ORDIN
Nr. 425 din 3 decembrie 2003
privind aprobarea formularelor-tip ale cererilor pentru autorizarea persoanelor
fizice si juridice sa efectueze operatiuni cu metale pretioase, aliaje ale
acestora si pietre pretioase
ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA
CONSUMATORILOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 315 din 9 aprilie 2004
Avand in vedere prevederile:
- Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor masuri
privind infiintarea, organizarea/reorganizarea sau functionarea, dupa caz, a
unor ministere, organe de specialitate ale administratiei publice centrale si
institutii publice, coroborate cu prevederile Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor masuri privind infiintarea,
organizarea, reorganizarea sau functionarea unor structuri din cadrul
aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de
specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice;
- Hotararii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea si functionarea
Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor;
- Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor
pretioase, aliajelor acestora si pietrelor pretioase in Romania, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 261/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare;
- Hotararii Guvernului nr. 633/2003 privind infiintarea pe langa
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a unei activitati
finantate din venituri proprii,
in temeiul art. 4 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 755/2003 si al
art. 10 din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr.
1.344/2003,
presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor emite
urmatorul ordin:
Art. 1
(1) Se aproba formularul-tip al cererii pentru autorizarea persoanelor
fizice sa efectueze operatiuni cu metale pretioase, aliaje ale acestora si
pietre pretioase.
(2) Modelul de cerere este prevazut in anexa nr. 1.
Art. 2
(1) Se aproba formularul-tip al cererii pentru autorizarea persoanelor
juridice sa efectueze operatiuni cu metale pretioase, aliaje ale acestora si
pietre pretioase.
(2) Modelul de cerere este prevazut in anexa nr. 2.
Art. 3
(1) Formularele-tip de cerere prevazute la art. 1 si 2 se pot ridica de la
Directia pentru metale pretioase si pietre pretioase din cadrul Autoritatii
Nationale pentru Protectia Consumatorilor, cu sediul in Bucuresti, str. Georges
Clemenceau nr. 5, sectorul 1.
(2) Formularele-tip de cerere se comunica si tuturor oficiilor pentru
protectia consumatorilor judetene si al municipiului Bucuresti, prin grija
carora vor fi multiplicate si distribuite la solicitarea persoanelor interesate.
(3) Aceste formulare urmeaza a fi publicate si pe site-ul Autoritatii
Nationale pentru Protectia Consumatorilor, www.anpc.ro.
Art. 4
(1) Cererile de autorizare in vederea efectuarii de operatiuni cu metale
pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase si documentele anexate la
acestea se vor primi si se vor inregistra la sediile oficiilor pentru protectia
consumatorilor judetene si al municipiului Bucuresti sau direct la sediul
Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
(2) Cererile vor fi primite si inregistrate numai daca, in principiu, sunt
completate corect, iar documentatia anexata este completa.
(3) Cererile inregistrate la oficiile pentru protectia consumatorilor
judetene si al municipiului Bucuresti, precum si inscrisurile anexate sau
primite ulterior se vor inainta de indata Autoritatii Nationale pentru
Protectia Consumatorilor - Directia pentru metale pretioase si pietre
pretioase.
Art. 5
(1) La data inregistrarii cererii de autorizare se inmaneaza solicitantului
o adeverinta, conform modelului prezentat in anexa nr. 3, pentru persoanele
fizice, si conform modelului prezentat in anexa nr. 4, pentru persoanele
juridice, care se multiplica prin grija oficiilor pentru protectia
consumatorilor judetene si al municipiului Bucuresti, pe coli de hartie tip A4,
cu antetul institutiei care o elibereaza.
(2) O copie a adeverintei se va pastra la institutia emitenta, iar o alta
copie se va comunica la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor -
Directia pentru metale pretioase si pietre pretioase, o data cu cererea de
autorizare si documentatia anexata acesteia.
Art. 6
Autorizatia in original urmeaza a fi ridicata pe baza de semnatura si
imputernicire speciala, de la sediul Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor.
Art. 7
Prezentul ordin se duce la indeplinire de catre Directia pentru metale
pretioase si pietre pretioase din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor si de catre directorii executivi ai oficiilor pentru protectia
consumatorilor judetene si al municipiului Bucuresti.
Art. 8
Anexele nr. 1 - 4 fac parte integranta din prezentul ordin.
Presedintele Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor,
Rovana Plumb,
secretar de stat
ANEXA 1
CERERE DE AUTORIZARE
Subsemnatul ......................, domiciliat in localitatea
............., str. .................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...,
ap. ..., judetul/sectorul ............., telefon .........., fax ........,
e-mail ..............., in calitate de persoana fizica autorizata sau, dupa
caz, de reprezentant al Asociatiei Familiale .............., potrivit Legii nr.
507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre
persoane fizice, in temeiul art. 8, 10 si 11 din normele metodologice aprobate
prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003, va rog sa emiteti autorizatia pentru
efectuarea urmatoarelor operatiuni*) cu metale pretioase, aliaje ale acestora
si pietre pretioase:
_
|_| fabricarea si producerea metalelor pretioase, aliajelor acestora si
pietrelor pretioase;
_
|_| prelucrarea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, inclusiv producerea de obiecte, bijuterii si lucrari dentare din
acestea;
_
|_| vanzarea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| cumpararea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| tranzactionarea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| pastrarea in depozit*) a metalelor pretioase, aliajelor acestora si
pietrelor pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| mijlocirea operatiunilor de vanzare, cumparare, tranzactionare si
pastrare in depozit a metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| introducerea in tara de metale pretioase si de aliaje ale acestora,
bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie, precum si de pietre pretioase;
_
|_| scoaterea din tara de metale pretioase si de aliaje ale acestora,
bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie, precum si de pietre pretioase;
_
|_| tranzitul pe teritoriul Romaniei de metale pretioase si de aliaje ale
acestora, bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie, precum si de pietre
pretioase;
_
|_| marcarea bijuteriilor si obiectelor din metale pretioase si din aliaje
ale acestora;
_
|_| prestarea de servicii care au ca obiect metale pretioase, aliaje ale
acestora, pietre pretioase, bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie;
_
|_| utilizarea in interes industrial a metalelor pretioase si aliajelor
acestora;
_
|_| vanzarea de monede din metale pretioase si aliaje ale acestora, daca
aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| cumpararea de monede din metale pretioase si aliaje ale acestora, daca
aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| tranzactionarea de monede din metale pretioase si aliaje ale acestora,
daca aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| intermedierea unor astfel de operatiuni cu monede din metale pretioase
si aliaje ale acestora, daca aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| orice activitati conexe ale operatiunilor prevazute la art. 1^1 pct. 2
lit. a) - h) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul
metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor pretioase in Romania,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 261/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare, daca acestea au ca obiect metale pretioase, aliaje
ale acestora sau pietre pretioase.
Mentionez ca am puncte de lucru*) in:
...............................................................................
...............................................................................
Anexez urmatoarele inscrisuri*):
...............................................................................
...............................................................................
Declar pe propria raspundere ca datele mentionate in aceasta cerere si in
documentele anexate corespund adevarului si am cunostinta de prevederile art.
292 din Codul penal, care pedepseste cu inchisoarea sau amenda penala falsul in
declaratii.
Semnatura
(stampila)
------------
*) Se va/vor marca cu X operatiunea/operatiunile pentru care se solicita
autorizarea.
*) Operatiunea de pastrare in depozit se poate aprecia in sensul art. 1591
si urmatoarele din Codul civil si urmeaza sa isi gaseasca aplicabilitate cel
putin in urmatoarele cazuri: case de amanet, consignatii, servicii clasice de
depozitare si servicii de transport.
*) Se vor mentiona elementele de identificare pentru fiecare punct de
lucru: denumirea, adresa, operatiunile pe care le efectueaza.
*) Se vor anexa documentele prevazute de art. 11 din normele metodologice
aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003.
ANEXA 2
CERERE DE AUTORIZARE
Subscrisa Societatea Comerciala ............................., cu sediul in
localitatea ...................., str. .................., nr. ..., bl. ...,
sc. ..., et. ..., ap. ..., judetul/sectorul ..........., telefon ........., fax
..........., e-mail ............, cod unic de inregistrare ............., nr.
de ordine in registrul comertului .................., reprezentata prin
.............................., in calitate de ...................., in temeiul
art. 8, 10 si 12 din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului
nr. 1.344/2003, va rugam sa emiteti autorizatia pentru efectuarea urmatoarelor
operatiuni*) cu metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase:
_
|_| fabricarea si producerea metalelor pretioase, aliajelor acestora si
pietrelor pretioase;
_
|_| prelucrarea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, inclusiv producerea de obiecte, bijuterii si lucrari dentare din
acestea;
_
|_| vanzarea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| cumpararea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| tranzactionarea metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| pastrarea in depozit*) a metalelor pretioase, aliajelor acestora si
pietrelor pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| mijlocirea operatiunilor de vanzare, cumparare, tranzactionare si
pastrare in depozit a metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor
pretioase, bijuteriilor, obiectelor de aurarie sau de argintarie;
_
|_| introducerea in tara de metale pretioase si de aliaje ale acestora,
bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie, precum si de pietre pretioase;
_
|_| scoaterea din tara de metale pretioase si de aliaje ale acestora,
bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie, precum si de pietre pretioase;
_
|_| tranzitul pe teritoriul Romaniei de metale pretioase si de aliaje ale
acestora, bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie, precum si de pietre
pretioase;
_
|_| marcarea bijuteriilor si obiectelor din metale pretioase si din aliaje
ale acestora;
_
|_| prestarea de servicii care au ca obiect metale pretioase, aliaje ale
acestora, pietre pretioase, bijuterii, obiecte de aurarie sau de argintarie;
_
|_| utilizarea in interes industrial a metalelor pretioase si aliajelor
acestora;
_
|_| vanzarea de monede din metale pretioase si aliaje ale acestora, daca
aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| cumpararea de monede din metale pretioase si aliaje ale acestora, daca
aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| tranzactionarea de monede din metale pretioase si aliaje ale acestora,
daca aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| intermedierea unor astfel de operatiuni cu monede din metale pretioase
si aliaje ale acestora, daca aceasta se desfasoara ca activitate permanenta;
_
|_| orice activitati conexe ale operatiunilor prevazute la art. 1^1 pct. 2
lit. a) - h) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul
metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor pretioase in Romania,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 261/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare, daca acestea au ca obiect metale pretioase, aliaje
ale acestora sau pietre pretioase.
Mentionam ca societatea noastra are sedii secundare*) in:
...............................................................................
...............................................................................
...............................................................................
...............................................................................
Anexam urmatoarele inscrisuri*):
...............................................................................
...............................................................................
...............................................................................
...............................................................................
Declaram pe propria raspundere a semnatarului cererii ca datele mentionate
in aceasta si in documentele anexate corespund adevarului si avem cunostinta de
prevederile art. 292 din Codul penal, care pedepseste cu inchisoarea sau amenda
penala falsul in declaratii.
Semnatura
(stampila)
------------
*) Se va/vor marca cu X operatiunea/operatiunile pentru care se solicita
autorizarea.
*) Operatiunea de pastrare in depozit se poate aprecia in sensul art. 1591
si urmatoarele din Codul civil si urmeaza sa isi gaseasca aplicabilitate cel
putin in urmatoarele cazuri: case de amanet, consignatii, servicii clasice de
depozitare si servicii de transport.
*) Se vor mentiona elementele de identificare pentru fiecare sediu
secundar: denumirea, adresa, operatiunile pe care le efectueaza.
*) Se vor anexa documentele prevazute de art. 12 din normele metodologice
aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003.
ANEXA 3
Antetul Oficiului pentru Protectia Consumatorilor
al Judetului ............./Municipiului Bucuresti
Nr. ..... din ............
ADEVERINTA
Se adevereste ca persoana fizica/Asociatia Familiala
......................, cu domiciliul/sediul in localitatea ..................,
str. .................., nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ....,
judetul/sectorul ............, a solicitat, in temeiul art. 25 din normele
metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003, autorizatie
pentru efectuarea de operatiuni cu metale pretioase, aliaje ale acestora si
pietre pretioase.
Cererea a fost inregistrata la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor al
Judetului ................./Municipiului Bucuresti la nr. ........ din data de
............... si urmeaza a fi inaintata de indata Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor, impreuna cu documentatia completa anexata,
potrivit art. 11 din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului
nr. 1.344/2003.
Termenul prevazut de art. 25 alin. (3) din normele metodologice aprobate
prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003 urmeaza sa curga incepand cu ziua
urmatoare datei inregistrarii cererii la sediul Autoritatii Nationale pentru
Protectia Consumatorilor.
Pana la eliberarea autorizatiei, persoana fizica/Asociatia Familiala
..................................... poate sa efectueze operatiuni cu metale
pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase in conditiile prevazute de
art. 25 alin. (7) din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului
nr. 1.344/2003.
Director executiv,
ANEXA 4
Antetul Oficiului pentru Protectia Consumatorilor
al Judetului ............./Municipiului Bucuresti
Nr. ..... din ............
ADEVERINTA
Se adevereste ca Societatea Comerciala
...................................., cu sediul in localitatea
.........................., str. ....................., nr. ...., bl. ...., sc.
...., et. ..., ap. ..., judetul/sectorul ...................., a solicitat, in
temeiul art. 25 din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr.
1.344/2003, autorizatie pentru efectuarea de operatiuni cu metale pretioase,
aliaje ale acestora si pietre pretioase.
Cererea a fost inregistrata la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor al
Judetului ..................../Municipiului Bucuresti la nr. ....... din data
de ............... si urmeaza a fi inaintata de indata Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor, impreuna cu documentatia completa anexata,
potrivit art. 12 din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului
nr. 1.344/2003.
Termenul prevazut de art. 25 alin. (3) din normele metodologice aprobate
prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003 urmeaza sa curga incepand cu ziua
urmatoare datei inregistrarii cererii la sediul Autoritatii Nationale pentru
Protectia Consumatorilor.
Pana la eliberarea autorizatiei, Societatea Comerciala
..................... poate sa efectueze operatiuni cu metale pretioase, aliaje
ale acestora si pietre pretioase in conditiile prevazute de art. 25 alin. (7)
din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.344/2003.
Director executiv,