ORDIN Nr. 61
din 21 ianuarie 2008
pentru modificarea si
completarea Instructiunilor privind tiparirea si decontarea biletelor speciale
de calatorie gratuita, emise in baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind
veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de
razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul
ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului
finantelor publice nr. 266/312/2005
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 129 din 19 februarie 2008
Având în vedere prevederile Legii nr. 44/1994 privind
veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de
război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Transporturilor, cu modificările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (4) din
Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările
ulterioare,
ministrul transporturilor şi ministrul economiei şi
finanţelor emit următorul ordin:
Art. I. - Instrucţiunile
privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994
privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi
văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului
şi al ministrului finanţelor publice nr. 266/312/2005, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 6 aprilie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 6 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 6. - (1) Biletele speciale de călătorie gratuită
sunt valabile numai însoţite de legitimaţia eliberată de filialele judeţene
(sau de sector, în cazul municipiului Bucureşti) ale asociaţiilor veteranilor
de război legal constituite, contrasemnată de împuternicitul Ministerului
Apărării Naţionale.
(2) Biletele folosite de însoţitori sunt valabile
numai pentru aceeaşi călătorie cu a persoanei titulare şi cu legitimaţia
acesteia.
(3) Pe biletele folosite de
însoţitori se va înscrie numărul legitimaţiei titularului.
(4) Pe biletele utilizate de soţul/soţia sau de alte
persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele se vor înscrie
numărul legitimaţiei şi numele titularului, nefiind necesară prezenta
titularului la efectuarea călătoriei."
2. La articolul 7 se
introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) Biletele de călătorie gratuită sunt valabile şi în
prima lună calendaristică - luna ianuarie a anului următor celui pentru care au
fost distribuite beneficiarilor."
3. La articolul 11,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 11. - (1) Pentru a fi
admis la transport călătorul prezintă înainte de începerea călătoriei cuponul
statistic, cupoanele-anexă 1 şi 2 şi biletul special propriu-zis, nedetaşate,
pentru viză, la casa de bilete sau la agenţia de voiaj, după caz, având
completate rubricile: Dl/Dna - cu numele titularului, al însoţitorului sau al
persoanei mandate; Nr. legitimaţiei titularului şi în continuare numele
titularului, când biletul este utilizat de persoana mandatată; Seria şi nr.
buletinului/cărţii de identitate al/a însoţitorului sau al/a persoanei
mandatate, dacă este cazul; De la staţia; Până la staţia, respectând
instrucţiunile de pe versoul biletului special de călătorie."
Art. II. - Biletele speciale de
călătorie gratuită pe calea ferată, tipărite pentru anul 2008, rămân valabile,
fiind utilizate conform prevederilor prezentelor instrucţiuni.
Art. III. - Modelul biletelor
speciale de călătorie gratuită pe calea ferată, cu valabilitate pentru anul
2009, este prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. IV. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzaşu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Alice Cezarina Bîtu,
secretar de stat
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
ANEXĂ
- faţă bilet -
- verso bilet -