ORDIN Nr. 5122
din 9 septembrie 2009
pentru aprobarea
Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului National de Formare
Profesionala a Adultilor
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 643 din 30 septembrie 2009
Având în vedere prevederile art. 6 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie
socială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 268/2009,
în baza prevederilor art. 12 din Hotărârea Guvernului
nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.
10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emit
următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Pe data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului muncii,
solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării nr.
307/4.275/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 11 august 2005, cu modificările
ulterioare.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Dumitru-Nicu Cornoiu,
secretar de stat
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
ANEXĂ
REGULAMENT
de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional
de Formare Profesională a Adulţilor
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Consiliul Naţional de Formare
Profesională a Adulţilor, denumit în continuare CNFPA, înfiinţat în
temeiul prevederilor Legii nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este o autoritate
administrativă autonomă, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul
Bucureşti, piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1.
Art. 2. - CNFPA se constituie şi funcţionează în sistem
tripartit şi are în componenţă reprezentanţi ai administraţiei publice
centrale, ai organizaţiilor sindicale şi ai organizaţiilor patronale,
reprezentative la nivel naţional.
Art. 3. - (1) CNFPA are rol consultativ în
fundamentarea şi promovarea politicilor şi strategiilor de formare profesională
a adulţilor.
(2) CNFPA coordonează şi controlează la nivel naţional
următoarele activităţi:
a) autorizarea furnizorilor de formare profesională,
prin comisiile de autorizare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
b) elaborarea standardelor ocupaţionale;
c) evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale
dobândite de adulţi prin formare profesională continuă.
(3) CNFPA îndeplineşte rolul de autoritate naţională
pentru calificări.
CAPITOLUL II
Structura CNFPA
Art. 4. - (1) CNFPA este constituit din 15 membri, după
cum urmează:
a) 5 membri, reprezentanţi ai administraţiei publice
centrale, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului
muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului educaţiei, cercetării
şi inovării;
b) 5 membri desemnaţi prin consens de organizaţiile
patronale reprezentative la nivel naţional;
c) 5 membri desemnaţi prin consens de organizaţiile
sindicale reprezentative la nivel naţional.
(2) Sunt reprezentative la nivel naţional organizaţiile
sindicale şi organizaţiile patronale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de
lege.
Art. 5. - In CNFPA poate fi desemnată persoana care
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are cetăţenie română şi domiciliul în România;
b) are capacitate de exerciţiu;
c) nu a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite
cu intenţie.
Art. 6. - (1) CNFPA este condus de un preşedinte, numit
din rândul membrilor CNFPA, prin decizie a primului-ministru, la propunerea
comună a ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului
educaţiei, cercetării şi inovării.
(2) Mandatul preşedintelui este de 4 ani.
(3) Mandatul preşedintelui încetează prin demisie, prin
deces sau prin decizie de revocare emisă de primul-ministru, la propunerea
comună a ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale si a ministrului
educaţiei, cercetării si inovării.
Art. 7. - (1) Mandatul membrilor CNFPA este de 4 ani şi
poate fi reînnoit.
(2) La încheierea mandatului, procedura de numire,
respectiv de desemnare se reia pentru toţi membri CNFPA, inclusiv pentru
membrii înlocuiţi pe parcurs.
(3) Cu 60 de zile înainte de data încheierii
mandatului, CNFPA va declanşa procedura de numire, respectiv de desemnare a
noilor membri, conform art. 4.
(4) In timpul mandatului lor, membrii CNFPA pot fi
revocaţi de cei care i-au numit sau i-au desemnat, după caz.
Art. 8. - (1) Administraţia publică centrală,
organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional au
obligaţia să numească sau să îşi desemneze noii reprezentanţi cu cel puţin 30
de zile înainte de expirarea mandatului membrilor în activitate.
(2) In cazul vacantării locurilor în CNFPA, ca urmare a
demisiei, revocării sau decesului, în termen de o lună vor fi numite ori
desemnate alte persoane pentru durata restantă a mandatului.
Art. 9. - Membrii CNFPA îşi păstrează calitatea de
angajaţi ai instituţiilor sau unităţilor din care provin, păstrându-şi
drepturile şi obligaţiile care decurg din această calitate.
Art. 10. - Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin,
CNFPA este ajutat de un secretariat tehnic. Structura organizatorică a
Secretariatului tehnic se aprobă, la propunerea CNFPA, prin ordin al
ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
Art. 11. - (1) Secretariatul tehnic este condus de un
director general, numit de preşedintele CNFPA pe bază de concurs organizat în
condiţiile legii.
(2) Condiţiile şi criteriile de ocupare a postului de
director general sunt stabilite de CNFPA.
Art. 12. - (1) Personalul Secretariatului tehnic este
angajat cu respectarea prevederilor legale, prin concurs organizat în
condiţiile legii, pe baza unor criterii stabilite de membrii CNFPA, în limitele
resurselor financiare.
(2) Salarizarea personalului Secretariatului tehnic al
CNFPA se face în conformitate cu prevederile legale aplicabile personalului din
instituţiile publice centrale.
Art. 13. - CNFPA se întruneşte în şedinţe ordinare, de
regulă lunar, sau în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este necesar, la
cererea preşedintelui sau a două treimi din numărul membrilor săi.
Art. 14. - (1) Şedinţele CNFPA se desfăşoară numai în
prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu condiţia ca
fiecare parte să fie reprezentată.
(2) Dacă un membru este absent la 3 şedinţe
consecutive, CNFPA solicită organizaţiei pe care acest membru o reprezintă să
nominalizeze, respectiv să desemneze o altă persoană.
(3) Şedinţele CNFPA nu sunt publice.
(4) La şedinţele CNFPA pot fi invitaţi, de către
membrii CNFPA, directorul general al Secretariatului tehnic, angajaţi ai
Secretariatului tehnic, reprezentanţi ai altor instituţii, organizaţii
guvernamentale sau neguvernamentale.
(5) Procesul-verbal al şedinţei este întocmit de
persoane desemnate în acest sens de către preşedintele CNFPA.
Art. 15. - (1) Hotărârile CNFPA se adoptă cu votul a
cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi, cu condiţia ca fiecare
parte să fie reprezentată.
(2) Votul se exprimă în mod deschis.
Art. 16. - (1) In vederea unor situaţii de
indisponibilitate a preşedintelui pe perioade de cel mult 60 de zile, CNFPA
desemnează un înlocuitor dintre membrii săi.
(2) Inlocuitorul va fi desemnat dintre reprezentanţii
părţilor din care nu face parte preşedintele.
(3) Inlocuitorul are dreptul numai la indemnizaţia de
membru.
Art. 17. -In caz de indisponibilitate a preşedintelui
pe o perioadă ce depăşeşte 60 de zile consecutive, CNFPA iniţiază procedura de
înlocuire a preşedintelui.
Art. 18. - Preşedintele sau înlocuitorul desemnat de
acesta conduce şedinţele CNFPA.
Art. 19. - (1) Ordinea de zi, stabilită de preşedinte,
şi materialele aferente şedinţei se transmit de Secretariatul tehnic membrilor
CNFPA cu cel puţin 5 zile înainte de data şedinţei.
(2) In situaţii deosebite convocarea şedinţei CNFPA şi
transmiterea materialelor aferente se pot face cu 48 de ore înainte de data
şedinţei.
Art. 20. - (1) Procesul-verbal întocmit cu ocazia
şedinţei CNFPA cuprinde: data şedinţei, numele participanţilor, stabilirea
legalităţii şedinţei, ordinea de zi aprobată de CNFPA, înscrierile la cuvânt,
principalele probleme dezbătute, hotărârile adoptate şi rezultatul voturilor.
La cererea membrilor se vor consemna în procesul-verbal diverse observaţii.
(2) Procesul-verbal se distribuie membrilor la şedinţa
următoare, iar aceştia pot prezenta obiecţiuni până la viitoarea şedinţă.
(3) Procesul-verbal în formă finală, semnat de persoana
care l-a întocmit şi de preşedinte, se îndosariază împreună cu toate
documentele aferente şedinţei.
(4) Hotărârile adoptate se redactează şi se numerotează
pe parcursul fiecărui an calendaristic.
CAPITOLUL III
Atribuţiile CNFPA
Art. 21. - (1) CNFPA asigură conducerea generală, având
următoarele atribuţii:
a) propune Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării elemente de politici
şi de strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv
formarea profesională a adulţilor;
b) participă la elaborarea unor planuri sau programe de
interes naţional în domeniul formării profesionale a adulţilor;
c) promovează dialogul social, sprijină înfiinţarea
comitetelor sectoriale, avizează, conform rolului său consultativ, proiectele
de acte normative care au ca obiect formarea profesională a adulţilor;
d) colaborează, în scopul realizării obiectului său de
activitate, cu ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, cu autorităţi administrative autonome, cu organizaţii
neguvernamentale naţionale şi internaţionale, cu furnizorii de formare
profesională şi cu alte instituţii publice;
e) solicită şi oferă autorităţilor şi instituţiilor
publice informaţii, date statistice şi studii referitoare la formarea
profesională a adulţilor;
f) promovează şi aprobă acorduri de colaborare cu
instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea implementării
directivelor şi recomandărilor Uniunii Europene în domeniul formării
profesionale a adulţilor;
g) aprobă participarea şi contribuie la realizarea unor
programe şi proiecte naţionale şi internaţionale în domeniul formării
profesionale a adulţilor;
h) aprobă metodologii şi regulamente, în scopul
realizării obiectului său de activitate, în limitele prevederilor legale;
i) aprobă programele-cadru de formare profesională în
baza cărora furnizorii de formare profesională elaborează programele de formare
profesională;
j) înfiinţează comisii de autorizare a furnizorilor de
formare profesională la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti;
k) analizează problemele deosebite care apar în
activitatea comisiilor de autorizare; semnalează Ministerului Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale, Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării, Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, organizaţiilor patronale şi
organizaţiilor sindicale care au desemnat membri în comisiile de autorizare
deficienţele constatate în activitatea acestora;
l) aprobă modelul de ştampilă pentru comisiile de
autorizare şi modelele de timbru sec care se aplică pe certificatele de
calificare şi pe certificatele de competenţe profesionale;
m) hotărăşte admiterea sau respingerea contestaţiilor
depuse de furnizorii de formare profesională în procesul de autorizare;
n) aprobă tarifele pentru: serviciile de asistenţă
tehnică privind elaborarea, verificarea şi aprobarea standardelor ocupationale,
a serviciilor de formare, evaluare şi autorizare a centrelor de evaluare a
competenţelor profesionale, precum şi pentru indemnizaţiile membrilor
comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională, specialiştilor
pe domenii ocupationale, a verificatorilor interni şi verificatorilor externi,
care nu sunt salariaţi ai Secretariatului tehnic al CNFPA;
o) aprobă criterii specifice şi proceduri unitare
privind realizarea standardelor ocupationale;
p) aprobă standarde ocupationale noi şi actualizate,
conform evoluţiilor pe piaţa muncii;
q) autorizează centrele de evaluare a competenţelor
profesionale;
r) aprobă planul de activitate anual şi trimestrial al
CNFPA;
s) analizează trimestrial activitatea Secretariatului
tehnic şi aprobă raportul de activitate pe trimestre şi raportul anual,
prezentate de directorul general;
t) avizează şi propune spre aprobare Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul bugetului de venituri şi
cheltuieli; aprobă defalcarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe articole
bugetare;
u) avizează şi propune spre aprobare Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale investiţiile ce urmează a fi realizate;
v) avizează propunerea de scoatere din funcţiune a
mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, pe care o înaintează spre
aprobare Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
w) aprobă planul de audit public intern, precum şi
raportul anual;
x) aprobă anual statul de funcţii al Secretariatului
tehnic şi modificările necesare pe parcursul anului, ce sunt înaintate
Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru a fi avizate;
y) aprobă fişele posturilor pentru personalul
Secretariatului tehnic, inclusiv a postului de director general;
z) aprobă condiţiile de ocupare a postului de director
general al Secretariatului tehnic;
aa) desemnează reprezentaţii CNFPA în comisiile de
concurs interne sau externe conform atribuţiilor legale ale CNFPA, cu
respectarea dispoziţiilor legislaţiei incidente în fiecare caz;
bb) aprobă deplasările în străinătate ale membrilor
CNFPAşi ale personalului Secretariatului tehnic cu ocazia reprezentării CNFPA
la manifestări internaţionale din domeniul formării profesionale;
cc) membrii CNFPA care se deplasează în numele acestuia
la evenimente internaţionale au obligaţia ca la următoarea şedinţă a CNFPA să
prezinte, în scris, o informare care se înregistrează şi se îndosariază pentru
consultare;
dd) soluţionează contestaţiile personalului referitoare
la hotărârile preşedintelui;
ee) în situaţii cu termene exprese, prevăzute în
reglementări, când CNFPA nu se poate întruni, se poate proceda la consultarea
prin e-mail a membrilor consiliului de către preşedintele CNFPA;
ff) elaborează şi actualizează Registrul naţional al
calificărilor din România;
gg) asigură respectarea prevederilor acordului naţional
tripartit asupra cadrului naţional al calificărilor, referitoare la înfiinţarea
comitetelor sectoriale;
hh) desemnează membri ai CNFPA pentru analizarea
aspectelor invocate în contestaţii, dacă este cazul;
ii) avizează şi propune spre aprobare Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul bugetului de venituri şi
cheltuieli pentru acoperirea cheltuielilor legate de funcţionarea
Secretariatului tehnic al comitetelor sectoriale; aprobă defalcarea bugetului
de venituri şi cheltuieli pentru acoperirea cheltuielilor legate de
funcţionarea Secretariatului tehnic al comitetelor sectoriale pe articole
bugetare;
jj) aprobă tarifele pentru serviciile de validare a
standardelor ocupationale şi a calificărilor asociate realizate de comitetele
sectoriale;
kk) aprobă tarifele pentru serviciile de validare a
calificărilor şi standardelor de pregătire profesională realizate de comitetele
sectoriale;
ll) aprobă lista bunurilor în folosinţă gratuită din
proprietatea publică atribuite comitetelor sectoriale;
mm) prezintă rapoarte trimestriale şi anuale cu privire
la activitatea desfăşurată ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale
şi ministrului educaţiei, cercetării şi inovării;
nn) sprijină înfiinţarea comitetelor sectoriale şi
coordonează activitatea acestora;
oo) emite avizul pentru înfiinţarea comitetelor
sectoriale;
pp) avizează rapoartele anuale de activitate ale
comitetelor sectoriale;
qq) certifică evaluatorii de competenţe profesionale,
verificatorii interni şi verificatorii externi;
rr) alte atribuţii ce rezultă din îndeplinirea
obiectului de activitate al CNFPA.
(2) CNFPA, la propunerea Secretariatului tehnic, emite
metodologii sau instrucţiuni în domeniul său de activitate, în limitele
prevederilor legale, aprobate prin hotărâri, care se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(3) Metodologiile şi instrucţiunile prevăzute la alin.
(2) pot privi, fără a se limita la acestea, următoarele aspecte:
a) organizarea sistemului de calitate în formarea
profesională a adulţilor;
b) coordonarea şi controlul activităţii comisiilor de
autorizare;
c) coordonarea activităţii comitetelor sectoriale;
d) instrucţiuni de aplicare a metodologiilor de
evaluare a furnizorilor de formare, de autorizare a furnizorilor de formare, de
organizare a activităţilor de monitorizare a activităţii furnizorilor de
formare, de organizare a activităţilor de soluţionare a contestaţiilor şi alte
tipuri de instrucţiuni;
e) instrucţiuni de elaborare a standardelor
ocupationale şi de acordare a asistenţei metodologice pentru furnizorii de
formare;
f) organizarea sistemului unitar de calificări
profesionale din România, elaborarea şi validarea calificărilor, cu excepţia
celor din învăţământul superior;
g) organizarea evaluării şi certificării competenţelor
profesionale ale adulţilor;
h) autorizarea şi monitorizarea centrelor de evaluare a
competenţelor profesionale şi certificarea evaluatorilor de competenţe
profesionale, verificatorilor interni şi verificatorilor externi.
(4) CNFPA poate încheia şi aproba protocoale
interinstituţionale cu autorităţile publice centrale sau locale şi cu
asociaţiile profesionale, reprezentative la nivel naţional.
(5) CNFPA asigură funcţia de reprezentare a statului
român în raport cu organizaţii şi organisme internaţionale din domeniul său de
activitate şi este mandatat să negocieze, să încheie sau să propună Guvernului
încheierea de acorduri internaţionale în domeniul formării profesionale a
adulţilor.
CAPITOLUL IV
Atribuţiile preşedintelui, directorului general,
directorilor şi şefilor de servicii
Art. 22. - Preşedintele are următoarele atribuţii:
a) asigură conducerea CNFPAÎn intervalul dintre
şedinţe;
b) reprezintă CNFPAÎn relaţiile cu Guvernul,
Parlamentul, cu alte persoane juridice sau fizice, precum şi în justiţie;
c) asigură promovarea imaginii CNFPA;
d) convoacă şedinţele CNFPA şi propune ordinea de zi;
e) conduce şedinţele CNFPA şi moderează discuţiile,
dând cuvântul participanţilor în ordinea înscrierilor, sintetizează şi supune
la vot hotărârile, comunicând rezultatele votului;
f) răspunde de îndeplinirea hotărârilor luate de CNFPA
şi dispune luarea măsurilor necesare în acest sens de către Secretariatul
tehnic;
g) poate dispune controlul activităţii Secretariatului
tehnic;
h) avizează fişa postului pentru directorul general al
Secretariatului tehnic;
i) numeşte directorul general al Secretariatului
tehnic;
j) evaluează anual performanţele profesionale ale
directorului general al Secretariatului tehnic şi le supune aprobării CNFPA;
k) soluţionează contestaţiile personalului referitoare
la deciziile directorului general;
l) aprobă deplasările în ţară ale directorului general;
m ) aprobă Regulamentul de ordine interioară;
n) aprobă scoaterea la concurs a posturilor vacante din
statul de funcţii al Secretariatului tehnic;
o) aprobă încadrarea, promovarea şi eliberarea din
funcţie a personalului Secretariatului tehnic;
p) aprobă contractele de finanţare a comitetelor
sectoriale care se referă la acoperirea cheltuielilor legate de funcţionarea
secretariatului tehnic al acestora;
r) semnează avizul CNFPA pentru înfiinţarea comitetelor
sectoriale;
s) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în
sarcina sa de plenul CNFPA. '
Art. 23. - Preşedintele semnează hotărârile adoptate de
CNFPA, hotărârile pentru reglementarea unor măsuri cu caracter administrativ,
precum şi alte documente rezultate din exercitarea atribuţiilor sale.
Art. 24. - Directorul general al Secretariatului tehnic
are următoarele atribuţii:
a) aplică hotărârile plenului CNFPA şi ale
preşedintelui şi răspunde de îndeplinirea lor întocmai şi la timp, raportând în
acest sens plenului;
b) propune proiectul planului de activitate trimestrial
al CNFPA;
c) asigură întocmirea de rapoarte de activitate ale
CNFPA trimestrial si a raportului de activitate anual si le supune aprobării
CNFPA;
d) răspunde în faţa CNFPA şi a preşedintelui de
întreaga activitate desfăşurată de Secretariatul tehnic;
e) organizează şi coordonează activitatea Secretariatului
tehnic, în conformitate cu planurile de activitate aprobate de CNFPA;
f) poate fi mandatat de CNFPA sau de preşedinte să
reprezinte CNFPAÎn diverse structuri, comitete, consilii, din ţară şi din
străinătate;
g) înregistrează şi prezintă propuneri de colaborare cu
organizaţii interne sau internaţionale; propune încheierea de acorduri,
convenţii, protocoale şi alte înţelegeri de cooperare internă şi externă în
domeniul formării profesionale a adulţilor;
h) propune participarea CNFPA la proiecte interne şi
internaţionale în domeniul formării profesionale;
i) susţine iniţiativele partenerilor privind promovarea
dialogului social şi dezvoltarea parteneriatului în domeniul formării
profesionale a adulţilor, precum şi colaborarea internă şi internaţională în
domeniul formării profesionale;
j) coordonează şi participă la realizarea lucrărilor de
complexitate sau importanţă deosebită din domeniul formării profesionale;
k) elaborează materiale de sinteză privind activitatea
CNFPA şi a Secretariatului tehnic;
l) prezintă CNFPA, spre avizare, proiectul bugetului
CNFPA;
m) are calitatea de ordonator de credite bugetare;
n) propune anual CNFPA statul de funcţii al
Secretariatului tehnic;
o) întocmeşte fişele posturilor pentru personalul
Secretariatului tehnic;
p) evaluează anual performanţele profesionale ale
personalului din Secretariatul tehnic;
q) aprobă tematicile şi programul de pregătire şi
perfecţionare profesională pentru personalul Secretariatului tehnic;
r) propune preşedintelui CNFPA scoaterea la concurs a
posturilor vacante din statul de funcţii al Secretariatului tehnic;
s) propune preşedintelui CNFPA încadrarea, promovarea
şi eliberarea din funcţie a personalului Secretariatului tehnic;
t) aprobă deplasările în ţară, în interes de serviciu,
pentru personalul Secretariatului tehnic;
u) propune deplasările în străinătate, în interes de
serviciu, în vederea reprezentării CNFPA la lucrările unor organisme
internaţionale, participării la schimburi de experienţă, vizite de studii,
cursuri de perfecţionare, seminarii, conferinţe sau alte manifestări din
domeniul formării profesionale, pe care le supune spre aprobare CNFPA;
v) propune spre aprobare preşedintelui CNFPA
regulamentul de ordine interioară, asigură respectarea acestuia de către
personalul Secretariatului tehnic şi ia măsuri de sancţionare a abaterilor;
w) propune spre aprobare CNFPA specialişti şi/sau
membri ai Secretariatului tehnic al CNFPA, pentru analizarea aspectelor
invocate în contestaţii;
x) propune spre aprobare CNFPA folosirea specialiştilor
pe domenii ocupaţionale, verificatori interni şi verificatori externi;
y) avizează planul de audit public intern, precum şi
raportul anual şi le supune spre aprobare CNFPA;
z) avizează contractele de finanţare a comitetelor
sectoriale care se referă la acoperirea cheltuielilor legate de funcţionarea
secretariatului tehnic al acestora;
aa) participă la şedinţele CNFPA, la invitaţia CNFPA;
bb) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de plenul
CNFPA sau de preşedinte.
Art. 25. - In exercitarea conducerii operative a
Secretariatului tehnic, directorul general emite decizii.
Art. 26. - Directorii şi şefii de servicii asigură
organizarea şi coordonarea activităţilor desfăşurate de direcţiile şi
serviciile de specialitate şi aplicarea deciziilor directorului general.
Art. 27. - Directorii şi şefii de servicii au
următoarele atribuţii:
a) fac propuneri şi elaborează planul de activitate,
organizează activitatea direcţiilor în baza planului anual aprobat, controlează
şi răspund de realizarea întocmai şi la timp a obiectivelor şi sarcinilor ce
revin direcţiei;
b) răspund de încărcarea echilibrată a salariaţilor;
c) răspund de buna colaborare cu celelalte structuri
din Secretariatul tehnic;
d) participă la şedinţele CNFPA atunci când li se
solicită acest lucru;
e) participă la realizarea lucrărilor de complexitate
sau importanţă deosebită din domeniul de activitate;
f) îndrumă personalul din subordine în vederea
rezolvării sarcinilor curente;
g) asigură elaborarea în termen a studiilor,
sintezelor, analizelor, rapoartelor cerute de preşedinte sau de directorul
general;
h) propun deplasările în interes de serviciu în ţară şi
în străinătate ale personalului din subordine;
i) întocmesc fişele posturilor pentru personalul din
cadrul direcţiei;
j) fac propuneri privind necesarul de personal şi
condiţiile de angajare, evaluarea anuală a performanţelor profesionale,
promovarea şi alte forme de motivare a personalului direcţiei;
k) fac propuneri privind necesarul de specialişti pe
domenii ocupaţionale, de verificatori interni şi externi;
l) propun tematicile şi programul de pregătire şi
perfecţionare a personalului din subordine;
m) participă la organizarea şi îmbunătăţirea sistemului
de asigurare a calităţii;
n) sprijină activitatea comitetelor sectoriale;
o) asigură respectarea normelor de ordine şi disciplină
de către personalul din subordine şi propun măsuri de sancţionare a abaterilor;
p) propun şi ordonanţează, în calitate de iniţiatori,
cheltuielile pentru bunurile necesare desfăşurării activităţii;
q) pot fi mandataţi de preşedinte sau de directorul
general să reprezinte CNFPA în relaţia cu alte instituţii;
r) răspund în faţa preşedintelui şi a directorului
general pentru activitatea proprie şi pentru activitatea personalului din
subordine.
CAPITOLUL V
Atribuţiile direcţiilor şi compartimentelor din
cadrul Secretariatului tehnic
Art. 28. - Direcţia metodologie şi asigurarea calităţii
este coordonată de un director şi are următoarele atribuţii:
a) elaborează studii şi analize, în vederea
fundamentării elementelor de politici şi strategii în domeniul dezvoltării
resurselor umane, inclusiv al formării profesionale a adulţilor;
b) analizează şi formulează observaţii la proiectele de
acte normative primite de CNFPA spre avizare;
c) elaborează şi actualizează metodologii, regulamente
şi instrucţiuni necesare pentru coordonarea, la nivel naţional, a activităţii
de autorizare a furnizorilor de formare profesională sau pentru alte activităţi
privind formarea profesională a adulţilor, în limitele prevederilor legale;
d) realizează activităţi de pregătire a actorilor
implicaţi în procesul de autorizare, în vederea aplicării unitare a
metodologiilor, regulamentelor şi instrucţiunilor elaborate;
e) participă la elaborarea Registrului naţional al
calificărilor din România;
f) propune CNFPA tarifele pentru stabilirea
indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare şi ale specialiştilor pe
domenii ocupaţionale folosiţi în cadrul procesului de autorizare a furnizorilor
de formare;
g) îndrumă metodologic, coordonează şi controlează
activitatea comisiilor de autorizare şi a secretariatelor tehnice ale acestora,
centralizează datele privind activitatea de autorizare;
h) colaborează cu organizaţiile care au reprezentanţi
în comisiile de autorizare, în scopul asigurării unei bune desfăşurări a
procesului de autorizare;
i) participă la rezolvarea contestaţiilor depuse de
furnizorii de formare profesională în legătură cu activitatea comisiilor de
autorizare;
j) coordonează şi participă la monitorizarea
furnizorilor de formare profesională, propunând soluţii pentru rezolvarea
problemelor apărute în activitatea comisiilor de autorizare;
k) colaborează la elaborarea metodologiei de realizare
a cercetării statistice aferente formării profesionale a adulţilor;
l) întocmeşte şi actualizează lista profesiilor sau
ocupaţiilor pentru care există cerinţe speciale la organizarea pregătirii
profesionale, colaborând în acest scop cu autorităţile de reglementare, în
condiţiile legii;
m) colaborează cu compartimentul de informatică la
actualizarea şi validarea datelor cuprinse în Registrul naţional al
furnizorilor de formare profesională autorizaţi şi în alte baze de date cu
informaţii referitoare la activitatea direcţiei;
n) acordă instituţiilor şi persoanelor interesate
consultanţă de specialitate privind formarea profesională a adulţilor;
o) participă la organizarea şi îmbunătăţirea sistemului
de asigurare a calităţii şi promovează inovaţia în domeniul formării
profesionale a adulţilor;
p) propune CNFPA modalităţi de implicare a partenerilor
şi de dezvoltare a parteneriatului în domeniul formării profesionale a
adulţilor şi colaborează cu structurile create de parteneri sau pentru
rezolvarea unor probleme specifice formării profesionale a adulţilor, corespunzător
atribuţiilor direcţiei;
q) propune CNFPA modalităţi de cooperare şi colaborează
cu organizaţii din ţară şi din străinătate, corespunzător atribuţiilor
direcţiei;
r) organizează conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, în scopul realizării atribuţiilor
direcţiei;
s) propune CNFPA şi participă la realizarea unor
programe şi proiecte interne şi internaţionale, corespunzător atribuţiilor
direcţiei;
t) propune directorului general al Secretariatului
tehnic, în calitate de iniţiator, cheltuielile pentru bunurile necesare
desfăşurării propriei activităţi;
u) contribuie la coordonarea activităţii comitetelor
sectoriale;
v) participă la conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, la propunerea directorului general
şi cu aprobarea CNFPA;
w) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 29. - Direcţia pentru standarde ocupaţionale,
calificări şi atestare este coordonată de un director şi are următoarele
atribuţii:
a) elaborează studii şi analize, în vederea
fundamentării elementelor de politici şi strategii în domeniul dezvoltării
resurselor umane, inclusiv al formării profesionale a adulţilor;
b) analizează şi formulează observaţii la proiectele de
acte normative primite de CNFPA spre avizare;
c) elaborează criterii specifice şi metodologii unitare
pentru dezvoltarea standardelor ocupaţionale şi a calificărilor;
d) propune CNFPA aprobarea standardelor ocupationale;
e) elaborează şi actualizează procedura de evaluare şi
certificare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele
formale;
f) verifică, în vederea autorizării, instituţiile care
pot să efectueze evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute
pe alte căi decât cele formale;
g) propune CNFPA autorizarea centrelor de evaluare şi
certificare a competenţelor profesionale;
h) evaluează evaluatorii de competenţe profesionale,
verificatori interni şi verificatori externi, în vederea certificării;
i) participă la dezvoltarea şi implementarea
metodologiilor privind certificarea competenţelor profesionale şi a
calificărilor;
j) monitorizează activitatea centrelor de evaluare şi
certificare a competenţelor profesionale;
k) propune CNFPA tarife pentru serviciile de asistenţă
tehnică privind elaborarea, verificarea şi aprobarea standardelor ocupationale
şi a serviciilor de formare, de evaluare şi autorizare a centrelor de evaluare
şi certificare a competenţelor profesionale, precum şi pentru plata
verificatorilor interni şi externi care pot fi angajaţi de CNFPA pentru
îndeplinirea atribuţiilor direcţiei;
l) dezvoltă şi gestionează, împreună cu compartimentul
de informatică, bănci de date privind: standardele ocupationale, centrele de
evaluare autorizate, evaluatorii, verificatorii interni, verificatorii externi
certificaţi;
m) participă la elaborarea Registrului naţional al
calificărilor din România;
n) efectuează activităţi de pregătire, transfer de
cunoştinţe şi asistenţă tehnică în domeniul său de activitate, oferă asistenţă
metodologică privind elaborarea standardelor ocupationale şi aplicarea
procedurii de evaluare a competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât
cele formale;
o) promovează calitatea procesului de evaluare şi
certificare a competenţelor profesionale;
p) colaborează cu Direcţia metodologie şi asigurarea
calităţii la elaborarea şi actualizarea metodologiilor, regulamentelor şi
instrucţiunilor privind formarea profesională a adulţilor;
q) participă la rezolvarea contestaţiilor în cadrul
procesului de autorizare şi monitorizare a centrelor de evaluare, precum şi de
autorizare şi monitorizare a furnizorilor de formare, pentru aspecte
referitoare la standardele ocupationale;
r) propune modalităţi de implicare a partenerilor şi de
dezvoltare a parteneriatului în domeniul formării profesionale a adulţilor şi
colaborează cu structurile create de parteneri la nivelul sectoarelor de
activitate sau pentru rezolvarea unor probleme specifice formării profesionale
a adulţilor, corespunzător atribuţiilor direcţiei;
s) contribuie la coordonarea activităţii comitetelor
sectoriale;
t) propune CNFPA modalităţi de cooperare şi colaborează
cu organizaţii din ţară şi din străinătate, corespunzător atribuţiilor
direcţiei;
u) organizează conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, în scopul realizării atribuţiilor
direcţiei;
v) propune CNFPA şi participă la realizarea unor
programe şi proiecte interne şi internaţionale, corespunzător atribuţiilor
direcţiei;
w) propune directorului general al Secretariatului
tehnic, în calitate de iniţiator, cheltuielile pentru bunurile necesare
desfăşurării propriei activităţi;
x) participă la conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, la propunerea directorului general
şi cu aprobarea CNFPA;
y) propune CNFPA tarifele pentru serviciile de validare
a standardelor ocupationale şi a calificărilor asociate realizate de comitetele
sectoriale;
z) propune CNFPA tarifele pentru serviciile de validare
a calificărilor şi standardelor de pregătire profesională realizate de
comitetele sectoriale;
aa) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 30. - Direcţia programe şi inovare - Unitatea de
implementare a proiectelor este coordonată de un director şi are următoarele
atribuţii:
a) participa la proiecte şi programe naţionale şi
internaţionale în domeniul formării profesionale a adulţilor şi al resurselor
umane, în ansamblu, cu scopul:
a.1) realizării de studii şi analize pentru susţinerea
direcţiilor de fundamentare a politicilor şi strategiilor în domeniul
dezvoltării resurselor umane, inclusiv al dezvoltării calificărilor şi formării
profesionale a adulţilor;
a.2) dezvoltării de parteneriate cu organisme şi
organizaţii internaţionale;
a.3) îmbunătăţirii cadrului legislativ al formării
profesionale;
a.4) dezvoltării bazelor de date şi a Registrului
naţional al calificărilor din România;
a.5) promovării calităţii şi inovaţiei în domeniul
învăţării pe tot parcursul vieţii;
a.6) pregătirii, transferului de cunoştinţe şi
asistenţei tehnice privind cadrul naţional al calificărilor;
b) propune CNFPA proiecte pentru implicarea partenerilor
şi de dezvoltare a parteneriatului în domeniul calificărilor;
c) colaborează cu comitetele sectoriale;
d) promovează şi implementează proiecte în conformitate
cu prevederile contractuale, legislaţia naţională şi internaţională,
desfăşurând şi activităţi de management;
e) organizează echipe de management de proiect pentru
CNFPA, îngrijindu-se de continua pregătire profesională a acestora;
f) participă la conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, la propunerea directorului general
şi cu aprobarea CNFPA;
g) întocmeşte bugete şi programe de activităţi în
colaborare cu Direcţia economico-financiară şi resurse umane pentru proiectele
propuse şi coordonează activităţile de raportare către autorităţile
contractante, pentru proiectele în implementare;
h) asigură în colaborare cu consilierul juridic sau
colaboratori juridici externi în ceea ce priveşte asistenţa juridică de proiect
la nivelul CNFPA;
i) colaborează cu celelalte direcţii, servicii şi
compartimente ale Secretariatului tehnic în îndeplinirea atribuţiilor CNFPA şi
asigură consultanţă şi sprijin experţilor din celelalte direcţii care participă
în proiecte şi programe naţionale şi internaţionale;
j) Unitatea de implementare a programelor din structura
direcţiei are atribuţii generale conform Hotărârii Guvernului nr. 869/2002
pentru perfecţionarea activităţii unităţilor de implementare a programelor
PHARE, până la finalizarea acestora;
k) contribuie la coordonarea activităţii comitetelor
sectoriale;
l) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 31. - Direcţia economico-financiară şi resurse
umane este coordonată de un director şi are în componenţă următoarele
compartimente:
- Compartimentul financiar şi resurse umane;
- Compartimentul contabilitate;
- Compartimentul achiziţii.
Art. 32. - Compartimentul financiar şi resurse umane
are următoarele atribuţii:
a) propune anual spre aprobare directorului general al
Secretariatului tehnic fişele de evaluare a performanţelor profesionale
individuale pentru personalul Secretariatului tehnic al CNFPA, pe baza
criteriilor de evaluare a activităţii funcţionarilor publici stabilite de
legislaţia în vigoare;
b) asigură în colaborare cu direcţiile din CNFPA
aplicarea normelor cu privire la recrutarea, angajarea, numirea şi avansarea
personalului din CNFPA, elaborate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
şi aprobate prin hotărâre de Guvern;
c) asigură organizarea şi funcţionarea comisiilor de
concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, verifică conţinutul documentelor
necesare candidaţilor în vederea participării la concursuri (examene), cu
respectarea condiţiilor legale;
d) participă, în calitate de secretar, în comisia de
concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor cu prilejul concursurilor
organizate pentru recrutarea şi avansarea personalului şi finalizează
documentele şi lucrările generate de acestea;
e) întocmeşte documentele vizând dovedirea calităţii de
angajat, atestarea vechimii în muncă sau pensionarea;
f) asigură înscrierea în carnetele de muncă a tuturor
elementelor salariale şi de personal ale angajaţilor din CNFPA;
g) organizează evidenţa în cadrul serviciului privind
situaţia personalului (angajarea, numire, încetarea raporturilor de muncă,
pensionare, sancţionare, evidenţa paşapoartelor etc);
h) organizează şi asigură, în colaborare cu arhivarul,
păstrarea în siguranţă a evidenţelor de personal, din anii precedenţi, pe baza
cărora se stabilesc şi se eliberează documente de vechime în muncă pentru
foştii salariaţi ai CNFPA;
i) asigură evidenţa şi gestiunea carnetelor de muncă şi
a formularelor de legitimaţii pentru personalul CNFPA, potrivit normelor în
vigoare;
j) elaborează strategia de recrutare a personalului;
k) asigură organizarea şi prezentare în media şi în
site-ul CNFPA a cererii de personal şi a condiţiilor necesare pentru încadrarea
în CNFPA;
l) organizează evidenţa în cadrul serviciului privind
situaţia funcţionarilor publici debutanţi, inclusiv evidenţa pe fiecare stagiar
a cursurilor urmate şi a calificativului de absolvire;
m) asigură implementarea şi aplicarea normelor emise de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în ceea ce priveşte recrutarea,
selectarea şi evidenţa personalului;
n) îndeplineşte toate formalităţile necesare pentru
numirea funcţionarilor publici definitivi;
o) asigură întocmirea şi actualizarea dosarului
profesional al funcţionarilor publici în conformitate cu prevederile legale;
p) controlează şi răspunde de aplicarea cu stricteţe a
reglementărilor legale privind calculul drepturilor salariale şi altor drepturi
de personal pentru salariaţii din CNFPA;
q) răspunde de corectitudinea calculului salariilor şi
de întocmirea la timp a documentelor de plată a acestora;
r) întocmeşte lucrări cu privire la plata salariilor în
conformitate cu prevederile legale pentru salariaţi şi alimentează cardurile de
salarii;
s) întocmeşte statele de plată a premiilor şi a altor
drepturi salariale;
t) întocmeşte statele de plată a îndemnizaţiilor
membrilor CNFPA pentru aplicarea Legii nr. 132/1999, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
u) întocmeşte statele de plată a indemnizaţiilor pentru
membrii comisiilor de concurs în conformitate cu prevederile legale;
v) asigură aplicarea reglementărilor în vigoare cu
privire la acordarea concediilor de odihnă;
w) gestionează declaraţiile salariaţilor din care
rezultă deducerile din impozitul pe salarii;
x) verifică:
• cuantumul avansurilor din salarii în conformitate cu
prevederile legale;
• realitatea sumelor înscrise în statele de plată a
salariilor cu cele înscrise în legislaţie;
y) întocmeşte ordinele de plată pentru reţinerile din
salarii;
z) întocmeşte documentaţia şi nota necesară obţinerii
vizei de control financiar preventiv;
aa) întocmeşte lunar darea de seama privind fondul de
salarii realizat şi impozitul aferent acestora;
bb) întocmeşte lunar raportările privind asigurările de
sănătate, contribuţia la fondul de şomaj şi CAS etc;
ce) eliberează adeverinţe privind salariile
(veniturile) realizate de salariaţii CNFPA, pentru obţinerea unor credite,
pentru giranţi, case de sănătate, judecătorie, medicul de familie etc;
dd) eliberează adeverinţe din care rezultă salariile
realizate şi contribuţiile salariaţilor CNFPA, în vederea întocmirii dosarelor
de pensionare;
ee) participă la programe şi proiecte în cadrul
componenţei financiare şi de resurse umane;
ff) participă la conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, la propunerea directorului general
şi cu aprobarea CNFPA;
gg) centralizează anual statele de funcţii ale
secretariatelor tehnice ale comitetelor sectoriale;
hh) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 33. - Compartimentul contabilitate are următoarele
atribuţii:
a) analizează legalitatea şi oportunitatea
operaţiunilor şi acţiunilor cuprinse în documentele de cheltuieli şi corecta
lor încadrare pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare;
b) organizează şi conduce evidenţa contabilă a
angajamentelor legale şi bugetare privind activitatea CNFPA;
c) întocmeşte situaţiile financiare proprii
trimestriale şi anuale şi contul de execuţie al bugetului CNFPA;
d) organizează şi îndrumă inventarierea valorilor
materiale şi băneşti în cadrul CNFPA;
e) participă la stabilirea rezultatelor inventarierii
şi la valorificarea acestora;
f) întocmeşte ordinele de transfer al mijloacelor fixe
pentru care fac obiectul transferului;
g) întocmeşte contractele pentru constituirea
garanţiilor materiale şi actualizează cuantumurile acestora pentru persoanele
care au calitatea de gestionari în cadrul CNFPA;
h) conduce evidenţa debitelor preluate de CNFPA privind
pagubele aduse statului, conform comunicărilor compartimentului juridic;
i) organizează şi conduce evidenţa contabilă a
veniturilor proprii;
j) exercită controlul financiar preventiv propriu
asupra operaţiunilor din care se nasc, se modifică ori se sting drepturi şi
obligaţii patrimoniale între CNFPA şi alte persoane juridice şi fizice, în
condiţiile legii;
k) răspunde de exercitarea controlului financiar
preventiv propriu asupra documentelor ce cuprind operaţiile care se referă la
drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale CNFPA, în faza de angajare şi de
plată;
l) elaborează trimestrial situaţiile financiare
întocmite în conformitate cu reglementările contabile, precum şi în
conformitate cu standardele internaţionale contabile, prezentând în mod corect
poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de numerar (bilanţ,
situaţia fluxului de numerar, situaţia veniturilor şi cheltuielilor, note
explicative);
m) colaborează cu Direcţia de audit public intern,
precum şi cu organele de control ale Curţii de Conturi, punând la dispoziţie
documentele supuse controlului şi întocmind situaţiile solicitate de aceştia în
timpul misiunilor;
n) stabileşte necesarul de credite pentru CNFPA;
o) urmăreşte şi verifică respectarea disciplinei
financiare şi bugetare;
p) urmăreşte modul de executare a bugetului de venituri
şi cheltuieli la CNFPA şi propune măsurile necesare pentru respectarea
dispoziţiilor legale privind disciplina financiară;
q) întocmeşte si înaintează direcţiei de resort din
cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în termenele şi
condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare, cererile pentru deschideri
de credite;
r) verifică şi analizează legalitatea şi necesitatea
actelor justificative de cheltuieli şi justa lor încadrare pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare;
s) urmăreşte modul de executare a bugetului de venituri
şi cheltuieli la CNFPA şi propune măsurile necesare pentru respectarea
dispoziţiilor legale privind disciplina financiară;
t) fundamentează pe baza situaţiilor financiare
necesarul de credite bugetare pentru cheltuielile de personal, materiale şi de
capital;
u) efectuează operaţiuni de casierie;
v) întocmeşte documentele necesare deschiderii
finanţării investiţiilor aprobate CNFPA;
w) întocmeşte documentaţia necesară ridicării din bancă
a sumelor în valută pentru efectuarea deplasărilor în străinătate, în
conformitate cu prevederile legale;
x) întocmeşte documentaţia necesară ridicării din
trezorerie a sumelor în lei pentru efectuarea deplasărilor în ţară, în
conformitate cu prevederile legale;
y) verifică deconturile întocmite de salariaţii care se
deplasează în ţară şi străinătate în interesul serviciului;
z) urmăreşte decontarea în termen legal a avansurilor
acordate în lei şi valută salariaţilor care au efectuat deplasarea;
aa) efectuează plăţile privind contribuţiile şi
cotizaţiile la organismele internaţionale potrivit acordurilor încheiate şi
legislaţiei în vigoare;
bb) analizează şi verifică în vederea decontării sau
plăţii a cheltuielilor de protocol, a cheltuielilor pentru procurarea
abonamentelor de legislaţie, pentru procurarea de materiale, a lucrărilor de
reparaţii şi întreţinere, privind activitatea proprie a instituţiei, acordarea
de avansuri pe baza notelor aprobate de conducerea CNFPA şi urmărirea
justificării lor în termenele legale pentru astfel de cheltuieli - verificarea
legalităţii documentelor justificative anexate - întocmirea de dispoziţii de
plată/încasare către casierie pentru diferenţele rezultate în urma justificării
avansului - decontarea cheltuielilor prin ordin de plată pe baza facturilor
depuse;
cc) verifică din punct de vedere financiar contractele
pentru achiziţii de bunuri sau servicii prezentate de compartimentele din
CNFPA, întocmeşte formele de plată pe care le supune controlului financiar
preventiv propriu;
dd) urmăreşte derularea contractelor prin încadrarea
plăţilor efectuate în prevederile acestora;
ee) efectuează operaţiuni de casierie în lei şi valută;
ff) analizează disponibilul din extrasele de cont
pentru încadrarea acestuia în limita creditelor bugetare deschise;
gg) urmăreşte decontarea plăţilor în valută efectuate
prin BCR şi reîntregeşte fondurile transferate prin trezorerie;
hh) efectuează alte operaţiuni rezultate din sarcinile
trasate de conducerea CNFPA sau din legislaţia apărută;
ii) participă în programe şi proiecte în cadrul
componentei de specialitate;
jj) participă la conferinţe, seminarii, consultări de
specialitate, naţionale şi internaţionale, la propunerea directorului general
şi cu aprobarea CNFPA;
kk) întocmeşte şi arhivează documentaţia pentru
finanţarea comitetelor sectoriale;
ll) întocmeşte şi arhivează documentaţia privind darea
în folosinţă gratuită a unor bunuri proprietate publică;
mm) centralizează situaţiile financiare anuale ale
comitetelor sectoriale;
nn) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 34. - Compartimentul achiziţii are următoarele
atribuţii:
a) întocmeşte şi supune spre aprobare planul anual de
achiziţii, în baza solicitărilor direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor
CNFPA;
b) organizează procedurile pentru atribuirea
contractelor de achiziţie publică de furnizare de produse şi derularea
acestora;
c) organizează procedurile pentru atribuirea
contractelor de achiziţie publică de prestări de servicii şi derularea
acestora;
d) organizează proceduri pentru atribuirea contractelor
de achiziţie publică de prestări de servicii;
e) organizează proceduri pentru atribuirea contractelor
de achiziţie publică de lucrări; derularea contractelor de lucrări;
f) organizează proceduri pentru atribuirea contractelor
de achiziţie publică de utilităţi (energie electrică, agent termic, apă caldă,
apă rece, gaze naturale, salubritate etc);
g) colaborează cu celelalte direcţii, servicii şi
compartimente ale Secretariatului tehnic al CNFPA atât pentru întocmirea
caietelor de sarcini şi a specificaţiilor tehnice, cât şi pentru respectarea
legalităţii în procedurile de achiziţii;
h) colaborează cu celelalte direcţii, servicii şi
compartimente ale Secretariatului tehnic al CNFPA;
i) participă în programe şi proiecte în cadrul
componentei de resurse achiziţii;
j) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 35. - Serviciul informatizare, comunicare şi
relaţii publice este coordonat de un şef serviciu şi are în componenţă
următoarele compartimente:
- Compartimentul informatizare;
- Compartimentul de relaţii publice şi promovare;
- Compartimentul pentru relaţia cu comitetele
sectoriale.
Art. 36. - Compartimentul informatizare îndeplineşte
următoarele atribuţii:
a) dezvoltă şi întreţine site-ul CNFPA;
b) dezvoltă şi întreţine soft-urile necesare
activităţii CNFPA;
c) administrează serverele CNFPA;
d) asigură funcţionarea echipamentelor, soft-urilorşi a
reţelei CNFPA;
e) stabileşte şi aplică politici de securizare a
datelor CNFPA;
f) stabileşte parteneriate în scopul întreţinerii şi
dezvoltării sistemului informatic al CNFPA;
g) administrează Registrul naţional al calificărilor
din România;
h) stabileşte drepturile (nivelul de acces) în reţeaua
CNFPA pentru fiecare angajat, în raport cu nevoile acestuia;
i) asigură buna funcţionare a sistemelor electronice
utilizate în cadrul CNFPA;
j) întocmeşte lista de echipamente electronice necesare
CNFPA;
k) participă în programe şi proiecte în cadrul
componentelor de informatizare;
l) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 37. - Compartimentul de relaţii publice şi
promovare:
a) dezvoltă şi întreţine relaţiile CNFPA cu
ministerele, organizaţii şi organisme partenere, instituţii media şi altele de
interes pentru activitatea consiliului;
b) administrează registrul de intrări-ieşiri al CNFPA
şi arhivează documentele aferente;
c) asigură organizarea şi buna desfăşurare a şedinţelor
CNFPA; "
d) arhivează materialele analizate în şedinţele CNFPA;
e) stabileşte politici şi strategii de promovarea a
CNFPA;
f) promovează activitatea comitetelor sectoriale;
g) realizează materiale pentru promovarea activităţilor
şi imaginii CNFPA;
h) urmăreşte modul de rezolvare a petiţiilor şi de
furnizare a informaţiilor de interes public în condiţiile Legii nr. 544/2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi
completările ulterioare;
i) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 38. - Compartimentul pentru relaţia cu comitetele
sectoriale are următoarele atribuţii:
a) asigură comunicarea eficientă cu comitetele
sectoriale;
b) participă la acţiunile de organizare a reuniunilor
comitetelor sectoriale, oferind sprijin logistic;
c) participă la acţiunile de elaborare şi revizuire de
analize ocupaţionale şi standarde, oferind sprijin logistic;
d) participă la acţiunile de promovare a activităţii
comitetelor sectoriale;
e) asigură interfaţa dintre comitetele sectoriale şi
coordonatorii de comitete sectoriale, direcţiile de specialitate, directorul
general şi preşedintele CNFPA;
f) urmăreşte graficul lunar de activităţi al
comitetelor sectoriale;
g) iniţiază platforme de comunicare continuă on-line între
comitetele sectoriale şi CNFPA;
h) asigură secretariatul şi întocmeşte
procesele-verbale ale şedinţelor comune ale comitetelor sectoriale;
i) organizează acţiuni comune ale CNFPA împreună cu
comitetele sectoriale;
j) administrează spaţiile CNFPA destinate documentării
şi consultanţei organizate de Secretariatul tehnic pentru comitetele
sectoriale;
k) arhivează copii ale documentelor de constituire a
comitetelor sectoriale, precum şi modificările ulterioare;
l) centralizează rapoartele de activitate ale comitetelor
sectoriale;
m) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi alte sarcini stabilite de preşedinte şi/sau de directorul
general.
Art. 39. - Compartimentul audit public intern are
următoarele atribuţii:
a) elaborează proiectul planului de audit public
intern, pe care îl supune spre aprobare directorului general şi CNFPA;
b) efectuează activităţi de audit public intern pentru
a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale instituţiei sunt
transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate,
economicitate, eficienţă şi eficacitate;
c) informează compartimentul de audit public intern din
cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale despre recomandările
neînsuşite de către directorul general, precum şi despre consecinţele acestora;
d) prezintă rapoarte periodice directorului general
privind constatările, concluziile şi recomandările rezultate din activităţile
sale de audit;
e) elaborează raportul anual al activităţii de audit public
intern, care va fi avizat de către directorul general şi de CNFPA;
f) în cazul identificării unor iregularităţi sau
posibile prejudicii, raportează imediat directorului general;
g) propune şi ordonanţează, în calitate de iniţiator,
cheltuielile pentru bunurile necesare desfăşurării propriei activităţi;
h) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia
în vigoare, precum şi sarcini stabilite de preşedinte sau de directorul
general.
Art. 40. - Compartimentul juridic are următoarele
atribuţii:
a) avizează şi contrasemnează actele cu caracter
juridic în condiţiile legii;
b) verifică legalitatea actelor cu caracter juridic şi
administrativ primite spre avizare;
c) apără drepturile şi interesele legitime ale CNFPA în
raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu
orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, pe bază de mandat din
partea preşedintelui;
d) asigură consultanţă, asistenţă şi reprezentarea
CNFPA în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală ori
altor instituţii, pe baza mandatului dat de preşedintele CNFPA;
e) ţine evidenţele cerute de legislaţia in vigoare;
f) redactează opinii juridice cu privire la aspectele
legale ce privesc activitatea profesională a consilierului juridic;
g) redactează proiectele de contracte şi negociază
clauzele legale contractuale, în limita împuternicirii primite de la
preşedintele CNFPA sau a directorului general;
h) redactează acte juridice emise de CNFPA;
i) atestă identitatea părţilor, a consimţământului, a
conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc CNFPA.
CAPITOLUL VI
Finanţarea CNFPA
Art. 41. - (1) Veniturile CNFPA provin din:
a) transferuri de la bugetul de stat;
b) venituri din surse externe;
c) alte surse în condiţiile legii.
(2) Veniturile de la bugetul de stat se utilizează
exclusiv conform destinaţiilor date acestora prin Legea nr. 132/1999,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 42. - Cheltuielile se efectuează după cum urmează:
a) pentru veniturile de la art. 41 alin. (1) lit. a) -
conform bugetului de venituri şi cheltuieli pentru activităţile curente ale
instituţiei, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat;
b) pentru veniturile de la art. 41 alin. (1) lit. b) -
conform bugetului proiectelor cu finanţare externă, care sunt anexă la
contractele încheiate de CNFPA.
Art. 43. - (1) Sumele de la art. 14 alin. (4) din Legea
nr. 132/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se varsă
la bugetul de stat.
(2) Sumele contractate din surse externe se reportează
cu aceeaşi destinaţie în anul următor, urmând a fi utilizate pentru
activităţile specifice pentru care au fost obţinute.
(3) Execuţia bugetară a CNFPA se organizează distinct
pentru sursele de la bugetul de stat şi pentru sursele externe, cu respectarea
legislaţiei specifice sistemului contabilităţii publice.
(4) Pentru activităţile specifice (evaluare, control,
grupuri de lucru, comisii de licitaţii, alte activităţi administrative,
activităţi de achiziţii publice etc.) CNFPA poate utiliza experţi externi.
Plata acestora se efectuează fie din surse la bugetul de stat, prevăzute pentru
această destinaţie, fie din sursele externe.
CAPITOLUL VII
Relaţia cu comitetele sectoriale
Art. 44. - (1) Comitetele sectoriale funcţionează în
baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor
măsuri de protecţie socială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 268/2009, şi
sunt instituţii de dialog social de utilitate publică, cu personalitate juridică,
organizate la nivelul ramurilor de activitate definite prin Contractul colectiv
de muncă unic la nivel naţional.
(2) Relaţia CNFPA cu comitetele sectoriale se referă la
îndeplinirea de către CNFPA a următoarelor roluri:
- de autoritate naţională pentru calificări;
- de autoritate finanţatoare a secretariatelor tehnice
ale comitetelor sectoriale, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în baza unui contract de finanţare
încheiat cu fiecare comitet sectorial;
- de coordonator al activităţii comitetelor sectoriale.
(3) In îndeplinirea rolurilor care îi revin, CNFPA
asigură:
- servicii de informare, de logistică şi de consultanţă
metodologică privind standardele ocupaţionale şi calificările asociate;
- previziuni bugetare şi defalcarea bugetului aprobat
pe articole;
- tarife pentru serviciile de validare realizate de
comitetele sectoriale, a standardelor ocupaţionale şi a calificărilor asociate,
pe de o parte, şi a calificărilor şi standardelor de pregătire profesională, pe
de altă parte;
- atribuirea dreptului de folosinţă gratuită pentru
bunuri din proprietatea publică;
- armonizarea şi diseminarea bunelor practici, prin
facilitarea comunicării între comitetele sectoriale;
- atragerea de fonduri în beneficiul comitetelor
sectoriale;
- implicarea comitetelor sectoriale în diferite
evenimente naţionale şi internaţionale;
- promovarea comitetelor sectoriale;
- centralizarea rapoartelor de activitate şi a
rapoartelor financiare anuale ale comitetelor sectoriale.
(4) Prin atribuţiile care le revin, comitetele
sectoriale participă la:
- elaborarea strategiilor naţionale şi sectoriale în
domeniul formării profesionale;
- dezvoltarea cadrului normativ privind formarea,
evaluarea şi certificarea competenţelor;
- promovarea sistemului de formare şi evaluare pe bază
de competenţe;
- dezvoltarea şi actualizarea, sub coordonarea CNFPA, a
calificărilor aferente sectoarelor din care fac parte;
- validarea calificărilor şi standardele asociate
calificărilor, cu excepţia celor dobândite prin învăţământul superior;
- realizarea analizei ocupaţionale, pentru definirea
competenţelor şi calificărilor;
- elaborarea şi validarea standardelor ocupaţionale,
prin specialişti desemnaţi în acest sens;
- verificarea şi validarea standardelor de pregătire
profesională prin specialişti desemnaţi în acest sens;
- evaluarea şi certificarea pe bază de standarde prin
specialişti desemnaţi în acest sens;
- avizarea lucrărilor efectuate de specialişti;
- încurajarea şi stimularea participării organizaţiilor
şi persoanelor la formarea profesională continuă şi la învăţământul profesional
şi tehnic;
- realizarea de analize ocupaţionale şi studii cu
privire la cererea de forţă de muncă pentru ramura reprezentată;
- avizarea consultativă a solicitărilor în vederea
actualizării Clasificării ocupaţiilor din România;
- corelarea calificărilor cu ocupaţiile care pot fi
practicate.
(5) In vederea asigurării bunei desfăşurări a
activităţii comitetelor sectoriale se vor avea în vedere următoarele termene:
- CNFPA declanşează acţiunea de semnare a contractelor
de finanţare în termen de o lună de zile de la data aprobării defalcării pe
articole bugetare a bugetului pentru acoperirea cheltuielilor legate de
funcţionarea secretariatului tehnic al comitetelor sectoriale;
- comitetele sectoriale transmit CNFPA rapoartele de
activitate şi situaţiile financiare aferente anului anterior;
- din momentul obţinerii personalităţii juridice,
comitetele sectoriale vor pune la dispoziţia CNFPA, în termen de 15 zile, un exemplar
din hotărârea judecătorească şi câte o copie autentificată după celelalte
documente.
CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 45. - Toate compartimentele şi personalul
Secretariatului tehnic al CNFPA au obligaţia:
a) să asigure realizarea la timp şi de calitate a
tuturor sarcinilor stabilite de conducerea instituţiei;
b) să manifeste fermitate în aplicarea legilor şi
solicitudine faţă de autorităţile publice centrale sau judeţene/locale cu care
colaborează ori care cer sprijin pentru rezolvarea unor probleme din domeniul
de activitate al CNFPA;
c) să manifeste solicitudine faţă de toţi cetăţenii
care se adresează CNFPA prin audienţe, cereri, sesizări sau reclamaţii, în
vederea tratării problemelor ridicate de către aceştia, în cadrul dispoziţiilor
legale în vigoare.
Art. 46. - Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite
prin prezentul regulament, în cadrul Secretariatului tehnic al CNFPA pot fi
angajate persoane cu contract individual de muncă cu timp parţial, în limita
bugetului aprobat.
Art. 47. -Atribuţiile stabilite prin prezentul
regulament se detaliază pentru fiecare post din structura organizatorică, prin
fişa postului.
Art. 48. - Incadrarea pe posturi, conform noii
structuri organizatorice, se face după aprobarea prezentului regulament şi
avizarea statului de funcţii de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale.
Art. 49. - Prevederile prezentului regulament se
completează cu orice alte dispoziţii legale care privesc organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile CNFPA.
Art. 50. - Conducătorii tuturor compartimentelor sunt
obligaţi să asigure cunoaşterea şi respectarea de către întregul personal din
subordine a prezentului regulament.