ORDIN Nr. 688
din 2 iunie 2009
pentru modificarea si
completarea Ordinului ministrului sanatatii nr. 1.448/2005 privind categoriile
de produse cosmetice si listele cuprinzand substantele ce pot fi utilizate în
compozitia produselor cosmetice
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 400 din 12 iunie 2009
In conformitate cu prevederile art. 6 lit. f) pct. 1
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu
modificările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de
sănătate publică, asistenţă medicală şi programe şi al Direcţiei de control în
sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. I.B. 5.485 din 2 iunie
2009,
ministrul sănătăţii
emite prezentul ordin.
Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.448/2005
privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând substanţele ce
pot fi utilizate în compoziţia produselor cosmetice, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 71 şi 71 bis din 26 ianuarie 2006, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Anexa II „Lista cuprinzând substanţele interzise să
fie utilizate în compoziţia produselor cosmetice" se modifică şi se
completează după cum urmează:
a) la poziţia 179, corespunzătoare numărului 167 din
Directiva 76/768/CEE, coloana 2 „Denumirea" va avea următorul cuprins:
„Acidul 4-aminobenzoic şi esterii săi, cu gruparea amino liberă";
b) după poziţia 1369 se introduc două noi poziţii,
poziţiile 1370 şi 1371, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă
din prezentul ordin.
2. La anexa III, partea 1 „Substanţele care pot fi
folosite numai în anumite condiţii şi limite de admisibilitate", după
poziţia 184 se introduc patru noi poziţii, poziţiile 185-188, prevăzute în
anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
3. La anexa VII, partea 1 „Lista cuprinzând filtrele
UV admise în produsele cosmetice" se modifică după cum urmează:
a) poziţia 1 se abrogă;
b) la coloana 3 „Concentraţia maximă admisă" de
la poziţia 28 se elimină sintagma „în produsele de protecţie solară".
Art. II. - Dispoziţiile art. I pct. 3 lit. b) intră în
vigoare la data de 8 iulie 2009, ale art. I pct. 1 lit. a) şi pct. 3 lit. a)
intră în vigoare la data de 8 octombrie 2009, iar cele ale art. I pct. 1 lit.
b) şi pct. 2 intră în vigoare la data de 5 noiembrie 2009, cu excepţia
dispoziţiilor corespunzătoare poziţiei 185 de la pct. 2 din anexa nr. 2, care
intră în vigoare la data de 5 februarie 2010.
Art. III. - După datele prevăzute la art. II sunt
interzise punerea pe piaţă, vânzarea sau punerea la dispoziţia consumatorului
final a produselor cosmetice care nu se conformează prevederilor prezentului
ordin.
Art. IV. - Direcţiile de specialitate din cadrul
Ministerului Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. V. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Prezentul ordin transpune prevederile Directivei
2008/123/CE a Comisiei din 18 decembrie 2008 de modificare a Directivei
76/768/CEE a Consiliului privind produsele cosmetice, în scopul adaptării
anexelor II şi VII ale acesteia la progresul tehnic, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 340 din 19 decembrie 2008 şi ale Directivei
2009/6/CE a Comisiei din 4 februarie 2009 de modificare a Directivei 76/768/CEE
a Consiliului cu privire la produsele cosmetice, în scopul adaptării anexelor
II şi III la progresul tehnic, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 36 din 5 februarie 2009.
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac
ANEXA Nr. 1
Nr. crt.
|
Numărul din Directiva 76/768/CEE
|
Denumirea
|
0
|
1
|
2
|
„1370
|
1370
|
Dietilen glicol (DEG), ca urme în ingrediente (a se vedea anexa
III)
2,2'-Oxidietanol
CAS Nr. 111-46-6
CE Nr. 203-872-2
|
1371
|
1371
|
Fitonadionă
Phytonadione [INCI], phytomenadione [INN]
CAS Nr. 84-80-0 / 81818-54-4;
CE Nr. 201-564-2"
|
ANEXA Nr. 2
Nr. crt.
|
Substanţa/Denumirea
INCI
|
Domeniul de aplicare
|
Concentraţia
maximă
admisă în produsul
cosmetic finit
|
Alte limitări şi exigenţe
|
Condiţiile de folosire şi
precauţiile care trebuie menţionate pe etichetă
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
„185
|
Toluen
CAS Nr. 108-88-3
CE Nr. 203-625-9
|
Produse pentru îngrijirea unghiilor
|
25%
|
|
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. A se folosi numai de către
adulţi.
|
186
|
Dietilen glicol
(DEG)
CAS Nr. 111-46-6
CE Nr. 203-872-2 2,2'-Oxidietanol
|
Ca urme în ingrediente
|
0,1%
|
|
|
187
|
Butoxidiglicol
CAS Nr.
112-34-5
CE Nr.
203-961-6
Dietilen glicol
monobutil eter (DEGBE)
|
Solvent în produsele pentru vopsirea părului
|
9%
|
A nu se utiliza în aerosoli (spray).
|
|
188
|
Butoxietanol
CAS Nr.
111-76-2
CE Nr.
203-905-0
Etilen glicol monobutil
eter (EGBE)
|
Solvent în produsele oxidante pentru vopsirea părului
Solvent în produsele neoxidante pentru vopsirea părului
|
4,0% 2,0%
|
A nu se utiliza în aerosoli (spray).
A nu se utiliza
în aerosoli (spray)."
|
|