Decizia Nr.599 din 30.09.2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru [cu referire la art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi din acelaşi act normativ], excepţie ridicată de Societatea Top Heat Clima - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 711/303/2017/a2 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 676D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 5.384 din 28 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 711/303/2017/a2, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru [cu referire la art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi din acelaşi act normativ], excepţie ridicată de Societatea Top Heat Clima - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra apelului formulat împotriva unei încheieri prin care s-a soluţionat o cerere privind reexaminarea/restituirea taxei judiciare de timbru în contextul anulării unei cereri reconvenţionale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că cererea reconvenţională nu este supusă procedurii de regularizare prevăzute de art. 200 din Codul de procedură civilă şi, prin urmare, nu ar fi trebuit anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din acelaşi cod, iar instanţa de fond, în mod greşit, a aplicat dispoziţiile legale cuprinse în art. 45 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în ceea ce priveşte referirea la art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi din acelaşi act normativ. În măsura în care instanţa de apel va considera că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru este supusă prevederilor antereferite, dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează o discriminare între justiţiabilii care, deşi au achitat în mod corect taxa judiciară de timbru, nu au respectat celelalte cerinţe aplicabile cererii de chemare în judecată şi justiţiabilii care, deşi au îndeplinit celelalte formalităţi aplicabile cererii de chemare în judecată, nu au achitat în mod corect taxa judiciară de timbru. În prima ipoteză, justiţiabilului îi va fi reţinută jumătate din taxa judiciară de timbru plătită, în timp ce, în a doua ipoteză, justiţiabilul nu va suporta nicio consecinţă de ordin patrimonial. Or, o astfel de discriminare nu este permisă, fiind contrară egalităţii în drepturi şi aşezării juste a sarcinilor fiscale.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că, în momentul în care justiţia a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care îl presupun declanşarea şi desfăşurarea unui proces a fost deja pus în mişcare, ceea ce implică o serie de cheltuieli, fiind la latitudinea legiuitorului stabilirea modului de timbrare şi a cazurilor în care se justifică restituirea taxei judiciare de timbru. De asemenea, modalitatea de restituire nu este contrară prevederilor constituţionale invocate, fiind o facilitate pe care legiuitorul o acordă în funcţie de specificul situaţiilor concrete, iar instanţele judecătoreşti au obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea acestei facilităţi. În ceea ce priveşte comparaţia între situaţia din speţă şi cea a altor justiţiabili, efectuată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se precizează că aceasta este una incompletă, întrucât sancţiunea anulării operează în ambele cazuri expuse.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru [cu referire la art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi din acelaşi act normativ], publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Având în vedere conţinutul normativ al prevederilor în discuţie, precum şi critica formulată, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituţie dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care au următorul cuprins: „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: [...]d)când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă [...];
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), e) şi i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei. [...]"11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) - Egalitatea în drepturi şi ale art. 56 alin. (2) - Aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în anumite situaţii. Astfel, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie: (i) integral, când taxa plătită nu era datorată; când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; în alte cauze expres prevăzute de lege; (ii) jumătate din taxa plătită integral, când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; de asemenea, când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici, se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluţionat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; (iii) proporţional cu admiterea contestaţiei, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. 13. În ceea ce priveşte situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, în virtutea acestora, când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197 cu privire la cererea de chemare în judecată (cu referire la cuprinsul cererii de chemare în judecată, la numărul de exemplare, la nulitatea cererii şi la timbrarea cererii), reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3) cu privire la reprezentarea judiciară a părţilor în caz de coparticipare procesuală din acelaşi cod de procedură civilă. În acest context, dacă acţiunea este corect timbrată şi a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3), petentului i se restituie jumătate din taxa plătită integral. 14. Astfel, procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie (Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014). 15. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care este dedusă dintr-un pretins tratament discriminatoriu instituit, pe de o parte, între justiţiabilii care au achitat în mod corect taxa judiciară de timbru, dar nu au respectat celelalte cerinţe aplicabile cererii de chemare în judecată, şi, pe de altă parte, justiţiabilii care, deşi au îndeplinit celelalte formalităţi aplicabile cererii de chemare în judecată, nu au achitat în mod corect taxa judiciară de timbru, se constată că aceasta este neîntemeiată. 16. Cu privire la principiul egalităţii, Curtea a statuat, în mod constant, că acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, justiţiabilii care au achitat taxa judiciară de timbru nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu justiţiabilii care nu au plătit taxa judiciară de timbru, aşa încât tratamentul juridic este diferit, având în vedere că textul de lege criticat prevede ipoteza în care acţiunea a fost corect timbrată. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie. 17. În acest context, Curtea observă că soluţia legislativă în discuţie a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, concretizat, spre exemplu, prin Decizia nr. 457 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 octombrie 2019, şi prin Decizia nr. 283 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 20 iulie 2016. 18. Cu acele prilejuri, cu privire la materia restituirii taxelor judiciare de timbru, Curtea a reţinut că printr-o asemenea reglementare se evită o îmbogăţire fără justă cauză a statului şi se acoperă o paletă largă de situaţii în care se restituie, în totalitate sau în parte, taxele judiciare de timbru. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea cazurilor în care se restituie taxele judiciare de timbru este de competenţa legiuitorului (Decizia nr. 283 din 10 mai 2016, precitată, paragraful 15). 19. Totodată, Curtea a observat că, în momentul în care justiţia a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care îl presupun declanşarea şi desfăşurarea unui proces a fost deja pus în mişcare, ceea ce implică o serie de cheltuieli, uneori foarte costisitoare, astfel încât, având în vedere tocmai caracterul de serviciu public al justiţiei, aceasta nu poate fi învestită în mod gratuit (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 457 din 11 iulie 2019, precitată, paragraful 21). 20. Faţă de această împrejurare, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie, a apreciat ca fiind neîntemeiată critica raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 56 alin. (2), întrucât instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 alin. (1) din Constituţie privind contribuţiile financiare, dispoziţii potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice". Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, este la latitudinea legiuitorului stabilirea atât a modului de timbrare a cererilor, cât şi a cazurilor în care se justifică restituirea taxei de timbru (a se vedea Decizia nr. 432 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 3 octombrie 2005). 21. Considerentele mai sus prezentate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 22. Distinct de acestea, având în vedere cadrul legislativ în discuţie, Curtea observă că nemulţumirea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate a pornit, practic, de la interpretarea dată normelor criticate de către instanţa de judecată în ceea ce priveşte posibilitatea aplicării acestora şi în cazul în care în discuţie nu se află o cerere de chemare în judecată, prevăzută de art. 194 şi următoarele din Codul de procedură civilă, ci este vorba de o cerere reconvenţională reglementată de art. 209 şi următoarele din acelaşi cod. Astfel, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că, în măsura în care dispoziţiile legale cuprinse în art. 45 alin. (2) şi alin. (1) lit. d) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 [cu referire la art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă] au, într-adevăr, înrâurire şi asupra cererii reconvenţionale, acestea sunt neconstituţionale raportat la principiul egalităţii şi la cel al aşezării juste a sarcinilor fiscale. 23. Referitor la cererea reconvenţională, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 209 alin. (3) din Codul de procedură civilă, aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Prin urmare, cererea reconvenţională constituie actul de procedură prin intermediul căruia pârâtul formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului, pretenţii care derivă din acelaşi raport juridic sau care sunt strâns legate de acesta, fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată în care calităţile părţilor iniţiale sunt inversate, fiind necesară întrunirea tuturor cerinţelor legale prevăzute pentru aceasta. 24. Prin Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, Curtea a reţinut că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării. De asemenea, Curtea a statuat că anularea cererii de chemare în judecată reprezintă un act de dispoziţie al instanţei, în respectarea principiului legalităţii consacrat de art. 7 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 306 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 26 iulie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 193 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 22 august 2018, paragraful 26). 25. Prin urmare, şi în prezenta cauză, instanţa de judecată este cea în măsură să stabilească ce natură juridică are cererea aflată pe rolul său şi să aprecieze care este cuantumul sumei care va fi reţinută, corespunzător, în funcţie de specificitatea cauzei şi a activităţilor desfăşurate până la momentul la care aceasta constată că devine aplicabil vreunul dintre cazurile de restituire, integrală sau parţială, a sumei plătite de reclamant cu titlu de taxă judiciară de timbru. În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, spre exemplu, Decizia nr. 264 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, paragraful 20, Decizia nr. 109 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, Decizia nr. 1.072 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, Decizia nr. 494 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, sau Decizia nr. 845 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2007. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Top Heat Clima - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 711/303/2017/a2 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. d) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu