ORDIN
Nr. 373 din 12 august 2002
pentru aprobarea Statutului-cadru al organismului national de standardizare
ACT EMIS DE: MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 771 din 23 octombrie 2002
In conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1998
privind activitatea de standardizare nationala, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 355/2002,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 19/2001 privind organizarea si
functionarea Ministerului Industriei si Resurselor, cu modificarile ulterioare,
ministrul industriei si resurselor emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Statutul-cadru al organismului national de standardizare prevazut
in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul industriei si resurselor,
Dan Ioan Popescu
ANEXA 1
STATUTUL-CADRU
al organismului national de standardizare
CAP. 1
Denumire, sediu, durata
Art. 1
Organismul national de standardizare este o asociatie infiintata conform
prevederilor art. 7 lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 39/1998 privind
activitatea de standardizare nationala, aprobata cu modificari si completari
prin Legea nr. 355/2002.
Art. 2
Organismul national de standardizare este Asociatia de Standardizare din Romania
- ASRO, denumita in continuare Asociatia.
Art. 3
Asociatia are sediul in municipiul Bucuresti.
Art. 4
Durata pentru care se constituie Asociatia este nelimitata.
CAP. 2
Atributii, obligatii
Art. 5
Atributiile principale ale Asociatiei sunt stabilite conform prevederilor
art. 7^1 din Ordonanta Guvernului nr. 39/1998, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 355/2002, precum si oricaror alte reglementari in
vigoare care privesc activitatea de standardizare nationala.
Art. 6
Asociatia are obligatia de a aplica in domeniul standardizarii nationale
politicile aprobate de Guvern si principiile de baza prevazute la art. 4 din
Ordonanta Guvernului nr. 39/1998, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 355/2002.
CAP. 3
Componenta
Art. 7
(1) Asociatia este constituita din membri, persoane juridice, conform
prevederilor art. 8 alin. (2) lit. A si D din Ordonanta Guvernului nr. 39/1998,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 355/2002.
(2) Asociatia poate acorda titlul de membru de onoare unor persoane fizice
recunoscute ca personalitati ale vietii sociale, politice, economice,
stiintifice sau de alta natura, din tara ori din strainatate, care, prin
activitatea lor, sprijina activitatea Asociatiei sau ideile in baza carora
activeaza aceasta.
Art. 8
Adunarea generala a Asociatiei este structurata pe colegii, conform
prevederilor art. 8 alin. (2) lit. B din Ordonanta Guvernului nr. 39/1998,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 355/2002.
Art. 9
Membrii Asociatiei au, in principal, urmatoarele drepturi:
a) sa participe si sa voteze in adunarile generale;
b) sa aleaga si sa fie alesi in structurile de conducere ale Asociatiei;
c) sa participe la activitatile Asociatiei;
d) sa isi exprime opinia in mod direct sau prin reprezentanti in legatura
cu activitatea desfasurata de Asociatie; membrul care nu poate asigura prezenta
sa in adunarea generala, poate solicita reprezentarea sa unui singur alt
membru;
e) sa primeasca cu prioritate informatii privind standardizarea pe plan
national, european, regional si international;
f) sa fie sprijiniti pentru a beneficia, cu prioritate, de activitatile de
documentare si instruire din domeniu;
g) sa beneficieze, cu prioritate si in conditii de tarife reduse, de
serviciile cu caracter general ale Asociatiei, precum si de buletinele
informative sau alte materiale de informare difuzate de catre aceasta pe suport
electronic sau tiparit;
h) sa mentioneze calitatea de membru in relatiile lor oficiale.
Art. 10
Membrii Asociatiei au, in principal, urmatoarele obligatii:
a) sa respecte statutul;
b) sa sustina dezvoltarea activitatii de standardizare nationala;
c) sa sustina realizarea hotararilor adunarii generale, precum si a
obiectivelor si activitatilor Asociatiei;
d) sa promoveze si sa sustina o imagine pozitiva a Asociatiei in relatiile
cu tertii;
e) sa achite cotizatia anuala stabilita pentru membri; exceptie de la
aceasta obligatie fac membrii de onoare, care nu platesc cotizatii.
Art. 11
Calitatea de membru, respectiv de reprezentant al acestuia, se pierde in
urmatoarele conditii:
a) prin dizolvarea Asociatiei;
b) prin retragere; solicitarea privind retragerea se comunica de catre
membru consiliului director prin scrisoare recomandata, cu cel putin o luna
inainte de data retragerii;
c) prin excludere, ca urmare a incalcarii statutului Asociatiei; excluderea
se realizeaza la propunerea consiliului director;
d) prin radiere, ca urmare a dizolvarii, respectiv a pierderii capacitatii
civile ori a decesului, sau altele asemenea.
CAP. 4
Organizare
Adunarea generala
Art. 12
(1) Adunarea generala este organul de conducere al Asociatiei si cuprinde
toti membrii Asociatiei.
(2) Adunarea generala se reuneste o data pe an in sesiune ordinara si in
sesiuni extraordinare, ori de cate ori este necesar.
(3) Adunarea generala se convoaca de catre presedintele Asociatiei sau la
solicitarea a cel putin jumatate din numarul membrilor consiliului director, cu
cel putin 30 de zile inaintea datei stabilite pentru reuniune.
(4) Adunarea generala se considera statutara in conditiile prezentei si
reprezentarii a cel putin jumatate plus unul din numarul membrilor. Daca se
impune o a doua convocare, adunarea generala se considera statutara, indiferent
de numarul membrilor prezenti si reprezentati.
(5) Adunarea generala ia decizii cu majoritatea simpla de voturi a
membrilor prezenti si reprezentati. Un membru are dreptul la un singur vot si
poate reprezenta un singur membru absent.
(6) Aprobarea statutului si modificarea acestuia se realizeaza cu votul a
cel putin doua treimi din numarul membrilor prezenti si reprezentati.
Art. 13
Adunarea generala are urmatoarele competente:
a) aproba statutul si modificarile acestuia;
b) aproba politicile, obiectivele si strategia Asociatiei;
c) aproba admiterea si excluderea membrilor;
d) aproba bugetul de venituri si cheltuieli;
e) aproba raportul anual al consiliului director si bilantul exercitiului
financiar inchis;
f) aproba regulamentul de functionare a consiliului director;
g) ia hotarari referitoare la patrimoniul Asociatiei; hotararile de
instrainare a patrimoniului dobandit prin programe finantate direct sau
indirect de catre Ministerul Industriei si Resurselor si, respectiv, a
imobilului utilizat ca sediu, achizitionat din fonduri alocate de la bugetul de
stat, se iau cu avizul prealabil al Ministerului Industriei si Resurselor;
h) aproba valoarea taxei de inregistrare si a cotizatiei anuale;
i) alege/revoca presedintele Asociatiei;
j) alege/revoca membrii consiliului director;
k) alege/revoca membrii comisiei de cenzori.
Consiliul director
Art. 14
Consiliul director este structura organizatorica ce asigura punerea in
executare a hotararilor Adunarii generale si este ales pe o perioada de 4 ani.
Art. 15
(1) Consiliul director este format din maximum 19 membri titulari, dintre
care 3 membri sunt membri de drept. Consiliul director are si maximum 10 membri
supleanti. La stabilirea numarului de membri titulari si supleanti se va avea
in vedere:
a) reprezentarea echilibrata a fiecarui colegiu;
b) luarea in considerare a importantei intereselor in activitatea de
standardizare a fiecarui colegiu.
(2) Membrii de drept ai consiliului director sunt: presedintele Asociatiei,
presedintele organismului national de acreditare si reprezentantul Ministerului
Industriei si Resurselor care detine si functia de vicepresedinte al Asociatiei
din partea colegiului autoritatilor.
(3) Membrii supleanti participa la intalnirile consiliului director in
situatia in care nu se poate asigura, din motive intemeiate, reprezentarea in
totalitate a colegiului respectiv de catre membrii titulari.
(4) Participarea unui membru supleant la lucrarile consiliului director
este solicitata de catre membrul titular care nu poate asigura reprezentarea si
se comunica presedintelui Asociatiei in timp util.
(5) Un membru supleant devine membru titular in cazul retragerii sau
excluderii unui membru titular, in ordinea numarului de voturi obtinute.
(6) Consiliul director este condus de presedintele Asociatiei sau, in lipsa
sa, de catre un inlocuitor de drept al acestuia, desemnat dintre
vicepresedinti.
(7) Consiliul director poate imputernici persoane cu functii executive,
inclusiv persoane care nu au calitatea de reprezentant al unui membru al
Asociatiei ori sunt straine de Asociatie, pentru a exercita, dupa caz,
atributii mandatate.
(8) Directorul general este invitat permanent in consiliul director, fara
drept de vot.
Art. 16
Consiliul director are, in principal, urmatoarele atributii:
a) propune politicile, strategiile si obiectivele Asociatiei;
b) numeste membrii Comisiei de apel;
c) decide in legatura cu reclamatiile inaintate consiliului director;
d) numeste/revoca directorul general in baza avizului favorabil al
Ministerului Industriei si Resurselor;
e) propune bugetul de venituri si cheltuieli al Asociatiei;
f) aproba tarifele percepute de catre Asociatie pentru serviciile sale;
g) aproba regulamentul de organizare si functionare si regulamentul de
ordine interioara pentru structura executiva a Asociatiei, precum si
organigrama acesteia;
h) propune adunarii generale admiterea de noi membri;
i) propune adunarii generale excluderea membrilor titulari si supleanti ai
consiliului director si/sau a membrilor Asociatiei, dupa caz.
Art. 17
Membrii consiliului director reprezinta si sustin interesele membrilor
colegiului pe care il reprezinta.
Art. 18
Consiliul director se intruneste trimestrial sau ori de cate ori este
necesar, la solicitarea presedintelui Asociatiei sau a cel putin doua treimi
din numarul membrilor sai titulari.
Art. 19
(1) Consiliul director se considera statutar intrunit in conditiile
prezentei si reprezentarii a cel putin doua treimi din numarul membrilor sai
titulari.
(2) Hotararile consiliului director se considera valabile in conditiile
adoptarii lor cu majoritatea simpla de voturi a membrilor titulari, prezenti si
reprezentati. In caz de egalitate a voturilor hotararile se adopta in baza
votului presedintelui Asociatiei; in situatia in care hotararile sunt in
legatura cu politica nationala in domeniul standardizarii decizia se ia in baza
votului vicepresedintelui, care reprezinta Ministerul Industriei si Resurselor.
Presedintele Asociatiei
Art. 20
Presedintele Asociatiei are urmatoarele atributii principale:
a) asigura conducerea consiliului director in calitate de presedinte al
acestuia;
b) reprezinta Asociatia in relatiile cu autoritatile si institutiile
publice din Romania si din strainatate;
c) reprezinta Asociatia in relatiile cu organizatiile europene, regionale
si internationale de profil;
d) reprezinta Asociatia in consiliul director al organismului national de
acreditare;
e) semneaza decizia de numire/revocare a directorului general.
Comisia de apel
Art. 21
Comisia de apel este constituita din minimum 3 membri. Unul dintre membri
trebuie sa fie consilierul juridic al Asociatiei. Ceilalti membri sunt alesi
dintre membrii titulari ai consiliului director.
Art. 22
Comisia de apel analizeaza si propune consiliului director modalitatile de
rezolvare a reclamatiilor in legatura cu activitatea Asociatiei.
Comisia de cenzori
Art. 23
Comisia de cenzori este formata din 3 membri, persoane fizice, dintre care
cel putin una trebuie sa aiba calitatea de expert contabil.
Art. 24
Comisia de cenzori verifica periodic sau la solicitarea consiliului
director situatiile privind activitatea economico-financiara a Asociatiei si
informeaza consiliul director cu privire la acestea.
Directorul general
Art. 25
(1) Directorul general asigura conducerea structurii executive a
Asociatiei.
(2) Directorul general este numit pe baza indeplinirii cerintelor de
competenta profesionala si manageriala.
Art. 26
Directorul general are urmatoarele competente principale:
a) asigura conducerea operativa a structurii executive a Asociatiei si
raspunde de intreaga activitate a executivului;
b) aproba angajarea personalului necesar desfasurarii activitatii
structurii executive a Asociatiei, precum si numirea, incadrarea, promovarea si
salarizarea acestuia, schimbarea din functie, sanctionarea, incetarea sau
desfacerea contractului de munca pentru personalul structurii executive a
Asociatiei;
c) aproba standardele nationale;
d) aproba constituirea, modificarea sau dizolvarea comitetelor tehnice de
standardizare;
e) reprezinta Asociatia in relatiile cu persoanele juridice si fizice din
tara si din strainatate;
f) indeplineste orice alte atributii mandatate in conformitate cu
legislatia in vigoare.
CAP. 5
Venituri
Art. 27
Veniturile Asociatiei pot proveni din:
a) taxele de inregistrare, contributiile si cotizatiile membrilor;
b) veniturile obtinute de Asociatie prin prestarea de servicii;
c) cesiuni, donatii, contributii si sponsorizari;
d) fonduri alocate direct sau indirect prin programe de asistenta tehnica;
e) alte venituri permise de lege.
Art. 28
Pentru serviciile prestate de catre Asociatie aceasta stabileste si incaseaza
tarife.
Art. 29
Veniturile Asociatiei sunt destinate exclusiv realizarii scopului si
obiectului sau de activitate.
CAP. 6
Dizolvare
Art. 30
(1) Dizolvarea Asociatiei se poate decide numai de catre adunarea generala
extraordinara, convocata in mod special in acest scop, in conditiile prevazute
in Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii.
(2) Presedintele Asociatiei il va informa pe ministrul industriei si
resurselor cu privire la propunerea de dizolvare a Asociatiei, cu cel putin 90
de zile anterior datei de convocare a adunarii generale extraordinare pentru
dizolvare.
Art. 31
In cazul dizolvarii sau retragerii recunoasterii Asociatiei ca organism
national de standardizare, fondul national de standarde, imobilul utilizat ca
sediu, achizitionat din fonduri de la bugetul de stat, patrimoniul dobandit de
catre Asociatie prin programe finantate direct sau indirect de catre Ministerul
Industriei si Resurselor se transfera direct altei asociatii recunoscute,
conform prevederilor legale in vigoare.