ORDIN Nr. 296
din 18 septembrie 2007
privind aprobarea schemei de
ajutor de stat regional acordat pentru investitiile realizate in parcurile
industriale
ACT EMIS DE:
MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 683 din 8 octombrie 2007
In temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative,
ministrul internelor şi reformei administrative emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă schema de ajutor de stat regional
acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, prevăzută în
anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
ANEXĂ
SCHEMA
de ajutor de stat regional acordat pentru
investiţiile realizate în parcurile industriale
CAPITOLUL I
Baza legală
Art. 1. - (1) Schema de ajutor de stat regional acordat
pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, denumită în continuare schemă,
descrie facilităţile fiscale şi condiţiile de acordare a acestora în
vederea dezvoltării locale/regionale, prin înfiinţarea şi dezvoltarea
parcurilor industriale, definite conform Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001
privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare.
(2) Acordarea ajutoarelor de stat pentru investiţii în
cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea tuturor criteriilor de
eligibilitate prevăzute în prezentul act, în conformitate cu Regulamentul
Comisiei Europene nr. 1.628/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul
privind constituirea Comunităţii Europene în cazul ajutorului naţional regional
pentru investiţii, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L 302 din 1 noiembrie 2006, denumit în continuare Regulamentul
Comisiei Europene nr. 1.628/2006.
Art. 2. - Prezenta schemă este exceptată de la
obligaţia notificării, respectând prevederile art. 3 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.628/2006.
Art. 3. - Prezenta schemă este elaborată avându-se în
vedere următoarele acte normative:
a) Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 privind
constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare;
b) Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare;
c) Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr.
264/2002 privind aprobarea Instrucţiunilor de acordare şi anulare a titlului de parc industrial;
d) Legea fondului funciar nr.
18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Regulamentul Comisiei
Europene nr. 1.628/2006 de aplicare a articolelor 87 şi 88 din Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene la ajutoarele naţionale pentru investiţiile
cu finalitate regională, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(JOUE) nr. L 302 din 1 noiembrie 2006;
f) Liniile directoare privind ajutoarele de stat
regionale pentru perioada 2007-2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene (JOUE) nr. C 54/08/2006;
g) Regulamentul Comisiei Europene nr. 70/2001 privind
aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene la
ajutoare de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 10 din 13
ianuarie 2001.
CAPITOLUL II
Obiectivul schemei
Art. 4. - (1) Obiectivul principal al schemei îl
reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea investiţiilor, urmărindu-se
instalarea avantajoasă a operatorilor economici în parcul industrial.
(2) Pentru realizarea
obiectivului de dezvoltare regională, prin implementarea schemei, vor fi
realizate peste 7.000 locuri de muncă, vor fi realizate investiţii în valoare
de cel puţin 300.000.000 lei, stimulând mediul de
afaceri pe plan local.
(3) Schema acoperă toate cele 8
regiuni de dezvoltare ale României.
Art. 5. - (1) Prin implementarea acestei scheme,
obiectivul de dezvoltare regională va fi atins prin:
a) dezvoltarea economică a regiunilor
în care sunt constituite parcuri industriale;
b) crearea de noi locuri de muncă;
c) dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii
economice a regiunilor;
d) efectul pozitiv de antrenare în economie;
e) creşterea coeziunii economice a tuturor oraşelor
ţării;
f) atragerea investiţiilor autohtone şi străine.
(2) Prin parcurile industriale, instrument cheie pentru
impulsionarea mediului de afaceri regional şi local, se urmăreşte creşterea
atractivităţii regiunilor ca locaţii pentru investiţii în activităţi economice
şi sociale, precum şi creşterea gradului de competitivitate economică.
CAPITOLUL III
Domeniul de aplicare
Art. 6. - (1) In cadrul prezentei scheme se acordă
ajutoare de stat în toate domeniile de activitate, cu următoarele excepţii:
a) pescuitul şi acvacultura;
b) construcţiile navale;
c) industria carboniferă;
d) industria siderurgică;
e) sectorul fibrelor sintetice;
f) prelucrarea şi comercializarea produselor agricole;
g) activităţile legate de producţia primară a
produselor agricole prevăzute în anexa nr. 1 la Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene;
h) fabricarea şi marketingul produselor care imită sau
substituie laptele sau produsele din lapte, potrivit art. 3 alin. 2 al
Regulamentului CEE nr. 1.898/1987.
(2) In cadrul acestei scheme nu
se acordă ajutoare legate de activităţile de export către ţări terţe sau state
membre, mai precis ajutoare legate de cantitatea exportată, de înfiinţarea şi
funcţionarea unei reţele de distribuţie sau destinate acoperirii altor
cheltuieli curente legate de activităţile de export, precum şi ajutor de stat
care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul produselor din
import.
(3) Ajutoarele în cadrul prezentei scheme nu se acordă
în sectorul transporturilor pentru achiziţionarea de
echipamente de transport.
CAPITOLUL IV
Definiţii
Art. 7. -In sensul prezentei scheme, următorii termeni
se definesc astfel:
a) investiţie iniţială - o investiţie în active corporale şi necorporale legată de crearea
unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei
unei unităţi prin realizarea de produse noi, suplimentare, schimbarea
fundamentală a procesului global de producţie a unei unităţi existente;
achiziţionarea de acţiuni sau părţi sociale emise de către o întreprindere nu
constituie investiţie iniţială. Investiţia de înlocuire nu este considerată, în
principiu, ca investiţie iniţială;
b) costuri eligibile -
costurile legate de investiţia iniţială, respectiv costurile de active
corporale şi active necorporale;
c) active corporale -
terenurile, clădirile, utilajele sau instalaţiile;
d) active necorporale -
transferul de tehnologie prin achiziţionarea de patente, licenţe, know-how sau
informaţii tehnice nepatentate;
e) demararea lucrărilor-se referă fie la începerea lucrărilor de construcţie, fie la
primul angajament ferm legal al societăţii de a comanda un echipament, fără a
lua în considerare studiile de fezabilitate primare;
f) intensitatea ajutorului de stat - raportul dintre valoarea brută actualizată a ajutorului şi
valoarea actualizată a costurilor eligibile. Costurile eligibile sunt
actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului. Rata de actualizare
este rata de referinţă în vigoare la data acordării acestuia, care se
stabileşte periodic de către Comisie pe baza criteriilor obiective şi care se
publică în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene şi pe internet. Ajutoarele fiscale plătibile în mai multe
tranşe sunt actualizate pe baza ratelor de referinţă aplicabile la momentele în
care avantajele fiscale devin efective;
g) autoritate responsabilă
de administrare a schemei - Ministerul Internelor
şi Reformei Administrative;
h) furnizori în cadrul prezentei scheme sunt:
- unitatea administrativ teritorială în raza căreia
este situat parcul industrial, pentru scutirea de la plata impozitului pe teren
şi clădirile aferente parcului industrial;
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru scutirea de la
plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din
circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial;
i) parc industrial -
infrastructura de afaceri constituită conform Ordonanţei Guvernului nr.
65/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare,
care deţine titlu de parc industrial sau a fost declarat prin hotărâre a
Guvernului;
j) societate de administrare - societatea comercială care îndeplineşte obligaţiile prevăzute la
art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 490/2002, cu modificările ulterioare;
k) iniţiatorii parcului
industrial - societăţile comerciale care,
printr-un contract de asociere în participaţiune, participă la constituirea
unui parc industrial împreună cu ceilalţi parteneri, prevăzuţi la art. 1 alin.
(3) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.
490/2002, cu modificările ulterioare;
l) calculul ratei de
referinţă - până la data stabilirii metodologiei
de calcul a ratei de referinţă de către Comisia Europeană, rata de referinţă se
stabileşte avându-se în vedere media ratei pieţei interbancare BUBOR pentru
lunile martie - mai 2007 + 1%;
m) întreprinderi mici şi
întreprinderi mijlocii - întreprinderile definite
conform anexei nr. 1 la Regulamentul Comisiei Europene
nr. 70/2001 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul instituind Comunitatea
Europeană la ajutoare de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
n) proiect mare de
investiţii- investiţia iniţială cu o cheltuială
eligibilă mai mare de 50 milioane de euro.
CAPITOLUL V
Criterii de eligibilitate a proiectelor
Art. 8. - (1) Ajutorul de stat se acordă, în cazul
prezentei scheme, întreprinderilor localizate în parcul industrial, dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
a) beneficiarul a prezentat,
înainte de demararea lucrărilor pentru proiect, o cerere pentru ajutor în
cadrul schemei;
b) autoritatea responsabilă a
confirmat ulterior în scris că, sub rezerva unor verificări detaliate,
proiectul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate stabilite în schemă, înainte
de începerea lucrărilor.
(2) Dacă lucrările cu
investiţia încep anterior îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1),
proiectul se va considera ca neeligibil pentru acordarea ajutorului de stat.
(3) Cererea prevăzută la alin.
(1) va fi însoţită de dovada proprietăţii terenului şi/sau a clădirii şi de un
plan de afaceri care va include şi descrierea investiţiilor, durata derulării
proiectului de investiţii şi detalierea, pe ani, a cheltuielilor eligibile.
(4) Prevederile de la alin. (3)
nu sunt aplicabile iniţiatorilor parcului industrial sau, după caz, societăţii
de administrare, care depun documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) din
Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate
prin Ordinul Ministrului Dezvoltării şi Prognozei nr. 264/2002.
Art. 9. - (1) Sprijinul financiar în cadrul prezentei
scheme se acordă numai pentru realizarea de investiţii iniţiale, în regiunile
eligibile pentru ajutor regional, conform hărţii ajutoarelor regionale aprobată
de Comisia Europeană pentru România, pe perioada 2007-2013.
(2) Beneficiarul de ajutor de stat în cadrul schemei
trebuie să facă dovada unei contribuţii de cel puţin 25% din costurile
eligibile ale investiţiei, fie din resurse proprii, fie din finanţare externă,
într-o formă care să nu implice orice alt ajutor public, conform art. 4 alin. 2
lit. c) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.628/2006.
(3) Intensitatea ajutorului în
echivalent subvenţie brută actualizată nu va depăşi plafonul ajutorului regional
în vigoare la momentul acordării ajutorului, plafon aferent regiunii în care se
realizează investiţia, aşa cum este stabilit în Harta naţională a ajutoarelor
de stat regionale pentru perioada 2007-2013, respectiv 50% pentru toate
regiunile, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov unde intensitatea maximă a
ajutorului regional este de 40%.
(4) Cu excepţia ajutoarelor
pentru sectorul transporturilor, aceste intensităţi se pot majora cu 20% în
cazul microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi 10% în cazul întreprinderilor mijlocii.
(5) Nu se acordă sprijin financiar în cadrul prezentei
scheme pentru proiecte mari de investiţii.
(6) Cheltuielile cu activele corporale considerate
eligibile pentru ajutor de stat în cadrul schemei sunt aferente achiziţiei de teren, precum şi costurilor activelor noi sub formă de
clădiri, utilaje şi instalaţii, suportate de beneficiar, în legătură cu
proiectul.
(7) Cheltuielile legate de achiziţionarea unui activ în
leasing, altele decât terenuri şi clădiri, vor fi luate în considerare numai
dacă leasingul ia forma leasingului financiar şi conţine obligaţia cumpărării
activului la expirarea termenului contractului de leasing.
(8) Pentru întreprinderile mici şi mijlocii costul
complet al investiţiilor în active necorporale prin transfer de tehnologie prin
achiziţia de brevete, licenţe, know-how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate este
luat în considerare. In cazul întreprinderilor mari, aceste costuri sunt
eligibile numai în limita a 50% din cheltuielile totale de investiţii eligibile
ale proiectului.
(9) Activele necorporale eligibile, aferente tuturor
proiectelor care primesc ajutor de stat în cadrul prezentei scheme, rămân
asociate regiunii de dezvoltare în care este situat parcul industrial.
Art. 10. - (1) Beneficiarii
sunt obligaţi să menţină investiţia pentru care au beneficiat de ajutor de
stat, pe o perioadă minimă de 5 ani de la finalizarea acesteia, dacă sunt
întreprinderi mari, respectiv pe o perioadă minimă de 3 ani, dacă sunt
întreprinderi mici şi mijlocii.
(2) Această regulă nu împiedică
înlocuirea instalaţiilor sau a echipamentelor uzate moral în decursul acestei
perioade de 5 ani pentru întreprinderi mari şi, respectiv, 3 ani pentru
întreprinderi mici şi mijlocii, datorată schimbărilor tehnologice rapide, cu condiţia
ca activitatea economică să se desfăşoare în continuare în regiunea în cauză
pentru o durată egală cu perioada minimă prevăzută la alin. (1).
CAPITOLUL VI
Zone eligibile şi criterii de selecţie ale
beneficiarilor
Art. 11. -Ajutorul este acordat
în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, în limita plafonului
prevăzut în Harta ajutoarelor de stat cu destinaţie regională, aprobată de
Comisia Europeană la 24 ianuarie 2007, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. C 73/17 din 30 martie 2007.
Art. 12. - (1) Cu excepţiile prevăzute la alin. (2),
beneficiarii prezentei scheme sunt operatorii economici, inclusiv iniţiatorii
şi societăţile de administrare, care realizează investiţii iniţiale şi care
deţin în proprietate terenuri sau clădiri aflate în parcurile industriale cu
titlu acordat prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative
sau declarate prin hotărâre a Guvernului.
(2) Societăţile administrator ale parcurilor
industriale care au primit titlu până la intrarea în vigoare a prezentei scheme
nu sunt considerate beneficiare ale schemei.
Art. 13. - Poate beneficia de facilităţile acordate de
furnizori în baza prezentei scheme orice operator economic care dovedeşte
îndeplinirea următoarelor condiţii de eligibilitate:
a) are sediul şi este înregistrat pe teritoriul
României;
b) nu se află în situaţie de dificultate, definită
conform Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi
restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/02/2004;
c) realizează o investiţie iniţială într-un parc
industrial cu titlu acordat prin ordin al ministrului internelor şi reformei
administrative sau declarat printr-o hotărâre a Guvernului;
d) nu este în stare de faliment ori de lichidare, nu
are afacerile administrate de un judecător sindic, nu are activităţi comerciale
suspendate sau nu se află într-o situaţie similară cu cele menţionate mai sus,
reglementate de lege;
e) nu face obiectul unei proceduri legale pentru
declararea acestuia într-una dintre situaţiile prevăzute la lit. d);
f) nu face obiectul unui ordin exigibil de recuperare a
unui ajutor de stat, indiferent de obiectivul acestuia
şi de organismul furnizor al respectivului ajutor de stat.
Art. 14. - Numărul estimat de beneficiari este de 45 de
operatori economici.
Art. 15. - (1) Titlul de parc industrial se acordă, cu
respectarea condiţiilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, prin ordin
al ministrului internelor şi reformei administrative şi în situaţiile în care
societatea administrator sau iniţiatorii nu beneficiază de facilităţile
prevăzute de prezenta schemă deoarece au realizat investiţiile sau lucrările cu
investiţia au început înaintea acordării titlului.
(2) In situaţia prevăzută la alin. (1), întreprinderile
care activează în parc pot fi beneficiare dacă sunt îndeplinite condiţiile de
eligibilitate prevăzute de prezenta schemă.
CAPITOLUL VII
Durata schemei
Art. 16. - Schema este implementată în perioada 18
septembrie 2007 - 31 decembrie 2013.
CAPITOLUL VIII
Modalităţi de acordare a ajutorului de stat
Art. 17. - In vederea atingerii
obiectivului de dezvoltare regională, sunt sprijinite investiţiile iniţiale,
realizate în parcul industrial, prin acordarea următoare lor facilităţi
fiscale:
a) scutirea de la plata impozitului pe clădiri,
prevăzută de art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
b) scutirea de la plata impozitului pe teren,
prevăzută de art. 257 lit. I) din
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
c) scutirea de la plata taxelor percepute pentru
modificarea destinaţiei terenului aferent parcului industrial, prevăzută la
art. 7 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare;
d) scutirea de la plata taxelor percepute pentru
scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial,
prevăzută la art. 7 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare.
Art. 18. - Scutirile prevăzute la art. 17 lit. a) şi b)
se acordă de către unităţile administrativ-teritoriale în care este amplasat
parcul industrial, în limita plafoanelor de intensitate prevăzute de prezenta
schemă, pentru proiectele de investiţii pe care beneficiarii intenţionează să
le realizeze, cu respectarea condiţiilor prevăzute în schemă.
CAPITOLUL IX
Bugetul maxim al schemei, cu defalcarea pe ani şi pe fiecare tip de facilitate
Art. 19. -In perioada 2007-2013 se estimează că vor fi
acordate maximum 22 de titluri de parc industrial, la o suprafaţă medie pe parc
industrial de 40 ha, astfel:
a) câte 5 în anii 2007 şi 2008;
b) câte 3 în anii 2009 şi 2010;
c) câte două în anii 2011, 2012 şi 2013.
Art. 20. - (1) Bugetul maxim alocat prezentei scheme este de 268.681.461 lei. Defalcat pe ani şi
măsuri, bugetul se prezintă conform tabelului următor:
Ani
|
Modalitatea de acordare a ajutorului
de stat
|
Scutire impozit pe teren
- lei -
|
Scutire impozit pe clădiri
- lei -
|
Scutire modificare destinaţie teren sau scoatere din
circuitul agricol
- lei -
|
2007
|
240.265,0
|
0,0
|
1.150.000
|
2008
|
456.503,5
|
5.440.000,0
|
1.150.000
|
2009
|
552.609,5
|
16.320.000,0
|
1.150.000
|
2010
|
634.299,6
|
30.464.000,0
|
1.150.000
|
2011
|
653.520,8
|
47.872.000,0
|
1.150.000
|
2012
|
663.131,4
|
67.456.000,0
|
1.150.000
|
2013
|
663.131,4
|
89.216.000,0
|
1.150.000
|
TOTAL:
|
3.833.461
|
256.768.000
|
8.050.000
|
(2) Valorile estimative prevăzute la alin. (1) privind
ajutorul de stat sub forma scutirii de la plata impozitului pe clădiri şi teren
au fost calculate conform prevederilor art. 253 şi 258 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: la
valorile de impozitare prevăzute de lege a fost calculată valoarea medie şi
aceasta a fost înmulţită cu valoarea totală a suprafeţelor de teren/construite,
conform estimării de la art. 19.
(3) Valorile estimative prevăzute la alin. (1) privind
ajutorul de stat sub forma scutirii de la plata taxei pentru schimbarea
destinaţiei terenului sau scoaterea terenului din circuitul agricol au fost
calculate avându-se în vedere prevederile anexei nr. 1 la Legea fondului
funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 21. - La calculul intensităţii ajutorului total
pentru un beneficiar în cadrul schemei se vor utiliza valorile actualizate ale
sumelor ce constituie ajutor de stat, cu rata de referinţă aplicabilă la
momentele în care avantajele fiscale devin efective.
Art. 22. - (1) Pentru scutirea de la plata impozitului
pe teren şi clădirile aferente parcului industrial, ajutorul se acordă o
singură dată, în fiecare an.
(2) In situaţia în care terenul aferent parcului
industrial se află în extravilan, scutirea de la plata taxei pentru scoaterea
definitivă a terenului din circuitul agricol se acordă o singură dată.
CAPITOLUL X
Cumulul ajutoarelor de stat
Art. 23. - (1) Ajutoarele de stat acordate prin
prezenta schemă nu se cumulează cu alte ajutoare de stat în sensul art. 87
alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi nici cu alte măsuri de sprijin
naţionale sau comunitare pentru aceleaşi costuri eligibile, în cazul în care
acest cumul duce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte nivelul stabilit
în prezenta schemă de ajutor de stat.
(2) Plafonul maxim al intensităţii ajutorului de stat
stabilit în prezenta schemă trebuie respectat indiferent dacă finanţarea
provine din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare.
(3) Ajutoarele de stat acordate prin prezenta schemă de
ajutor de stat nu se cumulează cu ajutoarele de
minimis pentru aceleaşi costuri eligibile, în
cazul în care acest cumul duce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte
nivelul stabilit în prezenta schemă de ajutor de stat.
(4) Autoritatea responsabilă de
administrarea schemei/furnizorii va/vor acorda ajutor în cadrul schemei numai
după ce verifică dacă solicitantul a mai beneficiat până la acel moment de alte
ajutoare de stat sau ajutoare de minimis pentru aceleaşi costuri eligibile şi dacă acestea, cumulate cu
ajutorul solicitat în cadrul prezentei scheme, nu depăşesc intensitatea maximă
admisă pentru regiunea în care se realizează investiţia.
CAPITOLUL XI
Procedura de implementare a schemei; autoritatea de
implementare
Art. 24. - (1) Pentru iniţiatorii parcului industrial,
după caz, societatea de administrare, se aplică procedura prevăzută de Ordinul
ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002.
(2) Operatorii economici, alţii decât iniţiatorii
parcului industrial, după caz, societatea de administrare, depun documentele
prevăzute la art. 8 la sediul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, urmând să fie informaţi în scris, în termen de 30 de zile,
asupra îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate ale proiectului şi beneficiarului, prevăzute în cap. 5 şi 6 din
prezenta schemă.
(3) Operatorii economici
prevăzuţi la alin. (2) prezintă furnizorilor o copie certificată pentru
conformitate cu originalul a punctului de vedere privind eligibilitatea, emis
de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în condiţiile prezentei
proceduri.
Art. 25. - Ordinul de acordare a titlului de parc
industrial va cuprinde:
a) condiţiile de valabilitate a
titlului şi de acordare a facilităţilor, făcând trimitere expresă la
Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.628/2006 de aplicare a articolelor 87 şi
88 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene la ajutoarele naţionale
pentru investiţiile cu finalitate regională, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene (JOUE) nr. L 302 din 1 noiembrie 2006;
b) datele de identificare ale furnizorilor ajutorului de
stat. Art. 26. - (1) Beneficiarii prezentei scheme care nu au realizat investiţii în parcul industrial conform studiului de
fezabilitate sunt obligaţi la achitarea retroactivă a sumelor primite cu titlu
de ajutor de stat.
(2) La stabilirea acestor sume
se iau în calcul inclusiv dobânzile aferente, care vor fi calculate de la data
acordării ajutorului până la recuperarea efectivă a acestuia.
(3) Calculul dobânzilor se realizează conform
legislaţiei comunitare în domeniul ajutorului de stat.
CAPITOLUL XII
Transparenţă
Art. 27. - (1) In vederea asigurării transparenţei şi a
unui control eficient al ajutoarelor de stat în conformitate cu art. 3 din
Regulamentul Comisiei Europene nr. 994/1998, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative va aplica prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, referitoare la procedura
de pregătire a informării.
(2) Textul prezentei scheme,
precum şi textul ordinului ministrului internelor şi reformei administrative
pentru aprobarea acesteia vor fi publicate integral pe site-ul Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, la adresa http://mira.gov.ro.
(3) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va
furniza Consiliului Concurenţei un rezumat al informaţiilor referitoare la
prezenta schemă de ajutor de stat, în forma prevăzută în anexa nr. 1 la
Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.628/2006, în vederea transmiterii acesteia
la Comisia Europeană în maximum 20 de zile lucrătoare de la implementarea
schemei.
(4) Informaţiile privind valoarea ajutorului de stat
pe fiecare beneficiar şi măsură vor fi publicate pe paginile de internet ale
fiecărei unităţi administrativ-teritoriale furnizoare pe raza căreia se află
localizat parcul industrial şi ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale şi Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
CAPITOLUL XIII
Raportare şi monitorizare
Art. 28. - (1) Furnizorii ajutoarelor acordate în baza
prezentei scheme vor realiza şi vor menţine o evidenţă a acestora, astfel încât
să fie posibilă identificarea valorii, momentului acordării, modalităţii de
acordare, originii, duratei şi metodei de calcul al ajutoarelor acordate,
pentru acelaşi obiectiv şi beneficiar, precum şi respectarea regulilor de
cumul.
(2) Compartimentele de specialitate cu atribuţii de
organe fiscale locale din unităţile administrativ-teritoriale au competenţa de
a verifica şi constata dacă s-au realizat investiţii în parcul industrial
şi/sau dacă a fost atinsă intensitatea maximă admisă.
Art. 29. - (1) In acest sens furnizorii vor întocmi un
registru al ajutoarelor acordate pentru parcurile industriale, în care vor fi
evidenţiate toate informaţiile necesare pentru a
stabili respectarea condiţiilor prevăzute de prezenta schemă.
(2) In registru va fi inclusă scutirea de la plata
impozitului pe clădiri, scutirea de la plata impozitului pe teren şi valoarea
scutirii de la plata taxei pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului,
dacă a fost acordată.
Art. 30. - Furnizorii sunt obligaţi să păstreze
informaţiile privind ajutoarele acordate în baza acestei scheme, la care se
face referire în art. 28 şi 29 din schemă, o perioadă de 10 ani, de la data
acordării ultimului ajutor.
Art. 31. - (1) Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative va monitoriza respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute
de prezenta schemă.
(2) In situaţia în care constată nerespectarea
criteriilor prevăzute de prezenta schemă, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
va sprijini furnizorii pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a
dobânzilor aferente, calculate conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 32. - (1) Beneficiarii prezentei
scheme vor ţine evidenţa specifică a ajutoarelor de care au beneficiat conform
prezentei scheme, a unor scheme de minimis sau alte ajutoare de stat, din care să reiasă suma totală a
ajutoarelor de stat primite, defalcate pe ani, pe furnizori, pe obiective,
precum şi informaţii privind forma ajutoarelor (de
minimis, scheme de ajutor de stat, ajutoare
individuale), baza legală prin care acestea au fost acordate, precum şi
costurile eligibile finanţate.
(2) Beneficiarii sunt obligaţi să arhiveze evidenţa
specifică prevăzută la alin. (1) şi să o păstreze timp de 10 ani de la data
acordării ultimului ajutor în cadrul schemei.
Art. 33. - (1) Societăţile de administrare a parcurilor
industriale cu titlu sau declarate prin hotărâri ale Guvernului informează, cu
ocazia raportărilor semestriale şi la cerere, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative cu privire la ajutoarele de stat de care au beneficiat şi
stadiul de dezvoltare a parcului industrial.
(2) Netransmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1)
de către societatea administrator în termenul solicitat în cerere se consideră
motiv de retragere a titlului de parc industrial.
Art. 34. - (1) Furnizorii vor transmite Consiliului
Concurenţei rapoarte anuale privind ajutoarele de stat acordate conform
prezentei scheme, potrivit Regulamentului privind procedurile de monitorizare a
ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului
Concurenţei nr. 175/2007.
(2) Prin datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1)
se înţeleg raportările cu privire la acordarea ajutoarelor, stoparea şi
recuperarea acestora, conform procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 117/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
137/2007.
(3) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va
furniza Consiliului Concurenţei orice informaţie solicitată cu privire la
prezenta schemă de ajutor de stat.
Art. 35. - La cererea scrisă a Comisiei Europene,
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va pune la dispoziţia
Consiliului Concurenţei, în termenul stabilit de acesta, toate informaţiile necesare
pentru a aprecia dacă au fost respectate condiţiile impuse de legislaţia
incidenţă.