Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2016 se întocmesc pentru ministerele existente înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 şi se semnează de către ordonatorii de credite ai instituţiilor reorganizate. 6.2. Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2016 sunt cele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 6.3. Raportările financiare lunare la 31 decembrie 2016 întocmite de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate se depun la vechiul ordonator principal sau secundar de credite ori la Ministerul Finanţelor Publice, după caz, la termenele stabilite la cap. II „Depunerea situaţiilor financiare şi a raportărilor financiare lunare" din Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2016, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 529/2016. 6.4. În situaţia neaprobării Legii bugetului de stat pe anul 2017 şi a neefectuării operaţiunilor de transfer prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 până la 31 ianuarie 2017, raportările lunare pentru luna ianuarie se întocmesc de vechii ordonatori de credite. Capitolul VIIMăsuri în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare 7.1. Entităţile publice care, în cursul anului 2016, au început depunerea în sistemul naţional de raportare FOREXEBUG a formularelor de situaţii financiare în format electronic depun în continuare la organul ierarhic superior situaţiile financiare întocmite pe suport hârtie şi aprobate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 7.2. Pe parcursul anului 2017, în baza unui calendar ce va fi stabilit ulterior, instituţiile publice vor începe să depună formularele specifice situaţiilor financiare către sistemul naţional de raportare FOREXEBUG. 7.3. În vederea asigurării cerinţelor formularelor de situaţii financiare ce se vor depune în sistemul naţional de raportare FOREXEBUG, entităţile publice se vor asigura că în înregistrările contabile efectuate structura contului contabil este cea prevăzută în Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 2.021/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005. ANEXA Nr. 2MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI la anexa 41 la Normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009 Corelaţii între formularele de situaţii financiare pentru subsectorul Administraţia centrală (S1311) Corelaţii între formularul „Bilanţ" (cod 01) şi anexa 3 „Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ..." (cod 03): Corelaţia: Rd. 33 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03). se modifică după cum urmează: Rd. 33 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = (rd. 15 col. 01) – (rd. 15 col. 03) din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03). Textul următor: NOTĂ: Corelaţia nu se respectă în următoarele situaţii: [...] 2. În cazul Trezoreriei Centrale a Statului, unde se va respecta următoarea corelaţie: Rd. 41 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) + Rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data ...» (cod 04). se modifică după cum urmează: NOTĂ: Corelaţia nu se respectă în următoarele situaţii: [...] 2. La Trezoreria Centrală a Statului, unde se va respecta următoarea corelaţie: Rd. 41 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = (rd. 15 col. 01) – (rd. 15 col. 03) din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) + rd. 17 col. 01 din formularul anexa 4 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data ...» (cod 04). După textul de mai sus se introduce textul cu următorul cuprins: Rd. 60.1 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = – Rd. 15 col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03). NOTĂ: Corelaţia de mai sus nu se respectă: La Ministerul Finanţelor Publice şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru situaţiile financiare centralizate, precum şi la structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care respectă următoarele corelaţii: Rd. 21.1 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. (2 + 6 + 10) col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03). Rd. 60.1 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. (3 + 7 + 11) col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03). Corelaţia Rd. 21.1 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. (2 + 6 + 10) col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03)." nu se respectă la Trezoreria Centrală a Statului. După textul „Corelaţiile între formularul anexa 29 «Situaţia plăţilor efectuate din buget şi nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei» (cod 31) şi anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17)", după ultima corelaţie se introduce textul cu următorul cuprins: Corelaţii între formularul «Bilanţ» (cod 01) şi formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25): Rd. 84 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = total de la rd. 01 col. 01 la rd. 15 col. 01 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 84 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = total de la rd. 01 col. 04 la rd. 15 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 85 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 17 col. 01 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 85 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 17 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 86 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 18 col. 01 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 86 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 18 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 87 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 19 col. 01 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 87 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 19 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 88 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 20 col. 01 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 88 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 20 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 90 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 21 col. 01 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). Rd. 90 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 21 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25). NOTĂ: În cazul în care soldul contului 117 «Rezultatul reportat», la sfârşitul anului, din col. 4 a formularului anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25), este de semn contrar soldului iniţial, se va înscrie pe rândul corespunzător lui astfel: – soldul final creditor cu minus se va înscrie la rd. 18 ca sold final debitor;
– soldul final debitor cu minus se va înscrie la rd. 17 ca sold final creditor.În mod similar se va proceda şi în cazul contului 121 «Rezultatul patrimonial». Indicatorul «Total capitaluri proprii» de la rd. 21 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) se determină numai pentru col. 1 «Sold la începutul anului» şi col. 4 «Sold la sfârşitul anului». Corelaţii între formularul «Bilanţ» (cod 01) şi formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» şi formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile»: Rd. 03 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 05 col. 03 din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 26) – rd. 05 col. 18 anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) + rd. 04 col. 04 anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28). Rd. 03 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 05 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) + rd. 04 col. 17 anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 04 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) + rd. 05 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 19 col. 03 din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 26) – rd. 19 col. 18 din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) + rd. 06 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28) + rd. 07 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28) + rd. 08 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28) + rd. 17 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28) + rd. 18 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28) + rd. 19 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28). Rd. 04 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) + rd. 05 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 19 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) + rd. 06 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) + rd. 07 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) + rd. 08 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) + rd. 17 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) + rd. 18 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) + rd. 19 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 06 col. 01 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 20 col. 04 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 28). Rd. 06 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 20 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Corelaţii în cadrul formularului anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27): Rd. 02 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 02 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 03 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 03 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 04 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 04 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 05 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 05 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 07 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 07 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 08 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 08 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 17 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 17 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 18 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 18 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 19 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 19 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Rd. 20 col. (17 – 21) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) = Rd. 20 col. (22 + 23 + 24) din formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27) Corelaţii între formularul anexa 3 „Situaţia fluxurilor de trezorerie" (cod 03) şi anexa 40a „Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ..." (cod 17): Corelaţia: Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) = (Rd. 04 + Rd. 05 + Rd. 11) col. 02 din formularul anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17)" se modifică după cum urmează: (Rd. 15 col. 01 – rd. 15 col. 03) din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) = (rd. 04 + rd. 05 + rd. 11) col. 02 din formularul anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17) Următorul text: NOTĂ: Corelaţia nu se respectă în următoarele situaţii: [...] 2. În cazul Trezoreriei Centrale a Statului, unde se va respecta următoarea corelaţie: Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) = (Rd. 16 + Rd. 21) col. 02 din formularul anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17)" se modifică după cum urmează: NOTĂ: Corelaţia de mai sus nu se respectă în următoarele situaţii: [...] 2. La Trezoreria Centrală a Statului, unde se va respecta următoarea corelaţie: (rd. 15 col. 01 – rd. 15 col. 03) din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) = (rd. 16 + rd. 21) col. 02 din formularul anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17) După textul „Corelaţii între formularul anexa 4 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data ...» (cod 04) şi anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ... (cod 17)", după ultima corelaţie se introduce textul cu următorul cuprins: Corelaţii între formularul anexa 31 «Situaţia acţiunilor deţinute de instituţiile publice, în numele statului român, la societăţile comerciale, societăţi/companii naţionale, precum şi în capitalul unor organisme internaţionale şi companii străine la data de ...» şi formularul anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17) Totalul general col. 03 anexa 31 «Situaţia acţiunilor deţinute de instituţiile publice, în numele statului român, la societăţile comerciale, societăţi/companii naţionale, precum şi în capitalul unor organisme internaţionale şi companii străine la data de ...» (cu excepţia FMI) = rd. 256 col. 02 + rd. 264 col. 02 + rd. 274 col. 02 din formularul anexa 40a «Situaţia activelor şi datoriilor instituţiilor publice din administraţia centrală la data de ...» (cod 17). NOTĂ: Corelaţia nu se va respecta cu valoarea participaţiilor la FMI deţinute de către Ministerul Finanţelor Publice. Corelaţii între formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) şi formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29): Rd. 01 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = rd. 02 col. 18 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 02 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18 + rd. 20) col. 19 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 03 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 20 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 03.1 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 21 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 04 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 22 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 05 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 23 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 05.1 col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 24 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. (01 + 02 + 03 + 03.1 + 04 + 05 + 05.1) col. 04 din formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) = rd. 22 (col. 18 la 24) din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Corelaţii în cadrul formularului anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29): Rd. 21 col. 19 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18 + rd. 20) col. 19 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 21 col. 20 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 20 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 21 col. 21 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 21 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 21 col. 22 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 22 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 21 col. 23 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 23 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 21 col. 24 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18) col. 24 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 18 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 04 col. 18 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 19 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 21 col. 19 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 20 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 21 col. 20 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 21 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 21 col. 21 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 22 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 21 col. 22 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 23 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 21 col. 23 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 24 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = rd. 21 col. 24 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 21 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 06 + rd. 07 + rd. 08 + rd. 17 + rd. 18 + rd. 19 + rd. 20). col. 4 la col. 17 pentru fiecare coloană distinct, din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Rd. 22 col. 17 din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) = (rd. 04 + rd. 21). col. 4 la col. 17 pentru fiecare coloană distinct, din formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29) Corelaţii între formularele de situaţii financiare la subsectorul Administraţia locală (S1313) Corelaţii între formularul „Bilanţ" (cod 01) şi anexa 3 „Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ...." (cod 03): Corelaţia: Rd. 33 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) + Rd. 15 col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03)." se modifică după cum urmează: Rd. 33 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ...» (cod 03). Nota aferentă corelaţiei se completează la punctul 2) cu următorul cuprins: La unităţile de învăţământ preuniversitar se va respecta următoarea corelaţie: Rd. 33 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = (Rd. 15 col. 01 – Rd. 15 col. 4) din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03). După textul de mai sus, se introduce textul cu următorul cuprins: „Rd. 60.1 col. 02 din formularul «Bilanţ» (cod 01) = Rd. 15 col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03)." Corelaţii între formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) şi anexa 40b «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...» (cod 18): Corelaţia: „Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) + Rd. 15 col. 03 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ....» (cod 03) = (Rd. 04 + Rd. 05 + Rd. 19) col. 02 din formularul anexa 40b «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...» (cod 18)." se modifică după cum urmează: „Rd. 15 col. 01 din formularul anexa 3 «Situaţia fluxurilor de trezorerie la data de ...» (cod 03) = (rd. 04 + rd. 05 + rd. 19) col. 02 din formularul anexa 40b «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...» (cod 18)". După textul „Corelaţii între formularul anexa 29 «Situaţia plăţilor efectuate din buget şi nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei» (cod 31) şi anexa 40b «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...» (cod 18), după ultima corelaţie, se introduce textul cu următorul cuprins: „Anexa 31b «Situaţia acţiunilor/părţilor sociale deţinute direct/indirect de unităţile administrativ-teritoriale la operatorii economici» cu formularul anexa 40b «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...» (cod 18) La formularul «Situaţia acţiunilor/părţilor sociale deţinute direct/indirect de unităţile administrativ-teritoriale la operatorii economici» (anexa 31 b), utilizat pe modelul aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.865/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2011, sau pe modelul publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, se respectă corelaţia coloana «Valoarea acţiunilor/părţilor sociale din capitalul social al operatorului economic deţinute de către unitatea administrativ-teritorială - Direct» = (rd. 126 + rd. 134 + rd. 142) col. 2 din formularul 40b «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din administraţia locală la data de ...» (cod 18). „NOTĂ: Următoarele corelaţii de la subsectorul Administraţia centrală (S1311) se respectă şi la subsectorul Administraţia locală (S1313): 1. formularul «Bilanţ» (cod 01) şi formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25); 2. formularul «Bilanţ» (cod 01) şi formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» şi anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile»; 3. corelaţii în cadrul formularului anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27); 4. formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) şi formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29); 5. corelaţii în cadrul formularului anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29). Corelaţii între formularele de situaţii financiare din subsectorul Asigurări sociale (S1314) După textul „Corelaţii între formularul anexa 29 «Situaţia plăţilor efectuate din buget şi nejustificate prin bunuri, lucrări, servicii la finele perioadei» (cod 31) şi anexa 40c «Situaţia activelor şi datoriilor financiare ale instituţiilor publice din domeniul asigurărilor sociale (de stat, şomaj, sănătate) la data de ...» (cod 19)", după ultima corelaţie se introduce textul cu următorul cuprins: NOTĂ: Următoarele corelaţii de la subsectorul Administraţia centrală (S1311) se respectă şi la domeniul asigurărilor sociale (de stat, şomaj, sănătate) (S1314): 1. formularul «Bilanţ» (cod 01) şi formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25); 2. formularul «Bilanţ» (cod 01) şi formularul anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» şi anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile»; 3. corelaţii în cadrul formularului anexa 35a «Situaţia activelor fixe amortizabile» (cod 27); 4. formularul anexa 34 «Situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii» (cod 25) şi formularul anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29); 5. corelaţii în cadrul formularului anexa 35b «Situaţia activelor fixe neamortizabile» (cod 29)