ORDIN Nr. 3855
din 17 mai 2010
privind criteriile generale
de organizare si desfasurare a admiterii în ciclul de studii universitare de
licenta, de masterat si de doctorat pentru anul universitar 2010-2011
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 369 din 4 iunie 2010
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului
nr. 364/2010 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru
învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul
şcolar/universitar 2010-2011, coroborate cu prevederile Ordinului
ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
privind repartizarea cifrelor de şcolarizare pe instituţii de
învăţământ superior, în vederea admiterii la studii în anul
universitar 2010-2011,
în conformitate cu prevederile Legii
învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 288/2004
privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului, nr. 133/2000 privind învăţământul universitar
şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de
la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 441/2001,
cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.004/2002
privind stimularea elevilor şi studenţilor care au primit
distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale organizate
pentru învăţământul preuniversitar şi a doctoranzilor care
au obţinut rezultate deosebite în activitatea de cercetare, cu
modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii
Guvernului nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a
structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a
specializărilor/programelor de studii universitare de licenţă
acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu de acestea, cu
modificările şi completările ulterioare, al Hotărârii
Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor
universitare de masterat, al Hotărârii Guvernului nr. 567/2005 privind
organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat,
cu modificările ulterioare, precum şi al Hotărârii Guvernului
nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,
ministrul educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului emite prezentul
ordin.
CAPITOLUL I
Organizarea admiterii
Art. 1. - Admiterea în
învăţământul superior de stat şi particular, pentru fiecare
ciclu de studii universitare, se organizează prin concurs, pe baza
metodologiilor proprii de admitere stabilite de către fiecare
instituţie de învăţământ superior, cu respectarea
prevederilor legislaţiei în vigoare şi ale prezentului ordin.
Art. 2. - (1) Pentru ciclul de studii universitare de
licenţă, admiterea se organizează pe domenii de studii
universitare, la specializările/programele de studii autorizate să
funcţioneze provizoriu sau acreditate în cadrul instituţiei de
învăţământ superior, în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
(2) Pentru ciclul de studii universitare de masterat
organizate conform Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor
universitare, cu modificările şi completările ulterioare,
admiterea se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(3) Pentru ciclul de studii universitare de doctorat
organizate conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, admiterea se realizează pe domeniile
aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului în cadrul instituţiei de învăţământ superior
acreditate în acest sens, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 3. - (1) Concursul pentru admiterea la toate
formele de învăţământ ale studiilor universitare menţionate
în art. 2 se poate organiza în una sau două sesiuni, înainte de începerea
anului universitar.
(2) Perioadele celor două sesiuni de admitere,
formele şi probele de concurs se stabilesc prin metodologie proprie
şi se fac publice conform prevederilor legale în vigoare, prin afişare
la sediul instituţiei de învăţământ superior şi prin
publicare pe pagina proprie de web.
Art. 4. -Admiterea la studii universitare de
licenţă poate să fie susţinută în limba română
sau în limbile minorităţilor naţionale, dacă disciplinele
de concurs au fost studiate în liceu în limba respectivă.
Art. 5. - Pentru studiile universitare organizate
într-o limbă de largă circulaţie internaţională,
admiterea va conţine obligatoriu o proba de competenţa lingvistica.
Competenţa lingvistică poate fi dovedită prin certificate de
competenţă lingvistică eliberate de către instituţii
recunoscute de către Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului.
CAPITOLUL II
Candidaţii la admitere
Art. 6. - (1) La admiterea în ciclul de studii
universitare de licenţă pot candida absolvenţii de liceu cu
diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta.
(2) La admiterea în ciclul de studii universitare de
masterat pot candida absolvenţii cu diplomă de licenţă ai
ciclului de studii universitare de licenţă organizate conform Legii
nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum
şi absolvenţii cu diplomă de licenţă sau
echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate
conform Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3) La admiterea în ciclul de studii universitare de
doctorat pot candida absolvenţii cu diplomă de licenţă sau
echivalentă ai studiilor universitare de lungă durată organizate
conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi absolvenţii cu diplomă de
maşter ai ciclului de studii universitare de masterat organizate conform
Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) La admiterea în toate ciclurile de studii
universitare pot candida cetăţenii statelor membre ale Uniunii
Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi
ai Confederaţiei Elveţiene în aceleaşi condiţii
prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce
priveşte taxele de şcolarizare. Recunoaşterea studiilor
efectuate de către aceştia în ţările de domiciliu se va
realiza de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(5) La admiterea în toate ciclurile de studii
universitare cu predare în limba română, cetăţenii străini
au obligaţia să prezinte un certificat de competenţă
lingvistică pentru limba română, eliberat de către instituţii
abilitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului. Aceeaşi condiţie se impune şi în cazul transferurilor
cursanţilor între instituţiile de învăţământ superior
acreditate, care potrivit legii au dreptul să şcolarizeze cetăţenii
străini şi sunt recunoscute de către statul român.
Art. 7. - (1) Un candidat declarat admis poate
beneficia de finanţare de la buget o singură dată, pentru
fiecare dintre cele 3 cicluri de studii universitare.
(2) Depăşirea duratei
învăţământului gratuit, prevăzută de lege, se
suportă de către studenţi.
(3) Candidaţii la studiile universitare de
licenţă care au obţinut în perioada studiilor liceale
distincţii (premiile I, II, III, menţiune, premii speciale) la
olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de către
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea
concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, la cursurile a
două specializări. De această prevedere se poate beneficia o
singură dată, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(4) Instituţiile de învăţământ
superior pot prevedea, în metodologiile proprii şi în conformitate cu
prevederile legale în vigoare, condiţii specifice de admitere pentru cei
care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile
şcolare naţionale, recunoscute de către Ministerul
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi la cele
internaţionale, altele decât cele menţionate la alin. (3).
CAPITOLUL III
Inscrierea candidaţilor
Art. 8. - Instituţiile de
învăţământ superior vor aduce la cunoştinţa
candidaţilor condiţiile şi documentele necesare pentru
înscriere, prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina
proprie de web.
Art. 9. - (1) Candidaţii care au promovat examenul
de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului şcolar 2009-2010
pot prezenta la înscriere, pentru sesiunea imediat următoare examenului de
bacalaureat în anul 2010, în locul diplomei de bacalaureat adeverinţa
eliberată de către liceu, în care se menţionează media
generală de la bacalaureat, mediile obţinute în anii de liceu,
termenul de valabilitate şi că nu a fost eliberată diploma de
bacalaureat.
(2) In vederea înmatriculării, candidaţii
admişi pe locurile finanţate de la buget au obligaţia să
depună, până la data stabilită prin metodologia proprie de
admitere, diploma de bacalaureat (adeverinţă pentru candidaţii
care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea
2009-2010)/licenţă/ disertaţie, în original, la secretariatul
facultăţii/departamentului.
(3) Neprezentarea diplomei de bacalaureat
(adeverinţei) în original, din vina exclusivă a candidatului admis,
în termenul stabilit prin metodologia proprie de admitere duce la pierderea
locului finanţat de la buget şi la neînmatricularea în
instituţia de învăţământ superior respectivă.
(4) Pentru înscrierea la studii universitare de
masterat, precum şi la studii universitare de doctorat, instituţiile
de învăţământ superior vor prevedea în metodologia proprie de
admitere condiţiile şi documentele necesare, pe care o vor aduce la
cunoştinţa candidaţilor prin afişare la sediul instituţiei
şi pe pagina proprie de web.
(5) Pentru fiecare candidat înscris la admitere,
instituţiile de învăţământ superior vor colecta datele
cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 10. - Instituţiile de
învăţământ superior au obligaţia să restituie,
după afişarea rezultatelor finale, în cel mult 48 de ore de la
depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unor
taxe, dosarele candidaţilor respinşi sau ale celor care
renunţă la locul obţinut prin admitere.
Art. 11. - (1) Instituţiile de
învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru
organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate
de senatele universitare.
(2) Senatele universitare pot prevedea, prin
metodologiile proprii de admitere, scutirea de plata acestor taxe sau reducerea
lor.
(3) Copiii personalului didactic sunt scutiţi de
plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în
învăţământul superior, o singură dată, pentru fiecare
ciclu de studii universitare.
CAPITOLUL IV
Rezultatele admiterii
Art. 12. - (1) Media generală minimă de
admitere la studii universitare de licenţă nu poate fi mai mică
decât nota 5 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent cu
această notă.
(2) Mediile generale de admitere la studii universitare
de masterat şi doctorat sunt stabilite prin metodologiile proprii ale
instituţiei de învăţământ superior.
(3) Mediile generale/Punctajele generale obţinute
de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de
clasificare numai la instituţia de învăţământ superior la
care aceştia au candidat, în conformitate cu metodologiile proprii de
admitere.
(4) Metodologiile proprii de admitere ale instituţiilor
de învăţământ superior trebuie să prevadă criterii de
departajare a candidaţilor, inclusiv în cazul mediilor egale obţinute
la admitere, astfel încât numărul candidaţilor declaraţi
admişi, cu finanţare de la bugetul de stat, să nu
depăşească cifra de şcolarizare alocată fiecărui
domeniu sau fiecărei specializări/fiecărui program de studii.
(5) Pentru fiecare candidat declarat admis şi
înmatriculat, instituţiile de învăţământ superior vor
colecta datele cuprinse în anexa nr. 2, care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 13. - Rezolvarea contestaţiilor este în
exclusivitate de competenţa instituţiilor de
învăţământ superior, conform metodologiilor proprii de admitere.
Nu se admit contestaţii pentru probele orale. Decizia comisiei de
contestaţii este definitivă.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 14. - Conducerile instituţiilor de
învăţământ superior au întreaga responsabilitate pentru
organizarea şi desfăşurarea examenului de admitere pentru
fiecare ciclu de studii universitare.
Art. 15. - Locurile rămase neocupate după
admitere se gestionează la nivelul fiecărei instituţii de
învăţământ superior, potrivit prevederilor legale în vigoare, în
cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare.
Art. 16. - Prevederile prezentului ordin vor fi duse la
îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ
superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului, precum şi de către senatele universitare.
Art. 17. - La data intrării în vigoare a
prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei,
cercetării şi inovării nr. 3.331/2009 privind criteriile
generale de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul de
studii universitare de licenţă, de masterat şi de doctorat
pentru anul universitar 2009-2010, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 287 din 4 mai 2009, cu completările ulterioare.
Art. 18. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului
şi sportului,
Daniel Petru Funeriu
ANEXA Nr. 1
DATELE
care se solicită tuturor candidaţilor la
admitere de către instituţiile de învăţământ superior
(pentru toate ciclurile de studii universitare)
Date privind candidatul
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
|
Secţiunea I.1 - Date personale ale candidatului1
cu cetăţenie română/străină
|
1.
|
Numele de familie la naştere (din certificatul de
naştere)
|
|
|
2.
|
Numele de familie actual (după căsătorie, înfiere,
modificare la cerere, dacă este cazul, conform actului doveditor)
|
|
|
3.
|
Prenumele
|
|
|
4.
|
Iniţialele tatălui/mamei2
|
|
|
5.
|
CNP3
|
|
|
6.
|
Data naşterii
|
Anul
|
|
Luna
|
|
Ziua
|
|
7.
|
Locul naşterii
|
Ţara de origine
|
|
Judeţul/(Ţara4)
|
|
Localitatea
|
|
8.
|
Sexul
|
F/M
|
|
9.
|
Starea civilă5
|
Căsătorit(ă)
|
|
Necăsătorit(ă)
|
|
Divorţat(ă)A/ăduv(ă)
|
|
10.
|
Starea socială6 specială
|
Orfan (de un părinte sau de ambii
părinţi)/provenit din case de copii/provenit din familie
monoparentală
|
|
11.
|
Cetăţenia
|
Română, cu domiciliul în România/străinătate
|
|
Alte cetăţenii
|
|
Cetăţenie anterioară, dacă este cazul
|
|
12.
|
Etnia7
|
|
|
13.
|
Domiciliul stabil
|
Ţara
|
|
Judeţu|8/(Ţara9)
|
|
Oraşul/Comuna/Satul
|
|
Adresă (stradă, număr, bloc, scară, etaj,
apartament, sector)10
|
|
14.
|
Actul de identitate/Documentul de călătorie11
|
Seria
|
|
Numărul
|
|
Eliberat
|
|
Data eliberării
|
|
Perioada de valabilitate
|
|
15.
|
Alte date personale ale candidatului
|
Telefon, adresă de e-mail
|
|
16.
|
Candidat care se încadrează în categoria persoanelor cu
dizabilităţi
|
Se bifează numai de persoanele aflate în această
situaţie, pe bază de documente.
|
|
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
|
Secţiunea l.3.a - Date privind pregătirea
anterioară a candidatului12 (absolvent de liceu)
|
1.
|
Studiile preuniversitare absolvite, nivel liceu
|
Institutia unde a absolvit
|
|
Ţara
|
|
Localitatea
|
|
Judeţul
|
|
Profilul/Domeniul
|
|
Durata studiilor
|
|
Anul absolvirii
|
|
Forma de învăţământ (zi/seral/FR/ID)
|
|
2.
|
Datele de identificare ale diplomei
|
Tipul (diploma de bacalaureat sau echivalentă pentru
candidatul care a absolvit studii anterioare în străinătate)
|
|
Seria
|
|
Numărul
|
|
Emisă de
|
|
Anul emiterii
|
|
Numărul foii matricole care însoţeşte actul de
studii
|
|
3.
|
Alte observaţii (pentru cazurile în care candidatul a
absolvit studii anterioare în străinătate)
|
Vizarea/Recunoaşterea diplomei prezentate (DPIRP - acorduri
bilaterale/CNRED/Direcţia cetăţeni străini din MECTS)
Nr./Serie act de recunoaştere/echivalare (eliberat de DPIRP/CNREDP
|
|
|
Secţiunea l.3.b - Date privind pregătirea
anterioară a candidatului14 (absolvent de ciclu de
învăţământ universitar)
|
1.
|
Studiile universitare absolvite
|
Ţara
|
|
Localitatea
|
|
Judeţul
|
|
Denumirea instituţiei de învăţământ superior
|
|
Facultatea
|
|
Domeniul/Profilul
|
|
Programul de studii/Specializarea
|
|
Titlul obţinut
|
|
Forma de învăţământ (ZI/FR/ID/seral)
|
|
Forma de finanţare a studiilor (buget/taxă)
|
|
Durata studiilor (număr de ani sau număr de semestre,
după caz)
|
|
Anul absolvirii
|
|
2.
|
Datele de identificare ale actului de studii
|
Tipul - denumirea (diplomă/diplomă de
licenţă/echivalentă/diplomă de maşter)
|
|
Seria
|
|
Numărul
|
|
Emitentul
|
|
Anul emiterii
|
|
Supliment diplomă/Foaia matricolă care
însoţeşte actul de studii
|
|
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
3.
|
Alte observaţii
|
Vizarea/Recunoaşterea diplomei prezentate (DPIRP - acorduri
bilaterale/CNRED) Nr./Serie act de recunoaştere/echivalare (eliberat de
DPIRP/CNRED)15
|
|
NOTĂ:
Numerotarea secţiunilor I.1 şi I.3 corespunde
cu cea care va fi utilizată în Registrul matricol unic.
Secţiunea l.3.b se aplică şi pentru
înscrierea la studiile universitare de masterat şi/sau doctorat.
1 La înscriere sau
la modificarea datelor personale (după caz).
2 Acolo unde este
cazul (de exemplu: familie monoparentală).
3 Sau alt cod de
identificare personală pentru candidaţii străini.
4 Numai pentru
candidaţii străini.
5 Poate să nu
fie declarată.
s Se aplică doar candidaţilor cu o
situaţie socială specială.
7 Numai pentru
candidaţii români (poate să nu fie declarată).
8 Numai pentru
candidaţii români.
9 Numai pentru
candidaţii străini.
10 Se solicită
şi pentru studenţii străini.
11 Documentul de
călătorie numai pentru candidaţii străini (act de
identitate pentru cetăţenii UE/SEE sau paşaport pentru
studenţii străini cu altă cetăţenie decât UE/SEE).
12 Pentru
candidatul străin care vrea să studieze în România se va considera
numai documentul care atestă recunoaşterea/echivalarea studiilor
anterioare (document eliberat de Direcţia de specialitate din MECTS), care
permit înscrierea în învăţământul superior.
13 Aplicabil pentru
candidaţii români care au finalizat studiile anterioare în
străinătate sau pentru candidaţii străini. 14 Se
aplică si pentru candidaţii străini.
15 Idem 13.
ANEXA Nr. 2
DATELE care se solicită tuturor
studenţilor declaraţi admişi şi înmatriculaţi,
începând cu anul universitar 2009 - 2010
(pentru toate ciclurile de studii universitare)
I. Date privind studentul
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
|
Secţiunea I.1. - Date personale ale studentului1
cu cetăţenie română/străină
|
1.
|
Numele de familie la naştere (din certificatul de
naştere)
|
|
|
2.
|
Numele de familie actual (după căsătorie, înfiere,
modificare la cerere, dacă este cazul, conform actului doveditor)
|
|
|
3.
|
Prenumele
|
|
|
4.
|
Iniţialele tatălui/mamei2
|
|
|
5.
|
CNP3
|
|
|
6.
|
Data naşterii
|
Anul
|
|
Luna
|
|
Ziua
|
|
7.
|
Locul naşterii
|
Ţara de origine
|
|
Judeţul/(cod ţară4)
|
|
Localitatea
|
|
8.
|
Sexul
|
F/M
|
|
9.
|
Starea civilă5
|
Căsătorit(ă)
|
|
Necăsătorit(ă)
|
|
Divorţat(ă)/Văduv(ă)
|
|
10.
|
Starea socială6 specială
|
Orfan (de un părinte sau de ambii
părinţi)/Provenit din case de copii/Provenit din familie
monoparentală
|
|
Student cu dizabilităţi
|
|
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
11.
|
Cetăţenia
|
Română, cu domiciliul în România/străinătate
|
|
Alte cetăţenii
|
|
Cetăţenie anterioară, dacă este cazul
|
|
12.
|
Etnia7
|
|
|
13.
|
Domiciliul stabil
|
Ţara
|
|
Judeţu|8/(cod ţară9)
|
|
Oraşul/Comuna/Satul
|
|
Adresă (strada, număr, bloc, scara, etaj, apartament,
sector)10
|
|
14.
|
Actul de identitate/Documentul de călătorie11
|
Seria
|
|
Numărul
|
|
Eliberat
|
|
Data eliberării
|
|
Perioada de valabilitate
|
|
15.
|
Alte date personale ale studentului
|
Telefon, adresă de e-mail (cu afiliere la universitate)
|
|
16.
|
Candidat care se încadrează în categoria persoanelor cu
dizabilităţi
|
Se bifează numai de persoanele aflate în această
situaţie, pe bază de documente.
|
|
Secţiunea I.2. - Date privind şcolaritatea studentului12
|
1.
|
Universitatea
|
|
|
2.
|
Facultatea/Departamentul
|
|
|
3.
|
Ciclul de studii
|
Licenţă, masterat, doctorat
|
|
4.
|
Domeniul fundamental de artă, ştiinţă şi
cultură
|
|
|
5.
|
Domeniul de studii
|
|
|
6.
|
Programul de studii/specializarea
|
Denumire
|
|
Localitatea în care se desfăşoară programul de
studii
|
|
Limba de predare în care se desfăşoară programul
de studii
|
|
Durata programului de studii/specializării
|
|
Număr de credite
|
|
7.
|
Anul universitar
|
|
|
8.
|
Anul de studii
|
|
|
9.
|
Forma de învăţământ
|
Zi
|
|
Frecvenţă redusă
|
|
Invăţământ la distanţă
|
|
10.
|
An pregătitor (pentru studiul limbii române de către
studenţii străini)
|
|
|
11.
|
Forma de finanţare a studiilor
|
Susţinut de la buget
|
|
Cu taxă (CPL, CPV, bursier, CPNV)
|
|
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
12.
|
Tipul de bursă
|
Nebursier
|
|
Bursier
|
|
Bursier, cu bursă acordată pe criterii profesionale (de
excelenţă, de merit, de studiu)
|
|
Bursă de excelenţă
|
|
Bursă de merit
|
|
Bursă de studiu
|
|
Bursier, cu bursă acordată pe criterii sociale
|
|
Alte tipuri de bursieri
|
|
Bursă olimpic internaţional
|
|
13.
|
Situaţia şcolarităţii la începutul anului
universitar
|
Admis prin concurs
|
|
Admis ca olimpic (naţional/internaţional)
|
|
Admis la continuare de studii
|
|
Repartizat de minister (bursier al statului român)13 -
numai pentru studenţii străini
|
|
Admis la studii paralele
|
|
Transferat în interiorul universităţii
|
|
Reînmatriculat
|
|
Promovat (integralist)
|
|
Promovat (promovat prin credite)
|
|
Revenire din întrerupere de studii
|
|
Prelungire şcolaritate
|
|
Transfer interuniversitar
|
|
Universitatea de la care s-a transferat
|
|
Inscris pentru prima oară ca student în ciclul respectiv de
studii
|
|
Provenit din promoţia curentă/anterioară (de
liceu, licenţă, maşter, în funcţie de ciclul la care este
admis)
|
|
Admis/Student la un al doilea program de studii din acelaşi
ciclu de studii universitare
|
|
14.
|
Situaţia şcolarităţii la sfârşitul
anului universitar
|
Promovat (integralist)
|
|
Promovat (promovat prin credite)
|
|
Număr de credite (atât pentru promovare integrală, cât
şi pentru promovare parţială)
|
|
Exmatriculat
|
|
Prelungire şcolaritate
|
|
Retras de la studii
|
|
Intrerupere de studii semestrul I
|
|
Intrerupere de studii semestrul II
|
|
Absolvent (cu sau fără diplomă)
|
|
Student în semestru de mobilitate Erasmus/Socrates
|
|
Cu situaţia neîncheiată
|
|
15.
|
Alte date privind şcolaritatea studentului
|
|
|
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
|
Secţiunea l.3.a - Date privind pregătirea
anterioară a studentului14 (absolvent de liceu)
|
1.
|
Studiile preuniversitare absolvite, nivel liceu
|
Denumirea instituţiei unde a absolvit
|
|
Ţara
|
|
Localitatea
|
|
Judeţul
|
|
Profilul/Domeniul
|
|
Durata studiilor
|
|
Anul absolvirii
|
|
Forma de învăţământ (zi/seral/FR/ID)
|
|
2.
|
Datele de identificare ale diplomei
|
Tipul (diplomă de bacalaureat sau echivalentă pentru
candidatul care a absolvit studii anterioare în străinătate)
|
|
Seria
|
|
Numărul
|
|
Emitentul
|
|
Anul emiterii
|
|
Foaia matricolă care însoţeşte actul de studii
|
|
3.
|
Alte observaţii (pentru cazurile în care candidatul a
absolvit studii anterioare în străinătate)
|
Vizarea/Recunoaşterea diplomei prezentate (DGRIAE - acorduri
bilaterale/CNRED/direcţia de specialitate din MECTS) Nr./Serie act de
recunoaştere/echivalare (eliberat de DGRIAE/CNRED)15
|
|
|
Secţiunea l.3.b - Date privind pregătirea
anterioară a studentului16 (absolvent de facultate)
|
1.
|
Studiile universitare absolvite
|
Ţara
|
|
Localitatea
|
|
Judeţul
|
|
Denumirea instituţiei de învăţământ superior
|
|
Facultatea
|
|
Domeniul/Profilul
|
|
Programul de studii/Specializarea
|
|
Titlul obţinut
|
|
Forma de învăţământ17 (zi/FR/ID/seral)
|
|
Forma de finanţare a studiilor18
(buget/taxă)
|
|
Durata studiilor (numărul de ani sau numărul de
semestre, după caz)
|
|
Anul absolvirii
|
|
2.
|
Datele de identificare ale actului de studii
|
Tipul/Denumirea (diplomă/diplomă de
licenţă/echivalentă)
|
|
Seria
|
|
Numărul
|
|
Emitentul
|
|
Anul emiterii
|
|
Supliment diplomă/Foaia matricolă care
însoţeşte actul de studii19
|
|
Nr. crt.
|
Câmpuri
|
Subcâmpuri
|
Observaţii
|
3.
|
Alte observaţii
|
Vizarea/Recunoaşterea diplomei prezentate (DPIRP - acorduri
bilaterale CNRED) Număr/Serie act de recunoaştere/echivalare
(eliberat de DPIRP/CNRED)20
|
|
|
Secţiunea I.4 - Date de tip administrativ privind studentul
|
1.
|
Numărul matricol din registrul matricol (al
facultăţii)
|
Din registrul facultăţii
|
|
2.
|
Informaţii privind cazarea studenţilor
|
Căminist
|
|
Căminist, cu unul dintre părinţi cadru didactic
|
|
Necăminist, cu subvenţie cazare
|
|
Necăminist
|
|
Alte informaţii privind cazarea studenţilor
înregistrate la nivelul instituţiei dumneavoastră
|
|
3.
|
Alte categorii de informaţii având caracter administrativ
|
Trebuie să fie detaliate.
|
|
4.
|
Alte opţiuni ale candidatului român
|
Moldova - Ordin cifră/Ordin DPIRP
|
|
|
Secţiunea I.5 - Date privind absolventul
|
1.
|
Ciclul de studii absolvit
|
Licenţă/Masterat/Doctorat
|
|
Licenţă/Masterat/Doctorat
|
|
Seria, nr.
|
|
2.
|
Diploma de absolvire
|
Data eliberării
|
|
Instituţia emitentă
|
|
Data susţinerii examenului de finalizare studii
|
|
3.
|
Alte date suplimentare
|
Media examenului de finalizare studii (calificativ de absolvire)
|
|
Nr. si seria atestatului de echivalare eliberat de CNRED21
|
|
1 La înscriere sau
la modificarea datelor personale (după caz).
2 Acolo unde este
cazul (de exemplu: familie monoparentală). 3 Sau alt cod de
identificare personală pentru studenţii străini. 4
Numai pentru studenţii străini.
5 Poate să nu
fie declarată.
6 Se aplică
doar studenţilor cu o situaţie socială specială.
7 Numai pentru
studenţii români (poate să nu fie declarată).
8 Numai pentru
studenţii români.
9 Numai pentru
studenţii străini.
10 Se solicită
şi pentru studenţii străini (nu s-a trecut în propunerea
anterioară).
11 Documentul de
călătorie numai pentru studenţii străini (act de identitate
pentru cetăţenii UE/SEE sau paşaport pentru studenţii
străini cu altă cetăţenie decât UE/SEE).
12 Se
completează cu informaţii pe an universitar (pentru fiecare an
universitar).
13 Doar pentru
studenţii străini.
14 Pentru studentul
străin care vrea să studieze în România se va considera numai
documentul care atestă recunoaşterea/echivalarea studiilor anterioare
(document eliberat de direcţia de specialitate din MECTS), care permite
înscrierea în învăţământul superior.
15 Aplicabil pentru
studenţii români care au finalizat anterior studiile în
străinătate sau studenţii străini care studiază în
România.
16 Se aplică
si pentru studenţii străini.
17 Idem 16.
18 Idem 16.
19 Idem 16.
20 Idem 13.
21 Se aplică
doar studenţilor care au început studiile în România şi au finalizat
studiile în altă ţară.
II. Date privind universitatea
|
Secţiunea II.1 - Structură administrativă
|
1.
|
Universitatea
|
|
|
2.
|
Facultatea/Departamentul
|
|
|
3.
|
Ciclul de studii
|
|
|
4.
|
Domeniul de studii (pe ciclu)
|
Licenţă, masterat, doctorat
|
|
5.
|
Programul de studii/Specializarea
|
|
|
6.
|
Acreditat/Autorizat provizoriu
|
|
|
7.
|
Anul universitar
|
|
|
8.
|
Forma de învăţământ
|
Zi (inclusiv seral)
|
|
Frecvenţă redusă
|
|
Invăţământ la distanţă
|
|
|
Secţiunea II.2 - Date privind cifrele de şcolarizare
|
1.
|
Anul de studii
|
|
|
2.
|
Cifra de şcolarizare aprobată pentru fiecare ciclu de
studiu (facultate/specializare)
|
Ciclu de studiu
|
|
Facultate
|
|
Specializare/Program de studiu
|
|
Finanţare de la buget - ordin MECTS
|
|
Finanţare cu taxă
|
|
3.
|
Tineri cetăţeni din Republica Moldova
|
|
|
4.
|
Studenţi de etnie rromă şcolarizaţi pe
locurile speciale
|
|
|
5.
|
Ordinul DGIAER pentru bursierii statului român
|
|
|
6.
|
Burse străini
|
|
|