Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.835 din 16.07.2015

privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 573 din 30 iulie 2015

SmartCity1

Având în vedere prevederile:Hotărârii Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Societatea Informaţională, cu modificările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice;

Hotărârii Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul pentru societatea informaţională, ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrul finanţelor publice emit prezentul ordin. Articolul 1(1) Angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum şi angajaţii persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a)posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexă; b)postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare; c)deţin o diplomă acordată după finalizarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată sau deţin o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi prestează efectiv una dintre activităţile prevăzute în anexă; d)angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice, ca urmare a activităţii de creaţie de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, un venit anual de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.(2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene ale căror diplome sunt echivalate, prin structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu diploma acordată după finalizarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată sau cu diploma acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă. Articolul 2Activitatea de creaţie de programe pentru calculator, în sensul prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia dintre activităţile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupaţiilor specifice menţionate în anexă.Articolul 3 (1) Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, conform ocupaţiilor specifice prevăzute în anexă, sunt:a)actul constitutiv, în cazul societăţilor comerciale; b)organigrama angajatorului; c)fişa postului; d)copia legalizată a diplomei acordate după finalizarea studiilor în învăţământul universitar de lungă durată, însoţită de copia legalizată a foii matricole sau, după caz, a suplimentului la diplomă, respectiv copia legalizată a diplomei acordate după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, însoţită de copia legalizată a suplimentului la diplomă, respectiv copia legalizată a atestatului de echivalare a diplomei, eliberat prin structurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene; e)copia legalizată a contractului individual de muncă; f)statul de plată întocmit separat pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;g)comanda internă, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care să ateste procesul de creaţie de programe pentru calculator; h)balanţa analitică în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creaţie de programe pentru calculator.(2) Dosarul cuprinzând documentele justificative se va păstra la sediul angajatorului în vederea controlului.(3) Angajatorul va întocmi separat statul de plată pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.(4) Încadrarea unei persoane în categoriile de activităţi sau de ocupaţii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe veniturile din salarii prevăzută în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.Articolul 4Scutirea de impozit pe veniturile din salarii prevăzută în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică lunar numai pentru veniturile de natură salarială obţinute în baza unui contract individual de muncă, indiferent de momentul angajării persoanei care beneficiază de scutire, şi fără a fi condiţionată de contribuţia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. d).Articolul 5(1) Anexa se actualizează periodic, în conformitate cu modificările şi completările Clasificării ocupaţiilor din România.(2) Anexa face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 6Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Finanţelor Publice. Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, al ministrului pentru societatea informaţională şi al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 539/225/1.479/2013 privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 10 septembrie 2013. Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul pentru societatea informaţională, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXĂLISTA cuprinzând ocupaţiile specifice activităţilor de creaţie de programe pentru calculator

Nr. crt. Ocupaţia Descrierea activităţii
1. Administrator baze de date Activităţi de furnizare a expertizei de specialitate şi a asistenţei practice în managementul sistemelor de baze de date şi în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerinţelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viaţă, în conformitate cu criteriile de calitate definite
2. Analist Activităţi de realizare a analizei în vederea definirii specificaţiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerinţelor utilizatorilor
3. Inginer de sistem în informatică Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate de tehnologie software şi hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă
4. Inginer de sistem software Activităţi de adaptare şi/sau de armonizare a soluţiilor hardware, software şi a sistemelor de operare, precum şi a aplicaţiilor existente ori proiectate la necesităţile reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea îndeplinirii cerinţelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns)
5. Manager de proiect informatic Activităţi de coordonare a sistemelor de dezvoltare specifice aplicaţiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului şi urmărirea cerinţelor proiectelor (informaţii/date necesare, programare, analiză). Managerii de proiect dezvoltă, planifică, analizează, estimează şi stabilesc priorităţile aferente componentelor ce urmează să fie realizate, precum şi fazele şi termenele de execuţie a proiectelor.
6. Programator Activităţi de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificaţii predefinite, şi asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformităţii cu specificaţiile
7. Proiectant de sisteme informatice Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare bazate pe cunoştinţe de specialitate cu cunoştinţe în utilizarea instrumentelor software sau a limbajelor de programare, în vederea producerii şi implementării unor soluţii funcţionale care să corespundă cerinţelor predefinite ori unor necesităţi organizaţionale
8. Programator de sistem informatic Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate de tehnologie software şi hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 835/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 835 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 835/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu