ORDONANTA Nr. 37 din 30 ianuarie 2000
privind modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 128/1998 pentru
reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor legal
confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 44 din 31 ianuarie 2000
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) si (3) din Constitutia Romaniei
si ale art. 1 lit. B pct. 17 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonante,
Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta:
Art. 1
Ordonanta Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului si
conditiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit
legii, in proprietatea privata a statului, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, cu modificarile si completarile
ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea
privata a statului si care se valorifica in conditiile prezentei ordonante
sunt:
a) bunurile mobile confiscate, devenite proprietate privata a statului in
virtutea legii, a hotararilor judecatoresti sau a deciziilor organelor
imputernicite sa efectueze confiscarea, pronuntate potrivit legii;
b) bunurile mobile si imobile care provin din succesiuni fara mostenitori
legali sau testamentari."
2. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
(1) Bunurile confiscate care constituie corp delict sau mijloace de proba
in procedura judiciara nu pot trece in proprietatea privata a statului decat in
temeiul unei ordonante emise de procuror sau al unei hotarari judecatoresti
ramase definitive, prin care se dispune valorificarea acestora.
(2) Bunurile mentionate la alin. (1) urmeaza procedura de valorificare
prevazuta de prezenta ordonanta."
3. Dupa litera b) a alineatului (2) al articolului 4 se introduce litera
b^1) cu urmatorul cuprins:
"b^1) Mijloacele de plata in valuta neconvertibila se schimba de catre
detinatori in lei, in termen de 48 de ore de la confiscare, la casele de schimb
ale unitatilor Bancii Comerciale Romane - S.A. Mijloacele de plata in lei
obtinute se depun la trezoreriile statului sau, acolo unde nu exista
trezorerii, la unitatile Bancii Comerciale Romane - S.A., in contul bugetului
de stat."
4. Alineatul (1) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Bunurile mentionate la art. 1 vor fi predate de catre detinatori
organelor de valorificare, care sunt obligate sa le preia pe baza de
proces-verbal de predare-preluare in termen de 10 zile de la data primirii de
catre detinator a documentului care constituie titlul de proprietate al
statului asupra acestora."
5. Alineatul (2) al articolului 10 va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cadrul directiilor generale ale finantelor publice si
controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti vor
functiona servicii sau birouri specializate pentru desfasurarea activitatii de
valorificare."
6. Litera a) a alineatului (1) al articolului 13 va avea urmatorul cuprins:
"a) Secretariatul General al Guvernului - autovehicule, ambulante
sanitare cu dotari aferente, ambarcatiuni si motoare atasabile acestora, care
vor fi repartizate in administrarea ministerelor, autoritatilor publice
centrale si locale, in limita normativelor de dotare a acestora, cu respectarea
procedurilor de declarare si de evaluare, precum si unitatilor de cult;"
7. La articolul 13 alineatul (1) se introduc literele d) si e) cu urmatorul
cuprins:
"d) ministerelor, autoritatilor publice centrale si locale -
echipamente de comunicatie, tehnica de calcul si birotica, in limita
normativelor de dotare, cu respectarea procedurilor de declarare si de
evaluare;
e) persoanelor juridice care nu indeplinesc conditia de utilizatori unici,
dar au calitatea de destinatari initiali, pentru bunurile intrate in
proprietatea privata a statului si care nu pot fi valorificate in urma unui
numar de 3 licitatii."
8. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14
(1) Veniturile incasate din valorificarea bunurilor prevazute la art. 1,
dupa deducerea cheltuielilor efectuate in vederea valorificarii acestora, se
varsa la bugetul de stat.
(2) In situatia in care nivelul veniturilor incasate din valorificarea
bunurilor intrate in proprietatea privata a statului nu asigura acoperirea
cheltuielilor necesare in vederea valorificarii acestora, diferenta va fi
acoperita de la bugetul de stat.
(3) In categoria cheltuielilor efectuate in vederea valorificarii bunurilor
intrate in proprietatea privata a statului, in conditiile prezentei ordonante,
se cuprind cheltuielile efectuate de la preluarea acestora si pana la
valorificare, atribuirea cu titlu gratuit sau distrugere."
Art. 2
In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
ordonante Guvernul va aproba modificarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonantei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor
de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, in
proprietatea privata a statului, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 514/1999.
Art. 3
Ordonanta Guvernului nr. 128/1998, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobata si modificata prin
Legea nr. 98/1999, cu modificarile ulterioare si cu cele aduse prin prezenta
ordonanta, va fi republicata dupa aprobarea acesteia de catre Parlament.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneaza:
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
Ministru de interne,
Constantin Dudu Ionescu