ORDIN Nr. 2847
din 30 septembrie 2008
pentru actualizarea listei
contribuabililor mijlocii administrati conform prevederilor Ordinului
ministrului finantelor publice nr. 1.074/2006 privind organizarea activitatii
de administrare a contribuabililor mijlocii la Directia Generala a Finantelor
Publice a Municipiului Bucuresti, cu modificarile si completarile ulterioare
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 694 din 13 octombrie 2008
In temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
prevederilor art. 31 alin. (3) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
1.074/2006 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor
mijlocii la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, cu
modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Lista contribuabililor mijlocii
care urmează a fi administraţi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a
Municipiului Bucureşti începând cu data de 1 ianuarie 2009, prezentată în anexa
nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă Lista contribuabililor mijlocii
care nu vor mai fi administraţi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a
Municipiului Bucureşti începând cu data de 1 ianuarie 2009, prezentată în anexa
nr. 2.
Art. 3. - Se aprobă Lista contribuabililor mijlocii
rezultaţi în urma divizării unor contribuabili mijlocii, precum şi lista
contribuabililor mijlocii rezultaţi în urma absorbţiei prin fuziune a unor contribuabili administraţi de
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prevăzute în
anexa nr. 3.
Art. 4. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 5. - Direcţia generală de reglementare a
colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de planificare strategică şi
monitorizare a realizării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia
informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi organele fiscale subordonate vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXA Nr. 1
LISTA
contribuabililor mijlocii
care urmează a fi administraţi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti începând cu
data de 1 ianuarie 2009
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
1
|
477116
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
2000 KENO IMPORT EXPORT S.R.L.
|
2
|
7041415
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
2NA FARM S.R.L.
|
3
|
2358359
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
A & A TRADING COMPANY S.R.L.
|
4
|
17270912
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
A A MARKETING AND MANAGEMENT S.R.L.
|
5
|
7741052
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
A.G.-CHIM TRADING-COMPANY S.R.L.
|
6
|
9394898
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
A.G.F CEREAL RUMENA S.R.L.
|
7
|
14659789
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AAS EXPERT TECHNOLOGY S.R.L.
|
8
|
13587820
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AAYLEX DISTRIBUTION S.R.L.
|
9
|
6366826
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AAYLEX TRADING S.R.L.
|
10
|
8678166
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ABIS STUDIO S.R.L.
|
11
|
12097170
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ACCENT TRAVEL & EVENTS S.R.L.
|
12
|
16833660
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ACCENTURE CENTRAL EUROPE B.V AMSTERDAM, OLANDA - SUCURSALA
BUCUREŞTI
|
13
|
18452211
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ACCOR HOTELS ROMÂNIA S.R.L.
|
14
|
11528568
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADDV EURO RSCG S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
15
|
15739037
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADECCO RESURSE UMANE S.R.L.
|
16
|
367911
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADESGO S.A.
|
17
|
1563215
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADEVĂRUL S.A.
|
18
|
4020388
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADEXIM MODELCOM S.R.L.
|
19
|
15739061
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADIDAS ROMÂNIA S.R.L.
|
20
|
11672708
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALA DE METEOROLOGIE RA
|
21
|
3020924
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADREM INVEST S.R.L.
|
22
|
8887308
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ADVANCED TECHNOLOGIES S.R.L.
|
23
|
6549440
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AECTRA AGROCHEMICALS S.A.
|
24
|
1592288
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AECTRA S.R.L.
|
25
|
14486220
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AEGEF GRUP S.R.L.
|
26
|
14559933
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AEGEK S.A. ATENA SUCURSALA LIPSCANI
BUCUREŞTI ROMÂNIA
|
27
|
11219295
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AEROTEH - G.P S.A.
|
28
|
22583193
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AFFARI MIEI &CO S.R.L.
|
29
|
6422446
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGENT TRADE S.R.L.
|
30
|
12017677
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGENŢIA DE DREPTURI SPORTIVE SA
|
31
|
356041
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGISFOR S.R.L.
|
32
|
17055949
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGORA INTERNATIONAL SRL
|
33
|
6243785
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGREXCOM -94 S.R.L.
|
34
|
2356706
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGROS INTERNATIONAL SRL
|
35
|
6193482
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AGROVET S.A.
|
36
|
12294406
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AIR LIQUIDE ROMÂNIA S.R.L.
|
37
|
14623300
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALARCO GROUP S.R.L.
|
38
|
17043227
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALD AUTOMOTIVE SRL
|
39
|
15045019
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALEXANDROAIA TRANS CONFORT S.R.L.
|
40
|
8140611
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALFA LAVAL S.R.L.
|
41
|
14458432
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALFAROM HOLDING S.R.L.
|
42
|
15293812
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALI BABATOUR S.R.L.
|
43
|
15826834
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALIBATU MERCUR COMPANY S.R.L.
|
44
|
6811931
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALKA CO SRL
|
45
|
13710905
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALL PLAN CONSTRUCTION S.R.L.
|
46
|
13513717
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALLIANCE NETWORKS GRUP S.R.L.
|
47
|
21661145
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALPHA CONCERN S.R.L.
|
48
|
6717510
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALSTOM GENERAL TURBO S.A.
|
49
|
5246813
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALSYS DATA SRL
|
50
|
14906056
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALT UNIVERS COMPANY 2002 S.A.
|
51
|
12086723
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ALTIUS S.R.L.
|
52
|
14242578
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AM EUROCROSS S.R.L.
|
53
|
13421303
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMA IMPEX 2000 RO S.R.L.
|
54
|
14665500
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMENAJAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT 4 (A.D.PP4) S.A.
|
55
|
6331682
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMERICAN RESTAURANT SYSTEM S.A.
|
56
|
4601763
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMERICAN TECHNOLOGY GROUP OF ROMÂNIA S.R.L.
|
57
|
1596638
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMERILEX S.R.L.
|
58
|
14812555
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMIANTIT PIPE SYSTEMS S.R.L.
|
59
|
12709554
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AMMA PRINT SRL
|
60
|
8468423
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANA HOTELS S.A.
|
61
|
6718515
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANA PAN S.A.
|
62
|
10963008
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANDA TRANS CONSTRUCT S.R.L.
|
63
|
15715224
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANDROMEDE DECOR S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
64
|
15841001
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANGORA CONSTRUCT SRL
|
65
|
10519723
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANTALIS S.A.
|
66
|
15971591
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANTENA 3 S.A.
|
67
|
8870390
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANTONY GROSS EXIM S.R.L.
|
68
|
335286
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ANTREPRIZA CONSTRUCŢII MONTAJ NR. 4 BUCUREŞTI S.A.
|
69
|
6686537
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARA REGIS LINE S.R.L.
|
70
|
7400810
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARBOMEDIA.NET S.R.L.
|
71
|
6810715
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARCONI GRUP S.A.
|
72
|
3014310
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARECO EXIM S.R.L.
|
73
|
4504418
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARENA GROUP SA
|
74
|
5478708
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARGIROM INTERNATIONAL SA
|
75
|
3167993
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARMUS S.A.
|
76
|
10873673
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARNAUD ROMÂNIA CHEMICALS S.R.L.
|
77
|
18038890
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AROL HOLDING S.R.L.
|
78
|
6549777
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARROW INTERNATIONAL S.R.L.
|
79
|
436787
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARSIS TRADING S.R.L.
|
80
|
6506350
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ART GROUP INT S.R.L.
|
81
|
379290
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARTA GRAFICA S.A.
|
82
|
18047456
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ARTENIUS ROMÂNIA S.R.L.
|
83
|
16324461
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ASGO TELECOM SA
|
84
|
14988790
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ASKO INTERNATIONAL S.R.L.
|
85
|
14325789
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB NAŢIONAL 2000 BUCUREŞTI
|
86
|
7095377
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB NAŢIONAL BUCUREŞTI
|
87
|
5990740
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ASTESE PRODUCTION S.R.L.
|
88
|
16603644
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ATAS LIGHT S.R.L.
|
89
|
14703019
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ATEL ENERGY ROMÂNIA S.R.L.
|
90
|
5602554
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ATHENAEUM CONSTRUCT S.A.
|
91
|
14129308
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ATIFCO INTERNATIONAL S.A.
|
92
|
9911749
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ATLAS COMPUTER COMIMPRODEX S.R.L.
|
93
|
9626378
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ATOMIC TV ROMÂNIA SRL
|
94
|
3738836
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AUSTRAL TRADE S.R.L.
|
95
|
10403965
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AUSTROTHERM COM S.R.L.
|
96
|
1590376
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AUTO COBALCESCU S.R.L.
|
97
|
86
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AUTO MARCU'S GRUP S.A.
|
98
|
5205651
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AUTORITATEA AERONAUTICA CIVILA ROMANA RA
|
99
|
17768217
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVER GRUP S.R.L.
|
100
|
850
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVERSA SA
|
101
|
14672222
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVERY DENNISON S.R.L.
|
102
|
11082278
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVIA TRAVEL & TOUR S.R.L.
|
103
|
18416731
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVIATION PETROLEUM S.R.L.
|
104
|
1551768
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVICOLA BUCUREŞTI SA
|
105
|
933697
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AVICOLA GAEŞTI S.A.
|
106
|
16660275
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
AZALI TRADING S.A.
|
107
|
14137939
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
B & S MOTORS S.R.L.
|
108
|
4952292
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
B A S F S.R.L.
|
109
|
14508956
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
B MOBILE COMMUNICATIONS SRL
|
110
|
15413099
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
B.D.G. IMPORT S.R.L.
|
111
|
1556846
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BADSI IMPEX S.R.L.
|
112
|
15108621
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BANEASA DEVELOPMENTS S.R.L.
|
113
|
6039301
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BANEASA INVESTMENTS S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
114
|
8327424
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BANEASA RESIDENTIAL PARK SA
|
115
|
17782041
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BANEASA REZIDENTIAL S.R.L.
|
116
|
3577683
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BAREXIM S.R.L.
|
117
|
11310678
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BATUL MICRO IMPEX S.R.L.
|
118
|
11469720
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BAUER ROMÂNIA S.R.L.
|
119
|
16275636
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BAVARIA LEASING IFN S.A.
|
120
|
14821499
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BAXI ROMANIA S.A.
|
121
|
20781739
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BELL ENGINEERING S.R.L.
|
122
|
9693687
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BELLA ROMÂNIA IMPEX S.R.L.
|
123
|
17161117
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BENBAR GRUP S.R.L.
|
124
|
3324044
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BENGOSS COMIMPEX S.R.L.
|
125
|
6905734
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BEOFON S.R.L.
|
126
|
413210
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BERE BĂUTURI BUCUREŞTI S.A.
|
127
|
411359
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BERE RAHOVA SA
|
128
|
12506797
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BEST COMPUTERS S.R.L.
|
129
|
5971322
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BEST FOODS PRODUCTIONS S.R.L.
|
130
|
15704624
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BGS DIVIZIA DE SECURITATE S.R.L.
|
131
|
16155168
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BHARAT DISTRIBUTION IMPEX S.R.L.
|
132
|
13190314
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BHG COMERCIALIZARE BITUM S.R.L.
|
133
|
6151649
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BIC (ROMÂNIA) MARKETING & DISTRIBUTION S.R.L.
|
134
|
3968479
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BILANCIA EXIM S.R.L.
|
135
|
11515592
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BILLA INVEST CONSTRUCT S.R.L.
|
136
|
341563
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BIOFARM S.A.
|
137
|
18660360
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BIOROMOIL S.R.L.
|
138
|
2337356
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BIOSIN S.A.
|
139
|
10661646
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BITHOLDER S.R.L.
|
140
|
5603606
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BITUNOVA ROMÂNIA S.R.L.
|
141
|
2268000
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BRAILACT SA
|
142
|
6880575
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BRAVO GROUP 95 EXPORT IMPORT S.R.L.
|
143
|
16334236
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BRD FINANCE IFN S.A.
|
144
|
16990834
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BRICO EXPERT S.A.
|
145
|
11110637
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BRIDGEXIM IND S.R.L.
|
146
|
13959176
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BRODOS ROMÂNIA S.R.L.
|
147
|
6090983
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BUCHAREST FINANCIAL PLAZZA S.R.L.
|
148
|
8513222
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BUCUREŞTI TRADE INTERNATIONAL S.R.L.
|
149
|
1567802
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BUCUREŞTI TURISM S.A.
|
150
|
15620183
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BUDERUS ROMÂNIA S.R.L.
|
151
|
7400675
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BULL ROMÂNIA SRL
|
152
|
6646770
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
BURDA ROMÂNIA S.R.L.
|
153
|
1189
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
C.I.T.C. SA
|
154
|
17053379
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CALIPRIX S.R.L.
|
155
|
398292
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CAMICONI SRL
|
156
|
16076897
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CANDY HOOVER ROMÂNIA SRL
|
157
|
13603194
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CAPITAL LEASING IFN S.A.
|
158
|
1560677
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARANDA BATERII S.R.L.
|
159
|
13980470
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARAT ROMÂNIA SRL
|
160
|
15928354
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARDINAL RECRUT SRL
|
161
|
16413550
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARGO TRANS VAGON S.A.
|
162
|
13973936
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARNICOM S.R.L.
|
163
|
11173953
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARNIMPEX 2001 S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
164
|
474969
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARO GROUP S.R.L.
|
165
|
16109420
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARPAT BELAZ SERVICE S.R.L.
|
166
|
13951733
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARPAT CARGO SA
|
167
|
1597501
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARPAŢI MOTOR S.R.L.
|
168
|
6804020
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CARPATINA S.A.
|
169
|
14693810
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CASA MEDITERANA IMPORT S.R.L.
|
170
|
361803
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CASTEL FILM S.R.L.
|
171
|
18344287
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CASTRO INVESTMENTS S.R.L.
|
172
|
11285736
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CAŢAVENCU S.A.
|
173
|
9730670
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CB RICHARD ELLIS EURISKO S.R.L.
|
174
|
21087108
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CEFIN REAL ESTATE ASSET MANAGEMENT S.R.L.
|
175
|
382482
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CELPI S.A.
|
176
|
8223423
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CEMPS S.A.
|
177
|
1559532
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CENTROFARM S.A.
|
178
|
15653954
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CENTRUL INTERNAŢIONAL CDG SRL
|
179
|
12732298
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CENTRUL MEDICAL ROMAR S.R.L.
|
180
|
5919324
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CENTRUL MEDICAL UNIREA S.R.L.
|
181
|
15811175
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CET GRIVIŢA SRL
|
182
|
15104905
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CETELEM IFN S.A.
|
183
|
18196091
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CEZ ROMÂNIA S.R.L.
|
184
|
21447690
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CEZ TRADE ROMÂNIA S.R.L.
|
185
|
13318139
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CG & GC INTELLIGENT TECHNOLOGY S.A.
|
186
|
6506482
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CH. PM. (CHEMICALS & PHARMACEUTICALS & MANUFACTURING)
IMPEX SRL
|
187
|
3450840
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHEMTRADERS S.R.L.
|
188
|
14774435
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHEQUE DEJEUNER ROMÂNIA S.R.L.
|
189
|
15408262
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHEVRON LUBRICANTS ROMÂNIA S.R.L.
|
190
|
6557990
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHIANTI MCFREE SRL
|
191
|
329942
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHIMOPAR S.A.
|
192
|
18217836
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHINA SHIPPING (ROMÂNIA) AGENCY CO. LTD S.R.L.
|
193
|
7567399
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CHIRCU PROD-IMPEX COMPANY SRL
|
194
|
13743015
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CLAS INTERPROD S.R.L.
|
195
|
3880627
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CMB INTERNATIONAL EXIMP S.R.L.
|
196
|
7568521
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CMT (COMMUNICATION MARKETING TEXTILES) SRL
|
197
|
7500321
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COATS ROMÂNIA IMPEX S.R.L.
|
198
|
2791858
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COBRA SECURITY S.R.L.
|
199
|
2603555
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COCA-COLA ROMÂNIA S.R.L.
|
200
|
8804590
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COIFER CONS S.R.L.
|
201
|
5750640
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COLECT METAL IMPEX 94 SRL
|
202
|
3542618
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COM NICO SERV S.R.L.
|
203
|
21614895
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMAT FILARET S.A.
|
204
|
21614909
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMATCHIM INTERNATIONAL S.A.
|
205
|
21615556
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMATCHIM M.D.F. 2006 S.A.
|
206
|
299
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMATCHIM S.A.
|
207
|
9112539
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMITY PROD EXIM S.R.L.
|
208
|
9019856
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA HOTELIERA INTERCONTINENTAL ROMÂNIA S.A.
|
209
|
1555239
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA INDUSTRIALA GRIVIŢA SA
|
210
|
14423850
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA NAŢIONALĂ „ROMARM" FILIALA UZINA MECANICĂ BUCUREŞTI
S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
211
|
11648971
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA NAŢIONALA A IMPRIMERIILOR CORESI
S.A.
|
212
|
14273221
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA NAŢIONALA DE INVESTIŢII „C.N.I." SA
|
213
|
13554423
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA NAŢIONALA ROMARM S.A.
|
214
|
1590333
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPANIA ROMANA DE AVIAŢIE ROMAVIA RA
|
215
|
14767446
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPLEXUL MULTIFUNCŢIONAL VICTORIA S.R.L.
|
216
|
4772216
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPREST GIM S.R.L.
|
217
|
13699769
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMPUTER 2001 S.R.L.
|
218
|
6423689
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMTEC 2000 INC. SRL
|
219
|
330580
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COMTEXIN S.A.
|
220
|
18715032
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONCEPT ART INVEST SRL
|
221
|
4021634
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONCEPT CONSULT & PROSPECT SRL
|
222
|
4976160
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONCRET COMERT S.R.L.
|
223
|
5431
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONDOR S.A.
|
224
|
13854030
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONFO MEX S.R.L.
|
225
|
2791017
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONINVEST CARPAŢI SA
|
226
|
15086124
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONSAL EDILITARE S.A.
|
227
|
7738294
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONSILIER CONSTRUCT S.R.L.
|
228
|
2629539
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONSITRANS S.R.L.
|
229
|
1575627
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONSSTAR CONSTRUCT S.R.L.
|
230
|
17774340
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONSULTING & INVESTMENT FOUR YOU S.R.L.
|
231
|
10873827
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONSULTING SUD S.R.L.
|
232
|
7447520
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CONVERGENT MEDIA S.A.
|
233
|
9826163
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CORON IMPEX SRL
|
234
|
10148013
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CORPORATE OFFICE SOLUTIONS S.R.L.
|
235
|
13671032
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CORSSA S.R.L.
|
236
|
18181937
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COSMOS MOBILE S.R.L.
|
237
|
9039071
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
COTY COSMETICS ROMÂNIA S.R.L.
|
238
|
9653097
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CRESCENDO INTERNATIONAL S.R.L.
|
239
|
345107
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CRINUL SA
|
240
|
383720
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CRISTAL BRAD SERVICE S.R.L.
|
241
|
6345190
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CRISTALEX '94 S.R.L.
|
242
|
4134846
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CROMINVENT S.R.L.
|
243
|
4264242
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CUMPANA 1993 S.R.L.
|
244
|
5951090
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CURIERUL NAŢIONAL-REDACŢIA SA
|
245
|
14792768
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
CYROM ROMÂNIA S.R.L.
|
246
|
6476683
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
D.I.M. SOFT SRL
|
247
|
11523889
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
D.V. CONSTRUCŢII S.R.L.
|
248
|
18639229
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DABS TRADING COMPANY SRL
|
249
|
5701981
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DACO PROD COM SRL
|
250
|
14267246
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DACOTRANS INTERNATIONAL S.R.L.
|
251
|
6864979
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DAGECO IMPEX S.R.L.
|
252
|
2359265
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DAGECO SYSTEMS IFN S.A.
|
253
|
5575204
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DAIKIN AIRCONDITIONING CENTRAL EUROPE - ROMÂNIA S.R.L.
|
254
|
9482566
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DANCO PRO COMMUNICATION SRL
|
255
|
5157805
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DANEX CONSULT S.R.L.
|
256
|
5219940
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DANNI TRANS COM S.R.L.
|
257
|
6386718
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DANUBIUS EXIM S.R.L.
|
258
|
3320174
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DARIMEX TECHNO S.R.L.
|
259
|
10363046
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DATANET SYSTEMS S.R.L.
|
260
|
14982150
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DBV MEDIA HOUSE S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
261
|
8019416
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DDB BUCUREŞTI SRL
|
262
|
12442588
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DDS GROUP SRL
|
263
|
12751508
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DEL FIN LEASING IFN S.A.
|
264
|
7756924
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DELOITTE AUDIT S.R.L.
|
265
|
2626460
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DELOITTE CONSULTANTA S.R.L.
|
266
|
14798230
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DEPOZITUL DE CARTE DISTRIBUŢIE S.R.L.
|
267
|
6596981
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DERA ROMÂNIA FT S.R.L.
|
268
|
4020302
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DEXTER INVEST S.R.L.
|
269
|
17307027
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DIGITAL CABLE SYSTEMS S.A.
|
270
|
6547644
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DINAMICA IMPEX S.R.L.
|
271
|
6545317
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DINMAR LEASING IFN S.A.
|
272
|
6365723
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DIOMA INTERNATIONAL EXIM S.R.L.
|
273
|
22913844
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DIRECT ONE S.A.
|
274
|
13196520
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DISTRIBUTION GENERAL VALUE S.R.L.
|
275
|
15104638
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DIVERTA MEDIA RETAIL S.R.L.
|
276
|
7149353
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DOCKVIEW MEDIA SRL
|
277
|
12639530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DOMUS-MEX S.R.L.
|
278
|
11605083
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DRAMIRAL GROUP SA
|
279
|
12717360
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DRUM ART S.R.L.
|
280
|
9482116
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DRUPO SA
|
281
|
6711479
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DUAL MAN SRL
|
282
|
6718914
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DUCIS CONSULT SRL
|
283
|
13417418
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DUNĂREA INTERNATIONAL SRL
|
284
|
5039567
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DUNĂREA S.A.
|
285
|
18571530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
DYTRAS SA SPANIA SUCURSALA TARGU MUREŞ
|
286
|
9623860
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
E.G.M.S. ELECTRO MONTAJ Şl SERVICE S.R.L.
|
287
|
13529209
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
E.Z. GRUP S.R.L.
|
288
|
1570794
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EAST EUROP TRADING SA
|
289
|
2352933
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EASTRADE S.R.L.
|
290
|
10204555
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ECO HORTICULTURA S.R.L.
|
291
|
14045827
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ECOMASTER - SERVICII ECOLOGICE S.R.L.
|
292
|
14330840
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ECONOMAT SECTOR 5 SRL
|
293
|
6894953
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EDDAN COMIMPEX S.R.L.
|
294
|
4658697
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EDIPRESSEA.S. S.R.L.
|
295
|
16020713
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EDITURA INTACT S.R.L.
|
296
|
8915963
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EDRINKS. RO S.R.L.
|
297
|
18972257
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EFG IT SHARED SERVICES S.A.
|
298
|
17607105
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EFG LEASING IFN S.A.
|
299
|
6242780
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EL-MONT S.R.L.
|
300
|
13899180
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELCAAUTO S.R.L.
|
301
|
14525388
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELCON MANAGEMENT S.R.L.
|
302
|
14832595
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELECTRICA SOLUZIONA S.A.
|
303
|
3147317
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELECTRICOM S.A.
|
304
|
16934176
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELECTRO DISTRIBUTION GROUP S.R.L.
|
305
|
3972798
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELECTROCONSTRUCTIA ELCO BUCUREŞTI S.A.
|
306
|
531
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELECTROPROIECT S.A.
|
307
|
16350339
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELI LILLY ROMÂNIA SRL
|
308
|
12058790
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELIT ROMÂNIA PIESE AUTO ORIGINALE S.R.L.
|
309
|
20986963
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELJ PLATFORMA TITU S.A.
|
310
|
18632760
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELJ PROPRIETĂŢI S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
311
|
20986971
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELJ REAL ESTATE S.A.
|
312
|
20986980
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELJ VATRA S.A.
|
313
|
4093479
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELTEK ENGINEERING SA
|
314
|
35882
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELTRIX S.R.L.
|
315
|
3903143
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELVIMEX ENGINEERING S.R.L.
|
316
|
6811150
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ELVIMEX GROUP SA
|
317
|
15967043
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EMAG INTERNATIONAL S.R.L.
|
318
|
10180804
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EMCT ROMÂNIA SRL
|
319
|
6545961
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ENCON PLUS SRL
|
320
|
16259711
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ENERGO MINERAL S.A.
|
321
|
8807422
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ENERGOREPARAŢII SA
|
322
|
18120468
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ENERGY MARKET CONSULTING S.R.L.
|
323
|
13160119
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ENERIA S.R.L.
|
324
|
6841746
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ENID IMPEX SRL
|
325
|
15089252
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EOS KSI ROMÂNIA S.R.L.
|
326
|
3751444
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EQUANT ROMÂNIA SA
|
327
|
14090267
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ERBASU EXPERT CONSTRUCT SA
|
328
|
6521580
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EREBUS TEHNICS INTERNATIONAL S.R.L.
|
329
|
15638431
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ERGOROM CONSTRUCTION SPECIALISTS S.R.L.
|
330
|
14992316
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
E-SIGN SOFTWARE SECURITY SA
|
331
|
13904170
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUREST ROM S.R.L.
|
332
|
11412619
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EURO CONSTRUCT INTERNATIONAL S.R.L.
|
333
|
1594440
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EURO FORM SRL
|
334
|
12506630
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROBUS LEASING IFN S.A.
|
335
|
5832049
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROGRAFICA S.R.L.
|
336
|
14856179
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROINVEST INTERNATIONAL SRL
|
337
|
6717307
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROMEDIA GROUP S.A.
|
338
|
12826198
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROMEDIC ROMÂNIA S.R.L.
|
339
|
16563760
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROPA GROUP HANNER S.R.L.
|
340
|
15814791
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROTRACON EXPRES S.R.L.
|
341
|
12002323
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROTRANS CAR SA
|
342
|
10347830
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EUROWEB ROMÂNIA S.A.
|
343
|
15232270
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EVENTS COM S.R.L.
|
344
|
8900229
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EVERET ROMANIA DISTRIBUTION S.R.L.
|
345
|
15957350
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EXEL DELAMODE LOGISTIC S.R.L.
|
346
|
5462698
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EXFOR SA
|
347
|
16010507
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EXPEDIT-EURO-TRANS ROMANIA SRL
|
348
|
6176724
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
EXPLOIT S.R.L.
|
349
|
9607546
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
F.C. - CONSTRUCT '97 S.R.L.
|
350
|
455053
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FABERROM S.A.
|
351
|
2839786
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FABIANUS AGREMENT SRL
|
352
|
5297817
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FALCON ELECTRONICS PROD S.R.L.
|
353
|
3154837
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FAR EST IMPORT EXPORT S.R.L.
|
354
|
3006229
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FARINA MES SRL
|
355
|
339474
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FAUR S.A.
|
356
|
9226215
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FCB BUCHAREST S.R.L.
|
357
|
17060007
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FCC CONSTRUCCION S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI
|
358
|
369432
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FECNE S.A.
|
359
|
8757715
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FED PRINT S.A.
|
360
|
18265450
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FELBERMAYR ROMANIA S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
361
|
2354144
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FELIX TELECOM S.R.L.
|
362
|
13457951
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FERO TRANS SRL
|
363
|
16056997
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FICOSOTA SINTEZ ROMANIA S.R.L.
|
364
|
14871853
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FILIALA „CCCF - PODURI, TURNURI ŞI MONTAJE" SA
|
365
|
15023150
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FILMLANCE AGENCY 2000 S.R.L.
|
366
|
342046
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FILROM SA
|
367
|
434492
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FIROS S.A.
|
368
|
13845929
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FLASH LIGHTING SERVICES S.A.
|
369
|
11318329
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FONDUL ROMAN DE DEZVOLTARE SOCIALA
|
370
|
1567268
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FORADEX S.A.
|
371
|
8231035
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FORESTA NEHOIU SA
|
372
|
407560
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FORETIS S.A.
|
373
|
15943893
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FORM CONSTRUCT PROJECT SRL
|
374
|
15224430
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FOTBAL CLUB „STEAUA" BUCUREŞTI SA
|
375
|
15096594
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FOX COM SERV DISTRIBUTION S.R.L.
|
376
|
3750511
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FOX COM SERV S.R.L.
|
377
|
41299
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRACOM SRL
|
378
|
13668673
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FREEDOM CARS LIV S.R.L.
|
379
|
9582573
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FREESCALE SEMICONDUCTOR ROMANIA S.R.L.
|
380
|
15189774
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRESENIUS NEPHROCARE ROMANIA S.R.L.
|
381
|
8249644
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRESH AIR S.R.L.
|
382
|
9647257
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRIEB ROMANIA SRL
|
383
|
16993253
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRIG PRO S.R.L.
|
384
|
448960
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRIGOCOM S.A.
|
385
|
6522089
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FRONTAL COMMUNICATION S.R.L.
|
386
|
3023882
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
FUNDATIA-EDITURA REVISTA ROMANIA MARE SRL
|
387
|
12627837
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
G.T.A. BUSINESS GROUP SRL
|
388
|
8780491
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
G4S SECURITY SERVICES S.R.L.
|
389
|
11409907
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GAD SPECIAL CONSTRUCT SRL
|
390
|
9832823
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GAMABELL EXIM S.R.L.
|
391
|
13142619
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GAMELOFT ROMANIA S.R.L.
|
392
|
18783410
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GAMES ZONE S.R.L.
|
393
|
14012315
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GAMESROM 2001 S.R.L.
|
394
|
6614115
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GEBRUDER WEISS S.R.L.
|
395
|
15148650
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GEDOR TRADING SRL
|
396
|
18111664
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GEFCO ROMANIA S.R.L.
|
397
|
6203837
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GEMI MODPRODEXIM SRL
|
398
|
9648392
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GEMINA BUILDING S.R.L.
|
399
|
6637100
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENERAL CONF GRUP S.R.L.
|
400
|
12924986
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA S.R.L.
|
401
|
5091050
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENERAL FLUID S.A.
|
402
|
4800456
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENERAL LEASING SA
|
403
|
1586375
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENERAL NIC IMPORT-EXPORT S.R.L.
|
404
|
7592996
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENERAL PARMA FOOD S.R.L.
|
405
|
5603460
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENESIS INTERNATIONAL SA
|
406
|
18189370
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENESYS DISTRIBUTIE RO S.R.L.
|
407
|
6597200
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GENESYS SYSTEMS RO S.R.L.
|
408
|
15697799
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GEOVENUS IMPEX SRL
|
409
|
15050490
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GERSIM IMPEX S.R.L.
|
410
|
7883430
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GHECON CONSTRUCT S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
411
|
16305141
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GHM MIXBETON S.R.L.
|
412
|
10275190
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GLOBAL BUSINESS GROUP LOGISTICS S.R.L.
|
413
|
15732390
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GLOBAL HOUSE COMPANY S.R.L.
|
414
|
15286840
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GLOBAL VIDEO MEDIA S.A.
|
415
|
16213650
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GLOBAL VISION S.R.L.
|
416
|
10814774
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GMP ADVERTISING S.R.L.
|
417
|
14381460
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GOPET ROMANIA S.R.L.
|
418
|
2595924
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GOVCREST INTERNATIONAL S.R.L.
|
419
|
9737945
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GRAFTEX PRODCOM S.R.L.
|
420
|
6637518
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GRAND PLAZA HOTEL S.A.
|
421
|
17727519
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GRANDE MECCANICA EST SRL
|
422
|
13457676
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GREAT ATLANTIC IMPEX S.R.L.
|
423
|
6719731
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GRESSI TRADING SRL
|
424
|
1576509
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GRIRO S.A.
|
425
|
12622449
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L.
|
426
|
18619949
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GROUP QUEEN MONACO S.R.L.
|
427
|
18288047
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GROUPE SEB ROMANIA SRL
|
428
|
16252683
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GRUP3 CONTRACTING S.R.L.
|
429
|
4419886
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
GTS TELECOM S.R.L.
|
430
|
9121596
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
G-U FERROM COM S.R.L.
|
431
|
9854155
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HEIN ROMANIA S.A.
|
432
|
11955941
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HEINRIG IMPEX S.R.L. FILIALA BUCUREŞTI
|
433
|
1593623
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HELINICK S.R.L.
|
434
|
817
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HELITUBE SA
|
435
|
13980410
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HENSON INVESTMENT S.R.L.
|
436
|
11508641
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HIROS - ROM S.R.L.
|
437
|
8025663
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HISTRIA INTERNATIONAL S.R.L.
|
438
|
384530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HOFIGAL EXPORT IMPORT S.A.
|
439
|
9827290
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HOLLEMAN BUCHAREST SPECIAL TRANSPORT S.R.L.
|
440
|
10947835
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HONEYWELL ROMANIA S.R.L.
|
441
|
13991134
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HORMANN ROMANIA S.R.L.
|
442
|
3270050
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HORNOFF TRADE CONSULT SRL
|
443
|
18140155
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HORVATH & PARTNERS MANAGEMENT CONSULTING S.R.L.
|
444
|
16413879
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HOUSE OF MEDIA S.R.L.
|
445
|
20567140
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HUAWEI TECHNOLOGIES S.R.L.
|
446
|
10813191
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HUB DACIA S.R.L.
|
447
|
13561110
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HYDROTECH ENGINEERING S.A.
|
448
|
16070185
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
HYUNDAI ROMANIA HAUSGERATE S.R.L.
|
449
|
423140
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
I C P E S.A.
|
450
|
5039729
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
I R I G C INTREPRINDEREA DE REPARAŢII SI
INSTALAŢII GAZE SI CONSTRUCŢII IMPEX S.R.L.
|
451
|
353
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
I.C.S.I.M. S.A.
|
452
|
1566866
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
I.S.P.C.F. S.A.
|
453
|
13525177
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IBIZA CONSTRUCT 2000 S.R.L.
|
454
|
16097148
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IC COMPANYS ROMANIA S.R.L.
|
455
|
13048949
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ICA ROMANIA S.R.L.
|
456
|
3158170
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ICDOM IMPEX SRL
|
457
|
356696
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ICPE SAERP S.A.
|
458
|
448269
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IFMA S.A.
|
459
|
13718763
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMAGER - THE IMAGE CREATOR S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
460
|
1294
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMCOM SA
|
461
|
3741718
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMPERA COMPREST S.R.L.
|
462
|
1596921
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMPEX CRIS TIM S.R.L.
|
463
|
22998
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMPEX PANCOM SRL
|
464
|
11401245
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMPRESA GRASSETTO S.A. TORTONA SUCURSALA
BUCUREŞTI
|
465
|
4195703
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IMSAT MUNTENIA S.A.
|
466
|
404653
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INA INTERNATIONAL S.R.L.
|
467
|
5855689
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INDUSTRIAL COMPUTER GROUP S.R.L.
|
468
|
10973931
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INDUSTRIAL MECANO IMPORT EXPORT S.R.L.
|
469
|
17814640
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INFINEON TECHNOLOGIES ROMANIA & CO. SOCIETATE IN COMANDITA
|
470
|
14966210
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INFORMATICA FEROVIARA S.A.
|
471
|
6309553
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ING. DEVELOPMENT S.R.L.
|
472
|
6476349
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INOROGUL IMPEX S.R.L.
|
473
|
449582
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSCUT BUCUREŞTI S.A.
|
474
|
15496388
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTALACIONES INABENSA SA SPANIA SEVILLA SUCURSALA ROMANIA,
BUCUREŞTI
|
475
|
8630885
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTITUTUL DE STUDII SI PROIECTĂRI ENERGETICE S.A.
|
476
|
5348295
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTITUTUL DE STUDII SI PROIECTĂRI
HIDROENERGETICE -ISPH S.A.
|
477
|
2785503
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE IN INFORMATICA-
ICI BUCUREŞTI
|
478
|
15203810
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU MICROBIOLOGIE
SI IMUNOLOGIE „CANTACUZINO"
|
479
|
9254436
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICA IN
DOMENIUL MUNCII SI PROTECŢIEI SOCIALE -I N C S M P S
|
480
|
13827850
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU INGINERIE ELECTRICA ICPE - CA BUCUREŞTI
|
481
|
5091662
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTEGRATED ROMANIAN INFORMATION SYSTEMS S.A.
|
482
|
18808220
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTELTRA S.R.L.
|
483
|
13715341
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERACTIVE SYSTEMS & BUSINESS CONSULTING S.R.L.
|
484
|
14429020
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERCONS IMPOREX S.R.L.
|
485
|
14359706
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERDEV INTERNATIONAL SRL
|
486
|
15671918
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERGUARD GRUP S.R.L.
|
487
|
15980530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERHOME DECOR S.R.L.
|
488
|
14256549
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERLINK ENERGY SRL
|
489
|
10363186
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERMETAL COM S.R.L.
|
490
|
13557160
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERMONTAJ TOP 2007 S.R.L.
|
491
|
9934629
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERNATIONAL AUTO TRANS SERVICE SA
|
492
|
5246538
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERNATIONAL BENGA COMPANY S.R.L.
|
493
|
21709545
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERNATIONAL COMPUTER TRADE S.R.L.
|
494
|
14301283
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERNATIONAL MOTORS GROUP S.R.L.
|
495
|
5248610
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERNATIONAL TRANSACTIONS & SERVICES S.A.
|
496
|
9073405
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERNOVA SERV COM IMPORT EXPORT S.R.L.
|
497
|
16198444
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERSHIPPING ROMANIA S.R.L.
|
498
|
15231461
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERSIDO COMIMPEX S.R.L.
|
499
|
6614930
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERSTAR CHIM S.A.
|
500
|
13598101
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERTOP S.R.L.
|
501
|
14913614
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
INTERVENŢII FEROVIARE S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
502
|
16896005
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ÎNTREŢINERE MECANIZATA A CAII FERATE S.A.
|
503
|
16357574
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ION MOS ECHIPAMENTE SI UTILAJE S.R.L.
|
504
|
3539523
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ION MOS SRL
|
505
|
4380115
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IOROM TRADING S.R.L.
|
506
|
1570298
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IPA S.A.
|
507
|
1583816
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IPTANA S.A.
|
508
|
398284
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L.
|
509
|
2808232
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IRIS MORARIT PANIFICAŢIE
|
510
|
1566831
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IRMAR IMP-EXP SRL
|
511
|
473734
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ISAF-SOCIETATE DE SEMNALIZĂRI SI AUTOMATIZĂRI
FEROVIARE S.A.
|
512
|
9910557
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ITALIAN-ROMANIAN INDUSTRIAL DEVELOPMENT ENTERPRISE -IRIDES.A.
|
513
|
1597137
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ITALO ROMENA LEASING IFN S.A.
|
514
|
11027001
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ITC NETWORKS S.R.L.
|
515
|
8899841
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IVET COMPROD S.R.L.
|
516
|
9607660
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IVONCO TRADE S.R.L.
|
517
|
6006630
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
IXIA S.R.L.
|
518
|
18039399
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
JETRAN AIR S.R.L.
|
519
|
445220
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
J'INFO TOURS SRL
|
520
|
5441512
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
JOHNSON CONTROLS INTERNATIONAL ROMANIA S.R.L.
|
521
|
14219958
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
JULEN 2002 IMPEX SRL
|
522
|
17330321
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
JUPITER REALTY S.R.L.
|
523
|
13131121
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KAPITAL LEADING TRANSPORT S.R.L.
|
524
|
12502337
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KARA DISTRIB S.R.L.
|
525
|
15935173
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KENBOO IMPORT-EXPORT SA
|
526
|
6614700
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KGK KONSIMPEX S.R.L.
|
527
|
15130955
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KINGSPAN SRL
|
528
|
14915925
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KLINGSPOR ROMANIA S.R.L.
|
529
|
2786070
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KONICA MINOLTA BUSINESS SOLUTIONS ROMANIA S.R.L.
|
530
|
19125650
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KONIG FRANKSTAHL S.R.L.
|
531
|
13751697
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KORAM CONSTRUCŢII RO SRL
|
532
|
14080735
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KOSMOSIND CONSTRUCT S.R.L.
|
533
|
15061715
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
KWS SEMINŢE S.R.L.
|
534
|
16406162
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
L.C.R. JEANS GRUP S.R.L.
|
535
|
11310503
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
L.G. METAL INDUSTRY SRL
|
536
|
11666323
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LA FÂNTÂNA S.R.L.
|
537
|
12826074
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LABORMED PHARMATRADING S.R.L.
|
538
|
11935340
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LAFARGE ARCOM GIPS S.A.
|
539
|
14144839
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LAMIL STEEL S.R.L.
|
540
|
12958717
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LARO DISTRIBUTION S.R.L.
|
541
|
6679734
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LA-RO IMPEX 2001 S.R.L.
|
542
|
15938315
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LAROMET METAL S.A.
|
543
|
1558340
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LAROMET S.A.
|
544
|
3774170
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LATINA PLASTICS SA
|
545
|
12083590
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LAVANDERIA BORGIANI S.R.L.
|
546
|
4219047
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LEAD INTERNATIONAL S.A.
|
547
|
16874112
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LEGRAND ROMANIA S.R.L.
|
548
|
6345998
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LEMTRANS INTERNATIONAL PROD COM S.A.
|
549
|
6203829
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LEO BURNETT & TARGET S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
550
|
13958995
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LERIDA INTERNATIONAL S.R.L.
|
551
|
6365448
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LICRIS TRANS S.R.L.
|
552
|
15120749
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LIFTTEC UTILAJE DE RIDICAT S.R.L.
|
553
|
14286728
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LINEA MEX S.R.L.
|
554
|
18218580
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LINZER AGRO TRADE ROMANIA S.R.L.
|
555
|
5328980
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LIVOLI IMPEX '94 S.R.L.
|
556
|
6555124
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LOGIC TELECOM SA
|
557
|
4137567
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LORENA S.R.L.
|
558
|
15163057
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LUFIN CONSTRUCT S.R.L.
|
559
|
430830
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LUJERUL S.A.
|
560
|
17909936
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
LUKOIL TECHNOLOGY SERVICES ROMANIA S.R.L.
|
561
|
10334520
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
M & B FARM SRL
|
562
|
1597064
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
M.B.L. COMPUTERS S.R.L.
|
563
|
7166397
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
M.B.M.-CONSTRUCT 95 S.A.
|
564
|
14225704
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
M.R. COM. DISTRIBUTION SRL
|
565
|
18216130
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
M.T-TUDOR IMPEX S.R.L.
|
566
|
17517622
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MACROMEX FOOD SERVICE S.R.L.
|
567
|
18302001
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MADIROM PROD S.R.L.
|
568
|
10254502
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MAERSK ROMANIA S.R.L.
|
569
|
9537947
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MAGIC PIG COM SRL
|
570
|
1590899
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MAKHTESHIM AGAN ROMANIA-MAROM S.R.L.
|
571
|
17118052
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MALRAG ENGINEERING GROUP S.R.L.
|
572
|
6679777
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MANAGEMENT DIGITAL IMAGING S.R.L.
|
573
|
17752156
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MANASTUR HOLDING S.R.L.
|
574
|
15327494
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MANPOWER ROMANIA S.R.L.
|
575
|
4073013
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MARCO & ALEX INSTALAŢII FRIG S.R.L.
|
576
|
6558805
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MARIBO PRODCARN S.R.L.
|
577
|
12616528
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MARKS & SPENCER MARINOPOULOS ROMANIA S.A.
|
578
|
14507381
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MARR SUGAR ROMANIA S.R.L.
|
579
|
16433493
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MART MET IMPEX S.R.L.
|
580
|
17222540
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MARTIFER CONSTRUCŢII S.R.L.
|
581
|
4363351
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MASTER TRADE IMPEX S.R.L.
|
582
|
14786022
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MAX BET S.R.L.
|
583
|
15313006
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MAXAM ROMANIA S.R.L.
|
584
|
16504004
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEATTEAM INTERNATIONAL S.R.L.
|
585
|
431712
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MECRO SYSTEM S.R.L.
|
586
|
8422035
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MED LIFE S.A.
|
587
|
10374339
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDA PROD 98 S.A.
|
588
|
13368447
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDCENTER S.R.L.
|
589
|
20361549
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDEIRA CONSTRUCT S.R.L.
|
590
|
13869251
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIA GROUP SERVICES INTERNATIONAL S.R.L.
|
591
|
15362548
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIA LINK COMMUNICATION SRL
|
592
|
14582995
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIA PLANNING GROUP (MPG) ROMANIA S.A.
|
593
|
12204764
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIA SERVICE ZAWADA S.R.L.
|
594
|
16231770
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIA TOUR S.R.L.
|
595
|
10546701
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDICAL ADVANCED TECHNOLOGIES SRL
|
596
|
17177202
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDICAL TECHNOLOGIES INTERNATIONAL S.R.L.
|
597
|
12766347
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDICARE TECHNICS S.A.
|
598
|
7025550
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDICAROM GROUP S.R.L.
|
599
|
6300279
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDICLIM S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
600
|
15446991
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDICOVER S.R.L.
|
601
|
6079314
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIMEX 2000 S.R.L.
|
602
|
18643670
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIMEX DENT S.R.L.
|
603
|
6705884
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDIST S.A.
|
604
|
6436174
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEDOCHEMIE ROMANIA S.R.L.
|
605
|
7005439
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MED-SERV UNITED S.R.L.
|
606
|
12885844
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEGA DOI S.R.L.
|
607
|
10715835
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEGA PRESS HOLDINGS SA
|
608
|
364770
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEGA VISION S.R.L.
|
609
|
15479328
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MEP CONSTRUCT INTERNATIONAL S.R.L.
|
610
|
19090390
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MERCK SHARP & DOHME ROMANIA SRL
|
611
|
11295365
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MERCURY360 COMMUNICATIONS S.R.L.
|
612
|
16594074
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MERIDIAN VEST S.R.L.
|
613
|
10547308
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MESSER ROMANIA GAZ S.R.L.
|
614
|
15227258
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MET ENGINEERING S.A.
|
615
|
11071333
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METAL GROUP COMIMPEX S.R.L.
|
616
|
13612737
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METAL INOX IMPORT-EXPORT SRL
|
617
|
13259911
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METAL PROD INDUSTRIAL SRL
|
618
|
21255830
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METAL ZONE S.R.L.
|
619
|
6546649
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METALCAS GRUP S.R.L.
|
620
|
1564253
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METANEF S.A.
|
621
|
17176002
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METROPOLIS INVESTIŢII IMOBILIARE SRL
|
622
|
426112
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
METROUL S.A.
|
623
|
21593393
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MGA METRO GROUP ADVERTISING ROMANIA S.R.L.
|
624
|
18002101
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MIALAN COMIMPEX S.R.L.
|
625
|
6563496
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MIDAL GROUP S.R.L.
|
626
|
12400400
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MILLENNIUM TOUR S.R.L.
|
627
|
11123297
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MIRA TELECOM S.R.L.
|
628
|
12870509
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MIVAN-KIER ROMANIA SRL
|
629
|
11123289
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MLD ECORECYCLING &TRADING SRL
|
630
|
18648430
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOBEXPERT BANEASA S.R.L.
|
631
|
15413250
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOBEXPERT MILITARI S.R.L.
|
632
|
15630357
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOBEXPERT PANTELIMON S.R.L.
|
633
|
12986121
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOBILENIA S.R.L.
|
634
|
710
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOBILUX S.A.
|
635
|
448455
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOBINS SA
|
636
|
17744510
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOLER DISTRIBUTION S.R.L.
|
637
|
427304
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MONETARIA STATULUI RA
|
638
|
6944768
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MONIROM TRADING SRL
|
639
|
14550640
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MONSANTO EUROPE SA BRUXELLES SUCURSALA
BUCUREŞTI
|
640
|
17145847
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MONTEADRIANO - ENGENHARIA E CONSTRUCAO S.A.
PORTUGALIA SUCURSALA BUCUREŞTI
|
641
|
6070951
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MORARIT PANIFICAŢIE MUNTENITASA
|
642
|
14335189
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MOTECO S.R.L.
|
643
|
3752067
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MULTI MEDIA EST S.R.L.
|
644
|
6454367
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MULTIGALAXY S.R.L.
|
645
|
2351415
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MULTIPRODUCT RA
|
646
|
6479620
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
MUREŞ MEX S.A.
|
647
|
15594696
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
N.A.C. INDUSTRII S.R.L.
|
648
|
15286793
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
N.D.C. GRUP 2000 SRL
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
649
|
13587641
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
N.E.X.T ADVERTISING SRL
|
650
|
15134701
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NEOCHIMIKI ROMANIA S.A.
|
651
|
13598837
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NET-CONNECT INTERNET SRL
|
652
|
21147633
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NEW COM TELECOMUNICAŢII SA
|
653
|
11616732
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NEW LINK S.R.L.
|
654
|
14482392
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NEW MEDIA IMAGE S.R.L.
|
655
|
12423705
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NEW RUBY S.R.L.
|
656
|
5541210
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NEWS ROMANIA SA
|
657
|
14864325
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NIPPON ENERGIE S.R.L.
|
658
|
4996051
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NIS PROD S.R.L.
|
659
|
13890865
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NITECH S.R.L.
|
660
|
5019365
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NOACK ROMANIA S.R.L.
|
661
|
10172593
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NOKIA SIEMENS NETWORKS ROMANIA S.R.L.
|
662
|
15271130
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NORD GRUP S.R.L.
|
663
|
6436050
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NORDIC INTERNATIONAL CO SRL
|
664
|
6814989
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NORIEL IMPEX S.R.L.
|
665
|
6220293
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NOVAINTERMED S.R.L.
|
666
|
8978651
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NOVENSYS CORPORATION S.R.L.
|
667
|
382890
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NUCLEARMONTAJ S.A.
|
668
|
10061498
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NUSCO IMOBILIARA S.R.L.
|
669
|
18138597
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
NYCOMED PHARMA S.R.L.
|
670
|
3752539
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OANDRA IMPEX S.R.L.
|
671
|
400228
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OCRIM ROMANIA SA
|
672
|
6058281
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OGILVY & MATHER ADVERTISING SRL
|
673
|
6519768
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OLIMPIC INTERNATIONAL TURISM SRL
|
674
|
15735426
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OLIMPIK 2004 IMPORT-EXPORT SRL
|
675
|
1553173
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OLT 92 IMPEX SRL
|
676
|
12449470
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OLTMETAL SRL
|
677
|
5990332
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OMEGA PRESS INVESTMENT S.A.
|
678
|
12638569
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OMNICOM MEDIA GROUP S.R.L.
|
679
|
9647761
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OMNIMPEX AGRO-INDUSTRIAL S.R.L.
|
680
|
5721628
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OMNITECH TRADING SA
|
681
|
5541163
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ONDULINE MATERIALE DE CONSTRUCŢII S.R.L.
|
682
|
14008780
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ONEDIA DISTRIBUTION S.R.L.
|
683
|
15540700
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OPAL CONSULTING S.R.L.
|
684
|
2631717
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OPREA EDILCONSTRUCT S.R.L.
|
685
|
8985039
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OPREA INDUSTRIES S.R.L.
|
686
|
10870472
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OPTI MEDIA S.R.L.
|
687
|
475026
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ORION ROMANIA S.A.
|
688
|
10181109
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OTV ROMANIA APA S.R.L.
|
689
|
11813700
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OVERSEAS BAKERY & INGREDIENTS SRL
|
690
|
1597927
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
OZ MURAT TRANSCOM BUCHAREST SRL
|
691
|
9638143
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PAGINI AURII S.A.
|
692
|
13168279
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PAMIMAI DISTRIBUTION S.R.L.
|
693
|
5318758
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PANEURO TRADING SRL
|
694
|
14916165
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PANFOODS ROMANIA S.R.L.
|
695
|
13886040
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PANNON - BETON SRL
|
696
|
3295720
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PANTERA COMSERV S.R.L.
|
697
|
6505940
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PARALELA 45 TURISM S.R.L.
|
698
|
2351784
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PARAMETRU COMMERCIAL ENGINEERING CO SRL
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
699
|
16494261
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PAREXEL INTERNATIONAL ROMANIA S.R.L.
|
700
|
18573256
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PC LINK DISTRIBUTION S.R.L.
|
701
|
6812422
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PEAK ELECTRONICS IMPEX SRL
|
702
|
6718825
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PERAL DISTRIBUTION S.R.L.
|
703
|
14241637
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PERFECT TOUR S.R.L.
|
704
|
12938183
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PERNOD RICARD ROMANIA S.R.L.
|
705
|
14360271
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PERPIGNA S.A.
|
706
|
3399799
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PET PRODEXIM S.R.L.
|
707
|
8388502
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PETRUZALEK - COM S.R.L.
|
708
|
15962844
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PH MEDICAL GRUP S.R.L.
|
709
|
4218882
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PHARCO IMPEX 93 S.R.L.
|
710
|
17747389
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PHOENICIA HOTELS S.A.
|
711
|
13598357
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PHOENIXMED 2000 SRL
|
712
|
2636498
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PINUM PRODUCŢIE S.A.
|
713
|
8743892
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PIPELIFE ROMANIA S.R.L.
|
714
|
15071212
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PIRAEUS LEASING ROMANIA IFN S.A.
|
715
|
18748099
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PIRAEUS REAL ESTATE CONSULTANTS S.R.L.
|
716
|
6480404
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PIRIMPEX S.R.L.
|
717
|
6717587
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PLANET LEASING SA
|
718
|
8689130
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PLASTIDRUM SRL
|
719
|
465065
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PLEVNEI S.A.
|
720
|
18651753
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PM SOFT PROGRAMS S.R.L.
|
721
|
15962917
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
POLO OCCIDENTALE S.R.L.
|
722
|
18698659
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
POLYMETAL COMPANY S.R.L.
|
723
|
9211559
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PONDEX IMPEX SRL
|
724
|
16776270
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
POWERTEK TRAILERS S.R.L.
|
725
|
2774512
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRACTIC S.A.
|
726
|
15330074
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PREMIUM LEASING SRL
|
727
|
5956942
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRESTIGE TRADING S.R.L.
|
728
|
5689802
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRESTO CONSTRUCT S.R.L.
|
729
|
4282940
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRICEWATERHOUSECOOPERS AUDIT S.R.L.
|
730
|
6812856
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRICEWATERHOUSECOOPERS SERVICII S.R.L.
|
731
|
7108710
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRICEWATERHOUSECOOPERS TAX ADVISORS & ACCOUNTANTS S.R.L.
|
732
|
17009586
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRIMERA TRADE GRUP SRL
|
733
|
3739440
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRIMO PROD S.R.L.
|
734
|
18256010
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRIMUS AUTO S.R.L.
|
735
|
12755828
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRINTMAN S.R.L.
|
736
|
17494111
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRIO BIOCOMBUSTIBIL S.R.L.
|
737
|
10791204
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRISTA OIL ROMANIA S.A.
|
738
|
10488040
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRO AUTO INDUSTRIES S.A.
|
739
|
324813
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRO OPTICA S.A.
|
740
|
16246550
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROCEMA INSTALAŢII S.R.L.
|
741
|
6347581
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROCER COMPANY S.A.
|
742
|
108
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRODPLAST S.A.
|
743
|
10062655
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRODUCŢIE INDUSTRIALA PENTRU CONSTRUCŢII -ARCOM SA
|
744
|
4528050
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PRODUCTON S.R.L.
|
745
|
9198786
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROENERG S.A.
|
746
|
15756780
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROFILAM STEEL S.R.L.
|
747
|
13699580
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROFILUX S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
748
|
12008113
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROFOR SRL
|
749
|
6205390
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROGERAZ S.R.L.
|
750
|
1571005
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROIECT BUCUREŞTI S.A.
|
751
|
475115
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROMPT SA
|
752
|
5865038
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROMPT SERVICE TRAVEL COMPANY S.R.L.
|
753
|
14981988
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROSIDER INTERNATIONAL TRADING S.R.L.
|
754
|
368356
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PROTAN S.A.
|
755
|
6547130
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PUBLICIS S.R.L.
|
756
|
16702141
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
PVN ROMÂNIA S.R.L.
|
757
|
16362546
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
QUARTZ COMPUTER DISTRIBUTION SRL
|
758
|
18632778
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
QUICKTEST LABORATOR S.A.
|
759
|
2790283
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RS.A.
|
760
|
4220769
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
R.A.I.-88 IMPEX S.R.L.
|
761
|
3541159
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RĂDĂCINI LEASING S.R.L.
|
762
|
3939511
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RADCOM SRL
|
763
|
14764539
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RADOX SRL
|
764
|
5204613
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RAL COMPUTERS S.R.L.
|
765
|
8148127
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RANEXIM S.R.L.
|
766
|
6615684
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RAXON S.R.L.
|
767
|
16563825
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RAYCAP CORPORATION SRL
|
768
|
13542496
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RCI FINANŢARE ROMÂNIA S.R.L.
|
769
|
13781680
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RDV CONSTRUCT S.R.L.
|
770
|
13377364
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REAL MEDIA S.R.L.
|
771
|
17120923
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REAL STANDARD S.R.L.
|
772
|
11005623
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REBECCA DESIGN SRL
|
773
|
8411320
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RECKITT BENCKISER (ROMÂNIA) S.R.L.
|
774
|
3145464
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RECON SI DOJE S.R.L.
|
775
|
14623319
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RED ROSE 2002 SRL
|
776
|
21460907
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REGAL OPTIMEX S.R.L.
|
777
|
11680026
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REGENCY COMPANY SRL
|
778
|
8995652
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REGIE RADIO MUSIC (RRM) S.R.L.
|
779
|
4601283
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RELCO SA
|
780
|
482120
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REMAT BUCUREŞTI SUD S.A.
|
781
|
19243108
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REMATMET S.R.L.
|
782
|
15967701
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REMCO ROMÂNIA S.R.L.
|
783
|
17096370
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RENAULT TRUCKS ROMANIA S.R.L.
|
784
|
324775
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REPUBLICA SA
|
785
|
10740979
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RESOURCE S.R.L.
|
786
|
6102921
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RET UTILAJE S.R.L.
|
787
|
17100632
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REXCLEAN SRL
|
788
|
8249636
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
REXCOM INTERNATIONAL SA
|
789
|
15767894
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RFD JURILOVCA HOLDING SRL
|
790
|
10275076
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RICHLAND AGRO SRL
|
791
|
12009674
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RIO SOFT DRINKS SA
|
792
|
17214530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RITZIO BU S.R.L.
|
793
|
1598531
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RO. WE.NI INTERNATIONAL S.R.L.
|
794
|
15584218
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROADHILL AUTOMOTIVE S.R.L.
|
795
|
16993156
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROBIRRA GROUP S.R.L.
|
796
|
18656602
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROCA OBIECTE SANITARE S.R.L.
|
797
|
2839476
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROCAR SA
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
798
|
13535090
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROCAST S.R.L.
|
799
|
6039204
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROCHUS S.R.L.
|
800
|
9825567
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROFERSPED SA
|
801
|
5129660
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROHE-ROMANIA S.R.L.
|
802
|
364800
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROKURA S.R.L.
|
803
|
1576401
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMAERO S.A.
|
804
|
14077543
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMAGROCHIM S.A.
|
805
|
10182058
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMAIR CONSULTING S.R.L.
|
806
|
15192397
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMALIM INTERNATIONAL S.R.L.
|
807
|
10124944
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMANIA TRAVEL PLUS S.R.L.
|
808
|
399557
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMANIAN BUSINESS CONSULT S.R.L.
|
809
|
10103364
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMANIAN PAPER DISTRIBUTION S.R.L.
|
810
|
14064659
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMARTA S.R.L.
|
811
|
15671349
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMBAL ELECTRO CABLE S.R.L.
|
812
|
8774244
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMBUILD 2000 SRL
|
813
|
12938213
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMCAPITAL INVEST S.A.
|
814
|
19203740
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMCAT CORPORATION S.R.L.
|
815
|
6717137
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMCOLOR 2000 S.A.
|
816
|
13763365
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMCONSTRUCT HOLDING GRUP S.A.
|
817
|
8814870
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMEX BETON GRUP S.R.L.
|
818
|
14927997
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMFARMACHIM S.A.
|
819
|
13754979
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMGUARD GRUP SA
|
820
|
14509366
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMILEXIM INTERNATIONAL LIMITED SRL
|
821
|
6717641
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMILEXIM TRADING LIMITED S.R.L.
|
822
|
6039328
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMKATEL S.R.L.
|
823
|
4979093
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMPAC INTERNATIONAL SA
|
824
|
14577891
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMPOLYKEM S.R.L.
|
825
|
384998
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMPRIM SA
|
826
|
5932285
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMSAT (TELE 7 ABC, RADIO 2M PLUS) SA
|
827
|
13609855
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMSERVICE TELECOMUNICAŢII S.R.L.
|
828
|
17141349
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMSPAN INVEST S.R.L.
|
829
|
9518856
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROMTAS EXPRES TRANS S.R.L.
|
830
|
18717211
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RONALD A. CHISHOLM FOODS SRL
|
831
|
10369634
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROSAL ECOLOGIC & RECYCLING SYSTEM S.R.L.
|
832
|
13539903
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROSEGUR SA
|
833
|
1565534
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROTARY CONSTRUCŢII S.R.L.
|
834
|
13362371
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROTEST S.R.L.
|
835
|
14622321
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROTIS LUX S.R.L.
|
836
|
17567922
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROYAL COMPUTERS S.R.L.
|
837
|
15447440
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ROZA PRO IMPEX SRL
|
838
|
8602109
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RTC MOBICOM 2000 SRL
|
839
|
8330004
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RUDYR INTERNATIONAL S.R.L.
|
840
|
14192097
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
RUUKKI ROMANIA S.R.L.
|
841
|
4851522
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
S E C O L ROMANIA S.R.L.
|
842
|
9503073
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
S&D PHARMA (ROMÂNIA) S.R.L.
|
843
|
5107564
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
S.AN. CA. IMPEX SA
|
844
|
10448010
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
S.D.V. FREE TAX. S.R.L.
|
845
|
2351490
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
S.O.C.E.D. SA
|
846
|
11753730
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SAATCHI & SAATCHI S.R.L.
|
847
|
2836623
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SAATEN UNION ROMANIA S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
848
|
407242
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SAFAR SA
|
849
|
10363283
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SAMKO INSTALAŢII MECANO-ELECTRICE S.A.
|
850
|
11286294
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SAM'S CENTER S.A.
|
851
|
8410014
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SANDER IMPEX 1996 S.R.L.
|
852
|
11570015
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SANOMA HEARST ROMANIA S.R.L.
|
853
|
11973867
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SANTO INTERNATIONAL S.R.L.
|
854
|
18174280
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SAP ROMANIA S.R.L.
|
855
|
6979120
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SARTEX SERVICE S.A.
|
856
|
8814020
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SATELITE HYPODROM SRL
|
857
|
5905159
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SCHENKER S.R.L.
|
858
|
11530967
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SCHINDLER ROMANIA S.R.L.
|
859
|
7547588
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SCHLUMBERGER LOGELCO INC. PANAMA CIUDAD DE PANAMA SUCURSALA
BUCUREŞTI
|
860
|
11599747
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SCHMIDT - BRETTEN TECHNOLOGY S.R.L.
|
861
|
16761245
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SCHOLZ RECYCLING INTERNATIONAL S.R.L.
|
862
|
14775023
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SCUT - COMPANIA DE PAZA SI PROTECŢIE SRL
|
863
|
14837347
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SDN TRADING S.R.L.
|
864
|
1597994
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SEARCH CORPORATION S.R.L.
|
865
|
1553653
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SEBASTIAN S.R.L.
|
866
|
4569395
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SECURE PROTECT SRL
|
867
|
13740159
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SECURITAS SERVICES ROMANIA S.R.L.
|
868
|
351290
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SEMROM MUNTENIA S.A.
|
869
|
11201832
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SENORG ROMANIA S.R.L.
|
870
|
16992703
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SENSIDENT S.R.L.
|
871
|
13434907
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SEPHORA MARINOPOULOS ROMANIA S.A.
|
872
|
8083850
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SERVEL S.R.L.
|
873
|
1316
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SERVICE AUTO SERUS S.R.L.
|
874
|
16780450
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SERVIER PHARMA S.R.L.
|
875
|
362752
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SERVIMPEX S.R.L.
|
876
|
11218842
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SERVUS INFORMATION AND COMMUNICATION TECHNOLOGIES S.R.L.
|
877
|
9335956
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SHAMROCK DISTRIBUTION S.R.L.
|
878
|
14856497
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SHARK GROUP S.R.L.
|
879
|
16776432
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SIEMENS AKTIENGESELLSCHAFT SA VIENA - AUSTRIA SUCURSALA
BUCUREŞTI - PRECUPEŢII VECHI
|
880
|
5395041
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SILCOREX S.A.
|
881
|
433926
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SILVAROM S.A.
|
882
|
3155905
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SIMBOG COM S.R.L.
|
883
|
324490
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SIMTEX S.A.
|
884
|
15186239
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SINDAN - PHARMA S.R.L.
|
885
|
14428695
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SINDSERV S.A.
|
886
|
1554608
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SISTEM CONSULTING SRL
|
887
|
17166947
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SISTEM YAPI INSAAT VE TICARET A.S. ISTANBUL TURCIA SUCURSALA
BUCUREŞTI
|
888
|
2835571
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SIVA S.R.L.
|
889
|
13348504
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SKIN MEDIA S.R.L.
|
890
|
21112295
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SLIZSTAV COMP S.R.L.
|
891
|
430008
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA COMERCIALA DE CONSTRUCŢII ERBASU S.A.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
892
|
15619634
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA COMERCIALA DE TRATAMENT BALNEAR SI RECUPERARE
A CAPACITĂŢII DE MUNCA „T.B.R.C.M." S.A.
|
893
|
14232736
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA COMERCIALA DE VÂNZARE LEGITIMAŢII DE CĂLĂTORIE
VOIAJ - CFR S.A.
|
894
|
15061510
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA COMERCIALA PENTRU SERVICII DE TELECOMUNICAŢII SI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI IN REŢELE ELECTRICE DE
TRANSPORT „TELETRANS" S.A.
|
895
|
15162590
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII „CCCF" BUCUREŞTI FILIALA
CONSTRUCŢII CAI FERATE BUCUREŞTI SRL
|
896
|
1568522
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII CCCF BUCUREŞTI
S.A.
|
897
|
3026110
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA NAŢIONALA „AEROPORTUL INTERNATIONAL BUCUREŞTI
BANEASA -AUREL VLAICU" S.A.
|
898
|
472593
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA NAŢIONALA „INSTITUTUL PASTEUR" S.A.
|
899
|
11616058
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCIETATEA NAŢIONALA A PRODUSELOR AGRICOLE SA
|
900
|
12972711
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOCONAC S.R.L.
|
901
|
3402231
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SODO MIGLIORI ROMANIA S.R.L.
|
902
|
6719715
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOF MEDICA S.R.L.
|
903
|
1569706
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOFTWIN S.R.L.
|
904
|
18759969
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOIL -TECH DRILLING S.R.L.
|
905
|
15373334
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOLEXIM POLYMERS S.R.L.
|
906
|
20602965
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOLLERS PPD S.R.L.
|
907
|
14180912
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOLMAR TRADING GRUP S.R.L.
|
908
|
349800
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOMACO S.A.
|
909
|
3168980
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOMET S.A.
|
910
|
7985529
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOMMERING INSTALL S.R.L.
|
911
|
9224451
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SONYA MOD S.A.
|
912
|
13550715
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOPHORE INVESTMENTS SRL
|
913
|
361234
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SOPREX-IMI S.A.
|
914
|
12987615
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SORRAL INTERNATIONAL S.R.L.
|
915
|
9927427
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SPET SHIPPING S.A.
|
916
|
15072374
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SPOT TRADING IMPORT-EXPORT SRL
|
917
|
15260513
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SPRAY TECH GRUP SRL
|
918
|
5636069
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SPRING PROD COM S.R.L.
|
919
|
18585226
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SPRINT MINUT S.R.L.
|
920
|
6718680
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SSD - SPORT SYSTEM DEVELOPMENT S.R.L.
|
921
|
6003880
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STAFF COLLECTION S.R.L.
|
922
|
15544736
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STANLEYBET S.R.L.
|
923
|
10116275
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STAR CONSTRUCT 2000 SRL
|
924
|
5721920
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STAR INTERNATIONAL S.R.L.
|
925
|
7986117
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STAR PRINT TRADE CO S.R.L.
|
926
|
13289912
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STAR STORAGE S.R.L.
|
927
|
4263220
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STEFI PRIMEX S.R.L.
|
928
|
2354128
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STEILMANN ROMANIA S.R.L.
|
929
|
430822
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STIL CONF SA
|
930
|
11553081
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STIZO - GMCEX SA
|
931
|
333544
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STIZO S.A.
|
932
|
3744005
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STRAALTECHNIEK MINEX INTERNATIONAL S.R.L.
|
933
|
15065733
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
STUDIO MODERNA S.R.L.
|
934
|
17214459
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUBARU MOTORS TRADING S.R.L.
|
935
|
9246530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUMMITAGRO ROMANIA S.R.L.
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
936
|
8478346
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUN SHIPPING S.R.L.
|
937
|
13683142
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUNMEDAIR TRAVEL & TOURISM SERVICES S.R.L.
|
938
|
3269578
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUNTORY AGROCHEMICAL S.R.L.
|
939
|
13678812
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUPERFAST S.R.L.
|
940
|
14849376
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUPPORT COMPUTERS SRL
|
941
|
3900066
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SUPREME IMEX S.R.L.
|
942
|
10716512
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SVF MANAGEMENT PROD SERV SRL
|
943
|
6479639
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SYNEVO ROMANIA S.R.L.
|
944
|
19020
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SYSCO S.R.L.
|
945
|
1564431
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SYSCOM-18 S.R.L.
|
946
|
6946106
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
SYSTEM PLUS SRL
|
947
|
6644957
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
T DANCOR ROMCONSTRUCT S.R.L.
|
948
|
12854066
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TAHAL ROMANIA S.R.L.
|
949
|
335316
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TARELL IMPORT EXPORT S.R.L.
|
950
|
17391698
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TARMAC S.R.L.
|
951
|
15901855
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TBI CREDIT IFN S.A.
|
952
|
3025581
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TC CARPATI S.A.
|
953
|
387900
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TC ROM GLASS SRL
|
954
|
15050775
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TCE LOGISTICA S.A.
|
955
|
14147924
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TCHIBO BRANDS S.R.L.
|
956
|
5222660
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEAM ADVERTISING S.R.L.
|
957
|
6811664
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEC MIACO SA
|
958
|
9121863
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TECHNOSTEEL GROUP SA
|
959
|
8237968
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TECNOSERVICE BUCUREŞTI SA
|
960
|
428210
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEC-ROMANIA SRL
|
961
|
9864639
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TECSA BUSINESS S.R.L.
|
962
|
1568530
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TELECONSTRUCTIA S.A.
|
963
|
17669833
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TELELINK SERVICES ROMANIA SRL
|
964
|
14600846
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TELESPORT INTERMEDIA S.R.L.
|
965
|
13986405
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TELOXIM CON S.R.L.
|
966
|
8247708
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEMPO ADVERTISING S.R.L.
|
967
|
4797091
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEOPROD 93 SA
|
968
|
6613578
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERMOMAX ROMANIA S.R.L.
|
969
|
9637830
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERMOPORT S.R.L.
|
970
|
15378056
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERMOSERV-BUCUREŞTI- SA
|
971
|
17310979
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERNA S.A. GRECIA SUCURSALA BUCUREŞTI
|
972
|
15071310
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERRA - NOVA CONSTRUCT S.R.L.
|
973
|
10376216
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERRA GAZ CONSTRUCT S.R.L.
|
974
|
16232236
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TERRA VISION S.R.L.
|
975
|
13743210
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEST PETROL SRL
|
976
|
1558642
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEXTILA DACIA S.R.L.
|
977
|
183
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TEXTILCOTTON SA
|
978
|
19024418
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
THALES RAIL SIGNALLING SOLUTIONS S.R.L.
|
979
|
15034540
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
THEMELIODOMI SA GRECIA SUCURSALA BUCUREŞTI
|
980
|
14085295
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TINMAR-IND S.A.
|
981
|
3900317
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TIP TOP FOOD INDUSTRY S.R.L.
|
982
|
6243289
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TITAN MAR S.A.
|
983
|
335928
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TITAN MAŞINI GRELE S.A.
|
984
|
941924
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TONELI NUTRITION TITU S.A.
|
985
|
9058464
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TONICO GENERAL COM SRL
|
Nr. crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
986
|
12886700
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOP A&A CONSTRUCT EXIM S.R.L.
|
987
|
16237071
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOP LINE MANAGEMENT S.R.L.
|
988
|
15912846
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOP TRADING DISTRIBUTION SRL
|
989
|
6502278
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOPEX S.A.
|
990
|
338096
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOTAL CONFORT S.R.L.
|
991
|
6548984
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOTAL SOFT S.A.
|
992
|
1590813
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOTAL TECHNOLOGIES S.R.L.
|
993
|
8853097
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TOYOTA MATERIAL HANDLING ROMANIA S.R.L.
|
994
|
6301533
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRACIKA ROM IMPORT EXPORT S.R.L.
|
995
|
15928982
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANE ROMANIA S.R.L.
|
996
|
16031950
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANS EXPEDITION FEROVIAR S.R.L.
|
997
|
13373168
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANS LEADER S.R.L.
|
998
|
427363
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANS-ALEXANDRIA SA
|
999
|
9518821
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANSALKIM INTERNATIONALE SPEDITION COMISIONAR VAMAL SRL
|
1000
|
15688146
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANSILVANIA TRAVEL S.A.
|
1001
|
4504400
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANSMEDICA TRADING SRL
|
1002
|
3396857
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANSORIENT S.A.
|
1003
|
6647627
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRANSPORTURI BUCUREŞTII NOI INTERNATIONAL
S.A.
|
1004
|
11995393
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRENDO AUTOMOBILE S.R.L.
|
1005
|
3820927
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TREXIMCO S.R.L.
|
1006
|
9773565
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRIBECA DISTRIBUŢIE S.R.L.
|
1007
|
437189
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRICONF S.A.
|
1008
|
13073780
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRICOTAJE UNITATEA SA
|
1009
|
421174
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRIMOND SA
|
1010
|
11562624
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRITON INTERNATIONAL CARGO (T.I.C.) S.R.L.
|
1011
|
14167239
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRIUMF CONSTRUCT S.A.
|
1012
|
14547769
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRONIX MEDIA S.R.L.
|
1013
|
11466740
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TROTTER RESTAURANT S.R.L.
|
1014
|
9489572
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
TRUSTUL DE PRESA NATIONAL SRL
|
1015
|
3597311
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UBISOFT S.R.L.
|
1016
|
402083
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ULPIA SA
|
1017
|
434522
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UMEB S.A.
|
1018
|
1358555
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UMERVA S.A.
|
1019
|
16622794
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNIBEL NORD S.R.L.
|
1020
|
1559648
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNICARNE SA
|
1021
|
341032
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNICOMP S.R.L.
|
1022
|
6301991
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNICREDIT LEASING ROMANIA S.A.
|
1023
|
16986329
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNICREDIT PROCESSES & ADMINISTRATION ITALIA S.P.A.
SUCURSALA ROMANIA
|
1024
|
302
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNISEM S.A.
|
1025
|
14626633
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNISON ENGINE COMPONENTS - BUCHAREST S.A.
|
1026
|
18286690
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNITED MEDIA SERVICES S.R.L.
|
1027
|
5425975
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNIVERSAL CARD SYSTEMS S.A.
|
1028
|
13348407
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UNIVERSUM COMPUTERS S.R.L.
|
1029
|
368003
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UPETROLAM S.A.
|
1030
|
11282004
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
URGENT FARM S.R.L.
|
1031
|
1582608
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UTI INSTAL CONSTRUCT S.A.
|
1032
|
14991469
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UTI RETAIL SOLUTIONS S.R.L.
|
1033
|
16933677
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UTI SERVICII PORTUARE S.R.L.
|
Nr.
crt.
|
Cod fiscal
|
Judeţ
|
Denumire contribuabil
|
1034
|
14895801
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UZINSIDER TECHNO S.A.
|
1035
|
337821
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
UZITEX SA
|
1036
|
16552052
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VA TECH ESCHER WYSS GMBH RAVENSBURG GERMANIA SUCURSALA BUCUREŞTI
|
1037
|
15555719
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VAILLANT GROUP ROMANIA S.R.L.
|
1038
|
4546723
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VALMEDICA S.A.
|
1039
|
10077508
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VALTEC COMERCIAL ROMANIA SRL
|
1040
|
6709070
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VARTACO COMIMPEX S.R.L.
|
1041
|
13846452
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VASILOPOULOS COMPANY S.R.L.
|
1042
|
13869430
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VERICOM 2001 S.R.L.
|
1043
|
18629020
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VERSO CORPORATION S.R.L.
|
1044
|
8873370
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VERTA TEL S.R.L.
|
1045
|
7324764
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VEST-ENERGOS.A.
|
1046
|
16558497
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VESTEL ELECTRONICA S.R.L.
|
1047
|
14341199
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VIA STAR SA
|
1048
|
13743074
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VIAROM CONSTRUCT S.A.
|
1049
|
438192
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VICTORIA S.A.
|
1050
|
1553068
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VININTERCONECT SA
|
1051
|
11185524
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VITAL GAZ S.A.
|
1052
|
382172
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VLAD EXIM S.R.L.
|
1053
|
6480307
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VLADIMIR PRODIMPEX SRL
|
1054
|
13341280
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VOLKSBANK LEASING ROMANIA (VB LEASING RO) IFN S.A.
|
1055
|
401290
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VULCAN S.A.
|
1056
|
10180561
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
VULTURUL GROUP TREI COMIMPEX S.R.L.
|
1057
|
16092140
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WALCRIS DISTRIBUTION S.R.L.
|
1058
|
9518767
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WALMARK ROMANIA S.R.L.
|
1059
|
8388537
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WAVIN ROMANIA S.R.L.
|
1060
|
3396253
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WELLA ROMÂNIA S.R.L.
|
1061
|
15687329
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WIEBE ROMÂNIA S.R.L.
|
1062
|
11366989
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WILHELM GEIGER ROMANIA SRL
|
1063
|
12494307
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WINTEC S.R.L.
|
1064
|
6090967
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WIROM GAS S.A.
|
1065
|
364354
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
WORLD TRADE CENTER BUCUREŞTI S.A.
|
1066
|
17954562
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
XELLA RO S.R.L.
|
1067
|
18631152
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
YAPITEK S.R.L.
|
1068
|
1569200
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZAREA S.A.
|
1069
|
4057107
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZEPTER INTERNATIONAL ROMANIA IMPORT EXPORT S.R.L.
|
1070
|
11252992
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZHENG SHI INTERNATIONAL GROUP S.R.L.
|
1071
|
18272806
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZIDOX PROD SRL
|
1072
|
2595290
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZIMROMSHIPPING S.R.L.
|
1073
|
15646620
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZUBLIN CONSTRUCT S.R.L.
|
1074
|
12863994
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
ZUBLIN ROMANIA S.R.L.
|
ANEXA Nr. 2
LISTA
contribuabililor mijlocii care nu vor mai fi
administraţi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti începând cu
data de 1 ianuarie 2009
Nr. crt.
|
Judeţ
|
Cod fiscal
|
Denumire contribuabil
|
1
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13906
|
ACVATOT S.R.L.
|
2
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18027009
|
AGROLI GROUP SRL
|
3
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
9406798
|
AIR TOTAL ROMANIA S.A.
|
4
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13101341
|
ALAS ROMANIA S.R.L.
|
5
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16795469
|
ALPHYRA ROMANIA SA
|
6
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17026781
|
ALSO ENERG SRL
|
7
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18680651
|
AMGAZ FURNIZARE SRL
|
8
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15207595
|
ASHROICH ROMANIA SRL
|
9
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13521523
|
ASTON COM SA
|
10
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
5479061
|
ATHENEE PHENIX GROUP SA
|
11
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15134434
|
AUTOKLASS CENTER SRL
|
12
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
1572345
|
AUTOMATICA SA
|
13
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14300997
|
BIP SAFETY SRL
|
14
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
3578085
|
BRADY TRADE SRL
|
15
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13210799
|
BRAVO INTERNATIONAL SRL
|
16
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11552248
|
BSH ELECTROCASNICE SRL
|
17
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14012099
|
BULROM GAS IMPEX SRL
|
18
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12519681
|
BUSINESS DEVELOPMENT TEAM S.R.L.
|
19
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16345014
|
BUZMANN INDUSTRIES SRL
|
20
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
3541906
|
CARGUS INTERNATIONAL SRL
|
21
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6205048
|
CARPAT AGREGATE SA
|
22
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15134353
|
CARPAT CEMTRANS SRL
|
23
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16127931
|
CASINO ENTERTAINMENT CENTER SRL
|
24
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
4433317
|
CELSIUS 2000 SRL
|
25
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
4998141
|
CHEMICALCOM ADYA SRL
|
26
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
5039796
|
CLASSIC DOME SRL
|
27
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
9975440
|
COELCO TRADE SRL
|
28
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6642166
|
COLAS ROMANIA S.R.L.
|
29
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13458124
|
COLINA MOTORS SRL
|
30
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6544184
|
CONCELEX SRL
|
31
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
344136
|
CONIMPEX COMPANY SRL
|
32
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
23071
|
CORA F SRL
|
33
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14269085
|
CTE TRAILERS SRL
|
34
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
4600318
|
DADI '93 PROD COM SRL
|
35
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12586680
|
DASIMPEX GSM S.R.L.
|
36
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
9827274
|
DEN BRAVEN ROMANIA COMEX SRL
|
37
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8394083
|
DI-BAS AUTO SRL
|
38
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
7411232
|
DIEKAT CONSTRUCT SA
|
39
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
5157538
|
DIMAR SRL
|
40
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18945066
|
DIVERTA RETAIL 3000 SA
|
41
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
10077532
|
DRUCKFARBEN ROMANIA S.R.L.
|
42
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13176107
|
EAST WAY SPEDITION S.R.L.
|
43
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16066125
|
EDITURA READER'S DIGEST SRL
|
44
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16036850
|
EFG RETAIL SERVICES IFN S.A.
|
45
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17185841
|
EGNATIA ROM SRL
|
Nr. crt.
|
Judeţ
|
Cod fiscal
|
Denumire contribuabil
|
46
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15901944
|
EINHELL ROMANIA SRL
|
47
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11553022
|
ELKOTECH ROMANIA SA
|
48
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6519490
|
ENIGMA TRADING 2000 SRL
|
49
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
256
|
FARMAVET SA
|
50
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18621132
|
FERRERO ROMANIA S.R.L.
|
51
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11252950
|
FERROLI - ROMANIA SRL
|
52
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11258030
|
FOREVER LIVING PRODUCTS ROMANIA SRL
|
53
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14715188
|
G4S CASH SERVICES SRL
|
54
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17362595
|
GENPACT ROMANIA SRL
|
55
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
7838064
|
GERMAN TOP TRADING SRL
|
56
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18073730
|
GLOBAL E-BUSINESS OPERATIONS CENTRE SRL
|
57
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
5348490
|
GRADINARIU IMPORT EXPORT SRL
|
58
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11412694
|
GRAMPET SA
|
59
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11229400
|
GRIG CONSTRUCT XXI SRL
|
60
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8529539
|
HACHETTE DISTRIBUTION SERVICES INMEDIO SRL
|
61
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15103845
|
HARVYN RO SRL
|
62
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14668388
|
HASCO ROMANIA SRL
|
63
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6615609
|
HONEST GENERAL TRADING SRL
|
64
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18342103
|
HYUNDAI MOTOR SRL
|
65
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12511076
|
ILS DISTRIBUTION S.A.
|
66
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11525669
|
IMI INTERNATIONAL CO. SRL
|
67
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6089245
|
INDAC INVESTMENT GROUP SRL
|
68
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8270719
|
INDUSTRIAL M.D.TRADING SRL
|
69
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8018909
|
INTERNATIONAL LEASING - INSTITUŢIE FINANCIARA NEBANCARA SA
|
70
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17063194
|
INTRAKAT ROMANIA SRL
|
71
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
10252617
|
ITALINOX ROMANIA SRL
|
72
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
475042
|
ITANCAR TRADING CO '97 SRL
|
73
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17709903
|
KORLEA INVEST RO SRL
|
74
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
2627023
|
KPMG ROMANIA S.R.L.
|
75
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14525469
|
KREIS CONSTRUCT SRL
|
76
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11844293
|
LAFARGE COMNORD SA
|
77
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
383062
|
LEOSER SA
|
78
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12155211
|
LEXOR GSM S.R.L.
|
79
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11301637
|
LIBAROM AGRI SRL
|
80
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11360099
|
LTM PROIECT INVEST 2000 S.R.L.
|
81
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
3619053
|
M & SONS INTERNATIONAL TRADING AND LEASING SRL
|
82
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15525610
|
M CAR TRADING SRL
|
83
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
5330530
|
M I PETROGAS SERVICES ROMANIA SRL
|
84
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12266503
|
MARCORA CONSTRUCŢII ROMANIA SRL
|
85
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
5969799
|
MARI-VILA COM SRL
|
86
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16962540
|
MCE GEBAEUDETECHNIK ROMANIA S.R.L.
|
87
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13172415
|
MEDIAEDGECIA ROMANIA S.R.L.
|
88
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8915831
|
MICROSOFT ROMANIA SRL
|
89
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18716941
|
MIKE TRADING & INVESTMENT SRL
|
90
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16978652
|
MOCHLOS SA GRECIA SUCURSALA ROMÂNIA
|
91
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
4313000
|
NARDO TRADING CO SRL
|
92
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8106032
|
NETWORK ELECTRONICA INDUSTRIES SUB-ASSEMBLIES SA
|
93
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6717579
|
NOYEXIM INTERNATIONAL CO SRL
|
94
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6521911
|
OFC/DMB&B SRL
|
Nr. crt.
|
Judeţ
|
Cod fiscal
|
Denumire contribuabil
|
95
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15918652
|
OMSAN LOGISTICA SRL
|
96
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
1598680
|
PERUGIA AUTO SRL
|
97
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
13780455
|
PLANOIL SRL
|
98
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15744416
|
PREMIUM AUTO SRL
|
99
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
10374231
|
PRO CONFORT SA
|
100
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12530043
|
PUBLIMEDIA INTERNATIONAL S.A.
|
101
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14378619
|
RCI LEASING ROMANIA IFN S.A.
|
102
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
16539193
|
RED BULL ROMANIA SRL
|
103
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
9843180
|
REMAYER SA
|
104
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18507929
|
RIO BUCOVINA SRL
|
105
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
8439215
|
ROM FRACHT SRL
|
106
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15061723
|
ROMCAR MOTORS SRL
|
107
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11147490
|
SANOFI-AVENTIS ROMANIA S.R.L.
|
108
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15575007
|
SCHMITZ CARGOBULL ROMANIA SRL
|
109
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6347336
|
SECURENT SA
|
110
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17313070
|
SID-PAC STEEL AND CONSTRUCTION PRODUCTS SRL
|
111
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11813858
|
SOCIETATEA COMERCIALA DE EXPLOATARE A VAGOANELOR DE DORMIT,
CUSETA, RESTAURANT SI BAR „CFR - GEVARO" SA
|
112
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
445955
|
SPICUL SA
|
113
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
17640195
|
STABAG AG AUSTRIA SUCURSALA BUCUREŞTI
ROMANIA
|
114
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
3884955
|
SUPERCOM SA
|
115
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
10572840
|
TOP DIAGNOSTICS SRL
|
116
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
15913078
|
TOTAL TRADING AND CONSULTING SRL
|
117
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14494346
|
TOYO MOTOR CENTER SRL
|
118
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6705477
|
TREND IMPORT-EXPORT SRL
|
119
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
404068
|
TUNGAL METROU SA
|
120
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
12082357
|
UNIFERTRANS SA
|
121
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
328521
|
UNIREA SHOPPING CENTER SA
|
122
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
11772189
|
UNITED EURO DISTRIBUTIONS S.R.L.
|
123
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
6645790
|
US FOOD NETWORK SA
|
124
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
14368402
|
VALPLAST INDUSTRIE SRL
|
125
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
9135397
|
WALDMESSNER INVEST SRL
|
ANEXA Nr. 3
LISTA
contribuabililor mijlocii rezultaţi în urma divizării unor contribuabili mijlocii, precum
şi lista contribuabililor mijlocii rezultaţi în urma absorbţiei prin fuziune a
unor contribuabili administraţi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti
A. Contribuabili mijlocii
rezultaţi în urma divizării
Nr. crt.
|
Judeţ
|
Cod fiscal
|
Denumire contribuabil
|
1
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18632778
|
QUICKTEST LABORATOR SA
|
2
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
18632760
|
ELJ PROPIETATI SA
|
3
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
20986971
|
ELJ REAL ESTATE SA
|
4
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
20986980
|
ELJ VATRA SA
|
5
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
20986963
|
ELJ PLATFORMA TITU SA
|
B. Contribuabili mijlocii rezultaţi prin absorbţie
Nr. crt.
|
Judeţ
|
Cod fiscal
|
Denumire contribuabil
|
1
|
MUNICIPIUL BUCUREŞTI
|
21147633
|
NEW COM TELECOMUNICAŢII SA
|