ORDIN Nr. 11
din 29 decembrie 2008
privind prorogarea
termenului de 1 ianuarie 2009, stabilit pentru administrarea contribuabililor
mijlocii si a marilor contribuabili
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 30 decembrie 2008
In temeiul prevederilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. - Se prorogă termenul de 1 ianuarie 2009,
stabilit prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.846/2008 pentru
actualizarea listelor contribuabililor mijlocii administraţi conform prevederilor
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 266/2007 privind organizarea
activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii la administraţiile
finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcţiilor
generale ale finanţelor publice judeţene, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 732
din 29 octombrie 2008, până la data de 1 aprilie 2009.
Art. 2. - Se prorogă termenul de 1 ianuarie 2009,
stabilit prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.847/2008 pentru
actualizarea listei contribuabililor mijlocii administraţi conform prevederilor
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.074/2006 privind organizarea
activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii la Direcţia Generală a
Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, cu modificările si
completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 694 din 13 octombrie 2008,
până la data de 1 aprilie 2009.
Art. 3. - Se prorogă termenul de 1 ianuarie 2009,
stabilit prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.848/2008 pentru
actualizarea listei marilor contribuabili administraţi conform prevederilor
Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 753/2006 privind organizarea
activităţii de administrare a marilor contribuabili, cu modificările şi
completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 14 octombrie 2008, până la
data de 1 aprilie 2009.
Art. 4. - Direcţia generală de reglementare a
colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de planificare strategică şi
monitorizare a realizării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia
informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi
organele fiscale subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului
ordin.
Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea