Având în vedere prevederile art. 134 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. f), art. 8 lit. g) şi ale art. 10 alin. (1) lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. Articolul I Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 162/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 11 decembrie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 13, alineatele (1), (3) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 13
(1) La cererea de racordare la SD a oricărui solicitant sau utilizator SD, OSD are obligaţia de a răspunde în termenele prevăzute la art. 7 alin. (4) din Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2017, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament......... ................ ................ ................ ................ ...............
(3) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (1) se calculează cu formula: unde: NA1 - numărul avizelor tehnice de racordare emise într-un interval de timp mai mic decât cel prevăzut la art. 7 alin. (4) lit. a) din Regulament; NA2 - numărul avizelor tehnice de racordare emise într-un interval de timp mai mic decât cel prevăzut la art. 7 alin. (4) lit. b) din Regulament, exclusiv cele emise având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Regulament; NA3 - numărul avizelor tehnice de principiu, emise într-un interval de timp mai mic decât la art. 7 alin. (4) lit. b) din Regulament, exclusiv cele emise conform dispoziţiilor art. 13 din Regulament; NA4 - numărul avizelor tehnice de principiu, emise într-un interval de timp mai mic decât la art. 7 alin. (4) lit. b) din Regulament şi emise conform dispoziţiilor art. 13 din Regulament; NTSracord - numărul total al cererilor de racordare la SD. ........ ................ ................ ................ ................ ...............
(7) Pentru nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1) OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 20 lei; b)suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi sau cu a 31-a zi, după caz, de la data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere. 2. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 131, cu următorul cuprins: Articolul 131
(1) OSD are obligaţia să realizeze un studiu tehnico-economic în termenul prevăzut la art. 151 alin. (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege; studiul tehnico-economic însoţeşte avizul tehnic de principiu, excluzându-le pe cele emise de OSD în baza dispoziţiilor art. 13 din Regulament; termenul se calculează de la data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia.
(2) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (1) se calculează cu formula: unde: NSTE - numărul studiilor tehnico-economice, realizate într-un interval de timp mai mic decât cel prevăzut la art. 151 alin. (5) din Lege, în situaţia prevăzută la art. 7 alin. (4) lit. b) din Regulament; NSTEtotal - numărul total al studiilor tehnico-economice realizate de OSD, în conformitate cu art. 7 alin. (4) lit. b) din Regulament.
(3) Indicatorul prevăzut la alin. (2) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP31_1 ≥ 95%.
(4) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 100 lei; b)suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 31-a zi de la data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere. 3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 14
(1) Pentru realizarea unui nou racord şi/sau a unei/unui noi/nou staţii de reglare-măsurare/staţii de reglare/ staţii de măsurare/post de reglare-măsurare/post de reglare/ post de măsurare sau pentru modificarea/reamplasarea unora existente, OSD are următoarele obligaţii:a)să depună documentaţia pentru autorizaţia de construire în maximum 90 de zile de la data încheierii contractului de racordare, cu condiţia achitării tarifului de racordare conform contractului de racordare; b)să pună în funcţiune racordul şi/sau staţia de reglare- măsurare/staţia de reglare/staţia de măsurare/postul de reglare- măsurare/postul de reglare/postul de măsurare, în maximum 30 de zile de la data emiterii autorizaţiei de construire, la care se adaugă, după caz, termenele aferente situaţiilor prevăzute la alin. (11).
(2) OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui solicitant sau utilizator SD cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a racordului şi/sau a staţiei de reglare-măsurare/staţiei de reglare/ staţiei de măsurare/postului de reglare-măsurare/postului de reglare/postului de măsurare, în maximum 20 de zile de la data înregistrării acestora.
(3) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) se calculează cu formula: unde: N90 - numărul documentaţiilor pentru autorizaţii de construire, depuse într-un interval de timp mai mic de 90 de zile de la data încheierii contractului de racordare, cu condiţia achitării tarifului de racordare conform contractului de racordare; NTDTAC - numărul total al documentaţilor pentru autorizaţii de construire depuse.
(4) Indicatorul prevăzut la alin. (3) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP33 ≥ 95%.
(5) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) se calculează cu formula: unde: Nir - numărul racordurilor şi/sau al staţiilor de reglare- măsurare/staţiilor de reglare/staţiilor de măsurare/postului de reglare-măsurare/postului de reglare/postului de măsurare puse în funcţiune, într-un interval de timp mai mic de 30 de zile de la data emiterii autorizaţiei de construire; NTir - numărul total al racordurilor şi/sau al staţiilor de reglare-măsurare/staţiilor de reglare/staţiilor de măsurare/ posturilor de reglare-măsurare/posturilor de reglare/posturilor de măsurare puse în funcţiune.
(6) Indicatorul prevăzut la alin. (5) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP43 ≥ 95%.
(7) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (2) se calculează cu formula: unde: NR20EX - numărul sesizărilor/reclamaţiilor cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi/sau punerea în funcţiune a racordului şi/sau a staţiei de reglare-măsurare/staţiei de reglare/ staţiei de măsurare/postului de reglare-măsurare/postului de reglare/postului de măsurare la care s-a răspuns într-un interval de timp mai mic de 20 de zile de la data înregistrării acestora; NTREX - numărul total al sesizărilor/reclamaţiilor primite cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi/sau punerea în funcţiune a racordului şi/sau a staţiei de reglare-măsurare/staţiei de reglare/staţiei de măsurare/postului de reglare-măsurare/ postului de reglare/postului de măsurare; NREXclasat - numărul total al sesizărilor/reclamaţiilor clasate cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi/sau punerea în funcţiune a racordului şi/sau a staţiei de reglare-măsurare/staţiei de reglare/staţiei de măsurare/postului de reglare-măsurare/ postului de reglare/postului de măsurare.
(8) Indicatorul prevăzut la alin. (7) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP53 ≥ 95%.
(9) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) lit. a), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 100 lei; b)suplimentar, 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 91-a zi de la data încheierii contractului de racordare, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.
(10) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) lit. b), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 100 lei; b)suplimentar, 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 31-a zi de la data emiterii autorizaţiei de construire, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.
(11) Prevederile alin. (9) şi (10) nu se aplică în situaţia în care OSD dovedeşte cu documente justificative şi notifică solicitanţii/ utilizatorii SD cu privire la motivul întârzierii, că neîndeplinirea obligaţiilor sale se datorează:a)transmiterii cu întârziere, de către solicitant sau utilizatorul SD, a documentelor prevăzute prin reglementările în vigoare; b)cererii solicitantului sau utilizatorului SD de amânare a depunerii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire sau de punere în funcţiune a racordului şi/sau staţiei de reglare-măsurare/staţiei de reglare/staţiei de măsurare/ postului de reglare-măsurare/postului de reglare/postului de măsurare; c)neemiterii sau emiterii cu întârziere, de către autorităţile publice locale şi/sau alţi emitenţi stabiliţi prin certificatul de urbanism sau prin alte acte cu caracter normativ în vigoare, a autorizaţiilor, a acordurilor şi/sau a avizelor; d)restricţiilor de lucru impuse prin acte ale autorităţilor publice locale/centrale şi sau celor impuse prin alte acte normative în vigoare.
(12) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 10 lei; b)suplimentar, 2 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 21-a zi de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere. 4. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins: Articolul 141
(1) Extinderea şi/sau redimensionarea obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, necesare în vederea racordării la SD, se realizează, respectiv se proiectează, execută, recepţionează şi se pun/pune în funcţiune în termenul prevăzut la art. 151 alin. (7) din Lege.
(2) OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale oricărui solicitant sau utilizator SD cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a extinderii şi/sau a redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, în maximum 20 de zile de la data înregistrării acestora.
(3) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (1) se calculează cu formula: unde: NE1 - numărul extinderilor obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, necesare în vederea racordării la SD, realizate într-un interval de timp mai mic decât cel prevăzut la alin. (1); NE2 - numărul redimensionărilor obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, necesare în vederea racordării la SD, realizate într-un interval de timp mai mic decât cel prevăzut la alin. (1); NE3 - numărul total al extinderilor şi redimensionărilor obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, necesare în vederea racordării la SD.
(4) Indicatorul prevăzut la alin. (3) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP35_1 ≥95%.
(5) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (2) se calculează cu formula: unde: NER - numărul sesizărilor/reclamaţiilor cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale, la care s-a răspuns într-un interval de timp mai mic de 20 de zile de la data înregistrării acestora; NTER - numărul total al sesizărilor/reclamaţiilor primite cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale; NREclasat - numărul total al sesizărilor/reclamaţiilor clasate cu privire la proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a extinderii şi/sau redimensionării obiectivului/ conductei de distribuţie a gazelor naturale.
(6) Indicatorul prevăzut la alin. (5) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP35_2 ≥ 95%.
(7) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 100 lei; b)suplimentar, 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, având în vedere termenele prevăzute la art. 151 alin. (7) din Lege, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică în situaţia în care OSD dovedeşte cu documente justificative şi notifică solicitanţii/ utilizatorii SD cu privire la motivul întârzierii, că neîndeplinirea obligaţiilor sale se datorează:a)transmiterii cu întârziere, de către solicitant sau utilizator SD a documentelor prevăzute prin reglementările în vigoare; b)cererii solicitantului sau utilizatorului SD de amânare a depunerii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire sau de punere în funcţiune a racordului şi/sau staţiei de reglare-măsurare/staţiei de reglare/staţiei de măsurare/postului de reglare-măsurare/postului de reglare/postului de măsurare; c)neemiterii sau emiterii cu întârziere de către autorităţile publice locale şi/sau alţi emitenţii stabiliţi prin certificatul de urbanism sau prin alte acte cu caracter normativ în vigoare ale autorizaţiilor, acordurilor şi/sau a avizelor; d)restricţiilor de lucru impuse prin acte ale autorităţilor publice locale/centrale şi sau a celor impuse prin alte acte normative în vigoare.
(9) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:a)o sumă fixă în valoare de 10 lei; b)suplimentar, 2 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 21-a zi de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere. 5. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 22
(1) Realizarea obligaţiei de plată a compensaţiilor datorate în conformitate cu prezentul standard se efectuează de către OSD automat.
(2) OSD are obligaţia de a plăti compensaţiile datorate în termen de maximum 65 de zile de la data la care obligaţiile OSD devin scadente.
(3) Modalitatea de plată a compensaţiilor se stabileşte de comun acord între părţi.
(4) Pe instrumentele de plată prin care se plătesc compensaţiile datorate se specifică expres «Contravaloare compensaţii conform indicatorului de performanţă ...».
(5) Plata de către OSD a compensaţiilor nu îl exonerează pe acesta de la plata altor daune stabilite de instanţa de judecată şi/sau de alte reglementări aplicabile.
(6) În cazul în care OSD nu efectuează plata compensaţiilor în termenul prevăzut la alin. (2), acesta are obligaţia să plătească solicitantului sau utilizatorului SD:a)dublul compensaţiilor datorate, începând cu a 66-a zi de la data la care obligaţiile OSD devin scadente; b)triplul compensaţiilor datorate, începând cu a 120-a zi de la data la care obligaţiile OSD devin scadente.
(7) Indicatorul specific de performanţă aferent obligaţiei prevăzute la alin. (2) se calculează cu formula: unde: Ncomp65 - numărul compensaţiilor care au fost plătite în termen de maximum 65 de zile de la data la care obligaţiile OSD devin scadente; Ncomp66 - numărul compensaţiilor duble plătite de OSD; Ncomp120 - numărul compensaţiilor triple plătite de OSD; NTcomp - numărul total al compensaţiilor care trebuie plătite.
(8) Indicatorul prevăzut la alin. (8) se consideră performant dacă este îndeplinită condiţia IP19 ≥ 90%. 6. La articolul 27 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele d1) şi d2), cu următorul cuprins: d1) numărul total al racordărilor puse în funcţiune în anul respectiv şi durata medie de realizare a unui racord şi/sau a unei/unui noi/nou staţii de reglare-măsurare/staţii de reglare/staţii de măsurare/post de reglare-măsurare/post de reglare/post de măsurare sau pentru modificarea/reamplasarea unora existente, luând în considerare intervalul cuprins între data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia şi data punerii în funcţiune a acestora; durata medie Tmr, exprimată în zile, calculată cu formula: unde: – i - racordare pusă în funcţiune în anul respectiv;
– Ti - durata de realizare a unei racordări „i", exprimată în zile;
– n - numărul total al racordărilor puse în funcţiune în anul respectiv; d2) numărul total al extinderilor, numărul total al redimensionărilor, precum şi durata medie de realizare a extinderilor şi redimensionărilor obiectivelor/conductelor de distribuţie a gazelor naturale, necesare în vederea racordării la SD, luând în considerare intervalul cuprins de la data primirii cererii de racordare la SD în cazul documentaţiei complete sau de la data completării acesteia şi data punerii în funcţiune a acestora; durata medie Tme, exprimată în zile, calculată cu formula: unde: – x - extindere pusă în funcţiune în anul respectiv;
– Tx - durata de realizare a unei extinderi „x", exprimată în zile;
– m - numărul total al extinderilor puse în funcţiune în anul respectiv.
– y - redimensionare pusă în funcţiune în anul respectiv;
– Ty - durata de realizare a unei redimensionări „y", exprimată în zile;
– r - numărul total al redimensionărilor puse în funcţiune în anul respectiv. 7. La anexa nr. 3, numerele curente 4 şi 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Nr. crt. |
Indicator general de performanţă |
Indicator specific de performanţă |
Condiţia pentru performanţa indicatorului - % - |
Abreviere termen utilizat pentru calculul indicatorului de performanţă |
Valoare termen |
Gradul de îndeplinire a condiţiei de performanţă - % - |
„4 |
IP3 |
IP13 |
95% |
NA1 |
|
|
NA2 |
|
|
NA3 |
|
|
NA4 |
|
|
NTSracord |
|
|
IP31-1 |
95% |
NSTE |
|
|
NSTEtotal |
|
|
IP32 |
95% |
NRR20 |
|
|
NTRracord |
|
|
NRclasat |
|
|
IP33 |
95% |
N90 |
|
|
NTDTAC |
|
|
IP34 |
95% |
Nir |
|
|
NTir |
|
|
IP35 |
95% |
NR20EX |
|
|
NTREX |
|
|
NREXclasat |
|
|
IP35-1 |
95% |
NE1 |
|
|
NE2 |
|
|
NE3 |
|
|
IP35-2 |
95% |
NER |
|
|
NTER |
|
|
NREclasat |
|
|
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........... |
10 |
IP9 |
IP91 |
90% |
Ncomp65 |
|
|
Ncomp66 |
|
|
Ncomp120 |
|
|
NTcomp" |
|
|
Articolul II Operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora. Articolul III Prezentul ordin intră în vigoare la data intrării în vigoare a Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2017 cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia pct. 5 al art. I care intră în vigoare la data 1 octombrie 2018. Articolul IV La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare. Articolul V Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,Dumitru Chiriţă