ORDIN Nr. 21
din 26 martie 2010
privind modificarea si
completarea Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor privind
procedura de înregistrare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor a
activitatilor de obtinere si de vanzare directa si/sau cu amanuntul a
produselor alimentare de origine animala sau nonanimala, precum si a
activitatilor de productie, procesare, depozitare, transport si comercializare
a produselor alimentare de origine nonanimala, aprobata prin Ordinul
presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor nr. 111/2008
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 194 din 26 martie 2010
Văzând Referatul de aprobare nr. 438 din 23 martie
2010,
în temeiul Regulamentului Parlamentului European şi
al Consiliului Uniunii Europene nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor
şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de
instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa
Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei
produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L31
din 1 februarie 2002, cu amendamentele ulterioare, al Regulamentului
Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE
privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 139/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare, al
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene
nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică
alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 139/55 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare, al
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene
nr. 854/2004/CE de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor
oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/83 din 25 iunie
2004, cu amendamentele ulterioare, şi al Regulamentului Parlamentului
European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004/CE privind
controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea
conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi
produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală
şi de bunăstare a animalelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 165/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare,
luând în considerare prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor
de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România,
având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului
nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi
completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3)
din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din
subordinea acesteia,
preşedintele Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Art. I. - Norma sanitară veterinară şi
pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare
sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a
activităţilor de obţinere şi de vânzare directă
şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală
sau nonanimală, precum şi a activităţilor de
producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a
produselor alimentare de origine nonanimală, aprobată prin Ordinul
preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 30 decembrie 2008, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (3), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
,,a) denumirea şi adresa producătorului,
atestate prin anexarea copiei documentului de identitate;".
2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„Art. 4. - (1) Pentru unităţile de vânzare cu
amănuntul care îndeplinesc cerinţele sanitare veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor conform legislaţiei specifice,
direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite, într-un
termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data depunerii
documentaţiei complete, documentul de înregistrare sanitar-veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 3."
3. La articolul 18, după alineatul (2) se
introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Cererea solicitantului se soluţionează
de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 30 de zile
calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete."
4. La articolul 19, alineatul (3) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(3) Inspectorii autorităţii
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul
compartimentului igienă veterinară şi epidemiologie al
direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întocmesc la faţa
locului o notă de constatare, conform modelului prevăzut în anexa nr.
3 la Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare
sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează,
depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine
animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor nr. 93/2008, un proces-verbal de constatare, conform
modelului prevăzut la anexa nr. 8, cuprinzând concluzia
evaluării."
5. Articolul 33 se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„Art. 33. -In vederea obţinerii documentului de
înregistrare pentru siguranţa alimentelor pentru activităţile
din domeniul alimentar desfăşurate de unităţile cuprinse în
anexa nr. 9, solicitanţii depun la direcţia sanitar-veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti certificatul constatator eliberat de oficiul
registrului comerţului teritorial de pe lângă tribunalul pe raza
căruia este înregistrat sediul şi o cerere scrisă în care sunt
precizate:
a) denumirea şi adresa unităţii;
b) activitatea desfăşurată;
c) tipurile şi cantităţile de produse
obţinute ca urmare a procesării;
d) numărul de personal lucrător."
6. La articolul 34, alineatul (3) se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„(3) Pentru unităţile care îndeplinesc
condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
conform legislaţiei specifice, direcţia sanitar-veterinară
şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiva
municipiului Bucureşti emite, în termen de cel mult 30 de zile
calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete de către
solicitant, documentul de înregistrare pentru siguranţa alimentelor,
conform modelului cuprins în anexa nr. 10."
7. In anexa nr. 4, numărul curent 1 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
|
Unitatea
|
Tariful de înregistrare lei/unitate
|
„1.
|
Carne, lapte şi produse din lapte:
Carmangerie, măcelărie, centru sacrificare
păsări şi/sau lagomorfe la nivelul fermei sau
exploataţiei, centru de prelucrare lapte
Centru colectare vânat sălbatic
|
300 - persoane juridice
10 - persoane fizice
200"
|
Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Marian Zlotea